"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov


Faceți căutări pe acest blog

joi, 27 decembrie 2012

Sfantul Apostol si Arhidiacon Stefan !



Astazi Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare sarbatoreste pe Sfantul, Slavitul Apostol, Intaiul Mucenic si Arhidiacon Stefan. Astazi a treia zi dupa nasterea Domnului, praznuim pe Apostolul Stefan, usa mucenicilor, sluga cea dreapta, preainteleapta si plina de dragoste si de credinta; pe urmatorul cel adevarat al Mantuitorului nostru  Iisus Hristos, crae mia inainte de altii si-a pus sufletul sau pentru dragostea lui Hristos si L-a marturisit cu mare si inflacarata credinta in fata iudeilor si mai –marilor lor. Sfantul Arhidiacon Stefan este cel dintai care a vazut cerurile deschise sip e Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu ( Fapte 7,56 ). De aceea Fericitul Augustin a zis ca “ el este mai intai intre diaconi, dupa cum Petru intre Apostoli”: iar Luchian il numeste pe el arhidiacon. Sfantul Apostol Stefan era iudeu de neam din semintia lui Avraam, precum singur spune in cuvantul sau de aparare in fata sinedriului( Fapte 7,2). Numele sau de Stefan este de origine greaca si inseamna “ coroana “. Si intr-adevar, el a luat cel dintai dintre crestini cununa muceniciei. Sfantul Stefan era unul din cei 70 de ucenici. Indata dupa pogorarea Sfantului Duh, el era pe deplin cunoscator al legii evanghelice, impodobit cu toate darurile si inzestrat si cu puterea de a face minuni. Foarte ravnitor fiind, el marturisea pe Hristos cu multa putere in fapta si in cuvant. Multimea credinciosilor sporea din zi in zi, fiind adeverita prin practicarea tuturor faptelor bune. Toti se socoteau frati si aveau impreuna o inima si un suflet. Cei bogati isi vindeau averile, iar pretul il puneau la mijloc spre folosul de obste. Aceste fonduri erau folosite pentru ajutorarea saracilor, a orfanilor si vaduvelor.
Se ridicasera insa cateva plangeri in privinta aceasta, dar indata s-au linistit, cunoscandu-li-se cauzele. Grecii murmurau impotriva evreilor, pe motiv ca vaduvele lor nu erau bagate in seama cand se impartea milostenia. Sfintii Apostoli vrand sa curme acest rau si aceasta neintelegere, adunara pe credinciosi si le facura cunoscut ca ei nu pot sa paraseasca slujba cuvantului si sa slujeasca la mese.( Fapte 6,2 ). Deci le-au zis :” Fratilor cautati sapte barbati dintre voi , cu nume bun, plini de Duh Sfant si de intelepciune, pe care sa-I randuim la acesta slujba, iar noi vom starui in rugaciune si in slujirea cuvantului. Si a placut cuvantul acesta inaintea intregii multimi si au ales pe Stefan, plin de credinta si de Duh Sfant, si pe Filip, pe Prohor si pe Nicanor, pe Timon si pe Parmena si pe Nicolae, prozelit din Antiohia, pe care i-au pus inaintea Apostolilor si , rugandu-se , au pus mainile peste dansii ( Fapte 6,3-6). Cuvantul diacon in limba greaca inseamna “ slujitor “, pentru ca diaconii ajutau pe episcopi si preoti la savarsirea celor sfinte si serveau la mesele –agape de obste.
Unii cred ca diaconii acestia s-ar fi ales dintre grec, ca sa potoleasca mai bine nemultumirile lor. Dar dupa nume nu putem considera ca ai ar fi elini, pentru ca si evreii din vremea aceea isi puneau nume grecesti, care aveau aceeasi insemnatate si care erau mai usor de rostit de cei printer care aveau sa traiasca. Din timpurile cele mai vechi ale Bisericii diaconii ajutau pe preoti si pe episcopi la serviciul divin, predicau Evanghelia, imparteau painea binecuvantata de episcopi sau preoti si imparteau Sfanta Impartasanie poporului. (…) Hirotonia celor sapte diaconi s-a facut deci prin alegerea lor de catre toti apoi prin punerea mainilor apostolilor pe capetele lor, in urma unei hotarari a adunarii tuturor Apostolilor. Acesta adunare in limba greaca , se numeste “ Sinod “. Traditia diaconilor in Biserica este din Legea Veche. Ei se numeau leviti si ajutau la slujbele ce se faceau in temple. Sfantul Apostol Pavel vorbeste ce misiune au diaconii in Biserica lui Hristos si le cere o viata morala exemplara, asemenea preotilor:” Diaconii, zice el, sa fie de asemenea, cucernici, nu vorbind in doua feluri sau dedati la vin mult, neagonisitori de castig urat, pastrand taina credintei in cuget curat. Dar si acestia sa fie pusi mai intai la incecare si apoi, daca se dovedesc fara prihana, sa se diaconesca. Femeile lor, de semenea sa fie cuviincioase, neclevetitoare, cumpatate, credincioase intru toate. Diaconul sa fie barbat al unei femei, sa-si chiverniseasca bine casa sa si pe copii sai ( ITimotei 3,8-12)(…) Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca marele Arhidiacon Stefan a fost cel dintai dintre diaconii laesi. Fiind plin de Duh Sfant, el predica Sfanta Evanghelie cu mare zel si cu mare inflacarare si facea mari minuni in popor, caruia nu-I puteau sta impotriva vrajmasii Crucii lui Hristos.Iata ce vorbeste despre viata lui Sfantul Asterie al Amasiei:” Stefan este cel care ne-a chemat astazi la acesta praznuire…
Nimeni inainte de Stefan nu si-a varsat sangele pentru Evanghelie…dupa cum Cain , ucigasul de frate, a fost primul care a facut inceputul uciderii pe pamant, Stefan cel prea fericit a fost primul care a sfintit prin patimile sale evlavioase pamantul, cu propriul sau sange; barbat posterior timpurilor apostolice dar cel dintai prin faptele sale cele de barbatie.” (…)…Stefan a luat cununa muceniciei inaintea tuturor sfaintilor, primul care s-a luptat cu diavolul, primul care l-a invins, imitand pe David., chiar daca l-a imitate  in sens invers. David a biruit pe Goliat cu pietre ( IRegi 17,32-52 ), tot cu pietre si Stefan l-a biruit pe diavolul; cel dintai prin pietrele ce le-a aruncat, celalalt prin pietrele cu care era lovit. Pe cand marele Stefan propovaduia cuvantul Domnului cu mare indrazneala si “ era plin de har si de putere si facea minuni mari in popor, s-au ridicat asupra lui unii iudei din sinagoga ce se chema a libertinilor si a cirinenilor si a alexandrinilor si a celor din Cilicia si din Asia, certandu-se cu Stefan si nu puteau sta impotriva intelepciunii si aduhului cu care el vorbea ( Fapte 6,8-10) Atunci au pus martori mincinosi ca sa spuna ca l-au auzit hulind impotriva lui Moise, a lui Dumnezeu si a Legii, zicand ca Iisus Nazarineanul va strica locul acesta si va schimba datinile pe care ni le-a lasat noua Moise. Si uitandu-se la dansul toti cei ce sedeau in sinedriu au vazut fata lui ca o fata de inger. Atunci arhiereul a zis : Adevarate sunt acestea ? Iar SFantul Stefan s-a sculat in picioare si a tinut un putenic cuvant de aparare in fata tuturor, zicand :” Barbati frati si parinti, ascultati ! Dumnezeu slavei s-a aratat parintelui nostru  Avraam cand era in Mesopotamia, mai inainte de a locui el in Haran.  Si a zis catre el : Iesi din pamnatul tau si din rudenia ta si vino in pamantul pe care ti-l voi artata.(…)
Si aratand despre legamantul dintre Dumnezeu si Avraam, cei cei 12 patriarhi, robia Egiptului, despre scoaterea poporului din robie prin profetul Moise, ratacirea evreilor in pustiul Sinai, Tablele Legii, inchinarea la idoli, intrarea in pamantul fagaduintei, a vorbit apoi despre Isus Navi, Davis, Solomon care a zidit templul din Ierusalim, la urma a zis cu glas ca de inger :” Voi cei tari in cerbice si netaiati imprejur la inima si la urechi, voi pururea stati impotriva Duhului Sfant; precum parintii vostri asa si voi ! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit parintii vostri si au ucis pe cei ce au vestit mai inainte sosirea Celui Drept, ai Carui vanzatori si ucigasi v-ati facut voi acum ? Voi, care ati primit Legea intru randuieli de la ingeri si n-ati pazit-o ! Iar ei, auzind acestea se framantau de manie si scrasneau din dinti impotriva lui. Iar Stefan, fiind plin de Duh Sfant si privind la cer, a vazut slava lui Dumnezeu si  pe Iisus Hristos stand de-a dreapta lui Dumnezeu si a zis : Iata , vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu ! Iar ei , strigand cu glas mare, si-au astupat urechile si au navalit asupra  lui. Si scotandu-l afara din cetate il bateau cu pietre. Iar martorii si-au pus hainele la picioarele unui tanar numit Saul. Si-l bateau cu pietre pe Stefan care se ruga si zicea : Doamne Iisuse Hristoase, primeste duhul meu ! Si ingenunchind a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta ! Si zicand aceasta a adormit ( Fapte 7,51-60) Asa s-a savarsit cel dintai martir al Bisericii lui Hristos marturisind pe Dumnezeu si rugandu-se pentru iertarea ucigasilor  sai ! (…) Dupa moartea lui, cativa dintre credinciosi i-au ridicat trupul si l-au inmormantat cu mare evlavie la un loc tainuit, cu toate ca martorii lui il priveau ca o biruinta a vietii aspra mortii, plangand mult dupa el, ca un triumf al crestinismului asupra necredinciosilor. Sfintele lui moaste s-au descoperit  in chip minunat in secolul al V-lea de preotul Luchian, care a scris istoria acestei mari descoperiri. El a aratat ca Sfantul Stefan a fost ingropat la doua mile de Ierusalim, prin ingrijirea si cheltuiala lui Gamaliil.
Dupa descoperirea moastelor, acestea au fost duse la Constantinopol unde a fost ridicata o frumoasa biserica in cinstea Sfantului Stefan, in care au fost asezate spre inchinare.In tara nostra Sfantul Apostol si Arhidiacon Stefan s-a bucurat de o mare cinstire. In numele lui s-au ridicat mai multe biserici, iar in randul credinciosilor sunt numerosi care ii poarta numele.(…) Sa invatam de aici ca fara iubire crestina, fara smerenie adanca si fara jertfa martirica nu ne putem mantui. Intai Dumnezeu ne-a iubit pe noi pacatosii, ca apoi sa-L iubim si noi pe El. Intai El a venit la noi, ca apoi sa ne urce pe noi la El , in cer. El a rabdat intai moarte de cruce, ca apoi si noi sa indraznim a-L marturisi si a rabda toate pentru Dumnezeu, pentru dobandirea vietii vesnice. De la nastere pana la cruce viata lui Hristos pe pamant este singurul si devaratul model de traire duhovnicesca si de jertfa divina pentru mantuirea lumii. Deci, daca El ne-a iubit intai, datori suntem si noi sa-L iubim din inima pe pamant. Daca El s-a smerit pentru noi si a rabdat moarte de ocara pentru iertarea si rascumpararea noastra, cum am putea noi fugi de necazuri, de ispite, de suferinta si de rele patimiri pentru Hristos ? Cine se poate mantui fara necazuri si jertfa ? Caci una este calea mantuirii. Aceasta pe care ne-a aratat-o Hristos si pe care au mers sfintii Lui. Adica dragostea desavarsita, iertarea, smerenia, rabdarea, rugaciunea, milostenia si apoi jertfa cea mai de pe urma, cand plecam la Domnul sa luam plata ostenelilor dupa faptele noastre.
Sfantul Apostol Stefan, cel dintai martir al Bisericii lui Hristos, este primul model de jertfa crestina pentru toti. Sa traiesti pe pamant crestineste, sa marturisesti cu viata si cuvintele tale pe Hristos, sa rabzi greutatile si ispitele pamantesti cu tarie si nadejde, sa te rogi neincetat sis a fii lovit de moarte de catre fartii ati, iar tu sa-ti dai duhul zicand: Iarte-le lor, Doamne, pacatul acesta, ca nu stiu ce fac ! Cine dintre noi poate face ceea ce a facut Sfantul Arhidiacon Stefan ? Cine mai iarta astazi pe fratele sau, care nu numai ca-I rapeste averea si cinstea, dar fra sa-l si ucida ? Ca daca noi ne certam si ne uram de moarte, numai pentru un cavant, pentru o mica jignire sau un lucru pamntesc, care moare odata cu noi, apoi cum vom putea ierta pe cel care vrea sa ne ia si viata ? Intr-adevar a slabit dragostea aceea sfanta, curate, deplina si dezinteresata dintre noi oamenii. Ne-am dezvatat de a ierta pe aproapele, de a-l iubi si de a-i cere iertare noi mai intai, ca apoi sa ne ierte si el, caci atunci cand iertam din inima si ne smerim noi mai intai in fata lui, atunci Duhul Sfant ii inmoaie inima ca sa se smereasca si el si sa ne ierte. Deci sa pasim intai noi spre fratele nostrum, sa facem noi primul pas de iertare si indata se va smeri si el si ne va ierta. Dupa Mantuitorul, Sfantul Apostol Stefan ne este cel mai bun exemplu. Nu avea mai mult de 30 de ani, dar inima lui era plina de credinta si ardea pentru dragostea lui Hristos. Pe acesta credinta curata in Hristos s-o pastram si noi, chiar cu pretul vietii. Pe aceasta dragoste sfanta si desavarsita s-o cerem de la Dumnezeu pentru noi si urmasii nostri.
Odata cu cinstirea Sfantului Apostol Stefan, cinstim astazi si pe Sfantul Stefan cel Mare, domnul Moldovei, care odihneste la Manastirea Putna. El a fost cel mai mare domn si aparator al crestinatatii pe pamantul tarii noastre. El si-a iubit tara lui Moldova, poate ca nimeni altul. Aceasta o dovedesc cele aproape cele 50 de razboaie de aparare pe care le-a purtat impotriva paganilor si a celor ce voiau sa ocupe Moldova. Dar Stefan cel Mare a iubit  in acelasi timp pe Dumnezeu ca putini altii. Credinta lui tare si iubirea de Dumnezeu sunt neintrecute de alti domni pamanteni. Aceasta o dovedesc cele aproape 50 de manastiri si de biserici zidite de el, care impodobesc Moldova noastra. Sa ne aducem aminte astazi si de jertfa marelui domn Stefan Voda al Moldovei, precum o facem si in ziua sa de praznuire de peste an, la 2 iulie. Fie ca jertfa si rugaciunile Sfantului Apostol si Arhidiacon Stefan si jertfa lui Stefan cel Mare sa ne intareasca dragostea de Hristos si dreapta credinta sis a nu ajute pe calea mantuirii. Amin “
Nota: Fragment preluat din cartea " Predici la Marile Praznice si la sfintii de peste an " autor Parintele Cleopa Ilie

