"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov


Faceți căutări pe acest blog

joi, 15 decembrie 2011

Pasi de versuri spre staulul Smereniei !



Din slava Ta cereasca Te coboara
Spre Bethleemul sufletului meu

Si-n staulul smereniei, Fecioara,
Intrand, sa nasti pe unul Dumnezeu.
Sa-L infasori in cantece de slava,
Ca-n scutece subtiri de bumbacel;
Si ca-ntr-o iesle plina de otava,
In pacea Duhului sa-L culci pe El.
Pleca-vor magii, soli din alta zare,
Calauziti de focul alb de stea,
S-aduca nou prinos de inchinare

La staulul smereniei, Doamna mea
Ci eu voi pune-n mana lor batrana

Tot aurul cuvantului istet
Voi fauri din versul meu, Stapana
In jurul gandului comori de pret.

Caldura rugaciunilor de seara

Va-nfierbanta cadelnitele reci :
Tamaia magilor va arde iara
Cu fum de proslavire pana-n veci

Si ca sa fie plina daruirea,
Voi presara in visteria lor,
Cu boabele de smirna grea, iubirea,
Cea fara de prihana si cu dor.
Stiu ca nu-s vrednica, Fecioara,
Sa-ti fiu in noapte acoperamant
Ci-n mila Ta din ceruri Te coboara,
Sa nasti in duhul meu pe unul Sfant.

Nota:
Poezia " Intrupare " autoare Zorica Latcu

luni, 5 decembrie 2011

Pentru unul din sfintii mei !



Cu doi ani in urma chiar inainte de Sfantul Nicolae, m-am hotarat sa scriu pe blog cateva minuni ale sfantului , ca o jertfa de ziua lui . S-a intamplat in acea perioada sa nu stau bine financiar si sufeream mult ca vor veni sarbatorile, eu avand doar 5 lei in buzunar. Dar , vedeti , asa s-au intors lucrurile ca acel Craciun a fost unul dintre cele mai minunate. Nu m-a lasat sfantul si Domnul care, prin cativa prieteni dragi , m-a imbelsugat cu toate cele necesare si tare fericita am fost. Ii multumesc acestui sfant drag mie si dau sfat tuturor, ca atunci cand e mai greu sa nu se ezite in al chema in ajutor, caci minunat este Domnul intru' sfintii Lui.



" Cine nu-l cunoaste pe Sfantul Nicolae cel Milostiv ? Numele lui este rostit nu numai de crestini ci si de oameni de alte confesiuni. Icoane cu chipul lui pot fi intalnite atat in biserici si in casele oamenilor, cat si in indepartata tundra , in taiga, in iurtele nomazilor precum si in cabanele vanatorilor. Multe s-au scris despre ajutorul lor, dar, se pare , ca multe au ramas si nescrise. Cine a trait in China cunoaste ca multi chinezi si buriati il cinstesc pe sfantul lui Dumnezeu. Nu odata Sfantul Nicolae i-a salvat pe cei care l-au chemat in rugaciune.(...)

Intr-o gara din orasul Hrabrin se gasea icoana Sfantului Nicolae, ocrotitorul calatorilor. Ea a fost imprejmuita de un gardut, iar alaturi se afla un mic sfesnic. Langa sfesnic, intr-o cutie, erau lumanari. Rusul este obisnuit ca la orice lucrare sa ceara binecuvantarea Domnului. Inainte de calatorie oamenii se apropiau de icoana, aprindeau lumanari, puneau banii alaturi, in cutie ( niciodata nu s-a intamplat ca ei sa dispara ) si se rugau sfantului.

Deseori in fata icoanei puteau fi vazuti si chinezi care se rugau in genunchi. La iesirea din gara ajungeai in cealalta parte a orasuluin numita Pristani, care ducea la raul Sungari- un rau mare si lat. Locuitorii il numeu " vicleanul " pentru ca se intampla ca linistitul Sungari sa se acopere brusc cu valuri mari, amenintand astfel sa scufunde barcile.

Barcagiilor , care il acel moment se flau pe rau, le venea foarte greu sa le mentina la suprafata. Au fost si cazuri cand valurile le-au rasturnat. Odata, intr-o astfel de furtuna a nimerit si un chinez . Cu toate ca era marinar cu experienta, el nu reusea sa invinga valurile , care il amenintau din toate partile. Deodata si-a amintit de icoana din gara si a inceput sa strige : " Batranul din gara, ajuta ! " Mai tarziu el povestea ca dintr-o data , in chip minunat, s-a trezit pe mal.

Dupa ce si-a venit in fire, a alergat la gara,a cazut in genunchi in fata icoanei si printre lacimi a povestit cum a fost salvat de acest " batran din gara " ( asa era numit sfantul de chinezi intr-o rusa stalcita )(...)"



" O femeie s-a dus in pelerinaj la o manastire si abia la sfarsitul zilei si-a amintit ca lasase usa casei descuiata. Casa era la capatul orasului Kirov si in afara de ea nu mai locuia nimeni acolo. Ce sa faca? Toti o sfatuiau sa se intoarca. Insa ea le-a spus: " Nu, nu ma voi intoarce. Faca-se voia Domnului ". Si si-a continuat drumul. Peste o saptamana s-a intors acasa.

Usa era larg deschisa. A inteles ca inauntru era cineva. S-a oprit speriarta in prag. Din casa a iesit un barbat tanar care s-a aruncat la picioarele ei.

- " Lasa-ma sa plec, striga el, in numele lui Dumnezeu, lasa-ma sa plec ! Iti intorc tot ce-am luat, numai lasa-ma sa plec !

- Usa este deschisa, pleaca !

- Nu pot ! Batranul nu ma lasa !

- Care batran ?

- Unul...asa mic de statura. Eu am intrat in casa ta, am golit frigiderul, am mai luat cate ceva, uite, nici nu le-am atins si am dat sa ies. Cand colo in usa statea el. Nu scotea nici un cuvant. Mi s-a facut frica ! Am incercat sa ies noaptea - el tot acolo statea. Daca vrei du-ma la politie !

- Uite ce-ti mai trece prin cap ! Pleaca. Nu ai dat foc casei, si-ti multumesc pentru asta !

- Mi-e frica de batran.

Femeia a spus o rugaciune si a lasat hotul sa plece ."


