"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov


Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 31 iulie 2013

Mi-e drag sa vorbesc despre Dumnezeu ?


"In societate se vorbeste, in cea mai mare parte, in desert si nu se discuta despre Dumnezeu - despre  Tatal tuturor, despre dragostea Lui pentru noi, despre viata viitoare, despre rasplata. De ce ?
Pentru ca oamenilor le este rusine sa aduca vorba despre Dumnezeu...
O, neam pacatos si desfarnat ! Vai tie in ziua Judecatii din partea Judecatorului celui nemitarnic al tuturor. "Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit ( I In.1,11 )
 Da nu Il primim pe Domnul si Ziditorul tuturor ! Nu Il primim in casele noastre, in discutiile noastre . Sau , iata, citeste omul o carte sfanta sau citeste rugaciuni cu voce tare, dar de ce citeste uneori parca fara sa vrea, fara placere si i se incurca limba ? Nu din preaplinul inimii, ci din stramtorarea, din saracia ei, buzele lui abia graiesc.
Si de ce acestea ?
Din pricina nepasarii, semanate de diavol inlauntru, in inima, fata de lectura duhovnicesca sau de rugaciune si a fricii mincinoase.
O , sarmanii de noi !
 Tocmai de cele, in care ar trebui sa vedem cea mai mare cinste, ne rusinam.
O fapturi rele si nemultumitoare !
Ce chinuri vom merita noi pentru o astfel de purtare ? "
 
 
 
Nota : Fragment preluat din cartea "Cerceteaza-te pe tine insuti inaintea Sfintei Spovedanii si a Sfintei Impartasanii " autor Protoiereu Grigorie Diacenko

Marea minune a Maicii Domnului din Israel !




 
“ Era vineri, 29 august 2003. Am plecat cu o greutate in inima din Ierusalim spre Tel Aviv, ca sa ne imbarcam spre Atena. Am petrecut extraordinar.  In ziua precedenta am sarbatorit Adormirea Maicii Domnului la Mormantul Ei, de vreme ce la Ierusalim Adormirea se praznuieste dupa calendarul vechi, mai tarziu cu 13 zile, adica la 28 august. Am trait o experienta unica, nemaintalnita. Praznuirea a fost mareata, bogata, tuturor impartitoare de daruri. Dupa-amiaza tarziu ne-am pregatit valizele, seara am participat la privegherea de la Sfantul Mormant si, indata dupa aceasta, ne-am indreptat spre autobuzul ce ne astepta in afara cetatii Vechi. Vremea era frumoasa. Cerul era instelat si,cuprinsi de o dulce liniste, ne desfatam de frumusetea orasului luminat.
 
