"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov


Faceți căutări pe acest blog

marți, 21 decembrie 2010

Cutremurator cuvant al Sfantului Isaac Sirul

"Nu-i purta ura pacatosului, fiindca noi toti suntem pacatosi.
Daca, in numele Domnului, faptuiesti nevointe duhovnicesti, impotriva aproapelui pacatos, varsa lacrimi pentru el.
De ce oare sa-l urasti?
Uraste-i pacatele, iar pentru el roaga-te si prin aceasta vei face intocmai ca Hristos, asemanandu-te Lui, Carele nu-i ura pe pacatosi, ci se ruga pentru ei.
Oare n-ai vazut cum plange El pentru Ierusalim?
De multe ori ajungem de rasul diavolului.
Oare de ce sa-i uram tocmai pe aceeia de care isi bate joc si diavolul, batandu-si joc si de noi?
Oare de ce omule il urasti pe pacatos?
Fiindca nu este tot asa de drept ca si tine?
Dar cat de drept esti tu, daca iti lipseste dragostea?
De ce oare n-ai varsat lacrimi pentru el, in loc sa-l prigonesti?
Cei ce ai convingerea ca judeca sanatos faptele pacatosilor si din aceasta pricina se ridica impotriva lor cu manie, o fac din prostie.
Mare napasta este ingamfarea de sine adica parerea de sine. Mare napasta este nesocotirea smereniei! Nu este nenorocire mai mare ca acea pornire si stare a sufletului in care calugarul ( mireanul) , fara a fi chemat sau intrebat ci numai lasandu-se amagit de constiinta propriei sale vrednicii incepe sa dea lectii; sa acuze si sa dojeneasca semenii!
De vei fi intrebat nu te grabi sa dai sfaturi si sa-ti spui parerea;ca unul ce te afli in nestiinta, numai la mare nevoie, vorbeste cu maxima prudenta si modestie, pentru a nu cadea in pacatul slavei desarte si al trufiei, lovindu-l pe aproapele cu un cuvant aspru si nechibzuit."

Nota:

Text extars din cartea" Ofranda monahilor contemporani" scrisa de Sfantul Ignatie Briancianinov

Sfanta Mucenita Ecaterina minunat vorbind cu Domnul


" Avem pilda Sfintei Mare Mucenite Ecaterina, care tanara de 18 ani, a patimit.
Ranita si istovita, a fost aruncata de vrajmasi in temnita si Domnul i S-a aratat acolo.
Ea L-a intrebat:" Doamne, unde ai fost pana acum ?"
"Aici am fost in inima ta".
"Cum ai fost in inima mea, cand ea este rea, necurata si plina de trufie?"
"Da, asa-i", i-a spus El," insa ai lasat loc si pentru Mine, si daca nu as fi fost cu tine nu ai fi putut duce aceasta patimire.
Caci iti voi da putere sa poti rabda pana la capat! "
"Dumnezeu ne conduce prin patimiri, greutati si necazuri, ca prin ele sa dobandim pacea.
Sfintii Parinti spun:"Prin aceasta vom sti ca suntem dragi Domnului, daca ne duce prin necazuri patimiri si suferinte."
"Pace las voua, pacea Mea dau voua; nu precum da lumea dau Eu voua. Sa nu se turbure inima voastra, nici sa se inspaimanteze," (Io. 14:27), spune Domnul, Cel ce este Adevarul, Calea si Viata."
Nota :
Text extras din cartea "Pace si bucurie in Duhul Sfant- Staretul Tadei de la Manastirea Vitovnita"

joi, 9 decembrie 2010

Sfanta Xenia printre noi


"Maicuta imi fac datoria si fac public o intamplare adevarata din viata mea, spre slava lui Dumnezeu.
Ma numesc Nicolae, m-am nascut intr-un orasel din sudul Ardealului.
Acum am 48 de ani si traiesc instrainat de locul nasterii mele.
Va marturisesc cu multa durere in suflet ca mi-am trait toata tineretea departe de Dumnezeu, dar Pronia dumnezeieasca nu m-a parasit, ci mi-a condus pasii catre un Parinte Duhovnic. Dupa prima spovedanie din viata mea, am primit primul canon: citirea Psalmului 50.
Intr-o zi Parintele m-a indemnat :" Citeste Acatistul Sfintei Xenia!"
"Cine a fost Sfanta Xenia, Parinte? , am intrebat.
Sfanta Xenia a fost" nebuna "pentru Hristos si a trait in Petersburg. Am cumparat de indata acatistul Sfintei asa cum am fost sfatuit, insa , luat de alte griji am uitat sa-l citesc.
Intr-o noapte am avut un vis: eram in casa copilariei, in iubitul meu Ardeal. Ma aflam intins pe o masa din piatra, fara suflare, imbracat intr-un costum vechi, cu bratele larg deschise si degetele mainilor inclestate in aer.
Sufletul meu era usor, de fapt, plutea in aer, deasupra trupului lipsit de viata. Nu pot descrie cata teama, tulburare, si groaza au cuprins bietul meu suflet.
La un moment dat usa casei s-a deschis incet, incet. In fata ochilor mei a aparut o femeie cu un bat in mana. La trup era uscativa, avea un chip luminos, si bland si purta un vesmant lung pana la pamant. Am cazut in genunchi, apoi , Sfanta, cu un gest prietenos, mi-a dat acel bat.
In clipa aceea am auzit un glas care striga :" Ea te-a ajutat!..."
M-a, trezit tulburat, am alergat la biblioteca. Sfanta de pe coperta cartii semana izbitor cu femeia din vis. I-am spus sotiei ca avea sa mi se intample ceva rau.
Apoi aflandu-ma la volan, pe un drum de munte, inaintea ochilor mei a aparut un autocamion care tocmai vira la stanga si ocupa ambele directii de mers.
M-am speriat si am lasat volanul din maini; liber, volanul se misca usor spre stanga, paralel cu autocamionul, ca si cum ar fi fost condus de o mana nevazuta. Impactul a fost evitat, motorul a murit singur si masina s-a oprit din inertie langa un gard. Nu facusem absolut nimic.
Eram un simplu specatator la ceea ce se intampla cu mine. Oamenii care erau de fata au ramas cu gurile cascate.
In urechi auzeam necontenit :" Ea te-a ajutat..."
Am alergat intr-un suflet la Parintele meu, care m-a intrebat cu multa seninatate:" Ia spune-mi , cum era imbracata Sfanta, tot cu mantia cea soldateasca? "
Ei, atunci mi-am dat seama ca eram in viata datorita Sfintei Xenia.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Slava lui Dumnezeu pentru Sfintii Lui!
Amin
Multumesc, Nicolae!
Sfanta Xenia, roaga-te pentru noi!
Cu recunostiinta Maica Siluana
Nota:
Aceasta minune i-a fost trimisa Maicii Siluana Vlad, de catre un crestin ortodox , si a fost publicata in revista ortodoxa Orthograffiti

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

O, Om !


Aceasta poezie a fost scrisa de Sfantul Ioan Iacob Hozevitul si sa ne fie noua indemn spre o viata mai chibzuita in cele vorbite.
O, Om !
-----------
O om ce mari raspunderi ai
de tot ce faci pe lume,
de tot ce spui in scris sau grai
de pilda ce la altii dai,
caci ea, mereu spre iad sau rai
pe multi o sa indrume.
---
Ce grija trebuie sa pui
in viata ta in toata,
caci gandul care-l scrii sau spui
s-a dus...in veci nu-l mai aduni,
si vei culege roada lui
ori viu, ori mort, odata.
---
Ai spus o vorba, vorba ta,
mergand din gura-n gura
va-nveseli sau va-ntrista
va curati sau va-ntina, rodind samanta pusa-n ea
de dragoste sau ura.
---
Scrii un cuvant...cuvantul scris
e-un leac sau o otrava,
tu vei muri, dar tot ce-ai scris
ramane-n urma drum deschis
spre moarte sau spre paradis
spre-ocara sau spre slava.
---
Ai spus un cantec, versul ramane dupa tine
indemn spre bine sau spre rau,
spre curatie sau desfrau
lasand in inimi rodul sau
de har sau de rusine.
---
Arati o cale, calea ta
in urma ta nu piere,
e calea buna sau e rea,
va prabusi sau va-nalta,
vor merge suflete pe ea
Spre cer sau spre durere.
---
Traiesti o viata viata ta
e una ,numai una,
oricum ai fi tu nu uita
cum ti-o traiesti vei castiga
ori fericire pe vecie
ori chin pe totdeauna.
---
O, om ! ce mari raspunderi ai,
tu vei pleca din lume,
dar ce ai spus prin scris sau grai
sau lasi prin pilda care-o dai
pe multi, pe multi, spre iad sau rai
mereu o sa-i indrume.
---
Deci nu uita!...Fii credincios
cu grija si cu teama
sa lasi in urma luminos,
un semn, un gand, un drum frumos,
caci pentru toate, neindoios,
odata vei da seama."
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Sfantului Parintelui nostru Ioan Iacob de la Hozeva, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Amin

Neoranduiala noastra, durerea Maicii Domnului


"Un monah aghiorit a povestit urmatoarea vedenie:
Ieromonahul Macarie din Manastirea Vatoped a fost un nevoitor duhovnicesc harismatic. In toata viata sa a pus in lucrare acest cuvant al Parintilor: " Monah inseamna o neincetata sila a firii".
Prezenta sa si viata lui monahala plina de traire duhovniceasca au fost de mare insemnatate pentru Manastirea Vatoped in acele momente grele, cand in Sfantul Munte scazuse foarte mult numarul monahilor. Intr-o vreme pentru a evita smintelile care se petreceau in manastire, parintele Macarie a hotarat sa plece.
Dar , Maica Domnului care veghea asupra vietii din manastire si asupra celei a parintelui Macarie, a randuit altfel.
Voia ei cea sfanta era sa ramana in manastirea de metanie ca sa-i slujeasca prin viata lui cea sfanta si prin discernamantul sau. Maica Domnului avea nevoie de el, pentru ca avea sa ajute mult manastirea.
La 1 ianuarie, dupa privegherea de noapte, parintele Macarie s-a intors la chilia sa ca sa-si continue acolo canonul.
Dupa ce a aprins focul in soba, a inceput sa-si faca canonul. Nu se stie cum in chilia sa a aparut un fotoliu cu rotile pe care parintele Macarie l-a asezat langa soba. In timp ce-si facea canonul, la un moment dat a vazut o "priveliste neobisnuita": o Femeie statea in acel fotoliu.
Arata mahnita si istovita din pricina neoranduielilor si a smintelilor care se petreceau in manastire. Si aceasta pentru ca monahii umblau ca niste neintelepti, iar nu " ca niste intelepti, rascumparand vremea". Parintele Macarie a ramas uimit cand a vazut-o pe acea Femeie si se intreba in sinea sa :" Cum o fi aparut aceasta femeie in chilia mea?
Ce cauta o femeie intr-o manastire din Sfantul Munte?
Dupa un timp cand privirile lor s-au intalnit, acea Femeie l-a intrebat:
-De ce vrei sa pleci din manastire? Unde vrei sa mergi? Nu vezi ca sunt bolnava si am nevoie de tine? Ramai aici !
Aceasta le-a spus Maica Domnului si a disparut.
Atunci parintele Macarie a cazut in genunchi si a sarutat locul unde au stat picioarele Maicii Domnului, rugand-o totodata sa-l ierte pentru hotararea lui nechibzuita.
Cunoascand voia dumnezeiasca a Maicii Domnului pentru el, a rostit cuvintele pe care candva le-a spus ea Arhanghelului Gavriil :" Iata robul tau, Stapana ! Faca-se mie dupa cuvantul tau !"
Nota :
Minune preluata din cartea " Ptaericul Maicii Domnului"