Sfantul Nicodim de la Tismana !


“ Astazi este a doua zi de Craciun. Nasterea Domnului veseleste toata lumea crestina, caci astazi Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului se naste, ca sa izbaveasca neamul omenesc din robia diavolului si a pacatului.Pentru aceea se bucura toata faptura de intruparea lui Hristos; pentru aceea ingerii canta impreuna cu oamenii si toate bisericile crestine salta de veselie duhovnicesca. Caci prin Hristos intrupat ne impacam din nou cu Dumnezeu, ne izbavim de moarte, ne impartasim de darul Duhului Sfant, primim prin botez harul mantuirii. Astazi adoua zi dupa Nasterea Domnului, praznuim soborul Maicii Domnului. Astazi laudam cu ingerii, nu numai pe Hristos care S-a nascut pe pamant pentru noi, ci si pe Fecioara Maria care L-a nascut din Duhul Sfant. Si daca se cuvine lauda unei fecioare ca si-a pazit trupul curat, apoi se cuvine lauda cat mai multa Fecioarei Maria, care a nascut pe Fiul lui Dumnezeu fara de pacat. Si daca se cuvine lauda unei mame care naste un copil pe lume,oare cu cat mai presus se cuvine lauda Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, care s-a invrednicit sa nasca, nu un om, nu un inger, ci pe Iisus Hristos, Mantuitorul lumii ? Deci sa laudam impreuna pe Mantuitorul si pe Maica Domnului, rugatoarea si mijlocitoarea noastra inaintea Preasfintei Treimi.
Astazi, la 26 decembrie ,Biserica Ortodoxa mai cinsteste pe Cuviosul Nicodim cel Sfintit de la Tismana, un mare organizator al monahismului romanesc in nordul Olteniei din secolul XIV. Iata, pe scurt viata lui. Sfantul Nicodim de la Tismana era de neam macedo-roman. El s-a nascut la Prilep, in nordul Serbiei, prin anul 1320, intr-o familie aleasa de parinti credinciosi, care erau rude cu Stapanitorii Serbiei. Dupa ce a invatat carte in patria sa, a intrat de tanar in cinul calugaresc, la manastirea Hilandar din Sfantul Munte Athos. Acolo a deprins in putina vreme toata nevointa duhovnicesca, cunostiinta Sfintei Scripturi si mestesugul luptei cu gandurile si duhurile cele nevazute. Apoi s-a ostenit cativa ani ca sihastru intr-o pestera din apropiere, rabdand grele ispite la diavol. Ajungand duhovnic vestit in tot muntele, a fost ales egumen al manastirii Hilandar, unde aduna o obste mare de calugari din toate tarile ortodoxe, caci era mare dascal al rugaciunii si duhovnic cu viata sfanta. Pentru acesta il cautau multi calugari si credinciosi ca sa capete binecuvantare,sanatate si cuvant de folos. Dornic de mai multa liniste si instrainare, Cuviosul Nicodim paraseste Muntele Athos si se retage la sud de Dunare, unde intemeiaza doua mici sihastrii monahale – Vratna si Manastirita. In urma unui semn dumnezeiesc vine in Tara Romanesca cu cativa ucenici, sub domnia lui Vlaicu Voda ( 1364-1377 ), si intemeiaza cateva manastiri in nord-vestul Olteniei. Prima manastire intemeiata de Cuviosul Nicodim a fost Vodita, nu departe de Turnu Severin, cu hramul Sfantul Antonie cel Mare.
Apoi a infiintat manastiile Motru si Visina , pe valea Jiului. Dar, vazand ca se aduna multi ucenici in jurul lui, Cuviosul Nicodim a gasit o mica sihastrie pe valea paraului Tismana, pe care o mareste si astfel, intre anii 1377-1378, intemeiaza Manastirea Tismana cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Timp de peste 20 de ani,cat a fost staret aici, Sfantul Nicodim a format o obste de zeci de calugari, dintre care unii sihastreau in padurile neumblate din muntii Tismanei. Insusi Cuviosul Nicodim se retragea, in posturi, in anumite zile,intr-o pestera mica sapata de el in stanca deasupra manastirii, care se vede pana astazi. Prin anul 1395 marele staret trece in Transilvania cu cativa ucenici si intemeiaza manastirea Prislop, apoi se reintoarce la Tismana. Astfel vestea faptelor si a vietii sale plina de sfintenie a ajuns in toate tarile din imprejurimi si multi veneau la Manastirea Tismana sa-l vada, sa primesca sanatate, caci avea darul vindecarii de boli, si sa-I ceara cuvant de folos sufletesc. In vremea ceea Biserica Serbiei fiind in cearta cu Patriarhia de Constantinopol, Sfantul Nicodim de la Tismana a fost rugat sa mijlocesca pentru impacare. Deci,plecand cuviosul la patriarh impreuna cu ucenicii sai Isaia si Partenie, indata a facut pace si unire intre cele doua biserici, caci avea in inima lui darul lui Dumnezeu si toti se cucereau de intelepciunea si blandetea cuvintelor lui. Ajungand la adanci batraneti, in anul 1406, la 26 decembrie, Cuviosul Nicodim cel Sfintit s-a mutat cu pace la viata cea vesnica, lasand staret la Tismana pe ucenicul sau , Agaton. Cinstitele lui moaste au fost asezate in biserica, in mormantul dinainte pregatit de el. Mai tarziu moastele Cuviosului Nicodim au fost scoase din mormat si sezate intr-un sicriu, in naosul bisericii, spre inchinarea credinciosilor. Dar,dorind unii sa-I  ia moastele de la Tismana Cuviosul Nicodim s-a aratat noaptea in vis egumenului si i-a poruncit sa-I aseze moastele intr-un loc tainuit, in munte, si numai un deget de la mana dreapta sa-I lase in biserica, spre mangaierea fratilor. Cu timpul s-a pierdut taina acesta si nimeni nu mai stie unde se afla moastele Cuviosului Nicodim.V-am istorisit pe scurt viata Sfantului Nicodim de la Tismana. Despre el sa stiti, ca a fost un calugar cu viata sfanta si ca a organizat mai multe manastiri din Oltenia, intemeind in unele viata de obste cu randuiala ca la Sfantul Munte Athos. Apoi sa nu uitati ca manastirea Tismana este si astazi tot asa de renumita si frumoasa ca in trecut, si in ea se lauda neincetat Dumnezeu, Maica Domnului si Cuviosul Nicodim. Aici se nevoiesc calugarite iubitoare de Hristos si multe suflete se linistesc si se intaresc in credinta in aceasta manastire.
Caci manastirile sunt oaze duhovnicesti si scoli de evlavie ortodoxa pentru toti fii neamului noastru romanesc. Noi nu putem trai fara Hristos, fara Biserica, fara sfinti si fara manastiri. De aceea nu este tara crestina cu mai multe asezari monahale ca Romania. Nu sunt munti, dealuri, si vai impodobite cu manastiri si schituri mai frumoase ca la noi. Nu stim crestini mai evlaviosi, mai blanzi si mai iubitori de Hristos ca in tata noastra pe care ne-a dat-o Dumnezeu din mosi –stramosi. De aceea ne sunt atat de dragi si frumoase sfintele noastre manastiri. De aceea le vizitam, ne inchinam si poposim cate o zi sau o noapte in linistea lor duhovnicesca. De la Tismana pana la Putna, de la Manastirea Bodrog-Arad pana la marea lavra de la Neamt, de la basilicile vechi din Dobrogea pana in nordul Maramuresului, intalnim numeroase manastiri si schituri. Acestea sunt perle ale neamului in care se slaveste Dumnezeu si se cinstesc sfintii Lui, in care se roaga cuviosii calugari si se mangaie atatia credinciosi din satele si orasele noastre. Pastrati aceasta legatura sacra dintre sate si manastiri, dintre credinciosi si monahi, dintre traditia ortodoxa strabuna si prezent. Dumnezeu ieri si azi este acelasi in veci, spune Sfantul Apostol Pavel. Cinstiti comorile neamului si locasurile lui Dumnezeu in care sfintele rugaciuni se savarsesc neincetat si in care se pastreaza moastele multor cuviosi. Amintiti-va de Sfintii nostril Parinti care s-au nevoit in ele.Amintiti-va de smeritii nostri rugatori care, lasand toate, si-au luat crucea si au urmat lui Hristos. Ei n-au adus Domnului aur, smirna si tamaie, ca magii de la Betleem, ci s-au daruit ei insisi cu totul lui Hristos, inchinandu-I inimile, sufletele , dragostea si credinta lor. Dar nici credinciosii nostri de la sate si orase nu sunt mai putini vrednici de cinstire. Dumneavoastra purtati gruel si zaduful vietii in lume. Dumneavoastra aduceti lui Hristos , care S-a facut prunc pentru noi, copii frumosi si impreuna cu ei dragostea, blandetea si dreapta-credinta pe care o pastrati cu atata jertfa de doua mii de ani. Dumneavoastra va osteniti pentru familie, pentru Biserica si pentru tara. Deci bucurati-va,ca  Dumnezeu ne iubeste ! Bucurati-va ,ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut prunc pentru noi ! Iata astazi ne-am inchinat la pestera din Betleem. Impreuna am adus daruri, adica rugaciuni, cantari si colinde pruncului Iisus care sta culcat in iesle. Impreuna am laudat azi pe Maica Domnului si pe Sfantul Nicodim de la Tismana. Fie ca smeritele noastre daruri de astazi sa ni le primeasca Fiul lui Dumnezeu, Care S-a nascut din Fecioara Maria, pentru mantuirea noastra si a toata lumea. Amin 
Nota: Fragment preluat din cartea " Predici la Marele praznice si la sfintii de peste an " de Parintele Cleopa Ilie

