"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov


Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 27 februarie 2013

Veniti de vedeti un Om care mi-a spus mie toate ..!

" Deci a venit la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său; Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas.Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate, ca să cumpere merinde. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii.Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea şi fiii lui şi turmele lui?  Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi; Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici.Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat. Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus.  Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti prooroc.Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. 
Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este.
Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui.
Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi, sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut.
 Nu cumva aceasta este Hristosul?Şi au ieşit din cetate şi veneau către El.  Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Ziceau deci ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul?
 Iată zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul.Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor.  Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut.
Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile.  Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui, Iar femeii i-au zis: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii. Şi după cele două zile, a plecat de acolo în Galileea. "

Nota: Frgment preluat din Sfanta Scriptura, Evanghelia dupa Ioan; cap.4 : 5-43
Dialogul o infatiseaza pe Sfanta Mucenita Fotini praznuita de Biserica Ortodoxa pe 26 februarie.

luni, 25 februarie 2013

Oaspetii primaverii !

"In fund , pe cer albastru, in zarea departata
La rasarit,sub soare, un negru punct s-arata !
E cocostarcul tainic in lume calator,
Al primaverii dulce iubit prevestitor.

El vine, se inalta,in cercuri line zboara
Si, rapide ca gandul,la cuibu-i se coboara;
Iar copilasii veseli, cu peptul dezgolit,
Aleraga, sar in cale-i si-i zic :" Bine-ai sosit !"

In aer ciocarlia, pe casa randunelele,
Pe crengile padurii un roi de pasarele
Cu-o lunga ciripire la soare se-ncalzesc
Si pe deasupra baltii nagatii se-nvartesc.

Ah! Iata primavara cu sanu-i de verdeata !
In lume-i veselie, amor,sperare, viata,
Si cerul si pamantul preschimba sarutari
Prin raze aurite si vesele cantari ! "

Nota : Poezia "Oaspetii primaverii " de Vasile Alecsandri

luni, 18 februarie 2013

Constiinta !