Ne pironisem ochii la zidurile lui, imbratisand cu mintea si inchizandu-le ermetic in inimile noastre. Un zambet usor, abia perceput, trada oboseala zilelor petrecute aici, dar si adanca noastra recunostiinta fata de Dumnezeu pentru cele traite. Satisfactia si bucuria noastra erau atat de mari, incat nu s-au micsorat deloc din pricina asteptarii prelungite, nici din pricina controlului extenuant facut de evrei la aeroport.Cand in cele din urma m-am imbarcat in avion- daca imi aduc bine aminte, era un Airbus cu doua motoare- am observant ca luminile lui fluctuau continuu si nu aveau o intensitate fixa. M-am gandit ca un cablu nu face bine contact si m-am afundat in scaun. Cand avionul a pornit pe pista, perturbatiile electrice au devenit mai intense si se auzea totodata zgomotul caracteristic micilor si nenumaratelor scurtcircuite. Luminile s-au stins, am decolat si , cand s-au aprins din nou, continuau sa fluctueze, dar intr-o masura mai mica.Stateam impreuna cu mama mea in partea stanga a avionului, in fata aripii, iar prietenii si cunoscutii nostrii stateau pe scaunele din preajma. Dupa  vre-o douazeci de minute, am auzit un zgomot puternic si avionul a inceput sa tremure,” asa cum se cerne faina “ – precum a spus unul din prietenii nostrii. Pilotul ne-a anuntat mai intai in ebraica, apoi in engleza, sa ramanem legati cu centurile de siguranta, lucru ce l-au facut si insotitoarele de bord.
La inceput nu am dat importanta, pana cand nu am privit aripa si am vazut cum turbina ( motorul ) ardea in flacari si se rupe in bucati din pricina fierului incandescent. Dupa o introducere calma, le-am aratat mamei si pretenilor din jur privelistea. Cu totii calatorisem de mai multe ori cu avionul, dar pentru prima data vedeam un motor in flacari! Ne-am nelinistit putin, dar ne-am ascuns cu grija nelinistea tacand. Unii dintre noi, dupa cum am aflat mai tarziu rosteau Rugaciunea lui Iisus. Dupa cateva minute, am fost informati despre pierderea motorului din stanga si ca vom incerca sa ajungem doar cu celalalt motor pe Aeroportul Eleftherios Venizelos. Nu au trecut alte douazeci de minute, cand s-a auzit un alt  zgomot de mai mica intensitate din partea dreapta si am simtit cu totii aceleasi intense vibratii ale avionului, amestecate cu miscari bruste.Unii, care stateau in fata aripii drepte,au strigat :” A luat foc turbina !” .
 Atmosfera calma si oarecum placuta din avion a fost inlocuita repede de panica ! Avionul pierdea continuu si brusc din inaltime si se auzea un zgomot ca o suieratura, pe care mi-am amintit ca il auzeam in filme, atunci cand cadeau bombe din avioane. Insotitoarele de la bord , care abia incepusera sa imparta racoritoare, au asigurat repede carucioarele in locurile potrivite, dupa care s-au asezat repede cu centurile, plecandu-si capetele pe genunchi.Multi bolnavi de inima si varstnici isi luau medicamentele cate doua odata ! Intre soti se facea spovedanie publica, spunand unul celuilalt cand l-a inselat si cu cine, si cerandu-si iertare. Batranii le descopereau copiilor ca ii nedreptatisera in testament si le cereau iertare, iar copii ii iertau. Dar si acestia la randul lor, isi cereau iertare pentru vechi coportari necuviincioase.(…) Toate acestea de mai sus, impreuna cu continua pierdere a intaltimii, cu neobisnuitele miscari ale avionului si cu tacerea pilotului, faceau atmosfera foarte grea.(…) Avionul incepuse sa se aplece intr-o parte si din aceasta cauza ne-am dat seama ca incearca sa se intoarca.
M-am gandit ca ne vom intoarce la Tel Aviv sau in Cipru. Peste putina vreme o insotitoare de bord s-a ridicat si a mers in graba sa asigure niste lucruri care cadeau. Tanara, mai inainte zambitoate si dulce la vorba, devenise palida si-si pierduse glasul. Frica pusese stapanire pe expresia fetei, cu dintii stransi si ajunsese la apogeu in ochii ei. Am intrebat-o daca am pierdut amandoua motoarele si ea mi-a raspuns dand afirmativ din cap.- Si acum ce se se va intampla? Cum vom infrunta situatia ? am intrebat eu din nou. Ea nu m-a mai privit in ochi, ci privirea ei se pierduse undeva, ca si cum ar fi privit in gol. A inceput sa-si miste capul in dreapta si in stanga, a ridicat cu indiferenta din umeri, ca si cum toate s-ar fi pierdut, si a dat sa plece. Atrunci eu am tinut-o strans de mana si am strigat : - Cadem ? Ea mi-a confirmat dand de mai multe ori din cap, fara sa poata articula vreun cuvant, dupa care a alergat si s-a legat iarasi in scaunul ei, tinandu-si capul apasat pe genunchi.Am rasuflat adanc cu totii si incercam, cat se putea de calm, sa constientizam ce se intampla.
