"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov


Faceți căutări pe acest blog

vineri, 8 octombrie 2010

Dreapta Credinta a neamului romanesc


"Sa stiti ca radacina si viata poporului nostru inaintea lui Dumnezeu , este credinta cea dreapta in Hristos, adica Ortodoxia.
Noi ne-am increstinat de aproape 2000 de ani, din timpul Sfantului Apostol Andrei. Colonistii romani, carora le-au predicat Sfaintii Apostoli Petru si Pavel la Roma si cei din Grecia, cand au venit aici cu legiunile roamane, au adus credinta ortodoxa. Eram daci pe atunci; stramosii nostrii dacii si romanii, de la care am ramas noi romanii. De atunci de cand am primit sfanta si dreapta credinta in Dumnezeu, poporul nostru a avut viata. Pana atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort.
Viata poporului roman este dreapta credinta in Iisus Hristos.
Bagati de seama!
Ca popor crestin de doua mii de ani de cand suntem noi, am avut toata administratia noastra si toata traditia noastra sfanta. Sa tinem cu tarie la credinta Ortodoxa.
Ati vazut dumneavoastra, de la primii voievozi crestini ai romanilor, de cand sunt cele trei Tari Romanesti, Moldova , Muntenia si Ardealul, toti au fost crestini ortodocsi. Ati vazut pe Mihai Viteazul ? Mama lui a fost calugarita. Du-te la Manastirea Cozia si vei vedea langa Mircea cel Batran, care a intemeiat aceasta manastire si-i inmormantata acolo, o lespede de piatra care scrie : "Aici odihneste Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul ".
Ai auzit? El domn peste trei principate, ca ocupase si Ardealul, si mama lui calugarita.
Apoi si Stefan cel Mare. Du-te la Manastirea Probota, unde este ingropat Petru Rares, facuta de el. Vei vedea langa dansul scris :"Aici odihneste roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea, mama lui Stefan cel Mare.
Ei domni si mamele lor calugarite !
Vedeti voi cata unire era intre credinta si conducere atunci?
Cel ce conducea tara avea mama calugarita si frate calugar. Asa trebuie sa murim!
Au cunoscut ca totul este desertaciune. Da erau adevarati domni. Oricat ar fi , viata asta este umbra si vis! Este o scurta trecere! Dar eu cand mor, ma duc la o viata care nu are sfarsit. Cine are sa se roage pentru mine? Asa cugetau inaintasii.
Ai vazut ca toti isi faceau cate o manastire si mormant in manastire? Fericiti si de trei ori fericiti au fost domnii nostrii ortodocsi : Stefan cel Mare si Sfant, la Putna; Ieremia Movila si Gheorghe Movila, la Sucevita; Petru Rares , la Probota; Lapusneanu la Slatina; Alexandru cel Bun la Bistrita; Mircea cel Batran, la Cozia. Ai auzit unde era inima lor ?
Unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta.
Pentru aceea au facut ei manastiri, ca sa fie pomeniti sute de ani la Sfanta Liturghie.
Stefan cel Mare n-a fost baptist ! Mircea cel Batran n-a fost evanghelist sau adventist ! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova; nebunii astia care au iesit acum. Nici o secta nu exista in tara noastra pe atunci.
Acestia-s draci care vin cu aceste credinte din strainatate, platiti de masoni, sa ne strice dreapta credinta si originea noastra si radacina noastra de popor ortodox.
