"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov


Faceți căutări pe acest blog

joi, 30 mai 2013

Casatoria o cale spre sfintenie !




“ Viata aceasta constituie stadionul unde trebuie sa ne nevoim ca s-o castigam pe cea vesnica. Intrebarea este cum trebuie sa ne nevoim. Sunt fixate in mod clar limitele faptelor care constituie pacatul, sau nu cumva limitele acestea sunt mai largi ? Aceasta zapaceala a oamenilor a ajuns acum intr-o asemenea masura, incat sa li se impute si Sfintilor Parinti ca ei, chipurile,,nu se inteleg intre ei cu privire la faptul unde se opreste viata in Hristos si unde incepe pacatul.
Insa cel ce a cercetat in profunzime si impartial pe Sfintii Parinti, va descoperi ca nu se impotrivesc deloc in acest punct.Dar sa determinam pozitia Bisericii In general. Cred ca suntem cu totii de acord ca desavarsit lucru este sa ne facem sfinti ca Dumnezeu.Si lucrul acesta nu e un simplu cuvant. Ci inseamna, in cuvinte simple si clare, ca trebuie, pe cat e posibil, sa ne limitam grija fata de lucrurile cele pieritoare si pamantesti, ca se ne afierosim mai mult viata noastra in Dumnezeu.
Sa ma explic: Mancarea( hrana) e binecuvantata si Biserica se roaga pentru daruirea ei cu indestulare fiilor ei. Nu este pacat sa mancam hrana care se cere pentru intretinerea noastra. Daca omul limiteaza si aceasta nevoie biologica a sa si grija fata de ea devine faorte mica, incat din aceasta limitare sa iconomiseasca mai mult timp si mai buna dispozitie pentru comuniunea cu Dumnezeu, atunci va lua plata pentru nevoinat in cauza. Sfantul Antonie, si in general, pustnicii, de ce si-au limitat hrana lor pana la cat mai putin posibil ?Foarte simplu, deoarece astfel, limitand si nevoile lor biologice, au ramas mai mult timp neraspanditi in singuar lor grija : unirea lor cu Dumnezeu. Aceasta este lucrul cel desavarsit.
Dar ce se va intampla cu restul oamenilor, care nu au numai grija hranei,ci si alte multe nevoi ? Toti acestia vor merge in iad ? Fireste ca nu ! Biserica ne primeste cu slabiciunile si pacatele noastre. Numai sa ne pocaim pentru ele si sa ne smerim cu adevarat inaintea indelungii rabdari a lui Dumnezeu, Care ne primeste cu toate ca noi, din pricina slabiciunii omenesti, inclinam spre cele ispititoare si pamantesti. Smerenia si pocainta ne mantuiesc. Din punctul acesta insa pana la a considera ca viata noastra, cu placerile ei, fie si legitime dupa Dumnezeu, este un lucru desavarsit, exista o prapastie de netrecut. Altceva este desavarsirea spre care trebuie sa tindem si altceva este ceea ce facem noi oamenii.
A intelege care este lucrul corect dupa Dumnezeu, a te nevoi pentru asta si a cere iertare deoarece n-ai reusit sa izbandesti, exact aceasta este continutul vietii crestine constiente. Asadar pentru noi, cei multi, care din multa neputinta nu putem ajunge la masurile desavarsirii, Biserica se ingrijeste si, luandu-ne de mana( pas cu pas, asa cum inavata copii cei mici sa mearga ) , incearca sa ne povatuiasca spre desavarsire, care e indumnezeirea noastra.(…)
