"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov


Faceți căutări pe acest blog

marți, 29 ianuarie 2013

Sfintii Trei Ierarhi !

“ Pe vremea imparatului bizantin Alexios Comnenul ( sec.XI )s-a nascut o neintelegere intre credinciosii din Constantinopol privind cinstirea Sfintilor Trei Ierarhi. Unii dintre ei cinsteau mai mult pe Sfantul Vasile, zicand despre el ca este mai inalt in cuvinte, ca unul ce a incercat si a ispitit firea lucrurilor prin sine, si  ca era atat de imbunatatit, incat putin lipsea de a-l asemana cu ingerii. Nu facea pogoramant legii, nici nu ierta cu usurinta, ci era aspru,neavand la el nici un lucru pamantesc.Acestia il micsorau pe Sfantul Ioan Gura de Aur, ca si cum ar fi fost impotriva marelui Vasile, fiindca era ingaduitor si atragator la pocainta. Altii insa il inaltau pe dumnezeiescul Hrisostom, precum ca ar fi fost in invataturi mai iertator si sfatuia cu usurinta pe toti, chemandu-I la pocainta. Pentru aceasta il cinsteau mai mult ca pe Sfintii Vasile si Grigorie, atat pentru multimea cuvintelor sale celor curgatoare de miere, cat si pentru iscusinta cugetarilor. Altii cinsteau mai mult pe Sfantul Grigorie, ca cel ce a intrecut prin intelepciune, prin frumusetea vorbirii si prin invatatura elinesca pe toti dascalii cei vestiti. Ziceau, deci, ca inteleptul Grigorie ii intrecea pe toti si de aceea I se cuvenea intaietatea.
Din acesta pricina s-au impartit si credinciosii, incat unii se chemau ioanieni,altii vasiliteni, iar ultimii grigorieni. Deci vazand Sfintii Trei Ierarhi ca se dezbina Biserica din cauza lor, s-au aratat in vis si in chip vazut, cate unul deosebi, apoi toti trei impreuna, lui Ioan, mitropolitul cetatii Evhaitelor, un pastor imbunatatit si preaintelept, zicandu-I : “ Dupa cum ne vezi, noi suntem una la dumnezeu si nu este intre noi cearta sau impotrivire, ci fiecare fiind calauziti de dumnezeiescul Duh, am invatat si am scris spre mantuirea cea de obste si folosul oamenilor. Tot ce am invatat noi am dat si altora spre inmultirea talantului nostru si nu este intre noi nici unul intai sau al doilea,ci, daca veti vorbi de unul , cei doi urmeaza.Deci scoala-te si porunceste acestora ce se cearta si se dezbina din cauza noastra, sa nu se mai certe pentru noi, caci pentru aceasta si noi ne-am sarguit, atat in viata, cat si dupa moartea noastra, ca sa impacam lumea si s-o aducem la unire.Deci randuieste-ne la toti trei o zi, cand ti se va parea de cuviinta si ne fa praznic cuviincios odata. Apoi spune si celorlalti crestini, care vor fi mai pe urma, ca noi suntem una la Dumnezeu si vom fi mijlocitori in cer inaintea Preasfintei Treimi, pentru mantuirea celor ce vor savarsi praznicul si pomenirea noastra.”
Zicand acestea, I se parea lui Ioan ca Sfintii Trei Ierarhi se urca la cer, stralucind cu lumina nemarginita si chemandu-se unul pe altul pe nume. Deci, sculandu-se arhiereul evhaitenilor, a facut precum ia-u poruncit Sfintii Vasile,Grigorie si Ioan, potolind multimea si pe toti cei care se certau intre ei.Astfel , Sfantul Episcop Ioan, afland ca in luna ianuarie se praznuiesc toti acesti sfinti: in ziua intai Sfantul Vasile, la 25 , Sfantul Grigorie si la 27 , Sfantul Ioan Gura de Aur, i-au unit pe toti trei , la 30 ianuarie, facandu-le slujba, canoane, tropare si cantari de lauda precum se cuvenea. Deci de aproape zece secole avem in Biserica sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi.
Suntem datori , deci , fratilor, sa tinem cu evlavie acesta sarbatoare si sa cinstim pe facatorii nostrii de bine, multumindu-le deci dupa putere, caci dupa datorie , nu putem. Dar cum vom putea lauda indeajuns pe acesti mari sfinti, dascali si ierarhi ai Bisericii ? Atat se cuvine sa zicem, ca daca nu s-ar fi ostenit atat de mult acesti sfinti cu viata, cu cuvantul si cu scrisul, nu ar fi scapat crestinatatea de slujirea idoleasca, de eresurile cele cumplite impotriva Preasfintei Treimi si de atatea tulburari si grele pacate care nelinisteau obstea crestinilor.(…)
Atat in viata cat si dupa moarte, sfintii se ingrijesc de unitatea bisericii, de pastrarea cu sfintenie a dreptei credinte, de sporirea noastra in fapte bune si de mantuirea lumii.Vedeti sum a randuit pronia dumnezeiasca pe acesti mari ierarhi, tocmai in secolul IV,secolul cel mai lovit de eresuri si dezbinari, pentru a apara unitatea credintei in Biserica, pentru a salva crestinatatea de eresuri si idolatrie, pentru a smeri filosofia pagana si a intari dogmele dreptei credinte in lume ? N-au putut suferii Sfintii Trei Ierarhi dezbinarea Bisericii lui Hristos, ei care se jertfisera sa mentina corabia Bisericii in pace(…)De un gand cu ei sunt toti sfintii si ingerii in cer, ca si toti pastorii si crestinii ortodocsi.
Toti se roaga inaintea Preasfintei Treimi pentru biruinta Evangheliei, pentru pacea in lume si mantuirea sufletelor noastre.Insa la acesat unitate crestina, in familie, in Biserica si in lume, trebuie sa contribuie si fiecare dintre noi. Ganditi-va cat de mare pacat face un crestin- barbat sau femeie- care strica pacea si unitatea familiei. Majoritatea divorturilor de astazi sunt tocmai din acesta cauza.
Ei bine, acesti crestini care distrug familia cuiva si lasa copiii orfani pe drumuri, sunt blestemati de Dumnezeu si nu vor primi mantuirea asa usor. Ganditi-va la acest crestini care sar gardurile Bisericii lui Hristos, care se leapada de Sfanta Cruce,Sfintele icoane, Sfintele Taine si tot ce avem mai scump.Toti acestia nu se pot mantui pana nu se intorc in Biserica, de unde au plecat.Toti cei se impotrivesc adevarului, luminii,Bisericii, pastorilor, sfintilor, si explica Evanghelia dupa capul lor, sunt fifi ai celui rau care a dezbinat pe ingeri in cer si dezbina mereu lumea pe pamant.Sa ne ferim fratilor de cei ce dezbina si tulbura casele, sufletele si Biserica Domnului si sa ne rugam permanent pentru unitatea ei.
Sa rugam pe Sfintii Trei Ierarhi Vasile,Grigorie si Ioan, care sunt foarte cinstiti in tara noastra si au la iasi cea mai frumoasa biserica din Europa inchinata lor, sa se roage inaintea Preasfintei Treimi pentru inatrirea dreptei credinte, pentru pacea si unitatea Sfintei Biserici si pentru mantuirea sufletelor noastre. Amin