duminică, 23 decembrie 2012

Nasterea Mantuitorului !



In Betleem colo-n oras
Dormeau visand locuitorii
Iar langa turma, pe imas
Stateau de paza, treji, pastorii.

Si-n miez de noapte dulce cant
Din cer cu stele-a rasunat
Se rumenise cerul sfant
Pastorii s-au cutremurat.

Din slavi un inger cobori:
"Fiti veseli!"- ingerul Ie-a spus
"Plecati, si-n staul veti gasi
Pe Craiul stelelor de sus!"

Pastorii veseli, in oras
Spre staul cu pasi iuti pornira
Si-un prunc atat de dragalas
Acolo-n paie ei gasira.

Nici leagan moale, nici vreun pat
Doar fan mirositor pe jos,
Pe fan, in iesle sta culcat
Micutul prunc: Iisus Hristos.

El, Fiul Domnului si Crai
Al stelelor de farmec pline
De-atunci cu drag, la voi, din Rai
Cu fiecare iarna vine!...


Nota: Poezia "Nasterea Mantuitorului "de Ion Creanga

joi, 20 decembrie 2012

Colinde, colinde !



Colinde, colinde
E vremea colindelor,
Caci gheata se-ntinde
Asemenea oglinzilor
Si tremura brazii
Miscand ramurelele;
Caci noaptea de azi-i
Cand scanteie stelele

Se bucur' copiii,
Copiii si fetele;
De dragul Mariei
Isi piaptana pletele;
De dragul Mariei
Si-a Mantuitorului
Luceste pe ceruri
O stea calatorului



Nota : Poezia " Colinde,colinde " de Mihai Eminescu

Stapana !




“ In partile Lombardiei traiau doi soti foarte credinciosi care aveau multa evlavie la Maica Domnului. Pentru aceasta, cuprinsi de dor dumnezeiesc, au pictat pe un perete al casei lor icoana ei, cheltuind multi bani pentru ca ea sa devina cat mai frumoasa si mai mareata. De fiecare data cand treceau prin fata icoanei, se inchinau cu respect si rosteau cantarea ingeresca: “ Bucura-te, Ceea ce sti plina de har, Marie…” Pentru acest obicei bun la lor, Maica Domnului le-a trimis toate bunatatile ceresti si pamantesti. Viata lor era plina de fapte bune, traind in pace cu toata lumea. Din acesta pricina oamenii i-au numit “ pasnicii”. Acesti crestini binecuvantati aveau un copil de trei ani care, vazand pe tatal si pe mama lui ca de fiecare data se opreau inaintea icoanei Maicii Domnului si se inchinau cu evlavie, a incept sa faca si el la fel.Incet-incet a invatat si cantarea ingeresca, pentru ca o auzea in fiecare zi de la parintii lui. Copilul insa nu se ruga din evlavie, ci dintr-o obisnuinta buna, deoarece credea ca Maica Domnului, asa cum era zugravita stand pe tron, era Stapana casei.Intr-o zi , in timp ce se juca cu alti copii pe malul raului, din lucrarea diavolului a cazut in adancul apei. Copiii au vestit-o pe mama copilului care, impreuna cu vecinii, au alergat la rau. Doi barbati au sarit in apa, dar in ciuda nenumaratelor lor incercari, nu l-au putut afla pe copil.Atunci mama copilului a alergat ca o nebuna in josul raului nadajduind ca il va gasi acolo. Deodata il vede pe copil in mijlocul raului stand pea pa ca pe un scaun. Vazandu-l, mama lui a strigat cu nespusa bucurie :
- Copilul meu, ce faci acolo ? Esti bine ? – Sunt bine, mama ! Stapana ma tine si de aceea nu ma tem ! Din pricina bucuriei mama copilului nu a inteles despre care Stapana ii spunea el. Doi barbate au inotat pana la mijlocul raului si au luat copilul, pe care l-au dat inapoi mamei lui. Ajungand acasa si intrebandu-l cum s-a izbavit de inec, copilul a raspuns: - Cand am cazut in apa, Stapana casei noastre( si copilul a artatat cu degetul spre icoana Maicii Domnului) m-a scos din apa si m-a tinut pana au venit vecinii si m-au luat. Atunci toti cei care se adunasera sa auda cele povestite de copil s-au inchinat Maicii Domnului si s-au minunat de iubirea de oameni si de milostivirea ei. Toata noaptea au cantat tropare si cantari de lauda in cinstea Maicii Domnului. Desigur cantarea cea mai iubita de toti a fost : “ Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara…” 
 Nota : Minune preluata din" Patericul Maicii Domnului "

luni, 17 decembrie 2012

Ne vorbeste Parintele Serafim Rose !


