"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov


Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

O, Om !


Aceasta poezie a fost scrisa de Sfantul Ioan Iacob Hozevitul si sa ne fie noua indemn spre o viata mai chibzuita in cele vorbite.
O, Om !
-----------
O om ce mari raspunderi ai
de tot ce faci pe lume,
de tot ce spui in scris sau grai
de pilda ce la altii dai,
caci ea, mereu spre iad sau rai
pe multi o sa indrume.
---
Ce grija trebuie sa pui
in viata ta in toata,
caci gandul care-l scrii sau spui
s-a dus...in veci nu-l mai aduni,
si vei culege roada lui
ori viu, ori mort, odata.
---
Ai spus o vorba, vorba ta,
mergand din gura-n gura
va-nveseli sau va-ntrista
va curati sau va-ntina, rodind samanta pusa-n ea
de dragoste sau ura.
---
Scrii un cuvant...cuvantul scris
e-un leac sau o otrava,
tu vei muri, dar tot ce-ai scris
ramane-n urma drum deschis
spre moarte sau spre paradis
spre-ocara sau spre slava.
---
Ai spus un cantec, versul ramane dupa tine
indemn spre bine sau spre rau,
spre curatie sau desfrau
lasand in inimi rodul sau
de har sau de rusine.
---
Arati o cale, calea ta
in urma ta nu piere,
e calea buna sau e rea,
va prabusi sau va-nalta,
vor merge suflete pe ea
Spre cer sau spre durere.
---
Traiesti o viata viata ta
e una ,numai una,
oricum ai fi tu nu uita
cum ti-o traiesti vei castiga
ori fericire pe vecie
ori chin pe totdeauna.
---
O, om ! ce mari raspunderi ai,
tu vei pleca din lume,
dar ce ai spus prin scris sau grai
sau lasi prin pilda care-o dai
pe multi, pe multi, spre iad sau rai
mereu o sa-i indrume.
---
Deci nu uita!...Fii credincios
cu grija si cu teama
sa lasi in urma luminos,
un semn, un gand, un drum frumos,
caci pentru toate, neindoios,
odata vei da seama."
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Sfantului Parintelui nostru Ioan Iacob de la Hozeva, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Amin

Neoranduiala noastra, durerea Maicii Domnului


"Un monah aghiorit a povestit urmatoarea vedenie:
Ieromonahul Macarie din Manastirea Vatoped a fost un nevoitor duhovnicesc harismatic. In toata viata sa a pus in lucrare acest cuvant al Parintilor: " Monah inseamna o neincetata sila a firii".
Prezenta sa si viata lui monahala plina de traire duhovniceasca au fost de mare insemnatate pentru Manastirea Vatoped in acele momente grele, cand in Sfantul Munte scazuse foarte mult numarul monahilor. Intr-o vreme pentru a evita smintelile care se petreceau in manastire, parintele Macarie a hotarat sa plece.
Dar , Maica Domnului care veghea asupra vietii din manastire si asupra celei a parintelui Macarie, a randuit altfel.
Voia ei cea sfanta era sa ramana in manastirea de metanie ca sa-i slujeasca prin viata lui cea sfanta si prin discernamantul sau. Maica Domnului avea nevoie de el, pentru ca avea sa ajute mult manastirea.
La 1 ianuarie, dupa privegherea de noapte, parintele Macarie s-a intors la chilia sa ca sa-si continue acolo canonul.
Dupa ce a aprins focul in soba, a inceput sa-si faca canonul. Nu se stie cum in chilia sa a aparut un fotoliu cu rotile pe care parintele Macarie l-a asezat langa soba. In timp ce-si facea canonul, la un moment dat a vazut o "priveliste neobisnuita": o Femeie statea in acel fotoliu.
Arata mahnita si istovita din pricina neoranduielilor si a smintelilor care se petreceau in manastire. Si aceasta pentru ca monahii umblau ca niste neintelepti, iar nu " ca niste intelepti, rascumparand vremea". Parintele Macarie a ramas uimit cand a vazut-o pe acea Femeie si se intreba in sinea sa :" Cum o fi aparut aceasta femeie in chilia mea?
Ce cauta o femeie intr-o manastire din Sfantul Munte?
Dupa un timp cand privirile lor s-au intalnit, acea Femeie l-a intrebat:
-De ce vrei sa pleci din manastire? Unde vrei sa mergi? Nu vezi ca sunt bolnava si am nevoie de tine? Ramai aici !
Aceasta le-a spus Maica Domnului si a disparut.
Atunci parintele Macarie a cazut in genunchi si a sarutat locul unde au stat picioarele Maicii Domnului, rugand-o totodata sa-l ierte pentru hotararea lui nechibzuita.
Cunoascand voia dumnezeiasca a Maicii Domnului pentru el, a rostit cuvintele pe care candva le-a spus ea Arhanghelului Gavriil :" Iata robul tau, Stapana ! Faca-se mie dupa cuvantul tau !"
Nota :
Minune preluata din cartea " Ptaericul Maicii Domnului"

