"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov


Faceți căutări pe acest blog

joi, 19 august 2010

Dragostea

" Dragostea duhovnicesca este mai inalta decat dragostea ce o au fratii dupa trup, pentru ca se inrudeste cineva prin Hristos si nu prin mama.
Toti cei care au aceasta dragoste nobila sunt plini de bunatate, pentru ca inlauntrul lor au pe Hristos, iar pe fetele lor este zugravita indumnezeirea.
Nu este cu putinta sa vina dragostea lui Hristos in noi daca nu iesim noi insine din dragostea noastra, astfel ca sa o dam lui Dumnezeu si chipurilor Sale si sa ne daruiasca noua.
Cei care sufera mult pentru mantuirea intregii lumi si ajuta nevoindu-se in felul lor si incredintandu-se cu smerenie in mainile lui Dumnezeu, unii ca acestia simt cea mai mare bucurie cu putinta in aceasta lume, iar viata lor este o slavoslovire continua, pentru ca se inalta launtric ca ingerii, laudand zi si noapte pe Dumnezeu.
Iar cei ce sunt nepasatori pentru mantuirea syfletelor lor si incearca sa afle bucurie si odihna in aceasta viata desarta, se chinuiesc mereu si se impiedica in angrenajele lumesti cele nesfarsite, traind inca de aici in iad.
Cei ravnitori, fiindca se misca in locul ceresc al slavosloviei , primesc ci bucurie si incercarile, multumind lui Dumnezeu pentru acestea la fel ca si pentru facerile de bine; pentru aceasta ei primesc mereu binecuvantarea lui Dumnezeu in toate, topindu-se launtric de recunostinta fata de Dumnezeu pe care o manifesta , ca si fii ai lui Dumnezeu , prin orice lucrare duhovniceasca ar savarsi.
Desi Bunul Dumnezeu ne da imbelsugate binecuvantari si lucreaza totdeauna pentru binele nostru, si toate le face ca sa slujeasca fapturii Sale si sa se jertfeasca pentru om, de la plante pana la animale si zburatoare, mici si mari- ba chiar El Insusi S-a jertfit ca sa elibereze pe om- din pacate insa multi dintre noi suntem inca nepasatori fata de toate acestea si-L ranim prin marea noastra nemultumire si nesimtire, desi ne-a dat constiinta care se mosteneste impreuna cu celelalte bunuri ale Sale.
Constiinta este prima lege a lui Dumnezeu, care a fost intiparita adanc in inimile primilor creati, si pe care o primeste in continuare fiecare dintre noi ca pe o copie de la parintii lui cand se naste. Cei care au izbutit sa-si subtieze constiinta lor prin cercetare zilnica de sine insusi, se simt straini de aceasta lume, iar mirenii se mira de comportamentul lor delicat.
Iar cei ce nu-si cerceteaza constiinta lor nu se folosesc nici de studiile duhovnicesti, nici de safturile batranilor si nici de poruncile lui Dumnezeu, pe care nu le vor putea implini deoarece devin nesimtitori.
Cei sensibili si afectivi, care pe toate le tin cu scumpatate. de obicei sunt nedreptatiti de cei nesimtitori prin cedarile continue pe care ei le fac din dragoste; insa dragostea lui Dumnezeu se afla totdeauna cu ei. De multe ori se nedreptatesc si ei insisi din exagerata lor sensibilitate, marindu-si micile lor pacate sau incarcandu-se cu pacate starine, dar iarasi Dumnezeu ii indulceste cu bunatatea Sa paradisiaca, intarindu-i totodata si duhovniceste.
Cei care ranesc sau nedreptatesc pe oamenii sensibili launtric, nu sunt oameni.
Cei care spun ca sunt sensibili si au dragoste si gingasie si sufera nedreptati de la semenii lor, dar spun : " Dumnezeu sa le rasplateasca ", sunt batjocoriti de cel viclean si nu inteleg ca in felul acesta se blestema pe sine in chip tainic.
In aceasta viata toti oamenii dam examene ca sa trecem la cea vesnica, in rai. Gandul imi spune ca acest blestem tainic este mai prejos de temelia duhovnicesca.
Asadar toti cei care nedreptatesc, pe ei insisi se nedreptatesc vesnic , si cei care primesc cu bucurie nedreptatile ce li se afc sunt indreptatiti sa ia plata vesnica cu dobanda.
De multe ori Bunul Dumnezeu lasa pe oamenii cei buni in mainile celor rai, pentru a se vadi bunatatea lor si a-si aduna plata cereasca.
Fiecare om in mod firesc va fi rasplatit de stapanul sau la care a lucrat. Cei care lucreaza pentru Hristos, dar cu mandrie, isi spurca virtutile lor precum se spurca ouale prajite cand cade in ele putin gainat, facandu-se bune de aruncat impreuna cu tigaia.
Insa cei ce lucreaza cu smerenie si dobandesc virtuti si seamana cu smerenie, din dragoste, trairile lor cele tainice, sunt cei mai mari facatori de bine deoarece fac milostenie duhovniceasca si ajuta foarte mult sufletele slabe sau care se clatina in credinta.