Nota:

Fragmente preluate din cartea " Noi minuni ale Sfantului Nicolae "

vineri, 2 decembrie 2011

Cuvinte de nadejde celor fara de nadejde !



" Am pastrat amintirea unei vizite memorabile. Un monah ce traia ca pustnic a venit odata sa ma viziteze. Trebuia sa aiba pe atunci saptezeci de ani; vietuia intr-un loc pustiu, pe drumul care leaga manastirea de schit, intr-o prapastie, aproape de un izvor
in plin codru. Fata sa era brazdata toata, palida si de o culoare cenisie si prafoasa; barba si parul carunt ii erau neingrijite; ochii de un albastru cenusiu ii erau adanc afundati in orbite.
Am avut cu el o lunga discutie, si iata ce mi-a povestit despre sine : " De multi ani sufletul meu sufera cand ma gandesc la noi, monahii. Ne-am lepadat, ne-am lasat parintii si patria, si tot ce face viata obisnuita a oamenilor; am fagaduit inaintea lui Dumnezeu, a ingerilor si a oamenilor, sa vietuim dupa legea lui Hristos; ne-am lepadat de voia noastra proprie si ducem, de fapt o viata de mucenic, dar totusi nu inaintam in bine. Oare multi dintre noi se vor mantui ? Eu cel dintai voi merge spre pierzanie. Ii vad si pe altii fiind robi patimilor.
Si cand intalnesc oameni din lume, vad ca vietuiesc intr-o adanca nestiinta, in nepasare si fara cainta. Si asa, incetul cu incetul, pe nesimtite am inceput sa ma rog pentru lume. Am plans mult la gandul ca noi , monahii, care am parasit lumea, nu ne vom mantui, ce se va petrece atunci cu lumea ? Intristarea mea sporea si am inceput sa vars lacrimi de deznadejde.
Si iata ca anul trecut, cand ma aflam in aceasta deznadejde, plin de lacrimi, si eram cu fata la pamant, Domnul mi S-a aratat si m-a intrebat :
- " De ce plangi asa ? " Eu am tacut, fara sa-mi ridic capul ca sa-L vad pe Hristos.
-" Nu stii ca Eu voi judeca lumea ? " Eu taceam mai departe, fara sa-mi schimb pozitia. Atunci Domnul a zis :
-" Ma voi milostivi de orice om care L-a chemat pe Dumnezeu macar o singura data in viata lui. " Un gand mi-a strabatut atunci mintea :" Atunci la ce bun sa ne mai chinuim asa in fiecare zi ?
Iar Domnul a raspuns miscarii gandului meu asa :
- " Cei ce patimesc din pricina poruncii Mele vor fi vor fi prietenii Mei in Imparatia cerurilor; de ceilalati Ma voi milosti numai." Si la aceste cuvinte Domnul S-a departat. "

Nota: Fragment preluat din cartea " Cuvinte de nadejde celor fara de nadejde " Amintire povestita de Parintele Sofronie Saharov.

miercuri, 30 noiembrie 2011

Dumnezeu Cuvantul !



" Deoarece Hristos este Intelepciunea lui Dumnezeu in ipostas cuvintele rostite de El sunt expresie a intelepciunii. Hristos este Cuvantul ( cu c mare ) lui Dumnezeu pentru ca transmite voia lui Dumnezeu Tatal si pentru ca Se naste din Tatal precum cuvantul din gand. In acelasi timp insa, cuvantul Sau ( cu c mic ) - adica propavaduirea si invatatura Sa - este expresie si energie a Cuvantului si a intelepciunii lui Dumnezeu. Asadar, nu este vorba despre un cuvant omenesc, ci despre unul teantropic. De aceea, cuvantul Cuvantului duce la vindecarea omului, dupa cum El Insusi a spus candva : Acum voi sunteti curati pentru cuvantul pe care vi l-am spus ( Ioan 15,3 ).

Cuvantul lui Dumnezeu ( cu c mic ) este energia Sa necreata, care curata, ilumineaza si indumnezeieste omul si prin care Dumnezeu creeaza si sustine intraga lume. Cu cuvantul Domnului cerurile s-au intarit ( Ps. 32,6 ), spune psalmistul.

Desigur nu putem sa tinem cont de faptul ca, atunci cand vorbim despre cuvantul lui Dumnezeu ( cu c mic ) , intelegem doua lucruri, si anume : energia necreata a lui Dumnezeu, negraitele cuvinte si intelesuri, respectiv transmiterea prin invatatura a expresiei revelate.

Fiecare cuvant omenesc ascunde in el o energie, deoarece exprima experienta, cunoasterea sau anumite capacitati ale oamenilor. Acest lucru este cu atat mai valabil in cazul cuvantului sfant. Cuvantul lui Hristos a transmis si transmite energia Sa necreata.

Insusi Hristos a spus ca ca cine pazeste poruncile Sale, acela va fi iubit de Tatal Sau, si atunci vom veni la el si ne vom face locas la el. ( Ioan 14,21-23 ). Explicand aceste cuvinte, Sfantul Maxim Marturisitorul arata ca in fiecare porunca pe care a dat-o Dumnezeu Se ascunde in chip tainic Insusi Dumnezeu Cuvantul. In plus, se cunoaste faptul ca Dumnezeu Cuvantul este nedespartit de Tatal si de Duhul Sfant. Prin urmare cel care pazeste cuvantul rostit de Hristos, primeste inlauntrul sau intreaga Sfanta Treime, din Care se impartaseste in chip tainic.

Asadar , invatatura lui Hristos nu este o simpla invatatura, pentru care este alcatuita din cuvintele vietii vesnice ( Ioan 6,68 ). Cuvantul neintrupat punea cuvnatul in gura proorocilor Vechiului Testament si tocmai de aceea, proorocii spuneau de obicei : " asa zice Domnul" . Insa Hristos nu se adresa precum acestia, ci zicea : Eu va spun voua, iar cuvantul Lui aducea roada atunci cand gasea pamant prielnic. Hristos a relevat voia lui Dumnezeu Tatalui, iar cuvantul lui Dumnezeu a avut multa putere si energie, la fel cum samanta are un mare potential vital, din ea putand creste un arbore urias. (...) Cuvantul lui Dumnezeu nu este nelucrator, " ci lucreaza in suflet ", asa cum spune Sfantul Macarie.