“ Ortodoxia inseamna viata. Daca nu traim Ortodoxia, pur si simplu nu suntem ortodocsi, indiferent de credintele formale pe care le sustinem.Dar viata in lumea contemporana a devenit artificiala, foarte nesigura si confuza. Si este inevitabil sa nu fim afectati de acest lucru. Cum este posibil pentru noi crestinii ortodocsi, sa ducem o viata duhovnicesca autentica in aceste vremuri cumplite? Cum putem dezvolta astazi o viziune ortodoxa asupra intregii vieti care sa ne ajute sa supravietuim cu credinta intacta? Nu este nci o exagerare sa afirmam ca,din perspectiva unei vieti considerate normale acum 50 de ani, viata de astazi a devenit anormala. Valorile fundamentale si conceptiile asupra comportamentului au fost rasturnate.
Generatiile stricate de astazi, care nu au cunoscut decat traiul usor, nu au alta lege decat satisfacerea fericirii personale in momentul prezent. Parintii se supun capriciilor fiilor,care,ajunsi la varsta maturitatii, nu fac decat sa schimbe jucariile si jocurile copilariei cu distractii pentru adulti. Viata devine pentru ei o goana permanenta dupa “ amuzament “, atat de lipsit de sens,incat un vizitator din secolul XIX,din orice tara, care s-ar uita la programele noastre de televiziune, la parcurile de distractii, la reclame, la filme, la muzica - de altfel, la toate formele culturii noastre curente - ar crede ca a nimerit intr-o tara de imbecili care au pierdut orice contact cu realitatea normala. Aceasta cultura” consumerista” care a fost creata de o generatie egolatra, nu poate sustine dezvoltarea unei vieti umane normale, cu atat mai putin sa inspire o cautare veritabila a adevarului. Cand acesta generatie egolatra se intoarce spre religie - lucru care se petrece foarte frecvent in ultimele cateva decenii- o fac de regula catre o forma de religie “ consumerista” , centrata pe sine, plina de fanteziile unui program de televiziune. In cativa ani, aceasta tara a fost inundata de o varietate socanta de culte care spala creierul si strica mintea, de guru divinizati, de swami si de alti autoproclamati “ oameni sfinti “. Si acestia nu sunt singurii care se intrec intre ei pentru supunerea totala a sufletelor. Lumea secularizata de astazi intretine o stare constanta de ispitire care exercita de asemenea presiuni asupra sufletului.
Ne confruntam permanent cu aceasta situatie - fie in muzica de fundal pe care o ascultam pretutindeni in magazine, fie in reclamele si afisele publice si chiar in casele noastre, unde televizorul devine adesea conducatorul secret al gospodariei, dictand valorile moderne, opiniile si gesturile. In diferitele ei forme, acesta cultura transmite acelasi mesaj : traieste pentru prezent, distreaza-te, relaxeaza-te. In spatele acestui mesaj se afla altul, de o subtilitate sinistra, care se exprima deschis astazi  numai in tarile oficial comuniste, care in aceasta privinta sunt cu un pas inainte fata de tarile libere : uita-L pe Dumnezeu si viata de dincolo pentru present. Aceasta filosofie a dat nastere sclaviei din lagarele de concentrare din Uniunea Sovietica, cunoscuta sub numele de Gulag.Pe masura ce tot mai multi oameni au fost subjugati de mentalitatea de tip Disneyland American, Dumnezeu cel adevarat a fost impins in afara societatii si in mod inconstient am fost adusi mai aproape de propriul nostru Gulag. Dar se poate intreba cineva ce are de-a face acest lucru cu noi, care incercam sa ducem, dupa putinte,o viata crestin-ortodoxa sincera? Acest lucru ne afecteaza in multe privinte, daca suntem suficienti de smeriti sa vedem ca mediul noastru, prin faptul ca este anormal, ne perturba indiscutabil viata.
Intrebarea care se pune este : ce putem face ? Exista doua atitudini gresite fata de viata din jurul nostru pe care le adopta multi ortodocsi din zile noastre. Cea mai raspandita este adaptarea la spiritul veacului. Lipsindu-le un exemplu puternic in parintii lor, multi tineri ortodocsi nu sunt nici macar constienti ca trebuie sa lupte impotriva acestei ispite universale a acestei epoci “ narcisiste “ . Ei se amesteca bucuros cu lumea anticrestina din jurul lor.Iar acesta inseamna moartea sufletului. In calitate de crestini trebuie sa fim diferiti de lume si sa-I invatam pe copii nostril sa observe aceasta diferenta. Altfel nu ne putem numi crestini, si chiar crestini ortodocsi. Cealalta atitudine eronata aflata la extrema opusa este ceea ce s-ar putea numi falsa spiritualitate sau “ super-spiritualitate”, manifestata de cei care au ravna, dar nu potrivit cunoasterii ( Rom.10,12 ). Pe masura ce textele ortodoxe despre viata duhovnicesca au devenit accesibile, creste numarul oamenilor care vorbesc despre “ isihasm”, despre rugaciunea lui Iisus, despre stari duhovnicesti exaltate, etc. Este minunat sa fii inspirat si  sa-ti implinesti inalta chemare, dar fara o constiinta foarte realista si foarte smerita a faptului ca suntem foarte departe de aceste inaltimi duhovnicesti, interesul nostru se va dezvolta intr-un nou joc care nu este decat alta expresie a universului nostru marcat de consumerism si centrat pe noi insine.Si nu consider ca exagerez importanta evitarii acestor doua extreme- a desertaciuii lumesti si a super-spiritualitatii. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa avem o constiinta realista a solicitarilor legitime pe care lumea le exercita asupra noastra sau ca nu ar trebui sa respectam si  sa luam aminte la invatatura marilor parinti isihasti, sa lucram noi insine rugaciunea lui Iisus potrivit circumstantelor si puterilor noastre.Problema este ca trebuie sa intelegem profund ce vremuri traim, cat de putin cunoastem credinta noastra ortodoxa si cat de mult trebuie sa ne smerim tocmai pentru a supravietui astazi ca si crestini ortodocsi. Ce putem face pentru a evita extremele mai sus mentionate si pentru a duce o viata cu adevarat rodnica in aceste vremuri primejdioase ? Pentru ca perioadele copilariei si tineretii sunt critice pentru formarea sufletului, raspunsul la acesta intrebare se va adresa in primul rand parintilor.
Acestia trebuie sa fie constienti de faptul ca duhul lumii rareori ajuta si de cele mai multe ori impiedica cresterea copiilor intr-un duh ortodox authentic. (…) De aceea parintii au o mare responsabilitate, pe de o parte de a fi atenti la ceea ce este expus copilul lor – programele TV,orele de educatie sexuala la scoala, filme, muzica-, iar pe de alta parte, sa-si aduce copilul intr-o intelegere crestina adecvata situatiilor concrete. Un copil caruia i se formeaza gustul pentru muzica clasica buna, pentru literatura, istorie si arta, chiar si pentru stiinta, este cel putin partial vaccinat impotriva culturii consumeriste si a ispitelor acesteia. Dar nu numai copiii, ci noi toti ducem o lupta pe viata si pe moarte cu lumea anticrestina, care intr-adevar “ este mult prea prezenta in vietile noastre “ astazi. Cineva care s-a convertit la Ortodoxie direct de la cultura rock are un drum greu de urmat inainte de a deveni un adevarat crestin ortodox. Pe de alta parte o persoana familiarizata cu cele mai bune produse ale culturii seculare – care in Occident prezinta intotdeauna conotatii religioase si crestine bine definite- are o sansa mult mai mare de a duce o viata ortodoxa normal si rodnica. Nu trebuie sa ne izolam artificial de realitatea lumii de azi; ci mai degraba trebuie sa invatam sa folosim cele mai bune lucruri pe care lumea poate sa ni le ofere, pentru ca orice lucru bun din lume- daca suntem suficienti de intelepti ca sa-l vedem- Il arata pe Dumnezeu si trebuie sa-l folosim. Prea multi oameni fac greseala de a limita Ortodoxia la slujbele Bisericii, la canonul de rugaciuni si la lectura ocazionala a cartilor duhovnicesti. Adevarata Ortodoxie presupune insa un angajament care implica toate aspectele vietii noastre. Fie esti ortodox permanent si in fiecare zi, in orice situatie a vietii- fie nu esti cu adevarat ortodox. De aceea trebuie sa ne formam o conceptie de viata ortodoxa si sa o asumam existential.Prima cale prin care putem dezvolta si sustine aceasta conceptie ortodoxa despre lume este de a fi in contact permanent cu sursele hranei crestine, cu tot ce ne da Biserica pentru luminarea si mantuirea noastra : slujbele Bisericii si Sfintele Taine, Sfanta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti. Si daca toate acestae ne aduc foloase, trebuie sa avem o atitudine corecta fata de ele. Sa nu le folosim pentru a dobandi o cunoastere intelectuala sau pentru a indeplini o obligatie religioasa. Aceste lucruri trebuie sa atinga direct vietile noastre si sa le schimbe. Educatia noastra ortodoxa trebuie sa ne dea un simt pentru ceea ce este authentic crestin;trebuie sa patrunda in inimile noastre si sa poata atinge si alte inimi.Trebuie sa avem o atitudine normala , sa fim cu picioarele pe pamant, sa nu alunecam in stari de exaltare si nici sa nu fim cu capul in nori. De asemenea atitudinea noastra nu trebuie sa fie centrata pe noi insine, ci sa se extinda cu dragoste si intelegere crestina asupra celor care Il cauta cu adevarat pe Dumnezeu – astfel , suntem morti care isi ingroapa mortii, sarea care si-a pierdut gustul. Trebuie sa evitam atitudinile lumesti.
O anumita rigiditate s-a strecurat in viata ortodoxa de astazi. Prea adesea, in locul iubirii si iertarii , intalnesti neincredere, criticism si judecata; barfa se face ecoul unor cuvinte precum “ fanatic “, “ eretic “, “ spion “. Fara a fi excesiv de naivi, in calitate de crestini trebuie sa fim iubitori si deschisi. Si ar trebuie sa nu grabim sa judecam, daca avem putina smerenie, uitandu-ne la noi insine. Pentru orice crestin ortodox care este constient de ceea ce se petrece in jurul lui astazi, este evident ca lumea se indreapta catre sfarsitul ei.Sunt razboaie si zvonuri de razboaie, dezastre naturale de mari proportii, se inmultesc falsii hristosi, centralizarea crescanda a informatiei pregateste instaurarea guvernului unic mondial. Vremurile sunt mai avansate decat credem; Apocalipsa este acum. Atat timp cat mai este liniste sa iesim din acest “ paradis al nebunilor “ si sa incepem sa-l chemam pe Hristos. Apartenenta exterioara nu este suficienta.
In acest sens, cuvintele Parintelui Gheorghe Calciu, un preot ortodox inchis dincolo de Cortina de Fier, sunt edificatoare:” Sa construim biserici cu credinta noastra, biserici pe care nici o putere umana sa nu le poata darama, o biserica a carei temelie sa fie Hristos “. Acest lucru este posibil daca avem curajul sa fim altfel decat lumea din jurul nostru, daca ne formam si hranim o conceptie ortodoxa despre lume, strabatuta de o atitudine vie, normal, iubind si iertand, nu centrati pe noi insine, ci pastrandu-ne nevinovatia si candoarea. Apoi, in ciuda pacatoseniei si insuficientei noastre, credinta noastra va supravietui socurilor la care va supusa si va fi o sursa de inspiratie si de mantuire pentru cei care Il cauta inca pe Hristos chiar in toiul naufragiului umanitatii care a inceput deja in zilele noastre.”
Nota : Fragment preluat din cartea " Ne vorbeste Parintele Serafim Rose - Scrisori "

Cercetarea Maicii Domnului !


"Un diacon din Cipru a fost cuprins de o mare tristete, cand a avut loc invadarea acestei regiuni de catre turci, deoarece isi pierduse rudele si cunoscutii. Atunci a mers sa-l viziteze pe Staretul Paisie. Staretul il iubea, pentru ca acest diacon avea multa evlavie si bunatate, si de aceea l-a gazduit in acea noapte la Coliba lui. 
 – Dimineata , parinte diacon, va veni preotul sa liturghiseasca aici. De aceea te voi scula putin mai devreme sa facem Utrenia si sa citim rugaciunile Sfintei Impartasanii. Diaconul a mers la chilia lui, iar staretul a inceput sa se roage. Nu a dormit deloc. De vreo doua ori a mers la usa diaconului, si ciocanind in ea, l-a intrebat zambind :”
– Ei , parinte A.,n-ai avut nici o vedenie, n-ai vazut nici un Inger ? In jurul orei doua dupa miezul noptii, Staretul l-a strigat pe diacon sa vina in biserica ca sa inceapa slujba Utreniei, Staretul a incepu sa citesca rugaciunile Sfintei Impartasanii. Cand a ajuns la troparul din Cantarea a cincea unde scrie :” Maria, Maica lui Dumnezeu, care esti salas scump la bunei miresme, cu rugaciunile tale fa-ma vas ales pentru a ma impartasi cu Sfintele Taine ale Fiului tau”, atunci s-a petrecut urmatorul fapt minunat: toata bisericuta a inceput sa se umple de o lumina alb-albastruie, iar candelele , dupa ce mai inainte flacarile lor s-au transformat din rosii in albastrui, au inceput incet, ritmic si usor sa se miste. In acelasi timp bisericuta s-a umplut de o mireasma cereasca negraita.
Dar cine poate descrie stralucirea nespusa si bogata a acelei lumini? Semana cu intinderea unei mari nesfarsite care se revarsa peste tot in bisericuta care devenise cu totul cereasca. Ce seninatate sis lava nespusa venea din acel izvor nesecat al luminii care se revarsa ca un rau ! Era toata numai dulceata, numai dorinta, o frumusete nespusa, o bucurie si o desfatare negraita. De aceea nu te saturai sa privesti acesta vedenie dumnezeiasca, ci dimpotriva dorinta de a te desfata cu ea crestea cu fiecare clipa, chiar daca ar fi fost sa se prelugesca in vecii nesfarsiti.
 Diaconul ramase buimacit si nu putea sa intelega ce se intampla. Il intrerupse pe Staret si ii spuse in soapta : - Parinte, ce este aceasta, ce se intampla ? Iar acela ii puse degetul la gura, dandu-i de inteles sa taca , si ii spuse:
- Rosteste rugaciunea lui Iisus si sa nu vorbesti, pentru ca ne-a cercetat Maica Domnului ! Staretul a ramas mult timp cu capul la pamant, la fel si diaconul, pana cand s-a imprastiat ace alumina neobisnuita, si odata cu acesta s-a oprit si miscarea candelelor. Din inima diaconului disparuse orice intristare. Dimineata diaconul a plecat minunandu-se de multa indrazneala pe care o avea Staretul catre Maica Domnului. “
Nota : Fragment preluat din cartea " Patericul Maicii Domnului "

vineri, 14 decembrie 2012

Sfaturi sotilor crestini !


