"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov


Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 31 august 2011

Tristetea





" Daca vrei sa scapi de tristete, nu-ti lipi inima de nimic si de nimeni.

Tristetea provine din atasamentul de lucruri vazute. Daca spui de fratele sau sora ta ceva rau, chiar daca este adevarat , tu vei purta in sufetul tau o rana ce nu poate fi vindecata.

Poti aduce la cunostiinta greselile altora numai in cazul cand in inima ta exista o singura intentie : folosul sufletului ce a gresit.

Tristetea vine din ingamfare, cand nu ni se face voia, cand ceilalti nu vorbesc despre noi asa cum am vrea si , de asemenea, vine din ravna de a depune eforturi peste puterile noastre.

Omul este ca un gandac : cand e cald ziua si e soare, el zboara, se mandreste si bazaie :" Toate padurile si luncile sunt ale mele ! " Iar cand soarele dispare, cand vine frigul si bate vantul, gandacul isi pierde indrazneala, se lpeste de o frunzulita si zice : " Nu am impinge jos !" Nelinistea sufleteasca este simptomul mandrei ascunse si demonstreaza lipsa de experienta si de pricepere a omului ."


Nota:

Fragment preluat din cartea " Cuvinte de nadejde celor fara de nadejde " . Autor al invataturii mai sus mentionate este Sfantul Ambrozie de la Optina

O pravila de rugaciune catre Maica Domnului !





" Un oarecare staret dintre Parintii purtatori de Dumnezeu, stand la rugaciune si fiind in rapire, a auzit glasul Domnului nostru Iisus Hristos, Care graia cu Preacurata si Preasfanta Nascatore de Dumnezeu, Maica Sa, zicandu-i : " Maica, spune-mi : care sunt cele mai mari dureri pe care le-ai rabdat pentru MIne traind in lume ? Si a zis Preasfanta : " Fiule si Dumnezeul meu ! Cele mai mari cinci dureri pe care le-am rabdat pentru Tine au fost acestea : prima , cand am auzit de la Simion Prorocul ca vei fi omorat; a doua - cand cautandu-te in Ierusalim, trei zile nu Te-am vazut; a treia - cand am auzit ca ai fost prins si legat de catre iudei; a patra - cand Te-am vazut rastignit pe Cruce intre talhari; a cincea - cand te-am vazut pus in mormant. " Si a zis Domnul catre dansa : " Iiti spun, Maica : daca cineva va pomeni zi de zi fiecare durere a ta, rostind totodata rugaciunea Mea, adica ' Tatal nostru '...si heritirisirea ingereasca, adica " Nascatoare de Dumnezeu Feciora, bucura-te..." , pentru cea dintai durere ii voi da cunoasterea pacatelor sale si cainta pentru ele; pentru a doua ii voi da iertarea tuturor pacatelor; pentru a treia ii voi da inapoia virtutile sale, pe care le-a pierdut prin pacate; pentru a patra il voi hrani in ceasul mortii lui cu Trupul si Sangele Meu cele Dumnezeiesti; pentru a cincea Ma voi arata lui , Insumi cand va fi sa moara si voi primi sufletul lui in viata vesnica. Amin "



Insuflat de vedenia acelui staret purtator de Dumnezeu , Sfantul Dimitrie al Rostovului a alcatuit urmatoarea pravila de rugaciune.


Slava Tie , Hristoase Dumnezeul nostru, Care nu m-ai pierdut pe mine , pacatosul, cu faradelegile mele, ci pana acum rabzi pacatele mele ! ( metanie ) Invredniceste-ne , Doamne , in ziua aceasta fara de pact sa ne pazim noi. Daruieste-mi , Doamne, sa nu Te manii pe tine, Ziditorul meu, nici cu cuvantul , nici cu lucrul, nici cu gandul, ci toate faptele, vorbele si gamdurile mele sa fie spre slava preasfant numelui Tau.( metanie ) Dumnezeule , milostiv fii mie, pacatosului, in toata viata mea; la iesirea mea din aceasta viata si dupa sfarsitul meu nu ma parasi.( metanie ).

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primeste-ma pe mine, cela ce am murit cu sufletul si cu mintea. Primeste-ma pe mine, pacatosul , curvarul, spurcatul cu sufletul si cu trupul. Alunga-l pe nerusinatul diavol si nu intoarce fata Ta de al mine, nu grai, Stapane :" Nu stiu cine esti!", ci ia aminte glasul rugaciunii mele;mantuieste-ma ca Cela ce ai multime de indurari si nu voiesti moartea pacatosului. Nu ma voi lasa, Ziditorul meu, pana cand nu ma vei asculta si nu-mi vei da iertare de toate pacatele mele. Pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale, cu mijlocirile cinstitelor ceresti si netrupesti puteri, ale sfantului slavitului meu inger pazitor, ale Prorocului , Inaintemergatorului si Botezatorului Tau Ioan, ale de Dumnezeu graitorilor Apostoli, ale Sfintilor si bunilor biruitori Mucenici, ale cuviosilor si de Dumnezeu purtataorilor Parintilor nostri si ale tuturor sfintilor Tai, miluieste-ma si mantuieste-ma pe mine , pacatosul. Amin.

Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Dadatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toat intinaciunea, si mantuieste Bunule, sufetele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi ( de trei ori, cu semnul crucii si metanie mica ). Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor . Amin.

Tatal nostru , Carele esti in ceruri ! Sfinteasca-se numele Tau, vie Imparatia Ta, fac-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi , si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri, si nu ne duce pe noi in ispita si ne izbaveste de cel viclean. Amin. (Daca este preot, spune : Ca a Ta este Imparatia si puterea si slava in veci . Amin ) Nascatoare de Dumnezeu , Fecioara bucura-te , ceea ce esti plina de har, Marie, domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei si benecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.