De aceea, cine asculta cuvantul lui Dumnezeu , " se lumineaza pe sine ", afirma Cuviosul Talasie. (...) Intrevbarea care se pune este : de ce cuvantul lui Dumnezeu nu lucreaza la fel in toti oamenii ?

Raspunsul la acesta intrebare are legatura cu miscarea harului sfant in functie de starea duhovniceasca a omului.(...) O explicatie a acestui fenomen ne este data de parabole. Hristos nu vorbea in parabole cu scopul de a face cuvantul Sau mai usor de inteles, ci tocmai pentru a ascunde marile adevaruri. Se creeaza impresia ca Hristos vorbea foarte simplu pentru a fi inteles de oamenii simplii ai acelei epoci, dar acest lucru nu este adevarat.

Atunci acnd Hristos a rostit pilda semanatorului, iudeii nu au inteles ce insemna ea cu adevarat, dar cand ucenicii s-au apropiat de El ca sa-L intrebe ce a vrut sa spuna, Hristos le-a raspuns : Voua va este dat sa cunoasteti tainele Imparatiei lui Dumnezeu, iar celorlalti in pilde, ca vazand sa nu vada si auzind sa nu intelega ( Luca 8, 9-10 ).

De aici vedem ca Hristos vorbea in parabole pentru a ascunde sensul cuvintelor Sale, care au fost insa dezvaluite ucenicilor, fiindca acestia erau pregatiti pentru a intelege. Talcuind aceste fapte Cuviosul Teofilact spune ca ucenicii erau vrednici sa cunoasca tainele Imparatiei Cerurilor, pe cand ceilalti au fost lasati in intuneric, astfel vazand sa nu vada si auzind sa nu inteleaga. Hristos nu a facut acest lucru dintr-un soi de elitism, ci din iubire de oameni, deoarece stia ca acei oameni vor dispretui tainele Imparatiei Cerurilor dupa cele vor cunoaste, fapt pentru care le ascunde , ca sa nu se osandeasca si mai mult.

Prin urmare din pilda semanatorului intelegem ca unii asculta cuvantul lui Dumnezeu in pilde, asa cum face multimea, altii cunosc tainele Imparatiei lui Dumnezeu, dupa cum s-a petrecut cu ucenicii, iar altii urca pe Tabor, vazandu-L pe Hristos schimbat la fata, cum a fost in cazul celor trei ucenici. Toate acestea depind de starea duhovnicesca a celor care asculta. "


Nota:

Fragment preluat din cartea " Predici la marile sarbatori " autor Arhim. Hierotheos Vlachos

miercuri, 16 noiembrie 2011

Despre Domnul nostru !


" Hristos Si-a aratat multa Sa dragoste pentru ca nu S-a oprit la a-i invata pe oameni, nici nu i-a tinut langa El prin frica, asa cum ar fi facut stapanitorii lumesti, si nici nu i-a cumparat cu bani, ci, avand putere dumnezeiasca, i-a unit cu Sine pe cei care I s-au supus.
S-a facut El insusi prieten, parinte si inima a omului.
L-a indrumat pe om " mai credincios ca un prieten, mai intelept deact un imparat, cu mai multa dragoste si cu mai multa grija decat un parinte, ca unul pentru care inima are cea mai multa dorire ".
Hristos stapaneste peste oamenii Sai prin iubire. El Insusi are puterea si nu o ia de nicaieri; dar in acelasi timp, nu tine pe nimeni langa El prin frica sau prin plata, pentru ca asemenea lucruri nu au legatura cu adevarata stapanire. Smerenia si dragostea sunt in stransa legatura cu libertatea.
Chiar daca ii iubeste pe oameni, Hristos nu ii indruma impotriva voirii lor. El S-a facut Domn si Imparat nu numai al trupurilor, ci si al sufletelor si al liberei alegeri, si ii indruma pe oamenii Sai asa cum sufletul indruma trupul si asa cum capul indruma madularele.
Domnul rastignit este chipul adevaratei puteri. Numai cel acre are smerenie , dragoste si respect pentru libertate poate stapanii cu adevarat. Cu aceste atribute, Hristos " a imparatit peste adevarata si curata imparatie".

Nota: Fragment preluat din cartea " Predici la marile sarbatori ", autor Arhim. Hierotheos Vlachos

miercuri, 9 noiembrie 2011

Povestiri despre Sfantul Nectarie !


" Una dintre maici istoriseste ca , de multe ori vedea alaturi de Sfantul Nectarie, in timpul Sfintei Liturghii, un tanar stralucitor imbracat in haine de militar. Era Sfantul Mina.
O alta miaca , care era rasponsabila cu curatenia din biserica, povesteste ca odata, la mijlocul sfintei slujbe, a vazut o femeie foarte distinsa, tinand in brate un prunc minunat, care a intrat prin sfintele usi si a daruit acel prunc Sfantului Nectarie.
Imediat a urmat momentul liturgic al axionului, iar Maica Domnului, caci dansa se aratase, a disparut.
Maica Teodosia povesteste odata, pe cand urca cu Sfantul Nectarie pe drumul dintre oras si manastire, li s-au aratat deodata in fata Sfantul Dionisie impreuna cu Sfantul Dionisie impreuna cu Sfantul Mina, imbracat in haine stralucitoare de soldat. Sfantul Dionisie le-a spus:
- Ce mai faci , nectarie, de mult te astept sa vii! Parintele Nectarie infricosat si el de minunata vedere a intrebat mirat :
- Si fratele imbracat in haine militare cine este ?
- Este Sfantul Mina , locuieste si el aici. Dupa acest scurt dialog, cei doi sfinti au disparut in chip minunat. Peste cateva zile , Sfantul Nectarie a intrebat pe locuitorii insulei daca exista vreo biserica cu harmul Sfantului Mina pe insula. I s-a raspuns ca exista doar un vechi paraclis, undeva departe pe munte si ca este destul de greu sa ajunga cineva pana acolo. Cu toate acestea, peste cateva zile , insotit de doua maici, au plecat pe cararea ce urca anevoie spre paraclis. Au ajuns dupa cateva ore de mers si au inceput sa curete bisericuta, care era de mult parasita si in care de multe ori se adaposteau de ploaie ciobanii din zona. Dupa ce au facut curat, Sfantul Nectarie s-a rugat indelung in fata icoanei Sfantului Mina. Apoi le-a spus maicilor urmatoarea profetie, care avea sa se implineasca peste cateva zeci de ani.
- Aici se va face candva o infloritoare manastire de maici. Maicile l-au privit oarecum mirate si se gandeau in sinea lor :" Prea Sfintitul viseaza cu ochii deschisi. Cine va putea sa intemeieze o manastire in acest loc pustiu si indepartat ?" Si totusi, la aproape 30 de ani de la trecerea Sfantului Nectarie la cele vesnice, unul dintre ucenicii sai, parintele Amfilohie Makris a intemeiat in acel loc o manastire de maici infloritoare care dainuie si astazi, avand un numar destul de ridicat de vietuitoare.
Tot referitor la aceste aratari minunate de sfinti, maicile povestesc faptul ca, intr-o seara, au trimis-o pe una dintre maici sa il cheme pe PreaSfintitul la masa. Peste cateva minute maica s-a intors si le-a spus ca nu il poate deranja pe parintele , ca are un oaspete de seama. Vazuse pe geamul chiliei un tanar stralucitor, imbracat in haine militare si de aceeia s-a temut sa intre.
Cand au trimis-o mai tarziu din nou, tanarul plecase iar maica o intrebat :
" - Cine a fost oaspetele dumneavoastra in aceasta seara ?
- Care oaspete ? raspunse parintele Nectarie.
- Acel soldat stralucitor cu care stateati mai devreme de vorba.
- L-ai vazut si tu, copila mea ?
-Da l-am vazut.
- Ei bine sa stii ca era Sfantul Mina .
Intelegem asadar , din aceste graitoare episoade, la ce inaltime spirituala ajunsese Sfantul Nectarie si la ce puritate sufleteasca , de se invrednicea de descoperirea sfintilor."