Nota: Fragment preluat din cartea ” Predici la praznice imparatesti si la Sfintii de peste an” autor Arhimandrit Cleopa Ilie

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Daca nu ne laudam noi, ne lauda Dumnezeu !

" Traiau odata in Alexandria doi calugari batrani, unul intr-o parte a cetatii, iar altul in alta. Acestia au petrecut foarte multi ani inchisi in chiliile lor, incat nimeni, in afara de cativa ucenici, nu le vedea fata. Tot orasul zicea despre batrani ca sunt sfinti si multe minuni se savarseau cu rugaciunile lor. Pentru ca earu atat de batrani,s-a apropiat vremea ca unul dintre calugari sa moara. Acesta, pentru ca auzise atatea despre celalalt batran sfant, a vrut sa-l cunoasca inainte de moarte. Deci a trimis la el pe ucenicul sau, rugandu-l sa vina sa-si ia ramas bun inainte de moarte. Auzind invitatia din gura ucenicului, celalalt batran a hotarat sa faca pe plac sfantului calugar, pe care si el de multa vreme dorea sa-l cunoasca. Insa hotari sa nu vina indata, ci sa astepte noaptea. Caci se temea batranul ca nu cumva oamenii sa-l vada si sa alerge dupa el. Trebuie sa stim ca sfintilor nu le placea ca oamenii sa-i laude. Erau foarte modesti.
Dar cu cat se ascundeau mai mult de laudele oamenilor, cu atat Dumnezeu le dadea mai multe daruri si ei deveneau tot mai vestiti. Asa s-a intamplat si cu batranul nostru . Caci, dorind el sa se ascunda de ochii oamenilor, a hotarat sa mearga la celalalt batran noaptea.
Insa cand a iesit in srada, iata ca doi ingeri au stat alaturi de el cu faclii aprinse, ca sa-i lumineze calea. E usor sa ne dam seama ca toata cetatea a alergat sa vada o astfel de priveliste minunata, iar Batranul smerit, in loc sa se ascunda, a devenit si mai vestit. Asa se intampla cu toti cei care nu se lauda cu faptele lor bune, caci pe acestia Dumnezeu Insusi ii face vestiti inaintea tuturor "

Nota : Fragment preluat din "Micul Pateric "autor Ieromonah Savatie Batovoi

miercuri, 23 ianuarie 2013

Rugaciunea celui prigonit de oameni !