Sfatul cel de pe urma al Sfantului Vasile cel Mare: "Sa ravnim pentru o viata aspra"


" Va rog cu iubirea Domnului nostru Iisus Hristos, Care s-a dat pentru pacatele noastre, sa ne ingrijim in sfarsit pentru sufletele noastre, sa ne intristam de zadarnicia vietii trecute, sa ne luptam pentru cea viitoare intru slava Domnului si Hristosului Lui si a Sfantului slavitului Duh. Sa nu ramanem intru lene si in aceasta slabire, pentru ca prin lene pierzand cele acum si lasand inceputul lucrului pentru maine si pentru alte zile, cand vrajmasul ne va atinge pe noi neinarmati cu fapte bune, sa nu fim lipsiti de bucuria camarii de nunta si sa nu plangem in zadar si fara de folos, mahnindu-ne de vremea cea petrecuta in rau, cand nimic nu mai poate ajuta celor ce se pocaiesc.
"Iata acum este vremea potrivita ", zice Apostolul, "iata acum este ziua mantuirii" ( II Cor. 6,2 ).
Acest veac este veacul pocaintei, iar acela al rasplatirii ; acesta al faptelor, iar acela, al rasplatirii; acesta, al rabdarii, iar acela la mangaierii.
Acum Dumnezeu este ajutatorul celor ce se indreapta de la calea raului, iar atunci-strasnicul cercetataor al faptelor, cuvintelor si gandurilor omenesti. Acum ne bucuram de indelunga rabdare, iar atunci vom cunoaste dreapta judecata, cand ne vom scula unii spre vesnica osanda, iar altii spre viata vesnica, primind fiecare dupa faptele lui.
Pana cand vom lasa ascultarea lui Hristos care ne cheama intru Imparatia Sa cea cereasca?
Nu ne vom intoarce oare de la viata obisnuita la asprimea vietii celei dupa Evanghelie?
Nu ne vom inchipui acea zi grozava si mareata a Domnului in care, pe cei ce se apropie cu fapte spre partea cea dreapta a lui Dumnezeu ii va primii intru imparatia cereasca, iar pe cei care nu le au si pe care ii va pune la stanga ii va acoperii focul gheenei si intunericul cel vesnic ? Zis este :" acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor "( Matei 25, 30 )
Si noi spunem ca dorim imparatia cereasca, dar nu ne ingrijim de mijloacele prin care o putem castiga si, neluand asupra-ne nici o osteneala pentru legile Domnului, ne mangaiem dupa desertaciunea mintii noastre ca vom lua aceeasi cinste cu cei ce s-au impotrivit pacatului pana la moarte.
Cine e acela care in vremea semanatului sedea acasa sau dormea, iar la vremea secerisului si-a umplut jitnitele pana sus?
Cum a adunat struguri , daca singur nu a sadit via si nici n-a lucrat-o? A cui e munca a aceluia sunt si roadele; cinstea si cununile se cuvin invingatorilor. Se incununeaza candva omul care nici nu si-a lepadat imbracamintea pentru lupta cu vrajmasul, care, dupa cuvantul Apostolului, nu numai ca se cade sa invingem ci si sa ne luptam dupa lege.( II Tim.2,5), adica nelasand nimic neimplinit din cele prescrise, ci facand toate dupa lege ?
Caci zis este :" Fericita este sluga aceea pe care, venind stapanul, o va gasind facand asa. ( Luca 12,43)
Dar oare cum, alegand viata cea plina de placeri si nu viata cea dupa lege ne putem astepta la fericire, la impreuna vietuire cu sfintii si la bucuria cu ingerii Cum voi fi cu Iov, daca daca cea mai mica intristare n-am suportat-o cu multumire? Cum voi fi cu David, daca fata de vrajmasul n-am aratat marinimie? Cum voi ajunge la un loc cu Daniel, daca n-am cautat pe Domnul cu infranare necontenita si cu rugaciune neadormita?
Cum voi fi cu fiecare dintre sfinti, daca n-am urmat calea lor?
Care stapanitor va fi atat de nepriceput incat va invrednicii de aceeasi cununa si pe invingator si pe cel care n-a intrat cel putin in lupta ? Care comandant de oaste imparte deopotriva castigul intre invingatori si intre cei ce nu s-au aratat macar in lupta?
Dumnezeu e bun, dar El este si drept ! Iar cel drept rasplateste dupa merit, dupa cum este scris :" Fa bine ,Doamne, celor buni si celor drepti cu inima. Iar pe cei ce se abat pe cai nedrepte, Domnul ii va duce cu cei ce lucreaza faradelegea( Ps. 124, 4, 5).
Dumnezeu este milostiv, dar e si dreptul judecator, caci este zis :" iubeste milostenia si judecata Domnul ( Ps. 32,5) De aceea proorocul zice : " mila si judecata Ta voi canta Tie , Doamne "( Ps.100, 1).
Se cade sa stim catre cine e milostiv, caci este zis :" Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui( Matei 5,7). Vezi dar cu cata intelepciune imparateste El mila ? Nu fara judecata face mila si nici nu judeca fara mila. Caci milostiv este Domnul si drept si Dumnezeul nostru miluieste( Ps. 114, 5).
De aceea sa nu cunoastem pe Dumnezeu pe jumatate si iubirea lui de oameni sa nu o intoarcem in prilej spre trandavie. Pentru aceasta se trimit tunetele si fulgerul, ca sa nu fie nesocotita bunatatea. Cel ce porunceste saorelui sa lumineze, Acela pedepseste si cu orbirea, Cel ce trimite ploaia, Acela pune si focul. Unele arata bunatatea, altele asprimea; fie deci ca sa-L iubim pentru cea dintai, ori sa ne infricosam pentru cele de a doua, ca si noua sa nu ni se zica:" Sau dispretuiesti tu bogatia bunatatii Lui si a ingaduintei si a indelungii lui rabdari, nestiind ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta? Dar dupa invartosarea ta si dupa inima ta nepocaita, iti aduni manie in ziua maniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu (I Rom.2, 4-5).
Asadar, nefiind cu putinta sa ne mantuim daca nu facem fapte bune, potrivit poruncilor lui Dumnezeu, si nu fara de primejdie este a nesocoti vreuna din poruncile Lui, de aceea noi nevoitorii evlaviosi, care ne-am ales viata cea tacuta si linistita ca cea mai potrivita pentru lucrarea poruncilor evanghelice, sa ne ingrijim cum sa facem ca nimic din cele scrise sa nu raman de neideplinit.
Caci daca trebuie sa fie desavarsit omul lui Dumnezeu, dupa cum este scris (II Tim. 3,17), cu tot dinadinsul se cade, prin lucrarea oricarei porunci sa se pregateasca intru masura varstei plinirea lui Hristos, caci dupa legea Domnului, chiar un lucru curat, insa vatamat nu se primeste ca jerfta lui Dumnezeu."
Nota:
Text extras din cartea" Randuielile Sfantului Vasile cel Mare "

"Cu ce ochi vom privi noi la Hristos in Ziua Judecatii? "


Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvant la Sfanta si marea Luni
"Eu sunt prietenul tau, capul tau, sunt fratele tau, sora , mama, toate , si nu voiesc alta decat sa fii si tu prietenul Meu. Eu am fost sarac pentru tine, cersetor pentru tine, am fost rastignit pentru tine, am fost pus in mormant pentru tine, in Cer ma rog Tatalui pentru tine si am venit pe pamant mijlocitor pentru tine la Tatal. Tu esti Mie totul, frate impreuna mostenitor, prieten, membru.
Ce doresti mai mult ?
Pentru ce tragi indarat de la Acel ce atat de mult te iubeste? Pentru ce lucrezi tu numai pentru lumea aceasta?
Pentru ce torni tu apa intr-un vas fara fund? Caci aceea face pentru cel ce lucreaza pentru lumea cea de acum.
Pentru ce voiesti tu sa apuci focul si sa abati aerul?
Pentru ce alergi in zadar?
Toate au sfarsitul lor; arata-mi, deci, si sfarsitul ravnei tale pentru lume.
Dar tu nu poti acestea.
Toate sunt desertaciune.
Sa mergem la morminte; arata-mi pe tatal tau, arata-mi pe nevasta ta cea moarta. Unde este cel ce purta haine impletite cu aur, cel ce sedea in trasura pompoasa , cel ce avea putere pe viata si pe moarte ?
Eu nu vad nimc alta decat oase si viermi. Toate acele sunt pulberi si vis si umbra, un chip sec, ba nici macar un chip. Si dea Dumnezeu ca la sfarsit numai acesta sa fie raul.
Cinstea, tariul bun si bogatia sunt, negresit, aici o umbra, dar cele ce au fost legate cu ele, cele ce au urmat din ele : zgarcenia, desfranarea, acestea nu sunt umbre, ci sunt scrise in cer, fie cuvinte , fie fapte.
Cu ce ochi vom privi noi la Hristos in Ziua Judecatii? "
Nota :
Text extras din cartea " Cuvinte pentru vremurile din urma"