Sa revenim acum la chestiunea casatoriei si a relatiilor conjugale incepand de la Adam si Eva. Inainte de cadere viata lor in rai era o placere continua. Nu trebuiau sa se impreuneze ca sa simta o placere speciala. Toata viata lor era o fericire nesfarsita. Relatiile lor,daca ar fi ramas in rai, ar fi fost nepatimase. Insa dupa cadere “ Adam a cunoscut pe Eva, femeia sa” ( Fac.4,1 ) . A cunoscut adica ceva nou in relatiile lor. Doar dupa cadere si de atunci inainte, in relatiile barbatului cu femeia se instaleaza desfatarea unei placeri speciale. De ce oare ? Ca sa iubeasca barbatul mai mult pe femeia sa si invers ? Atunci defarnatii ar trebui sa fie sotii ideali.(…) Asadar suntem indrumati la concluzia ca Dumnezeu a vrut sa lege aceasta relatie cu atata placere numai si numai deoarece a unit-o cu facerea de copii - altfel am fi avut de a face cu o placere fara nici un principiu. Trebuie sa accentuam inca si faptul ca facerea de copii nu sfinteste aceasta placere, deoarece atunci ar fi fost ingaduita facerea de copii si in afara casatoriei. Dimpotriva, Taina casatoriei e aceea care sfinteste placerea pentru facerea de copii. Sa nu ne scape faptul ca, precum am spus si mai inainte, scopul omului este sa se nevoiasca sa devina sfant ca Dumnezeu, ca sa poata astfel castiga Imparatia Cerurilor.
Prin urmare scopul,si al casatoriei, la asta se reduce: la mantuirea sotilor si a fiilor lor si nu simplu la facerea de copii, si cu atat mai putin la desfatarea trupeasca. Facerea de copii nu este biletul pentru rai, contribuie insa la dobandirea lui .Sfantul Apostol Pavel ne spune in Epistola cea dintai catre Corinteni :” Vreau ca toti oamenii sa fie ca si mine” ( 7,7 ) adica necasatoriti. Aici ne arata exact lucrul desavarsit. Si cred ca nu este greu sa intelega oricine de ce este desavarsit. Foarte simplu,deoarece cel casatorit trebuie sa se ingrijeasca pentru femeia si pentru copii lui, prin urmare, nu este complet neraspandit ca sa se predea in intregime lui Dumnezeu. Asadar, necasatoria este lucrul desavarsit si “ cine poate sa cuprinda, sa cuprinda “ ( Matei.19,12 ) Iar cine nu poate cuprinde ( intelege ) sa vina la “ comuniunea casatoriei “ Acestea sunt lucruri clare. Cu cei casatoriti ce sa intampla Au pierdut ei Imparatia Cerurilor ? Desigur ca nu ! Insusi Dumnezeu a facut casatoria Taina si a binecuvantat-o in Canna.
Desigur aceasta stare este foarte departe de ceea ce spun multi, ca deoarece s-au casatorit si legaturile cu femeia sunt legale, dupa Dumnezeu, nu-i poate impiedica nimeni de la ele.In regula, sunt legale, dar nu ca sa substituie dragostea fata de Hristos. Daca se intampla asta, atunci seamana cu acela care, potrivit parabolei, a raspuns la chemarea Stapanului casei: “ Mi-am luat femeie si de aceea nu pot veni “( Luca 14,20 ). Asadar si in cadrul casatoriei trebuie si se poate nevoi cineva pentru mantuire si poate isbuti. Dar cum ?