Sfatul cel de pe urma al Sfantului Vasile cel Mare: "Sa ravnim pentru o viata aspra"


" Va rog cu iubirea Domnului nostru Iisus Hristos, Care s-a dat pentru pacatele noastre, sa ne ingrijim in sfarsit pentru sufletele noastre, sa ne intristam de zadarnicia vietii trecute, sa ne luptam pentru cea viitoare intru slava Domnului si Hristosului Lui si a Sfantului slavitului Duh. Sa nu ramanem intru lene si in aceasta slabire, pentru ca prin lene pierzand cele acum si lasand inceputul lucrului pentru maine si pentru alte zile, cand vrajmasul ne va atinge pe noi neinarmati cu fapte bune, sa nu fim lipsiti de bucuria camarii de nunta si sa nu plangem in zadar si fara de folos, mahnindu-ne de vremea cea petrecuta in rau, cand nimic nu mai poate ajuta celor ce se pocaiesc.
"Iata acum este vremea potrivita ", zice Apostolul, "iata acum este ziua mantuirii" ( II Cor. 6,2 ).
Acest veac este veacul pocaintei, iar acela al rasplatirii ; acesta al faptelor, iar acela, al rasplatirii; acesta, al rabdarii, iar acela la mangaierii.
Acum Dumnezeu este ajutatorul celor ce se indreapta de la calea raului, iar atunci-strasnicul cercetataor al faptelor, cuvintelor si gandurilor omenesti. Acum ne bucuram de indelunga rabdare, iar atunci vom cunoaste dreapta judecata, cand ne vom scula unii spre vesnica osanda, iar altii spre viata vesnica, primind fiecare dupa faptele lui.
Pana cand vom lasa ascultarea lui Hristos care ne cheama intru Imparatia Sa cea cereasca?
Nu ne vom intoarce oare de la viata obisnuita la asprimea vietii celei dupa Evanghelie?
Nu ne vom inchipui acea zi grozava si mareata a Domnului in care, pe cei ce se apropie cu fapte spre partea cea dreapta a lui Dumnezeu ii va primii intru imparatia cereasca, iar pe cei care nu le au si pe care ii va pune la stanga ii va acoperii focul gheenei si intunericul cel vesnic ? Zis este :" acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor "( Matei 25, 30 )
Si noi spunem ca dorim imparatia cereasca, dar nu ne ingrijim de mijloacele prin care o putem castiga si, neluand asupra-ne nici o osteneala pentru legile Domnului, ne mangaiem dupa desertaciunea mintii noastre ca vom lua aceeasi cinste cu cei ce s-au impotrivit pacatului pana la moarte.
Cine e acela care in vremea semanatului sedea acasa sau dormea, iar la vremea secerisului si-a umplut jitnitele pana sus?
Cum a adunat struguri , daca singur nu a sadit via si nici n-a lucrat-o? A cui e munca a aceluia sunt si roadele; cinstea si cununile se cuvin invingatorilor. Se incununeaza candva omul care nici nu si-a lepadat imbracamintea pentru lupta cu vrajmasul, care, dupa cuvantul Apostolului, nu numai ca se cade sa invingem ci si sa ne luptam dupa lege.( II Tim.2,5), adica nelasand nimic neimplinit din cele prescrise, ci facand toate dupa lege ?
Caci zis este :" Fericita este sluga aceea pe care, venind stapanul, o va gasind facand asa. ( Luca 12,43)