Multumesc Tie, Doamne si Dumnezeul meu, pentru tot ce s-a savarsit asupra mea! Multumesc Tie pentru toate necazurile si ispitirile pe care mi le-ai trimis pentru curatirea si tamaduirea sufletului si trupului spurcate, ranite de pacate ! Miluieste si mantuieste uneltele pe care le-ai intrebuintat pentru tamaduirea mea : pe acei oameni ce mi-au pricinuit necazuri binecuvinteaza-i si in veacul acesta, si in cel viitor ! Socoteste-le intru fapta buna ceea ce mi-au facut ! Daruieste-le rasplati imbelsugate din visteriile tale cele vesnice.
Dar ce ti-am adus eu Tie ? Ce jertfe bineplacute? Nu Ti-am adus decat pacate, decat calcari ale dumnezeiestilor Tale porunci. Iarta-ma,Doamne, iarta-l pe cel vinovat inaintea Ta si inaintea oamenilor! Iarta-l pe cel fara de raspuns! Da-mi mie sa ma incredintez si sa recunosc fara fatarnicie ca pacatos sunt ! Da-mi sa lepad dezvinovatirea vicleana ! Da-mi pocainta ! Da-mi inima infranta! Da-mi blandete si smerenie ! Da-mi iubire de aproapele, iubire fara de prihana, deopotriva fata de toti, atat fata de cei care ma mangaie, cat si fata de cei care ma necajesc !Da-mi rabdare in toate necazurile mele ! Fa-ma mort pentru lume! Ia de la mine voia mea pacatoasa si sadeste-mi in inima sfanta Ta voie,ca numai pe acesta sa o fac cu faptele si cuvintele si gandurile mele. Tie se cuvine slava pentru toate ! Numai a Ta e slava ! Singura mea avere e rusinarea fetei si tacerea gurii. Stand inaintea infricosatei Tale judecati in sarmana mea rugaciune, nu aflu in mine nici un lucru bun, nici o vrednicie- si stau, impresurat din toate partile, ca de un nor gros si o bezna deasa, de multimea cea fara numar a pacatelor mele, avand o singura mangaiere in inima mea cu nadejdea in netarmuita Ta mila si bunatate. Amin
 
Nota : Fragment preluat din cartea "Experiente ascetice " autor Sfantul Ignatie Briancianinov

luni, 14 ianuarie 2013

Despre citirea Sfintilor Parinti !