 Sfantul Apostol Pavel spune simplu si clar in Epistola intaia catre Corinteni :” Sa nu va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala, pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu va ispiteasca satana, din pricina nainfranarii voastre. Si acesta o spun dupa ingaduintal, nu dupa porunca. Eu voiesc ca toti oamenii sa fie cum sunt eu insumi.Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui; unul intr-un fel, altul intr-altfel “( 7,5-7 ). Prin urmare, lucrul desavarsit in cadrul casatoriei este sa traiesti ca necasatorit. Dar numai ca infranarea sa se faca in urma unei intelegeri comune, altfel e pacat.Lucruri lesne de explicat ! Nu poate un sot sa lipseasca pe celalalt de trupul sau, deoarece, foarte simplu, insusi Apostolul Pavel spune ca trupul fiecarui sot este stapanit de celalalt. “ femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia ( I Cor.7,4 ). Vrei sa fii stapan pe trupul tau ? Ramai necasatorit. De aceea necasatoria este lucrul desavarsit. Dar vreti ca si voi, sotii, sa va tineti deoparte si sa va afierositi lui Dumnezeu? Faceti-o. Acesta este lucrul desavarsit in cadrul casatoriei.Dar de ce acesta este lucrul desavarsit? Deoarece numai pentru dragostea lui Dumnezeu te lipsesti de o legatura legala si binecuvantata. Faci adica ceea ce face pustnicul care se lipseste de hrana binecuvantata, ca sa se apropie mai mult de Dumnezeu.Dar poate spune cine : sunt bune toate acestea, dar sunt cu neputinta sa se realizeze.” Cele cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu “( Luca.18,27).(…) Impotrivirea la asta are insa si o dreapta combatere: Daca va trebui sa pleci in strainatate pentru motive profesionale sau stintifice pentru o perioada de timp mai lunga,de cele mai multe ori esti nevoit sa te lipsesti de femeia ta. Ce vei face atunci tu, ca si crestin? Te vei da pacatului? Daca ea se imbolnaveste si ramane mai mult timp in spital ce vei face ? Iti vor pune paravn in spital ca sa fi cu ea ? Sau o vei insela ? De nevoie te vei infrana. Deci daca pentru motive profesionale, stiintifice sau de sanatate, te lipsesti cu buna intelegere, de femeia ta, pentru Hristos nu te poti lipsi putin ? Sau suntem crestini si iubim pe Hristos, sau nu !
Dar poate spune cineva. Dar, dar in felul acesta viata noastra va fi un chin continuu.Pe de o parte sa stii ca trebuie sa te infranezi pentru anumite perioade si pe de alta sa nu reusesti. Dimpotriva, lucrul acesta pentru crestin nu este un chin si o neliniste, ci o nevointa. Aceste notiuni sunt complet diferite una de alta. Este desigur putin mai greu, da sa nu uitam ca asta a spus-o Insusi Domnul:" Stramta este poarta si ingusta calea care duce la viata” ( Matei 7,14 ).