Rugaciunea intaia


O, Maica Preamilostiva, Fecioara Marie! Eu , pacatosul si netrebnicul robul tau, pomenind durerea pe care ai rabdat-o cand ai auzit de la Simeon Prorocul despre nemilostiva ucidere a Fiului Tau si Domnului nostru Iisus Hristos, aduc tie aceasta rugaciune si arhangheliceasca heterisire: primeste-le in cinstea si pomenirea durerilor tale si roaga-L pe Fiul tau, pe Domnul nostru Iisus Hristos, sa imi dea cunoasterea pactelor mele si cainta pentru ele. ( metanie )

Tatal nostru , Carele esti in ceruri ! Sfinteasca-se numele Tau, vie Imparatia Ta, faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant. Painea nostra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi , si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor noastri si nu ne duce pe noi in ispita si ne izbaveste de cel viclean. ( Daca este preot, spune : Ca a Ta este Imparatia si puterea si slava in veci. Amin Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te , ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.


Rugaciunea a doua


O , de Dumnezeu fericita si preanevinovata Fecioara Marie, primeste de la mine , pacatosul si netrebnicul robul tau, aceasta rugaciune si arhangheliceasca heretisire in cinstea si spre pomenirea durerii pe care ai rabdat-o cand L-ai uitat in Templu pe Fiul Tau, Domnul nostru Iisus Hristos si nu L-ai vazut trei zile : roaga-L si cere iertarea si lasarea tuturor pacatelor mele, ceea ce esti una binecuvantata. (metanie )

Tatal nostru, Carele esti in ceruri ! Sfinteasca-se numele tau , vie Imparatia Ta, faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri, si nu ne duce pe noi intru ispita, ci ne izbaveste de cel viclean. ( Daca este preot spune : Ca a Ta este Imparatia si puterea si slava in veci . Amin ).

Nascatoare de Dumnezeu , Fecioara, bucura-te, ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.


Rugaciunea a treia


O, Maica a Luminii, preabinecuvantata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare ! Primeste de la mine , ticalosul si nevrednicul robul tau, aceasta rugaciune si arhangheliceasca heretisire in cinstea si spre pomenirea durerii care ai rabdat-o cand ai auzit ca Fiul Tau, Domnul nostru Iisus Hristos, a fost prins si legat. Pe Acesta roaga-l sa-mi inapoieze virtutile pe care le-am pierdut prin pacat, ca sa te maresc, Preacurata, in veci. ( metanie )

Tatal nostru, Carele esti in ceruri ! Sfintesca-se numele Tau , faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi si ne iarta noua gresale noastre precum si noi iertam gresitilor nostri, si nu ne duce pe noi in ispita si ne izbaveste de cel viclean. ( Daca este preot, spune : Ca a Ta este Imparatia si puterea si slava in veci. Amin ).

Nascatoare de dumnezeu, Fecioara, bucura-te ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau , ca ia nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.


Rugaciunea patra


O, Izvor al milostivirii, Fecioara de Dumnezeu Nascatoare! Primeste de la mine ticalosul si nevrednicul robul tau, aceasta rugaciune si arhangheliceasca heretisire in cinstea si spre pomenirea durerii pe care ai rabdat-o cand L-ai vazut pe Fiul tau , Domnul nostru Iisus Hristos, pe cruce intre talhari. Pe acesta roaga-L, Stapna, sa imi dea darul milostivirii Sale in ceasul mortiimele si sa ma hraneasca cu Trupul si Sangele Sau cele Dumnezeiesti, ca sa te slavesc, Aparatoare, in veci . ( metanie )

Tatal nostru, Carele esti in ceruri ! Sfintesca-se numele Tau, vie Imparatia Ta, face-se voia Ta precum in cer asa si pe pamnat. Painea nostra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi , si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri, si nu ne duce pe noi in ispita si ne izbaveste de cel viclean. ( Daca este preot, spune : Ca a Ta este Imparatia si puterea si slava in veci. Amin ).

Nascatoare de Dumnezeu , Fecioara, bucura-te, ceea ce esti plina de har , Mmarie, Domnul este cu tine ; binecuvnatata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau , ca ia nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.


Rugaciunea a cincea


O, Nadejdea mea, Preacurata Feciora de Dumnezeu Nascatoare ! Primeste de la mine, ticalosul si nevrednicul robul tau, aceasta rugaciune si arhangheliceasca heretisire in cinstea si spre pomenirea durerii pe care ai rabdat-0 cand L-ai vazut pe Fiul tau , Domnul nostru Iisus Hristos, pus in mormant. Pe Acesta roaga-L, Stapana, sa mi se arate mie in ceasul mortii mele si sa primeasca sufletul meu in vita vesnica. Amin

O, preamilostiva Fecioara, Doamna de Dumnezeu Nascatoare, turturea iubitoare de fii, a cerului si al pamantului singura stapanitoare Imparateasa, ceea ce ii primesti cu dragoste pe toti cei ce se roaga tie, mangaierea celor necajiti !

Primeste de la mine , pacatosul si netrebnicul robul tau, aceasta incincita ruga prin care pomenesc bucuriile tale pamantesti si ceresti, cu umilinta straigand catre tine unele ca acestea : Bucura-te, ca fara de samanta ai zamislit in pantece pe Hristos, Dumnezeul nostru. Bucura-te, ca in pantece L-ai purtat fara de durere. Bucura-te, ca ai nascut prin minunata iconomie. Bucura-te, ca ai primit de la magii-imparati daruri si inchinare. Bucura-te, ca intre invatatorii Templului L-ai aflat pe Fiul tau. Bucura-te, ca Cel nascut din tine preaslavit S-a sculat din morti. Bucura-te, ca L-ai vazut inaltandu-se pe Ziditorul tau, la Care insati te-ai inaltat cu sufletul si cu trupul. Bucura-te pentru fecioria ta, ceea ce esti mai slavita fara de asemanare decat ingerii si decat toti stintii. Bucura-te, ca in apropierea Preasfintei Treimi stralucesti.Bucura-te , Facatoarea , noastra de pace. Bucura-te, Stapanitoare ce poruncesti tuturor puterilor ceresti. Bucura-te, ca mai mult decat toti ai indraznire catre Fiul si Dumnezeul tau. Bucura-te, milostiva Maica a tuturor celor ce alearga la tine. Bucura-te, ca veselia ta nu se sfarseste in veci ! Si mie, nevrednicului, dupa nemincinoasa fagaduinta a ta, in ziua esirii mele din trup arata-te milostiva, ca sa ajung, calauzit fiind de tine, in Ierusalimul de Sus, unde cu slava imparatesti cu Fiul Tau si Dumnezeul nostru, Caruia se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, dimpreuna cu Tatal si cu Preasfantul Duh in vecii cei nesfarsiti. Amin.