Si iarasi, cei ce se arunca pe ei insisi in lume, din dragoste, dupa ce mai intai au aruncat lumea din ei, unii ca acestia zboara deja spre cer si nu sunt prinsi de lume.
Dragostea cu neagoniseala exterioara ajuta mult ca sa se dobandeasca si neagoniseala de patimi launtrica.
Aceste doua neagoniseli il fac pe om bogat in bunatatea lui Dumnezeu. Oamenii buni in mod firesc nu tin rautate in inima lor, dar nici bunatatea lor n-o tin pentru ei insisi. De aceea nu tin nici lucruri frumoase, nici nu se misca de frumusetile lumii , aratand prin asta credinta lor fierbinte in Dumnezeu, precum si dragostea lor cea multa.
Nu exista om mai intelept decat cel milostiv, care da cele pamantesti, lucruri stricacioase, si cumpara cele nestricacioase, ceresti. Precum nu exista mai mare neghiob in lume ca lacomul de bani, care mereu aduna si mereu nu are, si care in cele din urma isi cumpara iadul prin economiile sale adunate. Acestia care se pierd prin lucruri materiale sunt pierduti cu totul, pentru ca pierd si pe Hristos.
Cel stapanit de lucruri materilae totdeauna este stapanit de intristari si neliniste, pentru ca pe de o parte tremura ca sa nu i se ia acelea, iar pe de alta parte ca sa nu i se ia sufletul. Si iarasi, zgarcitul care si-a anchilozat mana din multa stramtoare si-a strans inima sa, facndu-si-o de piatra. Ca sa se vindece va trebui sa cerceteze pe oamenii cei nefericiti si sa-l doara pentru ei, asa incat sa fie nevoit sa-si deschida , incet-incet, mana sa.
Si atunci i se va inmuia si inima sa cea de piatra, revenind inima de om, si astfel i se va deschide si usa raiului.
Bunatatea inmoaie si deschide inima precum untdelemnul incuieteoarea ruginita. Cei ce se apropie de cei indurerati se apropie de Dumnezeu in mod firesc, deoarece totdeauna Dumnezeu Se afla alaturi de fiii Sai indurerati.
Pe fiii Sai cei buni, care ajuta in ridicarea crucilor pe semenii lor, Dumnezeu ii intareste duhovniceste si le va usura crucile incercarilor.
Cei care se gandesc la crucile cele grele ale dreptilor, nicodata nu se mahnesc in micile lor incercari, cugetand ca, desi au gresit cu mult mai mult in viata lor, totusi sufera mai putin deact cei drepti. Cei care se nedrptatesc pe nedrept urmeaza lui Hristos , iar cei care se nedreptatesc pentru pactele lor sunt fericiti, deoarece isi platesc pacatele lor in aceasta viata. Cei care nu imreuna patimesc cu cei indurerati, patimesc de o boala duhovniceasca de moarte, nemilostivirea. Si iarasi, cei care sunt deranjati de gemetele bolnavilor si se revolta fiindca nu se pot concenta sufera de multe boli duhovnicesti.
Cei care iubesc cu adevarat si se nevoiesc dupa lege rabda cu dragoste, se jertfesc, se lipsesc, si se odihnesc pe aproapele lor , care este Hristos.
Cei care vor ca toate sa li se dea de altii, fara ca ei insisi sa dea ceva celorlati, si cer mereu de la Dumnezeu fara sa-I dea lui Dumnezeu nici macar pacatele lor ( prin pocainta) , se vor instraina cu desavarsire de Dumnezeu si se vor preda ei insisi in mainile ucigasului de oameni. Deorece au cultivat dragostea pentru ei insisi, firesc este sa-si mareasca nelinistea deja mare pe care o au si sa sufere ceva din iad inca din aceasta viata.
Cei care nu se pogoara la starea semenilor celor indurerati sunt parasiti de Dumnezeu si cad atunci rau, invatand sa compatimeasca. In timp ce acei care se intristeaza si se intereseaza de ceillati, nepasandu-le de ei insisi , sunt aparati de Dumnezeu si le poarta de grija si Dumnezeu si oamenii.
Cand cineva isi da inima sa lui Dumnezeu, atunci mintea aceluia este arpita de dragostea lui Dumnezeu si, defaimand toate cele ale lumii, se gandeste mereu la Parintele ceresc, fiind indragostit de cele ceresti si slaveste ca un inger ziua si noaptea, pe Facatorul sau.
Dca e de ajuns ca numai facerile de bine ale lui Dumnezeu, daca se agndeste cineva la ele, sa arunce in aer o inima recunoscatoare, cu cat mai mult, daca se agndeste si la multele sale pacate si la milostivirea lui Dumnezeu!
Cei ce se nevoiesc si isi simt pacatosenia lor si facerile de bine ale lui Dumneze, si se incred in marea Lui milostivire, isi urca syfletele lor in rai cu mai multa siguranta, si cu mai putina osteneala trupeasca, atunci cand au si intentie buna.