Spuneţi tinerei voastre soţii cu glasul cel mai gingaş din lume: “Te-am luat, scumpă copilă, ca tovarăşă a vieţii mele, te-am chemat să impărţi cu mine sarcinile cele mai cinstitoare şi mai trebuitoare, naşterea de copii, indrumarea unei case. Ce-ţi voi cere, aşadar?” Inainte de a-i spune, vorbeşte-i de dragostea ta, căci nimic nu sensibilizează mai mult pe cei care ascultă, in a primi ceea ce li se spune, decat să ştie că totul ii este insuflat de o dragostea arzătoare. Cum ii veţi arăta asemenea dragoste? ii veţi zice: “Aş fi putut lua alte femei, bogate şi
de rang inalt, nu le-am ales; de tine m-am indrăgostit, de felul tău de a fi, de onestitatea ta, de blajinătatea ta, de cumpătarea ta… Şi de ce?
Nu fără cumpănire şi fără temei, ci fiindcă ştiu că bogăţia nu-i un bine in sine. Am lasat-o, aşadar, şi am venit spre tine, al cărei suflet plin de virtute nu-l dau pe tot aurul lumii. O tanără inţeleaptă şi cu inimă aleasă, indeletnicindu-se cu pietatea, face cat toate comorile pămantului. De aceea te-am ales, te iubesc şi ţin la tine mai mult ca la viaţa mea. Vieţuirea de aici, de pe pămant, nimic nu este cuprinsul rugăciunilor, cererilor şi al tuturor eforturilor mele este ca să merităm să petrecem in aşa fel incat in viaţa viitoare să putem fi impreună, fără să mai avem a ne mai teme de ceva. Vremea de acum e scurtă - şi moartea-i va pune sfarşit, - de vom merita s-o străbatem fiind plăcuţi lui Dumnezeu, vom fi in veşnicie cu Hristos, şi noi unul cu altul, intr-o desăvarşită fericire.
Aşez dragostea ta mai presus de toate şi nimic nu mi-ar fi mai impovărător şi mai asupritor decat a fi in vreo impotrivire cu tine, vreodată. De ar fi să pierd totul, să ajung cel mai sărac dintre oameni, să am de infruntat cele mai grele primejdii, să sufăr orice, totul voi putea să-l duc, atata vreme cat dragostea mea pentru tine va fi fericită. Venirea copiilor imi va umple cea mai mare dintre dorinţe, atata vreme cat vei avea dragoste pentru mine. Asemenea fie şi simţirile tale…” Adaugă apoi cuvintele apostolului, din care se arată că alcătuirea unei astfel de legături este după voia lui Dumnezeu: “Ascultaţi ce zice Scriptura: “Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa”. Nimic să nu fie pricină de josnicii. Piară bogăţiile, slăvirile acestei lumi, ceea ce iubesc preţuieşte mai mult ca toate”. Cat aur, ce bogăţii ar putea face atata plăcere soţiei voastre, ca asemenea vorbe? Şi să nu vă temeţi că dragostea voastră ii va da trufie - spuneţi-i cu inimă deschisă că o iubiţi. Femeile stricate, care lasă pe unul şi iau pe altul, vor putea să-şi facă un laţ din asemenea vorbe, pentru amanţii lor - e şi firesc, - dar o femeie de bunăcuviinţă, o tanără de bun neam, nu ar putea să se trufească, ci, mai degrabă, s-ar face mai mlădioasă. Arătaţi-i că vieţuirea cu ea vă este nepreţuit, că din această pricină vă place mai bine să staţi acasă decat să ieşiţi in piaţa publică, daţi-i intaietate asupra prietenilor voştri, asupra copiilor voştri, iar aceştia să fie iubiţi din pricina ei. De face binele, lăudaţi-o, admiraţi-o, dacă săvarşeşte vreo nepotrivire, aşa cum se poate intampla oricărei femei tinere, folosiţi sfaturile şi indemnurile acoperite. Osandiţi cu putere bogăţia şi luxul, - invăţaţi-o să-şi facă podoabă din cinste şi din ruşine - şi cu orice prilej, arătaţi-i tot ceea ce poate fi spre binele ei.
Rugaţi-vă impreună, duceţi-vă, fiecare, cum se cuvine, la biserică; bărbatul să ceară femeii să-i impărtăşească tot ceea ce s-a grăit sau s-a citit in faţa ei şi femeia, de asemenea, bărbatului. De sunteţi săraci, aveţi in faţă pilda sfinţilor, a lui Petru, a lui Pavel, care au fost mai slăviţi decat toţi regii şi bogaţii. Aflaţi cum şi-au petrecut ei viaţa in foame şi in sete. Spuneţi nevestei voastre că nimic, in această lume, nu-i de temut, decat a-L supăra pe Dumnezeu. Dacă cineva se căsătoreşte in felul acesta şi cu asemenea ganduri, nu va fi deloc mai prejos decat călugării - şi starea de căsătorie va fi mai de preţ decat necăsătoria. Nu cercetaţi pe soţia voastră oricum, ci cu bunăvoinţă, cu gingăşie.
Acordaţi-i multă atenţie şi ea nu va mai aştepta curtea altor bărbaţi. Aşezaţi-o mai presus de orice, din orice punct de vedere,frumuseţe, inţelepciune - şi lăudaţi-o. Veţi ajunge astfel, ca ea să nu-şi dorească atenţia străinului - ba chiar să nesocotească pe toată lumea, invăţaţi-o să se teamă de Domnul. Toate celelalte vor curge ca dintr-un izvor şi casa voastră va fi doldora de bunătăţi… Să ne deprindem să fim buni şi blajini cu toată lumea, dar mai ales cu soţiile noastre. Să ne ferim cu grijă de a cerceta prea de-aproape dacă reproşurile pe care ni le fac ele, sunt drepte sau nu.
Să nu ţinem decat la un lucru: depărtarea oricărui temei de intristare, aşezarea in casa noastră a unei păci desăvarşite, ca astfel femeia să inchine bărbatului toată grija ei, iar bărbatul să se destăinuie ei, după alergăturile şi necazurile de afară, ca intr-un adăpost, ca acolo să găsească aproape de ea,mangaierile dorite. Femeia dacă a fost bărbatului ca ajutor să-i fie, ca indemnurile ei să-i ingăduie a face faţă relelor care-l ameninţă. Dacă ea-i virtuoasă şi blajină, nu numai că va aduce bărbatului ei mangaierea tovărăşiei ei, ci, in orice imprejurare, ii va fi de un mare sprijin. Ca un pilot indemanatic, ea va preface in inseninare, prin dibăcia inţelepciunii ei, furtunile sufletului - şi inţelepciunea ei va fi izvor de intărire.
Cand soţii sunt atat de strans legaţi unul de altul, nimic nu-i va putea mahni in viaţa aceasta, nimic nu le va putea surpa fericirea. Acolo unde stăpanesc inţelegerea, pacea, dragostea, acolo curg toate bunătăţile, soţii sunt la adăpostul oricăror vrăjmăşii. Ei stau ca inconjuraţi de un zid puternic şi de netrecut şi vor avea pacea cea după voia lui Dumnezeu. “Femei, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se cuvine, in Domnul…” adică din pricina lui Dumnezeu. Pe voi -zice apostolul - vă impodobeşte această supunere nu către un stăpan, ci in supunerea care-şi are singurul temei in fire, in randuiala cea de la Dumnezeu. “Bărbaţi, iubiţi-vă femeile voastre şi nu vă porniţi impotrivă-le!…” Vedeţi, aşadar, cum au fost arătate deopotrivă, indatoririle şi ale unora şi-ale altora. Se poate intampla să te tulburi cu toate că iubeşti.
El zice aşadar: “Nu vă certaţi” - nimic nu-i mai supărător decat certurile dintre bărbat şi femeie, căci mai supărătoare intre toate sunt certurile intre cei ce se iubesc. Este o stare de mare amărăciune a te lupta, ca să zic aşa, cu unul din mădularele propriei tale fiinţe. Datoria bărbaţilor este, aşadar, de a iubi, aceea a nevestelor de a asculta. Dacă fiecare săvarşeşte ceea ce-i dator, atunci inţelegerea e de piatră. Iubirea face pe femeie iubitoare, ascultarea face pe bărbat mai blajin. Băgaţi de seamă că-i după fire, ca unul să iubească şi altul să asculte.
Cand cel ce indrumă iubeşte pe cel ce primeşte indrumarea, totul este in ordine. Dragostea nu-i cerută celui ce ascultă aşa cum este celui ce indrumează - ceea ce i se cere este ascultarea.Dacă femeii ii este dată frumuseţea, iar bărbatului dorinţa, este tocmai ca să inlesnească apariţia dragostei. Nu fiţi, aşadar, poruncitori pentru că femeia vă este supusă - şi, voi, femeilor, nu zămisliţi trufie pentru că bărbatul vă iubeşte. Nici gingăşia bărbatului nu se cade să sucească mintea nevestei, nici supunerea femeii să nu deştepte trufie in sufletul soţului. Dumnezeu v-a hărăzit pe nevasta voastră ca s-o iubiţi din ce in ce mai mult - şi el a făcut aşa, o, femeie, ca să fii iubită spre a putea purta fără trudă indatorirea de a fi supusă. Nu vă inspăimantaţi de această supunere.
