"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov


Faceți căutări pe acest blog

joi, 24 iunie 2010

Psalmul inimii mele
















" Mantuieste-ma, Doamne, ca m-a necajit omul; toata ziua razboindu-se m-a necajit.
Calcatu-m-au vrajmasii mei toata ziua, ca multi sunt cei ce se lupta cu mine, din inaltime.
Ziua cand ma voi teme, voi nadajdui in Tine.
In Dumnezeu voi lauda toate cuvintele mele toata ziua; in Dumnezeu am nadajduit, nu ma voi teme : Ce-mi va face mie omul?
Toata ziua cuvintele mele au urat, impotriva mea toate gandurile lor sunt spre rau.
Locui-vor langa mine si se vor ascunde; ei vor pazi calcaiul meu, ca si cum ar cauta sufletul meu.
Pentru nimic nu-i cei mantui pe ei; in manie popoare vei sfarama, Dumnezeule.
Viata mea am spus-o Tie ; pune lacrimile mele inaintea Ta, dupa fagaduinta Ta.
Intoarce-se-vor vrajmasii mei inapoi, in orice zi Te voi chema. Iata , am cunoscut ca Dumnezeul meu, esti Tu.
In Dumnezeu voi lauda graiul, in Dumnezeu voi lauda cuvantul;
In Dumnezeu am nadajduit, nu ma voi teme: Ce-mi va face mie omul ?
In mine sunt , Dumnezeule, fagaduintele pe care le voi aduce laudei Tale,
Ca ai izbavit sufletul meu de la moarte, picioarele mele de alunecare, ca bine sa plac inaintea lui Dumnezeu, in lumina celor vii. "