Valul tulburarii a fost rupt de glasul puternic al unui monah :- Nu va temeti fratilor, ci sa ne rugam ! Nu ne va lasa Dumnezeu ! Preotii si-au pus epitrahilele si au inceput sa citeasca, unii mireni au inceput sa rosteasca Rugaciunea lui Iisus, iar ceilalti s-au impartit in doua grupuri- aripa dreapta si cea stanga a avionului- si au inceput incet-incet sa cante unii Paraclisul Maicii Domnului, iar ceilalti Acatistul ei. De indata ce ne-am pus nadejdea in Dumnezeu, ne-am simtit foarte bine ,ne-am usurat.Calatorii de alta credinta, cumplit de infricosati in comparative cu noi, credeau ca fredonam cantece si ne priveau de parca am fi fost ca niste nebuni.Aceasta mangaiere si inaltare sufleteasca a fost intrerupta putin mai tarziu, cand vocea tremuranda a pilotului ne-a instiintat: - Dupa cum v-ati dat seama, putin inainte am pierdut si al doilea motor. Am aruncat combustibilul si vom incerca sa ne intoarcem la Ben- Gurion( aeroportul din Tel Aviv), dar….- I s-a pus un nod in gat si s-a oprit brusc.Pentru o clipa a inghetat sangele in noi. Caci una este sa presupui ca te indrepti spre ceva neplacut si altceva sa ti se confirme oficial.Dupa cateva clipe de descumpanire. Am continuat cu totii sa ne rugam de acolo de unde ramasesem, unii cu Rugaciunea lui Iisus, altii Paraclisul, iar altii Acatistul. Mi-a facut o deosebita impresie faptul ca se rugau fierbine si cei ce in trecut aratasera ca nu cred…
Ma purtam cu atata stapanire de sine, inacat am fost acuzat de nepasare. Nadajduind ca voi da curaj unora care plangeau, le spuneam: - Candva toti vom muri. De asta nu vom scapa, ce ne mai ramane ? Cati ani vom trai si cum ii vom trai !Toti vrem sa traim multi ani, dar daca Dumnezeu a hotarat sa murim astazi, nici de asta nu vom scapa. De altfel nu exista ceva pe care sa-l putem face omeneste, ca sa ne mantuim, si sa nu-l facem. Asadar daca luam drept adevar ca astazi vom fi chemati sa dam socoteala, ce ar trebuisa ne intereseze ? In ce stare se afla sufletul nostru! Imi veti spune” Acum sunt intr-o stare rea, dar daca, as mai fi avut un an, m-as fi pocait”. (…)  Asadar ce ne mai ramane sa facem? Sa ne rugam cu sinceritate si sa cerem cu multa caldura iertarea pacatelor noastre. Dar trebuie sa avem nadejde in mila lui Dumnezeu, pentru ca El, din nespusa Sa dragoste fata de noi, nu va ingadui niciodata sa se intample ceva spre paguba sufletului nostru. Adica , daca ne va lua astazi, inseamna ca ne va lua in momentul cel mai bun al nostru. Cei mai multi dintre noi ne-am spovedit si ne-am impartasit chiar ieri, la praznicul Maicii Domnului. Dar oare suntem gata ? Ganditi-va ce s-ar fi intmaplat daca am fi plecat cu totul nepregatiti ! Toti cei ce am venit aici n-am facut-o pentru turism , ci pentru inchinare. Oare Domnul si Maica Sa ne vor lasa asa pe noi, cei ce ma venit la praznicul ei ?!....Miscarile neregulate ale vaionului deveneau tot mai intense. Ne aflam atat de jos , inacat incepusera sa se distinga insulele, iar mai departe uscatul.
Deodata s-a ridicat in picioare un calugar care statea in fata, in partea dreapta, acela care ne indemnase la rugaciune- nu stiu daca era simplu monah sau ieromonah, ci imi aduc aminte numai de statura sa inalta si slaba, de chipul sau linistit si de barba lui lunga- si a rostit un cu un glas puternic si plin de siguranta, si cu ochii plini de lacrimi: “ – Fiii mei, va rog sa ma credeti o vad inainte pe Maica Domnului foarte mare, tinand avionul de dedesubt! Ne vom izbavi ! Ne vom izbavi ! Sa ne rugam si sa-i multumim. Am prins toti curaj si am inceput sa cantam Paraclisul , de data aceasta tare si cu veselie. Pana si insotitoarele de bord si-au dat seama ca se intampla ceva imbucurator si au prins viata, privind cu nedumerire.Peste putin timp s-au vazut limpede cladirile Tel-Avivului. Ne aflam deja foarte jos. Ramasesera doar cateva clipe….