Din buze intinate, din inima pangarita, din limba necurata, din suflet spurcat, primeste, Doamna Imparateasa, aceasta lauda, Bucuria mea. Primeste-o cum au fost primiti cei doi obolo ai vaduvei si daruieste-mi sa iti aduc dar vrednic de bunatatea ta.

O , Stapana mea, Preacurata Fecioara, cereasca Imparateasa! Dupa cum voiesti, invata-ma ce se cuvine sa-ti graiesc tie, Maica lui Dumnezeu, singura scapare si mangaiere a pacatosilor. Bucura-te , Stapana, ca si eu , robul tau , multgresit, sa strig cu bucurie catre tine, Prealaudata Maica a lui Hristos Dumnezeul nostru . Amin.

La preasfanta icoana ta cautand, te vad ca si cum ai fi de fata, si cazand cu credinta la tine, ma inchin tie ca unei Nascatoare de Dumnezeu, te cinstesc si ma rog tie cu lacrimi : acopera-ma cu acoperamantul tau, ca tu ai dat intrare neamului omenesc in Imparatia cerurilor. Amin.

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim , Nnascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru;ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu- Cuvantul ai nascut, pe tine , cea cu adevarat de Nasctoare de Dumnezeu te marim ! Slava si multumita Domnului pentru toate !"


Nota :

Fragment preluat din cartea " Calea imparateasca Invataturi si pravile de rugaciune" autor Sfantul Dimitrie al Rostovului

marți, 30 august 2011

Cu smerenie inaintea Sfantului Cuvios Alexandru din Svir !



" O cuvioase si de Dumnezeu Purtatorule , Parintele nostru Alexandre ! Cei ce cu smerenie cerem ajutorul tau binecuvantat, cu sarguinta te rugam, inalta mainile tale pentru noi, pacatosii, catre Stapana noastra, Nascatorea de Dumnezeu si Pururea Feciara Maria, ca sa pomeneasca milele sale din trecut, prin care a fagaduit nedespartita sa fie de manastirea ta; si sa ne dea noua putere si tarie asupra vrajmasilor sufletesti, care ne abat de la calea mantuirii, biruitorii lor sa fim, iar in ziua infricosatei Judecati sa auzim de la tine acel glas de lauda : Iata-ne , Dumnezeule, pe mine si fiii pe care mi i-ai dat !

Si cununa de biruinta de la biruitorul vrajmasilor Hristos, Fiul lui Dumnezeu, sa primim, si mostenirea bunatatilor vesnice impreuna cu tine sa o dobandim, cei ce pe Preasfanta Treime O preamarim, pe Tatal si pe Fiul si pe Duhul Sfant, si prin milostiva ta mijlocire si ocrotire, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin "

Descrieri zugravite !



" Dionisie din Furna (1) arata ca Sfantul Ioan Inaintemergatorul, se zugraveste ca un barbat de varsta mijlocie, cu barba ascutita, nu prea lunga, cu barba si parul inchise la culoare si in neoranduiala, purtand un vesmant mitos ( de par de camila ), iar pe deasupra purtand un himation de culoare ocru deschis sau verde. Se zugraveste singur, precum si in diferite scene din Evanghelie. Atunci cand este zugravit singur, ori aratand spre Hristos, poarta inscrisul :" Pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia Cerurilor !" sau " Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii !" In reprezentari mai tarzii ( incepand cu sec. al XVI-lea ), atunci cand este reprezentat singur, Sfantul Ioan Botezatorul se zugraveste purtand in mana o tipsie pe care este asezat capul sau taiat. Uneori mai este zugravit purtand si aripi, amintind de viata sa ingereasca. Dionisie arata detaliat si cum se zugravesc diferitele scene si minuni din viata Inaintemergatorului.

Poate cea mai cunoscuta reprezentare a sa este cea de la Botezul Domnului, cand este zugravit botezandu-L pe Hristos. Atunci Domnul este zugravit intrat in raul Iordan pana la brau, iar pe langa El niste pesti. Sfantul Ioan tine mana dreapta, pe capul lui Hristos, iar mana stanga este intinsa in sus sau tine un toiag de cioban. Dionisie insista ca aici Sfantul Ioan nu trebuie zugravit ca purtand ceva in mana dreapta, cu care-L boteaza pe Domnul, ci doar mana goala. Peste Domnul se coboara Duhul Sfant in chip de porumbel, iar pe deasupra este cerul deschis, si se aud cuvintele : " Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Carele am binevoit ", iar in jur sunt ingeri, stand cuviincios, cu mainile ascunse sub vesminte."

Aceste descrieri ii apartin lui Dionisie din Furna dupa cum este mai sus mentionat. El a fost un important iconograf ortodox grec al secolului al XVIII- lea, cunoscut mai ales ca autor al unui "Manual de pictura " sau "Erminia picturii bizantine"

Dionisie s-a nascut in jurul anului 1670 la Furna , sat din districtul Agrapha, din centrul Greciei . Tatal lui Dionisie, pe nume Panagiotos Chalkia, a fost preot in Furna si a murit cand Dionisie era inca copil. La varsta de 12 ani Dionisie merge la Constantinopol pentru a-si completa studiile. La varsta de 16 ani pleaca la Muntele Athos, unde devine iconograf. Acolo si-a construit o chilie in Careias , capitala Sfantului Munte, precum si un paraclis inchinat Sfantului Ioan Botezatorul , pe care l-a pictat el insusi.