Cei ce se nevoiesc mult, cu multa evlavie, si au ajuns oarecum la starea ingereasca, hranindu-se de mierea paradisiaca, tot nu ofera nimic important lui Dumnezeu in comparatie cu cele ce ni le-a oferit El. Deoarece manaca miere si II ofera ceara. Manaca fructul dulce si-I ofera lui Dumnezeu rasina copacilor pentru cadelnita.
Prin urmare nu afcem nimic si nimic nu oferim lui Dumnezeu in comparatie cu marile Lui faceri de bine. Caci Bunul Dumnezeu face din gunoaiele noastre, ba chiar si din balegar, roade frumoase cu care ne hranim, iar noi, sarmanii oameni, roadele frumoase le facem gunoi.
Precum bunatatea lui Dumnezeu pe toate le intoarce spre bine, asa si noi, fapturile Sale, va trebui ca pe toate sa le afcem bine, ca se ne folosim si sa folosim.
Oamenii cei buni in mod firesc se folosesc chiar si din caderile semenilor lor, pe care le folosesc ca frana tare pentru ei insisi, ca sa ia aminte ca sa nu se abata de la drum.
Insa cei vicleni nu se folosesc, din pacate, nici din virtutile, celorlalti, deoarece ei si pe acestea le explica prin vocabularul lor viclean, pentru ca sunt intunecati de negreala ucigasului de oameni, nedreptatindu-se duhovniceste pe ei insisi si pe altii, totdeauna fiiind mahniti si mahnind pe semenii lor prin aceast negreala a lor duhovniceasca, caci timpul iinourat pricinuieste mahnire numai oamenilor ce sufera de duhul intristarii.
Bunatatea este una dintre multele insusiri ale lui Dumnezeu.
De aceea, ea intotdeauna iradiaza bucurie, alunga norii, deschide inimile, ca si lumina soarelui de primavara, care scoate florile din pamant, incalzeste chiar si serpii si-ii scoate din gaurile lor inghetate ca sa se bucure si ei de bunatatea lui Dumnezeu.
Oamenii perversi sunt intotdeauna inecati de ganduri si prin inima lor inghetata ingheata si ineaca cu gandul pe oamenii indurerati care scapa la ei sa se mangaie; in timp ce aceia binevoitori, prin dragostea lor duhovniceasca cea nobila, cea tescuita de durere, ineaca pe draci, elibereaza suflete, si daruiesc mangaiere dumnezeiasca semenilor lor.
Fierbintea lor dragoste duhovniceasca pe cei sensibili ii afce mai sensibili, iar pe cei nerusinati ii face mai nerusinati.
Insa pe cel orfan, mai ales de mama, chiar arici de ar fi, trebuie sa-l imbratisam cu durere si dragoste fierbinte, ca mai intai sa se incalzeasca si sa prinda curaj, pentru ca mai apoi sa-si deschida si el inima sa.
Orfanul marinimos are nevoie de frana la marele lui entuziasm, ca sa nu se vatame de osteneala peste masura, aratandu-si amrea sa recunostinta.
Dragostea fierbinte a lui Hristos hraneste mai bine decat orice hrana materiala si da multe calorii sufletului iar de multe ori tamaduieste si boli nevindecabile fara medicamente , odihnind suflete. Cei ce isi jertfesc si sanatatea lor trupeasca pentru dragostea lui Hristos, dispretuind adihna lor trupeasca, nu afla odihna duhovniceasca nici in aceasta viata , nici in cealalta, cea viitoare.
Cei ce isi jertfesc chiar si viata lor, din dragoste curata, ca sa ajute pe semenii lor, imita pe Hristos. Acestia in mod firesc sunt cei mai mari eroi, deoarece chir si moartea se teme de ei, caci au infruntat moartea din dragoste, biruind astfel prin nemurire, luand cheia vesniciei de jos, de sub placa mormantului si ianintand cu usurinta spre fericirea vesnica.
Un om sensibil in mod firesc prefera sa fie omorat el insusi, din dragoste, ca sa-l apere pe apropaele sau, deact a nu se ingriji sau a-i fi frica, ca apoi sa fie ucis mereu de constiinta sa, in toata viata sa.
Jertfa pentru semanul nostru ascunde marea noastra dragoste pentru Hristos.
Cei ce au intentia cea buna sa ajute, dar nu au nimic sa dea, si-i doare pentru aceasta, fac mila cu sangele inimii lor.
Iara si cei ce vor sa marturiseasca pentru dragostea lui Hristos, dar nu exista vreme pentru mucenicie, pot ca aceasta dragoste a lor, de care se ard, s-o manifeste prin nevointa trupeasca pentru sufletele adormitilor ce se chinuiesc, ca sa afle putina odihna.
Oamenii cei nepasatori si nemilostivi, care se gandesc numai la ei insisi, si se hranesc cu nesimtire, isi umplu in acelasi timp inimile lor cu multa neliniste, rozandu-se de carii grijilor si remuscarilor, chinuindu-se si in aceasta viata.
In timp ce acei milostivi totdeauna sunt indestulati de dragostea lui Dumnezeu si de imbelsugatele Sale binecuvantari , deoarece mereu hranesc pe altii cu dragoste. "