Dar oare cum, alegand viata cea plina de placeri si nu viata cea dupa lege ne putem astepta la fericire, la impreuna vietuire cu sfintii si la bucuria cu ingerii Cum voi fi cu Iov, daca daca cea mai mica intristare n-am suportat-o cu multumire? Cum voi fi cu David, daca fata de vrajmasul n-am aratat marinimie? Cum voi ajunge la un loc cu Daniel, daca n-am cautat pe Domnul cu infranare necontenita si cu rugaciune neadormita?
Cum voi fi cu fiecare dintre sfinti, daca n-am urmat calea lor?
Care stapanitor va fi atat de nepriceput incat va invrednicii de aceeasi cununa si pe invingator si pe cel care n-a intrat cel putin in lupta ? Care comandant de oaste imparte deopotriva castigul intre invingatori si intre cei ce nu s-au aratat macar in lupta?
Dumnezeu e bun, dar El este si drept ! Iar cel drept rasplateste dupa merit, dupa cum este scris :" Fa bine ,Doamne, celor buni si celor drepti cu inima. Iar pe cei ce se abat pe cai nedrepte, Domnul ii va duce cu cei ce lucreaza faradelegea( Ps. 124, 4, 5).
Dumnezeu este milostiv, dar e si dreptul judecator, caci este zis :" iubeste milostenia si judecata Domnul ( Ps. 32,5) De aceea proorocul zice : " mila si judecata Ta voi canta Tie , Doamne "( Ps.100, 1).
Se cade sa stim catre cine e milostiv, caci este zis :" Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui( Matei 5,7). Vezi dar cu cata intelepciune imparateste El mila ? Nu fara judecata face mila si nici nu judeca fara mila. Caci milostiv este Domnul si drept si Dumnezeul nostru miluieste( Ps. 114, 5).
De aceea sa nu cunoastem pe Dumnezeu pe jumatate si iubirea lui de oameni sa nu o intoarcem in prilej spre trandavie. Pentru aceasta se trimit tunetele si fulgerul, ca sa nu fie nesocotita bunatatea. Cel ce porunceste saorelui sa lumineze, Acela pedepseste si cu orbirea, Cel ce trimite ploaia, Acela pune si focul. Unele arata bunatatea, altele asprimea; fie deci ca sa-L iubim pentru cea dintai, ori sa ne infricosam pentru cele de a doua, ca si noua sa nu ni se zica:" Sau dispretuiesti tu bogatia bunatatii Lui si a ingaduintei si a indelungii lui rabdari, nestiind ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta? Dar dupa invartosarea ta si dupa inima ta nepocaita, iti aduni manie in ziua maniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu (I Rom.2, 4-5).
Asadar, nefiind cu putinta sa ne mantuim daca nu facem fapte bune, potrivit poruncilor lui Dumnezeu, si nu fara de primejdie este a nesocoti vreuna din poruncile Lui, de aceea noi nevoitorii evlaviosi, care ne-am ales viata cea tacuta si linistita ca cea mai potrivita pentru lucrarea poruncilor evanghelice, sa ne ingrijim cum sa facem ca nimic din cele scrise sa nu raman de neideplinit.
Caci daca trebuie sa fie desavarsit omul lui Dumnezeu, dupa cum este scris (II Tim. 3,17), cu tot dinadinsul se cade, prin lucrarea oricarei porunci sa se pregateasca intru masura varstei plinirea lui Hristos, caci dupa legea Domnului, chiar un lucru curat, insa vatamat nu se primeste ca jerfta lui Dumnezeu."
Nota:
Text extras din cartea" Randuielile Sfantului Vasile cel Mare "