In 1724-1728 se afla in satul sau natal, probabil pentru a picta frescele din biserica, inchinata praznicului Schimbarii la Fata a Domnului. Apoi s-a reintors in Muntele Athos, unde la anul 1731 isi restaura chilia. In anul 1734 se gaseste din nou in Furna, cu gandul de a intemeia in satul sau natal o scoala, probabil de iconografie ; in acest sens a scris mai multe scrisori Patriarhului Serafim al Constantinopolului. De aceea pentru a obtine acreditarea scolii , pleaca in anul 1740 la Constantinopol ( trecand prin Muntele Athos in anul 1739 ). Dupa ce obtine patronajul Patriarhului ecumenic Serafim, se intoarce la Furna in anul 1741. Ultimul an de care se stie este 1744 in care scrie noului Patriarh Neofit, acesta fiind ultimul document care il arata in viata. Acest mare iconograf a trecut la Domnul, probabil in 1745 sau 1746, nu se cunoaste sigur anul mortii lui si a fost inmormantat in Furna. Mormantul lui nu se stie cunoscut nici pana astazi ."

luni, 29 august 2011

Calatorul cel bogat !



" Intr-un satuc laturalnic si cu mireasma balcanica sosi intr-o vara , la odihna , un tainic calator. Era un om foarte bogat. Calatorea de unul singur, era foarte ostenit si dorea cat mai grabnic sa afle un loc unde sa poposeasca pentru a se odihni. Era gata sa-i faca fara griji pe cei ce i-ar fi pus la indemna un adapost placut si linistit. Bogatiile fiindu-i nemasurate, voia sa aduca gazdelor primitoare un dar la care acestea nici nu visasera vreodata. Margand el pe ulita, vazu deodata o casuta imbietoare la infatisare, asezata intr-un loc minunat si se hotari sa caute aici gazduire. Batu la usa, dar de-ndata ce i se deschise si fu poftit sa intre, se trase, fara voie, indarat. Dinlauntru venea un miros greu. De la ce putea fi ? - si oamenii si porcii traiau laolalta, sub acelasi acoperis. Fara sa mai spuna ce cauta, calatorul isi ceru iertare si iesi in curte afara. Merse apoi de-a lungul paraiului limpede, care curgea prin mijlocul satului. In apropiere, ii atrase privirea o alta casa frumoasa, de curand ridicata. Se hotari sa bata si la usa acesteia , insa stapanul casei era un om foarte rau. Vazand ca se apropie un strain de porti, slobozi asupra lui cainii, nelasandu-l nici macar sa intre in ograda. Vazand acestea, calatorul cauta adapost la o alta casa. Aici l-au poftit cu drag iar el a intrat. Vazand insa ca toate cele ale casei acesteia zaceau in neoranduiala, imprastiate, acoperite cu praf si funingine, afundate in gunoi si paienjenis, isi dadu seama ca nici aici nu va putea afla mult dorita liniste.

Ajuns la a patra casa, din pricina marii osteneli, se hotari sa poposeasca acolo, orice ar fi fost. Insa aici pe langa neoranduiala si murdarie, mai afla si altceva : pe pereti se vedeau urme de plosnite, iar el nu putea suferii parazitii. Mai mult , puricii sareau pe el, asa ca se grabi sa iasa si de aici. Astfel cutreiera strainul tot satul, fara sa gaseasca undeva vreun coltisor curat, unde sa se poata odihni in tihna. Se mira : Oare cum pot oamenii acestia, locuind intr-un tinut muntos , atat de minunat, sa isi lase in paragina casele intr-o asemenea masura ?

Satul era strabatut de un parau. In multe locuri, pe ulitele strambe si intortocheate, susurau paraiase. In piata si mai peste tot se gaseau cismele si fantani din care izvora apa din belsug. Calatorului ii era limpede ca murdaria ce domnea in casele satului nu se datora lipsei apei, ci doar nepasarii stapanilor lor. In cele din urma frant de oboseala, se abatu intr-un bordei de la marginea satului, al carui stapan era un bun gospodar. Aici fu intampinat cu multa bucurie sufletesca de oameni cu chipuri placute si zambitoare. Inca de la intrare,baga de seama ca in aceasta casa totul, desi simplu, era curat si in buna randuiala. Geamurile ferestrelor luminau. Nu se vedea nicaieri, prin colturi , panze de paianjen.

Dusumeaua era proaspat spalata si odaia aerisita. Era neindoios ca miresmele placute ale campiilor si padurilor din apropiere patrundeau adesea in casa, prin ferestrele deschise. Calatorul rasufla usurat si ramase in casa aceasta. Afla astfel , in cele din urma, un colt placut si linistit unde sa se odihneasca. Aici el isi lasa marele sau dar.

Dragi cititori, v-ati pus vreodata intrebarea : Daca Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Cel ce aduce cel mai mare dar - Cerescul sau Har, prin care ne umple de fericire si aduce mantuire sufletelor noastre - vine si cauta adapost pentru Sine in sufletele noastre, unde ar putea gasi loc potrivit de odihna ? Poate El, oare, sa poposeasca in fiecare dintre noi, dupa cum si-ar dori ? (...) "


Nota :

Fragment preluat din cartea "Viata Duhovnicesca a Crestinului Ortodox" - autor arhim. Serafim Alexiev