Nota :
Fragment preluat din cartea Parintelui Paisie Aghioritul "Cale catre Cer"

miercuri, 18 august 2010

" Cel ce-si pune nadejdea in Mine, nu va fi rusinat "


"In anul 1942, cand Java a fost ocupata de catre japonezi, toti olandezii au fost incarcerati , mare parte in lagare, iar cativa in inchisori. Pe aceasta insula in orasul Bandung exista o imensa inchisoare imprejumuita de ziduri albe, numita Bantjeuj. Olandezii au considerat-o "nepotrivita pentru vietuirea omeneasca".
Mare pacat ca nu au distrus-o din temelii inainte ca Java sa cada sub ocupatia japonezilor, intrucat acestia au purces dintr-o data sa o foloseasca pentru incarcerarea prizonierilor de razboi.
Pe vremea cand eram copila de 14-15 ani, trecusem cu bicicleta de nenumarate ori pe langa Bantjeuj. Nu mi-am inchipuit nici macar pentru o singura clipa ca intr-o buna zi voi ajunge chiar eu sa fiu prizoniera intr-una din celulele sale! Viata noastra in Java era lipsita de griji. Mersul la scoala, examenele, tenisul, inotul, plimbarile, vacantele petrecute prin munti pareau ca sunt la ordinea zilei si vor dura vesnic.
Dintr-o data s-a intrat in razboi cu Japonia.
Fara de veste Java a fost incercuita si trupe fulger japoneze su navalit pe motociclete prin orase. (...)Peste noapte, viata pe aceasta insula s-a preschimbat din libertate in prizonierat. Parea a fi ireal si sinistru, intrucat schimbarea nu s-a petrecut treptat , ci ca la o talharie in miez de noapte, am fost pe neasteptate lipsiti de toate averile noastre, de traiul nostru si , mai presus de orice , de cei dragi ai nostri. (...)
Primele doua pesoane din celula noastra care au murit au fost doua doamne in varsta, surori intemnitate impreuna in Bantjeuj. Una avea 81 de ani, iar cealalta 73. Nu mai vazusem pe nimeni murind pana atunci.Cand cea care se afla in pragul mortii vorbea neincetat, fiind inconstienta. Ceea ce spunea era tare dragut. Ii multumea incontinuu lui Dumnezeu pentru toate lucrurile bune si pentru faptul ca o ferise sa se afunde in mlastina pacatelor.Cuvintele "mlastina pactelor" erau mai mereu pe buzele ei, si era evident ca fusese inspaimantata intreaga viata de a nu sfarsi intr-acolo.
Intr-o dimineata m-am trezit devreme, m-am ridicat si am privit in directia ei. Statea intinsa cu spatele catre mine, dar mi-am dat seama ca murise. Aceasta imi parea intrucat bizar, deoarece nu ii putem vedea chipul. Betty care dormea langa mine si care era cu cativa ani mai varstnica decat mine s-a trezit si ea si s-a ridicat in capul oaselor. Mi-a soptit : A murit ! I-am spus ca asa crezusem si eu, desi eram nedumerita cum imi venise un asemenea gand. Un duh de pace si lumina se raspandise in intreaga celula, facandu-ne sa ignoram mustele, duhoarea si apa ce mustea din podea. Intr-adevar murise.
O sapatamana mai tarziu sora ei de 73 de ani se sfla si ea pe moarte,iar diferenta dintre cele doua morti a fost uriasa. Aceasta, zacand inconstienta, bolborosea blesteme impotriva lui Dumnezeu intr-un limbaj murdar. Nici vreme de cinci minute nu ne puteam feri auzul de vorbele ei cumplite. Ne cerea intruna lucruri pe care nu i le puteam oferi ,in conditiile de carcera, iar in clipa mortii am avut senzatia ca temperatura din celula a scazut brusc:cu totii tremuram.
Ca si cum demonii venisera sa-i ia in primire sufletul.Anume prin aceste scene ale mortii m-am convins de existenta unor nevazute puteri ori constiinte, de exstenta unor ingeri ai luminii si ai intunericului care vin sa ia sufletul celui acre moare. Cu totii simtiseram grozava difernta a duhurilor ce-au insotit plecarea din aceast viat a celor doua surori.
Cum nu aveam nimic de lucratori de citit, aveam tot timpul din lume sa cugatam la diverse lucruri, si subiectul care ne interesa cel mia abitir era religia, deoarece ne confruntam zilnic cu taina vietii si a mortii.Ne-am dat seama ca nu existau decat doua posibilitati: Dumnezeu ori exista , ori nu ! De fiecare data cand vedeam zacand in fata mea inca un trup neinsufletit, simteam ca ma confrunt cu o taina de nepatruns, neintelegand unde disparuse dintr-o data acea energie dadatoare de viata, acea parte care era purtatoarea constiintei de sine, care putea cugeta si care facea trupul sa fie "viu".
Trupul nu se face nevazut in clipa mortii. Cum se face oare ca persoana care a locuit trupul si l-a facut vizibil, brusc a disparut? Nu avea niciun sens.Daca legea indestructibilitatii se aplica oricarei materii si energii , de ce s-ar sustrage energia vitala a acestei legi? In ceea ce ma priveste, eu asociam momentul mortii cu imaginea unui sofer care, parasindu-si masina, a pornit-o de unul singur intr-o alta parte.