Tovarasiile si societatea au o mare inraurire asupra omului. Tovarasia unui invatat aduce multa stiinta, a unui poet- multe ganduri si simtiri inalte, a unui calator-multe cunostiinte despre tarile straine, despre obiceiurile si datinile altor popoare. E limpede: tovarasia si apropierea sfintilor aduc sfintenie. Cu cel cuvios, cuvios vei fi,si cu barbatul nevonovat-nevonovat vei fi, si cu cel ales-ales vei fi ( Ps.17,26,27) Fa cunostiinta cu sfintii inca de pe acum, din vremea vietii pamantesti, pe care Scriptura nici macar nu o numeste viata, ci pribegie. Vrei ca in cer sa te numeri in obstea lor, vrei sa fii partas al fericirii lor? Fa-te partas al lor inca de pe acum. Cand vei iesi din casa trupului, te vor primi la ei ca pe un cunoscut, ca pe un prieten( Lc.XVI,9) Nu este prietenie mai apropiata, nu este legatura mai stransa decat legatura, unirii in cuget, a unirii in simtiri, a unirii in teluri (I Cor.I,10). Insuseste-ti gandirea si duhul Sfintilor Parinti prin citirea scrierilor lor. Sfintii Parinti au atins telul : mantuirea.Si tu vei atinge acest tel prin mersul firesc al lucrurilor. Fiind intr-un cuget si intr-un suflet cu Sfintii Parinti, te vei mantui.Cerul i-a primit pe Sfintii Parinti in fericitele sale sanuri. Prin acest fapt, el a dat marturie ca gandurile, simtirile si faptele Sfintilor Parinti ii sunt placute.
Sfintii parinti si-au zugravit gandurile,inima si lucrarea in scrierile lor. Asta inseamna ca scrierile Parintilor sunt calauza neratacita catre cer, marturisita de cerul insusi. Toate scrierile Sfintilor Parinti sunt alcatuite sub insuflarea sau inraurirea Sfantului Duh. Minunata este conglasuirea lor, minunata este ungerea lor de sus ! Cel care se calauzeste dupa ele are drept calauza, fara indoiala, pe Duhul Sfant. (…) Toate scrierile Parintilor se reunesc in Evanghelie, toate amintesc de ea, ca sa ne invete a implini intocmai poruncile Domnului nostru Iisus Hristos; izvorul si sfanrsitul lor, la tuturor, e Sfanta Evanghelie. Sfintii Parinti ne invata cum sa ne apropiem de Evanghelie, cum s-o citim, cum sa o intelegem asa cum trebuie, ce ajuta si ce impiedica intelegerea ei si ca atare, la inceput, citeste mai mult scrierile Sfintilor Parinti; iar dupa ce aceastea te vor invata cum sa citesti Evanghelia, citeste cu precadere Evanghelia. Sa nu socoti ca-ti e de ajuns numai citirea Evangheliei, fara citirea Sfintilor Parinti ! Acesta e un gand trufas, primejdios. Mai bine sa te aduca la Evanghelie Sfintii Parinti ca pe un fiu iubit, ce a fost pregatit pentru aceasta prin scrierile lor. Multi, toti care i-au lepadat nebuneste si cu trufie pe Sfintii Parinti, care s-au apropiat nemijlocit, cu indrazneala oarba, cu minte si inima necurate de Evanghelie, au cazut in ratacirea pierzatoare. Pe acestia i-a lepadat Evanghelia: ea ii ingaduie la sine numai pe cei smeriti.
Citirea cartilor Parintilor e maica si imparateasa virtutilor. Din citirea cartilor Parintilor deprindem adevarata intelegere a Sfintei Scripturi, credinta dreapta, vietuirea dupa indreptarul poruncilor evanghelice, adanca cinstire pe care se cuvine sa o avem fata de ele: intr-un cuvant, mantuirea si desavarsirea crestina.Cartile Sfintilor Parinti, asa cum spune unul din ei, asemenea sunt unei oglinzi : privind in ele cu luare aminte si ades, sufletul poate sa-si vada toate neajunsurile.(…)
 Pe Sfintii Parinti trebuie sa-I citim cu ravna, cu luare-aminte si in chip statornic; vrajmasul nostru nevazut, care uraste glasul adeverintei(Pilde XI,15), uraste acest glas, mai ales cand el vine din partea Sfintilor Parinti. Acest glas da in vileag mestesugurile vrajmasului nostru, viclenia lui, descopera cursele lui, felul in care lucreaza el: drept aceea , vrajmasul se inarmeaza impotriva citirii Sfintilor Parinti prin felurite cugetari trufase si hulitoare; se straduieste sa-l arunce pe nevoitor in vartejul grijilor desarte, ca sa-l abata de la citirea cea mantuitoare, il lupta prin trandavie, plictiseala, uitare. Din acest razboi impotriva citirii Sfintilor Parinti trevuie sa ne dam seama cat de mantuitoare arma este ea pentru noi si cat o uraste vrajmasul. Fiecare sa citeasca din Sfintii Parinti ceea ce se potriveste cu felul sau de viata.(…) Necitind dupa randuiala cuvenita Sfanta Scriptura si pe Sfintii Parinti, lesne te poti abate de la calea mantuitoare in hatisuri de netrecut si prapastii adanci, ceea ce s-a si intamplat cu multi . Amin"
Nota : Fragment preluat din cartea "Experiente ascetice " autor Sfantul Ignatie Briancianinov

Postul pentru mireni si monahi !