Psalmul 55

Biserica lui Hristos


" O prietena de-a mea , englezoaica, a devenit la un moment dat foarte afectata de faptul ca Biserica Anglicana nu marturisea credinta apostoleasca.
Se nascuse cu un defect al inimii, si toata viata a trebuit sa aiba grija sa nu se agite prea tare si sa ia lucrurile mai usor. Era foarte inteligenta , ii placea sa studieze Scriptura si tinea tare mult sa nu faca greseli teologice.
Cand am intalnit-o , inclina spre romano-catolicism, insa nu se impaca deloc cu anumite dogme, cum ar fi infailibilitatea papala. Avea mare evlavie la Sfanta Fecioara, insa nu putea accepta dogma Imaculatei Conceptii.
Prin mine a aflat intaia oara de Biserica Ortodoxa si de dogmele sale. I-am povestit ca la inceputuri, Biserica Ortodoxa si Biserica romano-catolica impreuna au constituit Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica. Insa, dupa Marea Schisma din anul 1054, numele oficiale ale celor doua Biserici au devenit : Biserica Ortodoxa , ceea ce inseamna drept-credincioasa, si Biserica romana, numita si papistasa sau latina.
Titulatura de Ortodoxa nu inseamna doar ca ortodocsii sunt drept-credinciosi, ci si simplul fapt ca ei apartin Bisericii care pastreaza credinta cea adevarat a apostolilor si este Sfanta si Soborniceasca deoarece Duhul Sfant viaza in ea si face lucratoare Sfintele Taine.
I-am explicat ca Anglia fusese si ea o tara , care a detinut credinta apostoleasca, fiind una dintre primele tinuturi unde au propovaduit apostolii.
Pe vremea cand Biserica cea Una intemeiata de Hristos nu era divizata in Biserica din Rasarit si cea de Apus, au existat cinci amri patriarhii : Patriarhia Romei, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Constantinopolului, Antiohiei si Ierusalimului ; Patriarhia Moscovei a aparut abia in secolul XVI-lea.
Marii sfinti ai Britaniei de dinainte de Schisma inca mai sunt cinstiti in lumea ortodoxa: Sfantul David de Wales, Sfantul Patrick al Irlandei, Sfantul Columban al Scotiei, Sfantul Cuthbert al Anglei, etc.
Anglia a dat, de asemenea si un mare numar de femei ce au dobandit chipul sfinteniei.
Marea Schisma a avut loc in anul 1054, cand delegatii Papei Leon al IX-lea au venit la Constantinopol ai au depus o bula papala pe altarul Bisericii Sfanta Sofia, declarand ca ortodocsii sunt excomunicati deoarece folosesc paine dospita , si nu azima, la Sfanta Liturghie ( desi Mantuitorul a folosit paine dospita la Cina cea de Taina).
Cativa ani mai tarziu, Papa Grigorie al VII-lea a convocat un conciliu la Roma, unde a declarat ca papa este episcopul universal si mai presus de orice lege, si ca toti trebuiau sa -i sarute picioarele.
Unde de sos au strabatut Biserica Unam Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca din Rasarit. Cu apoape cinci sunte de ani mai inainte, pe cand Roma era o marturisitoare puternica a credintei apostolice si bastion impotriva ereziilor, patriarhul Alexandriei ii oferise papei Grigorie I titulatura de episcop ecumenic si universal.
Insa acesta a respins cu oroare aceasta titulatura, spunand ca orice " episcop univesal" este un " inaintemergator al lui Antihrist" .
Asa ca inchipuiti-va consternarea cand, in aceeasi Biserica, un alt papa a luat hotararea sa se autointituleze nu doar episcop universal, ci si mai presus de orice lege. ( infailibil).
Prietena mea, Pam, pretuia la cea vreme faimoasa teorie a ramurilor. Pentru ea , Biserica Anglicana, cea romano-catolica si cea Ortodoxa reprezentau trei ramuri inradacinate in Vita cea Adevarata si fiind toate parte a Bisericii celei Adevarate, intemeiata de Hristos la Cincizecime.
Insa din nefericire, Biserica Anglicana a fsot intemeiat abia in secolul al XVI-lea si nu are nicio asemanare cu Marea si Vechea Biserica a Angliei de dinainte de Schisma.
Marea Biserica a Angliei a fost fortata sa se supuna ereziei papistase dupa Invazia Normanda din anul 1066.
Biserica Anglicana din prezent este un lastar al papalitatii romane eretice, iar primii sai episcopi s-au supus poruncilor ce veneau de la Roma. Cu alte cuvinte, acestia nu erau episcopi canonici si nu detineau adevarata succesiune apostolica.
Fiind o persoana deosebit de inteligenta, Pam a dorit sa studieze Pidalionul, care cuprinde cele 85 de canoane ale Sfintilor Apostoli si toate canoanele celor sapte Sinoade Ecumenice.
Parcurgand aceste canoane, s-a vazut obligata sa recunoasca faptul ca marturisirea de credinta a Bisericii Anglicane nu se afla in armonie cu acestea. Marea sa probleme erau cele doua anateme pe care Bisericile catolica si Ortodoxa si le aruncasera una impotriva celeilalte. Era de acord cu dogmele ortodoxe, insa era inca atasata de unele obiceiuri catolice, cum ar fi cultul Sfintei Inimi , Fatima, Lourdes, si altele. Ii era greu sa inteleaga ca nu s-ar putea cineva sa dobandeasca sfintenia in cadrul unei biserici eretice, insa , in acelasi timp, inca mai credea ca biserica latina mai daduse sfinti si dupa Marea Schisma, la fel de multi ca si Biserica Ortodoxa.
Intr-o duminica m-a sunat si , printre altele, mi-a spus si acestea :" Daca as fi intru totul convinsa ca in Biserica catolica nu pot exista sinti si relevatii, atunci as putea deveni madular al Bisericii Ortodoxe. In dupa-amiaza aceleiasi zile, m-am dus la slujba vecerniei, si m-am rugat inaintea icoanei Maicii Domnului " Grabnic Ascultatoarea". Am rugat-o sa i dea lui Pam un semn care sa o convinga ca nu exista decat o singura Vita Adevrata.
Ziua urmatoare Pam m-a sunat sa-mi spuna ca, dupa ce vorbise cu mine, ea si sotul ei au iesit la o plimbare. La intoarcere, s-a adancit in sudiul ei. Pe unul din peretii camerei sale erau numeroase icoane ortodoxe, dar si imagini religioase cu Sfanta Inima, Fatima si cu diversi sfinti catolici.
Spre marea sa uimire , toate reprezentarile catolice erau imprastiate pe podea. Cea cu Sfanta Inima, pe care o atarnase de perete cu chit, cazuse sub fotoliul ei cu chitul pe fata !
Era socata si m-a intrebat ce credeam eu ca putea insemna acestea.