A fi supusă celui pe care-l iubeşti, nu-i lucru greu. Iar voi, nu vă temeţi să iubiţi, căci aceea pe care o iubiţi, vă este supusă, impreună petrecerea nu s-ar fi putut săvarşi altfel, voi aţi primit de la fire imputernicirea trebuitoare, primiţi, aşadar, legătura pe care o porunceşte dragostea. Viaţa acestei lumi este alcătuită din două loturi: treburile obşteşti şi treburile casnice. Dumnezeu a făcut două părţi: femeii i-a dat indrumarea casei, bărbatului, toate treburile Statului, cele privitoare le negustorie, judecăţile, treburile militare şi celelalte ranguri obşteşti. Femeia nu poate manui arma - ea poate să ţină şi să chivernisească aşa cum se cuvine toate cele casnice. Ea nu-şi poate da intotdeauna părerea intr-o problemă obştească, - ci numai in cămin, unde, de atatea ori este mai bună decat bărbatul.
Ea nu poate indruma cum se cuvine treburile Statului, dar poate creşte, cuviincios, copiii. Poate vedea preluările servitorilor, le poate supraveghea treaba, dand bărbatului toată liniştea, despovărandu-i de orice grijă dinlăuntru, - poate avea grija cămării, pregătirea meselor, intreţinerea veşmintelor şi toate celelalte treburi de care nu se cade a se indeletnici bărbatul, incă un semn al inţelepciunii şi-a oranduirii dumnezeieşti este şi acesta că acela care-i in stare de a face lucrările insemnate, să nu ie poată face pe cele mai mici, in care se arată neindemanatic, ca, in felul acesta, femeia să aibă un rost insemnat.
Dacă Dumnezeu l-ar fi făcut pe bărbat indemanatic in toate aspectele vieţii, femeia ar fi fost marginalizată. Dimpotrivă, dacă ar fi dat indemanare femeilor la treburile cele mai insemnate şi mai folositoare, le-ar fi făcut să se trufească. Cugetand a intemeia pacea şi păstrand fiecăruia locul cuvenit, el a făcut din viaţa noastră o armonie, dand fiecăruia ce-i este de folos. Bărbatul care-şi petrece cea mai mare parte din timp in viaţa publică, este prins de treburile obştei. Femeia, stand la ea acasă, ca intr-o şcoală a inţelepciunii, reculegandu-se in ea insăşi, are putinţa să se dedea rugăciunii, citirilor pioase şi alte inţelepte indeletniciri. După cum cei ce sălăşluiesc in pustie, nu sunt tulburaţi de nimeni, tot asemenea femeia, trăind mereu in cămin, se poate bucura de o pace fără sfarşit.
Ea poate aşadar, să săvarşească, pe socoteala ei,inţelepciunea. Poate, cand bărbatul vine tulburat, să-l potolească, să-i aducă liniştea, să-i depărteze din suflet grijile cele inchipuite, cugetele de manie, şi să-l trimită iarăşi la treburile lui despovărat de cele rele - ducand cu el cele bune caştigate acasă. Nimeni nu are o putere mai mare intru a desăvarşi un bărbat şi a-i mlădia sufletul cum vrea, decat o femeie pioasă şi inţeleaptă. Asemenea, de la nimeni altul: stăpan, judecător, nu va primi mustrări sau sfaturi cu bunăvoinţă un bărbat, ca de la femeia lui; va fi pentru el chiar o plăcere să fie mustrat de ea, din pricina iubirii pe care el o are pentru aceea care-l sfătuieşte. Aş putea arăta mulţi bărbaţi, aspri şi neprimitori de mustrări, care au fost, in felul acesta, mult imbunătăţiţi de soţiile lor.
Femeia, care imparte cu bărbatul ei şi masa şi patul, care-i mama copiilor lor, care ştie treburile cele văzute şi cele tainice ale lui şi toate celelalte, care-i este alături intru toate, care ţine de el ca trupul de cap, dacă-i inţeleaptă şi ştie cum să se poarte, va veghea mult mai bine şi mai folositor decat oricine ar fi, asupra tovarăşului vieţii ei. Poftesc pe femei la o asemenea lucrare - să fie bărbaţilor lor bune sfătuitoare… Cel ce se căsătoreşte cu o femei bogată, işi ia mai degrabă un stăpan decat o soţie. Dacă femeile, chiar fără prisosinţa avuţiilor, sunt pline de trufie şi inclinate spre slava cea deşartă, cum vor putea fi suferite de bărbaţii lor, dacă această prisosinţă e şi mai mare?
Caţi bogaţi, care s-au căsătorit cu femei de asemenea bogate, nu şi-au mărit avuţia, jertfind bucuria de a trăi şi pacea, avand a duce in fiecare zi adevărate bătălii şi trăind in certuri şi neinţelegeri! Şi caţi săraci căsătoriţi cu femei incă mai sărace decat ei, se bucură de linişte şi văd soarele cu o privire imbucurată, in vreme ce bogaţii, impresuraţi de imbuibări, işi doresc adesea moartea, din pricina femeilor lor; şi să fie despovăraţi de vieţuirea pe care o duc! Ca să se adeverească tuturor că banul nu slujeşte la nimic, dacă nu slujeşte o cauză bună. Dar ce să vorbesc de inţelegere şi de pace? Dar chiar vorbind numai despre avuţie, adesea-i lucru neinţelept să te căsătoreşti cu o femeie mai bogată ca tine… O femeie virtuoasă, inţelegătoare, modestă, chiar cand e săracă, va şti să scoată mai mult din sărăcie decat din bogăţie; dimpotrivă, o femeie stricată, fără frau, certăreaţă, chiar de va găsi la ea acasă mulţime de comori stranse, le imprăştie mai degrabă decat vantul praful.
Şi pricinuind bărbatului o mulţime de necazuri, ii aduce şi repede ruinarea. Nu trebuie să căutăm aşadar, bogăţia, ci o femeie vrednică să facă o bună folosire a ceea ce are… Unul din temeiurile cele mai mari ale căsătoriei este dorinţa de a fugi de păcat, şi a da deoparte orice stricăciune. Orice căsătorie trebuie făcută pentru a sluji şi cultiva bunele moravuri. Şi va fi aşa, de vei fi luat o femeie in stare de a aduce in casa ta inţelepciune, pietate, cumpătare. Frumuseţea trupească, dacă virtutea sufletească nu-i este tovarăşă, poate ţine in mreje pe bărbat douăzeci-treizeci de zile, mai mult nu; ea va lăsa să i se vădească stricăciunea şi vraja s-a risipit.
Dar femeia in care străluceşte frumuseţea sufletului, pe măsură ce vremea trece şi bărbatul cunoscandu-i, treptat, sufletul ales, ii insuflă soţiei lui o dragoste din ce in ce mai arzătoare şi intăreşte legătura care-i uneşte. Aşa că, duioşia caldă şi sinceră care dăinuieşte intre soţi, alungă orice pricină de alunecare spre stricăciune. Bărbatul care-şi iubeşte soţia, n-are ganduri neruşinate, el preţuieşte necontenit femeia care-i a lui - şi in felul acesta, prin bunele lor moravuri, aduc ajutorul lui Dumnezeu asupra casei lor.
Mulţi părinţi ca să dăruiască fiului lor un dar frumos, o casă luxoasă, o moşie bogată, fac orice şi pun toate in mişcare.
Dar ca sufletul să fie virtuos şi să fie aplecat spre pietate, aceasta nu o iau in calcul. Iată ceea ce răstoarnă lumea: nu avem grijă de copiii noştri, ţinem seama de averea lor şi le dispreţuim sufletul, ingăduind astfel o purtare care-i curată nebunie. O avere mare, indestulată, - dacă acel care o posedă, nu o poate chivernisi după virtute, se va prăpădi intreagă şi va pieri odată cu posesorul, dar un om cu suflet mărinimos şi plin de inţelepciune, chiar de nu are nimic acasă, va putea păstra cum se cuvine, bunurile tuturor.
La ceea ce trebuie, aşadar, să lucrăm noi, este nu a-i face pe copiii noştri bogaţi in bani, in aur, in prisosinţe de acest soi; ci trebuie aşa să facem, ca ei să fie bogaţi mai presus de toate in pietate, in inţelepciune, in comori de virtute, să aibă nevoie de puţin, să nu fie vrăjiţi de bunurile acestei lumi şi de dorinţele cele nemăsurate. (”Fiecare - zice apostolul - să nu caute binele său, ci al aproapelui”).
Cu cat mai mult temei de grija pentru copiii noştri?Nu ţi l-am incredinţat de cum s-a născut? va zice Domnul, şi nu te-am investit ca dascăl,protector, sprijinitor şi stăpan? Din mica lui copilărie nu ţi-am poruncit să-l indreptezi şi să-l conduci? Ce răsplată vei merita de te uiţi cu nepăsare cum alunecă? Ce-mi spui? Că-i incăpăţanat şi nesupus? De aceasta, trebuia de la inceput să te ingrijeşti; cand era tanăr, trebuia să-l infranezi cu tărie, să-l obişnuieşti cu datoria, să-l inveţi, să-i indrepţi nedesăvarşirile sufletului. Atunci cand acest suflet era mai lesne de cultivat, trebuia să-i scoţi spinii, la vremea cand, din pricina varstei, aceşti spini puteau fi smulşi fără trudă. Numai aşa patimile infranate n-ar mai fi crescut şi n-ar fi ajuns să nu mai poată fi stăvilite…”