Fara tagada soferul este mai de pret decat masina sa. Desigur, daca n-ar avea masina, n-ar putea hoinarii incoace si-n colo, insa exista si alte indeletniciri pe care le-ar putea intreprinde; s-ar putea plimba pe jos, ar zbura cu avionul, sau ar inota. Pentru a strabate cu piciorul acest pamant in dimensiunile acestea ale noastre avem nevoie de un trup. Dar, dat fiind ca poti prinde la radio diferite lungimi de unda fara a-ti schimba pozitia, doar printr-o simpla pozitie a butonului, realizezi ca diverse unde radio exista simultan si se intrepatrund in anumite puncte. Insa , atat vreme cat esti pe o anumita frecventa, nu ai de unde sa stii ce se petrece pe celelalte frecvente, daca nu rotesti butonul.
Asadar , este limpede ca pot exista intr-adevar diferite planuri de existenta, diferite dimensiuni de care nu suntem constienti, dar care se pot intrepatrunde cu ale noastre. Unii sustin ca nu avem nici un fel de dovada a existentei lui Dumnezeu, de parca intreaga Creatie, lucrul mainilor Sale nu ar constitui o marturie, o dovada a existentei unui Creator? Cei care se considera a fi atei sunt ei insisi credinciosi , deoarece cred ca Creatia a capatat existenta prin ea insasi, din nimic, fapt pe care nu il pot dovedi.
Unii pretind ca ar crede in Dumnezeu, daca L-ar cunoaste cumva, daca ar avea vre-o dovada a Sa. Dar cum ar putea cineva sa cunoasca o persoana si sa intre intr-o relatie cu ea? Desigur, totul incepe printr-un act de credinta, cu increderea si dorinta de a-l cunoiaste pe celalalt. Mai apoi nu doar priveste catre cealalta persoana, incercand sa o intelega din expresia chipului si ochilor sai, ci de asemenea asculta cu atentie ceea ce aceasta are de spus. Cu siguranta nu ajungi sa cunosti o persoana daca aceasta nu este dispusa sa-ti dezvaluie gandurile, emotiile, eul lautric.
Asadar pentru a dobandi cunoasterea acestui Dumnezeu nevazut, nu s-ar cadea ca noi sa privim in jurul nostru, la stelele, la copaci, la pasari, la toate formele creatiei? N-ar trebui noi oare sa invatam de la asfintiturile privite prin ochi de copil nevinovat, cum este Dumnezeu, Care ni se infatiseaza prin mii si mii de feluri?
N-ar trebui sa incepem prin a ne incredinta Lui si a-L "asculta", in speranta ca El se va milostivi sa ni se descopere noua, impartasindu-ne gandurile Sale ( in masura in care noi suntem in stare sa le primim) ? Fara indoiala a ne pune toata nadejdea in El,a ne incredinta Lui, a-I cere sa ne dea putere si sa ne calauzeasca pasii, constituie singura cale de a primi aceasta calauzire, de a intelege ca El este demn de incredere si ca El ne este Izvor al Intelepciunii. (...)
Credinta inseamna sa crezi in ceva ce nu poate fi dovedit. Pur si simplu sa te lasi calauzit de ea.Prin credinta vine cunoasterea, cu conditia ca aceasta credinta a ta sa fie cea dreapta si crea adevarata. Daca crezi in ceva fals, rezultatele acesteia, roadele sale, vor fi dovada falsitatii acestei credinte.
In Bantjeuj eram interogati uneori in miezul noptii. Eram treziri de o torta, si o voce poruncitoare ne chema pe vreeunul dintre noi sa ne prezentam la interogatoriu. S-a intamplat odata ca numele meu sa fie rostit: mama mea s-a inspaimantat foarte tare si integul trup i se zguduia de frica. Aceasta mi-a indus si mie aceeasi stare si am inceput sa tremur. Mi-am simtit picioarele moi. Mergeam, clatinandu-ma, in urma gardianului in uniforma, care m-a condus intr-o sala imensa.
La capatul acesteia era o platforma pe care se gasea o masa, imprejurul careia sedeau patru ofiteri japonezi. Vergele uriase se lafaiau sfidator pe masa. Picioarele mele se facusera precum niste trestii, si cu anevoie puteam inainta. Cand am pasit inauntru am observat ca peretii erau flancati de oglinzi si, vazandu-mi reflexia, in prima faza nu m-am recunoascut.
Aratam a fi in pragul mortii, costeliva si cu ochii infundati in orbite. Pe data mi-a venit gandul : Ei bine se vede treaba ca mult nu mai am de trait!
Apoi brusc mi-am dat seama ca japonezii cu vergelele lor ma priveau si erau in asteptarea mea.Am simtit o sudoare rece prelingandu-mi-se de la umeri pe swpate, iar fata imi era imbrobonata de transpiratie din cauza spaimei. In culmea disperarii, inima mea a strigat catre Dumnezeu : Te rog, juta-ma !
, venindu-mi in minte promisiunea pe care ne-a facut-o Hristos: Cand va vor duce in sinagogi nu va ingrijiti ce veti zice, ci aveti credinta si va voi calauzi in toate caile voastre ( Lc.12, 11-12) precum si cuvintele acestea ale Sale : Cel ce-si pune nadejdea in Mine nu va fi rusinat ( Rm. 10,11 )
De indata ce mi-am amintit acestea si am inceput sa ma rog mi s-a intamplat un lucru uimitor. Am avut senzatia ca un zid s-a ridicat imprejurul meu, aparandu-ma. Imi parea ca m-as fi inaltat cu un inch deasupra pamantului, avand senzatia ca mai degraba pluteam decat paseam catre japonezi. Vocile lor imi pareau a veni din departari. Era minunat; ma simteam ocrotita si duhul fricii ma parasise, iar duhul pacii imparatea acum in inima mea. Era ca si cum ma aflam adapostita intr-o coliba in mijlocul unei furtuni dezlantuite, precum era Noe in arca sa pe timpul potopului.