I-am raspuns " Faptul ca romano-catolicismul nu detine adevarul ". Dupa aceasta, Pam s-a hotarat sa se alature Bisericii Ortodoxe.
Dar pentru ca sotul ei nu se simtea inca pregatit, ea tot amana momentul, in rastimpul acesta incetand sa se mai impartaseasca in Biserica Anglicana. Credea cu desavarsire in realitatea Sfintelor Taine, insa , dupa studierea Canoanelor Apostolice, era acum convinsa ca Biserica Anglicana nu avea Taine. Am discutat despre parabolo Vitei cele Adevarate, prin care Hristos ne invata ca mladitele carea duc roade ( sfintii, care ajung la desavarsire prin seva Vitei celei Adevarate , care este Sangele Sau ) sunt inradacinate in El. Insa El ne avertizeaza ca mladitele care nu aduc roade vor fi taiate, asa ca o mladita care s-a separat de Vita cea Adevarata se vestejeste si moare.
Daca Biserica catolica si Biserica Ortodoxa ar fi doua mladite ale aceleiasi Vite Adevarate, cum se afce ca roadele celor doua mladite difera atat de mult ? Sfintii Apusului de dinainte de Schisma sunt foarte asemanatori cu cei din Rasarit. Insa, sfintii Apusului de dupa Schisma sunt total diferiti fata de cei proslaviti in Biserica Ortodoxa. Cu siguranta au ceva calitati sufletesti, insa acestea nu sunt cele daruite de harul Duhului Sfant si adesea acestia vadesc o mandrie care este total incompatibila cu adevartata sfintenie.
Astfel , Francisc de Assisi a avut o viziune in care se vedea pe sine insusi ca " un soare " luminand alaturi de Hristos, "Soarele Dreptatii".
Aceasta viziune nu putea fi de la Dumnezeu, intrucat El nu ne sugereaza niciodata ca noi am putea devenii sfanti " sori" pe aceeasi treapta cu Hristos.
In Biserica Ortodoxa numim acest fel de viziuni, inselari, caci vin de la diavol. Sfantul Ioan ne avertizeaza ca trebuie sa 'cercam duhurile', ca de exemplu viziunile ori vocile, daca sunt de la Dumnezeu sau de la cel rau.
Doua saptamani mai tarziu, Pam a suferit o slabire a functiei inimii, iar doctorul i-a recomandat o operatie pentru inlocuirea unei valve. Intrucat o vizitam zilnic, sotul e imi daduse cheia de la vila. Insa in chiar ziua de dinaintea internarii ei, nu aveam de gand sa trec pe la ea, deoarece sotul ei se intorcea mai devreme de la servici. Asa ca m-am hotarat sa merg in oras ca sa imi fac cumparaturile de sfarsit de saptamana.
Mi-am indreptat rotile masinii spre dreapta pentru a o lua spre centrul comerial al orasului, insa, spre surprinderea mea , rotile s-au rasucit spre stanga, in directia casei lui Pam. M-am intrebat daca sa intorc masina spre centrul orasului,insa o voce delicata mi-a soptit in inima : '' Poate ca nu e o greseala, poate ar trebui sa mergi sa o vizitezi". Asa ca m-am hotarat sa purced in calatoria de douazaci de minute catre casa ei.
Am aflat-o in salon intr-o stare ingrozitoare.
Picioarele ii erau umflate si intepenite ca niste butuci de copac si doar cu mare , mare greutate putea pasi. Nici de vorbit nu reusea; insa a reusit , totusi, sa isi miste graitor ochii sre fereastra. Am deschis-o in graba. Apoi mi-a indicat sa o masez pe piept. Am crezut ca se afla in pragul mortii si , in timp, ce o masam rostea rugaciunea lui Iisus cu glas tare : " Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa" .
Dupa cateva minute respiratia dadea semne ca ii revenise la normal, iar ea mi-a soptit : " Trebuie sa ma botez pana in zori, astfel cu siguranta am sa mor si am sa ajung in mainile lui aghiuta".
L-am sunat pe sotul ei la servici si acesta s-a grabit spre casa. Cand eu am ajuns acasa am sunat imediat la un preot ortodox care locuia la trei ore deparartare, in Birmingham, sa vina sa o boteze, dar nu am putut lua lrgatura cu el. Asa ca un calugar in varsta membru al Bisericii
Ruse din Catacombe, care locuia ca si noi in orasul Guildford, parintele Antonie Cernov, a savarsit Taina Sfantuli Botez pentru bolnavi.
A fost stropita cu apa in semnul Sfintei Cruci. Era o atmosfera incantatoare in camera in care s-a savarsit slujba. Pam ( devenita Mary ) purta pe chip un zambet stralucitor. Dupa ceea , sotul ei a scos catelul la plimbare. La intorcere a simtit o mireasma ce invaluia intreaga camera. Spre uimirea sa, toate icoanele din camera de studiu a lui Pam raspandeau buna-mireasma, de parca intreaga Biserica Triumfatoare se bucura in ceruri.
Cateva zile mai tarziu , preotul din Birmingham a venit sa o impartaseasca.
A doua zi dupa botez ( cand era praznuirea Sfantului Simon Zilotul), spre surprinderea tuturor, Mary era inca in viata. S-a dus la Spitalul Sfantul Toma si s-a operat..
A trecut prin mari suferinte , trebuind sa suporte tuburi introduse prin gat, etc. Doctorul o veghea, petrecand timp indelungat langa patul ei.
Sunand eu la un moment dat la sectia de reanimare, mi s-a spus ca starea ei se inrautatise si ca cel ami probabil nu avea sa spra vietuiasca noptiia celeia. Am luat imediat legatura cu sotul meu , care se afla la cea data intr-un pelerinaj in Grecia, ia el a rugat un preot de acolo sa slujeasca Sfantul Maslu pentru ea.
Cand am sunat din nou la spital, a doua zi in zori, mi-au spus ca spre marea lor surpriza, pacienta lor mai traia, ba inca peste noapte se mai si inzdravenise. Sunt convinsa ca pentru rugaciunile tuturor celot prezenti la savarsirea maslului din Grecia a primit ea putere sa-si mai prelungeasca viata pamanteasca.
Mary s-a reintors de la spital si a mai atrait inca doi ani. Apoi, dintr-o data, au lasat-o din nou puterile. La vremea aceea un preot canadian, parintele Gleb Jensen, avea grija de ea.
Am ajuns la spitalul Sfantul Toma, unde medicii nu i-au mai dat nicio sansa de supravietuire. Zacea neputincioasa intr-o rezerva, o camera numai a ei, din nou cu picioarele precum butucii, si abia putea articula cuvintele.
Avand in vedere conditia jalnica in care se afla, preotul a spovedit-o cat a putut de bine si a impartasit-o, timp in care eu am parasit incaperea. Apoi mi s-a permis sa intru.
