"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov

Sfanta Spovedanie
"Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi. Daca marturisim pacatele noastre, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea. Daca zicem ca n-am pacatuit, Il facem mincinos si cuvantul Lui nu este intru noi." I Ioan ( 8-10 )

joi, 17 iulie 2014

Rugaciune pentru copii !


"O, Preabogate Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce Însuti ai fost copil oarecând, Cel ce i-ai iubit si deseori i-ai binecuvântat pe copii, milostiveste-Te si mântuieste-i pe copiii vremurilor noastre, ca pruncii nebotezati să se boteze, iar cei botezati să se întărească în credinta cea întru Tine, Cel ce esti Adevărul cel vesnic.
Ajută-i să se întărească în dragostea cea către Tine, Cel ce esti Iubirea cea negrăită! Mântuieste-i, Doamne, si pe copiii pe care părintii necredinciosi i-au stricat cu necredinta si i-au depărtat de Tine, singurul lor Mântuitor si singura mântuire! Mântuieste-i, Preablândule Doamne, si pe copiii pe care dascălii cei răi, fără de suflet si fără de Dumnezeu, i-au înstrăinat de Tine, Ziditorul lor, si i-au preschimbat în haite de câini! Mântuieste-i, Doamne, si pe acei prunci ale căror suflete curate sunt întinate de toate necurătiile de pe străzi, din teatre sau de la televizoare. Izbăveste-i de toată stricăciunea străzilor si a teatrelor si de toată necurătia!
Mântuieste-i, Atotmilostive Doamne, si pe copiii rămasi fără părinti, care au căzut în mâinile îngrijitorilor fără de omenie, ale părintilor răi, fie tată vitreg, fie maică vitregă, sau ale celor ce nu îsi împlinesc datoria de a-i creste! Poartă-le de grijă, ca nu cumva să ajungă la urechile lor cuvinte de hulă, nici să ajungă fărădelegi la ochii lor.
Fiule al lui Dumnezeu, mântuieste-i pe fiii fiilor oamenilor, pe care lumea îi târeste încoace si încolo, făcându-i iscusiti în multe învătături si deprinderi ale trupului, însă fără a-i face câtusi de putin iscusiti în legea Ta cea sfântă, în cugete bune, în milă si adevăr, în toate faptele cele bune si drepte. Ajută-i pe copiii acestui veac, Atotputernice Doamne, ca să poată creste si ajunge la plinătatea vârstei, făcându-se fii ai lui Dumnezeu si sălăsluindu-se în împărătia cerurilor, spre vesnica lor mântuire, încă si spre slava si lauda Ta. Amin."
 
 
Nota : Rugaciune a Sfantului Nicolae Velimirovici pentru toti copii .

vineri, 27 iunie 2014

Sfantul Nicolae Velimirovici povesteste ...

" Cand citesti Noul Testament vei vedea ca Hristos nu mai porunceste oamenilor sa nu ucida cu mana lor si sa nu desfraneze cu trupul lor, sa nu fure cu bratele lor si sa nu minta cu limba lor, ci patrunde mai adanc in sufletul omenesc si ii porunceste sa nu ucida nici cu gandul, sa nu desfraneze nici cu pofta, sa nu fure nici cu cugetul si sa nu minta nici prin tacere. Un om drept, care se numea Lovro, si-a parasit satul si s-a retras intr-un munte, unde traia in liniste si se lupta ca sa smulga din suflet toate poftele, in afara sa cugete doar la Dumnezeu, sa se roage si sa posteasca. Cand s-a intors in sat, toti consatenii s-au minunat de sfintenia lui, si toti il cinsteau ca pe un om drept inaintea lui Dumnezeu. In acelasi sat traia si un anume Tadeu, care, pentru ca il invidia pe Lovro, le-a spus satenilor ca putea si el sa faca la fel. Astfel, s-a urcat in munte si s-a daruit insingurarii si nevointei, dar intr-o luna s-a intors . Cand satenii l-au intrebat ce a facut o luna in munte, el a raspuns :
 - Am ucis,am furat, am spus minciuni, m-am mandrit, am desfranat, am ars case, intr-un cuvant am facut toate crimele de pe fata pamantului.
- Si cum s-a intamplat aceasta , de vreme ce ai locuit acolo singur ?
 - Am fost singur cu trupul, dar cu sufletul si cu inima m-am aflat in lume, in legatura neintrerupta cu oamenii, si ceea ce n-am putut face cu mainile, cu picioarele, cu limba si cu trupul meu,le-am savarsit cu sufletul si cu inima. "

Sfantul Nicolae Velimirovici

vineri, 20 iunie 2014

Rugaciunea Sfantului Filaret !




" Doamne , nu stiu ce sa cer de la Tine. Tu unul stii de ce am nevoie, Tu ma iubesti pe mine mai mult decat pot sa Te iubesc eu pe Tine.
Parinte, da robului Tau cele ce singur nu stie a le cere. Nu indraznesc sa cer nici cruce,nici mangaiere : numai stau inaintea Ta. Inima mea e deschisa Tie ; Tu vezi trebuintele mele pe care nu le stiu eu. Vezi si fa dupa mila Ta.
Loveste-ma si ma tamaduieste, doboara-ma si ma ridica. Ma cutremur si tac cu evlavie inaintea vointei Tale sfinte si a cailor Tale cele nepatrunse pentru mine. Ma aduc Tie jertfa, nu am alta dorinta decat numai sa fac voia Ta; invata-ma sa ma rog, singur roaga-Te in mine ! Amin"






Nota : Rugaciunea de fiecare zi a Sfantului Ierarh Filaret al Moscovei ( Sfantul Filaret al Moscovei -Viata,predici si scrisori )

marți, 3 iunie 2014

Ce inseamna a ierta ?


"...Iertați celor care vă greșesc, pentru că altfel nu veți fi iertați.
 Împărăția lui Dumnezeu este Împărăția recunoașterii reciproce, a acceptării reciproce și a dragostei, elemente care coincid cu bucuria comuniunii, dar și a promptitudinii de a ridica unul poverile celuilalt.Să iertăm, dar cum? De unde începe iertarea? Ar fi fost foarte ușor, cu adevărat minunat, dacă iertarea ar fi putut începe cu o astfel de schimbare a inimii, încât cei care ne sunt antipatici să devină iubiți, cele care ne-au durut să se ierte și să putem începe de la început, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar așa ceva nu se poate săvârși.
Durerea trecutului o simțim, nu se poate ierta, nu putem să reîncepem ca și cum nu ar fi existat nimic mai înainte. Însă noima iertării nu este aceasta. Iertare nu înseamnă uitare, căci uitarea nu duce nicăieri. Dacă iertăm cum, pentru ce pricină, sub ce condiții, din pricina cărei neputințe, în ce punct a greșit, atunci îl lăsăm neprotejat. Cel care a făcut greșeala trebuie să fie protejat de o eventuală nouă cădere. Ceea ce a făcut, motivele și condițiile căderii sale nu trebuie să fie uitate, deoarece de acum înainte are nevoie de „vizorul” nostru, de grija noastră iubitoare, astfel încât să nu mai alunece, să nu mai păcătuiască iarăși. Exact de aici începe iertarea. Din clipa în care, recunoscând vulnerabilitatea celorlalți, așa cum o recunosc și pe a mea, nevoia lor de ocrotire, de ajutor și de milă, sunt pregătit să duc împreună cu ei povara slăbiciunii lor, vulnerabilitatea păcătoșeniei lor. Iertarea începe din clipa în care hotărăsc să-i accept pe frații mei, fără să aștept să se schimbe, să-i accept așa cum sunt, să le ușurez povara, astfel încât cândva schimbarea lor să devină posibilă.
Așadar, condiția iertării se află înlăuntrul meu: este promptitudinea mea de a-mi asuma această cruce, această povară, astfel încât ceilalți să se vindece sau, cel puțin, să se protejeze de atacul răutății. Aceasta este ceva pe care îl poate face oricine, nu este trebuință decât numai de o clipă de înțelegere, de tărie morală și de bunăvoință. Cu toții avem alături de noi oameni pe care cu greu îi suportăm, care sunt pricină de chinuire, de nefericire și mânie, însă putem anula această mânie și să depășim nefericirea, dacă ne facem îndatorirea noastră, datoria vieții noastre, lucrarea noastră, care este să ducem împreună cu ei povara; să fim cei care, răniți, ocărâți și prigoniți, să ne întoarcem către Domnul și să spunem: „Doamne, iartă-l, pentru că nu țin minte răul și vreau să mă fac și să rămân statornic cu acest om în neputința și păcătoșenia lui. Nu voi sta ca un judecător înaintea lui, iar dacă eu nu sunt destoinic pentru asta, fă-o Tu pentru mine: nu-mi socoti judecarea, nu-mi socoti osândirea, pe care cu asprime le-am pronunțat, nu-mi sprijini mânia. Stai lângă mine pentru cel care a greșit, pentru că el sau ea are nevoie de ajutor, de iertare și de vindecare, tocmai pentru această pricină”."
 
Nota : Fragment preluat din cartea "In lumina judecatii lui Dumnezeu " autor Mitropolitul Anthony Bloom de Suroj

luni, 2 iunie 2014

Gandirea majoritara de azi !