Craciunul

"Nu mult dupa arestarea noastra, doamna O'Hara incepuse deja sa expectoreze sange si pe zi ce trece era din ce in ce mai ingrijorata cu privire la soarta micutilor ei dupa moartea sa. Desigur noi nu ii puteam oferi nicio solutie salvatoare si nici macar mangaiere.
In ajunul Craciunului, trezindu-ne din zori, am aflat-o adihnindu-se pe pamant plina de pace, cautand catre copii ei cu chipul luminat de un zambet duios. Apoi s-a intors spre noi si ne-a intrebat:" Nu sunteti uimiti ca astazi nu ma mai arat ingrijorata de soarta copiilor mei ?
Am incuviintat; desigur, observasem si eram bucurosi pentru ea ca isi aflase pacea sufleteasca.
Atunci ne-a povestit ca pe timpul noptii fusese chinuita de ganduri negre, framantandu-se pentru copii, tot privind cerul instelat printr-una din gaurile din acoperis.
Plangea cu amar de teama ca vor ramane ai nimanui dupa moartea ei. Dintr-o data, a auzit o voce care a intrebat-o :" Crezi in Dumnezeu? " In sinea sa a raspuns "Da ".
Atunci vocea a continuat sa o intrebe ca din moment ce credea cu adevarat in Dumnezeu, de ce ii era greu sa inteleaga ca Dumnezeu poate purta de grija copiilor ei, asa cum are sub obladuirea Sa intreaga Cale Lactee? O pace adanca a invaluit-o, iar inima i-a saltata de bucurie, ca si intreaga ei fiinta, iar toate grijile sale le-a incredintat Atotputernicului Dumnezeu, Cel ce a creat nu doar Calea Lactee cu milionele sale de sisteme stelare, ci si toate galaxiile din Univers. Doamna O'Hara a izbutit mai apoi sa aiba primul somn cu adevarat linistit dupa saptamani intregi. Noi eram bucurosi pentru ea; mangaierea pe care o resimtea din incredintarea ca Domnul Atotiitorul poarta de grija intregului univers ii era adevarata forta spirituala.
Ajunul Craciunului a inceput pentru noi cand unul din gardieni, a venit sa ne aduca o lumanare care sa ne slujeasca drept "brad de Craciun". Am asezat-o intr-un colt al celulei, pe butoiasul pentru apa. Primisem de asemenea si o cutiuta de chibrituri si, la caderea serii, ne-am aprins 'bradul', privind cu uimire cata lumina putea raspandi acea simpla lumanare in celula noastra intunecoasa. Ochii tuturora erau atintiti acum asupra sa, mai degraba decat asupra boltei instelate de deasupra. Pentru mine celula parea asemenae unei picturi de Rembrandt. Ici si colo slaba lumina a becului si blanda licarire a lumanarii aruncau sclipiri pe chipurile unora dintre noi, dand la iveala expresii de dulce pace.
M-a strafulgerat atunci gandul ca acum 2000 de ani, Domnul alesese sa Se nasca, intr-un biet staul ca al nostru, de buna seama fara apa mustind din pamant, suparatoare muste ori privata plina de duhoare, insa fara doar si poate, era doar o umila pestera locuita de animale, intrucat, 'nu mai era niciun loc de gazduire' pentru Domnul Slavei, Ziditorul a toate, pentru Care nici cel mai maret palat de pe pamant nu ar fi fost de ajuns.
Asa se face ca El nu a fost leganat intr-un leagan imparatesc, impodobit cu nestemate, ci intr-o sarcacioasa iesle. Ieslea este, negresit, un mormat in miniataura, prefigurand scopul pentru care a primit sa Se nasca, anume pentru a-si da viata pentru noi.
Maretia Domnului este exprimata in smerenia Sa, pe care o vedem oglindita in delicata grija acordata micilor detalii ale zidirii Sale: o gargarita, un petic de muschi ori gingasele contururi pe care le aflam la cele mai obisnuite flori precum pintenul cocosului ori paralutele.
Deodata, am simtit ca Hristos Insusi venise la noi si stiam chiar locul precis unde se afla: nu in mijlocul celulei, ci in partea stanga, langa usa.
O Bucurie si o Pace de negrait se salasluisera in inima mea si intr-o clipita, nimic nu mai conta, nici sobolanii, nici umezeala, nici japonezii, nici boala, nici moartea, interogatoriile ori spaimele, deoarece intelesesem ca tot ceea ce era cu adevarat important si dadator de viata era sa fii aproape de Hristos si sa cunosti Fericirea cea Vesnica, in timp ce lipsa Sa ar insemna Iadul.
Atunci mi s-a revelat intelesul Cuvintelor Sale :" Intru Mine este plinatatea Bucuriei (In 15.11). Asa cum nemarginirea si vesnicia au acelasi izvor, tot asa timpul si moartea sunt in interdependenta si se devoreaza reciproc. Odata cu trecerea timpului, totul se naruieste, chiar si cele mai tainice edeficii ajung candva praf si pulbere. Peste noi imparatea linistea, si din celula apropiata s-a facut deodata auzita cantarea" Noapte lina , noapte sfanta ". Cand au terminat ei am inceput si noi si tot asa s-a intamplat cu celula urmatoare. Intrega inchisoare Bantejuj inalta imne de lauda lui Dumnezeu dimpreuna cu ingerii, multumindu-I pentru bunavoirea Sa aratata neamului omenesc, oferindu-ne preaminunatul dar Care este Fiul Sau.
Fiul Sau este "Pacea "Tatalui, Care este mai presus de toata intelegerea, Pacea intrupata in Persoana lui Hristos ce S-a pogorat in inimile noastre de cand a ales sa vina la noi.
Nu este acea pace care se naste intre oameni atunci cand sunt binevoitori unii cu altii. Este un dar cu mult mai maret, un dar daruit de Insusi Dumnezeu.
A doua zi, unul din gardieni ne-a spus ca a lacrimat atunci cand, apropiindu-se de inchisoare ca sa-si faca rondul de noapte, a auzit cantarea "Noapte lina, noapte sfanta".
Uriasa inchisoare alba a damnatilor, a inaltat laude Domnului, sus, in cer, si tot acolo, in lumina lunii, s-a invesmantat in haina preafrumoasa.
Dupa cum balegarul ajuta la crestere, asa si mizeria indurata de napastuitii acelei inchisori a facut ca in acea sfanta noapte sufletele lor sa se inalte catre Domnul.
Cand ne-am trezit in dimineata zilei de Craciun, am realizat ca mai toti simtiseram prezenta lui Hristos in celula cu o seara inainte. Stiam cu precizie si momentul in care parasise celulala, lasandu-ne ca dar inimile palpitand de adanca multumire si de nadejde plina de bucurie.
"Daca va intoarceti si sunteti in buna pace, va veti izbavi; linistea si nadejdea sunt vartutea voastra" ( Is. 30,15 ). Dimpreuna cu Noe toti cei credincioasi ne-au aratat Calea pe care trebuie sa o urmam in acesta viata pamanteasca catre Imparatia cea Cereasca.

In timp ce vorbeam insufletit despre Craciunul acesta, care fusese cel mai maret din intreaga noastra viata, am auzit planset de copii. Erau micutii doamnei O'Hara. Cel mai mare nu avea mai mult de noua ani. Mama lor isi daduse sufletul, iar chipul ei arata senin si plin de pace, parand a fi cufundata intr-un somn binefacator.
Ne-am intristat grozav cu totii, dand uitarii seara dinainte. Brusc, s-au deschis usile cu obisnuitul lor scrasnet ruginit si in cellula s-a ivit gardianul, insotit de un ofiter japonez. Acesta din urma s-a uitat la femeie si la copii care plangeau imprejurul ei, intreband ce i se intamplase. Inainte ca vreunul sa-i poata raspunde , una din femeile din celula a sarit si a inceput sa zbiere catre el: '"A murit! Amurit si vina e a voastra, caci apa de aici a ucis-o !"
Avea putin peste 30 de ani si murise de tuberculoza. Ofiterul japonez a scos iute o cravasa infipta in centura si a ridicat bratul sa o loveasca.
Insa femeia parca isi iesise din minti si a strigat catre el :" Hai , loveste-ma, ce mai astepti ! De mine nu ai de ce sa te temi, dar este Cineva de Care ar trebui sa te temi, si Acela este..." Si in acest punct si-a indreptat degetul in sus , spunand : " Dumnezeu!". Ofiterul si-a retezat miscarea , a cascat ochii mari la ea si si si-a coborat mana usor cu cravasa. Apoi s-a intors si a parasit in graba celulala. Eram toti consternati. Femeia cu pricina s-a asezat si a purces a plange, descarcandu-se nervos. Eram zguduiti de cele petrecute si ne intrebam daca ofiterul planuia vreo pedeapsa.
Si iata ca nu au trecut nici zece minute si gardianul s-a inapoiat si a cerut femeii sa-l urmeze impreuna cu cei trei copii ai doamnei O'Hara. Sovaind si nauciti de durere, s-au conformat ordinului in timp ce noi am ramas in celula, cuprinsi de panica. Ce avea sa li se intample? Aveau sa fie batuti? Pe masura ce tmpul se scurgea, ne simteam din ce in ce mai mahniti.
Intre timp, gardianul si cateva "numere" au aparut sa trupul doamnei O'Hara. Ingrijorarea cea mai apasatoare ni se aciuase in suflete. Dupa vreo doua ore, spre marea noastra surprindere, femeia s-a reintors, dar fara cei trei copii. Purta pe buze un zambet radios.
Ne-a spus ataunci ca ofiterul japonez a intrbat-o daca cei trei copii aveau afara vreo ruda-si ea i-a raspuns ca bunica lor nu fusese inca arestata si intemnitata. Spre surpriderea ei, ofiterul i-a spus ca hotarase sa dea voie copiilor sa paraseasca inchisoarea, ca sa fie lasati in grija bunicii lor pana la terminarea razboiului.
A scris ceva in japoneza pe o foaie de hartie, a semnat-o si i-a inmanat-o, spunanadu-i :" Da bunicii acesta hartie cu semantaura mea. O va ferii de prizonierat, caci eu personal i-am acordat permisiunea de a ramane in libertate ca sa poarte de grija copiilor. Vreau , ca tu, insotita de gardian, sa ii duci pe acestia la bunica lor si sa ii lasi acolo. Apoi sa te intorci inapoi."
Mai apoi s-au petrecut urmatoarele. Au pornit-o intr-un "sado"( o sareta trasa de cal), si cand au ajuns la casa bunicii, ea i-a dat acesteia vestea mortii fiicei sale. Ce cadou grozav, numai bun de primit in ziua de Craciun!..Bunica s-a prabusit si a inceput a plange, imbratisandu-si strans nepotii, si a luat actul oficail japonez care ii oferea pemisiunea de a scapa de prizonierat pe durarata razboiului. Am trecut de la cea mai crancena dispearare la o bucurie de neinchipuit.
Intr-adevar, Domnul i-a aratat doamnei O'Hara ca El poarta de grija celor trei copilasi si poate misca inima unui ofiter japonez ca sa cationeze dupa voia Sa.
I decursul a douasprezece ore de la moartea mamei, copiii isi redobnadisera libertatea.
Cine este Dumnezeu mai mare ca Dumnezeu nostru? ( Ps. 76, 13)
Niciodata n-am putut uita acest uimitor Craciun, cand o marunta lumanare pe un biet butoi ne-a amintit ca Dumnezeu este cu adevara Lumina Lumii si ca intru El nu este intuneric.(...)
Trebuie sa alegem cui dorim sa-i slujim; nu putem sta cu un picior pe un taram si cu celalalt pe taramul vrajmas. Cand Hristos, Invatatorul cel Bun, a fost rastignit, doar o mica parte dintre ucenici I-au stat alaturi la piciorul crucii.
Asa se petrece si astazi cu Biserica cea Adevarata a lui Hristos. Este foarte mica, cu mult intrecuta in numar de necredinciosii de toate nuantele.
Trebuie sa alegem daca vrem sa facem parte din turma oilor si sa castigam mantuirea, ori sa fim numarati in turma caprelor. " Nu va injugati la jug strain cu cei necredinciosi"( 2 Cor. 6,14 ), suna mustrarea.
Insa cati dintre noi iau aminte la aceasta si parasesc multitudinea de "biserici", care nu sunt decat trupuri fara de suflare, si purced in calea Adevaratei Biserici Vii?
"Cel care cauta va afla"( Lc. 11, 9; Mt. 7, 7 )
El ne-a oferit cel mai pretios dar, aratandu-ne ca ceea ce este cu neputinta la oameni este cu putinta la Dumnezeu.
Dumnezeu poate deschide usi dar le poate si inchide pentru noi, dupa cum Ii este voia. Precum a trimis un inger sa-l scoata pe Sfantul Apostol Petru din inchisoare, tot asa a miscat si inima ofiterului japonez ca sa daruiasca libertatea celor trei micuti. Dupa cum ii promisese mamei muribunde, Dumnezeu a aratat ca are deplina putere spre a purta de grija celor trei copii, dupa cum vegheaza asupra Caii Lactee si tuturor celorlate galaxii."