Stralucea, lacrimile i se rostogoleau pe obraji, si mi-a soptit : " O vad pe mama mea, o vad pe mama mea ". M-am gandit ca se referea la propria sa mama, care murise cu un mai devreme. Mai tarziu m-am gandit ca poate se referise la mine ca la cea care o nascuse pentru viata duhovniceasca. Bucuria radioasa ce se cite pe chipul ei ne-a miscat profund pe mines i pe aprintele Gleb. Nu am rostit niciun cuvant, ci ne-am mutat privirile catre luminile Londrei, iar parintele Gleb a intonat cateva cantari preafrumoase in cinstea Maicii Domnului si a Mantuitorului.
Atmosfera din camaruta era una de desavarsita pace si frumusete.Apoi am lasat-o singura. Ea isi exprimase dorinta sa petrec noaptea alaturi de ea, intrucat simtea ca viata sa de pe pamant ajunsese la capat. Am vorbit cu infirmiera -sefa, care mi-a spus sa plec acasa intrucat simtea ca Mary nu se afla in prgaul mortii, si ca va fi necesar probabil sa stau de veghe urmatoarea noapte. I-am spus acestea lui Mary. Ea a fost de acord si mia transmis acest lucru inchizandu-si si deschizandsi ochii.
Urmatoarea dimineata, pasind in camera ei, am aflat-o golala. Am fost socata, insa mai apoi am auzit o voce vesela care ma cheama cu voce tare :"Olga, sunt aici . Lipsesc doar jumatate de ora. Te rog asteapta-ma pana ma intorc". Era intr-un scaun cu rotile si era dusa undeva pentru consult sau radiografie.
Eram stupefiata. Infiermiera -sefa mi-a zambit si mi-a spus :" Suntem cu totii uluiti. Doctorii care au vazut-o in diminata aceasta au hotart ca poate fi externat intr-o saptamana. Totul functioneaza bine, ritmul cardiac, pulsul, tensiunea. E un miracol! "
Intr-adevar , jumate de ora mai atrziu, Mary a fost adusa inapoi. A sarit din scaunul cu rotile si a mers pana la pat. Picioarele ei nu mai erau umflate, erau acum normale. Vocea era puternica si radea. Mi-a spus, cu chipul radios, ca noaptea trecuta, dupa ce primise Sfintele Taine, ceva minunat i se intamplase.
A simtit cum Hristos i-a umplut mintea, sufletul si inima de o imensa bucurie si pace.Mi-a spus :" Adevarate sunt acestea : Dumnezeu este in mine, si eu in El; este atat de minunat si de inexprimabil. Nu vreau sa pierd nicodata aceasta stare."
Am continuat sa vorbim- sau mai degraba, numai ea a vorbit. Era exuberanta si ardioasa. Apoi a trebui sa plec acasa, lasand-o plutind ca intr-un vis. Sotul ei urma sa o viziteze, iar spre seara am primt un telefon de la el. Era la fel de uluit ca si mine. Ea nu ii pomenise nimic despre bucuria pe care i-a daruit-o prezenta lui Dumnezeu dinlauntrul ei. El ramasese anglican, iar aceasta era marea ei durere.
In cea din urma conversatie avuta cu ea mi-a spus :" M-am gandit ca as putea dobandi mantuirea in Biserica Anglicana ramanand ani si ani in interiorul ei. Apo am vazut ca aceasta este o mladita vesteda, iar Dumnezeu mi-a dat sansa de a fi botezata la timp in Biserica Ortodoxa ca sa imi pot mantui sufletul.Am fost convinsa ca as putea sa il convertesc si pe Ken, insa am constatat cu durere ca nu imi sta in putere."
Era ingrijorata pentru el, insa i-am amintit ca Dumnezeu il iubea pe Ken cu mult ami mult deact pe ea, si ca Dumnezeu va avea grija de Ken daca el va raspunde chemarii Sale. Poate ca El va face aceasta dupa moartea ei ( ceea ce s-a si intamplat).
Dumnezeu ne-a spus :" Multi chemati , putini alesi", deoarece intre chemare si alegere sta raspunsul omului. Este voia domnului ca fiecare om sa-l caute singur pe Domnul si sa doresca sa fie doar al Lui. Hristos ne-a promis :" Veti cauta Adevarul ( pe Hristos ), si Adevarul ( Dumnezeu ) va va elibera".
Elibera de ce?
De moarte, de sclavia tuturor curselor ingerilor cazuti. Toti suntem sub sentinta mortii, cu totiis untem vinovati in ochii Domnului. Insa Hristos fiinf Dumnezeu, ne poate elibera de cursele celui rau. El insusi a platit pretul rascumpararii noastre cu Scump Sangele Sau.
Aceasta a fost ultima noastra convorbire.
A doua zi , duminica , Ken m-a sunat ca sa imi suna ca Mary s-a vlaguit intr-o data si ca a fost gabnic introdusa in operatie.
Noaptea aceea avusesem un vis in care se facea ca ma aflam pe o campie intinsa. Deodata, am vazut la orizont o lumina stalucitoare pogorandu-se din cer si transformandu-se apoi intr-o usa de lumian in forma de arcada. Trezindu-ma am inteles ca umina aceea fusese Hristos, Cel Care S-a pogarat din cer pe pamant, facansu-Se pe Sine Usa prin acre noi putem intra in Imparatia lui Dumnezeu. M-am intrebat ce putea inseman acel vis , si m-am gandit la Mary.
Imediat ce m-a sunat Ken, eu si parintele Gleb am pornit-o cu masina sa spre Londra, cu speranta ca o vom vedea pe Mary inainte de a intra in sala de operatie.
Cand am ajuns acolo mi s-a comunicat sa tocmai plecase, asa ca parintele Gleb a slujit un paraclis catre Sfantul Nicolae, chiar inaintea usilor acre ne desparteau de ea.
Evanghelia care s-a citit a fost cea de la Ioan, capitolul 10, iar eu cand am auzit cuvintele :" Eu sunt usa : oricine va intra prin Mine va fi mantuit", am stiut ca Mary isi dadea sufletul in acea clipa, si ca intra prin acea Usa.
Mi-am privit ceasul. Cand parintele Gleb a ispravit slujba, i-am spus banuila mea ca Mary murise si de ce aveam acest simtamant. Apoi privirea mi- cazut pe icoana care se afla pe coperta cartii dupa care acesta slujise, si m-am cutremurat. Il infatisa pe Hristos pogorandu-Se la iad, si tragandu-i afara pe cei care raspunsesera chemarii Sale. Mandorla in care era reprezentat avea axact aceeasi forma ca si usa de lumina pe care o vazusem in vis. Cand am ajuns acasa, Ken mi-a telefonat de la spital sa imi spuna ca Mary murise in timpul operatiei. Noua valva functiona perfect , insa tesuturile din jur cedasera.
L-am intrebat de ora exacta cand s-a petrecut aceasta: tocmai aunci cand parintele rostise " Eu sunt Usa"!
Asadar, intrarea ei in Biserca, Trupul lui Hristoa, a fost semnalata prin aceeasi pericopa evanghelica precum intrarea ei ( dupa cum nadajduim si ne rugam ) in locasurile Imparatiei lui Dumnezeu."
Nota :
Fragment extras din cartea intitulta"In lagarele japoneze - Minuni din secolul XX"