Ce spune Sfantul Efrem Sirul ? : " Cu omul eretic sa nu vorbesti , in casa sa nu-l primesti, la masa sa nu stai cu dansul, buna ziua sa nu-i dai ". Acestia sunt inainte- mergatorii lui Antihrist. Ca Mantuitorul a spus la Efeseni, prin Apostolul Pavel : "Biserica este Trupul lui Hristos, iar cap al Bisericii este Hristos. Fiecare sectar care s-a despartit de Biserica, s-a despartit de Hristos. Este om la satanei.
Evanghelia spune: In vremea de apoi vor iesi hristosi mincinosi si prooroci mincinosi si pe multi vor insela.
Paziri-va de sectari, care dau brosuri prin trenuri, prin gari si prin cutiile de posta si unde vad oameni, dau gratuit otrava lor. Cand vei vedea o carte ca nu are aprobarea Sfantului Sinod si nu are cruce pe ea, da-o pe foc, chiar Biblie daca este! Daca-i sectanta si scrie sa nu va inchinati la icoane , da-o pe foc! Nici un pact nu ai ! Aceasta este otrava semanata de inainte-mergatorii lui Antihrist . Toate sunt otrava.
Sa tineti credinta care ati supt-o de la piepturile maicilor voastre !Sa tineti credinta care o avem de doau mii de ani ! Nu va luati dupa slugile satanei, care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpara pe prosti si nelamuriti in credinta, sa rupa unitatea si sufletul poporului roman si vor sa faca cele mai mari erezii si nebunii in tara asta. Paziti-va de nebunii acestia ! Au case de rugaciuni, dar acolo-i casa satanei. Unde nu sunt preoti si arhierei, nu este Hristos. Ca Mantuitorul a spus asa la Apostoli : Luati Duh Sfant ! Carora veti ierta pacatele, iertate vor fi. Iar carora le veti tine, tinute vor fi.
Nu la sectari le-a spus acestea, ci la Apostoli, la episcopi si la preoti. Caci Apostolii, prin punerea mainilor si prin succesiunea apostolica, au dat darul Duhului Sfant la toti preoti din lume, prin hirotonii.
Deci, bagati de seama, ca sectarii nu au ierarhie canonica; n-au pe Duhul Sfant in ei, au numai pe satana; n-au cele sapte Sfinte Taine, ni cinstesc pe Maica Domnului si Sfanta Cruce si nu au mantuire. De aceea feriti-va de sectanti. Auzi ce spune Apostolul Pavel :" Luati aminte de voi si de turma voastra, intru care v-a pus pe voi Duhul Sfant pastori " zice la preoti la arhierei.
Celor doisprezece Apostoli, pe care i-a ales Hristos , cand s-a inaltat la cer le-a spus: " Stati in Ierusalim pana va veti imbraca cu putere de sus!
Si la Duminica Mare, dupa zece zile a venit peste ei Duhul Sfant de sus, in chip de limbi de foc. Pe urma, vorbeau toate limbile de sub cer. Si dupa ce i-a imbracat cu putere de sus, i-a trimis zicand:" Mergand, propovaduiti Evanghelia la toata lumea, botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cine nu va crede se va osandi."
Deci, Biserica lui Hristos are ierarhie canonica, Duhul Sfant este in Biserica si cap al Bisericii este Hristos. Toti sectantii care s-au rupt de Hristos si nu merg la Biserica, sunt fiii lui Antihrist si inainte-mergatori ai satanei. Sa nu va luati dupa ei !
Sa nu spuneti ca nu v-am spus!
Sa tinem credinta noastra pe care au tinut-o toti voievozii nostrii si toti protoparintii noastri si toti romanii cei adevarati.
Daca vrei sa fi fiu adevarat al lui Hristos si al Tarii Romanesti, sa tii credinta cea dreapta, ortodoxa, care o tinem de doua mii de ani. Daca nu, nu esti fiu al Bisericii, esti strain de naemul romanesc. Nu poti fi cetatean crestin si roman, daca nu ai dreapata credinta in Hristos. Esti strain. Nu esti fiu al tarii.