Cei care cugetă nedrept şi-au zis în sine: "Viaţa noastră este scurtă şi tristă şi omul nu poate scăpa de moarte, nici nu cunoaşte cine l-ar izbăvi de şeol. Din întâmplare am ajuns să fim cum suntem şi după viaţa aceasta vom fi ca şi cum n-am fi fost niciodată; căci fum este suflarea din nările noastre şi cugetarea o scânteie care se aprinde din mişcarea inimii noastre.
Când se va stinge, trupul nostru se va face cenuşă şi duhul se va risipi ca aerul cel uşor. Numele nostru se va uita cu vremea şi nimeni nu-şi va aduce aminte de lucrurile noastre şi viaţa noastră va trece ca urma norului şi se va risipi ca negura, pe care o alungă razele soarelui şi căldura lui o îngreuiază. Ca umbra de trecătoare este viaţa noastră şi sfârşitul ei este fără înapoiere, că s-a pecetluit şi nimeni nu mai vine înapoi. Veniţi deci şi să ne desfătăm cu bunătăţile cele de acum şi de făpturi să ne folosim cu toată căldura tinereţii. Să avem din belşug vinuri scumpe şi miresme şi să nu lăsăm să treacă florile de primăvară. Să ne încununăm cu flori de trandafir, până nu se veştejesc.
 Nimeni dintre noi să nu lipsească de la petrecerile noastre, să lăsăm pretutindeni semnele veseliei noastre, căci aceasta este partea şi menirea noastră.
Să asuprim pe cel sărac şi drept, să nu ne fie milă de văduvă, şi de cărunteţile bătrânului încărcat de ani să nu ne ruşinăm.
Puterea noastră să fie legea dreptăţii noastre, că ce este slab nu este de nici un folos. Să vânăm pe cel drept, fiindcă ne stinghereşte şi se împotriveşte isprăvilor noastre şi ne scoate vină că stricăm legea şi ne învinovăţeşte că nu umblăm cum am fost învăţaţi din copilărie.
El se face pe sine că are cunoştinţă despre Dumnezeu şi se numeşte: fiul Domnului. El este pentru noi ca o osândă a gândurilor noastre şi ne este greu chiar când ne uităm la el.
Căci viaţa lui nu seamănă cu viaţa celorlalţi şi cărările lui sunt schimbate.
Înaintea lui suntem socotiţi ca necuraţi şi de căile noastre se fereşte ca de o spurcăciune; el fericeşte sfârşitul celor drepţi şi se laudă că are pe Dumnezeu drept tată.
Deci să vedem dacă cuvintele lui sunt adevărate şi să cercetăm ce i se va întâmpla ieşind din această viaţă. Căci dacă dreptul este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl va apăra şi-l va scoate din mâna potrivnicilor săi. Să-l încercăm cu ocări şi cu chinuri, ca să vedem cât este de răbdător şi să încercăm suferinţa lui. Să-l dăm unei morţi de ocară căci, după vorba lui, Dumnezeu va avea grijă de el".
Acestea sunt gândurile lor, dar ei se amăgesc, viclenia lor i-a orbit. Ei nu cunosc tainicele puneri la cale ale lui Dumnezeu, ei n-au nădejde în răsplata sfinţeniei şi nu cred că sufletele curate vor avea. cununa lor.
Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale.
Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască.”
 
 
 
Nota : Fragment preluat din Sfanta Scriptura - Cartea intelepciunii lui Solomon ( Cap.2 , 1-24 )


miercuri, 28 mai 2014

Ia seama sa nu te chinuiesti in iad !


"Hristos a adresat aceste cuvinte unui preot care purta ură în inima lui față de un idolatru care-i necăjea credincioșii din parohie. Episodul este relatat în biografia Sfântului Dionisie Areopagitul, episcopul Atenei (prăznuirea lui se face la 1 octombrie).
Odată, Sfântul Dionisie a ajuns în insula Creta și a locuit în casa unui preot care se numea Carpos. Acest preot se afla în dușmănie cu un păgân, care-l trăsese la idolatrie pe un creștin. Preotul se ruga la Dumnezeu ca să-i ia de pe pământ pe amândoi: și pe idolatru, și pe creștinul apostat, pentru că reprezentau o primejdie de moarte pentru turma lui. Acestui i s-a întâmplat un lucru uimitor, pe care l-a povestit el însuși vizitatorului său vestit, Sfântului Dionisie.

În timpul nopții, când se ruga, casa a fost cuprinsă de cutremur. Acoperișul s-a deschis și prin el s-a văzut toată noaptea cerul. Astfel, L-a văzut pe Hristos șezând pe tron, înconjurat de miriade de îngeri. Lumina cobora din cer până la temelia casei. Pământul se rupsese în două, dând naștere unei mari prăpăstii întunecate. Pe marginea prăpăstatei stăteau înfricoșați cei doi idolatri.
Din străfundurile acesteia șuireau șerpi, care când se încolăceau pe picioarele idolatrilor, când șuireau, când îi loveau cu cozile, ca să-i arunce în abis. Preotul a început să se întristeze văzând că idolatrii nu căzuseră, nu fuseseră încă înghițiți de genune.
Deci și-a ridicat privirea către ceruri și L-a văzut pe Hristos ridicându-Se degrabă de pe tronul Său strălucitor și coborându-Se împreună cu îngerii pe marginea prăpastiei, gata să-i salveze pe nefericiți.
După aceea S-a apropiat de preot, Și-a întins asupra lui mâna dreaptă și i-a zis: „Eu sunt gata să pătimesc și să sufăr de mii de ori pentru mântuirea tuturor oamenilor, și ție nu-ți este milă de pieirea fraților tăi?
 Și a adăugat: „Ia seama ca nu cumva, din pricina ținerii de minte a răului, să mergi în iad!”
De atunci preotul Carpos n-a mai ținut minte răul, că acești doi oameni l-au atins cu ceva, că l-au ocărât, că „l-au tălhărit”, ci a luat seama la credința lui, la ceea ce Hristos l-a înștiințat dinainte: „Ai grijă, ca nu cumva, din pricina ținerii de minte a răului, să mergi în iad!”
 Același lucru este valabil pentru fiecare dintre noi, care-i urâm pe necredincioși, pe idolatri, pe eretici, și vrem pieirea lor. să luăm aminte, ca nu cumva, din pricina ținerii de minte a răului, să mergem în iad!
Astfel, aflați că în iad nu merg doar hoții, desfrânații, înșelătorii, tălharii, apostații și ceilalți, ci merg mai ales ucigașii și cei care au în sufletul lor ură și răutate, după cuvântul Sfântului Ioan Teologul: „oricine urăște pe fratele său este ucigaș, și știți că nici un ucigaș n-are viața veșnică rămânând în el” (v. I Ioan 3, 15).




Nota : Fragment preluat din cartea " Nu te mai suport " autor Arhimndritul Vasilios Bacoianis

miercuri, 23 aprilie 2014

Intre mine si Sfantul Gheorghe ...


" Intre mine si Sfantul Gheorghe a fost o legatura foarte stransa. Cand am fost in inchisoare, il chemam mereu si in multe imprejurari m-a ajutat. De atunci si pana acum nu incetez in fiecare zi sa-i adresez o rugaciune speciala.
Sunt convins ca intre Sfant si cel care se roaga lui se stabileste o legatura stransa si ca adeseori multe din caracteristicile Sfantului, daca ai o legatura apropiata duhovniceasca cu el, se manifesta si in tine.
In cazul meu, de pilda, precum Sfantul Gheorghe a trecut prin inchisori, asa am trecut si eu, asa cum Sfantul Gheorghe a fost intarit de Dumnezeu in imprejurari grele, asa am fost si eu intarit in momentele cele mai grele cand puteam sa pier, nu numai fizic, dar puteam sa pier sufleteste.
Dar prezenta Sfantului m-a intarit, pentru ca el transmite celui care i se roaga si-i poarta numele o tarie a credintei lui si o protectie spirituala pe care Dumnezeu ne-o da noua prin el. Adresati-va Sfantului al carui nume il purtati si el va va ajuta, adresati-va lui la vreme de necaz, de boala, in imprejurari grele si in clipele de bucurie: Sfinte Ioane, ocrotitorul meu, sau Sfinte Gheorghe, roaga-te lui Dumnezeu pentru mine, pacatosul! Adresati-va lui si el va asculta rugaciunea voastra! El este avocatul nostru, al celor care-i purtam numele in fata lui Dumnezeu.
El duce rugaciunea noastra inaintea lui Dumnezeu si mijloceste pentru noi. Si la sfarsitul vietii, cand mergem dincolo, alaturi de noi va sta si patronul nostru, daca l-am cinstit si ne-am rugat lui, va sta alaturi de Ingerul Pazitor, ca sa ne apere in fata acuzatiilor satanei.
 Aceasta pentru ca la Judecata particulara diavolul scoate toate pacatele noastre, pe care noi nici nu le mai amintim, le aduce la iveala, le arunca in balanta, si trebuie sa avem un avocat al apararii care sa aduca si faptele noastre cele bune.
Caci noi vom fi atat de umiliti, incat poate nici nu ne mai amintim de faptele bune, asa cum am uitat si de pacatele noastre. Dar vin Ingerul pazitor si Sfantul protector si pun in balanta toate faptele noastre bune.
Si adeseori o lacrima cantareste cat toate rautatile pe care le-am facut o viata intreaga. Asa ca va rog, aduceti-va aminte de Sfintii ale caror nume le purtati si rugati-va sa va apere, sa apere familia, neamul nostru si toata lumea."
 
 
 
Nota : Fragment preluat din cartea '"Cuvinte vii ", autor parintele Gheorghe Calciu - Dumitreasa

Purtarea de grija a Sfantului Mare Mucenic Gheorghe !