Capul virtutilor este rugaciunea; temelia lor este postul.Postirea inseamna a manca intotdeauna cu masura, alegand cu luare-aminte bucatele pe care le mancam. Om trufas ! Visezi asa de mult si asa de semet cu privire la mintea ta, iar ea atarna cu desavarsire si fara contenire de stomac. Legea postului, ce pare o lege pentru pantece, este de fapt o lege pentru minte. Mintea care imparateste in om, daca voieste sa intre in drepturile sale de stapanitoare si sa le pastreze, trebuie mai inainte de orice sa se supuna legii postului(…) numai prin trezvie necontenita poate ea sa cugete la poruncile evanghelice si sa le urmeze. Temelia virtutilor este postul. Omului nou zidit, cand a fost pus in rai, I s-a dat o singura porunca; porunca postului. Fireste, ea a fost data fiindca era indeaujuns pentru a-l pastra in neprihanirea lui pe cel intai zidit. Porunca nu privea multimea mancarii, ci felul ei. Asasar sa taca cei ce recunosc postul doar in privinta multimii, iar nu a felului mancarii. Adancindu-se in cercetarea prin cercare a postului, vor vedea ce insemnatate are felul mancarii. Asa de insemnata este porunca postului, data omului in rai de catre Dumnezeu, incat odata cu porunca a fost rostita si amenintarea cu pedeapsa daca porunca avea sa fie incalcata. Pedeapsa este imbolnavirea omului de moartea vesnica. Si acum continua moartea pacatului sa-I imbolnavesca pe calcatorii sfintei porunci a postului.
 Cel care nu pazeste masura si alegerea cu grija a mancarii nu poate sa-si pastreze fecioria, nici intreaga intelepciune, nu-si poate infrana mania, se deda leneviei, tarndavirii si intristarii, se face rob al slavei desarte, salas al trufiei, pe care o baga in om starea lui trupeasca, ce apare cel mai adeseori din pricina mesei bogate si ospatarii pana la sat. Porunca postului a fost innoita sau intarita de catre Evanghelie: Ci luati aminte sa sine-va, ca sa nu se ingreuneze inimile voastre cu satul mancarii si cu betia (Lc.XXI,34),a poruncit Domnul. Satul mancarii si betia ingroasa nu numai trupul , ci si mintea si inima, adica il aduc pe om, cu sufletul si cu trupul, intr-o stare trupeasca. Dimpotriva postul il aduce pe crestin intr-o stare duhovnicesca. Cel curatit prin post este smerit cu duhul, cu intreaga intelepciune, tacut, subtire in simtirile inimii si in ganduri, usor la trup,in stare de nevointe si de vederi duhovnicesti, in stare sa primeasca harul dumnezeiesc. Omul trupesc este cu totul cufundat in desfatari pacatoase. El e impatimit de placeri si cu trupul, si cu inima, si cu mintea, el nu numai ca nu-I in stare sa se defete duhovniceste si sa primesca harul dumnezeiesc, dar nu-I in stare nici macar sa se pocaiasca. Indeobste, el nu-I in stare de indeletniciri duhovnicesti: este tintuit de pamant, s-a inecat in materie, e mort viu cu sufletul. Vai voua, celor ce sunteti satui acum, ca veti flamanzi! (Lc.VI,26).
 Asa a grait Cuvantul lui Dumnezeu despre calcatorii poruncii sfantului post. Cu ce va veti hrani in vesnicie, daca aici nu ati gustat nici una din bunatatile ceresti ? Cum veti putea sa va hrani cu bunatatile ceresti si sa va indulciti de ele, cand n-ati agonisit nici o iubire fata de ele, ci numai scarba? Adevarata paine a crestinului este Hristos. Saturarea ce nu cunoaste sat cu acesta paine - iata “ imbuibarea” si desfatarea cea mantuitoare la care sunt chemati toti crestinii. (…) Minunata e imbinarea postului cu rugaciunea ! Rugaciunea este imbinata de putere daca nu e intemeiata pe post, iar postul e neroditor daca pe el nu e zidita rugaciunea.Postul il desface pe om de patimile trupesti, iar rugaciunea se lupat cu patimile sufletesti, si dupa ce le-a biruit, patrunde intreaga alcatuire a omului, il curateste; in biserica cea cuvantatoare curatita, ea Il aduce pe Dumnezeu.
Ce este patima imbuibarii si betiei ? Pofta firesca de mancare si bautura care si-a pierdut dreapta randuiala, care le pretinde mancare si bautura mult mai multa si mai felurita decat este nevoie pentru sprijinirea vietii si a puterilor trupesti , asupra carora mancarea, cand prisoseste, lucreaza in chip cu totul potrivnic rostului sau firesc, lucreaza in mod vatamator, slabindu-le si nimicindu-le. Pofta de mancare se indrepteaza prin mese simple si infranarea de la ghiftuire si de la desfatarea cu gustul mancarii. Pentru inceput, trebuie parasita ghiftuirea si defatarea cu gustul mancarii; prin acesta, pofta de mancare se ascute si se indrepteaza, iar cand se indrepteaza, atunci se multumeste cu mancarea simpla. Dimpotriva, pofta de mancare indestulata prin ghiftuire  si defatare cu gustul mancarii slabeste. Pentru a o starni, folosim felurite mancaruri si bauturi gustoase. La inceput, pofta pare indestulata, apoi se face mai pretentioasa si, in cele din urma, se preface intr-o patima bolnavicioasa, ce ascuta necontenita indulcire si ghiftuire si nicodata nu se mai satura. Hotarandu-ne sa ne inchinam viata lui Dumnezeu, punem la temelia nevointei noastre postul . Si noi sa nu ingaduim nicicum, niciodata,sub nici un pretext, a calca porunca postului prin ghiftuire si mai ales prin betie.(…) Postul e pentru om, nu omul pentru post, insa oricum am intrebuinta mancarea, des sau rar, ghiftuirea este oprita cu desavarsire : ea il face pe om incapabil de nevointele cele duhovnicesti si deschide usa altor patimi trupesti.