Au inceput sa-mi intre in minte ganduri de indoiala:” Oare ne vom izbi de pamant sau vom cadea in mare ? Dar incercam sa le alung cu rugaciune “ Cred Doamne, ajuta necredintei mele ! Faca-se voia Ta ! Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu mantuieste-ne pe noi !” Deodata s-a vazut aeroportul. Pista era acoperita cu spuma si de-a lungul ei erau dispuse puncte de prim ajutor. Alt avion nu se vedea- se pare ca ne dadusera prioritate. Coboram cu o viteza foarte mare in comparatie cu alte dati. Ne mai desparteau doar cativa metri de sol. Dupa ce a avut loc contactul cu solul , avionul s-a oprit intr-un chip minunat in 50 de metri, fara ca unul din pasageri sa fie clintit catusi de putin de la locul sau ! Avionul nu avea motoare care sa fie puse sa functioneze invers pentru a frana, iar franarea rotilor trebuia sa fie foarte brusca- pentru ca avionul sa se opreasca in 50 de metri. Si, chiar de s-ar fi facut acestea, ar fi trebuit sa fim aruncati cu totii in fata, din pricina inertiei ! ( Cand mergi incet cu masina si franezi putin, tot ti se duce corpul in fata ) . Nimic de felul acesta nu s-a intamplat.
Avionul nu s-a oprit potrivit legilor firii, ci ca si  cum l-ar fi pus cineva usor pe pamant . Atunci cu totii usurati, am inceput cu multumirile :” Slava tie, Doamne! Iti multumesc Maica Domnului! Fie numele Tau binecuvantat, Doamne ! Dupa putin timp, am debarcat si , impreuna cu politistii medicii si infirmierii, am intrat intr-un salon, unde se acordau ingrijiri si li se dadea cate o bautura racoritoare. Din pricina starii tensionate pe care am trait-o nu se uscasera gurile, dar cui ii mai pasa de asta ? Traiam, si aceasta ne era indeajuns ! In scurt timp a venit un alt avion ca sa ne duca la Atena, unde am ajuns cu bine .Desigur aici ne asteptau reporterii si camerele de luat vederi. Un prieten mi-a telefonat sa vada daca sunt bine, pentru ca vazusera la serile diminetii un scurt reportaj pe un mare canal de televiziune despre zborul nostru, dar care s-a interupt brusc si nu s-a mai spus numic despre el.Din acea clipa ne-am pierdut cu totii interes pentru lucrurile marunte. Nimeni nu striga, nu protesta pentru intarziere, pentru valise, pentru marturisirile publice ale pacatelor grele, pentru nimic. Paseam pe pamant, dar mintile si inimile ne erau pline de recunostinta si alipite de Cel ce ne-a adeverit pentru inca odata, atat de limpede,dragostea Sa. Am cunoscut ca traiam din purtarea de grija a lui Dumnezeu si am simtit o nespusa bucurie si o neclintita recunostiinta pentru aceasta. Vedem orice lucru ca pe o creatie a lui Dumnezeu, il iubeam si ma minunam de el. Incetasem sa ma manii si sa ma macin pentru lucruri secundare. Incercam sa raspund dragostei lui Dumnezeu printr-o purtare ingaduitoare, nejudecand, si cand puteam, ajutandu-i pe ceilalti.
 Din , pacate dupa vreo saptamana, am reintrat in rutina vietii cotidiene. Mi-e rusine s-o spun dar nu am reusit sa pastrez inlauntrul meu acea pace, rugaciune, recunostiinta, dragoste, pe care nu le mai traisem vreodata….Toate cele petrecute in cel eveniment real m-au facut sa vad lucrurile oarecum diferit, sa incerc sa ies din carapacea egocentrismului meu si a ratiunii noastre irationale…Frica de sfarsit pricinuieste constientizarea pacatelor, te imbranceste la simtire….Recunostinta pe care o simte cineva pentru nesfarsita dragoste a lui Dumnezeu ii inmoaie inima, il topeste,il face sa-I iubeasca pe fratii lui si toata creatia. Dar totodata, se teme ca nu cumva vreo fapta de-a sa sa-L mahneasca pe Dumnezeu si sa piarda ceea ce a inceput sa guste inima sa, adica ceea ce a fost facut sa fie cautat de sufletul sau: darul unirii,prin dragoste, cu Dumnezeu.
 ( Am hotarat sa scriu aceasta  experienta unica pentru mine la rugamintea unui frate drag intru Hristos, spre Slava lui Dumnezeu si intarirea duhovnicesca a celorlalti frati. Va rog sa ma iertati pentru tonul personal al povestirii, dar am vrut sa expun evenimentele si simtamintele intocmai cum le-a trait. Multumesc pentru intelegere )”  O minune mare si necunoscuta ( Un fapt adevart povestit de un pasager care se afla in avionul care se intorcea de la Sfintele locuri in 29 august 2003 ).
 