Vrajba



" Un mare rau in viata este vrajmasia dintre oameni.Aceasta nimiceste relatiile fratesti dintre oameni si preschimba prietenii in vrajmasi. Intrebati pe cineva: De ce acesti vecini nu-si vorbesc? Veti auzi : S-au certat ! Veti intreba : De ce rudele acestea nu se viziteaza ? Va urma acelasi raspuns: S-au certat ! Cunoasteti doua familii bune. Si una si cealalta, fiecare pesoana din familie, in parte, este un om foarte bun. Dar nici macar nu vor sa se vada sau sa auda unii de ceilalti. Fiara vrajbei a intrat intre ei si nu ii lasa sa se impace si sa vietuiasca in pace. Cearta sub inraurirea satanei este cea dintai pricina a vrajbelor. Oare cati oameni nu ratacesc azi prin tribunale, pierd timp, nervi si bani ca sa se razbune unul pe celalalt ? Intrebati-i de ce se judeca ? si veti auzi : S-au jignit, si-au aruncat unul altuia cuvinte grele si nu vor sa se mai ierte. Si toate aceste lucruri se intampla intre Crestini ortodocsi, intre frati de credinta, pe care insusi Iisus Hristos, prin dumnezeiasca Sa invatatura, i-a unit si pentru care s-a spanzurat pe Cruce, pentru a ne rascumpara si a ne mantui ! Aceste lucruri se intampla intre ucenicii lui Hristos, care au primt de la Invatatorul Ceresc , ca pe o mostenire de pret , testamentul : " Porunca noua dau voua, ca sa va iubiti unul pre altul. Precum eu am iubit pe voi, ca si voi sa iubiti unul pre altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca ai mei ucenici santeti, de veti avea dragoste intru voi " / In.13:34-35 /

Unde este astazi dragostea aceasta intre noi ? Noi avem un vrajmas neimpacat-diavolul. Nu ne este el indeajuns, incat ne mai facem vrajmasi si din fratii de credinta si sange ? Cand ne castiga spre vrajba, diavolul ne face parca mai rai chiar decat el. Niciodata un diavol nu va vrajmasi alt diavol. Iar aici - sub apasarea urii diavolesti - om cu om se vrajmasesc, Crestin cu Crestin, frate cu frate. Talharii indata ce s-au aliat, ajung tovarasi. Telurile si interesele lor comune ii leaga. Impart aceasi masa, de aceea se respecta unii pe altii ca fratii. Iar noi, Crestinii , chipurile , urmarim cel mai inalt tel comun - mantuirea sufetelor noastre - si parelnic ne asezam la una si aceeasi masa duhovnicesca - ne impartasim din acelasi potir cu Trupul si Sangele Domnului, chipurile suntem frati intru Hristos, cand de fapt ne mancam unii pe altii precum fiarele salbatice, si santem mult mai rai decat talharii. Lucrurile stau altfel deoarece ne-am intovarasit cu diavolul. Cand diavolul ni se face prieten, incepem sa ne certam cu oamenii. Cand vrem insa sa ne impacam cu vrajmasii nostri, trebuie sa ne certam cu diavolul.

In viata , asa complicata cum este ea, nu putem, binenteles, sa avem pace deplina si trainica. Din pricina pacatoseniei noastre, este firesc sa se iveasca neintelegeri si certuri intre oameni. Dar aceasta nu inseamna ca o data ce ne-am certat cu cineva sa ramanem dusmani pentru totdeauna. Am gresit ! Ne-am certat ! Acum sa ne impacam !... Din pacate putini oameni se mai impaca dupa ce s-au certat, putini traiesc mai departe ca fratii. Si mai putini sant aceia care ii iarta, in inima lor, pe dusmanii lor neimpacati si ii rabda. Cel mai adesea , vrajmasia intre oameni, ca sa creasca si sa se intareasca spre vesnica lor pierzanie. (...) Sa privim mai intai de toate starea de vrajba reciproca. Pentru ce se cearta de obicei oamenii ? Pentru ca au fost raniti cu o vorba de ocara; se cearta pentru barfe si pare, se cearta pentru pozitii si functii, pentru bani si averi, pentru intaietate si onoruri. Oricare este pricina certei, una care se naste in urma acesteia incepe sa otraveasca necrutator sufletul. Sarmanul om , o data cuprins de ura, isi pierde dulcea pace sufleteasca si incepe sa se chinuiasca de ura si manie neputincioasa.

Devine nelinistit , nervos si mocneste tot de simtaminte dracesti. Fericirea a fugit din inima lui. El cauta sa se razbune si crede ca doar atunci cand isi va vedea potrivnicul zdrobit se va putea linisti. Dar aici diavolul il minte in chip nerusinat: il indeamna spre noi si noi nelegiuiri, nu spre a-i da pace, ci pentru a-l face si mai nefericit. Paharul maniei arata pe dinafara plin de licoare : care fagaduieste desfatarea. Dar de o bem, ametitoarea bautura ne nauceste vreme de o clipa, pana ce-am savarsit razbunarea nebuneasca, pentru a ne impinge, mai apoi la deznadejde pierzatoare si vlaguire morala. Astfel o data inselat de diavol, omul ajunge parca neputincios in a-si invinge mania si cauta din nou sa se imbete din nauceala sa, gasind o desfatare satanica in chinul diavolesc pe care acesta il aduce. Daca furia nu este dezradacinata la timp, atunci cand este doar o mladita cu radacini slab infipte in pamant, nu poate fi lesne biruita mai tarziu, cand creste un copac mare cu radacini puternice. Atunci ea se preface in ura satanica de netamaduit.

De aceea ne sfatuieste Cuvantul lui Dumnezeu :" Maniati-va, si nu pacatuiti; soarele sa nu apuie preste intaratarea voastra. Nici dati loc diavolului"/ Efes. 4:26-27 / Altminteri de scapi din vedere focul, nu-l mai poti stinge. Sfantul Tihon din Zadonsk spune, cu mare intelepciune :" Asa cum focul, de nu este stins de indata, va cuprinde multe case, tot astfel si mania, daca nu este taiata de indata, va pricinui mult rau si se va face pricina a multe necazuri".

Sum apasarea maniei sale, cel ce uraste isi poate ucide vrajmasul, il poate schilodi, poate sa-i rapeasca averea, sanatatea, sa aduca stricaciuni vitelor acestuia, sa le pricinuiasca rau copiilor si apropiatilor lui, sa-l clevetesca si sa-l acopere de rusine s.a, daca nu se abate la timp din calea spre pierzanie pe care a apucat (...) Acolo unde este ura , nu este pace. Cati vecini de la nimic incep sa se certe; impinsi odata de diavol sa se urasca, nu mai pot dupa aceea sa se ierte.