Nota: Fragment preluat din cartea " Sfantul Nectarie Taumaturgul"

marți, 8 noiembrie 2011

Sarbatoarea Sfintilor Arhangheli cu minuni !





Batista pocaintei



" Pe vremea cucernicului imparat Mavrichie ( secolul VI ), traia in regiunea Traciei un mare talhar. Omul acesta semanase atat de multa frica intre localnici, incat drumurile devenisera pustii. Multi soldati si prinzatori de hoti au incercat sa puna mana pe el , dar fara niciun rezultat. A aflat lucrul acesta si Mavrivhie, care i-a trimis talharului cateva lucruri peronlale de valoare. Gestul imparatului precum si gandurile sale bune l-au facut pe hot sa se rusineze si sa se smereasca prin puterea lui Dumnezeu. Asa ca a lasat vechea lui viata si s-a dus sa se inchine imparatului cu pocainta. Nu peste multa vreme , talharul s-a imbolnavit, avand mare fierbinteala. A fost primit si ingrijit la spitalul Sfantului Samson. Intr-o noapte i s-a facut foarte rau si, simtind ca pleaca din acesta lume, s-a spovedit cu lacrimi in ochi, cerand iertare de la Dumnezeu: - Nu-Ti cer nimic altceva , Doamne, deact sa ma miluiesti pe mine talharul, asa cum i-ai miluit si pe altii ca mine. Primeste plansul de la sfasitul vietii mele asa cum ai primit si lacrimile lui Petru. Uda cu lacrimile mele buretele milei Tale si sterge cu el pacatele pe care le-am savarsit. Blonavii din celelalte paturi l-au auzit tota noaptea spunanad asemenea cuvinte. Plngea si isi stergea lacrimile cu batista, pana cand di-a dat sufletul. In acel ceas, doctorul pricipal al spitalului, care dormea acasa la el, a vazut in vis multi diavoli ce s-au apropiat de patul talharului, avand cu ei o hartie pe care erau scrise pacatele acestuia. Dupa aceea, a vazut si doi ingeri. Demonii au adus o balanta, punand pe unul din brate hartia cu pactele omului. Bratul acela a coborat, pe cand celalalt a urcat.

-Noi n-avem sa punem nimic, si-au spus intre ei cei doi ingeri. Ce vom zice ? Nu sunt nici zece zile de acnd s-a oprit din a face ucideri si talharii. Ce lucru bun sa punem in apararea lui ? In timp ce vorbeau ei asa, cautau pe patul mortului, sa vada daca gasesc ceva de vreun folos. Unul dintre ingeri a gasit batista cu care talharul isi stersese lacrimile.

-Iata, a spus el celuilalt. Aceasta este batista plina cu lacrimile sale. Sa o punem pe celalalt brat al balantei si poate, prin bunatatea lui Dumnezeu, vom izbuti ceva. Cum au pus batista pe bratul ridicat al balantei, acesta a coborat mai jos decat bratul pe care era asezata hartia cu pacate, ce s-a facut indata nevazuta. - Abiruit mila lui Dumnezeu, au strigat atunci cei doi ingeri. Si luand sufletul celui mort au urcat la ceruri, in timp ce diavolii au plecat rusinati. Acesta a fost visul doctorului, care, cum sa trezit , a alergat intr-un suflet la spital unde a vazut ca talharul murise. Trupul sau era cald inca, iar pe ochi avea batista udata cu lacrimi.Dupa ce le-a povestit tuturor din spital cate vazuse in visul sau, afland si el cum isi petrecuse fostul talhar ultimele ceasuri de viata , doctorul a luat batista si s-a dus cu ea la Mavrichie. I-a povestit lui toata istoria, dupa care i-a spus: - Sa-L slavim pe Dumnezeu, cucernice imparate.Stiam de talharul care s-a pocait si a fost izbavit de Imparatul Rastignit pe cruce. Si , iata acum am cunoscut un alt talhar care s-a mantuit tot prin pocainta, in anii imparatiei tale. "


