"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov


Faceți căutări pe acest blog

joi, 15 decembrie 2011

Pasi de versuri spre staulul Smereniei !



Din slava Ta cereasca Te coboara
Spre Bethleemul sufletului meu

Si-n staulul smereniei, Fecioara,
Intrand, sa nasti pe unul Dumnezeu.
Sa-L infasori in cantece de slava,
Ca-n scutece subtiri de bumbacel;
Si ca-ntr-o iesle plina de otava,
In pacea Duhului sa-L culci pe El.
Pleca-vor magii, soli din alta zare,
Calauziti de focul alb de stea,
S-aduca nou prinos de inchinare

La staulul smereniei, Doamna mea
Ci eu voi pune-n mana lor batrana

Tot aurul cuvantului istet
Voi fauri din versul meu, Stapana
In jurul gandului comori de pret.

Caldura rugaciunilor de seara

Va-nfierbanta cadelnitele reci :
Tamaia magilor va arde iara
Cu fum de proslavire pana-n veci

Si ca sa fie plina daruirea,
Voi presara in visteria lor,
Cu boabele de smirna grea, iubirea,
Cea fara de prihana si cu dor.
Stiu ca nu-s vrednica, Fecioara,
Sa-ti fiu in noapte acoperamant
Ci-n mila Ta din ceruri Te coboara,
Sa nasti in duhul meu pe unul Sfant.

Nota:
Poezia " Intrupare " autoare Zorica Latcu

luni, 5 decembrie 2011

Pentru unul din sfintii mei !



Cu doi ani in urma chiar inainte de Sfantul Nicolae, m-am hotarat sa scriu pe blog cateva minuni ale sfantului , ca o jertfa de ziua lui . S-a intamplat in acea perioada sa nu stau bine financiar si sufeream mult ca vor veni sarbatorile, eu avand doar 5 lei in buzunar. Dar , vedeti , asa s-au intors lucrurile ca acel Craciun a fost unul dintre cele mai minunate. Nu m-a lasat sfantul si Domnul care, prin cativa prieteni dragi , m-a imbelsugat cu toate cele necesare si tare fericita am fost. Ii multumesc acestui sfant drag mie si dau sfat tuturor, ca atunci cand e mai greu sa nu se ezite in al chema in ajutor, caci minunat este Domnul intru' sfintii Lui.



" Cine nu-l cunoaste pe Sfantul Nicolae cel Milostiv ? Numele lui este rostit nu numai de crestini ci si de oameni de alte confesiuni. Icoane cu chipul lui pot fi intalnite atat in biserici si in casele oamenilor, cat si in indepartata tundra , in taiga, in iurtele nomazilor precum si in cabanele vanatorilor. Multe s-au scris despre ajutorul lor, dar, se pare , ca multe au ramas si nescrise. Cine a trait in China cunoaste ca multi chinezi si buriati il cinstesc pe sfantul lui Dumnezeu. Nu odata Sfantul Nicolae i-a salvat pe cei care l-au chemat in rugaciune.(...)

Intr-o gara din orasul Hrabrin se gasea icoana Sfantului Nicolae, ocrotitorul calatorilor. Ea a fost imprejmuita de un gardut, iar alaturi se afla un mic sfesnic. Langa sfesnic, intr-o cutie, erau lumanari. Rusul este obisnuit ca la orice lucrare sa ceara binecuvantarea Domnului. Inainte de calatorie oamenii se apropiau de icoana, aprindeau lumanari, puneau banii alaturi, in cutie ( niciodata nu s-a intamplat ca ei sa dispara ) si se rugau sfantului.

Deseori in fata icoanei puteau fi vazuti si chinezi care se rugau in genunchi. La iesirea din gara ajungeai in cealalta parte a orasuluin numita Pristani, care ducea la raul Sungari- un rau mare si lat. Locuitorii il numeu " vicleanul " pentru ca se intampla ca linistitul Sungari sa se acopere brusc cu valuri mari, amenintand astfel sa scufunde barcile.

Barcagiilor , care il acel moment se flau pe rau, le venea foarte greu sa le mentina la suprafata. Au fost si cazuri cand valurile le-au rasturnat. Odata, intr-o astfel de furtuna a nimerit si un chinez . Cu toate ca era marinar cu experienta, el nu reusea sa invinga valurile , care il amenintau din toate partile. Deodata si-a amintit de icoana din gara si a inceput sa strige : " Batranul din gara, ajuta ! " Mai tarziu el povestea ca dintr-o data , in chip minunat, s-a trezit pe mal.