Astfel certurile le otravesc viata. (...) Nu rare sunt imprejurarile pe care doua familii vecine incep sa se certe pentru o palma de pamant, , de la camp sau pentru un ou ouat de gaina in curtea vecina. Ei continua certurile, la pricinile de la inceput adaugand si altele, mai mari, torna gaz pe foc si, in loc sa-l stinga cat de slab, il atata si mai tare, se arunca in certuri incrancenate, ocari nemiloase, se urasc cu o ura satanica si incep sa loveasca cum pot - fie vatamandu-si unul altuia averea sau dobitoacele, fie ratacind prin tribunale.

Adesea, astfel de oameni sfarsesc in ruina financiara.

Dar cea mai groanica, in astfel de cazuri, este pierzania morala pe care cei ce se dusmanesc o abat asupra sufletelor lor(...) Si cat de frumos ar fi daca cearta ar fi ocolita la vreme ! Cate pacate nu ar ocolite ! Cati nervi nu ar fi crutati !

Eu stiu , dragi cititori, cum s-ar fi sfarsit candva o cearta cumplita dintre doua vecine, daca chibzuinta nu ar fi biruit intr-una dintre ele.

Pricina a fost, ca intotdeauna ,una marunta. Una dintre femei avea o closca cu zece puisori mici , galbeni, iar cealalta avea o gradina cu flori pe care mult o pazea. Odata, closca cu puisorii s-a strecurat in gradina cu flori si a inceput sa scurme printre ele. Vazand , acesta, stapana gradinii infuriindu-se, a iesit din casa si a inceput sa gonesca cu pietre closca cu puisorii, care s-au imprastiat. Closca nu a putut sa treaca pe sub gard cu aceeasi usurinta ca si puisorii, ce erau mici, ci numai zbura incoace si-n colo, cautandu-si speriata odraslele imprastiate. Aceasta a durat mult. Closca, vlaguita de puteri, aproape ca s-a prabusit la pamant de istovire. Intre timp , stapana puilor a iesit din casa, a inteles ce se intampla si mocnea de manie. Era gata sa se certe cu nemiloasa prigonitoare a puilor, dar altii au impedicat-o. Closca s-a intors acasa. Puii s-au strans in jurul ei...Totul s-a terminat cu bine...Au trecut multi ani de atunci. Puii au crescut si au umplut, impreuna cu closca, oalele...Femeia cu gradina a murit..Numai pe stapana clostii, o mai aud spunand inca, amintindu-si de intamplarea aceea :" Slava Domnului ca m-au impiedicat atunci sa ma cert cu ea ! Caci , altfel, pana astazi m-ar fi apasat cearta cu raposata mea vecina. Acum totul a fost dat uitarii. Totul a pierit. Dar pacatul ar fi ramas. Slava Domnului, slava Domnului ca nu ne-am certat !"

Dragi cititori, oare nu sunt toate certurile noastre, de fapt, asemenea acestei intamplari prostesti si marunte pe care tocmai v-am infatisat-o ?

Cati oameni care au trait inaintea nostra pe acest pamant pacatos nu s-au certat din pricina unor lucruri lumesti si trecatoare : pentru case si averi , bani si cinstiri, pentru ocari si pare ?

De ce s-au intamplat toate acestea ? Ce folos ca au dat dovada de vitejie si staruinta in certurile lor ?... Acei oameni au murit demult. Si certurile lor au fost uitate de generatii. Numai pacatul din aceste certuri a ramas, pentru a-i mustra la infricosata judecata pe nefericitii raposati, care au murit fara sa se fi pocait de vrajba lor, pentru a-i lipsi de bucuriile vesnice ale Raiului fagaduit celor milostivi, celor blanzi, facatorilor de pace si celor buni. (...)

Mult infricosatoare este starea sufletesca a celuia ce imbatraneste in ura si vrajmasie. El ajunge la inversunare, care inseamna moarte sufletesca. Un astfel de om este neinduplecat si de neindreptat. Daca un astfel de om staruieste pana la capat in invartosarea lui, Dumnezeu isi ia de la el harul, si neindreptat fiind, il trimite in iad, care loc el singur ,omul, si l-a ales. A fost neomenos cu ceilalti si astfel s-a facut nevrednic de blandetea lui Dumnezeu. El nu a iertat. De aceea nici lui nu i se poate ierta. Sfantul Apostol Iacov spune :" Ca judecata e fara mila celuia ce nu a facut mila." / Iac. 2:13 /


Nota:

Fragment preluat din cartea arhim. Serafim Alexiev - " Viata Duhovnicesca a Crestinului Ortodox "

luni, 8 august 2011

Cuvinte spre impacare !



"Doamne, Iubitorule de oameni, Imparatul pacii, Hristoase Dumnezeul nostru! Tu ai nimicit despartitura vrajbei si pace ai daruit oamenilor, ca in bunavoie sa petreaca si de viata cea adevarata sa se bucure. Tu ai poruncit noua a ne iubi unii pre altii si in pace a fi cu toti oamenii, mai cu seama cu cei ce pe adevaratul Dumnezeu cunosc, Tatal iubirii. Tu ai spus:" Fericiti facatorii de pace, ca cestia fiii lui Dumnezeu se vor chema." De aceea , de bunavoie sfintei atle voi supunandu-ma, rogut-Te, Stapane, daruieste pace robilor tai ( N ), care intru vrajba si in cearta viiaza. Cu lumina ta lumineaza inimile lor si le incalzeste cu focul dragostei, ca sa nu lasi viclenia a-i stapani si de la tine a-i departa. Stinge intru dansii toata vrajba si pazeste-i de toata ispita dezbinarii. Salasluieste intru dansii frica ta, ca inimile lor sa nu se semeteasca si razbunare sa caute.