Noe , ca si mine era neajutorat si ,cred eu, la fel de inspaimantat, trebuind sa infrunte stihiile dezlantuite, dar s-a cuibarit in arca sa, precum am facut si eu atunci. Cand am ajuns la capatul salii am vazut ca unul dintre japonezi a coborat de pe platforma si a inceput sa cse invarta in jurul meu, cu pas masurat si biciuind aerul.
Am observat ca vergeaua aveam noduri la capatul fiecarei corzi, pentru a sporii durerea, insa eu nu m-am pierdut cu firea. A inceput apoi sa imi lanseze intrebari intr-un ciudat amestec de japoneza malaieza si engleza.
Trebuia sa nu uit ca, femeie fiind, nu imi era ingaduit sa ii privesc chipul atunci cand ii raspundeam, intrucat riscam sa fiu palmuita.
Astfel ar fi procedat orice japonez din afara zidurilor inchisorii fara sa clipeasca daca o femeie ar fi indraznit sa il priveasca in timp ce ii vorbea. Incercam din rasputeri sa inteleg ceea ce ma intreba, si fara indoiala, eram calauzita de cineva, probabil de un inger, care se pare ca stia mai bine japoneza decat mine, caci izbuteam sa disting sensul cuvintelor printr-un glas launtric.
Astfel am putut raspunde ofiterului japonez fara sa fie nevoit sa astepte ori sa imi repete intrebarea. N-ar fi fost de bun augur sa il fac sa simta catusi de putin ca era evident faptul ca nu stapanea mai deloc nici engleza, nici malaieza.
Asa ca, daca ii raspundeam gresit, acesta ii oferea prilejul sa imi spuna ca nu ma prea ducea capul, si sa repete intrebarea cu alte cuvinte.
De una singura nu as fi izbutit nici pe departe sa ies dintr-o asemenea incurcatura. In ceea ce il priveste el credea cu desavarsire si era total satisfacut ca eu raspundeam aiurea din cauza prostiei mele, si in niciun caz din cauza limbii lui de neinteles.
Brusc, s-a apucat sa imi ceara amanunte cu privire la bunicii mei din partea tatalui si mamei. Se arata interesat de numele lor de botez si de datele de nastere. Nu aveam nici cea mai vaga idee despre aceste amanunte, caci nici macar nu-i cunoscusem. Si iata ca vocea launtrica mi-a soptit atunci sa nascocesc niste nume si niste date de nastere . Unul dintre ofiterii japonezi de la masa a mazgalit pe o foaie raspunsurile mele inchipuite.
Apoi, dupa ce mi-a mai pus felurite intrebari, a revenit deodata la numele bunicilor si la datele de nastere. Intrucat nici vorba sa mi le mai aduc aminte pe cele scornite anterior, am rostit altele.
Pe deplin sigura de mine, niciun muschi n-a tresarit de teama.
Vocea lui imi parea ca vine de departe, desi imi dadeam foarte bine seama ca zbiera de-a binelea la mine. Am stiut cum sa o scot la capat :"Cand m-ati intrebat intaia oara nu cunosteam aceste detalii pe care mi le-ati cerut". Ca replica a urlat din nou: " De ce ai dat atunci nume si date false ?" Iar eu nedezlipindu-mi ochii de la bocancii lui, i-am replicat cu mult calm:" Deoarece nu am vrut sa va ofensez cu ignoranta mea". A izbucnit in ras, iar ceillati ofiteri i-au urmat, dupa care si-a continuat interogatoriul.
Pana la urma s-a oprit si a ordonat gardianului sa ma duca inapoi in celula. Si am pasit afara din sala uriasa, zidul cel nevazut care ma ocrotea, s-a naruit intr-o clipita.
Aveam impresia ca am alunecat in jos si puteam calca din nou pe pamant. Toate zgomotele vuiau acum in urechile mele.
Atunci mi-a devenit limpede faptul ca Dumnezeu cu adevarat ii ajuta pe cei coplesiti de durere, daca ei cred cu tarie in Cuvantul Lui si isi amintesc ca, desi omul nu este intotdeauna credincios, Dumnezeu este.
El isi tine intotdeauna promisiunea si El singur este vesnic credincios.
Cand m-am reintors in celula, mama era in culmea bucuriei, dat fiind ca nu patisem nimic, nici macr o palma nu primisem. Cat de recunoscatoare era, neincetand sa-si faca cruci si sa rosteasca multumiri catre Dumnezeu ( obicei al pravoslavnicilor rusi). "
Nota:
Java , una dintre cele 17 508 insule ale Republicii Indonezia, joaca acum un importatnt rol in viata politica si economica a Indoneziei, aici aflandu-se capitala la Djakarta. Vreme de trei secole si jumatate a constituit centrul coloniilor olandeze din Indiile de Est. Invazia si ocupatia japoneze din timpul celui de -al Doilea Razboi Mondial au pus capat stapanirii olandeze si au incurajat miscarea de independenta indoneziana. La doua zile dupa capitularea Japoniei, in august 1945, Sukarno, un influent lider nationalist, a declarat independenta, devenind presedintele fondator al Indoneziei.
Fragment preluat din cartea "In lagarele japoneze- minuni din secolulu XX"