Nota:
Text extras din cartea " In lagarele japoneze -minuni din secolul XX"


vineri, 8 octombrie 2010

Dreapta Credinta a neamului romanesc


"Sa stiti ca radacina si viata poporului nostru inaintea lui Dumnezeu , este credinta cea dreapta in Hristos, adica Ortodoxia.
Noi ne-am increstinat de aproape 2000 de ani, din timpul Sfantului Apostol Andrei. Colonistii romani, carora le-au predicat Sfaintii Apostoli Petru si Pavel la Roma si cei din Grecia, cand au venit aici cu legiunile roamane, au adus credinta ortodoxa. Eram daci pe atunci; stramosii nostrii dacii si romanii, de la care am ramas noi romanii. De atunci de cand am primit sfanta si dreapta credinta in Dumnezeu, poporul nostru a avut viata. Pana atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort.
Viata poporului roman este dreapta credinta in Iisus Hristos.
Bagati de seama!
Ca popor crestin de doua mii de ani de cand suntem noi, am avut toata administratia noastra si toata traditia noastra sfanta. Sa tinem cu tarie la credinta Ortodoxa.
Ati vazut dumneavoastra, de la primii voievozi crestini ai romanilor, de cand sunt cele trei Tari Romanesti, Moldova , Muntenia si Ardealul, toti au fost crestini ortodocsi. Ati vazut pe Mihai Viteazul ? Mama lui a fost calugarita. Du-te la Manastirea Cozia si vei vedea langa Mircea cel Batran, care a intemeiat aceasta manastire si-i inmormantata acolo, o lespede de piatra care scrie : "Aici odihneste Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul ".
Ai auzit? El domn peste trei principate, ca ocupase si Ardealul, si mama lui calugarita.
Apoi si Stefan cel Mare. Du-te la Manastirea Probota, unde este ingropat Petru Rares, facuta de el. Vei vedea langa dansul scris :"Aici odihneste roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea, mama lui Stefan cel Mare.
Ei domni si mamele lor calugarite !
Vedeti voi cata unire era intre credinta si conducere atunci?
Cel ce conducea tara avea mama calugarita si frate calugar. Asa trebuie sa murim!
Au cunoscut ca totul este desertaciune. Da erau adevarati domni. Oricat ar fi , viata asta este umbra si vis! Este o scurta trecere! Dar eu cand mor, ma duc la o viata care nu are sfarsit. Cine are sa se roage pentru mine? Asa cugetau inaintasii.
Ai vazut ca toti isi faceau cate o manastire si mormant in manastire? Fericiti si de trei ori fericiti au fost domnii nostrii ortodocsi : Stefan cel Mare si Sfant, la Putna; Ieremia Movila si Gheorghe Movila, la Sucevita; Petru Rares , la Probota; Lapusneanu la Slatina; Alexandru cel Bun la Bistrita; Mircea cel Batran, la Cozia. Ai auzit unde era inima lor ?
Unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta.
Pentru aceea au facut ei manastiri, ca sa fie pomeniti sute de ani la Sfanta Liturghie.
Stefan cel Mare n-a fost baptist ! Mircea cel Batran n-a fost evanghelist sau adventist ! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova; nebunii astia care au iesit acum. Nici o secta nu exista in tara noastra pe atunci.
Acestia-s draci care vin cu aceste credinte din strainatate, platiti de masoni, sa ne strice dreapta credinta si originea noastra si radacina noastra de popor ortodox.
Ce spune Sfantul Efrem Sirul ? : " Cu omul eretic sa nu vorbesti , in casa sa nu-l primesti, la masa sa nu stai cu dansul, buna ziua sa nu-i dai ". Acestia sunt inainte- mergatorii lui Antihrist. Ca Mantuitorul a spus la Efeseni, prin Apostolul Pavel : "Biserica este Trupul lui Hristos, iar cap al Bisericii este Hristos. Fiecare sectar care s-a despartit de Biserica, s-a despartit de Hristos. Este om la satanei.
Evanghelia spune: In vremea de apoi vor iesi hristosi mincinosi si prooroci mincinosi si pe multi vor insela.
Paziri-va de sectari, care dau brosuri prin trenuri, prin gari si prin cutiile de posta si unde vad oameni, dau gratuit otrava lor. Cand vei vedea o carte ca nu are aprobarea Sfantului Sinod si nu are cruce pe ea, da-o pe foc, chiar Biblie daca este! Daca-i sectanta si scrie sa nu va inchinati la icoane , da-o pe foc! Nici un pact nu ai ! Aceasta este otrava semanata de inainte-mergatorii lui Antihrist . Toate sunt otrava.
Sa tineti credinta care ati supt-o de la piepturile maicilor voastre !Sa tineti credinta care o avem de doau mii de ani ! Nu va luati dupa slugile satanei, care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpara pe prosti si nelamuriti in credinta, sa rupa unitatea si sufletul poporului roman si vor sa faca cele mai mari erezii si nebunii in tara asta. Paziti-va de nebunii acestia ! Au case de rugaciuni, dar acolo-i casa satanei. Unde nu sunt preoti si arhierei, nu este Hristos. Ca Mantuitorul a spus asa la Apostoli : Luati Duh Sfant ! Carora veti ierta pacatele, iertate vor fi. Iar carora le veti tine, tinute vor fi.
Nu la sectari le-a spus acestea, ci la Apostoli, la episcopi si la preoti. Caci Apostolii, prin punerea mainilor si prin succesiunea apostolica, au dat darul Duhului Sfant la toti preoti din lume, prin hirotonii.
Deci, bagati de seama, ca sectarii nu au ierarhie canonica; n-au pe Duhul Sfant in ei, au numai pe satana; n-au cele sapte Sfinte Taine, ni cinstesc pe Maica Domnului si Sfanta Cruce si nu au mantuire. De aceea feriti-va de sectanti. Auzi ce spune Apostolul Pavel :" Luati aminte de voi si de turma voastra, intru care v-a pus pe voi Duhul Sfant pastori " zice la preoti la arhierei.
Celor doisprezece Apostoli, pe care i-a ales Hristos , cand s-a inaltat la cer le-a spus: " Stati in Ierusalim pana va veti imbraca cu putere de sus!
Si la Duminica Mare, dupa zece zile a venit peste ei Duhul Sfant de sus, in chip de limbi de foc. Pe urma, vorbeau toate limbile de sub cer. Si dupa ce i-a imbracat cu putere de sus, i-a trimis zicand:" Mergand, propovaduiti Evanghelia la toata lumea, botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cine nu va crede se va osandi."
Deci, Biserica lui Hristos are ierarhie canonica, Duhul Sfant este in Biserica si cap al Bisericii este Hristos. Toti sectantii care s-au rupt de Hristos si nu merg la Biserica, sunt fiii lui Antihrist si inainte-mergatori ai satanei. Sa nu va luati dupa ei !
Sa nu spuneti ca nu v-am spus!
Sa tinem credinta noastra pe care au tinut-o toti voievozii nostrii si toti protoparintii noastri si toti romanii cei adevarati.
Daca vrei sa fi fiu adevarat al lui Hristos si al Tarii Romanesti, sa tii credinta cea dreapta, ortodoxa, care o tinem de doua mii de ani. Daca nu, nu esti fiu al Bisericii, esti strain de naemul romanesc. Nu poti fi cetatean crestin si roman, daca nu ai dreapata credinta in Hristos. Esti strain. Nu esti fiu al tarii.
Ca fiu adevarat al Romaniei este cel care-i ortodox, pentru ca Biserica Ortodoxa predomina in tara noastra de doua mii de ani. Iar pe cei care-s sectari sa nu-i primi in casele noastre.
Iar cei care are confesiuni aprobate de stat, cum sunt catolicii, treaba lor.
Dar acestia care s-au rupt din Biserica Ortodoxa si s-au facut sectari, nu fii adevarati ai tarii noastre, nici ai Bisericii, ci sunt inainte-margtori ai satanei.
Tara noastra romneasca ca sa fie adevarata cum a fost totdeauna, sa tina linia Ortodixiei. Ortodocsi ne-am nascut de la origine, de la colonizarea Daciei, ortodocsi am trait timp de doua mii de ani si ortodocsi trebuie sa stam pana la moarte.
Asta este adevarata credinta a Romaniei.
Iata ce este : Cand s-a trezit copilasul tau, ca esti mama si tata, ia si-l invata sa faca Sfanta Cruce dreapta, invata-l Tatal nostru, pe urma invata-l Crezul, Simbolul nostru de credinta Niceo-Constantonopolitan, de la 325 si de la 380. Dreapta credinta pecetluita de doua Sinoade Ecumenice, unde a fost Sfantul Grigore Bogoslovul. Si Crezul este aprobat de toate Sinoadele ecumenice , pana in zilele noastre.
Apoi , acum la sfarsitul lumii o sa apara hristosi mincinosi si prooroci mincinosi, sa insele lumea. Slugile lui Antihrist.
Sfantul Efrem Sirul zice :" Cand mintea a parasit scopul blagocestiei-adica al dreptei credinte- toate faptele bune nu mai folosesc. Si fachirii cei din India si bonzii, si yoghinii postesc si se roaga, dar pentru cine ? Pentru diavol, nu pentru Hristos. Nu primeste Dumnezeu nici o fapta buna, daca nu se face dupa dreptarul Ortodoxiei. Nu este mantuire afara de Biserica ! Biserica-i trupul lui Hristos.
Ia sa va dau o pilda: Iata ca acest copac, sa zicem ca este incarcat cu roade pana in varf, sau cu flori; si deodata o ramura a lui se rupe si cade pe pamant incarcata de flori sau de roade. Sa-mi spuneti mie, mladita aceea mai poate rodi? Mai poate inflorii mai departe? Nu ! Dar de ce-i buna ? Se usuca si in foc se arunca.
Hristos a spus ca El este Trupul Bisericii . "Eu sunt buciumul vitei si voi sunteti ramurile. Toata mladita care armane in bucium, aduce roada multa. Si aceea acre se rupe si cade din bucium, se taie-zice- si in foc se arunca. Asa este cu oricina sa- rupt de Biserica. Nu mai are seva Duhului Sfant.
Prin punerea mainilor, arhiereul trimite mai departe , prin succesiunea apostolica, Duhul Sfant peste toti preotii si diaconii, iar preotul, dupa ce a primit Duhul Sfant la hirotonie, prin celelate Taine cuvenite lui, sfinteste pe toti credinciosii.
Pe alta cale nu vine Duhul Sfant in sufletul omului, deact numai si numai pe calea pe care a aratat-o Hristos.
Ce spun nebunii de penticostali , ca au botezul cu Duhul Sfant ? Anatema aceste-i pareri blestemate! Numai Apostolii au botezul cu Duhul Sfant si cu foc, ca lor li s-a dat putere sa predice si sa propovaduiasca.
Deci numai prin Biserica se poate face iertarea pacatelor; numai Biserica are putere, prin preotii si arhiereii sai, sa leges i sa dezlege pactele lumii.
Deci tineti-ve de Biserica lui Hristos, care de doua mii de ani stapaneste miliarde de suflete!
Nu va bagati in luntre sparte si va aruncati in valurile iadului si sa va para ca va mantuiti afara de Biserica! Cine este afara de biserica acela este afara de Hristos!
Dumnezeu sa va ajute. Amin "