"Şi de aş voi să descriu frumuseţea acelui câmp nu aş putea pentru că nu este vreun lucru pământesc cu care să-l asemăn. Limba omenească nu poate să spună frumuseţea lui, nici minte omenească nu poate să o înţeleagă. Acel câmp era împodobit cu tot felul de copaci şi înfrumuseţat cu tot felul de flori cu bună mireasmă. Lumina care lumina acolo era ca şi cum ar fi şapte sori.Deci, când am văzut acel câmp, s-a robit inima mea de frumuseţea lui şi pofteam să rămân acolo.
Dar povăţuitorul meu îmi zice: “De acum ai să vezi şi alte lucruri frumoase şi după aceea ai să-L vezi pe Împăratul.”. Şi mergeam, bucurându-ne, pe acel câmp frumos. Şi am văzut de departe mulţime de oameni îmbrăcaţi în haine călugăreşti, însă nu negre, ci roşii strălucitoare. Hainele lor străluceau ca lumina, iar feţele lor mai mult decât soarele. Vederea şi frumuseţea lor era mai presus de înţelegerea omenească. Unii dintre ei erau tineri, iar alţii bătrâni. Şi apropiindu-ne de ei ne-au primit cu mare bucurie şi au zis către povăţuitorul meu:Bucură-te, mare mucenice Gheorghe, iubitule al lui Hristos.”.
Asemenea si el le-a zis lor: “Bucuraţi-vă şi voi cuvioşilor, iubiţii lui Hristos”. Atunci toţi şi-au întors feţele lor spre mine şi cu feţe vesele mi-au zis: “Fiule Iosafe, de ar dobândi omul toată lumea şi-şi va pierde sufletul, ce va folosi şi de ar trăi o sută de ani şi ar dobândi toate bunătăţile lumii şi de şi-ar face toate poftele, tot trebuie să vină înfricoşătorul ceas al morţii şi toată viaţa lui i se va părea un vis şi o umbră. Iar tu de te vei scula din lenevire şi vei începe iarăşi viaţa ta cea dintâi, vei plăcea lui Dumnezeu şi te vei învrednici cereştii fericiri şi te vei bucura împreună cu noi în veci. Iar de-ţi vei petrece viaţa ta cu lenevire, vei ajunge în valea care primeşte pe cei leneşi şi trândavi şi nepocăiţi. Fiule, nu voiesc a iubi mai mult acel noian întunecat decât această fericire. Nu voiesc a pune mai presus lenevirea decât dragostea lui Hristos! Fiule, adu-ţi aminte din ce înălţime ai căzut şi de ce te-ai înstrăinat şi ce ai păgubit! Fiule, întoarce-te şi cazi la milostivirea lui Dumnezeu şi noi nu vom înceta rugându-L pe dânsul!”
După aceasta ne-am despărţit de ei şi am plecat mai departe.Atunci s-a înfricoşat sufletul meu de aceasta. Şi am aflat că povăţuitorul meu era Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.
Şi mi-am adus aminte şi de cuvintele ce le-a zis el, când se întrebau acei ostaşi “Cine să-l povăţuiască din noi?” Căci zicând: “Eu o să-l povăţuiesc, pentru că are deosebită dragoste către mine şi de multe ori m-am pus chezaş şi mijlocitor către Împăratul pentru dânsul”, l-am cunoscut pe deplin, căci de la început aveam mare şi deosebită dragoste către Sf. Gheorghe, mai mult decât faţă de alţi sfinţi. Şi de multe ori l-am pus mijlocitor pentru mântuirea mea. Şi multe minuni a făcut cu mine şi oricând l-am rugat nu m-a lăsat neajutorat.
Deci, când am cunoscut că povăţuitorul meu este Marele Mucenic Gheorghe, din multa dragoste ce o aveam către el în sufletul meu, n-am mai putut răbda, ci l-am îmbrăţişat şi l-am sărutat mult timp.
Apoi mergeam mai departe împreună, ţinându-ne de mână. Iar sufletul meu era lipit de dânsul, din multa dragoste ce aveam către el. Şi mai mergând noi puţin am văzut de departe şi alţi oameni, şi aceştia cu haine călugăreşti îmbrăcaţi, ca şi ceilalţi. Însă îmbrăcămintea şi feţele lor străluceau mai mult decât soarele şi aveau mai multă şi mai mare slavă decât ceilalţi. Şi strălucire mai mare aveau, dar erau puţini la număr. Şi întrebai pe povăţuitorul meu, zicând: “Sfinte Gheorghe, cine sunt aceştia? Ce sunt de atâta slavă, strălucire şi frumuseţe şi ce au săvârşit în viaţa lor?” Atunci mi-a răspuns zicând: “Aceştia sunt călugării cei de acum, care fără povăţuitori şi fără pilda faptelor bune ale altora, ci numai din singura lor  bunăvoinţă au râvnit faptelor bune ale călugărilor celor de demult, săvârşind faptele cele bune ale lor, bineplăcând lui Dumnezeu”.
Iar eu iarăşi i-am zis: “În vremea aceasta au lipsit faptele bune din lume, dar cum se poate să fie în ea acest fel de oameni aleşi?” Şi mi-a răspuns zicând: “Acest fel de oameni aleşi sunt puţini în zilele acestea în lume. Dar cel ce va face în aceste zile puţine fapte bune, după puterea lui, şi va plăcea lui Dumnezeu, mare se va chema aici, în Împărăţia lui Dumnezeu.
Căci cine face câteva fapte bune, le face din singura lui bunăvoinţă, fără povăţuitor şi fără pilda altora.
Şi pentru aceasta Dumnezeu ca pe nişte desăvârşite le primeşte. Frate, în zilele acestea au lipsit faptele bune din lume, s-a înmulţit răutatea, a prisosit nedreptatea, a lipsit dragostea, s-a prăpădit adevărul din gurile oamenilor, a încetat cuvântul lui Dumnezeu şi se obişnuieşte osândirea şi minciuna. În loc de smerenie, înălţarea, în loc de dragoste, vrajba, în loc de milostivire, nemilostivirea, în loc de dreptate, nedreptatea. S-au înmulţit ţinerea de minte a răului, pizma şi alte asemenea. Toţi s-au abătut la rău. Nu este cel ce face bine. Foarte puţini sunt cei ce uneltesc faptele cele bune şi plac lui Dumnezeu. În zilele acestea se potriveşte: “Cel ce mântuieşte, mântuiască-şi sufletul său!”
Nimeni să nu aştepte ajutor de la altul, ci numai de la Maica Domnului. Cel ce va cădea la dânsa cu tot sufletul, îl va povăţui şi cu adevărat se va mântui, pentru că toate câte le voieşte le poate, căci “Mult pot rugăciunile Maici spre îmblânzirea Stăpânului”.Aceste cuvinte mi-a zis şi iarăşi am început să mergem. Şi după ce am mers puţină depărtare spre partea Răsăritului a acelui câmp, se vedea de departe un palat mare şi frumos. Înălţimea, lăţimea şi lungimea lui erau foarte mari. Zidurile lui nu se puteau asemăna cu altceva şi se vedeau că erau ca din aur curat. Strălucirea care ieşea din el, lumina tot locul acela. Forma palatului era neînţeleasă. Podoaba şi frumuseţea nu se pot înţelege cu mintea omenească. Şi l-am întrebat pe povăţuitorul meu: “Sfinte Gheorghe, ce palat este acesta?” Şi mi-a zis: “Acesta este palatul Împăratului, unde am să te duc”. Deci mergând, am ajuns la palat şi am venit la o poartă mare şi înaltă care era deschisă. Povăţuitorul meu şi-a făcut de trei ori cruce, asemenea şi eu şi am intrat înăuntru pe poartă într-o curte, iar din ea se vedeau toate părţile palatului aceluia. Şi văzându-le, m-am minunat de podoaba şi frumuseţea lor, pentru că ochi de om nu le-a văzut. Vedeam şi oameni mulţi plimbându-se pe acolo şi erau în mare slavă. Atunci povăţuitorul meu m-a apucat de mâna dreaptă şi mă ţinea şi mergeam împreună.
După aceasta am trecut printr-o poartă, care era deschisă, şi am dat într-o sală mare şi frumoasă. Iar în partea de Răsărit a sălii era o altă poartă mare şi înaltă, care era făcută cu un meşteşug pe care mintea omenească nu poate săl înţeleagă. Şi era împodobită cu pietre scumpe. În partea dreaptă a porţii era o icoană a Domnului nostru Iisus Hristos, şezând în jilţ.
Iar înăuntru în sală era o mulţime multă de oameni, toţi îmbrăcaţi călugăreşte cu acelaşi fel de îmbrăcăminte, dar hainele lor erau roşii ca sângele şi străluceau ca fulgerul, iar în mâini ţineau cruci şi stâlpări. Frumuseţea şi podoaba lor nu pot să o povestesc.Şi cum ne văzură au venit în întâmpinarea noastră şi ne-au primit cu mare bucurie. Şi privind toţi spre mine mi-au zis cu glas dulce: “Frate, până când să te aşteptăm? Pentru ce nu te sileşti pe sine-ţi?” Apoi au zis către povăţuitorul meu: “Frate Gheorghe, iată că l-ai luat în stăpânirea ta, când ni-l vei aduce?” Sfântul a răspuns: “Când va voi Domnul”.
Atunci aceia m-au luat din mâna povăţuitorului şi mă ţineau ei de mâini, arătându-mi prin aceasta mare dragoste.Atunci povăţuitorul meu a mers şi a stat înaintea icoanei Maicii Domnului, la fel am mers şi noi toţi şi am stat înaintea ei cu rânduială. Şi toţi au început să cânte cu dulce glas: “Cuvine-se cu adevărat să te fericim…” Şi când cântau fiecare cuvânt al troparului atât de curat îl auzeam, încât se întipăreau în sufletul meu.
Şi săvârşind cântarea m-a luat iarăşi povăţuitorul meu şi făcându-ne de trei ori cruce, ne-am închinat la icoană, asemenea au făcut toţi sfinţii de acolo, apoi am zis: “Aceasta pentru tine s-au făcut ca să nu ai îndoială faţă de cele pe care le vezi şi le auzi, ca şi cum ar fi nălucire diavolească. Nu este nălucire, ci milostivirea lui Dumnezeu!”
Apoi ei s-au depărtat puţin şi numai eu şi povăţuitorul meu am rămas în dreptul uşii. Şi fără de veste s-a deschis uşa singură de sine şi s-a văzut multă lumină afară, care ne-a înconjurat. Am stat afara uşii şi m-am uitat zicând: “Mare este mila Ta, Doamne, către fiii omeneşti!”Şi câte am văzut acolo cu neputinţă este a le scrie cineva. Pentru că ochii de om nu au văzut, urechi nu au auzit, la inimă nu s-au suit şi minte de om nu poate să înţeleagă. Că am văzut o Biserică mare, iar zidirea ei era neînţeleasă. Frumuseţea şi podoaba ei nu se pot spune şi nici nu se pot asemăna cu vreun lucru omenesc. Înspre mijlocul Bisericii era un tron înalt şi preaslăvit.
El era ca nişte cărbuni aprinşi şi strălucea ca soarele.
În tron stătea Împăratul slavei Hristos.
Împrejurul tronului şi al Împăratului sta mulţime nenumărată de oameni de toate vârstele. Unii dintre ei erau foarte tineri şi îmbrăcaţi în haine albe. Unii erau îmbrăcaţi în haine monahiceşti, iar alţii în haine ostăşeşti. Chipul Împăratului era aşa cum se vede zugrăvit pe icoane. Era cu trupul voinic şi îmbrăcat cu haine arhiereşti, iar pe cap avea cunună de pietre scumpe. Podoaba şi frumuseţea Împăratului cine poate să le spună? Din lumina care strălucea în faţa Împăratului se lumina toată ceata aceea a sfinţilor şi toată Biserica. Şi toţi drepţii aceia s-au făcut asemenea cu Împăratul întru strălucire. Atunci mi-am adus aminte de cuvântul lui Agapie din cartea care se numeşte “Mântuirea păcătoşilor”, care povesteşte pentru slava raiului, zicând: “Înlăuntru în cărbunii cei aprinşi când bagi un fier, arde şi se face şi acela foc şi nu mai ştii care sunt cărbunii şi care este fierul. Aşa şi în rai este.