Nota: Fragment preluat din cartea “Crampeie de viata “ autor Cuviosul Staretul Epifanie Teodoropulos . Icoana postata mai sus ii reprezinta pe Sfintii soti Petru si Fevronia praznuiti de Biserica Ortodoxa pe 25 iunie.

marți, 28 mai 2013

Promisiunea Maicii Domnului !




‘’ Minunea cea mare si nespusa care s-a savarsit in toata creatia, sus in Cer si jos pe pamant, minunea care se numeste Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, numai actistele ei, scrise cu harul si insuflarea ei, o pot talcui si canta dupa vrednicie, pe cat este aceasta cu putinta sip e cat poate face limba omeneasca.
De aceea , Maica Domnului , aratandu-se multor Sfinti : Sfantului Ioan Cucuzel, Sfantului Antipa Romanul, Sfantului Alexandru din Svir, Sfantului Cosma de la Manastirea Zografu,Cuviosului Filaret inainte-vazatorul de la Manastirea Constamonitu, le-a spus : 
- Deoarece imi plac foarte mult stihuri ale Acatistului, il voi iubi, il voi ocroti, il voi acoperi si il voi pazi intotdeauna de tot raul pe crestinul care ma va lauda odata pe zi cu aceste cantari.
Si de va trai potrivit legii lui Dumnezeu, in cea din urma zi a vietii lui voi mijlocii pentru el inaintea Fiului meu. “
 
Nota: Fragment preluat din cartea "Patericul Maicii Domnului "

luni, 27 mai 2013

Dadatorul de hrana !


