"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov


Faceți căutări pe acest blog

duminică, 28 februarie 2010

O chemare minunata



"Pe tanarul monah P. l-am cunoscut in balconul unei manastiri din Sfantul Munte Athos impletea metanii si repeta rugaciunea: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul! ". Rugaciunea nu se auzea, insa miscarea buzelor lui trada faptul ca se ruga neincetat. La fiecare nod isi marturisea pacatosenia, lucrare care te urca la inaltimea smereniei.
Fiecare monah cunoaste foarte bine necesitatea si importanta acestei virtuti pentru sporirea lui duhovniceasca. Monahul cel tanar stia ca smerenia este virtutea de temelie pentru desavarsire, pentru ca ea sporeste bogatia duhovniceasca si nimiceste cu desavarsire patimile.
Ne-am hotarat sa-i intrerupem rugaciunea si sa-l intrebam:
- Parinte P. cum ati hotarat sa veniti in Sfantul Munte, fortareata monahismului si sa traiti impreuna cu minunatii ei cetateni?
Parintele P. ne-a privit putin in tacere, a strabatut apoi trecutul cu privirea, ne-a zambit ingereste, ca un copil, si ne-a spus:
-Era in luna lui ianuarie 1982, cand s-a petrecut ceva minunat care a schimbat cursul vietii mele, conceptiile si obiceiurile mele.
Pe atunci noi , tinerii, ne lasam parul mare ca sa nu parem inapoiati, iar viata noastra se desfasura intre cafenele si localuri de noapte. Nu ne preocupa suferinta omeneasca, nu ne gandeam cat de mult au cazut oamenii din slava si frumusetea vietuirii in Hristos, ci eram robiti de patimi, orbecaiam in intunericul pacatului, ne intovaraseam cu serpii si cu scorpionii cei intelegatori, adica cu diavolii cei vicleni, dupa care otraveam si pe alti prieteni de-ai nostri cu veninul lor cel stricator de suflet.
Eram invesmantati in omul cel vechi, in materia cea moarta. Este un lucru cu anevoie si minunat sa-si stapaneasca cineva firea si patimile, insa noi slujeam patimilor, iar pentru aceasta nu este trebuinta de osteneli si jertfe.
Noi insine nu aveam nici cea mai mica dorinta de a intoarce spre folosul nostru nimic din cele ce faceam, deoarece preferam cele nefolositoare si vatamatoare in locul celor folositoare de suflet.
Noi, tinerii desertaciunii, incercam sa impletim funia de nisip sau sa masuram apa unui fluviu cu un paharel. Incercam sa adunam vantul si fumul in locul luminii adevarului.
In acea zi de ianuarie plecam de la barul unui prieten de-al meu.
Era trecut de miezul noptii.
Nu am mers mai mult de 70 de metri de la bar, cand deodata am vazut pe bulevardul central o Monahie maiestuoasa iesind de pe o straduta laturalnica. Cand am vazut-o m-am emotionat. Imi treceau prin minte mii de ganduri care ma tulburau si ma nedumereau. Pe atunci aveam doar douazeci si cinci de ani.
Ca sa nu o sperii, am incetinit mersul, dandu-i posibilitatea sa iasa in bulevard.
Fata ii era descoperita si un zambet plin de bunatate ii impodobea chipul. Nu pasea pe pamant, ci parca aluneca la 30 de centimetrii deasupra pamantului.
M-au cuprins fiorii si ma intrebam de ce se intampla acestea cu mine, pacatosul.
Preasfanta Fecioara Maria, Maica Domnului se milostivise de mine!
Domnul ma chema langa El!
Am simtit o mare bucurie si mergeam acum vesel cantand Psalmul : " Ca un dobitoc eram inaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu Tine" ( Ps.72 ,22) si " Fie numele Domnului binecuvantat in veci" ( Ps.1,21).
Domnul , Care" oile Sale le cheama pe nume" (Ioan 10,13), ma chemase tainic pentru desfatari si nevointe duhovnicesti.
Si astfel am venit aici, la locul ascultarii si al smereniei celei urmatoare lui Hristos."