Din strălucirea care iese de la Dumnezeu se împărtăşesc şi drepţii, ca şi Însuşi Dumnezeu!” Aceasta aducându-mi aminte şi vazând acestea cu ochii mei, ziceam întru sine-mi: “Câte au scris sfinţii pentru slava raiului sunt foarte puţine, pentru că toate nu este cu putinţă a le scrie”. Lumina care ieşea de la Împăratul slavei era atât de strălucitoare, încât dacă s-ar aduna mii de mii de milioane de sori, n-ar fi strălucit atâta. Buna cuviinţă şi frumuseţea Împăratului slavei, strălucirea luminii celei nezidite, buna podoabă a Bisericii, slava drepţilor, cine poate să o spună? Că mai degrabă ar putea număra mulţimea stelelor şi a nisipului mării decât să spună acestea.
 Şi dacă s-ar aduna toate limbile oamenilor şi dacă stelele cerului, nisipul mării şi frunzele copacilor s-ar face limbi, toate împreună n-ar putea spune nici măcat o parte din slava aceea. Deci afară de uşă stând eu şi privind la slava aceea, am văzut pe povăţuitorul meu care a intrat înăuntru în Biserică şi a mers să se închine Împăratului.
Şi întorcându-şi faţa şi văzându-mă că nu vin după el, s-a întors şi venind aproape de mine mi-a zis: “Ce stai? Vino împreună cu mine să ne închinăm Împăratului!”
Şi pregătindu-mă să intru şi eu înăuntru, am auzit pe Împăratul zicând: “Gheorghe, lasă-l pe el afară, că nu este vrednic să intre înăuntru, căci nu are îmbrăcăminte de nuntă!” Când am auzit acel glas m-am temut puţin, ca nu cumva să mă osândească.
Dar iarăşi am căpătat îndrăzneală, pentru că dragostea care era în sufletul meu pentru Împăratul alunga frica.
Atunci povăţuitorul meu m-a lăsat afară de uşă şi a intrat singur la Împăratul. Şi toată ceata aceea s-a sculat şi a cinstit pe povăţuitorul meu, ca pe o mare căpetenie a Împăratului. Şi nu numai ceata drepţilor, ci Însuşi Împăratul l-a cinstit cu mare cinste, căci degrabă s-a sculat din tron, l-a primit cu mare cinste şi bucurie, sărutându-l pe obraz, apoi iarăşi a stătut. Apoi povăţuitorul meu a făcut trei metanii şi a sărutat picioarele Împăratului şi a stat înaintea Lui cu smerenie şi a zis către El: “Doamne, adu-Ţi aminte de sângele care L-ai vărsat pe Cruce pentru păcătoşi! Adu-Ţi aminte că Te-ai pogorât pe pământ să mântuieşti pe cei păcătoşi! Deci iartă acest suflet şi-l povăţuieşte pe calea mântuirii! Adânc nemăsurată este mila Ta, Stăpâne şi are trebuinţă de facerea de bine!” Atunci a răspuns Împăratul: “Gheorghe, ştii prea bine dragostea care o am către el din început; pentru că i-am arătat tainele cele ascunse şi dragostea Mea cea mare. Şi mulţi oameni s-au nevoit în toată viaţa lor, mai mult decât acesta şi nu au câştigat, iar acesta având-o în sufletul său a trecut-o cu vederea, alegând mai bine lenevirea şi împătimirea lumii, decât pe Mine.
Şi pentru aceasta nu este vrednic de iertare”. Şi iarăşi a zis povăţuitorul meu: “Doamne, mă rog iartă-l, că de-l vei judeca după dreptatea Ta, vrednic este de pedeapsă; ci să prisosească darul şi milostivirea Ta cu el. Cele ascunse ale inimii lui sunt înaintea Ta pururea. Vezi bunăvoinţa lui, plineşte-i cererile inimii lui şi nevrând el, mântuieşte-l! Doamne, vezi şi aşezarea lumii! Unde este pilda cea bună? Unde este cuvântul Tău în gurile oamenilor? Unde este îndemnarea? Că de ar fi cineva să voiască să facă binele îl face numai din buna lui voinţă, căci duhovnicii şi stareţii îl opresc. Fiecare cele pentru folosul cel trupesc al său caută.
Pentru aceasta, Te rog, învaţă-l să facă voia Ta! Povăţuieşte-l la calea mântuirii! Chiverniseşte-i în pace viaţa lui! Fă-l moştenitor împărăţiei Tale, căci toate câte Le voieşti, Le şi poţi”.
Şi iarăşi a răspuns Împăratul şi a zis: “Gheorghe, iubitul Meu, văd starea lumii, cuvintele Mele au încetat în gurile oamenilor. În locul cuvântului Meu, osândirea. În locul dragostei, urâciune, vrajbă şi pizmă. În loc de dreptate, nedreptate. A pierit adevărul. A lipsit smerenia. A prisosit răutatea, sodomia, curvia, preacurvia. S-a stricat lumea. Acestea toate le fac nu numai mirenii: bărbaţii şi femeile, ci şi preoţii şi călugării.
Mă pătrund la cele dinlăuntru; a doua oară Mă răstignesc. Şi-au spurcat desăvârşit chipul călugăresc cel îngeresc. Însă toate le rabd cu nerăutate, aşteptând îndreptarea şi pocăinţa lor. Iar pe acesta n-am încetat a-l povăţui până astăzi ca să facă voia Mea. Nu am încetat a-l striga prin cuvânt viu să nu facă ceea ce nu-Mi place Mie. Iar el glasul Meu auzindu-L şi cunoscând cum că Eu sunt, după cum s-a adeverit de la mulţi duhovnici şi robi ai Mei îmbunătăţiţi, nu M-a ascultat. De multe ori I-am adus aminte de cea dintâi petrecere a lui ca să se întoarcă iarăşi la aceea, dar el a rămas neîndreptat. Deci fără de răspuns este înaintea Mea.”
Atunci povăţuitorul meu a căzut la picioarele Împăratului cu mare smerenie şi a zis către Dânsul: “Doamne, adu-Ţi aminte de sângele pe care l-am vărsat pentru dragostea Ta, şi-mi dăruieşte mie acest suflet şi-l iartă pe el. Aşa, Doamne, te rog! Şi învredniceşte-l să bea şi paharul pe care-l poftea!”
Atunci, cu faţa veselă şi cu bucurie, a zis Împăratul: “Gheorghe, fie voia ta!” Apoi povăţuitorul meu s-a sculat şi a stat înaintea Împăratului cu îndrăzneală.
Atunci Împăratul a luat cu mâna stângă un pahar plin, însă ce era în el nu ştiu, ci numai că era roşu ca vinul şi cu mâna dreaptă l-a blagoslovit şi l-a dat povăţuitorului meu şi a zis: “Acesta este paharul dragostei Mele, dă-i-l să-l bea!”
Atunci l-a luat cu mâna dreaptă şi mi l-a adus zicându-mi: “Fă-ţi cruce şi-l bea!” Iar eu făcând de trei ori cruce, l-am băut. Şi era aşa de dulce, încât nu se asemăna cu ceva pământesc. Şi, după ce l-am băut, mi-a venit în suflet o neasemuită dragoste şi dor dumnezeiesc, ca o pară de foc arzând în inima mea. Atunci am văzut pe povăţuitorul meu, aproape de Împăratul, că I-a dat paharul deşert.
Deci eu nemaiputând suferi am intrat înăuntru în Biserică şi m-am dus aproape de Împăratul şi căzând la picioarele Lui, cu îndrăzneală Le-am îmbrăţişat şi Le-am sărutat mult timp. Şi sufletul meu era cu desăvârşire lipit de Dânsul şi nu mai puteam să mă ridic de jos.
Atunci a zis Împăratul către povăţuitorul meu: “Gheorghe, ia-l şi mergeţi ca să se mai nevoiască, să câştige dragostea Mea pe care a pierdut-o şi să se gătească. Şi când va fi voia Mea, Eu o să-l învrednicesc să bea şi paharul!”
Atunci, povăţuitorul apucându-mă de mâna dreaptă, m-a întors înapoi şi făcând amândoi câte trei metanii Împăratului, închinându-ne picioarelor Lui, am ieşit din Biserică şi s-a închis uşa. Atunci am văzut eu pe oamenii cei mai sus zişi, care erau în sală, că au venit să ne întâmpine şi, căutând spre mine cu faţa veselă, mi-au zis: “Frate, sileşte-te, căci iată, te aşteptăm!”
Şi ieşind din sală am venit în curte şi am stat puţin. Apoi am zis către povăţuitorul meu: “Sfinte Gheorghe, iubite frate, nu se poate să nu mai mergem în lume, ci să rămânem aici?” Şi îmi zise: “Aşa este voia Domnului ca să mergem înapoi în lume să te găteşti cu tot felul de fapte bune, păzind toate poruncile Lui. Să te ispiteşti ca aurul în topitoare şi aşa să vii aici. Şi de nu vei face aşa, ci vei rămânea în lenevire, ai văzut valea care primeşte pe cei leneşi şi păcătoşi? Păzeşte-te şi-ţi adu aminte câte ai văzut şi câte ai auzit, din multa şi nemărginita milă a lui Dumnezeu, către om”.
Apoi am mers puţin şi am ieşit afară din palat şi făcându-ne trei cruci în poartă, am început a merge pe acel frumos câmp. Şi mergând puţin am văzut iarăşi ceata aceea cu puţini călugări, care avea slava cea mare. Şi m-am uitat să văd dacă cumva voi cunoaşte pe vreunul dintr-ânşii. Şi nu am cunoscut pe nici unul. Deci, săvârşindu-se câmpul, am ieşit afară de poartă şi am venit în vârful muntelui celui înalt. Şi am stat şi aici puţin, privind în toate părţile muntelui care era împodobit cu o mulţime de măslini. Iar locul acela era foarte veselitor, numai că se vedea şi acea glodoasă şi întunecoasă vale. Frică şi cutremur aducea celui ce o vedea. Apoi ne-am pogorât din munte şi povăţuitorul meu mi-a zis: “Dă-mi mâna!” Şi i-am dat-o. Şi, ţinându-mă de mână, iarăşi ne-am suit pe acea punte înfricoşată şi am mers fără frică sau temere.
Şi când am ajuns la mijlocul ei, povăţuitorul meu a stat, şi-a întors faţa spre mine şi mi-a zis: “Fratele meu iubit, Împărăţia Cerurilor se sileşte şi silitorii o răpesc pe ea! Iată ai văzut milostivirea lui Dumnezeu. Să nu te arăţi nemulţumitor faţă de Făcătorul tău de bine, Dumnezeu. Nevoieşte-te să câştigi dragostea Lui. Găteşte-te ca să bei paharul. Şi darul lui Dumnezeu şi al Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu nu te va lăsa sărman, nici eu nu te voi lăsa singur”.
Apoi făcând de trei ori semnul cinstitei cruci pe faţa mea a zis: “Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută robului tău!”
Şi s-a făcut nevăzut. Şi nu l-am văzut unde s-a dus. Şi m-a lăsat singur la mijlocul punţii. Atunci s-a făcut mare tunet şi tulburare din valea aceea. Şi auzeam strigări sălbatice zicând: “Acum a rămas singur, haideţi să-l surpăm jos!” Alţii ziceau: “Iată om care voieşte să treacă şi nu ştie că avem să-l surpăm acum?” Şi scrâşneau cu dinţii lor asupra mea, strigând cu mare glas: “Să-l surpăm mai înainte de a veni Gheorghe să-l ia!” Însă nici unul n-a putut să se apropie de mine, ci numai strigări şi tulburări făceau. Iar puntea se clătina ca o frunză. Atunci eu privind la acea adâncime, am zis: “Doamne, cine poate să ajute omul aici?”
Atunci a venit glas ca de tunet şi a zis: “Faptele bune ajută omul aici. Şi de va face vreo milă Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu”. Şi după strigarea aceasta au încetat tulburările drăceşti.
Şi eu am chemat ajutorul Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu şi al Sfântului Gheorghe şi cu ajutorul lor mi-am venit întru sine-mi.”
 