“ Constiinta este o simtire a duhului omenesc, subtire, luminoasa, care deosebeste binele de rau. Aceasta simtire deosebeste mai limpede binele de rau decat mintea. Este mai greu sa amagesti constiinta decat mintea. Si cu mintea amagita, care e sprijinita de voia iubitoare de pacat, constiinta se razboieste indelung. Constiinta este legea firesca. Costiinta l-a calauzit pe om pana la Legea scrisa. Omenirea cazuta si –a inabusit treptat un fel nepotrivit de a gandi cu privire la Dumnezeu,cu privire la bine si rau: ratiunea cu nume mincinos a impartasit nedreptatea sa constiintei. Legea scrisa a devenit un lucru de neaparata trebuinta pentru calauzirea spre adevarata cunostiinta de Dumnezeu si spre lucrarea bineplacuta Lui. Invatatura lui Hristos, pecetluita de Sfantul Botez, tamaduieste constiinta de viclenia cu care a molipsit-o pacatul( Evr.X,22).Dupa ce ni s-a inapoiat, lucrarea cea dreapta a constiintei e sprijinita si inaltata de urmarea invataturii lui Hristos. Starea de sanatate a constiintei si lucrarea ei cea dreapta sunt cu putinta numai in sanul Bisericii Ortodoxe, fiindca orice gand nedrept primit de om are inraurire asupra constiintei, abatand-o de la lucrarea ei cea dreapta. Pacatele de bunavoie intuneca, inabusa, adorm constiinta. Orice pacat necuratit prin pocainta lasa o intiparire vatamatoare in constiinta.Viata indelungata, aleasa in chip liber, omoara oarecum. A omori constiinta este de fapt, cu neputinta. Ea il va insoti pe om pana la infricosatul judet al lui Hristos: acolo il va da in vileag pe cel ce nu a ascultat-o.
 Dupa talcuirea Sfintilor Parinti, vrajmasul omului pomenit in Evanghelie ( Mt.5,25) este constiinta.Intocmai ea este un vrajmas, fiindca se impotriveste oricarei intreprinderi potrivnice Legii lui Dumnezeu pe care o facem.Pastreaza pacea cu acest vrajmas pe calea ta catre cer, in vremea vietii pamantesti, ca sa nu te parasca in vremea cand se va hotari soarta ta pentru vesnicie. Spune Scriptura: Mantuieste din rele sufletul martorul credincios( Pilde 14,26). Martorul credincios este constiinta nespurcata: ea izbaveste sufletul ce ia aminte la sfaturile ei, de gresale pana va veni moartea si de muncile vesnice dupa moarte.Precum taisul cutitului e ascutit de gresie, asa si constiinta e ascutita de Hristos: ea se, lumineaza prin invatatura poruncilor evanghelice si se ascute prin plinirea lor.Contiinta luminata si ascutita de Evanghelie arata omului, cu de-amanuntul si deslusit, toate gresalile lui, pana si cele mai marunte.(…) Taisul contiintei e foarte gingas: el trebuie pazit mereu. El e pazit atunci cand omul plineste taote cerintele constiintei si spala calcarea fie din neputinta, fie din nepasare, a oricarei dintre aceste cerinte prin lacrimi de pocainta. Sa nu socoti cu privire la nici un pacat ca e de mica insemnatate: orice pacat e o incalcare a legii lui Dumnezeu, impotrivire fata de voia lui Dumnezeu, calcare in picioare a constiintei.
De la parutele fleacuri, de la pacate neinsemnate la aratare, trecem treptat la caderi mari. “ Ce insemnatate are asta ?” . “ Doar nu e pacat!” “ Ce , asta e pacat ?”. “ Asta nu e pacat!” Astfel judeca cel nepasator fata de mantuirea sa atunci cand se hotaraste sa guste din roada pacatoasa oprita de Legea lui Dumnezeu. Intemeindu-se pe astfel de judecati neintemeiate, el nu conteneste a calca in picioare constiinta sa. Taisul acesteia se toceste,lumina ei se innegureaza; in suflet se revarsa intunericul si frigul nepasarii si nesimtirii. Nesimtirea devine in cele din urma starea obisnuita a sufletului.Sufletul este adesea multumit de ea; adesea o socoate stare placuta lui Dumnezeu, tihna a constiintei, in vreme ce ea eate pierdere de catre suflet a simtirii pacatoseniei sale, pierdere a simtirii vietii harice, duhovnicesti, adormire si orbire a constiintei.Intr-o astfel de stare de intunecare si nesimtire infricosata, feluritele pacate intra slobod in suflet, tocmindu-si in barlog. Pacatele, invechindu-se in suflet, se preschimba in obiceiuri la fel de puternice ca si firea, iar cateodata si mai puternice decat ea.
Obiceiurile pacatoase se numesc patimi. Omul nu baga de seama asta si este ferecat din toate partile, pe nesimtite, in lanturile pacatului, intrand in robia lui. Cel care, trecand in chip statornic cu vederea instiintarile constiintei, se lasa a cadea in robia pacatului, numai cu foarte mare osteneala, cu impreuna lucarea unui ajutator deosebit al lui Dumnezeu, poate sa rupa lanturile acestei robii, sa biruie patimile care s-au prefacut, parca, in insusiri ale firii.
Preaiubite frate ! Cu toata luarea-minte si ravna de care esti in stare sa iti pazesti constiinta. Pazaste-ti constiinta  fata de Dumnezeu: plineste toate poruncile dumnezeiesti , atat cele invederate tuturor, cat si cele nestiute de nimeni, vazute si stiute numai de Dumnezeu si de contiinta ta.Pazaste-ti contiinta fata de aproapele: nu te multumi doar cu o purtare parut buna fata de aproapele ! Sa ceri de la tine insuti ca sa fie multumita atunci cand nu doar faptele, ci si inima ta vor fi in privinta aproapelui asa cum porunceste Evanghelia. Pazaste-ti constiinat fata de lucruri, indepartandu-te de ceea ce este de prisos, de lux, de nepasare, amintindu-ti ca toate lucrurile de care te folosesti sunt zidiri ale lui Dummnezeu, daruri date de Dumnezeu omului. Pazaste-ti constiinta fata de tine insuti .
 Nu uita ca esti chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ca esti dator sa infatisezi acest chip, intru curatie si sfintenie, lui Dumnezeu Insusi ! Vai, vai ! Vai si amar va fi daca Domnul nu va recunoaste chipul Sau, nu va gasi in el nici o asemanare cu Sine. El va rosti infricosata osanda : Nu va cunosc pe voi( Matei 25,12) Chipul netrebnicit va fi aruncat in vapaia nestinsa a gheenei.
Nesfarsita bucurie va cuprinde acel suflet la care cautand Domnul, va recunoaste in el asemanarea cu Sine, va vedea frumusetea pe care El, in nesfarsita Sa bunatate, a impropriat-o lui atunci cand l-a zidit, pe care a refacut-o si a inmultit-o atunci cand l-a rascumparat, pe care i-a poruncit sa o pazeasca intreaga intru neprihanire prin indepartarea de tot pacatul, prin pazirea tuturor poruncilor evanghelice.Netacutul, nepartinitorul paznic si aducator aminte al acestei indepartari si paziri e constiinta. Amin."

 Nota : Fragment preluat din cartea "Experiente ascetice " autor Sfantul Ignatie Briancianinov

sâmbătă, 9 februarie 2013

Imputinarea credintei !