Da lor a cunoaste cele lae pacii si zidirii intreolalata slujesc , caci bun este a locui fratii impreuna. Nu lasa pre ei sa istoveasca in vrajba si in robia neamului omenesc, ci ii cheama la pacea ta si ii mantuieste. Intareste si pre mine in povatuire si sarguinta a starui, pentru impacarea celor ce se vrajmasesc, si voia ta, cea a pacii si dragostei, in norodul tau plinind, sa cunosc bucuria facatorilor de pace, pe care fii ai lui Dumnezeu i-ai chemat.

Ca tu esti pacea noastra si pre Tine te proslavim, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor , amin !


Nota:

Rugacinea arhimandritului Serafim Alexiev, preluata din " Viata duhovniceasca a Crestinului Ortodox"

sâmbătă, 6 august 2011

Schimbarea la Fata a Domnului !





"Frati crestini,

Ne-a invrednicit preabunul Dumnezeu sa ajungem, iata, in ajunul marii sarbatorii Schimbarea la Fata a Mantuitorului.

Sarbatoarea aceasta e numita si sarbatoarea luminii, a luminii dumnezeiesti, pentru ca in aceasta sarbatoare, Iisus Hristos era invaluit intr-o lumina care Il schimbase cu totul, spune Evanghelistul, chipul Lui era altul.

Stim din sfintele Evanghelii ca Mantuitorul vine in smerenie; de la leaganul din Betleem si pana la Rastignire, Mantuitorul un om este mereu smerit, ca un om din cei cu care traia impreuna, desi era intreaga dumnezeire ascunsa in El.

Lumea se mira de felul cum vorbea Iisus si spunea adeseori :

"Niciodata n-a vorbit cineva cum vorbeste omul acesta".

Era un mare profet pentru ei, un mare invatator, insa aproape pentru nimeni nu era Dumnezeu, Dumnezeul intrupat. In ajunul Schimbarii la Fata, Mantuitorul venea de undeva din nordul Tarii sfinte, pe langa Cezareea lui Filip, in partea de nord a Marii Galileii.

Si pe drum, Mantuitorul intreaba pe apostoli :" Cine spun oamenii ca sunt Eu "? Sau altii raspund ei :" Unii spun ca esti Ioan Botezatorul, altii ca esti Ieremia sau altul din proroci ". " Dar voi , cine spuneti ca sunt Eu " ? Si atunci Petru , luminat de Dumnezeu, spune : " Tu esti Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui Viu ". Mantuitorul il lauda pentru aceasta marturisire, spunand ca : " nu trup si sange ti-a descoperit tie acestea, ci Tatal Meu din Ceruri. Numai asa putea sa intelega lumea, daca era luminata in chip deosebit de Dumnezeu Tatal.

Si Mantuitorul se apropie de muntele Taborului si urca pe el. Muntele Taborului e ca o colina inalta, ca o jumatate de sfera, totul acoperit cu verdeata pana sus.

Muntii ceilalti ai Palestinei sunt aproape pustii, muntele Taborului este verde de la poale pana sus. Si la poalele lui, pe langa Nain, era o regiune in care cresteau crini salbatici, uneori bumbac.

Toata valea aceasta de la poalele Taborului era adeseori alba si parfumata, parca se aducea un prinos de buna mireasma acestui munte pe care avea sa se schimbe la fata Iisus Hristos.

Sus pe munte sunt doua biserici, una ortodoxa, facuta de un roman in secolul trecut (1), si alta catolica.

Iisus se urca cu apostolii pana sus, la jumatatea muntelui se opreste, lasa o parte din apostoli si ia numai trei dintre ei, pe cei doi frati , Iacov si Ioan, fiii lui Zevedeu, si pe Petru si urca cu ei pe munte. Deseori se urca Iisus pe munti, noaptea mai ales, si se ruga; toata ziua predica si vindeca facand minuni, iar noaptea urca in munte si se ruga. Asa a procedat si de data aceasta.

Se roaga Iisus. Apostolii stateau aproape de El si la un moment dat ii apuca oboseala si somnul si atipesc putin.

Cand se trezesc din dormitarea lor, vad acest spectacol extraordinar pe munte: Hristos cu chipul cu totul schimbat, chipul Lui era altul, iar imbracamintea Lui era alba ca lumina- spune Sfantul Luca, iar cei doi, Matei si Marcu, spun ca era alba ca zapada. Adica elementele cele mai expresive, prin care se arata lumina, prin comparatie; insa lumina care Il lumina pe Iisus era cu mult mai alba si mult mai luminoasa decat aceste elemente pe care le cunoastem noi cu ochii nostri omenesti. Chipul Lui deci era altul, straluminat de lumina dumnezeiasca si toata faptura Lui, cu hainele Lui, stralucea ca soarele.

Si deodata apar pe muntele Taborului doi oaspeti ceresti, Moise si Ilie, acesti doi mari profeti ai Vechiului Testament, cu care poporul deseori confunda pe Iisus. Prin Moise se da Legea pe muntele Sinai, in trasnete si fulgere. Iar Ilie, intr-un moment de mare criza si apostazie a poporului evreu, zguduie constiintele prin acea proba a focului pe muntele Carmelului, cand a coborat foc din cer si a mistuit toata jertfa care era acolo. Poporul s-a cutremurat si a strigat cu glas mare: " Cu adevarat, mare este Dumnezeul predicat de Ilie "!