 
 
Nota: Aceasta urmare a vedeniei staretului Iosaf s-a gasit in Sfantul Munte Athos la Schitul Romanesc Prodromul din Manastirea Lavra de catre parintele Ieromonah Stefan.


marți, 22 aprilie 2014

Paraclisul Sfintei Mucenite Alexandra Imparateasa !


 

Canon de mangaiere catre Sfanta Slavita Mucenita Alexandra Imparateasa, cea care a patimit impreuna cu Sfantul Mare Mucenic Gheorghe.


Tropar:
Cel ce voieste tuturor oamenilor mantuirea te-a scos , Alexandra , din ratacire si a asezat inlauntrul tau dorul iubirii Lui. Pentru aceasta, vazand tu marturisirea lui Gheorghe, indata ai tagaduit imparatia cea stricacioasa si, dandu-ti sufletul lui Hristos, te rogi pentru cei ce te cinstesc.

Condac:
Cel ce ravneste ca toti oamenii sa se mantuiasca, chematu-te-a si pre tine, Alexandra, din inchinarea idoleasca la cunosterea Lui, cand te minunai de a lui Gheorghe rabdare intru chinuri si de barbateasca lui staruinta; pentru aceasta , prin moarte naprasnica parasind slava imparatiei, credinciosilor te-ai facut solitoare.

Magalinaria :

Bucura-te , Alexandra, ceea ce de dragostea lui Hristos ai fost strapunsa, si de imparatiile cele stricacioase indata te-ai lipsit, si inainte de moarte de sabie sufletul, in chip minunat, ti l-ai dat Facatorului tau.


De este preot , zice :
Binecuvantat este Dumnezeul nostru...
Iar de nu este preot, zice :
Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostrii, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pre noi.
Strana : Imparate ceresc Mangaietorule...
              Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moare miluieste-ne pre noi ( de 3 ori )
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Si acum si pururea si in vecii vecilor . Amin
              Preasfanta Treime miluieste-ne pre noi, Doamne curateste pacatele noastre , Stapane iarta fardelegile noastre, Sfinte cerceteaza si vindeca neputintele noastre pentru numele Tau.
Doamne miluieste ( de 3 ori )
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Si acum si pururea si in vecii veviilor . Amin
    Tatal nostru care este in ceruri....
Doamne miluiste ( de 12 ori )
Slava Tatalui si Fiului si Santului Duh.
Si acum si pururea si in vecii vecilor . Amin
Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu !
Veniti sa ne inchinam la Hristos Imparatul nostru Dumnezeu!
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Insusi Hristos Imparatul si Dumnezeul nostru !
   
 Psalmul 142

Doamne auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea, intru adevarul Tau, auzi-ma intru dreptatea Ta. Si sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nu se va indreptati inaintea Ta tot cel viu. Ca a prigonit vrajmasul sufletul meu, smerit-a la pamant viata mea, asezatu-m-a intru intunerece ca pre mortii veacului. Mahnitu-s-a intru mine duhul meu, si intru mine inima mea s-a tulburat. Adusu-mi-am aminte de zilele cele din inceput, cugetat-am la toate lucrurile Tale, la facerile mainilor Tale am cugetat. Tins-am catre Tine mainile mele, sufletul meu ca un pamant fara de apa Tie. Degraba auzi-ma, Doamne, slabit-a duhul meu : nu intoarce fata Ta de la mine, si ma voi asemana celor ce se pogoara in groapa. Auzita fa mie dimineata mila Ta, ca spre Tine am nadajduit. Arata mie, Doamne calea in care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu. Scoate-ma de la vrajmasii mei , Domane, la Tine am scapat. Invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeu meu. Duhul Tau cel bun ma va povatui la pamantul cel drept. Pentru numele Tau, Doamne ma vei viia, intru dreptatea Ta vei scoate din necaz sufletul meu; si intru mila Ta vei sfarsi pre vrajmasii mei, si vei pierde pre toti cei ce necajesc sufletul meu, ca eu sunt robul Tau.

Auzi-ma ,Doamne , intru dreptatea Ta si sa nu intri la judecata cu robul Tau.( de 2 ori )
Duhul Tau cel bun ma va povatui la pamantul cel drept.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Si acum si pururea si in vecii vecilor . Amin
Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua, binestecuvantat Cel ce vine intru numele Domnului. ( de 3 ori )
                   iar apoi troparele
glas 2, asemenea cu : "Cel ce Te-ai inaltat ..."

Cel ce voieste tuturor oamenilor mantuirea te-a scos Alexandra, din ratacire si a asezat inlauntrul tau darul iubirii Lui. Pentru aceasta, vazand tu marturisirea lui Gheorghe , indata ai tagaduit imparatia cea stricacioasa si , dandu-ti sufletul lui Hristos, te rogi pentru cei ce te cinstesc.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Si acum si pururea si in vecii vecilor .Amin

Niciodata nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a vesti puterile tale noi, nevrednicii; ca de nu ai fi stat inainte rugandu-te pentru noi , cine ne-ar fi mantuit dintru atatea primejdii ? Sau cine ne-ar fi pazit pana acum slobozi ? De la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca pre robii tai pururi ii izbavesti din toate nevoile.
     
                apoi: Psalmul 50
Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea....

                                             Canonul
al carui acrostih este :
De sageata lui Veliar pazeste-ma , o , mucenita Alexandra
                    
   Cantarea 1. Glas 8
Irmos : " Apa trecand-o ca pe uscat ...."
Stih : Sfanta a lui Dumnezeu , soleste pentru noi.

Slava imparatiei celei pamantesti intelepteste ai tagaduit-o, Alexandra, pentru Hristos, si dorind dumnezeiaca mucenicie, ajuns-ai intru imparatia Acestuia.

Stih : Sfanta a lui Dumnezeu, soleste pentru noi.

Cand intru ratacirea idolilor fiind, cinstita , ai vazut lumina lui Hristos, mistuitu-te-ai intru totul de dorire si cu Acesta unindu-te , Alexandra, nu lipsi a te ruga pentru noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh .

Alba arata, Alexandra, haina preaticalosului meu suflet prin cinstitele tale rugaciuni, ceea ce slava raiului o ai aflat si de aproape privesti fata lui Hristos.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin

Vazutu-s-a pantecele tau scaun si tron imparatesc, ca cel ce a purtat pre Hristos, pre Care, Imparateasa, impreuna cu Alexandra, staruitor rugati-L pentru cei credinciosi.

Cantarea a 3-a
Irmos :" Doamne , Cela ce ai facut..."
Stuh : Sfanta a lui Dumnezeu , soleste pentru noi.

Cu sageata dumnezeiestii iubiri a lui Iisus ranitu-te-ai , marita, vazand luptele si nevointele Purtatorului de biruinta; pentru aceasta si mie, Alexandra , daruieste-mi , prin cererile tale, dragostea Stapanului.