Ca fiu adevarat al Romaniei este cel care-i ortodox, pentru ca Biserica Ortodoxa predomina in tara noastra de doua mii de ani. Iar pe cei care-s sectari sa nu-i primi in casele noastre.
Iar cei care are confesiuni aprobate de stat, cum sunt catolicii, treaba lor.
Dar acestia care s-au rupt din Biserica Ortodoxa si s-au facut sectari, nu fii adevarati ai tarii noastre, nici ai Bisericii, ci sunt inainte-margtori ai satanei.
Tara noastra romneasca ca sa fie adevarata cum a fost totdeauna, sa tina linia Ortodixiei. Ortodocsi ne-am nascut de la origine, de la colonizarea Daciei, ortodocsi am trait timp de doua mii de ani si ortodocsi trebuie sa stam pana la moarte.
Asta este adevarata credinta a Romaniei.
Iata ce este : Cand s-a trezit copilasul tau, ca esti mama si tata, ia si-l invata sa faca Sfanta Cruce dreapta, invata-l Tatal nostru, pe urma invata-l Crezul, Simbolul nostru de credinta Niceo-Constantonopolitan, de la 325 si de la 380. Dreapta credinta pecetluita de doua Sinoade Ecumenice, unde a fost Sfantul Grigore Bogoslovul. Si Crezul este aprobat de toate Sinoadele ecumenice , pana in zilele noastre.
Apoi , acum la sfarsitul lumii o sa apara hristosi mincinosi si prooroci mincinosi, sa insele lumea. Slugile lui Antihrist.
Sfantul Efrem Sirul zice :" Cand mintea a parasit scopul blagocestiei-adica al dreptei credinte- toate faptele bune nu mai folosesc. Si fachirii cei din India si bonzii, si yoghinii postesc si se roaga, dar pentru cine ? Pentru diavol, nu pentru Hristos. Nu primeste Dumnezeu nici o fapta buna, daca nu se face dupa dreptarul Ortodoxiei. Nu este mantuire afara de Biserica ! Biserica-i trupul lui Hristos.
Ia sa va dau o pilda: Iata ca acest copac, sa zicem ca este incarcat cu roade pana in varf, sau cu flori; si deodata o ramura a lui se rupe si cade pe pamant incarcata de flori sau de roade. Sa-mi spuneti mie, mladita aceea mai poate rodi? Mai poate inflorii mai departe? Nu ! Dar de ce-i buna ? Se usuca si in foc se arunca.
Hristos a spus ca El este Trupul Bisericii . "Eu sunt buciumul vitei si voi sunteti ramurile. Toata mladita care armane in bucium, aduce roada multa. Si aceea acre se rupe si cade din bucium, se taie-zice- si in foc se arunca. Asa este cu oricina sa- rupt de Biserica. Nu mai are seva Duhului Sfant.
Prin punerea mainilor, arhiereul trimite mai departe , prin succesiunea apostolica, Duhul Sfant peste toti preotii si diaconii, iar preotul, dupa ce a primit Duhul Sfant la hirotonie, prin celelate Taine cuvenite lui, sfinteste pe toti credinciosii.
Pe alta cale nu vine Duhul Sfant in sufletul omului, deact numai si numai pe calea pe care a aratat-o Hristos.
Ce spun nebunii de penticostali , ca au botezul cu Duhul Sfant ? Anatema aceste-i pareri blestemate! Numai Apostolii au botezul cu Duhul Sfant si cu foc, ca lor li s-a dat putere sa predice si sa propovaduiasca.
Deci numai prin Biserica se poate face iertarea pacatelor; numai Biserica are putere, prin preotii si arhiereii sai, sa leges i sa dezlege pactele lumii.
Deci tineti-ve de Biserica lui Hristos, care de doua mii de ani stapaneste miliarde de suflete!
Nu va bagati in luntre sparte si va aruncati in valurile iadului si sa va para ca va mantuiti afara de Biserica! Cine este afara de biserica acela este afara de Hristos!
Dumnezeu sa va ajute. Amin "