 
Nota : Minune preluata din cartea  Povestiri duhovnicesti - vol II, autor Monah Pimen Vlad- Schitul Lacul- Sfantul Munte Athos  –  Chilia “ Intrarea in biserica a Maicii Domnului P.O BOX146   KAREIA63086            telefon 0030694572266
 

marți, 9 iulie 2013

Despre cei ce-si aduna comori pe pamant !



"Dupa cuvantul Preasfintei Fecioare Maria, bogatii vor fi scosi afara deserti ( Luca. cap 5 ; 1-53 ).
 Inca din aceasta viata acestia se afunda , de bunavoie,in golul iadului.
Astfel, sotia renumitului Rockefeller, inainte de a muri, a cerut sa-i fie adusa rochia preferata. Atat de strans s-a infipt in ea acea rochie, incat dupa moarte a fost nevoie de instrumente speciale pentru a i-o scoate din maini.
Femeia, care avea o avere colosala, nu putea lua cu sine, din aceasta lume, nici macra o bucata de tesatura.
Succesul material si bogatia pamantesca sunt, in esenta , nepacatoase.
Dar Evanghelia avertizeaza : Vedeti si paziti-va de toata lacomia, caci , caci viata cuiva nu sta in prisosul avutiilor sale ( Luca 12,15 ).
Adesea , cel ce-si aduna comori siesi si nu se imbogateste in Dumnezeu ( Luca 12,21 ), in fata mortii se simte sarac si singur.
Adesea omul ajunge sa aiba de toate, iar Dumnezeu ii spune: Nebune ! In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau. Si cele ce ai pregatit ale cui vor fi ? ( Luca 2,20 ).
Asadar, ne aflam " in afara noastra " cat timp traim "in afara lui Dumnezeu "si suntem lipsiti de harul Sau. Pierzand sau negasind pe adevaratul Dumnezeu, noi nu suntem in stare sa gasim sensul adevarat al vietii si ne ucidem propriul suflet. Cu alte cuvinte "pierderea lui Dumnezeu " duce inevitabil la "pierderea omului ".
Pierderea de sine este o boala foarte grava a contemporanilor, pedepsa pentru lepadarea de Dumnezeu. Idealurile si valorile false ale vietii ( goana dupa castig, dupa slava, placere, etc ) sunt considerate pacat in crestinism : prietenia lumii este dusmanie fata de Dumnezeu ( Iac.4,4 )
Toate formele de comportament ale personalitatii care s-a pierdut, s-a imbolnavit spiritual, au un singur numitor comun : "consumarea "vietii pamantesti in dauna celei vesnice. De aici si dependent de patimi, precum si degradarea morala completa. " 


Nota : Fragment preluat din cartea - Enigmele ereditatii: Pacatele stramosilor si genele urmasilor

joi, 4 iulie 2013

O intamplare educativa !



" Despre legatura dintre comportamentul copiilor si cel al parintilor povestea un preot, care a trait in Rusia la inceptul secolului al XX-lea.
Fiu al unor parinti evlaviosi, a fost admis intr-o institutie de invatamant de tip inchis, unde, influentat de colegii atei, si-a pierdut credinta si a inceput sa duca o viata destrabalata.
Dupa moartea parintilor, el a venit acasa sa viziteze mormintele acestora. Apropiindu-se de morminte insa, si-a pierdut cunostiinta de doua ori. Incercand si a treia oara sa e apropie, a suferit un atac cerebral , care l-a lasat paralizat.
Nenorocitul nu intelegea actiunea Providentei lui Dumnezeu.  Patimind astfel, el a vazut-o pe mama sa in vis .
Aceasta l-a certat foarte aspru : " Faradelegile tale si viata ta destrabalata, plina de necredinta, au ajuns la Dumnezeu. Tu nu ti-ai facut rau doar tie, ci ne-ai intinat si pe noi, iar aceasta pata neagra de pe hainele mele nu reprezinta altceva decat pacatele tale cele grele. 
Domnul a vrut sa te loveasca, dar tatal tau si eu ne-am rugat in fata Tronului Ceresc pentru tine si atunci El a hotarat sa te intoarca spre adevar.
Dumnezeu stia ca doar mormantul nostru iti mai este drag si de aceea nu te-a lasat sa te apropii, lovindu-te cu o boala suprafiresca, pentru ca sa-I cunosti puterea. Dar tu nu te-ai indreptat. De aceea Dumnezeu m-a trimis la tine..." Ca dovada a adevarului aparitiei sale, mama i-a lasat fiului o cruce, pe care acesta o aruncase mai demult.
Multumind lui Dumnezeu , parintii au reusit sa-l salveze pe fiul lor. Acesta s-a insanatosit atat trupeste , cat si sufleteste. "


Nota : Fragment preluat din cartea " Enigmele ereditatii- Pacatele stramosilor si genele urmasilor "  autor Konstantin V Zorin.