Nota :
Fragment preluat din cartea " Marturii ortodoxe" , cuvinte ale Parintelui Cleopa Ilie.

joi, 7 octombrie 2010

Sfantul Nectarie ofera un sfat bun


"Pe timpul in care era inca in viata, Sfantul Nectarie avea obiceiul sa se plimbe cateodata prin diverse locuri ale insulei, sa vorbeasca cu oamenii, sa le ofere un sfat bun si sa ii cunoasca mai bine. Intr-una din zile, cam cu doi ani inainte de a trece la cele vesnice, s-a intalnit cu un jandarm care pazea in insula un depozit de munitie.
Au stat de vorba pe mai multe teme, jandramul fiind curios sa afle cat mai multe lucruri legate de credinta, dar avand in sine un puternic spirit de contrazicere. Era un om care nu accepta decat argumentele materiale, un fel de Toma necredinciosul, care nu credea nimic pana cand nu credea cu ochii sai si pipaia cu mainile sale. De aceea, discutiile se prelungeau adeseori si se terminau fara rezultate prea impresionante.
Influentat de ideile materialiste, jandarmul nu accepta sa creada in cele spirituale. Dupa o bucata de vreme, jandarmul respectiv a fost transferat la alta unitate, care se afla departe, pe o alta insula din Marea Egee. A stat acolo cativa ani buni, fara sa mai auda nimic de Sfantul Nectarie. La un moment dat, a fost din nou trimis, cu probleme de serviciu in insula Eghina.
Coborand de pe vapor, a apucat pe drumul care ducea spre unitatea militara si marea i-a fost mirarea si bucuria cand sa intalnit din nou cu Sfantul Nectarie, pe drumul prafuit si incins de caldura. S-au asezat pe o banca la umbra si au inceput sa reia anumite discutii mai vechi, pe teme de teologie. Nici o schimbare insa, nu se vedea in punctele de vedere ale celor doi. Dupa ce s-au odihnit si au discutat vreme de aproape jumate de ora, si-au vazut fiecare de drumul sau.
Indata ce a predat actele pentru care venise la unitatea respectiva, jandarmul a coborat jos in oras, la cafenea, ca sa se inatlneasca cu vechii sai prieteni, pe care de atata timp nu ii mai vazuse. Din vorba in vorba le spuse:
-Imi place de staretul Nectarie ca nu isi schimba convingerile cu usurinta. M-am intalnit astazi cu el si mi-a dat aceleasi sfaturi pe care mi le dadea si in urma cu cinci ani.
-Care staret Nectarie, l-au intrebat prietenii, poate l-ai confundat, staretul Nectarie a murit acum trei ani.
-Cum asa, doar il cunosc atat de bine, si apoi mi-a spus aceleasi lucruri pe care mi le spunea si atunci.
-Frate, asculta-ne ce spunem, staretul Nectarie a murit acum trei ani. Daca nu ne crezi, du-te sus la manastire si iti vor arata maicile mormantul lui.
Tulburat, dandu-si seama de minunea care se intamplase, jandarmul a inceput sa planga si a pornit cu pasi repezi sus spre manastire. Pe drum ii intreba pe oameni daca este adevarat ca murit staretul Nectarie si toti ii spuneau acelasi lucru. Sfantul s-a mutat la Domnul in urma cu trei ani.
Ajuns la manastire si a cerut sa vada cu ochii lui mormantul Sfantului Nectarie. Nedumerite de faptul ca il vedeau plangand, maicile l-au condus la mormant. A ramas acolo multa vreme nemiscat, cazut intr-o adanca meditatie.
Incepea sa vada in sfarsit ca credinta in Dumnezeu nu se bazeaza numai pe argumente vazute, asa cum ceruse el tot timpul in discutiile cu Sfantul Nectarie. Ii era din ce in ce mai clar, ca in marea Sa iubire fata de oameni Dumnezeu respecta libertatea fiecaruia si asteapta o participare libera si voita din partea noastra la acest dialog al dragostei care se manifesta prin credinta.
Sfantul Nectarie il ajutase si il luminase prin aceasta minunata aratare a sa dupa moarte, dar in acelasi timp ii explicase ca noi trebuie sa credem nu doar datorita unei minuni, care eventual ni se intampla sau la care suntem martori oculari. Pentru ca astfel am fi privati oarecum de libertate si am cere tot mereu alte si alte minuni care sa ne incredinteze.
Mai mult, am putea ajunge sa ne indoim inca si de simturile noastre, sa negam minunea si sa ramanem necredinciosi.
Dumnezeu vrea asadar si o participare libera in acest dialog al iubirii, pe care necontenit il poarta cu intreaga umanitate. Iar minunea cea mai amre este chiar aceea a existentei noastre si a intregii fapturi. Ajunge doar ca ochii nostri duhovnicesti sa se deschida prin credinta si rugaciune si sa vada si sa recunoasca aceasta minune, preaslavind pe Creatorul tuturor.
A plecat intr-un tarziu de la manastire, cu hotararea ca viata sa sa ia alt drum de acum inainte."
Nota :
Fragment preluat din cartea " Sfantul Nectarie Taumaturgul"

luni, 4 octombrie 2010

Sfanta Samarineanca Mucenita Fotini


"O calatorie care iarasi i-a suparat pe iudei, fiindca Iisus n-a respectat prejudecatile lor , de a nu trece prin Samaria.

Iudeii predaniilor omensti , cand aveau vreo cale din Iudeia in Galileia , ocoleau Samaria , ca sa nu se spurce.


Iisus , Samarineanul milostiv, a facut aceasta calatorie interzisa. Mai mult: intrand pe teritoriul samarinenilor , s-a oprit la Sichar, la fantana lui Iacov si , a stat de vorba cu o femeie, si inca cu o femeie stricata.


Ba i-a mai cerut si apa sa bea.


Inchipuiti-va ce-ar mai fi tremurat de ciuda carturarii si fariseii , vazand ca Iisus asa le calca dispozitiile in picioare- prejudecati care-i tineau intr-o nemaintalnita compliciatate.


Nici ucenicii, pe care-i trimise in Sichar sa cumpere paine , nu erau tocmai dumiriti, vazand ca Invatatorul lor sta de vorba cu o femeie. Inventarul smintelilor omenesti sa-l terminam aici. Aceasta e umbra , care va pune in valoare lumina. Omul cu umbra , Iisus cu lumina. Iata acum lumina Samarineanului misionar. Intai , Iisus n-a tinut seama de prejudecatile, de ingustimile sau de tampeniile care cascau prapastii intre oameni , sau ridicau ziduri absurde. Iisus a trecut ,simplu , peste unele ca acelea, cum ar trece si acum.


Iisus n-a prea ales mediul, n-a asteptat prea mari inzestrati la minte, nu s-a ferit de categorii morale dubioase , fiindca Iisus credea in om. Iar ca sa gaseasca omul ( omul de omenie ascuns si intr-un ticalos ), omul cu care vorbeste Dumnezeu , ne dam seama ca pentru Iisus era lucrul cel mai usor. O dovada despre cat crede Dumnezeu in om ne sta Samarineanca , o femeie , si inca incarcata de pacate. Si cu aceasta a vorbit Dumnezeu. Femeii acesteia , ostracizata societatii, Iisus ii incredinteaza revelatii. Nu era capabila prin fire si purtare de revelatii, dar Iisus a trecut-o si peste neajunsurile firii sale , descoperindu-i ca o cunoaste , ca-i stie pacatele, ca oarecand descoperind lui Natanael taina copilariei sale, pe cand il ascundea smochinul. ( Ioan 1, 48 ).


-" Vad ca esti prooroc vazator de Dumnezeu, deci spune-mi unde-i Dumnezeu , ca sa I ne inchinam Lui : in muntele acesta, sau numai in Ierusalim ? Asa a facut Samarineanca cunostinta cu Dumnezeu. Bucuria aceasta exceptionala a facut-o sa-si uite de pacate , sa uite de apa despre care nu pricepea nimic , sa uite ca trebuie sa se intoarca in cetate. Intr-o asa stare de bucurie tasnesc in sufletul omenesc intrebarile ultime, intrebarile vesniciei, caci vesnicia ai dori-o fericirii tale, cand te intalnesti cu Dumnezeu.