Vedenia de dinainte de moarte


"Candva , traia in Constantinopol o fata tanara so bogata pe nume Ana, dar care s-a imbolnavit foarte tare, apropiindu-se de moarte. Cei care o vegheau la capatai au crezut la un moment dat ca si-a dat sufletul. O zi intreaga , mama si sora ei au plans-o ca pe o moarta. Insa dupa-amiaza Ana a intins amna si a strigat: - Slava tie , Maica Nascatore de Dumnezeu ! Apoi s-a ridicat si si-a sarutat familia. Dupa care aceea, au trimis dupa duhovnicul ei. Cand acesta a venit, Ana a inceput sa-i povesteasca : - Am simtit ca plec din trupul acesta, cand am vazut dintr-o data dinaintea mea doi barbati infricosatori. Mi s-a parut ca erau Arhangheii Mihail si Gavriil. Raspandeau o lumina atat de puternica, incat nu pot sa o descriu in cuvinte. Cei doi m-au luat si m-au urcat la cer. Nu voi uita niciodata multimea de ingeri care cantau " Sfant , Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de marirea Sa" . Am ingenuncheat, si in timp ce ma rugam, am auzit o voce care a spus:" Luati-o si duceti-o la iad". Atunci Arhanghelii m-au luat si m-au coborat in iad, lasandu-ma singura acolo. In jurul meu se auzeau plansete si tipete. " Vai de sufletul meu ", imi spuneam eu " Ce se va intampla cu mine ? Izabaveste-ma Maica Domnului, de locul acesta si, daca traiesc, ma voi pocai din toata inima mea ", ma rugam eu cu lacrimi in ochi. " Si tu ai venit aici ? ma intrebau cei osanditi." Daca tineai legile Evangheliei, nu ajungeai in locul cesta !" A trecut asa multa vreme. Dintr-o data i-am vazut pe Arhangheli ca se apropie de mine si imi spun :" Ridica-te ! Maica Domnului iti daruieste viata. Du-te sa te pocaiesti pentru pacatele tale si sa te impaci cu cumnatii tai. In doua luni venim sa te luam de tot. Ai grija sa faci fapte bune ca sa te mantuiesti ! Dupa ce am auzit aceste cuvinte, m-am trezit dintr-odata vie. Si , cu adevarat , dupa doua luni , Ana a plecat pentru totdeauna la cer, cu sufletul plin de pocainta. "


Panormitis


In Simi, una din insulele Dodecanezului, cu saptezeci si sapte de biserici si manasatiri, oamenii au evlavie mai ales la Sfintii Arhangheli. Pe insula exista noua locasuri inchinate Arhanghelilor, dupa numarul cetelor ingeresti. Cel mai faimos dintre ele este manastirea P anormitis, inchinata Arhanghelului Mihail si zidita in timpurile bizantine pe ruinele unui templu antic inchinat lui Poseidon. Astfel, Arhanghelul Mihail a luat nu numai locul vechiului zeu, dar si calittaea de protector al celor ce merg pe mare. De aceea, multe vase din insula Simi poarta numele Arhanghelului Mihail. Datele istorice referitoare la ridicarea bisericii Panormitis sunt putine, insa traditia orala, vine i completarea lor. O femeie evlavioasa, in timp ce sapa in locul numit Panormo, a gasit o icoana mica si foarte veche a Arhanghelului Mihail. A luat-o si a dus-o acasa la ea, unde a atarnat-o pe perete, arinzand sub ea o candela. Adoua zi , icoana nu mai era acolo. Femeia a gasit-o in acelasi loc si iarasi a dus-o acasa la ea. Lucrul acesta s-a intamplat si a treia oara, ceea ce a facut-o pe femeie sa se mire si sa se intristeze, gandind ca Arhanghelul nu vrea sa stea in casa ei. Nedumerirea femeii a fost risipita de insusi Arhanghelul Mihail, care i s-a aratat in vis si i-a spus ca vrea sa ramana in Panormo. Atunci ea a povestit tuturor intamplarea cu icoana, iar oamenii au ridicat pe acel loc o bisericuta inchinata Arhanghelului. Dupa aceea, biserica a fost marita, iar mai tarziu a devenit manastire. Asa cum spune traditia, femeia care a gasit icoana Arhanghelului era Maria lui Protinios, o femeie credincioasa, care a avut parte in viata ei si de alte aratari ale Arhanghelului Mihail. Odata Maria , s-a pornit spre biserica Panormitis, impreuna cu niste fete din vecini, ca sa aprinda acndelele. Lumina lunii facea biserica sa se vada in tota splendoarea ei, deasupra tarmului. Au intrat inauntru , s-au inchinat si au aprins candelele. Au stat sa faca curatenie si au asternut sa doarma in biserica , pentru ca a doua zi era Sfanta Liturghie. Peste putina vreme fetele dormeau adanc. Numai de Maria nu se atingea somnul. Avea inima starnsa de o anumita frica. In cele din urma , a adormit si ea , dar nu a trecut mult si a auzit o voce impunatoare ce iesea din Altar: - Maria lui Protinios , ia fetele si pleaca ! Femeia s-a trezit speriata, a aprins candela Arhanghelului care se stinsese si a adormit la loc. Peste putin timp, a auzit aceiasi voce, mai puternica si mai poruncitoare. - Fugi , Maria ! Fugi, iti zic ! - Sfinte Arhanghele de ce ma alungi ? Lasa-ma sa dorm ! , a spus Maria si s-a intins pe o parte sa se culce. Atunci , a auzit a treia oara vocea, care acum era manioasa, rasunand ca un tunet si facnad icoana Arhanghelului sa trosneasca . - Fugi , iti zic , Maria ! Ia fetele si fugi ! De data aceasta , Maria s-a speriat de-a binelea. Le-a trezit pe fetes i au fugit. Dupa ce au mers o bucata de drum, s-au intors si ce le-a vazut ochii ? Portul era plin de fregate si de tunuri turcesti ! Arhanghelul le-a scapat din mana turcilor. "


Nota:

Intamplari minunate preluate din cartea '' Minuni ale Sfintilor Ingeri "

joi, 3 noiembrie 2011

O descriere minunata !