sâmbătă, 5 iunie 2010

Batrana din Carpati




" Uneori cineva care are o credinta foarte simpla, primita numai prin auzire , la biserica, poate fi mai credincios decat un intelectual. Un intelectual are foarte multe dubii.
Parintele Cleopa povestea ca statea odata in Sfantul Altar si se pregatea pentru Proscomidie.
In biserica ardea doar o lumanare. La un moment dat a auzit pe cineva ca se roaga cu voce tare.
S-a uitat printr-o crapatura a dverei sa vada cine este. Era o taranca, o femeie foarte simpla care nu spunea decat atat : " Doamne, nu ma lasa! Doamne, nu ma lasa! " A cazut in genunchi si s-a culact cu fata la pamant. Poate avea un necaz , cine stie? Parintele Cleopa se uita la ea si a vazut cum deasupra capului ei a aparut o scanteie, apoi o coroana de lumina care a zburat in jurul capului ei, pana cand femeia s-a sculat si a iesit. Si le-a spus Parintele Cleopa calugarilor :" Sa stiti , fratilor ca nu numai aclugarii stiu sa se roage. Adeseori oamenii acestia simpli se roaga mai mult decat calugarii, si Dumnezeu le raspunde."
Si eu personal am trait o asemenea experienta extraordinara.
Cand eram profesor la Seminar, mergeam cu elevii in fiecare vara in excursie pe la manastiri.
Acesta era drumul nostru : manastirile. Vedeam muntii cu toate frumusetile lor. Si intr-un an am fost in Retezat.
Intr-o dimineata- soarele inca nu rasarise- cum stateam noi, mai jos se vedea o casa foarte mica, o coliba din barne si din horn se inalta un fum subtire.
Cand a rasarit soarele, din coliba a iesit o femeie. Era o zi rece. Dimineata la munte este foarte rece si intotdeauna la aceste inaltimi aerul functioneaza ca o lentila, adica transparenta aceasta te face sa vezi mai departe si mai usor.
Si o vedeam de acolo, de sus, pe batrana aceea.
Avea un cojocel pe dansa, cu smocuri de lana.
S-a oprit in fat casei, s-a uitat la soare si s-a inchinat cu evlavie de trei ori.
A atins cu mana pamantul si s-a ridicat, si iar s-a inchinat si iar s-a ridicat si a spus o rugaciune de vreo cinci minute. Dupa ceea a intrat din nou in coliba.
Si am zis asa : Atata vreme cat in Muntii Carpati va fi o batrana care se va inchina aplecandu-se pana la pamant, atingand pamantul cu mana, ceea ce inseamna tarana sunt si in tarana voi merge, pana atunci neamul nostru va sta drept in fata lui Dumnezeu."