Era Duminica Orbului. Staretul Paisie de la Panaguda, care traia atunci la Chilia Cinstitei Cruci care apartine Sfintei Manastiri Stavronikita( unde a vietuit intre anii 1968-1979), era bolnav la pat si istovit pe de o parte din cauza bolii, iar pe de alta parte datorita postului indelungat. S-a ridicat cu multa osteneala si a iesit in curtea chiliei putin mahnit, pentru ca avea nevoie de hrana intaritoare ca sa-si revina, iar el nu avea nimic de mancare.
 In acea clipa s-a uitat spre mare si a vazut inaltandu-se spre cer cava ca o pata, care se indrepta spre chilia sa.Peste putin timp a vazut o pasare mare ca un soim sau ca un vulture care tinea in gheare un peste mare. Cand a ajuns deasupra chiliei, i-a dat drumul pestelui, care a cazut in fata Staretului si care inca se zbatea. Odinioara Dumnezeu i-a trimis lui Ilie cel flamand, hrana printr-un corb, iar acum L-a hranit pe Staret printr-un vulture. Acelasi Dumnezeu poarta de grija pe copii Sai cei flamanzi, care sunt afierositi Lui  si intotdeauna il au in minte pe Dadatorul de hrana. Atunci Staretul s-a indreptat spre bisericuta chiliei sale si dup ace s-a rugat, deorece se temea ca nu cumva aceasta intamplare sa fie de diavol, a slavit si i-a multumit Maicii Domnului pentru grija pe care a avut-o pentru el, nevrednicul si smeritul. Apoi a iesit in curte, a luat pestele l-a fiert si dupa ce l-a mancat, si-a mai recapatat puterile. “
Nota: Fragment preluat din cartea "Patericul Maicii Domnului "

Vedenia unui monah !




“ Un alt monah , tot din aceasta manastire a Sfantului Pavel, a vazut-o pe Maica Domnului in vedenie de Intampinarea Domnului, cand este hramul manastirii, participand la intreaga Sfanta Liturghie impreuna cu psaltii, preotii si arhiereul si ingrijindu-se ca toate sa se faca dupa randuiala. Aceasta s-a petrecut in in 1845. Dupa terminarea Sfintei Liturghii, monahul a vazut-o pe Maica Domnului cum a iesit din biserica impreuna cu preotii si cu egumenul si a intrat in trapeza.
Aici ii randuia si ii povatuia pe trapezari, slujind ea insasi pana ce au mancat toti cei care au venit la hram. Apoi i-a binecuvantat pe toti.Dupa ce parintii si fratii au iesit din trapeza, a iesit si Fecioara si Imparateasa spre poarta manastirii, unde i-a miluit si i-a binecuvantat pe saracii ce erau acolo. Si ca cea care cunoaste gandurile si sfaturile inimii fiecaruia, pe cei virtuosi si nevoitori ii privea cu o fata vesela si lina, iar pe cei lenesi ii privea cu severitate, indemnandu-I prin aceasta la pocainta.Dupa toate aceastea, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu s-a intors in trapeza, unde trapezarii si bucatarii se asezasera sa manance. Alaturi de ei s-a asezat si cel care avusese vedenia. Si iata, Maica Domnului a venit si la acestia sa-I serveasca. Atunci harul lui Dumnezeu l-a luminat pe cel cae vedea acestea si a inteles ca cea care ii slujea era Stapana tuturor, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. De aceea s-a ridicat indata de la locul sau si a cazut la pamant inchinandu-i-se si spunandu-i:
 -Stapana mea, Nascatoare de Dumnezeu Stapana, sa nu-mi fie mie sa fiu slujit de tine! Ci eu, nevrednicul tau rob iti voi sluji, asa cum se si cuvine sa fac. Dup ace a spus aceasta, s-a dus si a luat o farfurie foarte frumoasa care se afla acolo, apus in ea doi pesti si asezand-o la masa pe masa, o indemna si o ruga cu staruinta sa stea la masa si sa manance impreuna cu ei.
Insa ea i-a spus : Eu nu mananc astfel de mancare. Deoarece am fost chemata la acest praznic, i-am intarit pe cei care s-au ostenit si am slujit impreuna cu ei tuturor celor care au luat parte. Si aceasta pentru ca am invatat de la Fiul meu sa-i slavesc pe cei care ma slavesc, sa-i cinstesc pe cei care ma cinstesc si sa daruiesc tuturor celor care se roaga ceea ce cer in rugaciune.
Acestea le-a spus Stapana, dojenind si invatand pe acel calugar. Apoi ridicandu-si sfintele maini in sus, care, fiind pline de lumina dumnezeiasca, straluceau ca niste stele, s-a rugat si a binecuvantat manastirea, pe egumen si pe parinti. Atunci un nor luminos i-a cuprins pe toti. In acea clipa s-a inaltat la Ceruri si a disparut de la ochii lui. Abia atunci monahul si-a venit intru sine si si-a dat seama ca tot ceea ce vazuse fusese vedenie. “
Nota : Fragment preluat din cartea "Patericul Maicii Domnului "