Nota :
Fragment preluat din cartea " Marturii ortodoxe" , cuvinte ale Parintelui Cleopa Ilie.

miercuri, 6 octombrie 2010

Sfantul Nectarie ofera un sfat bun


"Pe timpul in care era inca in viata, Sfantul Nectarie avea obiceiul sa se plimbe cateodata prin diverse locuri ale insulei, sa vorbeasca cu oamenii, sa le ofere un sfat bun si sa ii cunoasca mai bine. Intr-una din zile, cam cu doi ani inainte de a trece la cele vesnice, s-a intalnit cu un jandarm care pazea in insula un depozit de munitie.
Au stat de vorba pe mai multe teme, jandramul fiind curios sa afle cat mai multe lucruri legate de credinta, dar avand in sine un puternic spirit de contrazicere. Era un om care nu accepta decat argumentele materiale, un fel de Toma necredinciosul, care nu credea nimic pana cand nu credea cu ochii sai si pipaia cu mainile sale. De aceea, discutiile se prelungeau adeseori si se terminau fara rezultate prea impresionante.
Influentat de ideile materialiste, jandarmul nu accepta sa creada in cele spirituale. Dupa o bucata de vreme, jandarmul respectiv a fost transferat la alta unitate, care se afla departe, pe o alta insula din Marea Egee. A stat acolo cativa ani buni, fara sa mai auda nimic de Sfantul Nectarie. La un moment dat, a fost din nou trimis, cu probleme de serviciu in insula Eghina.
Coborand de pe vapor, a apucat pe drumul care ducea spre unitatea militara si marea i-a fost mirarea si bucuria cand sa intalnit din nou cu Sfantul Nectarie, pe drumul prafuit si incins de caldura. S-au asezat pe o banca la umbra si au inceput sa reia anumite discutii mai vechi, pe teme de teologie. Nici o schimbare insa, nu se vedea in punctele de vedere ale celor doi. Dupa ce s-au odihnit si au discutat vreme de aproape jumate de ora, si-au vazut fiecare de drumul sau.
Indata ce a predat actele pentru care venise la unitatea respectiva, jandarmul a coborat jos in oras, la cafenea, ca sa se inatlneasca cu vechii sai prieteni, pe care de atata timp nu ii mai vazuse. Din vorba in vorba le spuse:
-Imi place de staretul Nectarie ca nu isi schimba convingerile cu usurinta. M-am intalnit astazi cu el si mi-a dat aceleasi sfaturi pe care mi le dadea si in urma cu cinci ani.
-Care staret Nectarie, l-au intrebat prietenii, poate l-ai confundat, staretul Nectarie a murit acum trei ani.
-Cum asa, doar il cunosc atat de bine, si apoi mi-a spus aceleasi lucruri pe care mi le spunea si atunci.
-Frate, asculta-ne ce spunem, staretul Nectarie a murit acum trei ani. Daca nu ne crezi, du-te sus la manastire si iti vor arata maicile mormantul lui.
Tulburat, dandu-si seama de minunea care se intamplase, jandarmul a inceput sa planga si a pornit cu pasi repezi sus spre manastire. Pe drum ii intreba pe oameni daca este adevarat ca murit staretul Nectarie si toti ii spuneau acelasi lucru. Sfantul s-a mutat la Domnul in urma cu trei ani.
Ajuns la manastire si a cerut sa vada cu ochii lui mormantul Sfantului Nectarie. Nedumerite de faptul ca il vedeau plangand, maicile l-au condus la mormant. A ramas acolo multa vreme nemiscat, cazut intr-o adanca meditatie.
Incepea sa vada in sfarsit ca credinta in Dumnezeu nu se bazeaza numai pe argumente vazute, asa cum ceruse el tot timpul in discutiile cu Sfantul Nectarie. Ii era din ce in ce mai clar, ca in marea Sa iubire fata de oameni Dumnezeu respecta libertatea fiecaruia si asteapta o participare libera si voita din partea noastra la acest dialog al dragostei care se manifesta prin credinta.
Sfantul Nectarie il ajutase si il luminase prin aceasta minunata aratare a sa dupa moarte, dar in acelasi timp ii explicase ca noi trebuie sa credem nu doar datorita unei minuni, care eventual ni se intampla sau la care suntem martori oculari. Pentru ca astfel am fi privati oarecum de libertate si am cere tot mereu alte si alte minuni care sa ne incredinteze.
Mai mult, am putea ajunge sa ne indoim inca si de simturile noastre, sa negam minunea si sa ramanem necredinciosi.
Dumnezeu vrea asadar si o participare libera in acest dialog al iubirii, pe care necontenit il poarta cu intreaga umanitate. Iar minunea cea mai amre este chiar aceea a existentei noastre si a intregii fapturi. Ajunge doar ca ochii nostri duhovnicesti sa se deschida prin credinta si rugaciune si sa vada si sa recunoasca aceasta minune, preaslavind pe Creatorul tuturor.
A plecat intr-un tarziu de la manastire, cu hotararea ca viata sa sa ia alt drum de acum inainte."
Nota :
Fragment preluat din cartea " Sfantul Nectarie Taumaturgul"