" In traditia Bisericii, se vorbeste mult despre pogorarea lui Hristos la iad, in sensul patrunderii Sale in imparatia mortii.(...)
In cadrul unei omilii prin care se talcuieste un psalm a lui David ce se refera la acest subiect( Ps.23, 7-10 ), Sfantul Epifanie, Episcopul Ciprului, face o descriere a pogorarii lui Hristos la iad si a tuturor lucrurilor care s-au petrecut in acest rastimp.
In cuvinte expresive, el spune ca Hristos S-a pogarat la iad " ca un Dumnezeu, ca un razboinic..ca un imparat " , insotit nu de dousprezece cete de ingerii, ci de mii de mii si de milioane de milioane de ingeri .
Inainte ca Hristos sa ajunga la locasurile necercetate de lumina soarelui ale iadului, a coborat acolo Arhanghelul Gavriil ca sa vesteasca tuturor sosirea sosirea lui Hristos, asa cum tot el vestise odinioara si Fecioarei Maria zamislirea Mantuitorului in pantecele ei. Arhanghelul Gavriil a spus :" Ridicati, capetenii, portile voastre! Dupa aceia a grait Arhanghelul Mihail : ... si va ridicati portile cele vesnice ! Puterile ingeresti au strigat : dati-va la o parte strajeri ai raului, iar stapaniile : sfaramati-va lanturi care nu ati fost nicicand dezlegate...Infricosati-va tirani si calcatori de lege.
Apoi a venit Hristos si a semanat frica, tulburare si groaza. Atunci , stapanitorii Iadului au intrebat cu glas mare : cine este acesta Imparatul slavei ? Iar puterile cerului au raspuns : Domnul cel tare si puternic, Domnul cel tare in razboi...Domnul puterilor , Acesta este imparatul slavei ! ( Ps. 23, 7-10 )
In continuare , Sfantul Epifanie face o descriere minunata a convorbirii lui Hristos cu Adam. Adam care a auzit pasii lui Hristos, Care se apropia, asa cum i-a auzit candva si in Rai, dupa caderea in pacat.
Odinioara , a simtit frica, insa acum, simte bucurie si desfatare.
Cuprins de pocainta , Adam a trigat tuturor sufletelor :" Domnul meu sa fie cu voi toti! " , iar Hristos a raspuns : " Si cu duhul tau ! ".
Dupa aceea Hristos l-a prins de mana , l-a inviat si i-a spus tot ce facuse pentru mantuirea lui si a intregului neam omenesc ."

Nota: Fragment preluat din cartea " Predici la marile sarbatori " autor Arhim. Hierotheos Vlachos

miercuri, 2 noiembrie 2011

Pacatele impotriva dragostei catre Dumnezeu !

" Primul dintre aceste pacate este incontestabil, necredinta in Dumnezeu si cele in legatura cu aceasta nepasare si neluare-aminte, catre Creatorul si Proniatorul nostru. Prin necredinta intelegem aici nu necredinta teoretica a ateilor ( pe ei nu-i avem in general in vedere in aceasta examinare duhovnicesca) , ci necredinta practica a crestinilor, chipurile, crestini. Sa nu ne mire faptul ca vorbim de necredinta credinciosilor !
Aceasta ciudatenie este cea mai raspandita in veacul nostru nefericit. Multi crestini gandesc ca ei cred, dar cand sunt in ispita, dintr-odata incep sa se indoiasca daca exista ori nu exista Dumnezeu. Credinta lor este superficiala si intunecata. Ei asculta cuvantul lui Dumnezeu, insa intru ei acesta cade pe piatra nepasarii si nu da rod. Dupa cuvintele Mantuitorului, ei " sunt aceia care, auzind cuvantul ,il primesc cu bucurie, dar acestia nu au radacina; ei cred pana la o vreme, iar la vreme de incercare se leapada " ( Luca 8, 13 ). Si poporul evreu, in vremea prorocilor, se distingea prin indiferenta extrema fata de Dumnezeu; de aceea Sfantul prooroc I saia a scris : Asculta cerule, si ia aminte, pamantule, ca Domnul graieste : hranit-am feciori si am crescut, dar ei s-au razvratit impotriva Mea ! Boul isi cunoaste stapanul si asinul ieslea Domnului sau, dar Israel nu Ma cunoaste ; poporul Meu nu Ma pricepe ! ( Isaia 2-3 ).
Cazuti in nepasare si neascultare de la Adevaratul Dumnezeu, evreii au inceput sa slujeasca zeilor celor mincinosi. Aceasta se intampla pana in zilele noastre cu toti aceia care intorc spatele Dumnezeului Celui Viu. Vazand cat de infricosatoare sunt necredinta in Dumnezeu si nepasarea fata de El, Sfintii Parinti cu osardie au invatat sa nu uitam pe Binefacatorul nostru Cel ceresc nici macar o clipa si sa ne indreptam inima noastra catre El. Caci, in caz contrar, daca alungam de la noi pe Dumnezeu, putem sa sezam pe tronul Lui ramas gol vreun idol.
Iata cuvintele Sfantului Macarie cel Mare:" Crestinul e dator intotdeauna sa-si aduca mainte de Dumnezeu dupa cum e scris : Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul Tau din toata inima ta ( Deut. 6,5 )...Spre ce se indreapata inima omului, acel lucru ii este Dumnezeu. Daca inima lui inseteaza intotdeauna dupa Dumnezeu, Dumnezeu este Stapan al inimii lui ". (...) Sfantul Ioan de Kronstadt marturiseste : " Cate binefaceri mi-a adus credinta in Hristos ! Fara a vorbi de alte nenumarate binefaceri sa pomenim doar una- cat de multe tulburari sufletesti si patimi a alungat ea si cata pace mi-a adus ! Cate nazuinte strambe ale inimii mi le-a indreptat ! Cate cai ale pactelor prin ea mi-au fost curatite si sufletul meu a fost mantuit din moartea duhovnicesca ! Da, foarte aproape e Domnul nostru de cel ce crede ! E precum vazduhul. precum respiratia de gura noastra!" " Minunata e puterea credintei ! Numai un gand viu catre Dumnezeu, o manifestare de credinta intru El- si El e cu mine ! O pocainta din inima pentru pacate cu credinta in El- si El e cu mine ! Un gand bun - si El e cu mine ! Un simtamant de evlavie - si El e cu mine ! "

Nota:
Fragment preluat din cartea " Dragostea - Talcuire la Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul" autor Arhimandrit Serafim Alexiev

joi, 20 octombrie 2011

Purtarea de grija a lui Dumnezeu !