marți, 21 mai 2013

Sfintele femei purtatoare de mir !


Cine sunt acele femei mironosite, adica purtatoare de mir, care au urmat lui Hristos impreuna cu Apostolii si care s-au invrednicit sa fie martore ale Patimilor Domnului si sa-I unga sfantul trup cu miresme, cat a stat in mormant? Sfanta Evanghelie ne aminteste pe scurt numele si faptele lor. Cea dintai si cea mai plina de ravna si barbatie duhovniceasca este Maria Magdalena, de loc din cetatea Magdala, Galileea. Alte sfinte mironosite sunt: Maria, mama lui Iacob ( Marcu 16,1 ) si a lui Iosi ( Marcu 15,47 ), adica vara Maicii Domnului; Maria lui Cleopa ( Ioan 19,25 ) si Salomeea, mama fiilor lui Zevedei ( Matei27:56 , 28,1 ; Marcu 16,1; Luca 24,10 ) ( fiica Dreptului Iosif logodnicul Maicii Domnului ). Apoi Ioana, femeia lui Huza, un ispravnic al lui Irod, Suzana si multe altele care ii slujeau din avutul lor ( Luca 8,3 ). Printre mironosite mai sunt numerate si cele doua surori ale lui Lazar din Betania, Marta si Maria, la care gazduia adeseori Mantuitorul cu Sfintii Apostoli, in drum spre Ierusalim sau Galileea. Care erau virtutile principale ale acestor femei mironosite ?Mai intai credeau cu tarie ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel vestit de prooroci, care a venit pe pamant sa mantuiasca neamul omenesc. Apoi duceau o viata curat, sfanta , de rugaciune si post, de infranare si milostenie, traiau in iubire unele cu altele si cu avutul lor ospatau si odihneau cu dragoste in casele lor pe Iisus si pe sfintii Sai ucenici. Dar credinta si ravna sfintelor femei mironosite nu se opera numai aici.
 Ele nu numai ca Il primeau pe Domnul in casele lor unde Ii spalau picioarele, Ii slujeau la masa si Il odihneau,ci, mai mult , mergeau cu ravna dupa Hristos, erau martore ale minunilor Lui si marturiseau cu indrazneala ca El este Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii. Cea mai mare barbatie au dovedit-o insa femeile mironosite in vremea patimilor Domnului. Dup ace ucenicii de frica L-au parasite si Petru s-a lepadat de Hristos, singurele care Il urmau de departe erau sfintele femei mironosite, in frunte cu Maica Domnului, Maria Margdalena, alaturi de Apostolul dragostei, Ioan. Caci dragostea dumnezeiasca nu se poate parasi niciodata.
Curajul si barbatia sufletului s-au vazut la femeile mironosite si pe drumul Crucii spre Golgota. Ele , singure cu Sfantul Ioan, Il petreceau pe Domnul la rastignire, fiind martore patimilor Lui. Ele singure se rugau pentru El cu lacrimi si suspine adanci, incat Mantuitorul milostivindu-se spree le, le-a zis: “ Fiice ale Ierusalimului, nu ma plangeti pe Mine, ci plangeti-va pe voi sip e copii vostri…Caci daca fac aceasta cu pomul verde, cu cel uscat ce va fi ? ( Luca 23,28,31 ). Pe Golgota sfintele femei, impreuna cu apostolul nemuritoarei iubiri, erau de asemenea, singurii martori ai rastignirii Domnului nostru Iisus Hristos. Ele L-au vazut insangerat si cazut sub cruce. Ele L-au vazut dezbracat de camasa si intins pe cruce. Ele au vazut loviturile cuielor in mainile si picioarele Domnului si au lesinat de durere sub cruce. Ele au auzit cuvintele de hula ale iudeilor, marturisirea de pocainta a talharilor si rugaciunea zdrobitoare a Mantuitorului: Eli, Eli, lama sabahtani ?
Adica : Dumnezeul Meu,Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit ? ( Matei 27,46 ). Femeile mironosite au vazut intunecarea soarelui, intristarea cerului, invierea mortilor din morminte si au auzit rugaciunea de iertare a Fiului lui Dumnezeu pentru iudeii ucigasi: “ Parinte iarta-le lor ,ca nu stiu ce fac !” ( Luca 23.34 ). Tot ele , aceste femei mai barbatoase decat apostolii, mai pline de ravna decat ucenicii, au vazut aruncandu-se sorti pentru camasa lui Hristos, facuta de mainile Maicii Domnului, si au auzit cuvantul Lui cel mai de pe urma :” Parinte, in mainile Tale incredintez Duhul Meu !” ( Luca 23,46) Iata cat de mare era ravna, taria credintei si barbatia sufletului sfintelor femei mironosite ! Nu se temeau de ostasii romani atat de sangerosi, nici nu se inspaimantau cu totul de moartea Domnului pe cruce, ca cei ce nu au nadejde ! Insa barbatia sfintelor femei mironosite nu s-a terminat pe Golgota. Ele au fost de fata si vineri seara, la coborarea Domnului de pe cruce si, impreuna cu Iosif din Arimateea, au cumpart giulgiu si miresme, au uns trupul Lui cu miresme, L-au infasurat in giulgiu, L-au pus in mormant si au pravalit o piatra la usa mormantului.(…)