marți, 17 august 2010

Rugaciune catre Sfantul Alexandru din Svir


"O, Cuvioase si de Dumnezeu purtatorule, Parintele nostru Alexandre!
Cei ce cu smerenie cerem ajutorul tau binecuvantat, cu sarguinta te rugam, inalta mainile tale, pentru noi pacatosii, catre Stapana noastra, Nascatoarea de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria, ca sa pomenesca milele sale din trecut prin care a fagaduit nedespartita sa fie de manastirea ta; si sa ne dea noua putere si taria asupra vrajmasilor sufletesti, care ne abat de la calea mantuirii, biruitorii lor sa fim, iar in ziua infricosatei Judecati sa auzim de la tine acel glas de lauda :
- Iata-ne Dumnezeule, pe mine si pe fiii pe care mi-i i-ai dat !
Si cununa de biruinta de la biruitorul vrajmasilor Hristos, Fiul lui Dumnezeu sa primim si mostenirea bunatatilor vesnice impreuna cu tine sa o dabandim cei ce pe Preasfanta Treime O Preamarim , pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfant, si prin milostiva ta mijlocire si ocrotire, acum si pururea si in vecii vecilor . Amin "

marți, 10 august 2010

Sfantul Episcop Nicolae Velimirovici- raspuns catre o mama

" Imi aduceti la cunostiinta , cu prosteasca bucurie , ca fiica Dvs a fost aleasa Miss. Ca si cum ati astepta sa va si felicit. Mie imi e rusine si sa scriu despre acest lucru, iar in loc de felicitari va fac cunoscuta profunda mea compatimire.
Nu stiu de ce mai spuneti in scrisoare: " Pentru fiica mea, ca fata educata, lucrul acesta este foarte magulitor".
Caci ce se poate spune despre educati si needucati in zilele noastre?
Intre numeroasele crize contemporane, criza educatiei este dintre cele mai importante.
Cine stie care poate fi numita cu mai mult temei educata: o dama de la oras sau o ciobanita sfioasa de la munte! In aceasta privinta nu se va ajunge la o intelegere pana ce nu ne vom intoarce la conceptia despre educatie a poporului si nu vom spune, in armonie cu multele miloanele de glasuri ale poporului: educat este cine are obraz. Iar cine nu are obraz nu este educat, oriunde ar locui, orice pozitie ar ocupa si orice gramada de cunostiinte ar avea in cap.
In satele noastre din Sumudia, despre frumusete se sopteste , iar despre caracter se vorbeste cu voce tare.
Asta vine din adanca constientizare de catre popor a faptului ca frumusetea este un lucru trecator si care nu depinde de om, in vreme ce caracterul este un lucru netrecator si care depinde de om. Stiti , oare, cantecul popular despre Milita fecioara ? Ce minunat le-a raspuns unor lingusitori :

" Nu-s din iesle ca sa adun norii,
Ci-s fecioara sa privesc in fata!

Concursurile moderne de Miss sunt un obicei al vechilor popoare latine. In fapt, este doar un comert abil disimulat cu prostituate. Ati urmarit soarta multelor Miss din Europa ? Ce trist! Casnicii stanii, copii din flori, sinucideri. Iata-va rubrica la care sunt inscrise de obicei " reginele frumusetii"! Oare si fiica Dvs...
Mai bine i-ati fi dat sa citeasca actul despre moartea eroica a tatalui ei in Ter- Planina decat sa o fi expus la un concurs pestrit si primejdios. Cine va poate garanta ca marea Dvs bucurie nu se va preface grabnic intr-o nespusa intristare si in rusine- rusine ca va veti inchide in camera si va veti ascunde fata cu mainile de lumina soarelui? Si veti sti ca vecinii chicotesc rautacios, si asta va va rupe si mai mult inima .
Dintre toate ispitele cu care omul are a se masura in sine insusi, frumusetea este, oricum, cea mai anevoie de biruit.
Ea a fost biruita de Sfanta Ecaterina, si Varvara si Anastasia si Parascheva si multe altele, care au cunoscut in sine o frumusete mai ianlta decat cea de pe sine.
Dar va putea oare sa o biruie fiica Dvs..., care ste lipsita de o vedere duhovniceasca puternica si care s-a expus odata de bunavoie la targul frumusetii? Sa nu dea Dumnezeu Puternicul! Caci frumusetea este un ghetarde pe care se aluneca sigur in adancul de foc.
Negustorii americani de fime au nascocit-cu totul din capul lor, mai mult pentru comert- ca Iuda vanzatorul era cel mai frumos dintre cei doisprezece apostoli. Asta, fireste, nu se poate dovedi cu nimic in lume, afara, poate de sfarsitul lui Iuda.
Precum ati auzit si ati citit negresit, sfarsitul lui a fost asemanator cu cel al unora dintre reginele si regii moderni ai frumusetii.
Acest " frumos " Iuda, dupa ce L-a vandut pe Fiul lui Dumnezeu s-a coborat la parau si s-a spanzurat. Si aruncand argintii in templu , a iesit si s-a spanzurat.
Cine merge la plimbare cu diavolul departe, greu se mai intoarce la calea dreapta. Ce sa va sfatuiesc ? Maritati-va fiica cat mai degraba, si cu cat mai modest , cu atat mai bine. Cu un brutar sau cu un cizmar. Fireste , daca acel om cinstit se va hotari sa ia asupra sa o raspundere ca aceasta.
Asa puteti trage nadejde ca veti trai sa va bucurati de nepoti legiuiti, si veti da multumita lui Dumnezeu. Dupa atotputernicia Sa, Facatorul il poate opri pe om ca sa nu cada pe calea lunecoasa pe care a apucat-o din nestiinta ori slabiciune.
Fie ca El sa va stea intr-ajutor dvs. si celor pe care ii iubiti cel mai mult pe lume- copiilor dvs. "

Nota:

Scrisoare a Sfantului Nicolae Velimirovici adresata unei mame.

Cuvinte de suflet ( partea I )