luni, 4 octombrie 2010

Sfanta Samarineanca Mucenita Fotini


"O calatorie care iarasi i-a suparat pe iudei, fiindca Iisus n-a respectat prejudecatile lor , de a nu trece prin Samaria.

Iudeii predaniilor omensti , cand aveau vreo cale din Iudeia in Galileia , ocoleau Samaria , ca sa nu se spurce.


Iisus , Samarineanul milostiv, a facut aceasta calatorie interzisa. Mai mult: intrand pe teritoriul samarinenilor , s-a oprit la Sichar, la fantana lui Iacov si , a stat de vorba cu o femeie, si inca cu o femeie stricata.


Ba i-a mai cerut si apa sa bea.


Inchipuiti-va ce-ar mai fi tremurat de ciuda carturarii si fariseii , vazand ca Iisus asa le calca dispozitiile in picioare- prejudecati care-i tineau intr-o nemaintalnita compliciatate.


Nici ucenicii, pe care-i trimise in Sichar sa cumpere paine , nu erau tocmai dumiriti, vazand ca Invatatorul lor sta de vorba cu o femeie. Inventarul smintelilor omenesti sa-l terminam aici. Aceasta e umbra , care va pune in valoare lumina. Omul cu umbra , Iisus cu lumina. Iata acum lumina Samarineanului misionar. Intai , Iisus n-a tinut seama de prejudecatile, de ingustimile sau de tampeniile care cascau prapastii intre oameni , sau ridicau ziduri absurde. Iisus a trecut ,simplu , peste unele ca acelea, cum ar trece si acum.


Iisus n-a prea ales mediul, n-a asteptat prea mari inzestrati la minte, nu s-a ferit de categorii morale dubioase , fiindca Iisus credea in om. Iar ca sa gaseasca omul ( omul de omenie ascuns si intr-un ticalos ), omul cu care vorbeste Dumnezeu , ne dam seama ca pentru Iisus era lucrul cel mai usor. O dovada despre cat crede Dumnezeu in om ne sta Samarineanca , o femeie , si inca incarcata de pacate. Si cu aceasta a vorbit Dumnezeu. Femeii acesteia , ostracizata societatii, Iisus ii incredinteaza revelatii. Nu era capabila prin fire si purtare de revelatii, dar Iisus a trecut-o si peste neajunsurile firii sale , descoperindu-i ca o cunoaste , ca-i stie pacatele, ca oarecand descoperind lui Natanael taina copilariei sale, pe cand il ascundea smochinul. ( Ioan 1, 48 ).


-" Vad ca esti prooroc vazator de Dumnezeu, deci spune-mi unde-i Dumnezeu , ca sa I ne inchinam Lui : in muntele acesta, sau numai in Ierusalim ? Asa a facut Samarineanca cunostinta cu Dumnezeu. Bucuria aceasta exceptionala a facut-o sa-si uite de pacate , sa uite de apa despre care nu pricepea nimic , sa uite ca trebuie sa se intoarca in cetate. Intr-o asa stare de bucurie tasnesc in sufletul omenesc intrebarile ultime, intrebarile vesniciei, caci vesnicia ai dori-o fericirii tale, cand te intalnesti cu Dumnezeu.