" Si pentru ce ma chemati : Doamne , Doamne , si nu faceti ce va spun ? "



" Iar voua celor ce ascultati va spun :
Iubiti pa vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc pe voi. Binecuvantati pe cei ce va blastema, rugati-va pentru cei ce va fac necazuri.
Celui ce te loveste peste obraz, intoarceti si pe celalalt ; pe cel ce-ti ia haina, nu-l impidica sa-ti ia si camasa.
Oricui iti cere, da-I; si de la cel care ia lucrurile tale, nu cere inapoi.
Si precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea. Si daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea ? Caci si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc pe ei. Si daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce mutumire veti avea ? Caci si pacatosii acelasi lucru fac .
Si daca dati imprumut celor de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce multumire putei avea ? Caci si pacatosii dau cu imprumut pacatosilor, ca sa primeasca inapoi intocmai. Ci iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu imprumut, fara sa nadajduiti nimic in schimb, si rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt, ca El este bun cu cei nemultumitori si rai.
Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv.
Nu judecati si nu veti fi judecati; nu osanditi si nu veti fi osanditi; iertati si veti fi iertati.
Dati si se va da (...).
Oricine vine la Mine si aude cuvintele Mele si le face, va voi arata cu cine se aseamana:
Asemenea unui om care, zidindu-si casa, a sapat, a adancit si i-a pus temelia pe piatra, si venind apele mari si puhoiul izbind in casa aceea, n-a putut s-o clinteasca, fiindca era bine cladita pe piatra.
 Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care si-a zidit casa pe pamnt fara temelie, si izbind in ea puhoiul de ape, indata a cazut si prabusirea acelei case a fost mare. " 
 
 
 Nota : Text preluat din Sfanta Scriptura , Sfanta Evanghelie dupa Luca , Cap 6 ; 28-38, 47-49 .

Rugaciune de iertare pentru copii nostri !



" Biserica Ortodoxa Rasariteana a inteles intotdeauna pacatul stramosesc ca fiind "samanta putreziciunii", acea mostenire negativa si inclinatie spre pacat pe care toti oamenii o primesc de la Adam....Conceperea si nasterea reprezinta un canal prin care se transmite acest blestem al protoparintilor" ...." Intru faradelegi am fost zamislit si in pacate m-a nascut maica mea " ( Ps.50,7 )  se pocaieste sincer Sfantul Prooroc David . Iar Apostolul Pavel leaga direct blestemul pacatului, al firii umane, de pacatul lui Adam:  " De aceea, precum printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii, pentru ca toti au pacatuit in el. ( Rom.5,12 ). Blestemul mostenit a lovit omenirea si se raspandeste in aceasta ca o tumoare canceroasa. De aceea exista o influenta spirituala asupra urmasilor neamului pacatos, la suferintele copiilor pentru uciderea, desfranarea sau nedreptatile strigatoare la cer pe care le-au facut parintii lor, precum si urmarile genetice si fiziologice ale fumatului, alcoolismului, narcomaniei, avortului si lacomiei. Trebuie sa incercam a recunoaste greselile proprii si a aduce roade vrednice de pocainta.
Sa cerem , asadar, pentru copiii nostrii iertare, cu o astfel de rugaciune :

"Judecatorule Cel drept , care pedepsesti pe copii pentru pacatele parintilor pana la al treilea si al patrulea neam, intoarce o astfel de pedeapsa de peste copii mei, nu-I lovi pentru pacatele mele, ci stropeste-i cu roaua harului Tau, ca sa fie plini de virtuti si de sfintenie, pentru a creste intru voia Ta cea buna si in dragostea oamenilor evlaviosi." Amin



Nota: Acest fragment transcris mai sus este gasit in prefata cartii " Enigmele ereditatii- Pacatele sramosilor si genele urmasilor" autor fiind medicul si psihologul orthodox Konstantin V. Zorin. Cartea trateaza foarte bine problemele legate de pacatele parintilor ( implicit ale neamului nostru ) cat si rezolvarea lor din punct de vedere strict orthodox.