 
Nota : Fragment preluat din cartea " Cuvinte alese " autor Sfantul Ioan Gura de Aur 


luni, 10 decembrie 2012

Iarna !


Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada
Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada
fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi
Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi.
Ziua ninge Noaptea ninge Dimineata ninge iara!

Ca o zale argintie se imbraca mandra tara.
Soarele rotund si palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerete pintre anii trecatori.


Tot e alb, pe camp, pe dealuri, imprejur in departare
Ca fantasme albe, plopii insirati se perd in zare
Si pe-ntinderea pustie, fara urme fara drum
Se vad satele perdute sub clabuci albii de fum.


Dar ninsoarea inceteaza norii fug doritul soare
Straluceste si dizmiarda oceanul de ninsoare
Iat-o sanie usoara care trece printre vai...
In vazduh voios rasuna, clinchete de zurgalai...


Nota : Poezia " Iarna "de Vasile Alecsandri

" Invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima "!

Blandetea , stapanirea maniei si purtarea frumoasa fata de cei ce ne-au suparat fac parte din intelepciunea pe care Mantuitorul a aratat-o in lume pe multe cai, dar cea mai insemnata dintre toate e pilda vietii Sale si a patimii indurate pentru noi. Mai intai, Domnul a luat asupra-Si trup si sange de dragul acelora care Il intristeaza atat de mult, a venit sa slobozeasca pe cei care intuneca, prin rautatile lor, chipul Sau si binefacerile Sale, si care astfel sunt neputinciosi de a mai savarsi vreo fapta buna.  Pentru ca a scos din om duhuri necurate a ajuns sa fie numit nici mai mult nici mai putin decat ca Beelzebut, capetenie a demonilor, si alte lucruri si mai rele decat acestea,ceea ce insa nu L-a oprit de a merge mai departe pe drumul Sau.Unul dintre ucenicii sai s-a lasat cumparat de cel- rau, Domnul insa nu l-a scos din ceata Apostolilor, ci l-a lasat si pe mai departe in apropierea Sa, ca si pe ceilalti prieteni ai Sai. Sta la masa cu ucigasul Lui si ca sfetnic de taina Si-a ales pe tradatorul Sau.Il impartaseste cu Sangele Sau, se lasa imbratisat si, la urma, chiar sarutat de el.Intr-un cuvant, tot ce a fost nemaipomenit, totul a fost incercat pentru noi. A murit pentru cei pe care i-a umplut de bunatati si , chiar dupa ce au primit aceste binefaceri,ei au scos sabia asupra Lui, iar pritenul Sau comanda ceata celor ce cautau sa-L ucida. Sarutarea a fost semnalul prinderii, iar Cel ce patimea acestea se purta atat de senin si plin de bunavointa, incat pe unul dintre copoii aceia, ranit de un ucenic, nu l-a lasat cu rana nevindecata ci, punandu-I la loc urechea, indata i-a vindecat-o. Si Domnul nu i-a facut nimic aceluia si nici foc din cer nu a varsat peste nemernici, dupa cum nici trasnete din cer n-a trimis peste cei care ar fi fost vrednici nu numai de atat, ci si de mai rau, ei, care,cu toate ca vazusera marturiile puterii Lui suprafiresti si de bunatate nemaintalnita, totusi nici de cea dintai nu s-a infricosat, nici de cealalta nu s-au rusinat. Cel spre care cetele ingeretsi nu indrazneau sa priveasca de bunavoie in urma celor ce-L duceau ii legasera si mainile cu care dezlegase pe vamesi, pacatosi si bolnavi de legaturile atator boli si ii slobozise de tirania duhurilor necurate.
Pe sluga care L-a lovit cu palma nu a omorat-o cum s-ar fi crezut, ci , cu deosebita blandete si bunatate, i-a cerut doar socoteala si pe cat a putut a schimbat parerea tuturor asupra Sa. Osandit la moarte de judecatorii cei fara de lege, Domnul asculta in liniste sentinta, iar in cele din urma, dupa ce aceasta sentinta s-a dus la indeplinire, fiind batut in cuie,El e atat de departe de a-Si retrage dragostea fata de ucigasii Sai, incat, dimpotriva, roaga pe Tatal Sau sa nu le mai ia in seama acest pacat savarsit fata de Fiul Sau Unul-Nascut. Si nu numai ca nu i-a uitat, ci inca le-a luat si apararea cu un glas plin de toata dragostea si fierbanteala : “ Parinte , iarta-le lor, ca nu stiu ce fac “, intocmai ca un tata iubitor care se milostiveste de fiii care din pricina varstei au savarsit nebunii si indeamnape dascal sa priveasca cu bunavointa aceste greseli ale lor.
Cu astfel de vorbe si-a dat duhul Fiul Omului.Apoi cand S-a sculat din morti si a vrut sa faca partasi la biruinta Lui pe cei ale caror inimi ramasesera inca credincioase, fara a-Si mai aduce aminte in ce primejdii L-au parasite si ca au fugit ziua in amiaza-mare, Mantuitorul ii cheama pe ucenici, le hotareste locul de intalnire, iar cand Se arata mai tarziu in mijlocul lor,nu-I mai invinuieste ca au fugit, ba se pare ca nu mai tine minte ca L-au parasit si , cum intarisera cu totii vorba ca-I vor impartasii soarta pana la moarte, nici nu le aduce aminte de cele intamplate, gandindu-se numai la suferintele adevarate care vor veni, iar nu la cele de atunci. Nimic din ce s-ar fi cuvenit nu face, ci, impartasindu-le binecuvantarea pacii si a Duhului Sfant,le incredinteaza purtarea de grija a lumii intregi, facandu-I capetenii ale intregului pamant, aceasta in ce priveste intai ceata celor unsprezece apostoli. Cat despre “ verhovnicul” Petru, care, dupa atatea marturii de dragoste,totusi L-a tradat, lui ce i-a facut ? Nu numai ca nu a mai adus vorba de lepadarea lui si de legamintele pe care le-a calcat,ca adica chiar si moarte va suferi pentru Invatatorul sau, pentru ca scurta vreme dupa aceea sa se lepede de El, ci ii da si lui acum, intocmai ca si celorlalti Apostoli, putere de a-I vesti invierea, iar dupa ce i-a dat acesta cinste ,il intampina foarte prieteneste, ispitindu-l sa vada cat ii este de mare dragostea si intrebandu-l daca Il iubeste mai mult decat ceilalti. Cand Petru a simtit ca-l ispiteste in dragostea lui, a raspuns ca da, iar dupa aceea din nou l-a intrebat si I-a raspuns iarsi ca-L iubeste.(…)
Toate acestea,binenteles, nu pentru ca nu ar fi cunoscut deplin pe prietenul Sau. A crede asa ceva ar fi sa ne inselam, dupa cum tot asa ne-am insela daca am crede ca nici el nu ar fi cunoscut pe Domnul, caci in amandoua cazurile ne-am indeparta de adevar. Ci prin aceasta Domnul a vrut sa arate ca nu este suparat deloc pentru fagaduintele pe care I le facuse odinioara si le calcase; dar daca nu l-ar fi intrebat de mai multe ori pe Petru, nu ar fi putut trezi in el iarasi dragostea care incepuse sa se stinga. Fiindca, punand astfel de intrebari si primind astfel de raspunsuri Domnul a ajuns sa intareasca iarasi dragostea in chip deosebit, iar cand i-a adus aminte de vechea prietenie si au stat de vorba despre ea, Domnul nu numai ca a facut-o sa creasca, chiar daca ea nu ar fi avut radacina,El tot ar fi sadit-o.
 Iata asadar cum stie Mantuitorul sa lepede orice urma de manie cand se cade. Dar chiar si cand provaduieste si invata, nu pune El, oare,mai mare pret pe blandete decat pe orice altceva? Caci ne spune doar ca nici rugaciunea si nici jertfa nu le primeste daca sunt facute in stare de manie sau de ciuda. Pana si iertarea pacatelor, acest dar al tuturor, pe care Domnul n-i L-a adus din cer, nu se va  impartasi nici unui om care din pricina trebuintelor lui daca va sta manios si, chiar de ar varsa siroaie de lacrimi si de sudori in rugaciunile lui, iar trupul si-ar strapunge cu sabia sau l-ar arunca in foc, nici atunci nu-l va asculta Dumnezeu.Iata cat de mare a fost blandetea Mantuitorului , incat si cei ce cugeta la viata Lui se imblanzesc fata de cei care ii supara, lucru pe care Insusi l-a spus,ca, de Ma veti cunoaste mai de aproape si veti vedea cat sunt de bland asa va veti face si voi:” Invatati-va de la Mine,ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre “.
Dar mai este si un alt chip, in care gandul la viata lui Hristos rodeste in noi parga blandetii: sufletelor celor ce cauta legea Domnului ajung sa se aprinda de dragostea dupa Sfanta Impartasanie.Caci de acesta Sfanta Masa nu te poti apropia cand ai nima inciudata. De aceea, sufletele celor ce cugeta la Dumnezeu se vor apara si se vor pastra curate, caci sangele varsat inca de la inceput in scopul tuturor impacarilor nu va rabda, pe buna dreptate, ca sufletele lor sa ajunga sub stapanirea urgiei si a maniei.Pentru ca glasul Fiului (…),s-a inaltat pana la tronul Tatalui ca sa ceara iertare ucigasilor si n-a cerut sa le faca judecata celor ce L-au prigonit si nici razbunare n-a cerut, cum a strigat sangele lui Abel asupra fratelui sau Cain; dimpotriva, El a iertat totul, iar cand Il junghiau,El si atunci cerea iertarea ucigasilor Sai”.

Nota : Fragment preluat din cartea " Despre viata in Hristos " autor Sfantul Nicolae Cabasila

miercuri, 5 decembrie 2012

Azi 6 decembrie praznuirea Sfantului Ierarh Nicolae !




Ierarhul Nicolae este cinstit ca un mare sfant. Pe cei care au nevoie de ajutorul sau ii sprijina nu doar cu cuvantul , ci si cu fapta. Nu-i trece cu vederea pe cei indurerati, pe cei care sunt ispititi si pe cei care plang si pier.Dumnezeu savarseste prin el minuni mari, al caror numar nu poate fi socotit. Viata noastra este plina de minuni. Fiece zi este o minune. Fiece gura de aer este o minune. Fiece frunzulita sau firicel de iarba este o minune dumnezeiasca. Noi suntem obisnuiti cu aceste minuni de fiecare zi si nu le observam, pe cand minunile supranaturale ne sunt date pentru intarirea credintei. Dumnezeu, Cel ce ne iubeste nespus de mult,nu vrea pentru noi nimic altceva decat mantuirea. Insa nu trebuie sa credem ca, daca noi nu vedem minuni, Dumnezeu Si-a intors fata de la noi. Nu ! El nadajduieste ca , odata ce am vazut minunea infaptuita, nu vom mai cere altele, ci vom intelege ca Dumnezeu este intotdeauna cu noi. Nu ne este de nici un folos daca in jurul nostru se vor savarsi permanent minuni. De la aceasta putem sa cadem in mandrie si slava desarta.Dumnezeu ne trimite pe placutii Sai care savarsesc minuni uimitoare, pentru ca noi si mai vartos sa-L urmam pe Creator, precum L-au urmat acesti oameni sfinti. Ei au privit doar inainte, spre lumina dumnezeiasca, lasand in urma tot ceea ce ne indeparteaza de Dumnezeu si aspirand din toata inima si din toata fiinta catre Creatorul pentru a dobandi plinatatea vietii. Aici, viata noastra pamanteasca este atinsa de moarte, iar plinatatea vietii o putem dobandi doar in veacul ce va sa vina.Insa inceputul trebuie neaparat sa fie facut aici. Iar Sfantul Nicolae ne este un ajutator noua, celor slabi si neputinciosi, sa ne intarim in credinta si sa dobandim viata vesnica.
Preot Igor Filin - Parohul Bisericii Cuviosul Serafim de Sarov ,Sankt-Petersburg
Bataia din geam
S-a intamplat la inceputul razboiului, intr-un orasel de langa Moscova,Balasih. In familia Soloviov erau patru copii. Iarna,mama s-a inbolnavit grav, era pe moarte. Fiica ei de zece ani Parascheva,statea la geam si plangea. Deodata ea a auzit o bataie in geam. Parascheva a sters usor cu degetul un colt din geamul inghetat si a vazut un batran care avea peste umar o pamglica. El i-a spus: - Fetita nu plange ! Mama ta nu va muri. Parascheva s-a linistit si s-a dus sa le povesteasca vecinilor intamplarea. – Mama nu va muri. Mi-a spus un batran. –Care batran ? – Cel care a batut la noi in geam. Avea o panglica pe umar. El mi-a spus ca mama nu va muri. I-au aratat cateva icoane. Intr-una din ele l-a recunoscut pe Sfantul Nicolae, care era infatisat cu omofor si cu Evanghelia in mana.
Covrigii rumeni
In anul 1942 familia noastra a fost deportata din Leningrad in regiunea Iaroslav. Acolo am cumparat o casuta. In acea perioada mama se imbolnavise, insa noi trebuia sa supravietuim cumva. Flamanzeam si eram nevoite sa pastem vacile satenilor pentru a ne hrani cat de cat.Intr-o iarna, sora mea cea mai mica a inceput s-o roage pe mama sa-I dea un covrig. In casa nu se gasea nici un pic de faina, dar fetita insista. Atunci mama pirzandu-si rabdarea, a intors-o spre icoana Sfantului Nicolae si i-a spus :
“ Roaga-l pe Sfantul Nicolae sa-ti trimita un covrig !” Dupa aceasta discutie , timp de doua zile a bantuit un viscol cumplit. A nins atat de mult, incat in fata casei s-au adunat troiene mari de zapada. In dimineata celei de a doua zile, cand a iesit soarele, mama a auzit o usoara bataie in usa. M-a trimis pe mine sa deschid, crezand ca venise vecina.
 Deschizand usa, am zarit agatat de gard un sirag mare de covrigi rumeni. Am alergat la mama si i-am povestit minunea. Mama nu m-a crezut, ne-a imbracat repede pe mine si pe sora mea, si ne-a trimis in sat sa aflam : poate i-a uitat cineva ? Zapada era proaspata, nu se vedea nicaieri nici o urma. Vecina nu stia nici ea nimic. Am intrebat oamenii din sat, insa nimeni nu stia nimic despre siragul de covrigi. Negasindu-l pe stapanul covrigilor, ne-am intors acasa. De fapt se intamplase cu adevarat o minune , deoarece nimeni din locuitorii satului nu putea sa ne faca un astfel de cadou: foamea bantuia in toate casele. Venind acasa mama ne-a asezat in fata icoanei sfantului si ne-a spus : “ Multumiti Sfantului Nicolae Facatorul de minuni” si ne-a dat la fiecare cate un covrig. Acesti covrigi ne-au ajuns pentru mult timp.
Nota: Fragment preluat din cartea "Noi minuni ale Sfantului Nicolae "

luni, 26 noiembrie 2012

Chipul este bland dar intentia perfida si inselatoare !