Stih: Sfanta a lui Dumnezeu, soleste pentru noi.

Din furtuna razboiului intelegator izbaveste-ma si rumpe lanturile robiei patimilor cu solirile tale, Alexandra, sporindu-mi , rogu-te, dumnezeiasca iubire, cea catre Domnul, careia te-ai robit.

Slava...

De cursele vicleanului sarpe izbveste-ma si laturile cele stricatoare de suflet cu rugaciunile tale sfarama-le, cuvioasa, ca savarsindu-mi viata, sa-L vad Alexandra , pre Hristos cel preadorit.

Si acum...

Sfintita si cuvantatoare jertfa arata-ma Fiului tau, precum pre Alexandra, de Dumnezeu fericita si , invredniceste-ma imparatiei cerurilor, unde toti sfintii se veselesc.

Izbaveste pre cei ce te cinstesc ,imparateasa Alexandra, de toate uneltirile rauvoitorului si deschide cu rugaciunile tale portile imparatiei lui Hristos.
Cauta cu milostivire, Preacantata, de Dumnezeu Nascatoare, spre necazul meu cel cumplit al trupului si vindeca durerea sufletului meu.

Sedealna, glas 4 , asemenae cu :
" Cele de sus cautand..."

Imparateasa Alexandra, de Dumnezeu cugetatoare, ceea ce prin iubirea lui Hhristos ai calcat in picioare slava lumii, acopera pre cei ce te cinstesc si-i pazeste , daruindu-le putere impotriva vrajmasului.

Cantarea a 4-a
Irmos : " Auzit-am, Doamne ..."
Stih : Sfanta a lui Dumnezeu, soleste pentru noi.

Alexandra intru tot laudata, indeparteaza pre ispititorul de la robii tai, curatindu-ne gandurile si innoind intru noi pomenirea lui Hristos.

Stih : Sfanta a lui Dumnezeu, soleste pentru noi.

Izbaveste de toata rautatea pre cei care cad la tine, cinstita imparateasa, si da lor pacea neclatinata, care vine de la Domnul.

Slava...

Alexandra , de Dumnezeu inteleptita, dispretuirea cinstirilor vremelnice si smerenie da robilor tai, celor care voiesc sa urmeze vietuirii tale.

Si acum...

Preacurata Stapana, sufletele celor ce te maresc cu dorire, lumineaza-le cu lumina lui Hristos, pre Care Soare preastralucitor L-ai nascut lumii.

Cantarea a 5-a
Irmos : "Lumineaza pre noi..."
Stih : Sfanta a lui Dumnezeu, soleste pentru noi.

Intru rabdare invredniceste-i a strabate, Alexandra, viata aceasta mult tulburata pre cei ce cinstesc bunatatea ta ai adormirea ta o fericesc.

Stih: Sfanta a lui Dumnezeu, soleste pentru noi.

Straini de faptele cele viclene pazaste-i Alexandra, pre cei ce cu toata inima te lauda si frica Domnului, Celui de viata izvorator, neimputinata o tin.

Slava....

Cand somnul greu al nepurtarii de grija vine si doboara cu silnicie sufletele, trezvie mantuitoare da-ne, imparateasa, cu rugaciunile tale catre Domnul.

Si acum...,

Boalele sufletelor si ale trupurilor vindeca-le Maica, ceea ce ai nascut pre Iisus tamaduitorul, si sanatate far' de nicio spaima da-ne, precum sti, degraba.

Cantarea a 6-a
Irmos :" Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul ..."
Stih: Sfanta a lui Dumnezeu, soleste pentru noi.

Ca un cerb la apa ai alergat Alexandra, la Mantuitorul, trecand ci vederea bucuriile vietii si lipsindu-te de vrednicia imparateasca; pentru aceasta si pre mine din izvoarele lui Iisus, cele de viata dadatoare, invredniceste-ma sa beau.

Stih : Sfanta a lui Dumnezeu, soleste pentru noi.

Barbatia mucenicilor te-a umplut , Alexandra, de minunata iubire de osteneala, pentru aceasta, randuita ai fost lui Hristos, dorind sa-ti savarsesti viata muceniceste, pre care dor da-mi-l si mie, cinstita, ca sa duc mucenicia constiintei intreaga viata.

Slava....

Indepartand, Alexandra, toata ispita bunului tari imparatesc, ridicat-ai crucea Domnului, cea purtatoare de viata, Caruia, prin rugaciunile tale, prieten arata-ma, ca sa mostenesc raiul cel dorit intru care salasluiesti.

Si acum...

Lipsindu-mi graiurile , Stapana, ca lauda vrednica s-aduc slavei tale, pre al lui Gavriil preaveselitor "Bucura-te " il rapesc si cu acesta indraznesc a te canta pre tine, pre care toate ostile ingerilor, fara tacere, te slavesc.
Izbaveste pre cei ce te cinstesc, imparateasa Alexandra, de toate uneltirile rauvoitorului si deschide, cu rugaciunile tale portile imparatiei lui Hristos.
Curata, care prin cuvant pre Cuvantul in chip netalcuit L-ai nascut in zilele din urma, nu inceta rugandu-L , ca una ce ai indraznire de maica.

Cel ce ravneste ca toti oamenii sa se mantuiasca, chematu-t-ea si pre tine, Alexandra. din inchinarea idoleasca la cunosterea Lui, cand te minunai de a lui Gheorghe rabdare intru chinuri si de barbateasca lui staruinta; pentru aceasta , prin moarte naprasnica parasind slava imparatiei, credinciosilor te-ai facut solitoare.

Prochimen. glas 4.

Minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui, Dumnezeul lui Israil.
Stih : Sfintilor celor din pamnatul Lui, minunate a facut Domnul intru dansii.

                                                                    Evanghelia
                                                   Din sfanta Evanghelie de la Luca ..... ( 21,12-19 )

" Zis-a Domnul catre ucenicii Sai : Isi vor pune mainile pre voi si va vor prigoni, dandu-va in sinagogi si in temnite, ducandu-va la imparati si la dregatori pentru numele Meu. Si va fi voua spre mantuire. Puneti deci in inimile voastre sa nu ganditi de mai inainte ce veti raspunde, caci Eu va voi da gura si intelepciune, careia nu-I vor putea sta impotriva, nici sa-i raspunda toti potrivnicii vostri. Si veti fi dati si de parinti si de frati si de neamuri si de prieteni, si vor ucide dintre voi, si veti fi urati de toti pentru numele Meu. Si par din capul vostru nu va pieri. Prin rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre."

Slava...
Pentru rugaciunile dumnezeiestii Alexandra, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.
Si acum...
Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.

 apoi Stihira glas 6 , asemenea cu : " Toata nadejdea o pun ..."
Stih : Miluieste-ma Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea.

Alexandra , preacinstita, de dumnezeiasca dragoste umple-ma, precum si tu lepadand imparatiile cele stricacioase, te-ai umplut. Focul iubirii lui Hristos aprinde-l, ca sa alerg precum cerbul la apa cea nestricacioasa, si viata vesnica daruieste-mi. Cursele gatite mie intr-ascuns de cel viclean sfarama-le toate, ca intru pazirea poruncilor dumnezeiesti sa ma invrednicesc de salasluirea raiului cu tine,imparateasa, impreuna.
 
Cantarea a 7-a
Irmos :" Tinerii cei ce au mers din Iudea in Babilon...."
Stih : Sfanta a lui Dumnezeu, soleste pentru noi.

Tirania patimilor,imparateasa, ma sileste a ma desparti de Hristos, pentru aceea cu staruinta te rog, cu rugile tale intareste-ma ca, inainte-ti stand, sa cant : Binecuvantat este Dumnezeu intru toti sfintii Sai !
Stih : Sfanta a lui Dumnezeu, soleste pentru noi.

Pre Stapanul cel peste toate iubindu-L , mucenita, morta te-ai facut de bunavoie, Alexandra, inainte de sabie. Pentru aceasta , si pre noi invredniceste-ne sa murim de bunavoie , pentru Hristos, in fiecare zi.

Slava...

Unita fiind cu Domnul, calcat-ai in picioare inselaciunae idolilor; pre mine insa , Alexandra, invredniceste-ma sa biruiesc cu cuget barbatesc voile trupului si sa sfaram capul vrajmasului.

Si acum...
Flacara pactului stinge-o , ceea ce esti rug nears, racorind chinuitul meu suflet, si te rog, fa sa-i rasara virtutile care ma unesc cu preaulcele Hristos, Mirele cel dorit.

Cantarea a 8-4
Irmos :" Pre imparatul..."
Stih : Sfanta a lui Dumnezeu, soleste pentru noi.

Intunericul impatimirii mintii mele dezleaga-l , Alexandra, Domnului rugandu-te , si a umbla intru lumina Lui invredniceste-ma.

Stih: Sfana a lui Dumnezeu , soleste pentru noi.

Din pamantesca imparatie mutate ai fot , Alexandra, intru intinsa imparatie a lui Hristos, pre care da-o tuturor celor ce te cinstesc.

Slava....

Pomului de care te desfatezi in raiul cel dulce, Alexandra, arata-i partasi pre toti cei ce in imne lauda nevointa ta.

Si acum...
Ceea ce in chip nestricacios ai nascut pre Mantuitorul, nestricat pazeste-ma, Fecioara, de amaraciunea ratacirii vrajmasului celui uneltitor de rele.

Cantarea a 9-a
Irmos :' Cu adevarat Nascatoare ..."
Stih : Sfanta a lui Dumnezeu, soleste pentru noi.

Biruind vitejeste, maica Alexandra, cursele amagirilor celor aducatoare de stricaciune, impreuna-biruitori arata-i pre toti iubitorii de mucenici.

Stih : Sfanta a lui Dumnezeu, soleste pentru noi.

 Caprioara de Hristos insagetata, Alexandra , de sageata Domnului sagetati a fi invredniceste-ne, ca impreuna sa traim cu toti sfintii.

Stih : Sfanta a lui Dumnezeu , soleste pentru noi.