Dumnezeiescul Copil


"Unei tinere evlavioase i s-a nascut dorinta de a-L vedea pe Domnul, copil de trei ani.
Intr-o dimineata a mers la biserica sa participe la Dumnezeiasca Liturghie. Dupa ce au plecat toti, tanara a ramas in biserica si s-a rugat Maicii Domnului, pana la amiaza, asa cum obisnuia. In timp ce se ruga, a vazut un copil de trei ani umbland in jurul Sfantei Mese. Copilul stralucea de lumina, iar frumusetea Lui era nespusa.
Evlavioasa tanara a crezut ca era copilul vreunui om bogat pe care l-au uitat in biserica.
Dupa ce l-a luat de mana a inceput sa-i vorbeasca cu bunatate si sa-l sarute, deoarece era foarte frumos si plin de Har. Dar si copilul o privea cu o privire blanda, ingereasca.
- Al cui esti copile? l-a intrebat tanara
Acela insa nu a raspuns nimic. Tanara a crezut ca nu poate vorbi, deoarece este inca mic. Ea insa avea mare dorinat sa-l auda vorbind. De aceea i-a spus:
- Copile, spune : " Bucuta-te, Cea plina de Har!"
Atunci pruncul a spus cu un glas dulce:
-" Bucura-te, Cea plina de Har!"
-" Spune: "Domnul este cu Tine!" l-a indemnat iarasi tanara.
-" Domnul este cu Tine!", a repetat Copilul.
Tanara a continuat sa-l indemne sa repete dupa ea toata cantarea ingereasca. Cand a ajuns la cuvintele: "Binecuvantat este rodul pantecelui Tau", Copilul Iisus cel smerit cu inima nu a repetat. Tanara a insistat inca de doua ori ca Pruncul sa spuna acele cuvinte. Insa Copilul, privind-o cu bucurie, i-a spus:
- Bucura-te si tu, iubita Mea fiica, caci ceea ce ai dorit ai vazut.
Dupa ce a spus acestea, dumnezeiescul Copil S-a facut nevazut.
Atunci acea tanara evlavioasa si virtuoasa si-a dat seama ca acel Copil a fost Insusi Stapanul Hristos. De atunci inima ei s-a ranit de dragostea Lui si mereu ii multumea ca i-a ascultat rugaciunea si a veselit-o cu dumnezeiasca Lui aratare."

Vederea Mantuitorului


Am aflat aceasta minune in cartea "Limonariul mirenilor". Sa spun sincer, este un lucru infricosator chiar si de a transcrie aceasta vedenie deoarece raspunderea este mare. Am ales totusi de a face acest lucru, gandindu-ma ca aceasta minunata carte este tiparita cu o sfanta binecuvantare a Prea Sfintitului Parinte Galaction, Episcopul Alexandriei si Teleormanului ceea ce aduce si asupra transcrierii mele aceeasi binecuvantare, impletind buna mea intentie si nevoie de a impartasii cu cat mai multi oameni ceea ce mie imi mangaie sufletul.
Sa ne fie aceasta vedenie spre intarirea credintei si spre o mai mare nevoie de Dumnezeu in viata noastra.
" Intr-o zi la amiaza, maicuta Gavriila isi facea rugaciunea. Si atunci a avut o vedere, o vizita. Sa o lasam chiar pe ea sa ne-o descrie.
Ne-a povestit-o vorbind aproape singura, pentru ca noi ne tineam rasuflarea si nu indrazneam sa zicem nimic.
Era seara tarziu, la casa ei din Atena, pe 28 ianuarie 1986.
Cina aceasta era darul aniversarii....Am inregistrat-o fara sa stim ce va spune, si fara ca ea sa stie. Nadajduiesc ca ne-a iertat....
Maicuta : Parul Sau era castaniu inchis.
Pielea aurie. Am avut aceasta experienta....Dar numai pana aici. I-am vazut ochii.
Doar ochii si fruntea.....De neuitat.....Cu totul supralumesti......Maronii, plini de viata si lumina. Ca si cand nu era nevoie sa vorbeasca.
Erau doar ochii si erau foarte aproape de ai mei. Atat de aproape incat pentru o clipa am crezut ca am in fata o oglinda....dar nu erau ai mei. Erau ai Lui....
Numai ochii......
Acesti ochi sunt de neuitat si au aparut intr-un moment din viata mea in care aveam cu adevarat mare nevoie sa mi se intample ceva supralumesc....
Eram acolo, in Himalaya, unde ramasesem la Uttar Kashi singura, timp de un an.
Atunci s-a intamplat acea prigoana, cand ma alungau de acolo, stii...inainte de a se petrece acele lucruri groaznice, atunci i-am vazut.....Si nu era noapte. Era zi. Eram intinsa si am inchis ochii pentru o clipa si s-a intamplat.
Nici nu m-am speriat, nici nu am fost uimita. Imi dadeam insa seama ai cui sunt acesti ochi si am vazut ca sunt ocrotita si ca nu trebuie sa-mi fie frica de nimic. Ai inteles ? Asta a fost....
-Si erau dulci ochii aceia?
Maicuta: Da , foarte mult. O asemenea expresie n-am vazut-o nicaieri in lume.
Erau sensibili. Foarte sensibili. Parea ca-ti acopera tot sufletul si toata existenta. Dar numai ochii....N-am vazut fata....Am avut insa in acel ceas simtamantul ca este El......"