Din toata inima am scris aceste cuvinte . Le-am scris pentru pentru ca vad cum ierarhi slujesc cu ereticii, ierarhi care dau mana cu papa si nu il afurisesc pentru toata erezia ce o propovaduieste, ci il slavesc si se gudura pe langa el ca fiind “ salvatorul”  tuturor oamenilor, ierarhi care impartasesc cu sfintele taine eretici, ierarhi care au picat din adevar dar vorbesc despre adevar inseland poporul si lumea simpla care merge la biserica, cu farmecul cuvintelor lor. Am scris si pentru ca intalnesc crestini ,care, sunt deja amagiti de acesti eretici , slugarnici ai satanei, crestini care din pacate cred si marturisesc cu gura lor idei eretice si total absurde cum ar fi : “ ca acesti ierarhi cunosc adevarul, dar accepta ecumenismul si-i primesc in bisericile noastre Ortodoxe pe catolici si se roaga impreuna cu ei , toate acestea, ca sa nu si-i puna in cap, dar ei de fapt sunt adevarati “ ortodocsi harnici “ ai Bisericii noastre Sfinte. Cum se poate face o fapta buna in Hristos care se cladeste pe o incalcare a Sfintelor Canoane sau pe o murdarie ? Nu se poate acest lucru si aceasta au marturisit-o Sfintii lasandu-ne si noua cei de astazi cuvantul lor ,tocmai pentru a lua aminte si a fi treji la tot ceea ce se intampla, ca sa ne putem pastra pana la capat, cu ajutorul lui Dumnezeu sansa de mantuire.
"Exista un duh care colida Europa si lumea in general, un duh proteic care-si schimba infatisarea si discursul de fiecare data si care ataca din toate partile lumea crestina.Chipul lui in general este balnd, dscursul lui este atragator, dar intentia lui este perfida. Acest duh poate sa vorbeasca despre familie cu cuvinte frumoase, dar intentia lui este de a distruge familia. Poate sa vorbeasca despre Biserica, plin de dragoste pentru toate bisericile, un fel de sincretism religios, dar dorinta lui este de a spulbera Ortodoxia in primul rand. Poate sa vorbeasca despre tara si despre patrie ca despre ceva pe care incearca sa le sustina, dar intentia lui este de a distruge si patria si Biserica. Acest duh se numeste ecumenism ! Tot acest discurs frumos si cu fete multiple nu are decat un singur scop: distrugerea natiunilor, desfintarea Bisericii Ortodoxe in special si instituirea unui grup de conducatori, unsi nu stiu de cine, care sa induca tuturor natiunilor ideile lor, sa le incorseteze in anumite tipuri sociale, politice si religioase in care ei sa fie mereu de fata.
Sa nu ne lasam amagiti! Traiesc in mijlocul acestor emitatori ai discursului prolific si proteic care cutreiera lumea. Ii cunosc pe toti. Nu au nici o intentie buna cu Biserica noastra ! Sub iubirea hristica, sub pacea lui Hristos, ei ascund intentii perfide. De aceea am venit aici , sa va spun : Nu va lasati ademeniti ! Am observant o puternica tendinta ecumenista in interiorul Bisericii Ortodoxe, foarte puternica, incepand de sus pana jos. Ati auzit cu totii de Taize…Acolo a fost centrul acestei miscari distrugatoare a Ortodoxiei. Acolo a fost centrul New-Age-ului. Acolo intr-un cadru asa, foarte mistic, aparea fratele Roger, imbracta in alb ca un papa, ca Hristos, acolo copii stateau cu picioarele sub ei si se leganau in ritmul unor melodii..Acolo nu mai era nimic sfant, sau totul era “ sfant “ ! Iar pe de alta parte, in New-Age-ul acesta despre care va vorbesc nu exista nimic care sa aiba valoare absoluta. Dorinta lor este sa distruga toate elementele de credinta, toate elementele morale, toate elementele de sange pe care ne-am bazat, pentru ca - zic ei –  “ nu exista nimic adevarat in chip absolut. Adevarul e acela pe care il am eu. Si in cazul acesta nu-i pot spune aproapelui meu : “ Gresesti !” , cand greseste . Nici el nu-mi poate spune ca gresesc, pentru ca suntem entitati absolute, avem parerile noastre care sunt absolute, dar in fata celorlalti ele nu mai inseamna nimic ! “ Jocul acesta de ascundere a adevarului este o perfida inventie a satanei !
 Astazi ne-am obisnuit cu toate ereziile. Asa ne-am obisnuit cu ele, incat nu se mai tulbura nimeni de nici o erezie noua care apare. Nu se mai tulbura nici de homosexuali, nu se mai tulbura nici de “ Codul lui da Vinci” .Ne-am obisnuit cu raul.Aceata este partea cea mai grea pentru societatea noastra. Ne-am obisnuit cu raul in asa masura, incat nu-l mai sesizam.Aceasta a ajuns situatia noastra morala, in momentul de fata, in lume. Orice erezie care apare, in primul rand isi castiga prezenta in cetate prin legea murdara a societatii. Toate societatile contemporane au legi murdare. Toate sunt antihristice, toate sunt pentru distrugerea morala, pentru izolarea individului, pentru dezbinarea lui, pentru a face din el un sclav, o rotita a Guvernului. Indiferent unde este, in cea mai mare democratie! Toate acestea incet-incet ne-au obisnuit cu raul. Astazi nimeni nu mai striga ca se intampla asa sau ca se intampla asa, sau ca Iisus este batjocorit, sau ca toata credinta noastra este transformata intr-un fel de joc murdar. Crestinii sunt inapoiati mintal fiindca cred in Iisus Hristos. Nu avem alta credinta, spun cei de azi, decat credinta care este palpabila: avem dreptul la bucuria vietii acesteia ,fara frau!
Dincolo de toate meritele Sfantului Imparat Constantin, el a fcaut un lucru pe care noi astazi il calcam : a taiat erezia din radacina. Atat de puternica a fost aceasta taiere, incat dupa Sinod,in cateva luni de zile Arie a disparut. Astazi ereticii infloresc, intra in palatele patriarhale, se duc la Sfantul Munte, merg la Constantinopol si oriunde, si toti ii primesc, pentru ca ei vorbesc in numele unei iubiri universal, o iubire fara chip. Imi aduc aminte ca Petre Tutea spunea: “ Cand ii aud pe umanistii acestia vorbind despre dragostea extraordinara pe care o poarta tuturor oamenilor, zis asa : daca unul dintre ei ar fi fost pus intr-o celula cu trei oameni pe care zice ca ii iubeste, in trei zile i-ar fi strans de gat!” Pentru ca una este iubirea umanista si alta este iubirea lui Hristos, adica sa iubesti pe vrajmasul tau, sa binecuvintezi pe cei ce te bleastama, sa te rogi pentru cel care iti face rau. Aceasta este iubirea crestina. Nu este adevar in iubirea umanista, nu e adevar in iubirea ecumenista.
In Pateric e urmatoarea povestioara frumoasa : la un calugar foarte duhovnicesc a venit diavolul sub chip de om si i-a spus : “ Tu esti calugarul cutare ? Da eu sunt. “ Mincinosul ala de calugar? “ Da eu sunt . “ Desfranatul de calugar ?” Da. “Lacomul ?” Da. “ Mincinosul care propovaduieste cuvantul lui Dumnezeu, dar nu il implineste ? “ Da, eu sunt Acela. “ Tu este calugarul cutare , ereticul ? Nu. Asta nu ! Pana acolo! A acceptat tot ce il injosea pe el, dar cand a fost vorba de erezie, a spus nu. Pana acolo poate sa mearga toleranta. Cand trece de Dumnezeu si de adevarul credintei, ea devine o siluire a adevarului si a sufletului nostru. Sfintii Parinti au stabilit in Sinoade toate lucrurile care astazi sunt calcate in picioare. In hotararile Sinoadelor ecumenice toaate au fost prevazute : erezii,ecumenism,tot ceea ce se intampla astazi,negarea lui Dumnezeu, desfranari publice, transformarea unor vicii si a unor perversiuni in virtuti, adica sa te declare mandru ca esti gay, sau cam asa ceva. Toate acestea sunt prevazute. Nu este nici un pacat care sa nu fi fost prevazut de Sinoade, despre care ele zic : cine face lucrul acesta este un eretic, cade din credinta, din Biserica. Chiar ierarhii nostril si-au pierdut simtul unei demnitati crestine, care este incalculabil mai mare decat orice demnitate umana.Se pun sub atasamentul si sub carma cate unuia sau altuia dintre puternicii zilei. M-a tulburat foarte mult lucrul acesta. Inca nu i-am scris Patriarhului Teoctist, dar o sa-I scriu mai traziu, pentru ca intr-o discutie pe care am avut-o cu Prea Fericirea Sa, i-am spus asa : “ Preafericite, Dumnezeu mi-a dat un dar . Mi-a dat draul suferintei si prin suferinta m-am inteleptit. Nu m-am inteleptit cat ar fi trebui dupa suferinta prin care am trecut, dat atata intelepciune cata mi-a dat-o Dumnezeu ma face sa ridic cuvantul oricand pentru Hristos, pentru Biserica si neamul meu”. Si acum va trebui sa vorbesc, pentru ca daca tac inseamna ca voi fi ca toti ceilalti. Pentru ca toleranta are o limita : pana la credinta, pana la Dumnezeu. De aici incolo nu se mai ingaduie. Toti ierarhii stau tacuti, ca asa a venit vremea, ca daca zici ceva, nu intri in Europa! Ca si cum Europa ar fi paradisul !Nu intri in Europa ? Foarte bine. Daca nu intri in Europa, sa stii ca intri in Rai. Acolo te primeste Dumnezeu. Asa, umbli cu toate stricaciunile lumii acesteia…
Icoana postata alaturi de text  se numeste " Hristos Veghetorul" . El cu adevarat vegheaza si vede tot ceea ce se intampla in lume. Dupa cum un rar ierarh Ortodox spunea nu demult intr-o frumoasa predica si citez cuvintele lui : " fratilor toti murim, dar conteaza cum murim, caci unii mor eretici iar alti mucenici " sa nu uitam ca nu exista gand al vietii noastre pe care El sa nu il stie si fapta sa nu o vada.
Nota : Fragment preluat din cartea " Cuvinte vii " autor Parintele Gheorghe Calciu