" Cand citesti Noul Testament vei vedea ca Hristos nu mai porunceste oamenilor sa nu ucida cu mana lor si sa nu desfraneze cu trupul lor, sa nu fure cu bratele lor si sa nu minta cu limba lor, ci patrunde mai adanc in sufletul omenesc si ii porunceste sa nu ucida nici cu gandul, sa nu desfraneze nici cu pofta, sa nu fure nici cu cugetul si sa nu minta nici prin tacere. Un om drept, care se numea Lovro, si-a parasit satul si s-a retras intr-un munte, unde traia in liniste si se lupta ca sa smulga din suflet toate poftele, in afara sa cugete doar la Dumnezeu, sa se roage si sa posteasca. Cand s-a intors in sat, toti consatenii s-au minunat de sfintenia lui, si toti il cinsteau ca pe un om drept inaintea lui Dumnezeu. In acelasi sat traia si un anume Tadeu, care, pentru ca il invidia pe Lovro, le-a spus satenilor ca putea si el sa faca la fel. Astfel, s-a urcat in munte si s-a daruit insingurarii si nevointei, dar intr-o luna s-a intors . Cand satenii l-au intrebat ce a facut o luna in munte, el a raspuns :
- Am ucis,am furat, am spus minciuni, m-am mandrit, am desfranat, am ars case, intr-un cuvant am facut toate crimele de pe fata pamantului.
- Si cum s-a intamplat aceasta , de vreme ce ai locuit acolo singur ?
- Am fost singur cu trupul, dar cu sufletul si cu inima m-am aflat in lume, in legatura neintrerupta cu oamenii, si ceea ce n-am putut face cu mainile, cu picioarele, cu limba si cu trupul meu,le-am savarsit cu sufletul si cu inima. "
Sfantul Nicolae Velimirovici
"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov
Faceți căutări pe acest blog
vineri, 27 iunie 2014
vineri, 20 iunie 2014
Rugaciunea Sfantului Filaret !
" Doamne , nu stiu ce sa cer de la Tine. Tu unul stii de ce am nevoie, Tu ma iubesti pe mine mai mult decat pot sa Te iubesc eu pe Tine.
Parinte, da robului Tau cele ce singur nu stie a le cere. Nu indraznesc sa cer nici cruce,nici mangaiere : numai stau inaintea Ta. Inima mea e deschisa Tie ; Tu vezi trebuintele mele pe care nu le stiu eu. Vezi si fa dupa mila Ta.
Loveste-ma si ma tamaduieste, doboara-ma si ma ridica. Ma cutremur si tac cu evlavie inaintea vointei Tale sfinte si a cailor Tale cele nepatrunse pentru mine. Ma aduc Tie jertfa, nu am alta dorinta decat numai sa fac voia Ta; invata-ma sa ma rog, singur roaga-Te in mine ! Amin"
Nota : Rugaciunea de fiecare zi a Sfantului Ierarh Filaret al Moscovei ( Sfantul Filaret al Moscovei -Viata,predici si scrisori )
marți, 3 iunie 2014
Ce inseamna a ierta ?
"...Iertați celor care vă greșesc, pentru că
altfel nu veți fi iertați.
Împărăția lui Dumnezeu este Împărăția recunoașterii
reciproce, a acceptării reciproce și a dragostei, elemente care coincid cu
bucuria comuniunii, dar și a promptitudinii de a ridica unul poverile
celuilalt.Să iertăm, dar cum? De unde începe iertarea? Ar fi fost foarte ușor,
cu adevărat minunat, dacă iertarea ar fi putut începe cu o astfel de schimbare
a inimii, încât cei care ne sunt antipatici să devină iubiți, cele care ne-au
durut să se ierte și să putem începe de la început, ca și cum nimic nu s-ar fi
întâmplat. Dar așa ceva nu se poate săvârși.
Durerea trecutului o simțim, nu se
poate ierta, nu putem să reîncepem ca și cum nu ar fi existat nimic mai
înainte. Însă noima iertării nu este aceasta. Iertare nu înseamnă uitare, căci
uitarea nu duce nicăieri. Dacă iertăm cum, pentru ce pricină, sub ce condiții,
din pricina cărei neputințe, în ce punct a greșit, atunci îl lăsăm neprotejat.
Cel care a făcut greșeala trebuie să fie protejat de o eventuală nouă cădere.
Ceea ce a făcut, motivele și condițiile căderii sale nu trebuie să fie uitate,
deoarece de acum înainte are nevoie de „vizorul” nostru, de grija noastră
iubitoare, astfel încât să nu mai alunece, să nu mai păcătuiască iarăși. Exact
de aici începe iertarea. Din clipa în care, recunoscând vulnerabilitatea
celorlalți, așa cum o recunosc și pe a mea, nevoia lor de ocrotire, de ajutor
și de milă, sunt pregătit să duc împreună cu ei povara slăbiciunii lor,
vulnerabilitatea păcătoșeniei lor. Iertarea începe din clipa în care hotărăsc
să-i accept pe frații mei, fără să aștept să se schimbe, să-i accept așa cum
sunt, să le ușurez povara, astfel încât cândva schimbarea lor să devină
posibilă.