Si aude Samarineana Adevarul graindu-i: Femeie, acum a venit ceasul cand adevaratii inchinatori se vor inchina Tatalui in duh si in adevar; caci Duh este Dumnezeu, si cine se inchina Lui, in duh si in adevar I se cade sa se inchine. "( Ioan 4, 23-24 ). Primind Samarineanca o revelatie , care l-ar fi uimit si pe Platon , in faptura ei se starnesc toate nadejdile lui Israel , si-I spune lui Iisus credinta sa in venirea lui Mesia " care ne va spune noua toate ". Iisus ii inlatura si acest de pe urma val de pe suflet , spunandu-i deschis" Eu sunt Acela ". ( Ioan 4,26) . La asa masura nu S-a descoperit Iisus pe Sine dacat numai in doua imprejurari : unui orb din nastere care, dupa tamaduire s-a transformat in misionar al lui Iisus , facand de rusine pe fariseii templului ( Ioan 9) si pentru fapta aceasta a lui , Iisus I S-a descoperit cu proprie graire : Fiul lui Dumnezeu.


Iar a doua descoperire a Sa , pe fata , a fost inainte de patimi, cand a intarit pe ucenici zicand : " Sa stiti : Eu sunt Acela de care au grait proorocii !" Bucuria aceasta a descoperii pe care ti-o face Dumnezeu, nu te lasa unde te-a gasit : te stramuta intr-un misionar . Lasi toate ale tale , ca Petru : corabia, pestii , nevasta si casa ; asa cum a lasat si Samarineanca galeata la fantana , - fara sa bage de seama ca lasa si pe Iisus , dar pe care-L ducea acum in inima ei : faclie de lumina in cetatea Samariei. La asa transformare sufleteasca s-a trezit Samaria. Iisus se bucura cu Duhul pentru trezirea din Samaria. Tocmai ajung si ucenicii cu painea. Dar Iisus le spune ca alta-i mancarea care-I astampara Lui foamea: Bucuria misiunii reusite, bucuria ascultarii de Tatal , a implinii rostului cu care venise tavalug peste prejudecatile si gardurile omenesti, acestea erau pentru Iisus , o devarata odihna , care stingea cu adevarat tanguirea neputintei , numita foame. Cand te saturi sufleteste capata si trupul puteri de supravietuire.


Si aceasta ne invata Iisus. Daca Samarineanca a avut o bucurie care a saltat-o pana la intrebarile vesnicei, bucuria nu L-a lasat nici pe Iisus cu gandul numai in ziua aceea cu soarele in crestetul namezii. Deci Iisus vorbind cu ucenicii , care umanizasera pe Iisus dupa ei, le largeste si lor gandul pana la Secerisul lumii. Dar iata ca vine o delegatie : multi samarineni , care invita pe Iisus sa ramana cu ei. Si a ramas Iisus cu samarinenii doua zile. ( Ioan 4,40)


Poate ca , impresionat de sufletul samarinenilor, pe care ocolindu-i iudeii nu l-au putut strica , Iisus sa-si fi insusit numele sub care s-a ascuns in parabola Samarineanului milostiv. "



Nota :