sâmbătă, 6 februarie 2010

Sfantul Teofan Zavoratul


Peri si Ingerul
Am gasit aceasta povestioara spusa de Sfantul Teofan , fiicei lui duhovnicesti, in cartea "Cum sa dobandim o viata duhovniceasca".
M-a impresionat.
Sa fie spre folosul celor, care nu stiu cat de important este sa-si planga pacatele.
"Peri era un duh care a fost inselat si a cazut de la Dumnezeu, dar care si-a revenit si s-a intors in Cer. Dar cand a ajuns la portile Cerului, le-a gasit inchise. Ingerul care le pazea i-a spus :" Sa nadajduim ca vei putea intra,dar adu un dar scump."
Peri zbura pe pamant.
El a vazut un razboi. Un soldat viteaz era pe moarte, si in lacrimile mortii el se ruga lui Dumnezeu pentru tara sa.
Peri a luat o lacrima si a dus-o la Cer. Totusi, portile nu s-au deschis. Ingerul i-a spus: "Este un dar frumos, dar nu-ti poate deschide portile Cerului."
Asta inseamna ca toate virtutile de obste sunt bune, dar ele singure nu pot duce la Cer.
Peri zbura inapoi spre pamant. El a vazut o molima mare. Un barbat frumos murea. Logodnica lui il ingrijea cu daruire, dar ea insasi se molipsi. Abia inchisese ochii logodnicului si cazu si ea moarta pe pieptul lui. In ochi avea lacrimi. Peri a luat una si a adus-o, dar portile Cerului au ramas tot inchise.
Ingerul i-a spus atunci: Este un dar frumos, dar nici asta inca nu-ti poate deschide portile Cerului!
Asta inseamn ca numai virtutile care se manifesta in familie nu-l pot duce pe om la Cer.
" Mai cauta ! Inca este nadejde".
Peri s-a intors din nou pe pamant si gasit pe cineva care se pocaia.
El a luat o lacrima si a adus-o.
Pe cand se apropia de Cer, portile ii erau deja deschise.
Astfel ada, daca vrei, asemenea lacrimi lui Dumnezeu.
Se face bucurie in cer pentru ca omul varsa lacrimi si se pocaieste, simtindu-si pacatosenia.
Aceasta este pentru noi calea cea mai demna de incredere.
Pocaiti-va si credeti in Evanghelie ( Marcu 1,15 ).
Dumnezeu sa te binecuvinteze!"