"Asculta-ma iarasi ! puna temelie buna. Zideste-ti palat frumos in ceruri. Curateste paharul pe dinauntru, asa cum ne invata Domnul, pentru ca sa fie si pe dinauntru curat. Toate cele care sunt savarsite cu trupul sunt ca frunzele care acopera omul pe dinafara. Acestea sunt bune si frumoase. Cele despre care ti-am scris mai inainte, acelea curatesc omul pe dinauntru. Acelea vor deschide ochii sufletului.
Din acelea se va curatii inima si va putea vedea pe Dumnezeu in ziua aceea. Fara lucrarea mintii, putin este folsul celor din afara.
Daca nu vezi lacrimile curgand la fiecare aducere aminte de Dumnzeu , bolesti de necunoastere, din care se naste mandria si se invartoseaza inima. Sa-ti fie tie smerenia ca imbracaminte in toate miscarile tale. Sa fii ca un burete in obste, luand asupra ta orice ocara sau umilire. Hraneste-ti sufletul nu cu cinstiri si laude, ci cu ocari si invinuiri, ca un fara minte.
Nu cauta sa afli totdeauna ceea este drept, pentru ca esti in nedreptate. Invata sa rabzi cu barbatie ispitele, oricare ar fi cele ingaduite de Domnul. Fara multe explicatii, sa spui : Binecuvinteaza. Si, fara sa fi gresit, sa te caiesti ca si cum ai gresit. Cu tot sufletul sa faci acestea, nu numai pe dinafara, pentru a fi laudat; sa spui ca ai gresit, iar in sinea ta sa te judeci.
Nu cere in necazurile si intristarile tale mangaiere de la oameni, pentru ca sa fii mangaiat de Dumnezeu.
Podul pe care trecem peste toate este iertarea celor ce cad. Daca nu-l ierti pe cel ce cade, strici podul si nu mai ai cum sa treci. Sa fii exemplu bun celorlalti prin faptele tale cele bune si bineplacute la Domnul si sa nu cauti prin limba ta sa-i biruiesti pe toti. Sa nu te simti bine atunci cand, vorbind, cauti sa afli dreptatea.
Dreptatea inseamna sa induri cu barbatie ispita care vine supra ta si sa iesi biruitor, daca ai fost vinovat, si chiar daca nu ai fost vinovat. Daca zici : " Pai de ce? " lupti impotriva lui Dumnezeu, care iti trimite cele spre intristare pentru starea supusa patimilor. Dumnezeu ne pedepseste pentru a ne conduce la nepatimire. Si daca te impotrivesti celor ce vin asupra ta si nu le induri, cu adevarat, impotriva lui Dumnezeu lupti.
Imi scrii despre mania fata de cel cu inima imietrita. Mania, in sine, este fireasca. Precum nervii in corp, acesta este nerv la sufletului.
Fiecare suntem datori sa o folosim impotriva demonilor, a oamenilor eretici si impotriva a tot ce ne impiedica in calea spre dumnezeu. Daca te manii impotriva fratilor tai sau, iesindu-ti din fire, strici toata lucrarea mainilor tale, sa stii ca suferi de slava desarta si faci abuz de acest nerv al sufletului.
Eliberaza-te de aceasta prin dragoste fata de toti si prin smerenie adevarata. Cand iti vine mania, strange din dinti cu tarie si sa nu vorbesti in nici un fel celui care te ocareste sau te necinsteste, te cearta sau te ispiteste in multe feluri fara vreun motiv. Atunci sarpele se va rasuci in inima ta, se va ridica pana in gat, dar daca-l lasi sa iasa se va inabusi si va crapa.
Daca acest lucru se va repeta de cateva ori, se va imputina si in cele din urma va incata.
Deoarece omul este zidit cu minte si bland, se indreapta neasemuit mai bine cu dragoste si cu blandete decat cu manie si cu salbaticie.
Acest lucru l-am descoperit si eu in multa si mare incercare. Cu binele si cu dragostea ii poti imblanzi pe multi.
Si daca cineva este bine intentionat, il faci foarte repede sa se indrepte si chiar sa devina ca un inger al lui Dumnezeu.
Deci, aceasta iti spun tie si tuturor. Nu cautati niciodata sa indreptati pe cineva cu manie, deoarece ispita pe ispita nu poate vindeca, ci cu smerenie si cu dragoste sincera. Daca vezi ca se apropie mania lasa pe mai tarziu indreptarea. Cand vei vedea ca a trecut mania si a venit pacea, iar duhul deosebirii lucreaza nepatimas, atunci sa vorbesti cele de folos.
Eu niciodata nu am vazut sa fie cineva indreptat cu manie ci totdeauna cu dragoste. Asa sa faceti.
Ia exemplu de la tine insuti. Tu cum te imblanzesti?
Cand ti se aduc ocari sau cand ti se arata dragoste? Nu te minunezi de cuvantul acela din Pateric, cand zice sfantul acela ca " omul manios si furios, chiar daca va invia un mort, nu va fi primit in Imparatia lui Dumnezeu ? "
Spui ca cinstesti cuvintele mele.
Incearca daca se adevereste ceea ce iti scriu. Inabusa tu patima atunci cand vine sa te inabuse ea pe tine. Tine sarpele inchis bine o data, de doua ori, de multe ori si vei afla repede calea bucuriei si a biruintei. Atunci vor lucra si rugaciunile care le fac pentru tine.
Si daca va fi biruita mama , va fi aruncata si multimea fiicelor pe care aceasta le naste. Pentru ca cele dintai patimi, care dau nastere la toate celelalte, sunt mania si pofta.
Asadar inabusa cu toata puterea ta mania in fiecare clipa cand apare si o vei afla data viitoare mai slabita. Si iarasi continua sa o lovesti si sa-i tai capul- cand vezi ca-l ridica- si, in putin timp, indelunga rabdare va rodi netulburarea.
In acesta vei afla pace , har si toate celelalte bunatati. Cealalta mama este pofta, care il da jos pe cel ce urca.
Cand dobandesti in toate infranare si nu devii un adaos al materiei, nu ai sange prea mult. Si cand nu este sange prea mult, nu poate pofta sa-l doboare pe om.
Impotriveste-te cu tarie. Nu lasa gandurile sa vina, ci lupta-te prin rugaciune. Lupta-te cu barbatie, nu ca un molatec. Si vei birui.
Facand aceasta va inflori floarea curatiei si a neprihanirii, care va bucura sufletul tau cu bucurie de negrait si vei cunoaste ca de-acum ti s-a gatit tie loc de odihna.
Asa vei indeparta si rautatea acestei patimi si rautatile tuturor fiicelor ei. "
Nota :
Acest fragment este cules din invatatura Sfantului Parinte Gheron Iosif Vatopedul din Sfantul Munte Athos