Unde mai sunt acum femei crestine, iubitoare de Hristos, tari in credinta si in fapte bune, ca femeile mironosite din Sfanta Evanghelie ? Si totusi numarul sfintelor femei in Biserica crestina s-a inmultit, intrecand uneori pe cel al barbatilor. Sa ne gandim la numarul mare al sintelor mucenite, precum: Tecla, cea intocmai cu Apostolii, Varvara, care a fost ucisa pentru Hristos de Tata lei.; Ecaterina, Irina, Marina, Sofia cu cele trei fiice ale ei, Fevronia,Tatiana sau Filoteia de la Arges. Mare este si numarul cuvioaselor care s-au nevoit prin manastiri si pustietati, si au ajuns vase ale Sfantului Duh si facatoare de minuni. Dintre acestea amintim doar cateva, precum : Maria Egipteanca, Eufrosina,Xenia, Pelaghia,Melania, Parascheva de la Iasi, Teodora de la Sihla si multe altele.
Toate aceste cuvioase sunt mirese alui Hristos, ucenice ale sfintelor mironosite si rugatoare ale Bisericii pentru noi toti. Astazi este ziua femeilor crestine. Ele sunt urmasele femeilor mironosite, fiicele Invierii, roabele Domnului, candele credintei, sufletul familiei. Femeile crestine, credincioasele Bisericii Ortodoxe, mentin,mai mult decat barbatii, flacara credintei si traditiile strabune, focul sfant al rugaciunii si evlavia in casele noastre.. Femeile credincioase sunt si mame bune, crestine devotate, sotii cinstite si ostenitoare, model in societate. Femeile credincioase sunt inati la biserica, inati la rugaciune, lapost, la lucru, la ,ilostenie, la citirea cartilor bune, la ingrijirea bolnavilor, la toate. Ele mentin caldura duhovniceasca a credintei, a dragostei, a rabdarii si a impacarii, in biserica, in familie, in societate.De astfel de mame bune au nevoie astazi familiile noastre. De astfel de fiice evlavioase are nevoie Biserica lui Hristos. De astfel de femei cinstite si model in toate are atata nevoie astazi societatea in care traim.
 Sunt destule mame care nu vor sa nasca copii, nici sa le dea o educatie crestina buna. Sunt atatea mame care isi ucid majoritatea copiilor, iar putinii pe care ii nasc, nu-I cresc in frica lui Dumnezeu sau ii lasa de capul lor si ajung sa fie o povara pentru families i rusine pentru societate.
Mamelor, sunteti mironositele de azi ale Bisericii lui Hristos. Aduceti Domnului nu miresme de mult pret, ci credinta voastra curate si copii buni, bine educati si credinciosi. Vorbiti-le mai mult de Dumnezeu, de sfinti , de Biserica si de inaintasi. Nu-I smintiti cu nimic si dati-le sa citeasca carti bune, cat mai mult. Dumneavoastra puteti contribui cel mai mult la innoirea duhovnicesca a lumii, a Bisericii, a societatii. Adaugati untdelemn sfant in sufletele copiilor dvs. Dintre ei vor iesi maine suflete mari, oameni buni, preoti credincioasi, dascali luminati, crestini model. Viitorul familiei, al Bisericii depinde cel mai mult de dumneavoastra.Sa fiti la datorie ca si mamele noastre. Ganditi-va ce mame sfinte ati avut !
Tinere fecioare, pastrati neintinata pentru Domnul cinstea si buna voastra credinta pana veti dobandi si voi calitatea de mame in societate si in Biserica. La fel si dumneavoastra, vaduvelor si batranelor mame, supravegheati pe cele tinere, pe copii, pe cei din jur. Nu taceti ! Mamele tinere au nevoie de exemplul si de jertfa voastra, tinerele fecioare au nevoie de sfatul vostru, iar copii si nepotii, de rugaciunile, de lacrimile si mustrarea voastra. Incepeti toate cu Dumnezeu, cu rugaciunea ,cu spovedania regulate si cu mai multa smerenie si rabdare. Mai multe mame bune, mai multe vaduve si fecioare cinstite si credincioase, inseamna pentru ziua de maine, mai multi copii in case, mai multi credincioasi la biserica, mai multa pace in familie, mai putine betii, divorturi si avorturi in lume, mai putine boli si lacrimi pe pamant si mai multe suflete in Rai . Amin   
  Hristos a inviat !