" In urma cu un veac si jumatate, privind la asezarea launtrica a crestinilor ortodocsi, Sfantul Ignatie Briancianinov scria: " Astazi multi oameni au indraznit sa-si introduca randuielile lor in randuielile Sfantului Duh. Din aceasta cauza randuielile ceresti s-au facut pamantesti, cele duhovnicesti-trupesti, cele sfinte-pacatoase, cele intelepte-neghioabe. Vad nepotrivirea, vad naruirea ce decurge din ea; dar nu vad inceputul din care decurg toate nenorocirile: pentru ca privesc la lumina propriei lor ratiuni cazute si nu la lumina lui Dumnezeu.Inceputul nenorocirii consta in dispretuirea neingaduita si trufasa a poruncilor Sfantului Duh, in inlocuirea lor cu randuielile proprii. Iata unde e cauza destramarii generale, cauza caderii crestinismului, a caderii morale ce precede intotdeuna ruina civila, care prevesteste aceasta ruina.
Se mai gasesc in particular crestini, dar a fost pierduta cunoasterea obsteasca, unica, a Adevarului prin care totul s-ar uni intr-un singur trup duhovnicesc, cu un singur chip de cugetare, sub un singur cap obstesc- Hristos. Azi, fiecare are mai mult sau mai putin modul sau de cugetare, religia, sa, drumul lui, luate in chip arbitrar sau la intamplare, considerate ca drepte sau macar justificabile. Aceasta nenumarata turma care a pierdut legatura si unitatea in adevar si in duh prezinta observatorului duhovnicesc aspectul celei mai mari devalmasii : fiecare oaie rataceste de capul ei, nimeni nu-i poarta de grija, oamenii nu mai aud- intr-atat li s-a ingreunat auzul-glasul mantuitor al Adevaratului Pastor ce rasuna in Sfanta Lui Biserica, care le mai descopera sus si tare ndreptatea si le arata drumul drept. La putina vreme dupa Sfantul Ignatie, vadind cele tainice ale pastoritilor sai, Sfantul Calinic de la Cernica scria astfel despe paguba pe care o aduce mantuirea sufletului slabirea si imputinarea credintei: " Apostolul, cand mergea pe apa si a inceput sa se scufunde, dadea vina pe vantul care sufla :" Vazand vantul puternic s-a temut" ( Matei 14,30 ), dar Domnul a invinuit putina lui credinta:" Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit ?" ( Matei 14,31 ) Asa si crestinii pentru faptele lor rele si pentru viata lor stricata, dau vina pe vreo ispita grea venita asupra lor sau pe propria lor slabiciune.
Adevarata cauza a relelor pe care le fac trebuie insa gasita in slabiciunea si putinatatea credintei lor, fara de care diavolul n-ar putea sa-i robeasca, in nenorocita robie a pacatului, asa cum ii robeste. Soimul care e facut din fire pentru vanatoare sa traisca in aer liber, inzestrat cu mare putere in gheare si in cioc, cum ar fi cu putinta, dintr-o asa vigoare fizica, sa se lase inchis in cusca si sa stea rabdator in lanturi fara sa incerce sa le rupa, daca mai intai nu i s-ar fi caoperit ochii ? La fel si un crestin care stie ca pacatul este o ocara adusa lui Dumnezeu si de aceea culmea tuturor relelor, un crestin care marturiseste ca Dumnezeu-Omul Iisus a primit moartea numai ca sa nimicesca pacatul...cum este cu putinta sa savarseasca vreodata pacatul, un rau asa de infricosat, daca mai inati nu acopera ochii credintei sale ?
Multi crestini socot pacat o orbire tinereasca, o usuratate a mintii copilaresti, o greseala mica si vrednica de iertare- pacatul mic si fara insemnatate. Si nu numai ca-l socotesc un nimic sau ca ajuta altora sa-l faca, ci adeseori ie se joaca si glumesc cu pactul ca si cum ar fi la o petrecere, il fac ca pe un lucru foarte placut in adunarile lor, ajungand pana la atata neomenie si lipsa de rusine ca se falesc cu faptele rusinoase si pacatele, le impodobesc cu felurite culori, ca sa fie mai cinstiti si mai onorati:
" Pana cand pactosii se vor lauda si vor gari nedreptate?" ( Psalm 93,3 ) si iarasi :"Dar acum va faliti cu semetiile voastre "( Iacov 4.16). Altii nu ajung pana la atata nerusinare, insa ua asa de putina frica de pacat, incat dupa ce-l fac il pastreaza linistiti in sufletul lor fara de rusine, luni si ani de zile, adauga pact langa pacat pana la vreo sarbatoare mare ca Pastele sau nasterea Domnului, ca sa se spovedesca.