Si aude Samarineana Adevarul graindu-i: Femeie, acum a venit ceasul cand adevaratii inchinatori se vor inchina Tatalui in duh si in adevar; caci Duh este Dumnezeu, si cine se inchina Lui, in duh si in adevar I se cade sa se inchine. "( Ioan 4, 23-24 ). Primind Samarineanca o revelatie , care l-ar fi uimit si pe Platon , in faptura ei se starnesc toate nadejdile lui Israel , si-I spune lui Iisus credinta sa in venirea lui Mesia " care ne va spune noua toate ". Iisus ii inlatura si acest de pe urma val de pe suflet , spunandu-i deschis" Eu sunt Acela ". ( Ioan 4,26) . La asa masura nu S-a descoperit Iisus pe Sine dacat numai in doua imprejurari : unui orb din nastere care, dupa tamaduire s-a transformat in misionar al lui Iisus , facand de rusine pe fariseii templului ( Ioan 9) si pentru fapta aceasta a lui , Iisus I S-a descoperit cu proprie graire : Fiul lui Dumnezeu.


Iar a doua descoperire a Sa , pe fata , a fost inainte de patimi, cand a intarit pe ucenici zicand : " Sa stiti : Eu sunt Acela de care au grait proorocii !" Bucuria aceasta a descoperii pe care ti-o face Dumnezeu, nu te lasa unde te-a gasit : te stramuta intr-un misionar . Lasi toate ale tale , ca Petru : corabia, pestii , nevasta si casa ; asa cum a lasat si Samarineanca galeata la fantana , - fara sa bage de seama ca lasa si pe Iisus , dar pe care-L ducea acum in inima ei : faclie de lumina in cetatea Samariei. La asa transformare sufleteasca s-a trezit Samaria. Iisus se bucura cu Duhul pentru trezirea din Samaria. Tocmai ajung si ucenicii cu painea. Dar Iisus le spune ca alta-i mancarea care-I astampara Lui foamea: Bucuria misiunii reusite, bucuria ascultarii de Tatal , a implinii rostului cu care venise tavalug peste prejudecatile si gardurile omenesti, acestea erau pentru Iisus , o devarata odihna , care stingea cu adevarat tanguirea neputintei , numita foame. Cand te saturi sufleteste capata si trupul puteri de supravietuire.


Si aceasta ne invata Iisus. Daca Samarineanca a avut o bucurie care a saltat-o pana la intrebarile vesnicei, bucuria nu L-a lasat nici pe Iisus cu gandul numai in ziua aceea cu soarele in crestetul namezii. Deci Iisus vorbind cu ucenicii , care umanizasera pe Iisus dupa ei, le largeste si lor gandul pana la Secerisul lumii. Dar iata ca vine o delegatie : multi samarineni , care invita pe Iisus sa ramana cu ei. Si a ramas Iisus cu samarinenii doua zile. ( Ioan 4,40)


Poate ca , impresionat de sufletul samarinenilor, pe care ocolindu-i iudeii nu l-au putut strica , Iisus sa-si fi insusit numele sub care s-a ascuns in parabola Samarineanului milostiv. "



Nota :


Fragment extras din cartea intitulata "Cuvinte Vii " a Parintelui Arsenie Boca


Piatra din capul unghiului




"Avem cateva cuvantari tinute de Iisus in ultimile zile ale Templului din Iirusalim. Dintre acestea e si pilda lucratorilor ucigasi , care arata coperit istoria trecuta si viitoare a lui Israel.
Firea omeneasca avea rostul sa creasca si in dimensiunea ei spirituala, a cunoasterii si a iubirii lui Dumnezeu.
Acesta era destinul ei pe pamant. Dar via lui Israel se salbaticea, cat Insusi Dumnezeu S-a mirat." Doar vita de soi bun am sadit, cum acum s-a salbaticit si strugurii ei aunt acri ?"
Pentru ca destinele superioare ale neamurilor pamantului sa nu sufere vreo zadarnicire , pentru ca roadele duhovnicesti ale lui Israel sa fie totusi in sensul Providentei , Dumnezeu a trimis neamului acestuia rand pe rand Legea si proorocii.
Dar Israel a afcut din Lege o caricatura , iar pe prooroci i-a scos afara din vie si i-a omorat , trimitandu-i inapoi fara roada care trebuiau sa o aduca.
Mai ramanea sa vie Fiul Stapanului lumii.
A venit.
Vorbea cu ei. " Dar lucratorii au zis : acesta este mostenitorul : hai sa-l omoram si mostenirea lui sa ne ramana noua. Si scotandu-l afara din vie l-au omorat. Asa au facut.
De atunci alearga in toata lumea sa cuprinda mostenirea Fiului lui Dumnezeu , silindu-se pe toate caile inchipuite sa descrestineze lumea; sa scoata "definitiv" din natura omeneasca preocuparea spirituala de Dumnezeu.
Numai cat aceasta munca de Sisif , de a nivela la orizontala vietii orice preocuparea mintii omenesti de Cer , se loveste permanent de Piatra unghiulara aruncata pe pamant care , cu cat e izbita mai tare , cu atat ridica in unghi drept spre Cer orice incercare de a o clinti din rostul ei divin.
Totusi iluzia biruintei vor avea-o.
Numai cat strugurii viei vor fi tare salbateci si cu desavarsire acri. Revelatia spune ca Providenta divina va trimite pe rand : secera pentru secerisul pamantului si cosorul pentru via lui.
Strugurii ii va ingramadi " afar din cetate" ( cum au scos si ei pe Iisus afara din cetate) dar in loc de must a iesit sange pana la zabalele cailor , in departari de 1600 de satdii ( Apocalipsa 14, 17-20 )
Pana atunci lucratorii s-au lovit si s-au inpiedicat ei de Piatra de hotar , Hristos ,atunci insa va cadea Piatra peste ei : A Doua Venire a Lui Hristos , in slava si putere mare si va spulbera definitiv pe lucratorii nelegiuirii. Iata o cuvantare profetica in Templul din Ierusalim, o cuvanatre unghiulara.
Cele ascunse in ceata viitorului fiind greu de deslusit, ba si cu multe riscuri, ne indreptam la talcuirea strict duhovniceasca a acestei Pietre unghiulare. Aceasta e o pitar spirituala cu efecte spirituale. Unul din Psalmi ne spune :" Fiica Babilonului, dornica de pusiire, ferice de cel ce-ti va plati tie dupa fapta ce ne-ai facut tu noua; ferice de cel ce va lua si va lovi de Piatra pruncii tai " ( Psalmul 136, 8)
Babilonul se talcuieste de sfintii Parinti : confuzia patimilor, confuzia mintii, iad. Textul se paote citi " Satana, Satana, dornica de pustiire..." Iar pruncii vavilonesti sunt gandurile pacatului, momelele...
Ferice de cel ce se lupta duhovniceste cu gandurile, lovindu-le de Piatra unghiulara a fiintei omenesti : Hristos.
Acesta nu e nicidecum numai razboiul pustnicilor , al smeritei rugaciuni si atentii, ci este al fiecarui crestin.
Ca atare nu reactionezi dupa fire la intamplarile vietii, ci traiesti fiecare clipa dupa Iisus; adevarata noastra fire , icoana, chipul noastru cel adevarat. Intamplarile ce vin , intr-o clipita a lor, sa nu ne gaseasca, sa nu ne prinda traind in neatentie de valoarea clipei, valoarea Vesnicului in clipa, ca altfel in clipa aceea ne trezim expropriati de icoana noastra de oameni dupa chipul si asemanrea lui Iisus.
Nu e aceasta echivalenta cu rugaciunea neincetata?
Modul acesta de-a medita, cu timpul, cu toate clipele lui, venite prin surprindere, scructureaza fiinta noastra pe Piatra unghiulara a divinei prezente.
Asa se pacifica launtric omul , cu pacea pe care numai Iisus o poate aduce.
Mica greutate e ca, pentru a castiga pe Iisus, pe toate celelalte trebuie sa le socotesti "gunoaie" ( Filipeni 3, 8 )."
Prislop, 30 noiembrie 1949
Nota:
Fragment preluat din cartea Parintelui Arsenie Boca " Cuvinte Vii"

" Nu faceti casa Tatalui Meu casa de negustorie" ( Ioan 2:16 )


" Cand Iisus a profetit daramarea Ierusalimului ucenicii au ramas nedumeriti, dar s-au dumerit cand au intrat in Templul lui Solomon.
Era targ de vite , tabere de zarafie, colivii de porumbei, macelarie, fum de jertfe si toata galagia acestora.
La aceasta situatie a Templului, in cea mai mare contarzicere cu rostul sau , pana si rabdarea lui Dumnezeu ajunsese pe ispravite.
Sufletul cel mai bland de pe lume s-a umplut de o sfanta manie.
A facut pe loc un bici din capete de streanguri si , un singur Om , i-a dat pe toti negustorii afara , cu vite cu tot, a rasturnat toate mesele si a incurcat toti banii zarafilor.
Nimeni nu s-a putut impotrivi.
Poate nici prin gand nu le-a trecut sa se impotrivesca.
Dar nu se stie daca Iisus, personal, va fi pus mana pe cineva, daca va fi dat vreodata cu biciul, daca va fi rasturnat o taraba a mamonei, sau toate acestea si le-au facut singuri, intr-o invalmaseala de constiinte vinovate , biciuite de istov de sfintenia lui Iisus ,care-i ardea de data aceasta, cu urgie divina.
Fapt e ca nu acestia erau cei mai mari pacatosi din Ierusalim.
Marii vinovati erau autorii morali ai situatiei , capeteniile Templului.
Infrunatrea Mantuitorului lor le suna.
Oficialitatea religioasa a Templului facuse din el o pestera de talharii in contul lui Dumnezeu.
Aceasta situatie Il indreptateste pe Revolutionar sa ocupe Templul cu forta. ( Singura ocupare cu forta: nevinovata)
N-a varsat sangele nimanui.
Dimpotriva, a varsat sudori de sange si , peste putin , propriul Sau sange.
Totusi cineva L-a primit pe Iisus in Templu.
Erau orbii, schiopii si copiii.
Copiii crescuti de Templu L-au primit pe Iisus cu " Osana , Fiul lui David ! "
Odata Templul ocupat, Iisus a inceput sa invete poporul, care s-a si ingramadit in Templu , si a tamaduit pe toti neputinciosii care venisera.
La o atare intamplare au venit intr-un suflet si mai marii Templului care, vazand cele ce se facusera, ba mai si auzind copiii cantand , s-au facut foc de suparare si umblau sa-L ucida pe Iisus , dar nu puteau de poporul care-L asculta.
Seara, Iisus S-a dus in Betania.
Dimineata intorcandu-Se iarasi la Templu, a blestemat un smochin gasit fara roada , -care putea foarte bine semnifica Templul . Si smochinul s-a uscat in clipa aceea , cat s-au mirat ucenicii.
Talcul smochinului blestemat e acelasi cu talcul biciului din stranguri.
Oficialitatea religioasa decazuta a Templului e raspunzatoare de daramarea Ierusalimului si de imprastierea fiilor lui Israel in toata lumea.
Caci primul s-a daramat Templul din Ierusalim, cand i s-a rupt de un fulger catapeteasma in doua, de sus pana jos.
Iisus urmarea rostul Lui in lume intr-un chip mai zornic , cu o staruinta, cu o manie si cu un curaj al infruntarii tuturor riscurilor , cum n-o poate face decat Omul care-Si stie si Si-a facut toate socotelile personale cu mii de ani inainte.
Omul Acesta le avea facute mai inainte de a fi lumea.
....
Oare in templul sufletului nostru se va gasi vreun copil, sau macar vreun orb , sa-L primeasca pe Iisus? "
Nota:
Fragment preluat din cartea Parintelui Arsenie Boca " Cuvinte Vii "