Postul fara masura, adica infranarea prisositoare si prelungita de la mancare, nu e incuviintata de Sfintii Parinti : din infranarea cea fara de masura si slabanogirea ce ia nastere din acesta omul isi pierde puterea dea mai savarsi nevointele duhovnicesti, adeseori cade in ghiftuire,adeseori cade in patima semetirii si trufiei. (…) Foarte insemnat este felul mancarii. Macarea continua sa aiba si acum o puternica lucrare asupra sufletlui, lucru care e foarte invederat in privinta folosirii vinului. Acesta lucrare a mancarii este intemeiata pe felurita ei inraurire asupra trupului si sangelui si pe faptul ca aburii si gazele ei urca de la stomac la creier si inrauresc mintea.(…) Condimentele iuti trebuie indepartate de la masa, fiindca starnesc patimile trupesti. Aici intra piperul, ghimbirul si altele.Cea mai firesca mancare este cea pe care i-a randuit-o Ziditorul omului indata dupa zidire: hrana vegetala. Dumnezeu le-a grait stramosilor : “ Iata, am dat voua toata iarba care face samanta, care este deasupra a tot pamantul : si tot pomul ce are intru sine rod de samanta va fi voua de mancare ( Fac.I,29).
De-abia dupa potop a foast ingaduita mancarea carnii.(Fac.IX,3) Hrana vegetala e cea mai buna pentru nevoitor. Ea infierbanta cel mai putin sangele, ingroasa cel mai putin trupul; vaporii si gazale ce iau nastere din ea si urca la creier au cea mai mica inraurire asupra lui; in fine, ea este cea mai sanatoasa, dat fiind ca stimuleaza in cea mai mica masura producerea de mucus in stomac. Din aceste pricini, ea inlesneste omului pastrarea curatiei si trezviei mintii, iar stapanirea acesteia asupra intregii alcatuiri a omului se intareste; aspra celor ce o intrebuinteaza au mai putina inraurire patimile si acestia au mai multa putere spre a se indeletnicii cu nevointele bunei cinstiri. Pestele ,mai ales cel gras de mare, are deja cu totula alte insusiri : el are o inraurire mai puternica asupra creierului, ingroasa trupul, aprinde sangele, umple stomacul de sucuri vatamatoare, mai ales cand este intrebuintat adeseori si in chip statornic. Aceste insusiri le are, intr-o masura neasemuit mai mare, si carnea: ea ingroasa trupul grozav, pricinuindu-I o deosebita ingreunare; vaporii si gazale ei ingreuneaza foarte tare creierul. Din acesta pricina ea nu este intrebuintata nicidecum de catre monahi; ea le ramane oamenilor care traiesc in lume si se indeletnicesc tot timpul cu munci trupesti grele. Dar si pentru acestia intrebuintarea ei statornica este vatamatoare.” Cum – vor striga aici parutii intelepti. Mancarea carnii este ingaduita omului de Dumnezeu, iar voi opriti folosirea ei ?
La acestea vom raspunde cu vorbele Apostolului: Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos : toate imi sunt ingaduite,dar nu toate zidesc ( I Cor.X,23). Noi ne ferim de folosirea carnii nu pentru ca am socotit-o necurata, ci pentru ca ea ingreuneaza foarte mult intreaga noastra alcatuire, impidicand sporirea duhovnicesca. Sfanta Biserica, ingaduind, prin inteleptele sale randuieli si parvile,crestinilor ce locuiesc in lume, intrebuintarea mancarurilor din carne, nu le-a ingaduit intrebuintarea lor necontenita, ci a despartit rastimpurile in care este ingaduita mancarea carnii prin rastimpuri de infranare, in care crestinul se scutura de ingreunarea carnurilor si se invioreaza duhovniceste. Aceasta roada a posturilor o poate cunoaste din proprie experienta cel care le pazeste. Monahilor le e oprita intrebuintarea carnurilor; le e ingaduit sa intrebuinteze lactate si oua in rastimpurile cand mirenii pot sa manance carne. La anumite soroace si in anumite zile, li se ingaduie si pestele – dar in cea mai mare parte a timpului ei pot sa intrebuinteze doar hrana vegetala.(…) Pravilele postirii au fost randuite de Sfanta Biserica cu scopul de a-i ajuta pe fiii ei, ca o calauza pentru intreaga obste crestina. In privinta masurarii postului, fiecare trebuie sa se cerceteze pe sine cu ajutorul unui parinte duhovnicesc incercat si cu darul dreptei socotinte si sa nu i-a asupra-si un post mai presus de puterile sale,fiindca iarasi o spun, postul e pentru om, nu omul pentru post; mancarea, care e lasata pentru sprijinirea trupului, nu trebuie sa-l slabanogeasca. “ De iti vei infrana pantecele, a spus Sfantul Vasile cel Mare, vei inta in rai; de nu-l vei infrana, vei intra in iad”. Prin “ rai “ trebuie sa intelegem aici starea harica de rugaciune, iar prin iad starea patimasa. Starea harica a omului in vremea petrecerii sale pamantesti slujeste drept zalog al fericirii lui in Edenul ceresc; caderea in stapanirea pacatului si in starea de moarte sufletesca sulujeste drept zalog al caderii in prapastia iadului pentru muncile cele vesnice. Amin “ "
 