" Ca sa va puteti da seama cat de mare este purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru pasarile cerului care snt ata de neinsemnate fata de om, voi folosi un exemplu de la Sfantul Vasile cel Mare, despre o pasare de mare care se cheama alcion. Pentru aceasta pasare Dumnezeu tine marea in liniste paisprezece zile pentru a nu-i strica cuibul facut in nisipul marii si a ineca puisorii acestei pasari minunate. Iata istorisirea Sfantului Vasile :" Aceasta , pasare , alcionul, are obiceiul a-si scoate puii la marginea marii. Ea isi pune ouale in nisip langa apa marii si le cloceste pe la mijlocul iernii, cand se pornesc pe mare vanturi si furtuni care cu pornire mare izbesc valurile sale de maluri. Dar toate valurile si furtunile se potolesc si se alina, cand alcionul sade pe oua in cele sapte zile, dupa care ies puisorii din gaoace. Si fiindca si de hrana au trebuinta , Dadatorul Cel Mare Dumnezeu, a mai daruit acestei pasari inca sapte zile pentru cresterea puilor sai. In sapte zile puii acestei pasari pot zbura pentru a scapa de apele marii . Aceste lucruri le stiu corabierii de prin aceste locuri si numesc aceste zile < zilele alcionului >.
Corabierii astepta cu corabiile incarcate de marfuri sa vina zilele alcionului, spre a pornii in largul marii. Ei siu ca atunci Dumnezeu tine marea in loc, sa nu se tulbure pentru ouale si puisorii alcionului." Apoi zice marele Vasile :" Aceasta ti-am pus inainte ca o lege, omule, despre purtarea de grija a lui Dumnezeu catre cele necuvantatoare, spre indemnare ca sa ceri de la Dumnezeu cele spre mantuirea ta, caci daca pentru o pasare este atata purtare de grija , apoi ce nu s-ar fi facut pentru tine, pe care te-a facut dupa chipul lui Dumnezeu. Sa vedem si purtarea de grija la ariciul de mare. Aceasta este o vietate prea mica si nevrednica de bagare in seama. De multe ori se face invatator corabierilor, aratand-le cand are sa se tulbure marea si cand au sa vina furtuni mari si primejdioase pentru corabii.
Aricii cunoscand mai inainte tulburarea marii de furtuni , se vara sub o lespede mica, de care se prind cu piciorusele lor stand in vremea furtunilor. Cand valurile marii ii clatina ei se tin de greutatea lespedei s astfel scapa de a fi aruncati de valuri. Cand vad acest semn, corabierii cunosc din timp pornirea furtunii mari care are sa fie. Si nu pleaca cu corabiile in largul marii, pentru nu se primejdui.
Nici un astrolog , nici un meteorolog nu stie asa de bine despre tulburarile pamantului si ale vazduhului, schimbarea vremii, ca ariciul de mare, caci pe el nici filozfii, nici astronomii si nici meteorologii nu l-au invatat aceasta, ci Domnul marii si al vanturilor. In aceasta vietate mica a pus urma intelepciunii Sale celei mari si negraite. Acestea artandu-le dumnezeiescul ierarh Vasile cel Mare, zice :" Nimic nu este lipsit de purtarea de grija a lui Dumnezeu, nimic nu est trecut cu vederea de El. Toate le priveste cu luare aminte ochiul cel neadormit al Lui. Langa toti este este de fata cu mare indestulare, daruind fiecaruia mantuirea. Daca n-a lasat Dumnezeu pe ariciul de mare afara de cercetarea Sa, pe le tale nu le va cerceta ?".
Inca si ariciul de uscat este mare filosof si meteorolog, fiindca din doua rasuflari isi face vizuina. Cand sufla crivatul de miazanoapte el astupa gaura din partea aceea din care simte ca vine crivatul. Cand are sa se schimbe vremea si are sa vina austrul, vantul de miazazi, se muta la rasuflatoarea dinsre miazanoapte. Prin aceasta ne arata noua oamenilor tainuit nu numai ca prin toate trece si strabate purtarea de grija a Aceluia ce ne-a zidit , ci si faptul ca in cele necuvantatoare este oarecare simtire a lucrului ce are sa se faca mai pe urma in vremea viitoare. Stim ca cele necuvantatoare au stiinta de mai inainte de la Dumnezeu referitoare la schimabarea ce are sa fie in aer, pricepere care ma covarseste. "
Inca vedem purtarea de grija a lui Dumnezeu nu numai asupra oamenilor, ci si a altor vietuitoare de pe pamant. Caci ursul cand este greu ranit de alte fiare, are stiinta sa se vindece singur cu floarea numita lumarica. Iar vulpea cand este ranita are pricepere sa se vindece cu lacrima de rasina a molidului. Si la furnica pronia lui Dumnezeu se vede in chip luminat caci i-a dat ei pricepere Preainduratul Dumnezeu ca vara sa-si gateasca si sa-si adune hraa pentru iarna, mai inainte de a veni peste ea asprimea iernii. Ca fara lenevire isi cheltuieste vremea si cu mare sarguina se intinde la lucru , pana ce hrana cea indestulata pentru iarna ajunge in camari si este asezata cu multa sarguinta si pricepere rara acolo, ca multa vreme sa nu se strice.
Ca taie si spinteca cu ale ei unghii partea cea din mijloc ale roadelor ca nu incoltind, netrebnice sa-i fie spre hrana. Dupa ce le-ascos partea incoltitoare , le usuca daca simte ca se umezesc si nu le scoate afara pe acestea in fiecare vreme, ci numai cand vremea este buna si seceta, ca sa nu se umezeasca. Intr-adevar nu vei putea sa vezi nor sau ploaie curgand cand furnicile scot afara graul sa-l usuce.
Acest cuvnt va ajunge spre a spune minnunile Prea Vesnicului Ziditor, care se vad in zidirile Sale si purtaea lui d grija spre toate cele mici si cele mri din zidirea Sa. Acestea intelegandu-le sa zicem si noi cu proorocul : Cat s-au marit lucrurile Tale ,Doamne. Toate intru intepciune le-ai facut. ( Psalm 103, 25 ). Deci sa intelegem ca pronia lui Dumnezeu este ingrijirea neintrerupta a Lui fata de toate fapturile Sale. Si precum aerul inveleste lucrurile din el si apa acopera lucrurile care sunt in ea, asa pronia cea prea buna si sfanta a Induratului si Atotputernicului Dumnezeu pe toate le cuprinde si le ingrijeste, ca un adevarat parinte si purtator de grija a toate.
Concluzia Evangheliei de astazi este cuprinsa intr-o singura fraza : Cautati mai intai Imparati lui Dumnezeu si dreptatea Lui si si toate acestea se vor aduga voua. ( Matei 6, 33 ). Zadarnic ne ostenim zi si noapte pentu cele trecatoare. In zadar alergam fara rost dupa lucruri nefolositoare care pier odata cu noi. Ba uneori nici somn nu avem, nici sfinte sarbatori nu le mai tinem, nici la biserica nu gasim timp sa mergem, nici acasa nu ne rugam, nici carti sfinte nu citim, nici pe cei bolnvi nu-i cercetam, nici de moartea cea grabnica si de judecata lui Dmnezeu nu ne mai aducem aminte. Toti dorim cat mai multe. Toti visam averi, cinste, sanatate si viata fericita.
Dar de faptele crestinesti, de rugaciune, de iertare, de pocainta si de Dumnezeu aproape toti uitam. De aceea este in lume atata suferinta si sunt attea boli si certuri in familie, pentru ca am uitat de Dumnezeu. Am uitat de poruncile Lui, de dragostea Lui, de Biserica Lui, de mantuitoarele invataturi ale Sfintei Evanghelii, punandu-ne nadejdea numi in mainile, in mintea si in mandria noastra. Poate de aceea multi crestini nu au adevarata pace si multumire sufleteasca. Sa ne intoarcem din nou la Dumnezeu, la rugaciune, la lucrarea faptelor bune. Dumnezeu ne astepta.
Sa nu ne mai mandrim cu mintea noastra, sa nu e punem nadejdea in mainile noastre, nici in viata aceasta trecatoare. Ci numai in Dumnezeu sa credem, in El sa nadajduim, Lui numai sa I ne inchinm, la Biserica lui Hristos sa mergem cat mai des si prin pocainta si viata crestineasca sa lucram ogorul mantuirii noastre. (...) Sa crestem copii in frica de Dumnezeu, sa trim in pace cu iubitorii de pace, sa nu ne biruim nici de mandria hainelor, nici de laudele sau ocara oamenilor sau de multimea grijilor pamantesti car stapanesc astazi toata lumea. De vom face asa, vom duce aici viata linistita, vom avea timp mai mult de rugaciune, si vom fi fericiti si pe pamant si in cer. Atunci vom putea canta impreuna cu proorocul David: Bogatii au saracit si au flamanzit, iar cei cel cauta pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele. ( Psalm 33,10 ) . Amin "