Nota:

Istorisire a Parintelui Gheorghe Calciu

"Calugarul cu Durerea pe fata"

"In calatoria noastra prin duhul Romaniei, odata ajunsi in Moldova am hotarat sa mergem fara popas pana la Manstirea Sfintilor Arhangheli de la Petru Voda.
Dupa ce am parasit soseaua, masina se misca incet, cu precautie, ca un cal de munte care cauta cu grija unde sa puna piciorul : drumul de tara, cu pietris si pietre mai mari aruncate la intamplare, zdrobite si azvarlite pe margini de rotile carutelor, ale masinilor si tractoarelor. Pe vale am intalnit un tanar citind dintr-o carte, poate isi citea canonul de spovedanie si impartasanie. Intram intr-o alta lume, cu oamenii care se ingrijeau de mantuirea sufletetului lor.
Femei batrane cu traiste pe umar, cele mai multe tinand de mana un copil sau doi, urcau incet si cu opriri dese. Fiecare pas al lor era, de fapt, o rugaciune, chiar daca nu era rostita, fiecare pas spre manastire era, fara indoiala, un urcus spre desavarsire. Am ajuns pe inserat, incepuse Vecernia. Se schimbasera multe lucruri, mai aparusera cladiri noi. Ceea ce nu se schimbase de fel era acea adanca duhovnicie pe care o cunoscusem cu doi ani inainte. Inchinatorii se grabeau spre biserica pentru a prinde privegherea, altii stateau in sir la usa chiliei parintelui Iustin sa se spovedeasca.
Tot ca in trecut, aceasta coada lunga de penitenti asteptand marturisirea pacatelor si iertarea lor incepea dis-de-dimineata, si dupa miezul noptii erau tot atat de multi.
Parintele Iustin sade in scaunul spovedaniei cate 17 ore in sir.
De aceea am spus ca este cel mai tare calugar contemporan, caci puterea caeasta de a sta acolo, namancand si nebad nimic, vine de la Dumnezeu.
In jurul manastirii s-au asezat cativa tineri intelectuali, care si-au cumparat acolo casa si pamant si care tin de manastire cu duhul.
Indemnul cumpararii a venit de la Parintele Iustin, care doreste sa aibe in jurul manastirii numai vecini credinciosi. Dar acest indemn de dovedeste acum un adevarat dar de inainte vedere, caci acum cu noua Constitutie, orice strain poate sa cumpere pamantul din jurul manastirii si sa tranteasca acolo o crasma, o discoteca sau un lat locas de desfrau, pentru ca dracul nu numai ca nu zideste biserici, dar si pe cele care exista vrea sa le distruga.
Noua Constitutie da dreptul oricarui strain sa cumpere ce vrea si unde vrea, nimic nu protejeaza patrimoniul spiritual la tarii.
Am participat la slujba de noapte. Din cand in cand, cate un credincios care probabil isi mai amintea de mine , venea sa-mi sarute mana sau cate o maica.
Am observat un lucru ciudat si nu cred ca ceea ce voi spune acum isi are sursa in pietatea deosebita pe care o am pentru Parintele Iustin, care ar putea sa-mi influenteze sentimentele : cand mergi intr-o manastire de calugari, si cand trebaluiesc prin curte, si cand slujesc in biserica, ei sunt aceeasi.
La Petru Voda este ceva deosebit : monahii acestia tineri, in biserica parca ar fi coborati dintr-o alta lume, au in ei ceva ingeresc.
Nu vreau sa spun ca ei sunt ingeri, dar in atmosfera de credinta instituita in aceasta manastire- si nu numai de catre Parintele Iustin, ci mai ales de catre pterea credintei pelerinilor-monahii iau chipuri ingeresti in biserica. Am o dragoste deosebita pentru aceasta manastire si o pietate deosebita pentru Parintele Iustin Parvu, staretul manastirii, probabil cel mai tare, dupa duh, monah al manastirilor romanesti, mai ales acum, cand Parintele Cleopa s-a dus la cer, printre sfinti.
El si manastirea lui este ca un fel de stea a marginilor care ne arata noua cine este adevaratul Dumnezeu si cum trebuie sa ne inchinam Lui.
Sa punem la picioarele Mantuitorului lacrimile pocaintei noastre, aurul mintii, tamaia sufletului si smirna inimii, adica tot ce a pus Dumnezeu in noi , minte, credinta , sentiment, toate sa le punem la picioarele Mantuitorului si sa-L cinstim cu totii.
Aceasta minune o are Parintele Iustin.