Nota: Fragment preluat din cartea "Experiente ascetice "autor Sfantul Ignatie Briancianinov

miercuri, 9 ianuarie 2013

Cine ne va lua noua nadejdea ?

In urma cu mai multe decenii asa-numitele puteri progresiste ale locului s-au apucat sa distruga orice avea legatura cu Biserica, cu credinta, cu radacinile noastre.” De ce aceasta manie metafizica?”,se intreba un cugetator contemporan si intrebarea aceasta o repeat pan aazi orice om intelept .Prin procedee democratice, in numele progresului si al democratiei, ora de religie trebuia sa dispara din scolala, icoanele sa fie date jos din salile de clasa, din tribunal din oficiile publice, chiar si de pe peretii spitalelor. Era o situatie pe care a infruntat-o , desigur mult mai intens, si Sfantul Luca atunci cand i-au luat cu forta icoana Maicii Domnului din sala de operatii. S-a luptat cu stapanirea lumeasca, pe atunci atotputernica. Nu putea insa sa faca altfel. De la aceasta icoana primea curaj si putere si facea fata chiar si celor mai dificile situatii in sala de operatii. Sfantul nu sovaia sa le spuna pacientilor lui: - Sa ii multumiti lui Dumnezeu! El v-a vindecat prin mainile mele.Daca un doctor recunoscut si vestit simtea atata nevoie sa aiba langa el icoana Maicii Domnului, cu atat mai mult are nevoie un bolnav care patimeste pe patul de suferinta si cauta sa se agate de ceva. Care ideologie,care filosofie, care politica poate sa dea putere si speranta omului suferind ? (…) Cel mai bun raspuns nu l-a dat o scrisoare care a ajuns in mainile noastre in anul 2008, cu rugamintea de a fi publicata in revista “ Evroklidona”. Expeditorul ei era iubitul nostru prieten- acum adormit in Domnul- Evanghelos Krustalakis, judecator la Curtea Suprema, om cu o credinta profunda in Dumnezeu, care in problemele de sanatate avute nu a incetat sa creada, sa nadajduiasca, dar sis a se incredinteze iubirii lui Dumnezeu.
” In luna aprilie a anului trecut an fost supus unei interventii chirurgicale foarte dificile. A fost nevoie sa raman pentru putin timp in Sectia de Terapie Intensiva a spitalului.Nu stiu cati au experienta ingrijirii medicale intr-o astfel de sectie ! Esti sub supraveghere medicala continua, te afli intr-un loc interzis altora, cu exceptia personalului medical si auxiliary. Pentru foarte scurt timp, de doua ori pe zi, sunt premise vizite. In aceste conditii simple, cel care este tratat aici, asa cum e normal, este stapanit deun sentiment acut de izolare. De mai multe ori il napadeste sentimental abandonarii. Sunt greu de expimat in cuvinte aceste sentimente.In orele nesfarsite de singuratate multe ganduri umplu mintea bolnavului si il preocupa anumite intrebari. Foarte greu mi-a fost sa-mi readuc in minte acest moment, gandurile si intrebarile care mi-au trecut prin cap in toata acesta perioada. Un singur lucru este clar: sentimental puternic de singuratate imi cuprinsese mintea si imi chinuia sufletul. Am incercat sa pastrez legatura cu viata, readucandu-mi in minte momente frumoase din anii precedent.
 Aceasta stradanie a avut efect la inceput. Insa dupa putin timp ma cuprindea din nou sentimental singuratatii si al parasirii. Intins pe pat, privind aproape tot timpul tavanul camerei, am inceput sa imi rotesc privirea de jur-imprejur.Si dintr-odata am descoperit, pe peretele de vizavi, in coltul din stanga, o icoana a Maicii Domnului, care Il tinea in brate pe Hristos. Un om bun o pusese acolo. Din acea clipa Maica Domnului noastru a devenit compania mea. Aceasta icoana simpla, care nu avea o valoare artistica deosebita, era o usa care m-a condus aproape de Maica Domnului. Atunci am inteles mai bine ce vor sa spuna cuvintele” cinstirea icoanei