marți, 21 septembrie 2010

Scrisoare catre o inima crestina daruita unui musulman



"Exista cuvinte necesare, dar si cuvinte care ranesc tacerea.Exista cuvinte care mangaie, dar si cuvinte care spulbera farama de liniste pe care a lasat-o peste inima uitarea propriei dureri.
Exista cuvinte care inmiesc bucuria, insa cuvinte care dau chipul vesniciei unuei amare clipe ce vine parac de peste tot, pentru a se indrepta odata cu inima spre nicaieri.
Imi impun sa cred ca ceste lucruri vor mangaia si vor alina inima ta caci te stiu insetata de liniste si de rost. Te stiu a fi o copila care a cerut vietii un sens si a castigat de la vesnicie o carare spre Cer. Mi-ai odihnit sufletul si mi-ai daruit propria-ti bucuria, fara sa fi banuit macar. Te-ai ascuns printre cei invaluiti de Lumina si te-ai aruncat cu toata fiinta ta in Ceruri, cu mult inainte de a fi banuit macar ca va veni o zi in care va fi sa lasi in urma o viata, pentru a primi deplin o vesnicie. Si te numarai printre cei care au gasit ce Cel pe Care ne-a gasit El mai intai, pe CEl ce dat vietii tale un sens, Lumina si numai Adevar.
Acum iubesti.
Daca te-as intreba care anume este inceputul acestei iubiri, mi-ai raspunde printr-o tacere nevinovata, care s-a revarsat peste tine din prapastii ceresti, ce te cheama inspre ele cu o uriasa putere numita pur si simplu " dragoste ".
Nimeni nu poate intelege aceasta taina si nici macar tu, cea care o porti in tine ca pe o rana ce chinuie si mangaie inima in acelasi timp. Nu te chinuie intrebari, ci numai raspunsuri. Nu te uiti in trecut, ci numai trecutul se uita spre tine si te arunca in bratele unui timp devenit vesnicie. Iubesti fara conditii asa numai cum o inima curata mai stie a iubi si a inrobi frumos o alta inima.
Si nimic nu parea sa framante un rost ce nu avea catusi de putin un pamantesc si efemer rost. Pana in acea farama de clipa, in care o necesara realitate ti-a obligat constiinta sa puna o stavila inimii si sa se lase din greu chinuita de o singura intrebare. A venit peste si intru tine neputinta de a intelege de ce ti-a fost randuit sa iubesti un baiat care nua re aceeasi credinta cu a ta. Si cat de mult poate sa chinuie sufletul un singur semn de intrebare!
Te stii crestina.
Te stii a fi a lui Hristos Iisus.
Ai invatat sa Il cauti, desi nu stii ca deja L-ai gasit. Si ai vrea sa ramai cu El, desi nu stii ca El este deja cu tine. Dar, totodata, vrei sa iubesti, desi nu stii sa te fi intrebat vreodata de vrei sa iubesti. Aceeasi inima a ta, cauta Iubirea, dar a gasit iubire. Aceeasi inima este chemata in Ceruri, dar ii este prea bine si pe Pamant. Aceeasi inima cauta pe Ziditor, dar a gasit una din zidirile Lui. Si este iubita, iubind la randu-i mai mult deact ar fi banuit ca stie si poate a iubi. Stii, dar totusi nu stii pe Dumnezeu cu o inima care stie ca iubeste un om, pe care nu ar vrea sa nu-l mai stie vreodata.
Dar, in tot acest amalgam de rost si de bucuroasa osanda, ce rost are o intrebare ce doare si chinuie peste masura? Care este izvorul de durere al unei intrebari care ameninta sa risipeasca un vis din ce in ce mai real, riscand sa-l farame in vesnicie cioburi de rana care in veci nu se va mai inchide.
De ce pana si Dumnezeu pare sa fie pricina de neputincioasa lacrima unei inimi care tocmai invatase a rade in bratele altei ninimi? Poate Iubirea sa invaluie in vesmant de suferinta iubirea ? Se cade unei iubiri sa piara inainte de a fi descoperit vesnicia celeilalte inimi? Atat de multe intrebari isi merita un raspuns !
De aceea iti scriu acesta epistola, incercand sa iti arat ceea ce lumea nu stie a mai arata.
Cred ca suntem prea din plin inconjurati de raspunsuri si intrebari prea lipsite de rost, dar si de intrebari cu rost fara de raspunsuri. Traim intr-o lume ceea ce afirma ca ar trebui sa taca si ascunde ceea ce ar trebui sa spuna fara de incetare. Adevarul este tacut iar minciuna este strigata. Uitarea devine un fals rost, iar rostul o prefacuta uitare. Asa se face ca ratacim un timp, pentru a nu ne mai gasi o vesnicie. Asa se face ca ramanem cu intrebari cat o vesnicie, pentru ca nu am stiut timpul raspunsurilor. Iar eu chir nu as vrea sa te stiu printre cei care ratacesc cararea vesniciei, pentru prea simplul motiv de a fi gasit numai drumul ce a durat doar un timp.
Vrei sa stii ce anume ar putea inima ta crestina de la iubirea inchinata unui baiat musulman. Nu ceri prea mult, desi ai vrea totul. De aceea te rog sa cauti a privi intreaga problema cu o necesaraacuratete spirituala, poruncind inimii, de va fi nevoie sa taca, sa ingaduie, sa astepte clipa atat necesara Adevarului. In joc nu sunt idealuri amrunte si pline de echivoc, ci nuami amntuirea ta. Sufletul are niste masuri ce nu vor putea fi zagazuite intre cadrele acestui timp, fara a suporta ulterior consecinte ce isi vor cere dreptul la vesnicie si la o dreapta eliberare, cu toata suferinta inerenta.
Imi creionezi tabloul unei iubiri care s-a inpotmolit de intrtebari ces unt si , totusi, nu vrei sa fie dureros de importante. Nu iti ascunzi iubirea indaratul unor raspunsuri prefabricate, desi durerea si neputinta ar cauta astfel de raspunsuri numai din dorinat de a-ti regasi o liniste atat de necesara.
Iti impui sa crezi ca o astfel de iubire este posibila, chiar si pentru motivul ca ar exista destui preoti care pot savarsi Taina Casatoriei intre un musulman si o crestina. Neputincios argument, acre merita sa fie amintit numai la urma acestei epistole.
Cat despre raspunsul meu, nu va intarzia sa vina. Sau te amagesti cu gandul ca rodul iubirii, copii ce vor sa vina, vor creste in credinta crestin ortodoxa, care te-a crescut sufleteste si pe tine.
Va trebui sa iti demonstrez si precaritatea acestui rationament ! Apoi nu iti ascund usoara dezamagire pe care am resimtit-o intelegand ca tu vezi ca impedimente oricum surmontabile, doar "momentele religioase" din viata voastra comuna : el obligat de credinta musulmana sa respecte vinerea, iar tu duminica, Craciunul, Pastile, etc.
Dincolo de o argumentare, iti propun o enumerare transanta a principiilor de baza, pe care mi-am asumat raspunderea de a ti le pune inainte avand , iti reamintesc, un singur gand: mantuirea ta.
Primul argument este destul de radical, tocmai pentru ca vine in intampinarea ideii de a gasi posibila si chiar probabila trecerea la religia musulmana, in numele unei iubiri, insa nu si in Numele Iubirii.
Un crestin ortodox se mantuieste numai daca ramane in legatura cu Iisus Hristos. Aceasta legatura se implineste prin Sfanta Impartasanie, adica prin primirea Trupului si a Sangelui Domnului nostru. Fara de Sfanta Impartasanie, nimeni nu se paote mantui. A te impartasi inseamna a fi impreuna cu Hristos. A te asemana tot mai mult cu El si a primi insusirile Lui, pe care noi le numim virtuti.
Iisus Hristos este viu, iar legatura crestinului cu El se realizeaza in timpul Sfintei Liturghii, manacandu-L si bandu-L in cel mai intens si real sens al acestor termeni.
Nu avem un Dumnezeu distant, rece si poruncitor, ci Unul pe Care Il primim in noi, pentru ca El sa ne primeasca intru Sine.
Nici El nu Se pierde in noi, nici noi nu devenim ceea ce este El, ci realizam o unitate infinit superioara celei dintre mama si pruncul din pantecele ei. Oare nu de aceea ne impartasim o viata intreaga, dar mai ales inainte de clipa mortii ? Raiul nu este un loc, ci este o Persoana : IIsus Hristos. De aceea nu exista spatiu si timp in rai, nu vom fi undeva langa Dumnezeu, ci cu El si impreuna cu El. Fara Impartasanie inseamna fa Dumnezeu. Iar far Dumnezeu inseamna iad. Desi in aceasta viata, fara Impartasanie inseamna moarte sufleteasca !Crestinul care trece la mahomedanism, nu doar ca nu mai are dreptul sa se impartaseasca , dar se si leapada de Hristos.
Se leapada de Hristosul pe Care L-a primit atunci cand s-a botezat, de Impartasania pe acre a primit-o pana atunci se de Cel care l-a mantuit, l-a indreptat si l-a ajutat sufleteste si trupeste pana in acea clipa. Este vorba despre un pacat impotriva Duhului Sfant, pacat care nu se va ierta niciodata. Lepadarea si tradarea lui Hristos in favoarea unui profet mincinos este pierdere a mantuirii.
Gasesti aceste sentinte prea aspre? Insa nu mai aspre decat durerea propriei morti sufletesti !
Nu iti pun inainte un sens egoist al existentei si nu iti spun ca nu se cuvine sa iubesti. Dar iti reamintesc ca exista niste prioritati in iubire, desi inima ta pare acum sa le ignore. Nu voi cauta sa iti impun ideea conform careia pe Dumnezeu se cuvine sa Il iubim mai presus de toti si de toate. Nici nu-ti voi scrie ca nimic nu-ti va folosi daca vei castiga inima celui iubit, dar iti vei pierde propriul suflet ! Dar iti voi scrie ca nici macar de cel iubit nu vei avea parte o vesnicie, asa cum si drept iti doresti, fara de Dumnezeu.
Care?
Se spune foarte usor ca si musulmanii cred in Dumnezeu, si ca toate religiile au Acelasi Dumnezeu, pe care noi Il numim Hristos, musulmanii Allah, evreii Iahve, etc.