Nota: Fragment preluat din cartea” Predici la duminicile de peste an “ autor Arhimandrit Cleopa Ilie

joi, 16 mai 2013

Postul si sminteala !



"Unii spun :
- Nu postim cand ne aflam la vreo intrunire ca sa nu suparam sau sa smintim pe cineva cu ceea ce facem. Si comentau, spunand : oare , Hristos n-a spus ca sa nu ne aratam ca postim, precum faceau si fariseii cei fatarnici ?
 Staretul a raspuns la asta in felul urmator :
- Cand postim, sau si atunci cand facem orice alta fapta buna, trebuie sa actionam cu cuget smerit, ca niste "robi netrebnici ", ascultand de poruncile Bisericii.
Si asta indiferent daca ne vad sau nu ne vad oamenii. Asa cum nu trebuie nici sa ne temem de dojana si comentariile lor cand ne facem datoria fata de poruncile lui Dumnezeu.
Nu este corect ca in privinta asta sa depindem de faptul ca se mahneste sau "se sminteste "cineva . Daca noi ne facem datoria noastra, responsabilitatea smintelii cade asupra celui ce se sminteste, care intr-o ultima analiza fie nu recunoaste autoritatea lui Hristos si a Bisericii Sale asupra vietii noastre, fie ca incearca sa-si justifice propria sa slabiciune.
Ne gandim la aceia care se vor "sminti ", cand ne vor vedea ca postim, si nu ne gandim la cei ce ne vad ca nu postim, eventual, ca suntem crestini ortodocsi.
 In acest din urma caz responsabilitatea smintelii cade in intregime asupra noastra, deoarece noi suntem calcatorii poruncii.
 Pe de alta parte aceasta silogistica o aplicam si  in celelalte porunci ale Bisericii, desfiintam toata legea morala a lui Dumnezeu. De pilda vreau sa merg la biserica. Dar intotdeauna voi intalni oameni pe drum.
 Si ma gandesc :" Daca intru inlauntru si ma vad, daca sunt atei si potrivnici lui Hristos, se vor deranja si se vor intarata. Daca sunt crestini evlaviosi vor spune :"Ce crestin bun ! Merge la biserica ! "si lauda lor imi va rapi folosul mergerii la biserica.
Asadar, sa nu merg la biserica. Voi merge la biserica atunci cand nu ma va vedea nimeni ". Si astfel s-a dus cu mersul la biserica .
Unde s-au mai auzit acestea ?
Care Evanghelie spune astfel de lucruri ? "

Nota : Fragment preluat din cartea " Crampeie de viata " - Din viata si invatatura Parintelui Epifanie I. Teodoropulos

marți, 7 mai 2013

Hristos a inviat !


"Se asternuse piatra pe proaspatul mormant
Si noaptea coborase, acoperind cetatea.
Se linistise neamul vanzarii. Pe pamant
Era o taina mare...minune-apropiata.

Au stat tacuti de paza cei doi ostasi strajeri
Ne-atinsi de maretia adancurilor firii,
Nepresimtind venirea minunii celei mari
Ce-avea sa schimbe fata si rostul omenirii.

Si iata miezul nopii, de stele-mpodobit:
Un tunet lung s'aude,pamantu-n el vueste.
Adanci puteri il misca,izbindu-l. Sguduit
Mormantul se deschide: scriptura se implineste.

Lumini lucesc la gura mormantului deschis,
Intunecimea piere o clipa-n toata firea...
Hristos invie !...Paznici, sa fie voua vis,
Lumina va orbeste,v-a inlemnit uimirea !

Lumina din lumina cerescului cuprins
Luceste-acum pe chipu-i. Inalta biruinta.
Si, lepadand pamantul,ii lasa foc nestins
Pe calea mantuirii: nadejdea si credinta.

Cu moartea Sa, pe cruce murind nevinovat
Ne-a dat El noua pilda a marei jertfi de Sine,
Cu moartea Sa pe moarte calcand a inviat
Spre invierea vietii in faptele de bine.

Cantati cu bucurie acelui Ce-a scapat
Pe om si omenirea de moartea sufleteasca.
E Pastele ! Viata ! Hristos a inviat !
Iubire intre oameni si pace sa domneasca.


Nota : Poezia "Hristos a'nviat " autor Alexei Mateevici
 

joi, 2 mai 2013

Rugaciune inaintea Crucii !





" Stapane-nsangerat, Domn al lumini
si Vesnicie limpede , Iisuse !

Tu, care ai primit pe frunte spinii
si cuie-adanci in mainile-ti supuse,
Tu, Domn al Rastignirii si-nvierii,
care din cruce ne-ai facut lumina
si Rasarit din ranile tacerii
si cantec din osanda-ti fara vina-
Da-ne-nclestrea Ta, da-ne puterea din ceasul pironirii-nsangerate,
Sa ne primim si cuiele si fierea ca Tine-n marea ta singuratate.
Pe fruntea tarii zambetul Ti-l pune
Si Neamul care-acum osanda-si duce
In invata-l Tu amara rugaciune
Din clipele suirilor pe cruce.


Nota: Poezia "Rugacine"autor Radu Gyr