Cu curgerile cele de miere ale ariului desfanadu-te , ca una care vezi fata Domnului, nu lipsi a soli pentru noi , mucenita.

Slava...

Sfintele tale maini ridica , dumnezeiasa Alexandra, la Imparatul veacurilor si cere sa ne mantuim noi, cei ce cinstim pomenirea ta.

Si acum...
Nevrednic fiind din pricina multor poticniri , ceea ce esti cu totul fara prihana, inaintea bunului Iisus, pre tine impreuna cu Alexandra, solitoarea mea, aparatoare va pun.

apoi Cuvine-se cu adevarat ....

Bucura-te , Alexandra, ceea e de dragostea lui Hristos ai fost strapunsa, si de imparatiile cele stricacioase indata te-ai lipsit, si inainte de moarte de sabie sufletul ,in chip minunat , ti l-ai dat Facatorului tau.
Cu purtatorul de biruinta cel minuant dimpreuna cu Apolo, Codrat si Isaachie, cinstitii tai impreuna -alergatori , de Dumnezeu cugetatoare Alexandra, penru noi Stapanului cu starinta rugati-va.
Cu sfintele tale rugaciuni pazeste , Alexandra, pre toate cele de un nume cu tine, care cu evlavie savarsesc luminat dumnezeiasca pomenirea ta, si cu tine, ca mijlocitoare catre Hristos, s-au imbogatit.
Vrednici ne fa Alexandra, de dumnezeiasca imparatie a lui Iisus pre cei care iti cerem, cinstita mucenita, sfintele rugi si de dorul tau dupa mucenicie ne minunam.
Toate ostile ingeresti, Inaintemergatorul Domnului, cei doisprezece Apostoli si toti sfintii, impreuna cu Nascatoare de Dumnezeu, faceti rugaciuni ca sa ne mantuim.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare...( de 3 ori ). Preasfanta Treime...Tatal nostru.
Miluieste pre noi, Doamne... Slava ....Doamne miluieste-ne pre noi.....Si acum....Usa milostivii deschide-o noua...

Troparul glas 2, asemenae cu :"Cand de pre lemn ..."

Ca ceea ce cu Hristos impreuna imparatesti si te-ai imbogatit cu indrazneala, dumnezeiasca imparateasa, soleste pentru noi, credinciosii, care te punem mijlocitoare, si vindecarea slabiciunilor si boalelor noastre, Alexandra, iti cerem cu dorire, ca sa fim aflati curati la judecata si sa stam, impreuna cu tine, inaintea Lui.
Stapana, primeste rugaciunile robilor tai si ne izbaveste pre noi din toata nevoia si necazul.
Toata nadejdea mea spre tine o inalt , Maica lui Dumnezeu, pazeste-ma sub acoperamantul tau.

 si apoi acestea pe glas 1.

De toate primejdiile pazeste pre robii tai, binecuvantata de Dumnezeu Nascatoare , ca sa te slavim pre tine, nadejdea sufletelor noastre.
Pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai, Doamne si lae Nascatoarei de Dumnezeu pacea Ta da nous si ne miluieste pre noi, ca un singur indurate.

Distih
Vrednic ma arata imparatiei lui Hristos
Pre mine, cel ce indraznesc catre tine, imparateasa Alexandra.


Scrisu-s-a acest Canon de mangaiere in Sfanta Manastire Simonos Petras din Sfantul Munte Athos, la 21 noiembrie 2012.

Nota: Paraclisul a fost alcatuit in Sfantul Munte al Athonului de catre Ieromonah Athanasie Simonopetritul , Imnograful Sfintei Marii Biserici a lui Hristos.
Tiparit cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Parinte Timotei , Arhiepiscopul Aradului.

miercuri, 16 aprilie 2014

Iarta-ne !


 
Doamne nu ne lasa. Doamne iarta-ne. Noi nu te meritam pe Tine, si tot ce ai facut pentru noi, nu intelegem cu adevarat.
Traim doar in rautatile si ambitiile noastre si nici o secunda nu ne gandim la Tine prin tot ce ai trecut pentru noi.
Nu vrem sa ascultam de Tine din cauza mandriilor noastre si mereu iti aducem mai multa suferinta datorita pacatelor noastre.
Dar Doamne , Dumnezeul nostru , noi nu putem trai fara Tine si in adancul inimilor stim asta, de aceea Te rugam , iarta-ne , caci numai Tu ne-ai iubit , ne iubesti si ne vei iubi cu adevarat in veci. Amin


 

luni, 14 aprilie 2014

Sfanta si marea Luni !


"Dimineaţa, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit; Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată. Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa. Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi. Iar după ce a intrat în templu, s-au apropiat de El, pe când învăţa, arhiereii şi bătrânii poporului şi au zis: Cu ce putere faci acestea? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta?Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, pe care, de Mi-l veţi spune, şi Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-aţi crezut lui? Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindcă toţi îl socotesc pe Ioan de prooroc. Şi răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu ştim. Zis-a lor şi El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea. Dar ce vi se pare? Un om avea doi fii.
Şi, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea. Iar el, răspunzând, a zis: Mă duc, Doamne, şi nu s-a dus. Mergând la al doilea, i-a zis tot aşa; acesta, răspunzând, a zis: Nu vreau, apoi căindu-se, s-a dus. Care dintr-aceştia doi a făcut voia Tatălui? Zis-au Lui: Cel de-al doilea. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. Căci a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi n-aţi crezut în el, ci vameşii şi desfrânatele au crezut, iar voi aţi văzut şi nu v-aţi căit nici după aceea, ca să credeţi în el.Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa.
 La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu.Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor. Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri"?De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi. Iar arhiereii şi fariseii, ascultând pildele Lui, au înţeles că despre ei vorbeşte.Şi căutând să-L prindă, s-au temut de popor pentru că Îl socotea prooroc."
Sfanta Evanghelie dupa Matei 21,18-46
"Luni, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica ne aduce aminte de fericitul Iosif cel frumos, cel frumos la trup şi la suflet. Este vorba de Patriarhul Iosif, care ne impresionează pe toţi prin dorinţa lui de a-I sluji lui Dumnezeu împlinind poruncile, prin dorinţa lui de a fi curat înaintea lui Dumnezeu, prin faptul că a fost bun şi binevoitor cu fraţii săi care l-au vândut în Egipt. El este o preînchipuire a Domnului nostru Iisus Hristos, cel vândut de Iuda, unul dintre ucenicii săi, este o preînchipuire a Domnului Hristos, care a ţinut să împlinească întru toate voia Părintelui Ceresc şi să ne fie nouă pildă de urmat.
Fericitul Iosif este omul vrednic de pomenire pentru toate câte s-au întâmplat cu el. A fost iubit de părinţii lui, a fost iubit de Patriarhul Iacov. Fraţii lui l-au vândut în Egipt. A ajuns în Egipt şi așezarea sufletului său a fost probată într-o ispită peste care a trecut. A ajuns în închisoare învinuit fiind de păcate, el, care a ţinut să rămână fără de păcat, apoi ca tâlcuitor al viselor lui Faraon, mai-marele Egiptului, însă a fost găsit drept înţelept şi bun de a conduce Egiptul şi a salvat de la moarte prin înfometare pe concetăţenii săi şi pe conaţionalii săi, pe care după aceea i-a adus în Egipt. De aceea Sfânta noastră Biserică îl pomeneşte cu cinstire ca un preînchipuitor al Mântuitorului.
Tot în această zi de Luni binecuvântată, pomenim şi o minune pe care a făcut-o Domnul Hristos, o minune spre înţelepţirea credincioşilor, pentru că negăsind smochine într-un smochin neroditor, l-a blestemat să se usuce şi s-a uscat, iar Sfânta noastră Biserică pomenind această întâmplare, are în vedere o explicaţie pentru cei credincioşi, atrăgându-le atenţia că suntem toţi chemaţi spre rodire şi că Domnul Hristos aşteaptă ceva de la noi, și noi suntem datori să-i oferim Mântuitorului virtuţile noastre în loc de alte roade.
Smochinul cel blestemat de Mântuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să ştim că Domnul Hristos răsplăteşte nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci răsplăteşte şi pedepseşte şi îndărătniciile lor, şi neangajările lor spre bine.
Se spune în Sinaxarul de la slujba de Luni, din Săptămâna Patimilor că Domnul Hristos nu şi-a arătat niciodată puterea pedepsitoare asupra oamenilor - să înţelegem în vremea propovăduirii Sale - dar şi-a arătat-o asupra unui smochin, ca să se înţeleagă din aceasta că El are şi putere pedepsitoare, iar credincioşii să se silească să fie, nu sub blestem, ci sub binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cum reiese şi dintr-o alcătuire din Postul Sfintelor Paşti, în care vorbim fiecare dintre noi cu propriul nostru suflet şi ne îndemnăm pe noi înşine să nu dormităm, ci să ne trezim şi să lucrăm pentru slava lui Dumnezeu şi pentru binele nostru vremelnic şi veşnic. "
 
 
 
Nota : Talcuire la Evanghelia de catre parintele Teofil Paraian
 

joi, 10 aprilie 2014

Raspuns la "Criza" lumii de azi !


"Preotului Karan,

Mă întrebi, omule al lui Dumnezeu, de unde vine criza actuală şi ce înseamnă ea.