Se mai uita si se ignora voit faptul ca Iisus Hristos este Dumnezeu adevarat si Om adevarat crezandu-se foarte gresit ca, fiind Fiul lui Dumnezeu, ar fi de fapt un Dumnezeu mai mic sau chiar un simplu profet intemeietor de religie.
Iisus Hristos este cea de-a doua Persoana a Sintei Treimi, Dumnezeu Fiul, care a luat trup omenesc, a venit printre oameni, a patimit, a murit si a inviat, lasandu-ne Insusi Sfanta Impartasanie, adica Insusi Trupul si chiar Sangele Lui ca si modalitate de a ne uni cu El si , astfel de a dobandi ceea ce El a castigat pentru noi prin Patimile, Jertfa de pe Cruce si Invierea Lui.
Dincolo de 'dogmele' acestei lumi sta un Adevar pe care il putem ignora sau ba. Insa chiar de il ignoram sau chiar de il uitam, Adevarul va ramane in veci acelasi .Dumnezeu este Unul singur si S-a daruit in mod deplin prin religia crestina. Deci nu avem un Dumnezeu comun cu evreii, cu musulmanii, cu budistii etc ! Hristos este Dumnezeul crestinilor, deofiinta cu Tatal su cu Duhul Sfant.
Numai noi, crestinii, avem un Dumnezeu intrupat,al Carui Trup si Sange putem sa le mancam ! Crestinismul Ortodoxia, este singura religie in care nu omul Il cauta pe Dumnezeu, ci Dumnezeu il cauta pe om.
Il avem si basta!
Asa cum ne nastem cu lumina in ochi, fara a trebui sa o cautam sau asa cum ne bate inima, fara a fi nevoie de niciun efort din partea noastra.
Celelalte religii nu cunosc cu adevarat pe Dumnezeu si nu au o legatura pesronala si vie cu El. In plus crestinul care renunta la credinta sa pentru o alta credinta este vinovat de lepadare de Hristos, fapta de neiertat in veci.
De ce ?
Pentru ca numai in crestinism are absolut tot ce ii este necesar mantuirii, restul fiind o tot mai mare indepartare de Dumnezeu. Iar a-ti scoate ochii pentru a-i inlocui cu globuri din sticla, ce este altceva decat o fapta demna de neputincioasa mila ?
In plus , un crestin care trece la religia mahomedana pierde tot tezaurul Bisericii Ortodoxe : incepand cu propria Taina a Botezului , cu pierderea Duhului Sfant primit prin ungerea cu Sfantul Mir si pana la pierderea totala a legaturii cu Biserica- Maica Domnului , sfintii, ingerii, etc. Un mahomedan este cel care conform Coranului, considera ca Hristos ar fi " frate cu Adam si cu Satana" ; ca Maica Domnului ar fi o simpla femeie evreica cu multi copii; ca Hristos nu a murit pe Cruce si nici macar nu a fost rastignit, ( altcineva ra fi murit in locul Lui) , despre Inviere nemaipunandu-se problema; ca, anterior na a facut nicio minune, ci toate cele scrise in Noul Testament ar fi inventii ale crestinilor, la fel procedand si in cazul sfintilor Aceluiasi Hristos; ca raiul nu ar fi altceva decat un loc al placerilor trupesti, etc.
Oare intelegi ca trebuie sa alegi intre a-ti pastra botezul si pierderea reala a Tainei ce te-a unit cu Iisus Hristos?
Oare intelegi ca poti ramane fara de Impartasania care este cu mult mai mult decat painea si vinul pe care le vad ochii nostri deprinsi a zari si a intrezari prea mult pacatul ? Oare intelegi ca vei ramane pana si fara de inmormantarea crestina, care se cuvine, desigur, nuami unui crestin ?
Te vei grabi sa te ascunzi in spatele unei neputincioase convingeri conform careia tu iti vei pastra credinta crestina, dincolo de orice vietuire in sanul unei familii pluri- religioase? Dar cum vei pastra ceea ce nu poti darui persoanei iubite ? La urma urmelor, cum vei pastra ceea ce nu ai castigat pe deplin ?
Are rost sa te amgesti, continuand sa iti tagaduiesti singura putina ne-credinta, multa indoiala, nestiinta rugaciunii si neputinta postului, uitarea binelui si amintirea unor caderi pe acre le ingropam intr-o inima uneori prea adanca ? Oare nu ne-ar fi mult mai usor daca ne-am recunoaste sincer prea putina noastra credinta ? Oare tacerea aruncata afara din inimile noastre nu va fiinlocuita imediat de acel sentiment de smerenie si de umilinta, care pur si simplu Il impinge pe Dumnezeu in sufletele noastre?
Deosebirile de credinta, dogmatice, dintre cestinism si mahomedanism sunt uriase. Insa trebuie retinuta cea mai importanat dintre acestea, de care depinde mantuirea noastra: fara Iisus Hristos nu exista mantuire, pentru simplul fapt ca numai El este Domn si Dumnezeu, in timp ce Mahomed nu a fost decat un simplu muritor, aflat acum undeva printr-un colt de vesnicie numiat iad. ( Este in iad nu pentru ca asa vrem noi, ci pentru ca L-a refuzat pe Hristos, Cel care are cheile mantuirii !)
Iadul, repet, presupune tot ceea ce Iisus Hristos nu este : timp sau vesnicie, spatiu sau nemarginire,inima sau suflet, gand sau amintire, cuvant sau tacere, duh sau trup, inceput sau sfarsit. Si nu Dumnezeu este Cel care incepe iadul, nici nu il hotareste pentru cineva anume, atat timp cat iadul este un mod de a fi ce apartine intru totul omului, printr-o hotarare respectata deplin de catre Acelasi Dumnezeu.
Mahomedanismul? Il voi numi pur si simplu ne-crestinism !
Adica fara de Hristos. Adica iad. Sau moarte. Sau pierdere a vietii. Are rost sa mai continui? Renuntand la tot ce ne mai poate ramane in schimb ?
In caz ca un partener se hotaraste sa ramana crestin ortodox, alaturi de partenerul mohomedan, bine este sa se stie ca Taina Sfintei Cununii nu se poate savarsi in acest caz sub nici o forma.
( Chiar daca se vor gasi preoti dispusi sa o savarseasca contra unei sume generoase !)Casatoria se realizeaza numai intre doi crestini ortodocsi-pentru simplul fapt ca numai Hristos este Cel care paote uni sufleteste doua persoane. Iar pentru o unire sufleteasca este nevoie ca cei doi sa primeasca impreuna Sfanta Impartasanie. Si cum ar putea primi un mahomedan Sfanta Impartasanie?
In plus la sufletul celuilalt ajungi numai cu ajutorul lui Hristos. Fara El se poate realiza o legatura fizica sau una sentimentala, dar nu si una sufleteasca.
Si ce va fi daca unul dintre cei doi parinti va fi lipsit de Viata si de Lumina?
Ca sa nu ignoram si alt neajuns la fel de grav: cei doi nu sunt uniti prin Cununia Sfanta a lui Hristos, nefiind vesnic una inaintea Lui. Vinovat de aceasta pierdere vesnica va fi numai partenerul care s-a lepadat de Hristos si de crestinism!(...)
Alegerea care trebuie facuta este simpla: ori Hristos si propria mantuire, ori persoana iubita, care imi cere sa renunt la propria mantuire si la Hristos, ignorand insusi glasul propriei constiinte.
Caci, mai mult decat sigur, constiinta unui crestin ortodox marturiseste clar si sigur ca nimeni nu are dreptul sa batjocoreasca si sa respinga pe Iisus Hristos.
(..) De fapt constiinta este chiar glasul lui Hristos, este Insusi Iisus Hristos, care ne cheama la El, ne mustra si ne ridica atunci cand cadem, ne mangaie atunci cand ratacim, ne intareste atunci cand slabim...
Nu as vrea sa te impiedici sufleteste de asprimea cuvintelor mele. Atunci cand este in joc rostul mantuirii nu-si mai au loc amabilitatile si cuvintele incarcate de prea multe sensuri. Nimic nu putem oferii in schimbul matuirii !
(...) Adevarul impune o singura alegere .
Care?
Cel care nu este crestin dintre voi sa caute, sa descopere si sa imbratiseze crestinismul ! Nu exista nicidecum cale de mijloc, asa cum nu exista intre Hristos si moartea de care El ne-a mantuit nu pentru ca noi sa o imbratisam cu o inconstienta pe care nici macar vesnicia nu o va putea ierta.(..)
In numele iubirii nu avem nici un drept sa inlocuim Adevarul cu efemere si mult prea umane ne-adevaruri, nici pe Dumnezeu cu profeti ce au mintit istoria , dar nu si vesnicia. Iubirea are nevoie de Adevar, astfel ea insisi devenind minciuna.
Iubirea mai presus de orice trebuie sa uneasca doua suflete si nu doar doua inimi! Inimile sunt ale voastre, dar sufletele sunt chipul, amprenta si suflarea lui Dumnezeu in oameni. Oare ne va da cineva vreodata dreptul sa aruncam chipul Creatorului in iad, si tocmai in numele iubirii?
(...) De aceea nu se cuvine sa iti pierzi sufletul nici macar in schimbul unei inimi pline de iubire !
Diferenta intre Hristos si Mahomed este insasi diferenta dintre cer si pamant, dintre om si Omul Dumnezeu, dintre un profet inchipuit si Dumnezeul Om, dintre una din cretaurile Sale si Creator, dintre o viata si Viata, dintre unul supus mortii si Cel peste moarte, dintre o farma si Totul, dintre unul strain tie si Cel al tau, dintre cel din iad si Cel inviat dintru iad, dintre cel fara de care ai oricum un rost si Cel fara de care nu ai oricum niciun rost.
Tradarea crestinismului este sinucidere sufleteasca si nu isi poate gasi justificare in fata Adevarului. Iar solutiile de compromis iti repet, nu-si au in niciun chip locul!
Cum te vei mai putea apropia de Liturghie si de Impartasanie, atata timp cat vei trai cu sotul tau in afara Legii lui Iisus Hristos?
Invata sa accepti evidenta Adevarului , mai inainte ca lumea si legile ei cele faradelege sa iti adumbreasca sufletul si constiita.
Cine nu iubeste asa cum Dumnezeu a hotarat iubirea, acela obligatoriu va sfarsi prin a uri ceea ce pana mai ieri iubea !(...) "

Nota :
Fragment preluat din cartea intitulata "Manifest pentru pastrarea tineretii" de monahul Paulin Iluca de la Putna.