Iar altii, care nu se cutremura numai la gandul de a dormi o singura noapte cu un sarpe in pat, stau cea mai mare parte a vietii cu pacatul in suflet si nici macar nu se socot nenorociti. Ah ! Acestia sunt fiii luminii, cum numeste Apotolul pe toti crestinii? " Ca fiii luminii sa umblati "( Efeseni 5.8 ).
Sunt oare acestia ucenicii lui Dumnezeu-Omul Iisus? Sunt ei copii ai sfintilor? Mostenitori ai atator mucenici, care ne calauzesc si care si-au varsat sangele si care si-au dat viata prin mii de chinuri, ca sa nu faca vreun pact care dupa infatisare era vrednic de iertare, adica sa se lepede de credinta numai cu gura, dar sa o pastreze in inima ? De unde provin toate acestea? Din slabirea credintei. E limpede ca ne-am apropiat de acele nenorocite timpuri de car a vorbit Domnul indoindu-se , ca atunci cand va veni pe pamnt va mai gasi oare credinta pe care a sadit-o cu atatea pilde si a cultivat-o cu dumnezeiescul Sau Sange:"Fiul Omului cand va veni, oare va mai gasi credinat pe pamant ? "( Luca 18.8 ). De aceea si diavolul afland pe crestini in acesta intunecare de credinta, o, cum se mai repede blestematul ca sa ne pescuiasca si sa ne prinda in undita voii sale fara ca noi sa-l pricepem. Vedem cum si in practica un crestin si un credincios ajunge aproape in starea celui necredincios. Pentru ca paruta si nedesavarsita cunoastere pe care o are supra tainelor credintei nu-l impinge sa faca mai mult decat ceea a facut, daca nu are deloc cunoastrea acestor lucruri.
Asa cum zice Fericitul Augustin, deci credinciosii se afla in lumina , dar tinandu-si ochii inchisi, putin se deosebesc de orbii care sunt in intuneric. " La cei folosesc celui fara de minte avutiile? Caci fara inima nu va putea castiga intelepciunea"( Pilde 17.16 ). Ce le foloseste sa aiba o asa de mare vistierie, cumeste credinta crestinilor, daca o tin ascunsa in pamant , nelucratoare ? Adica, daca nu se ingrijesc sa dobandesca viata vesnica cu credinta lor crestinesca, unita cu fapte bune, caci "credinta fara fapte este moarta " ( Iacov 2.26 ). "
Scrutand starea duhovnicesca a crestinatatii dreptmaritoare la mijlocul secolului XX , Sfantul Ioan Iacov Romanul a scris aceste cuvinte despre imputinarea cu sufletul : "Cecetand mai cu de-amanuntul, vom vedea ca imputinarea cu suflet, indoiala pentru mantuire si deznadajduirea se ivesc indeosebi din urmatoarele motive:
 1. Inainte de toate si de cele mai multe ori este lipsa de povatuitori duhovnicesti.
2. Necunostiinta Sfintelor Scripturi( din care necunostiinta se nasc parerile gresite si inselaciunea mintii ).
3. Vatamarea dreptei-credinte( cand facem prietesug cu ereticii, cu masonii si cu ateii comunisti )
 4. Trandavirea duhului ( adica parsirea celor duhovnicesti si fara nici o cainta )
 5. Nemarturisirea curata( cand o facem de mantuiala, cu ascunsuri si dezvinovatiri )
6. Impartasirea cu nevednicie ( cand stim ca nu suntem in randuiala si ne apropiem cu obraznicie, de ochii oamenilor )
7.Cand suntem robiti de patima mandriei si nu ne plecam deloc spre vindecare.
8. Cand ne-am facut vinovati si am cazut sub afurisenia arhiereului sau a preotului si nu cautam dezlegare de la cel pe care l-am scarbit.
9. Cand am facut vreo nedreptate mare cu buna stiinta ( prin furtisag sau prin clevetire, necautand a repara greseala si impartasindu-ne neimpacati )
10. Cand ne lasam robiti de intristare peste masura ( aceasta intristare fiind insasi deznadejdea )
 11. Cand din multa zavistie hulim Sfanta Credinta, numele lui Dumnezeu ori persoanele sfintite. 12.Cand ne blestemam noi insine sau pe altii, fara de socoteala ( luand in desert numele Domnului si necauntand vindecare. "
Luand aminte atat la cuvintele cat si la moastele sfintilor mai sus pomeniti, sa ne sarguim pana la sange in implinirea poruncilor dumnezeiesti, ca prin aceasta lucrare a credintei sa dobandim si vrednicie pentru impartasirea Sfintelor Taine, dar si raspuns bun la Infricosata Judecata a Domnului Hristos "

Nota:
Fragment preluat din cartea "La apusul libertatii " autor Ieromonah Hristodul Aghioritul