marți, 2 februarie 2010

Sfantul Iustin Popovici


"Fost-a om trimis de la Dumnezeu" ( In. 1,6 )
Numele lui era Iustin
Arhim.Gheorghe Kapsanis
Acum un an , poate si mai mult, nu mai imi amintesc cu exactitate, am ajuns la mormantul unui parinte.
Undeva in muntii Serbiei, intr-o manastire ireala, dupa zidirile bisericutei odihnea un Sfant.
In naivitatea mea nici nu stiam la Cine am venit.
Abia pe parcurs, mult dupa aceea, am realizat unde am fost si la mormantul cui m-a adus Dumnezeu .
Cutremurator, caci atunci eram inconstienta, dar acum daca va mai ingadui Dumnezeu sa merg nu ma voi mai dezlipi de acel simplu loc de veci al marelui Sfant Iustin Popovici.
Am vrut de mult sa scriu despre el si ma bucur in inima mea ca a venit momentul.
Din viata Sfantului am ales a asterne, diferite momente, intamplari si cuvinte rostite ca si motto-uri de viata pentru cei doritori de adevar.
Sa ne fie spre folosul sufletului toate cele traite si rostite de el.
"Parintele Iustin Popovici s-a nascut in orasul Vranie, din sudul Serbiei, de sarbatoarea Buneivestiri,in anul 1894, din parinti binecredinciosi, pe nume Spiridon si Anastasia.
La botez a primit numele de Blagoie, care aminteste de ziua praznicului in care s-a nascut (1).
Familia sa avea adanci radacini preotesti. Bunicul , popa Alexa, fusese al saptelea preot la rand din familia Popovici.
Tatal lui Blagoie, Spiridon Popovici, a intrerupt aceasta traditie pentru o generatie, dar nu a fost mai putin credincios si evlavios si a mentinut in familia sa toata mostenirea crestina pe care o dabandise de la stramosii sai.
In aceste conditii a crescut si Blagoie.
Iar mai apoi legatura sa tainica cu Sfantul Ioan Gura de aur reiese si dintr-o insemnare de mai tarziu gasita pe moltfelniculsau dupa mutarea la Domnul: " In ajunul zilei Sfantului Prooroc Ieremia, 1/14 mai 1955, la miezul noptii, la Leskovat l-am vazut in vis pe Sfantul Ioan Gura de Aur, intr-o minunata imbracaminte arhiereasca aurita, cu o Evanghelie de aur starlucita in maini. El vine spre mine, eu ma grabesc in intampinarea lui , cad inaintea picioarelor lui, ii sarut poala si picioarele, el imi pune Evanghelia pe cap si citeste. Cand termina de citit, eu il intreb cu bucurie ce a citit. El imi raspunde : <<>> A urmat o dulceata a inimii, o bucurie de nedescris in suflet..."
Inca si un fiu duhovnicesc al parintelui Iustin a avut in 1966 urmatorul vis : l-a vazut pe Sfantul Ioan Gura de Aur in chilia parintelui Iustin.
Parintele facea metanii , iar sfantul il binecuvanta si zicea <<>
Voia ca toate gandurile sale sa fie indreptate spre Dumnezeu si considera pagubitor orice gand, orice miscare care nu era spre slava lui Hristos, orice clipa in care ochii sai nu varsau lacrimi.
"Cel mai frumos si mai de pret lucru pe care el ne-a invatat a fost sa-L iubim pe Hristos."
Din cugetarile Sfantului: " E usor sa fii romano-catolic si e si mai usor sa fii protestant, dar greu - prea greu sa fii ortodox. Caci a fi ortodox inseamna a fi in nevointa neincetata ( de a te ridica ) de la om la Dumnezeu-om, a fi in neincetata zidire de sine prin nevointe dumnezeiesc -omenesti ".
O insemnare obisnuita din jurnalul sau de taina ne arata ca , de pilda, la inceputul anului nou 1923 face doua mii de metanii, rugandu-se cu lacrimi Sfantului Vasile cel Mare , a carui zi de praznuire, cu urmatoarele cuvinte : '' Sfinte Parinte Vasile cel Mare, invie mortul din mine in Noul An ".
In timpul Postului cel Mare rugaciunile si metaniile sale se inmulteau, ajungad ca in ajun de Vinerea Mare sa faca cate 3200 de metanii si 1800 de rugaciuni. Rugaciunea ii era indispensabila, dupa cum el insusi nota :" Fara rugaciune nu ma incumet sa dau ochii cu nimeni, cu nimic, cu nici o fata, cu nici o creatura."
Cateva intamplari
"Odata pe cand parintele era profesor univesitar, a plecat intr-o vara sa viziteze manastirea Sfantului Prohor Pcinski, inchiriind o trasura care sa-l duca pana acolo.
Pe drum a zarit o batrana care mergea pe jos in aceeasi directie.
Totdeauna fiind gata sa sara in ajutorul celorlalti, parintele a invitat-o pe aceasta sa mearga alaturi de el in trasura, dar ea i-a raspuns : " Iti multumesc, fiule, dar sunt saraca " .