trece la prototipul ei”, asa cum spun Sfintii Parinti ai Bisericii noastre. Sentimentele gandurile,agoniile mele au devenit obiect de destainuire catre Maica Domnului. Parea ca ea ma aude. Desigur , nu imi vorbea, simteam insa ca imi intelege agonia. Astfel, o atmosfera de liniste si de pace s-a asezat incet-incet peste sufletul meu zbuciumat. Orele nesfarsite ale sederii mele in Sectia de Terapie Intensiva au incetat sa mai fie un cosmar. Aveam sentimental ca cineva, care ma iubea mult,se afla langa mine. Simteam mangaierea calda a mainii unui prieten pe fruntea mea uscata si arzanda de la febra. Acum, departe fiind de incercarea prin care am trecut atunci, imi reamintesc cu emotie acele momente ale comunicarii mele cu Maica Domnului.
Aceasta comunicare ma face sa rememorez cu emotie si alte clipe asemanatoare: atunci cand m-am inchinat la icoana Cuvine-se cu adevarat din Biserica Protaton din Muntele Athos sau la icoana Maicii Domnului de la Manastirea Soumela din Muntele Vermion, la Cea plina de har din Tinos,la icoana Maicii Domnului din Marea Pestera din Kalavrita, la icoana ei Kikou din Cipru, de icoana Ierusalimitissa de la Ierusalim, la icoana Maicii Domnului Ajutatoarea din Hios. Aceste amintiri dar mai ales experintea mea cu icoana de la Sectia de Terapie Intensiva, m-au legat strans de de icoana Maicii Domnului. Astfel pot sa inteleg mai bine de ce asa de multi oameni, in momentele dificile lae vietii lor, se roaga in fata icoanei Maicii Domnului. Il inteleg acum pe Kolokotronis ( 1770-1843 - Protagonist al Revolutiei grecesti de la 1821 )care, cand tovarasii lui l-au parasite, a apelat la Maica Domnului si s-a rugat in cea mai apropiata biserica.Traind toate acestae, sincer si cu toata dragostea mea, nu pot sa inteleg cum de sustin unii, de altfel jurnalisti remarcabili, ca trbuie sa inlaturam icoanele publice, pe motiv ca ele insufla libertatea religioasa a unor concetateni ai nostril, care sunt atei sau de alte credinte. Cred ca nici unul dintre noi nu pune la indoliala libertatea religioasa a cuiva. Imi e imposibil sa imi inchipui ca poate sa existe om rational care sa vrea sa impuna altora parerile lui religoase. Libertatea religoasa este un drept fundamental respectat intr-o societate democratica. Credinta sau necredinta fiecaruia dintre noi nu inceteaza a fi o chestiune strict personala. Ar fi insa de neconceput sa ajungem in cealalta extrema si astfel sa subminam, printr-o lege, libertatea religioasa a celorlalti cetateni. Eu nu pricep cum poate, prin ea insisi, existenta unor crezuri religioase sa prejudicieze libertatea religioasa a celor care au un crez diferit sau nu cred in nimic. Nu cred ca intentioneaza cineva sa ii oblige pe altii sa respecte aceste simboluri, nici sa devina adepti ai unor anumite religii.(…)Experintenta mea din Sectia de Terapie Intensiva m-a legat strans de icoana Maicii Domnului. Ca simplu cetatean am dreptul- cred- sa am sis a pun pe pereti( atat pe cei de acasa cat si pe cei publici icoanele Bisericii mele. Si, prin intermediul lor, mintea mea sa fie inaltata la persoanele sfinte care sunt infatisate in ele. Fara sa ma stapanesca nici un fanatism, nu voi permite sa mi se submineze acest drept. I-as rug ape toti cei care gandesc diferit, ale caror idei le respect intru totul, sa priveasca lucrurile si din acest punct de vedere. Le doresc sincer si din tot sufletul sa nu aiba niciodata propria lor experinta intr-o Sectie de Terapie Intensiva.

1 ianuarie 2008 Evanghelos Kroustalakis – Sarbatoarea taierii imprejur a Domnului si praznicul Sfantului Vasile cel Mare.

Nota : Fragment preluat din cartea " Sfantul Luca al Crimeii - minunile contemporane"