Fragment extras din cartea intitulata "Cuvinte Vii " a Parintelui Arsenie Boca


Piatra din capul unghiului




"Avem cateva cuvantari tinute de Iisus in ultimile zile ale Templului din Iirusalim. Dintre acestea e si pilda lucratorilor ucigasi , care arata coperit istoria trecuta si viitoare a lui Israel.
Firea omeneasca avea rostul sa creasca si in dimensiunea ei spirituala, a cunoasterii si a iubirii lui Dumnezeu.
Acesta era destinul ei pe pamant. Dar via lui Israel se salbaticea, cat Insusi Dumnezeu S-a mirat." Doar vita de soi bun am sadit, cum acum s-a salbaticit si strugurii ei aunt acri ?"
Pentru ca destinele superioare ale neamurilor pamantului sa nu sufere vreo zadarnicire , pentru ca roadele duhovnicesti ale lui Israel sa fie totusi in sensul Providentei , Dumnezeu a trimis neamului acestuia rand pe rand Legea si proorocii.
Dar Israel a afcut din Lege o caricatura , iar pe prooroci i-a scos afara din vie si i-a omorat , trimitandu-i inapoi fara roada care trebuiau sa o aduca.
Mai ramanea sa vie Fiul Stapanului lumii.
A venit.
Vorbea cu ei. " Dar lucratorii au zis : acesta este mostenitorul : hai sa-l omoram si mostenirea lui sa ne ramana noua. Si scotandu-l afara din vie l-au omorat. Asa au facut.
De atunci alearga in toata lumea sa cuprinda mostenirea Fiului lui Dumnezeu , silindu-se pe toate caile inchipuite sa descrestineze lumea; sa scoata "definitiv" din natura omeneasca preocuparea spirituala de Dumnezeu.
Numai cat aceasta munca de Sisif , de a nivela la orizontala vietii orice preocuparea mintii omenesti de Cer , se loveste permanent de Piatra unghiulara aruncata pe pamant care , cu cat e izbita mai tare , cu atat ridica in unghi drept spre Cer orice incercare de a o clinti din rostul ei divin.
Totusi iluzia biruintei vor avea-o.
Numai cat strugurii viei vor fi tare salbateci si cu desavarsire acri. Revelatia spune ca Providenta divina va trimite pe rand : secera pentru secerisul pamantului si cosorul pentru via lui.
Strugurii ii va ingramadi " afar din cetate" ( cum au scos si ei pe Iisus afara din cetate) dar in loc de must a iesit sange pana la zabalele cailor , in departari de 1600 de satdii ( Apocalipsa 14, 17-20 )
Pana atunci lucratorii s-au lovit si s-au inpiedicat ei de Piatra de hotar , Hristos ,atunci insa va cadea Piatra peste ei : A Doua Venire a Lui Hristos , in slava si putere mare si va spulbera definitiv pe lucratorii nelegiuirii. Iata o cuvantare profetica in Templul din Ierusalim, o cuvanatre unghiulara.
Cele ascunse in ceata viitorului fiind greu de deslusit, ba si cu multe riscuri, ne indreptam la talcuirea strict duhovniceasca a acestei Pietre unghiulare. Aceasta e o pitar spirituala cu efecte spirituale. Unul din Psalmi ne spune :" Fiica Babilonului, dornica de pusiire, ferice de cel ce-ti va plati tie dupa fapta ce ne-ai facut tu noua; ferice de cel ce va lua si va lovi de Piatra pruncii tai " ( Psalmul 136, 8)
Babilonul se talcuieste de sfintii Parinti : confuzia patimilor, confuzia mintii, iad. Textul se paote citi " Satana, Satana, dornica de pustiire..." Iar pruncii vavilonesti sunt gandurile pacatului, momelele...
Ferice de cel ce se lupta duhovniceste cu gandurile, lovindu-le de Piatra unghiulara a fiintei omenesti : Hristos.
Acesta nu e nicidecum numai razboiul pustnicilor , al smeritei rugaciuni si atentii, ci este al fiecarui crestin.
Ca atare nu reactionezi dupa fire la intamplarile vietii, ci traiesti fiecare clipa dupa Iisus; adevarata noastra fire , icoana, chipul noastru cel adevarat. Intamplarile ce vin , intr-o clipita a lor, sa nu ne gaseasca, sa nu ne prinda traind in neatentie de valoarea clipei, valoarea Vesnicului in clipa, ca altfel in clipa aceea ne trezim expropriati de icoana noastra de oameni dupa chipul si asemanrea lui Iisus.
Nu e aceasta echivalenta cu rugaciunea neincetata?
Modul acesta de-a medita, cu timpul, cu toate clipele lui, venite prin surprindere, scructureaza fiinta noastra pe Piatra unghiulara a divinei prezente.
Asa se pacifica launtric omul , cu pacea pe care numai Iisus o poate aduce.
Mica greutate e ca, pentru a castiga pe Iisus, pe toate celelalte trebuie sa le socotesti "gunoaie" ( Filipeni 3, 8 )."
Prislop, 30 noiembrie 1949
Nota:
Fragment preluat din cartea Parintelui Arsenie Boca " Cuvinte Vii"