"Cu ce ochi vom privi noi la Hristos in Ziua Judecatii? "


Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvant la Sfanta si marea Luni
"Eu sunt prietenul tau, capul tau, sunt fratele tau, sora , mama, toate , si nu voiesc alta decat sa fii si tu prietenul Meu. Eu am fost sarac pentru tine, cersetor pentru tine, am fost rastignit pentru tine, am fost pus in mormant pentru tine, in Cer ma rog Tatalui pentru tine si am venit pe pamant mijlocitor pentru tine la Tatal. Tu esti Mie totul, frate impreuna mostenitor, prieten, membru.
Ce doresti mai mult ?
Pentru ce tragi indarat de la Acel ce atat de mult te iubeste? Pentru ce lucrezi tu numai pentru lumea aceasta?
Pentru ce torni tu apa intr-un vas fara fund? Caci aceea face pentru cel ce lucreaza pentru lumea cea de acum.
Pentru ce voiesti tu sa apuci focul si sa abati aerul?
Pentru ce alergi in zadar?
Toate au sfarsitul lor; arata-mi, deci, si sfarsitul ravnei tale pentru lume.
Dar tu nu poti acestea.
Toate sunt desertaciune.
Sa mergem la morminte; arata-mi pe tatal tau, arata-mi pe nevasta ta cea moarta. Unde este cel ce purta haine impletite cu aur, cel ce sedea in trasura pompoasa , cel ce avea putere pe viata si pe moarte ?
Eu nu vad nimc alta decat oase si viermi. Toate acele sunt pulberi si vis si umbra, un chip sec, ba nici macar un chip. Si dea Dumnezeu ca la sfarsit numai acesta sa fie raul.
Cinstea, tariul bun si bogatia sunt, negresit, aici o umbra, dar cele ce au fost legate cu ele, cele ce au urmat din ele : zgarcenia, desfranarea, acestea nu sunt umbre, ci sunt scrise in cer, fie cuvinte , fie fapte.
Cu ce ochi vom privi noi la Hristos in Ziua Judecatii? "
Nota :
Text extras din cartea " Cuvinte pentru vremurile din urma"