Dumnezeu face ca acesti profeti sa apara langa El, langa Iisus, ca sa recunoasca poporul care avea sa afle despre aceasta, ca era mai mare si decat Ilie, si decat Moise. Vorbea cu ei despre Patimi , despre Rastignire. Peste toate acestea se aude un glas al Tatalui ceresc care spune :" Acesta este Fiul Meu cel iubit intru care am binevoit. Pe acesta ascultati-L ", glas auzit si la Iordan, in momentul cand Iisus iesea din apa, dupa Botez. Petru si ceilalti, fara indoiala, au tresarit la o limpezime extraordinara si Petru vorbeste, Petru recunoaste ca era Moise si Ilie, prin harul dumnezeiesc. Vazand acea lumina, acel peisaj ceresc pe muntele Taborului, a strigat " nestiind ca graieste ", cum spune Evanghelia, neintelegand bine ce spunea :" Doamne, ce bine este noua sa fim aici ! Sa facem trei colibe, una Tie ( adica lui Iisus ), una lui Moise si una lui Ilie "- pentru apostoli n-avea nevoie, erau bucurosi ca sunt acolo, in preajma dumnezeirii, pe Tabor. In momentul urmator, Iisus revine la starea Sa obisnuita; Evanghelia spune : " Si iata Iisus era singur ". Ii ia pe cei trei apostoli si coboara incet de pe munte. Acesta este faptul implinit pe muntele Taborului.

Ne putem intreba care este rostul Schimbarii la Fata a Mantuitorului Hristos ? Sunt mai multe motive.

Pana atunci ,Iisus era confundat cu profetii si aici Dumnezeu arata ca Iisus este Dumnezeu, Fiul Lui, pe care trebuie sa-L asculte lumea: " sa-L ascultati ". Profetii erau mai mici decat El. Si apoi, inca un lucru, insisi apostolii nu stiau, nu-si dadeau seama ca Iisus Hristos este cu adevarat Dumnezeu, desi au auzit glasul lui Dumnezeu Tatal la Iordan- insa nu erau toti apostoli atunci, dupa aceea i-a ales. Tot ce a facut Iisus de-a lungul vietii Sale pamantesti, nu i-a convins intr-atat incat sa-si dea seama ca Iisus, acest invatator al lor, este dumnezeu.

Petru a spus :" Tu esti Iisus, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu ", insa a spus atunci inspirat de Tatal ceresc, el n-avea taria puternica si convingerea ca acest Iisus, invatatorul lor iubit, este Dumnezeu adevarat. Cum adeseori spune Iisus: " Eu si Tatal, una suntem. Cine Ma vede pe Mine, vede pe Tatal meu " si multe alte afirmatii aratand dumnezeirea Sa si cea de o fiinta viata cu viata Tatalui ceresc si a Duhului Sfant. Deci acum cei trei se conving de dumnezeirea lui Iisus; acolo pe muntele Taborului a fost o secventa a dumnezeirii lui Iisus, a vietii de dincolo de viata aceasta pamanteasca.

Al doilea motiv al acestei Schimbari la Fata a fost ca sa-i intareasca pe apostoli, mai ales in vremea cand Iisus avea sa fie chinuit si batjocorit pe Cruce.

Pentru ca a fost mare scandal in sufletele lor, ale apostolilor, cand Iisus in Ghetsimani a fost arestat, la poarta gradinii, si Petru a incercat sa-L apere ca pe un stapan al sau. Iisus nu se lasa aparat:" Baga sabia in teaca", cum bine stiti ca a spus. Mai adauga inca un cuvant atunci :" Daca as vrea Eu, ar pogora douasprezece legiuni de ingeri sa ma apere, dar n-am nevoie, Eu am venit sa Ma aduc jertfa pentru pacatele lumii". Apostolii totusi, cu toate probele de pana acum, Il parasesc cu totii, afara de Sfantul Ioan si Maica Sfanta care Il conduc pana la cruce.

Dupa aceea, dupa Invierea lui Iisus Hristos, si mai ales dupa Pogorarea Duhului Sfant, apostolii se inarmeaza cu niste puteri dumnezeiesti, incat sunt asa de convinsi ca Iisus e Dumnezeu, incat toti mor cu bucurie pentru El.

Si al treilea motiv, frati crestini, un motiv care ne priveste pe toti, de-a lungul istoriei crestinismului pana in vecii vecilor, cat va dainui neamul omenesc pe acest pamant, pe aceasta planeta: din lumea pamanteasca se vor recruta mereu oameni, barbati si femei, care traind in viata lor crestina dupa poruncile lui Dumnezeu, vor ajunge si ei sa se transfigureze, sa se schimbe la fata in veacul celalalt, asa cum S-a schimbat la fata Iisus pe muntele Taborului. Era momentul de indumnezeire a Sa.

Asa vom fi cu totii, aceia care vom trai dupa sfintele Sale porunci. Aceasta lumina dumnezeiasca se revarsa in noi, in fiecare suflet crestin si fara indoiala ca il transforma pe dinlauntru, asa cum spune Sfantul Pavel e ridicat pana la al treilea cer- " in trup sau fara de trup, nu stiu , Dumnezeu stie", cum spune el- si aude niste cuvinte greu de spus, simte niste bucurii greu de tradus in cuvinte omenesti. Acei care vor trai dupa poruncile Lui, vor trai aievea aceste bucurii dincolo, asa cum le-au trait sfintii apostoli pe muntele Taborului. Pentru ca pe muntele Tabor, afara de acea lumina dumnezeiasca era si o bucurie extraordinara care le umpluse inimile. De aceea sfantul Petru spune :" Doamne ce bine este noua sa fim aici ! Sa facem trei colibe" , ca si ei sa beneficieze de aceasta bucurie, sa se bucure si ei de aceasta bucurie cereasca, care era Izvorul bucuriei de langa ei.

In scurt, acesta este talcul si rostul Schimbarii la Fata pe care o praznuim acum. Sa ne jaute bunul Dumnezeu sa traim cat de scurte momente de-a lungul vietii noastre, asemenea bucurii, bucurii in rugaciunile noastre, bucurii in necazurile noastre, bucurii in imapartasirile noastre, bucurii cand chemam cu putere si cu multa evlavie ajutorul si harul dumnezeiesc venit prin Iisus Hristos, Domnul nostru.

Amin ."



Nota:

(1) In 1859 de catre arhim. Irinarh Roset ( 1771-1859 ) si terminata in 1861-1862 de catre patriarhul Chiril al II-lea al Ierusalimului.

Fragment preluat din cartea " Parintele Sofian "