" Nu faceti casa Tatalui Meu casa de negustorie" ( Ioan 2:16 )


" Cand Iisus a profetit daramarea Ierusalimului ucenicii au ramas nedumeriti, dar s-au dumerit cand au intrat in Templul lui Solomon.
Era targ de vite , tabere de zarafie, colivii de porumbei, macelarie, fum de jertfe si toata galagia acestora.
La aceasta situatie a Templului, in cea mai mare contarzicere cu rostul sau , pana si rabdarea lui Dumnezeu ajunsese pe ispravite.
Sufletul cel mai bland de pe lume s-a umplut de o sfanta manie.
A facut pe loc un bici din capete de streanguri si , un singur Om , i-a dat pe toti negustorii afara , cu vite cu tot, a rasturnat toate mesele si a incurcat toti banii zarafilor.
Nimeni nu s-a putut impotrivi.
Poate nici prin gand nu le-a trecut sa se impotrivesca.
Dar nu se stie daca Iisus, personal, va fi pus mana pe cineva, daca va fi dat vreodata cu biciul, daca va fi rasturnat o taraba a mamonei, sau toate acestea si le-au facut singuri, intr-o invalmaseala de constiinte vinovate , biciuite de istov de sfintenia lui Iisus ,care-i ardea de data aceasta, cu urgie divina.
Fapt e ca nu acestia erau cei mai mari pacatosi din Ierusalim.
Marii vinovati erau autorii morali ai situatiei , capeteniile Templului.
Infrunatrea Mantuitorului lor le suna.
Oficialitatea religioasa a Templului facuse din el o pestera de talharii in contul lui Dumnezeu.
Aceasta situatie Il indreptateste pe Revolutionar sa ocupe Templul cu forta. ( Singura ocupare cu forta: nevinovata)
N-a varsat sangele nimanui.
Dimpotriva, a varsat sudori de sange si , peste putin , propriul Sau sange.
Totusi cineva L-a primit pe Iisus in Templu.
Erau orbii, schiopii si copiii.
Copiii crescuti de Templu L-au primit pe Iisus cu " Osana , Fiul lui David ! "
Odata Templul ocupat, Iisus a inceput sa invete poporul, care s-a si ingramadit in Templu , si a tamaduit pe toti neputinciosii care venisera.
La o atare intamplare au venit intr-un suflet si mai marii Templului care, vazand cele ce se facusera, ba mai si auzind copiii cantand , s-au facut foc de suparare si umblau sa-L ucida pe Iisus , dar nu puteau de poporul care-L asculta.
Seara, Iisus S-a dus in Betania.
Dimineata intorcandu-Se iarasi la Templu, a blestemat un smochin gasit fara roada , -care putea foarte bine semnifica Templul . Si smochinul s-a uscat in clipa aceea , cat s-au mirat ucenicii.
Talcul smochinului blestemat e acelasi cu talcul biciului din stranguri.
Oficialitatea religioasa decazuta a Templului e raspunzatoare de daramarea Ierusalimului si de imprastierea fiilor lui Israel in toata lumea.
Caci primul s-a daramat Templul din Ierusalim, cand i s-a rupt de un fulger catapeteasma in doua, de sus pana jos.
Iisus urmarea rostul Lui in lume intr-un chip mai zornic , cu o staruinta, cu o manie si cu un curaj al infruntarii tuturor riscurilor , cum n-o poate face decat Omul care-Si stie si Si-a facut toate socotelile personale cu mii de ani inainte.
Omul Acesta le avea facute mai inainte de a fi lumea.
....
Oare in templul sufletului nostru se va gasi vreun copil, sau macar vreun orb , sa-L primeasca pe Iisus? "
Nota:
Fragment preluat din cartea Parintelui Arsenie Boca " Cuvinte Vii "