Dupa ce si-a venit in fire, a alergat la gara,a cazut in genunchi in fata icoanei si printre lacimi a povestit cum a fost salvat de acest " batran din gara " ( asa era numit sfantul de chinezi intr-o rusa stalcita )(...)"



" O femeie s-a dus in pelerinaj la o manastire si abia la sfarsitul zilei si-a amintit ca lasase usa casei descuiata. Casa era la capatul orasului Kirov si in afara de ea nu mai locuia nimeni acolo. Ce sa faca? Toti o sfatuiau sa se intoarca. Insa ea le-a spus: " Nu, nu ma voi intoarce. Faca-se voia Domnului ". Si si-a continuat drumul. Peste o saptamana s-a intors acasa.

Usa era larg deschisa. A inteles ca inauntru era cineva. S-a oprit speriarta in prag. Din casa a iesit un barbat tanar care s-a aruncat la picioarele ei.

- " Lasa-ma sa plec, striga el, in numele lui Dumnezeu, lasa-ma sa plec ! Iti intorc tot ce-am luat, numai lasa-ma sa plec !

- Usa este deschisa, pleaca !

- Nu pot ! Batranul nu ma lasa !

- Care batran ?

- Unul...asa mic de statura. Eu am intrat in casa ta, am golit frigiderul, am mai luat cate ceva, uite, nici nu le-am atins si am dat sa ies. Cand colo in usa statea el. Nu scotea nici un cuvant. Mi s-a facut frica ! Am incercat sa ies noaptea - el tot acolo statea. Daca vrei du-ma la politie !

- Uite ce-ti mai trece prin cap ! Pleaca. Nu ai dat foc casei, si-ti multumesc pentru asta !

- Mi-e frica de batran.

Femeia a spus o rugaciune si a lasat hotul sa plece ."


Nota:

Fragmente preluate din cartea " Noi minuni ale Sfantului Nicolae "

vineri, 2 decembrie 2011

Cuvinte de nadejde celor fara de nadejde !



" Am pastrat amintirea unei vizite memorabile. Un monah ce traia ca pustnic a venit odata sa ma viziteze. Trebuia sa aiba pe atunci saptezeci de ani; vietuia intr-un loc pustiu, pe drumul care leaga manastirea de schit, intr-o prapastie, aproape de un izvor
in plin codru. Fata sa era brazdata toata, palida si de o culoare cenisie si prafoasa; barba si parul carunt ii erau neingrijite; ochii de un albastru cenusiu ii erau adanc afundati in orbite.
Am avut cu el o lunga discutie, si iata ce mi-a povestit despre sine : " De multi ani sufletul meu sufera cand ma gandesc la noi, monahii. Ne-am lepadat, ne-am lasat parintii si patria, si tot ce face viata obisnuita a oamenilor; am fagaduit inaintea lui Dumnezeu, a ingerilor si a oamenilor, sa vietuim dupa legea lui Hristos; ne-am lepadat de voia noastra proprie si ducem, de fapt o viata de mucenic, dar totusi nu inaintam in bine. Oare multi dintre noi se vor mantui ? Eu cel dintai voi merge spre pierzanie. Ii vad si pe altii fiind robi patimilor.
Si cand intalnesc oameni din lume, vad ca vietuiesc intr-o adanca nestiinta, in nepasare si fara cainta. Si asa, incetul cu incetul, pe nesimtite am inceput sa ma rog pentru lume. Am plans mult la gandul ca noi , monahii, care am parasit lumea, nu ne vom mantui, ce se va petrece atunci cu lumea ? Intristarea mea sporea si am inceput sa vars lacrimi de deznadejde.
Si iata ca anul trecut, cand ma aflam in aceasta deznadejde, plin de lacrimi, si eram cu fata la pamant, Domnul mi S-a aratat si m-a intrebat :
- " De ce plangi asa ? " Eu am tacut, fara sa-mi ridic capul ca sa-L vad pe Hristos.
-" Nu stii ca Eu voi judeca lumea ? " Eu taceam mai departe, fara sa-mi schimb pozitia. Atunci Domnul a zis :
-" Ma voi milostivi de orice om care L-a chemat pe Dumnezeu macar o singura data in viata lui. " Un gand mi-a strabatut atunci mintea :" Atunci la ce bun sa ne mai chinuim asa in fiecare zi ?
Iar Domnul a raspuns miscarii gandului meu asa :
- " Cei ce patimesc din pricina poruncii Mele vor fi vor fi prietenii Mei in Imparatia cerurilor; de ceilalati Ma voi milosti numai." Si la aceste cuvinte Domnul S-a departat. "

Nota: Fragment preluat din cartea " Cuvinte de nadejde celor fara de nadejde " Amintire povestita de Parintele Sofronie Saharov.