Craciunul

"Nu mult dupa arestarea noastra, doamna O'Hara incepuse deja sa expectoreze sange si pe zi ce trece era din ce in ce mai ingrijorata cu privire la soarta micutilor ei dupa moartea sa. Desigur noi nu ii puteam oferi nicio solutie salvatoare si nici macar mangaiere.
In ajunul Craciunului, trezindu-ne din zori, am aflat-o adihnindu-se pe pamant plina de pace, cautand catre copii ei cu chipul luminat de un zambet duios. Apoi s-a intors spre noi si ne-a intrebat:" Nu sunteti uimiti ca astazi nu ma mai arat ingrijorata de soarta copiilor mei ?
Am incuviintat; desigur, observasem si eram bucurosi pentru ea ca isi aflase pacea sufleteasca.
Atunci ne-a povestit ca pe timpul noptii fusese chinuita de ganduri negre, framantandu-se pentru copii, tot privind cerul instelat printr-una din gaurile din acoperis.
Plangea cu amar de teama ca vor ramane ai nimanui dupa moartea ei. Dintr-o data, a auzit o voce care a intrebat-o :" Crezi in Dumnezeu? " In sinea sa a raspuns "Da ".
Atunci vocea a continuat sa o intrebe ca din moment ce credea cu adevarat in Dumnezeu, de ce ii era greu sa inteleaga ca Dumnezeu poate purta de grija copiilor ei, asa cum are sub obladuirea Sa intreaga Cale Lactee? O pace adanca a invaluit-o, iar inima i-a saltata de bucurie, ca si intreaga ei fiinta, iar toate grijile sale le-a incredintat Atotputernicului Dumnezeu, Cel ce a creat nu doar Calea Lactee cu milionele sale de sisteme stelare, ci si toate galaxiile din Univers. Doamna O'Hara a izbutit mai apoi sa aiba primul somn cu adevarat linistit dupa saptamani intregi. Noi eram bucurosi pentru ea; mangaierea pe care o resimtea din incredintarea ca Domnul Atotiitorul poarta de grija intregului univers ii era adevarata forta spirituala.
Ajunul Craciunului a inceput pentru noi cand unul din gardieni, a venit sa ne aduca o lumanare care sa ne slujeasca drept "brad de Craciun". Am asezat-o intr-un colt al celulei, pe butoiasul pentru apa. Primisem de asemenea si o cutiuta de chibrituri si, la caderea serii, ne-am aprins 'bradul', privind cu uimire cata lumina putea raspandi acea simpla lumanare in celula noastra intunecoasa. Ochii tuturora erau atintiti acum asupra sa, mai degraba decat asupra boltei instelate de deasupra. Pentru mine celula parea asemenae unei picturi de Rembrandt. Ici si colo slaba lumina a becului si blanda licarire a lumanarii aruncau sclipiri pe chipurile unora dintre noi, dand la iveala expresii de dulce pace.
M-a strafulgerat atunci gandul ca acum 2000 de ani, Domnul alesese sa Se nasca, intr-un biet staul ca al nostru, de buna seama fara apa mustind din pamant, suparatoare muste ori privata plina de duhoare, insa fara doar si poate, era doar o umila pestera locuita de animale, intrucat, 'nu mai era niciun loc de gazduire' pentru Domnul Slavei, Ziditorul a toate, pentru Care nici cel mai maret palat de pe pamant nu ar fi fost de ajuns.
Asa se face ca El nu a fost leganat intr-un leagan imparatesc, impodobit cu nestemate, ci intr-o sarcacioasa iesle. Ieslea este, negresit, un mormat in miniataura, prefigurand scopul pentru care a primit sa Se nasca, anume pentru a-si da viata pentru noi.