Cine sunt eu ca să mă întrebi despre o taină atât de însemnată?
Vorbeşte când ai ceva mai bun decât tăcerea”, spune Sfântul Grigorie Teologul. Şi deşi socot că tăcerea este acum mai bună decât orice vorbire, totuşi, din dragoste faţă de tine, îţi voi înfăţişa ceea ce cred eu despre problema pe care mi-ai pus-o.
„Criză” e un cuvânt grecesc, şi înseamnă „judecată”. În Sfânta Scriptură acest cuvânt este întrebuinţat des. Astfel, Psalmistul spune: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la judecată (Psalmul l:5), şi în alt loc: milă şi judecată voi cânta (Psalmul 100:1). Înţeleptul Solomon scrie că de la Domnul se face judecată omului (Pilde 29:27). Însuşi Mântuitorul a zis că Tatăl toată judecata a dat-o Fiului, iar ceva mai încolo că acum este judecata lumii acesteia (Ioan 5:22; 12:31). Şi Apostolul Petru scrie: că vremea este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu (I Petru 4:17).
Înlocuieşte cuvântul judecată cu cel de criză, şi citeşte: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la criză; milă şi criză voi cânta; Tatăl toată criza a dat-o Fiului; acum este criza lumii acesteia; că vremea este să înceapă criza de la casa lui Dumnezeu.
Până să vină vremurile de acum, popoarele europene întrebuinţau cuvântul „judecată” în loc de „criză” de câte ori se abătea asupra lor vreo nenorocire. Acum a fost doar înlocuit cuvântul vechi cu unul nou şi cel pe înţeles cu unul de neînţeles.
Când era secetă, se spunea: „Judecata lui Dumnezeu!” Când era inundaţie: „Judecata lui Dumnezeu!” Când era război sau molimă: „Judecata lui Dumnezeu!” Când era grindină, cutremure, omizi, şoareci, iarăşi şi totdeauna: „Judecata lui Dumnezeu!” Iar asta înseamnă: criză prin secetă, criză prin inundaţii, criză prin războaie, molimi şi aşa mai departe. Şi actuala restrişte financiar-economică este privită de popor ca o judecată a lui Dumnezeu, dar nu este numită „judecată”, ci „criză”.
Ca restriştea să fie sporită prin neînţelegere!
 Fiindcă atunci când se rosteşte un cuvânt pe înţeles, cum este „judecată”, se ştie şi pricina pentru care a venit restriştea, se ştie şi Judecătorul care a îngăduit-o, se ştie, în fine, şi scopul pentru care a fost îngăduită ea.
Iar când e folosit cuvântul „criză”, cuvânt neînţeles de toţi şi de oricine, nimeni nu ştie să lămurească nici de ce, nici de la cine, nici pentru ce.
Aceasta este singura deosebire dintre criza actuală şi criza care este de la secetă sau inundaţie sau război sau molimă sau omizi sau vreo altă năpastă.Mă întrebi de cauza crizei actuale, sau de cauza actualei judecăţi a lui Dumnezeu? Cauza este întotdeauna aceeaşi. Cauza secetelor, inundaţiilor, foametelor şi a celorlalte flageluri ale neamului omenesc este şi cauza crizei actuale.
Apostazia oamenilor.
Prin păcatul apostaziei au provocat oamenii această criză, şi Dumnezeu a îngăduit-o ca să-i trezească, să le deştepte conştiinţa, să-i înduhovnicească şi să-i întoarcă la Sine.
La păcate moderne, criză modernă.
Şi, cu adevărat, Dumnezeu S-a slujit de mijloace moderne pentru a-i cuminţi pe oamenii moderni: i-a lovit prin bănci, prin burse, prin finanţe, prin valută. A răsturnat casele de schimb valutar din întreaga lume, ca oarecând mesele schimbătorilor de bani în templul din Ierusalim. A pricinuit o panică nemaipomenită între comercianţi şi schimbătorii de bani. Înalţă, coboară, schimbă, tulbură, înspăimântă: face totul ca trufaşele căpşoare ale înţelepţilor europeni şi americani să se trezească, să li se deştepte conştiinţa şi să se înduhovnicească.
 Ca cei ancoraţi în limanul siguranţei materiale să îşi aducă aminte de sufletul lor, să îşi recunoască fărădelegile şi să se închine Dumnezeului Preaînalt, Dumnezeului Celui viu.
Cât va ţine criza?
Atâta timp cât duhul oamenilor va rămâne neschimbat. Atâta timp cât trufaşii pricinuitori ai acestei crize nu vor capitula în faţa Celui Atotputernic. Atâta timp cât oamenii şi popoarele nu se vor gândi să traducă neînţelesul cuvânt „criză” pe limba lor şi să strige cu suspinare şi pocăinţă: „Judecata lui Dumnezeu!
Spune şi tu, cinstite părinte, „judecata lui Dumnezeu” în loc de „criză”, şi totul o să-ţi fie limpede.
Sănătate ţie şi pace!"
 
 
 
Nota : Fragment preluat din cartea " Raspunsuri la intrebari ale lumii de azi - scrisori misionare " autor Sfantul Nicolae Velimirovici

Daca n-ar fi fost Ea as fi pierit demult !


"Când sufletul e în iubirea lui Dumnezeu, cât de bune, cât de plăcute şi vesele sunt atunci toate. Dar, chiar şi în iubirea lui Dumnezeu sunt întristări şi, cu cât e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi întristările.
Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu un singur gând, nici n-a pierdut vreodată harul, dar şi în ea au fost mari întristări; iar când stătea lângă cruce, atunci întristarea ei a fost nemăsurată ca oceanul, şi chinurile sufletului ei au fost neasemănat mai mari decât chinurile lui Adam la izgonirea din rai, pentru că şi iubirea ei era neasemănat mai mare decât iubirea Lui Adam în rai. Şi dacă a rămas în viaţă, e numai pentru că a întărit-o puterea Domnului, fiindcă Domnul a vrut ca ea să vadă învierea Lui şi, după înălţarea Lui, să rămână pe pământ spre mângâiere şi bucurie apostolilor şi noului popor creştin.
Noi nu ajungem la deplinătatea iubirii Maicii Domnului şi de aceea nu putem înţelege pe deplin întristarea ei.
Iubirea ei era desăvârşită.
Ea iubea nemăsurat de mult pe Dumnezeul şi Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire şi norodul. Şi ce n-a trăit ea atunci când oamenii pe care-i iubea atât de mult şi a căror mântuire o dorea până la capăt, au răstignit pe Fiul ei preaiubit? Nu putem pricepe aceasta, pentru că în noi iubirea de Dumnezeu şi de oameni e mică.
Aşa cum iubirea Maicii Domnului e nemăsurată şi neînţeleasă, aşa şi întristarea ei e nemăsurată şi neînţeleasă pentru noi.
O, Fecioară Preacurată, Maica lui Dumnezeu, spune-ne nouă, copiilor tăi, cum iubeai pe Fiul şi Dumnezeul tău când trăiai pe pământ? Cum se veselea duhul tău de Dumnezeu, Mântuitorul tău [Lc. 1, 47]? Cum priveai faţa Lui preafrumoasă cu gândul că El este Cel pe Căruia îi slujesc cu frică şi dragoste toate puterile cereşti?Spune-ne, ce simţea sufletul tău când ţineai în braţele tale Pruncul minunat? Cum L-ai crescut? Care au fost durerile sufletului tău când, împreună cu Iosif, L-ai căutat vreme de trei zile în Ierusalim? Ce chinuri ai trăit atunci când Domnul a fost dat spre răstignire şi a murit pe cruce? Spune-ne, care a fost bucuria ta la Înviere şi cum tânjea sufletul tău după înălţarea Domnului? Sufletele noastre sunt atrase să cunoască viaţa ta împreună cu Domnul pe pământ, dar tu n-ai vrut să aşterni aceasta în scris şi ai învăluit în tăcere taina ta.
Multe minuni şi mile am văzut de la Domnul şi de la Maica Domnului şi nu pot să dau nimic în schimb pentru această iubire.
Ce aş putea da Preasfintei noastre Stăpâne pentru că nu s-a scârbit de mine în păcat, ci m-a cercetat şi luminat cu milostivire?
 N-am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc din cuvântul ei cel plin de har, şi mintea mea se bucură şi sufletul meu este atras spre ea cu atâta iubire, că şi numai chemarea numelui ei e dulce inimii.Într-o zi, pe când eram un tânăr frate sub ascultare, mă rugam înaintea icoanei Maicii Domnului şi rugăciunea lui Iisus a intrat în inima mea şi a început să se rostească de la sine.Într-o zi ascultam în biserică o citire din prorocul Isaia, iar la cuvintele: “Spălaţi-vă şi vă veţi curăţi” [Is 1, 16], mi-a venit gândul: “Poate că Maica Domnului a păcătuit vreodată, chiar şi numai cu gândul”.
Şi, lucru uimitor, în inima mea, deodată cu rugăciunea, un glas mi-a spus lămurit: “Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu gândul”.
Astfel, Duhul Sfânt a dat mărturie în inima mea curăţiei ei. Dar în timpul vieţii ei pământeşti şi în ea a fost o oarecare nedeplinătate şi unele greşeli, dar fără de păcat.
Se vede aceasta din Evanghelie atunci când, întorcându-se de la Ierusalim, nu ştia unde era Fiul ei şi L-a căutat împreună cu Iosif vreme de trei zile (Lc. 2, 44-46).Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu.Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea măcar un cuvânt.
Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de milostivirea ei.
Maica Domnului nu şi-a aşternut în scris gândurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul şi Fiul ei, nici durerile sufletului ei în vremea răstignirii, pentru că nu le-am fi putut nicicum înţelege, căci iubirea Ei pentru Dumnezeu e mai puternică şi mai arzătoare decât iubirea serafimilor şi a heruvimilor, şi toate puterile cereşti ale îngerilor şi arhanghelilor sunt mute de uimire în faţa ei.
Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e ca învăluită într-o tăcere sfântă, Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că, în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.
Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă.
Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară.
N-am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi. Dacă n-ar fi fost milostivirea ei, aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi să mă lumineze să nu mai păcătuiesc.
Ea mi-a spus: “Nu-i frumos pentru Mine să mă uit la tine să văd ce faci!” Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat asupra sufletului meu.
Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci şi nu ştiu ce i-aş putea da în schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei faţă de mine, necuratul, şi cum voi mulţumi bunei şi milostivei Maici a Domnului.Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu şi chiar şi numai numele ei bucură sufletul. Or, tot cerul şi tot pământul se bucură de iubirea ei.Lucru minunat şi neînţeles.
Ea viază în ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele.Şi pe această Preacurată Maică a Sa Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria şi nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi, ca om, e aproape de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire."
 
 
Nota : Fragment preluat din cartea "Intre iadul deznadejii si iadul smereniei " autor Sfantul Siluan Athonitul