Așadar, condiția iertării se află înlăuntrul meu: este promptitudinea
mea de a-mi asuma această cruce, această povară, astfel încât ceilalți să se
vindece sau, cel puțin, să se protejeze de atacul răutății. Aceasta este ceva
pe care îl poate face oricine, nu este trebuință decât numai de o clipă de
înțelegere, de tărie morală și de bunăvoință. Cu toții avem alături de noi
oameni pe care cu greu îi suportăm, care sunt pricină de chinuire, de
nefericire și mânie, însă putem anula această mânie și să depășim nefericirea,
dacă ne facem îndatorirea noastră, datoria vieții noastre, lucrarea noastră,
care este să ducem împreună cu ei povara; să fim cei care, răniți, ocărâți și
prigoniți, să ne întoarcem către Domnul și să spunem: „Doamne, iartă-l, pentru
că nu țin minte răul și vreau să mă fac și să rămân statornic cu acest om în
neputința și păcătoșenia lui. Nu voi sta ca un judecător înaintea lui, iar dacă
eu nu sunt destoinic pentru asta, fă-o Tu pentru mine: nu-mi socoti judecarea,
nu-mi socoti osândirea, pe care cu asprime le-am pronunțat, nu-mi sprijini
mânia. Stai lângă mine pentru cel care a greșit, pentru că el sau ea are nevoie
de ajutor, de iertare și de vindecare, tocmai pentru această pricină”."
Nota : Fragment preluat din cartea "In lumina judecatii lui Dumnezeu " autor Mitropolitul Anthony Bloom de Suroj
luni, 2 iunie 2014
Gandirea majoritara de azi !
“Cei care cugetă nedrept şi-au zis în sine: "Viaţa
noastră este scurtă şi tristă şi omul nu poate scăpa de moarte, nici nu
cunoaşte cine l-ar izbăvi de şeol. Din întâmplare am ajuns să fim cum suntem şi
după viaţa aceasta vom fi ca şi cum n-am fi fost niciodată; căci fum este
suflarea din nările noastre şi cugetarea o scânteie care se aprinde din
mişcarea inimii noastre.
Când se va stinge, trupul nostru se va face cenuşă şi
duhul se va risipi ca aerul cel uşor. Numele nostru se va uita cu vremea şi
nimeni nu-şi va aduce aminte de lucrurile noastre şi viaţa noastră va trece ca
urma norului şi se va risipi ca negura, pe care o alungă razele soarelui şi
căldura lui o îngreuiază. Ca umbra de trecătoare este viaţa noastră şi
sfârşitul ei este fără înapoiere, că s-a pecetluit şi nimeni nu mai vine
înapoi. Veniţi deci şi să ne desfătăm cu bunătăţile cele de acum şi de făpturi
să ne folosim cu toată căldura tinereţii. Să avem din belşug vinuri scumpe şi
miresme şi să nu lăsăm să treacă florile de primăvară. Să ne încununăm cu flori
de trandafir, până nu se veştejesc.
Nimeni dintre noi să nu lipsească de la
petrecerile noastre, să lăsăm pretutindeni semnele veseliei noastre, căci
aceasta este partea şi menirea noastră.
Să asuprim pe cel sărac şi drept, să nu
ne fie milă de văduvă, şi de cărunteţile bătrânului încărcat de ani să nu ne
ruşinăm.
Puterea noastră să fie legea dreptăţii noastre, că ce este slab nu
este de nici un folos. Să vânăm pe cel drept, fiindcă ne stinghereşte şi se
împotriveşte isprăvilor noastre şi ne scoate vină că stricăm legea şi ne
învinovăţeşte că nu umblăm cum am fost învăţaţi din copilărie.
El se face pe
sine că are cunoştinţă despre Dumnezeu şi se numeşte: fiul Domnului. El este
pentru noi ca o osândă a gândurilor noastre şi ne este greu chiar când ne uităm
la el.
Căci viaţa lui nu seamănă cu viaţa celorlalţi şi cărările lui sunt
schimbate.
Înaintea lui suntem socotiţi ca necuraţi şi de căile noastre se fereşte
ca de o spurcăciune; el fericeşte sfârşitul celor drepţi şi se laudă că are pe
Dumnezeu drept tată.
Deci să vedem dacă cuvintele lui sunt adevărate şi să
cercetăm ce i se va întâmpla ieşind din această viaţă. Căci dacă dreptul este
fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl va apăra şi-l va scoate din mâna
potrivnicilor săi. Să-l încercăm cu ocări şi cu chinuri, ca să vedem cât este
de răbdător şi să încercăm suferinţa lui. Să-l dăm unei morţi de ocară căci,
după vorba lui, Dumnezeu va avea grijă de el".
Acestea sunt gândurile lor,
dar ei se amăgesc, viclenia lor i-a orbit. Ei nu cunosc tainicele puneri la
cale ale lui Dumnezeu, ei n-au nădejde în răsplata sfinţeniei şi nu cred că
sufletele curate vor avea. cununa lor.
Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune
şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale .
Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui
vor ajunge s-o cunoască.”
Nota : Fragment preluat din Sfanta Scriptura - Cartea intelepciunii lui Solomon ( Cap.2 , 1-24 )
Abonați-vă la:
Postări (Atom)