Crezand ca batrana se teme sa nu i se ceara bani, parintele i-a spus ca nu trebuie sa plateasca nimic, dar ea i-a raspuns : " Nu de aceea , fiule, am spus ca sunt saraca, ci pentru ca nu am altceva ce sa duc sfantului decat aceasta truda ( mersul pe jos )".
Atunci , dupa cum singur povestea parintele mai tarziu, s-a lovit cu palma peste frunte si a exclamat: '' Ei, Iustine, Iustine, ai ajuns profesor de teologie, dar evlavia acestei batrane inca nu o ai".
Apoi a platit indata vizitiului, trimitandu-l inapoi cu trasura, iar el si-a continuat drumul pe jos , impreuna cu batrana.
" Odata parintele calatorea cu trenul , impreuna cu cateva maici din manastirea sa. La o statie a urcat un ofiter cu niste sodati si le-a poruncit:
- Coborati din vagon, aici este rezervat pentru soldati!
-Nu coboram. Si noi suntem armata , si noi am luptat, a raspuns parintele.
-Dar, tovarase...- a amenintat ofiterul
- Eu nu sunt trovarasul tau, nu s-a lasat parintele.
-Ce-ai spus?
- Ce-ai auzit.
Ofiterul insa nu voia sa se arate violent de fata cu calugaritele. Pana la urma s-a asezat si au inceput sa discute. Parintele Iustin spunea:
-Sarbii ortodocsi sunt adevaratii sarbi.
-Nu, tovarase, eu sunt sarb, dar nu sunt ortodox, a replicat ofiterul.
-Atunci prin ce esti sarb?
-M-am nascut pe pamant sarbesc.
-Si boii se nasc pe pamantul sarbesc si nu sunt sarbi, i-a raspuns parintele, lasndu-l pe ofiter fara replica.
Asadar prin felul sau de a fi, fara compromisuri, sincer si direct, parintele starnea adesea mania puternicilor vremii.
De mai multe ori acestia au hotarat uciderea parintelui , dar n-au putut sa o in -faptuiasca.
Maica Glicheria, care a urmat la staretie dupa maica Sara, isi aminteste ca la un moment dat un barbat i-a marturisit ca a fost trimis de trei ori inainte de 1960 ca sa il lichideze pe parintele Iustin, dar de fiecare data cand intra in biserica pentru aceasta, el intepenea, nemaiputand sa faca nimic.
In el erau consemnate printre altele celebrele cuvinte :
" Sunt trei caderi principale in istoria neamului omenesc: cea a lui Adam, cea a lui Iuda si cea a papei..."
"Sinceritatea este limba adevarului; dogma despre infailibilitatea papala din veacul al XIX-lea nu este altceva decat renasterea idolatriei si a politeismului...."
Nu incerca niciodata sa se impuna in fata celorlalti si era foarte delicat fata de fiecare persoana cu care se intalnea. Ii placea sa spuna si sa dea pilda personala pentru aceasta, ca de fiecare om trebuie sa te apropii " cu pasi de porumbel", cu multa atentie si grija, pentru a nu rani, a nu umili si a nu dispretui pe nimeni.
Dar era cautat si se intalnea fata catre fata si cu alti mari parinti ai Ortodoxiei, cum a fost parintele Cleopa din Romania, care l-a vizitat la Celie in 1977 si i-a cerut sfatul atunci cand a vrut sa ramana in Athos, iar avva Iustin l-a indrumat sa se intoarca in tara sa pentru a fi de folos poporului insetat de Dumnezeu.
In ziua praznicului Buneivestiri, a fost chemat la sanul Tatalui Ceresc tot la aceeasi sarbatore , la 25 martie 1979, tocmai cand implinea varsta de 85 de ani.
".....a sfatuit pe fii lui duhovnicesti cum sa-si continue viata ,spunandu-le sa dea totul pentru Hristos, iar pe Hristos sa nu-L dea pentru nimic in lume.
"Prin abisuri infricosatoare si prin prapastii grozave trece iubirea mea spre tine, cerule albastru; spre tine omule bun; spre tine , dumbrava inflorita;spre tine, floare mirositoare; spre tine ,Preabunule si Preagingasule!
Prin nenumarate morti strabate iubirea mea spre tine, o , dulcea mea Nemurire!
De aceea tristetea este tovarasul meu de drum nedespartit.
Orice grosolanie este cu desavarsire moarte pntru mine. Cele mai mari grosolanii le-am indurat in aceasta lume de al fiinta care se numeste om.
O, cateodata el este moarte pentru toate bucuriile mele! Ochii mei ,priviti dincolo de el si deasupra lui spre Cel Preabun si Preagingas! Bunatatea si gingasia, acestea sunt viata pentru mine, acestea-nemurire, acestea vesnicie. Fara bunatate si gingasie viata este iad.
Simtind bunatatea Preabunului si Preagingasului, eu sunt cu totul in rai."
Pentru rugaciunile , Sfantului Iustin, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,miluieste si ne mantuieste pe noi pacatosii! Amin