Nota:Fragment luat din cartea " Cuvinte vii - Parintele Gheorghe Calciu"

Ingerul pedepsit


" In Egipt, intr-o manastire aveau un nevoitor de-al lor, care se afla la vreo trei ceasuri departare, in pustie. Calugarii au auzit ca el vorbeste cu ingerul si l-au rugat pe igumen sa ii lase sa-l viziteze, sa mearga la el si sa-l intrebe ce vorbeste cu ingerul, ce-i spune ingerul, caci ii intereseaza.
Pe cand erau in apropierea chiliei lui, au vazut un monah pe stanci. El i-a intrebat unde se duc. Aceia i-au raspuns ca merg la un frate de-al lor.
"Salutati-l din partea mea si spuneti-i ca l-am rugat mult sa faca rugaciune pentru ceea ce la-m rugat ."
Cand au ajuns la monah, nu i-au transmis numaidecat salutarile si rugamintea, ci l-au intrebat daca mai este in apropiere un nevoitor, caci ar dori sa-l cerceteze si pe acela.
El le-a spus ca nu este nici un suflet viu prin apropiere.
"Bine " au spus ei, "iti vom istorisi ceva si apoi sa ne adeveresti. Acolo, la dealul acela inalt, am vazut un calugar pe stanci care ne-a intrebat unde mergem, iar noi i-am spus ca venim la tine. Ne-a cerut sa-ti spunem sa te rogi cu osardie pentru ceea ce te-a rugat el.
Iata , vezi ca aici mai vietuieste inca cineva, iar tu ascunzi asta de noi ! "
Batranul a tacut.
Ei au staruit sa le spuna si , in cele din urma, Staretul a consimtit. "Bine ", spuse, " va zic daca imi fagaduiti ca nu veti spune nimanui nimic cat sunt eu viu; dupa ce voi muri, puteti povesti.
Ce ati vazut nu este monah, ci inger ."
"Tocmai de asta am si venit " au spus ei, " am venit, caci am auzit ca vorbesti cu un inger ."
" Intr-o zi ma rugam in chilia mea cand vad ca langa mine se roaga cineva; ma inchin eu, se inchina si el, si drept. Cand am sfarsit rugaciunea, il intreb : " Cine esti tu, de unde esti, nu cumva esti pustnic ? "
"Nu , zice el. " Eu am venit la tine cu o rugaminte. Nu sunt om, ci inger.
" Dar cum de esti ingers si ai venit la mine? l-am intrebat eu.
"Iata iti voi spune.
Domnul m-a trimis intr-un oarecare tinut pe pamant, sa pedepsesc cu blandete acel popor din pricina pacatelor lui. Eu , am mers , am cercetat tot, si acnd am vazut cat de cumplit il defaima pe Domnul, m-am aprins de ravna si i-am pedepsit cu asprime.
Dupa ce am facut asta, Domnul m-a intrebat daca de ce nu i-am pedepsit cu pedeapsa blanda- asa cum mi-a spus El- si din aceasta pricina, ca nu L-am ascultat, am foat alungat din ascultare.
Si iata, ratacesc de multa vreme ( caci pentru ingeri anii nu exista), si am venit la tine sa-L rogi pe Domnul sa ma intoarca in ascultarea in care am fost.
" Dar cum sa ma rog eu , om muritor, pentru tine? am intrebat. Iar el mi-a spus :
" Daca n-as sti ca Domnul asculta fiecare suflet al Lui care i se adreseaza cu osardie si ii slujeste cu credinciosie, nici n-as fi venit la tine sa te rog, dar stiu ca Domnul asculta! " Vedeti , ingerul a calcat porunca lui Dumnezeu pe care acesta i-a dat-o si aprimit pedeapsa, iar acum rataceste !"
Nota :
Istorisire a Staretului Tadei de la Manastirea Vitovnita