Maretia Domnului este exprimata in smerenia Sa, pe care o vedem oglindita in delicata grija acordata micilor detalii ale zidirii Sale: o gargarita, un petic de muschi ori gingasele contururi pe care le aflam la cele mai obisnuite flori precum pintenul cocosului ori paralutele.
Deodata, am simtit ca Hristos Insusi venise la noi si stiam chiar locul precis unde se afla: nu in mijlocul celulei, ci in partea stanga, langa usa.
O Bucurie si o Pace de negrait se salasluisera in inima mea si intr-o clipita, nimic nu mai conta, nici sobolanii, nici umezeala, nici japonezii, nici boala, nici moartea, interogatoriile ori spaimele, deoarece intelesesem ca tot ceea ce era cu adevarat important si dadator de viata era sa fii aproape de Hristos si sa cunosti Fericirea cea Vesnica, in timp ce lipsa Sa ar insemna Iadul.
Atunci mi s-a revelat intelesul Cuvintelor Sale :" Intru Mine este plinatatea Bucuriei (In 15.11). Asa cum nemarginirea si vesnicia au acelasi izvor, tot asa timpul si moartea sunt in interdependenta si se devoreaza reciproc. Odata cu trecerea timpului, totul se naruieste, chiar si cele mai tainice edeficii ajung candva praf si pulbere. Peste noi imparatea linistea, si din celula apropiata s-a facut deodata auzita cantarea" Noapte lina , noapte sfanta ". Cand au terminat ei am inceput si noi si tot asa s-a intamplat cu celula urmatoare. Intrega inchisoare Bantejuj inalta imne de lauda lui Dumnezeu dimpreuna cu ingerii, multumindu-I pentru bunavoirea Sa aratata neamului omenesc, oferindu-ne preaminunatul dar Care este Fiul Sau.
Fiul Sau este "Pacea "Tatalui, Care este mai presus de toata intelegerea, Pacea intrupata in Persoana lui Hristos ce S-a pogorat in inimile noastre de cand a ales sa vina la noi.
Nu este acea pace care se naste intre oameni atunci cand sunt binevoitori unii cu altii. Este un dar cu mult mai maret, un dar daruit de Insusi Dumnezeu.
A doua zi, unul din gardieni ne-a spus ca a lacrimat atunci cand, apropiindu-se de inchisoare ca sa-si faca rondul de noapte, a auzit cantarea "Noapte lina, noapte sfanta".
Uriasa inchisoare alba a damnatilor, a inaltat laude Domnului, sus, in cer, si tot acolo, in lumina lunii, s-a invesmantat in haina preafrumoasa.
Dupa cum balegarul ajuta la crestere, asa si mizeria indurata de napastuitii acelei inchisori a facut ca in acea sfanta noapte sufletele lor sa se inalte catre Domnul.
Cand ne-am trezit in dimineata zilei de Craciun, am realizat ca mai toti simtiseram prezenta lui Hristos in celula cu o seara inainte. Stiam cu precizie si momentul in care parasise celulala, lasandu-ne ca dar inimile palpitand de adanca multumire si de nadejde plina de bucurie.
"Daca va intoarceti si sunteti in buna pace, va veti izbavi; linistea si nadejdea sunt vartutea voastra" ( Is. 30,15 ). Dimpreuna cu Noe toti cei credincioasi ne-au aratat Calea pe care trebuie sa o urmam in acesta viata pamanteasca catre Imparatia cea Cereasca.