Sfinta Mucenita Paraschevi


"Tot in Grecia mi-a fost dat sa intalnesc o grecoaica de la care am aflat urmatoarea intamplare minunata , prin care trecuse sora ei.
Provenea din sudul Greciei dintr-o familie numeroasa, iar de pe cand era foarte mica una dintre surorile ei s-a imbolnavit de poliomelita, in urma careia s-a laes cu un picior neputincios.
Pe masura ce inainta in varsta defectul ei devenea din ce in ce mai evident , fapt ce ii provoca mamei lor mare mahnire. Intr-o buna zi , capul familiei a propus ca toti sa mearga intr-un pelerinaj ca sa se inchine la moastele Sfintei Paraschevi ( 1) si sa ia apa de la izvorul cesteia, de la manastirea aflata in apropierea orasului Tesalonic.
Sfanta Paraschevi este o cuvioasa mucenita pe care Dumnezeu a invrednicit-o cu darul tamaduirii.
Dragostea nemarginita fata de Dumnezeu si smerenia ii slujeau drept podoabe sufletesti intr-o masura atat de mare, incat se spune ca atunci cand oamenii ii cereau sa le spuna cum o cheama, raspundea ca numele ei nu avea insemnatate, si ca singurul nume pe care acestia ar trebui sa il cunoasca si sa il aibe vesnic pe buze era cel al Domnului nostru Iisus Hristos.
Mai apoi isi incununa tamaduirea trupeasca cu o invatatura duhovniceasca, spunandu-le Simbolul Credintei si talcuindu-l verset cu verset.
Inainte de acest pelerinaj, intreaga familie s-a pregatit sufleteste cu post aspru vreme de cateva saptamani. Apoi au pornit la drum intr-o caruta trasa de cai si au ajuns la manstire dupa cateva zile. S-au inchinat cu evlavie inaintea raclei Sfintei Paraschevi, cerandu-i cu credinta calda mijlocire in necazul ce ii apasa.
In timp ce se rugau, mama copilei a vazut-o pe Sfanta, iesind din altar pe una dintre usile diaconesti.
S-a indreptat usor catre fetita si , neatingandu-i piciorul, doar si-a miscat mana in sus si in jos, deasupra madularului beteag. Sub mana sfintei, piciorul copilei s-a inzdravenit, si arata ca cel sanatos.
Biata mama a izbucnit in lacrimi de bucurie, vazandu-si copila tamaduita, si a povestit si celorlalti cele pe care le vazuse. Dupa aceasta, s-au intors acasa cu totii multumindu-i lui Dumnezeu, Care este minuant intru sfintii Sai.
Dumnezeu Insusi este Cel care lucreaza minunile, insa doreste ca oamenii sa Ii slujeasca drept co-lucratori.
Astfel , in parabola inmultirii celor cinci paini si doi pesti, Hristos este cel care a infaptuit minunea, insa ucenicii au jucat si ei un rol insemnat prin faptul ca au cerut si au impartit painile inmultite.
Sfintii Il preamaresc pe Dumnezeu prin vietile lor, iar in schimb, Dumnezeu, ii preamareste, facandu-i co-lucratori ale minunatelor Sale fapte.
Dupa cum spunea un episcop ortodox, sfintii sunt precum vitraliile care au fost curatite, ca soarele dumnezeiesc sa straluceasca prin ele.
Asemenea lor, putem si noi sa dobandim sfintenia, caci si noi am fost creati dupa chipul lui Dumnezeu; doar ca trebuie sa curatam funinginea si murdaria de pe ferestrele sufletelor noastre. "
Nota:
(1) Sfanta Cuvioasa Mucenita Paraschevi este pomenita in calendarul ortodox pe 26 iulie
Minune preluata din cartea "In lagarele japoneze-Minuni ale secolului XX "

marți, 1 iunie 2010

Binecuvanteaza Doamne pe vrajmasii mei !


"Doamne binecuvanteaza pe vrajmasii mei ! Si eu ii binecuvantez si nu-i blestem ! Vrajmasii m-au impins si mai mult spre Tine, in bratele Tale, mai mult decat prietenii.
Acestia m-au legat de pamant si mi-au rasturnat orice nadejde spre pamant. Vrajmasii m-au facut strain fata de imparatiile pamantesti si un locuitor netrebnic, fata de pamant. Precum o fiara prigonita, asa si eu, prigonit fiind, in fata vrajmasilor, am aflat un adapost mai sigur, ascunzandu-ma sub cortul Tau, unde nici vrajmasii, nici pretenii, nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvanteaza pe vrajmasii mei ! Si eu ii binecuvantez si nu-i blestem. Ei au marturisit in locul meu pacatele mele in fata lumii. Ei m-au biciuit, cand eu m-am crutat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci cand eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci cand eu m-am magulit pe mine insumi.
Ei m-au scuipat atunci cand eu m-am mandrit cu mine insumi.
Cand eu m-am facut intelept, ei m-au numit nebun.
Cand m-am facut puternic, ei au ras de mine ca de un pitic.
Cand am vrut sa conduc pe oameni, ei m-au impins inapoi.
Cand m-am grabit sa ma imbogatesc, ei m-au smucit inapoi cu mana de fier.
Cand m-am gandit sa dorm linistit, ei m-au trezit din somn.
Cand mi-am zidit casa pentru viata lunga si linistita, ei au rasturnat-o si m-au izgonit afara.
Intr-adevar vrajmasii m-au dezlegat de lume si mi-au prelungit mainile pana la vesmantul Tau.
Binecuvanteaza Doamne pe vrajmasii mei!
Binecuvanteaza-i si-i inmulteste ; asmute-i si mai mult impotriva mea, ca fuga mea spre Tine sa fie fara de intoarcere; ca sa se rupa nadejdea mea in oameni ca panza de paianjen; ca smerenia sa imparateasca deplin in inima mea; ca inima mea sa devina mormantul celor rele.
Ca toata comoara mea sa o aduni in ceruri. Ah, de m-as elibera odata de autoamagire, care m-a incalcit intr-o mreaja cumplita a vietii inselatoare !
Vrajmasii m-au invatat sa stiu ceea ce putini stiu in lume : ca omul nu are pe pamant vrajmasi afara de sine insusi. Doar acela uraste pe vrajmasi , care nu stie ca vrajmasii nu sunt varjmasi, ci prieteni severi.
De aceea, Doamne, binecuvanteaza pe prietenii si pe vrajmasii mei ! Sluga blestema pe vrajmasi caci nu stie, iar Fiul ii binecuvanteaza caci stie. Fiul stie ca vrajmasii nu pot sa se atinga de viata Lui.
De aceea El paseste liber intre ei si se roaga lui Dumnezeu pentru acestia.
Doamne binecuvanteaza pe vrajmasii mei! Si eu ii binecuvantez si nu-i blestem ! "
Rugaciune a marelui Mitropolit Sarb, Sfantul Nicolae Velimirovici, un martir al comunismului ateist