In timp ce vorbeam insufletit despre Craciunul acesta, care fusese cel mai maret din intreaga noastra viata, am auzit planset de copii. Erau micutii doamnei O'Hara. Cel mai mare nu avea mai mult de noua ani. Mama lor isi daduse sufletul, iar chipul ei arata senin si plin de pace, parand a fi cufundata intr-un somn binefacator.
Ne-am intristat grozav cu totii, dand uitarii seara dinainte. Brusc, s-au deschis usile cu obisnuitul lor scrasnet ruginit si in cellula s-a ivit gardianul, insotit de un ofiter japonez. Acesta din urma s-a uitat la femeie si la copii care plangeau imprejurul ei, intreband ce i se intamplase. Inainte ca vreunul sa-i poata raspunde , una din femeile din celula a sarit si a inceput sa zbiere catre el: '"A murit! Amurit si vina e a voastra, caci apa de aici a ucis-o !"
Avea putin peste 30 de ani si murise de tuberculoza. Ofiterul japonez a scos iute o cravasa infipta in centura si a ridicat bratul sa o loveasca.
Insa femeia parca isi iesise din minti si a strigat catre el :" Hai , loveste-ma, ce mai astepti ! De mine nu ai de ce sa te temi, dar este Cineva de Care ar trebui sa te temi, si Acela este..." Si in acest punct si-a indreptat degetul in sus , spunand : " Dumnezeu!". Ofiterul si-a retezat miscarea , a cascat ochii mari la ea si si si-a coborat mana usor cu cravasa. Apoi s-a intors si a parasit in graba celulala. Eram toti consternati. Femeia cu pricina s-a asezat si a purces a plange, descarcandu-se nervos. Eram zguduiti de cele petrecute si ne intrebam daca ofiterul planuia vreo pedeapsa.
Si iata ca nu au trecut nici zece minute si gardianul s-a inapoiat si a cerut femeii sa-l urmeze impreuna cu cei trei copii ai doamnei O'Hara. Sovaind si nauciti de durere, s-au conformat ordinului in timp ce noi am ramas in celula, cuprinsi de panica. Ce avea sa li se intample? Aveau sa fie batuti? Pe masura ce tmpul se scurgea, ne simteam din ce in ce mai mahniti.
Intre timp, gardianul si cateva "numere" au aparut sa trupul doamnei O'Hara. Ingrijorarea cea mai apasatoare ni se aciuase in suflete. Dupa vreo doua ore, spre marea noastra surprindere, femeia s-a reintors, dar fara cei trei copii. Purta pe buze un zambet radios.
Ne-a spus ataunci ca ofiterul japonez a intrbat-o daca cei trei copii aveau afara vreo ruda-si ea i-a raspuns ca bunica lor nu fusese inca arestata si intemnitata. Spre surpriderea ei, ofiterul i-a spus ca hotarase sa dea voie copiilor sa paraseasca inchisoarea, ca sa fie lasati in grija bunicii lor pana la terminarea razboiului.
A scris ceva in japoneza pe o foaie de hartie, a semnat-o si i-a inmanat-o, spunanadu-i :" Da bunicii acesta hartie cu semantaura mea. O va ferii de prizonierat, caci eu personal i-am acordat permisiunea de a ramane in libertate ca sa poarte de grija copiilor. Vreau , ca tu, insotita de gardian, sa ii duci pe acestia la bunica lor si sa ii lasi acolo. Apoi sa te intorci inapoi."
Mai apoi s-au petrecut urmatoarele. Au pornit-o intr-un "sado"( o sareta trasa de cal), si cand au ajuns la casa bunicii, ea i-a dat acesteia vestea mortii fiicei sale. Ce cadou grozav, numai bun de primit in ziua de Craciun!..Bunica s-a prabusit si a inceput a plange, imbratisandu-si strans nepotii, si a luat actul oficail japonez care ii oferea pemisiunea de a scapa de prizonierat pe durarata razboiului. Am trecut de la cea mai crancena dispearare la o bucurie de neinchipuit.
Intr-adevar, Domnul i-a aratat doamnei O'Hara ca El poarta de grija celor trei copilasi si poate misca inima unui ofiter japonez ca sa cationeze dupa voia Sa.
I decursul a douasprezece ore de la moartea mamei, copiii isi redobnadisera libertatea.
Cine este Dumnezeu mai mare ca Dumnezeu nostru? ( Ps. 76, 13)
Niciodata n-am putut uita acest uimitor Craciun, cand o marunta lumanare pe un biet butoi ne-a amintit ca Dumnezeu este cu adevara Lumina Lumii si ca intru El nu este intuneric.(...)
Trebuie sa alegem cui dorim sa-i slujim; nu putem sta cu un picior pe un taram si cu celalalt pe taramul vrajmas. Cand Hristos, Invatatorul cel Bun, a fost rastignit, doar o mica parte dintre ucenici I-au stat alaturi la piciorul crucii.
Asa se petrece si astazi cu Biserica cea Adevarata a lui Hristos. Este foarte mica, cu mult intrecuta in numar de necredinciosii de toate nuantele.
Trebuie sa alegem daca vrem sa facem parte din turma oilor si sa castigam mantuirea, ori sa fim numarati in turma caprelor. " Nu va injugati la jug strain cu cei necredinciosi"( 2 Cor. 6,14 ), suna mustrarea.
Insa cati dintre noi iau aminte la aceasta si parasesc multitudinea de "biserici", care nu sunt decat trupuri fara de suflare, si purced in calea Adevaratei Biserici Vii?
"Cel care cauta va afla"( Lc. 11, 9; Mt. 7, 7 )
El ne-a oferit cel mai pretios dar, aratandu-ne ca ceea ce este cu neputinta la oameni este cu putinta la Dumnezeu.
Dumnezeu poate deschide usi dar le poate si inchide pentru noi, dupa cum Ii este voia. Precum a trimis un inger sa-l scoata pe Sfantul Apostol Petru din inchisoare, tot asa a miscat si inima ofiterului japonez ca sa daruiasca libertatea celor trei micuti. Dupa cum ii promisese mamei muribunde, Dumnezeu a aratat ca are deplina putere spre a purta de grija celor trei copii, dupa cum vegheaza asupra Caii Lactee si tuturor celorlate galaxii."

Nota:
Text extras din cartea " In lagarele japoneze -minuni din secolul XX"