Nota:
Text preluat din cartea " Predici la duminicile de peste an " autor Arhimnarit Cleopa Ilie.

joi, 13 octombrie 2011

Dumnezeu si Omul !



" As dori sa va vorbesc acum despre ce inseamna a fi crestin in lume. Voi incepe prin a va spune ca oamenii au tendinta de a exagera intelesul sintagmei "lumea contemporana ". Dintotdeauna lumea a fost contemporana cu cei ce traiesc intr-o anumita perioada sau generatie. Au existat dintotdeauna reguli genral umane si istorice, care pot servi drept temelie a rationamentelor si actiunilor noastre. De asemenea as dori sa subliniez faptul ca Dumnezeu ne este totdeauna contemporan. Iata un lucru pe care-l uitam foarte des, incercand prin tot felul de eforturi teologice sa-L aducem in contemporaneitate, desi El este absolut contemporan cu noi, fara sa aiba nevoie de nici o schimbare pentru a fi El Insusi ancorat in modernitate.

Acestea fiind spuse, ma voi opri asupra a doua relatari evanghelice atat de cunoscute, incat nici nu este nevoie sa le descriu in amanunt: cele doua furtuni de pe Marea Galileii. Structura celor doua episoade este practic identica. Ucenicii se departeaza de tarm, sunt surprinsi de o furtuna si de o situatie neasteptata cu care-i confrunta Iisus Hristos, Mantuitorul si Dumnezeul nostru: prezenta Lui in mijlocul furtunii. In prima relatare, ucenicii se departeaza de tarm si sunt singuri in corabie cand ii loveste furtuna. Hristos ramane pe tarm sa slobozeasca multimile dupa minunea inmultirii painilor`si a pestilor. Sigura ocrotire a ucenicilor in fata furtunii dezlantuite e fragila carcasa a corabiei in care se afla. Se lupta cu toate puterile, cu toata priceperea si cu tot curajul lor, dar moartea ii impresura din toate partile, amenintand sa distruga siguranta lor atat de precara. Deodata in valtoarea, Il vad pe Iisus Insusi mergand pe mare, cu vantul vajaind in jurul Lui. Se uita la El si striga infricosati, gandind ca era o naluca- doar nu putea sa fie Hristos! De ce ?

Pentru ca ei stiau ca Dumnezeu, Domnul si Stapanul lor, Invatatorul lor, reprezenta armonia, pacea, mantuirea , viata- si atunci cum sa se afle El in miezul acelei furtuni care ducea la moarte, haos, urgie ? Acela nu putea sa fie Dumnezeu nu putea sa fie in armonie cu ceea ce se intampla pe mare in noaptea aceea. Deseori asta este si reactia noastra. Reactionam si noi la fel de gresit ca si ucenicii Domnului atunci cand in viata noastra au loc evenimente dramatice- fie cele care tin de istorie, in general, cum sunt razboaiele si cutremurele, fie micile istorii care privesv direct vietile noastre, familiile noastre, propria noastra religie, culoare sau grupare etnica. Daca simtim prezenta lui Dumnezeu si ea nu este insotita de o armonie instantanee, de pace , de izbavire si alinare a durerilor si de indepartarea suferintelor, strigam in gura mare ca Dumnezeu nu e prezent, ca e o inchipuire, fiindca, pretindem noi, El nu poate fi prezent in astfel de imprejurari. Uitam ca Dumnezeu este stapanul furtunii in aceeasi masura in care este si Stapanul linistii, al pacii si armoniei lucrurilor.

Voi lasa aceasta prima relatare in acest punct si voi trece la urmatoarea, iar ulterior voi face legatura intre ele. In cea de-a doua relatare, Hristos Domnul pleaca impreuna cu ucenicii pe mare si adoarme la prora corabiei. Doarme linistit, odihnindu-Si capul pe o perna. Dintr-o data se declanseaza o furtuna,moartea ii ameninta pe toti, groaza cuprinde sufletele ucenicilor , intunecandu-le mintea. Se lupta ei ce se lupta in corabia lor lipsita de aparare si simt ca-i biruie stihiile dezlantuite.

Atunci se adreseaza Celui care este, sau ar trebui sa fie, salvarea lor. Dar ce le vad ochii ? Cel care ar fi trebuit sa fie salvarea lor era total indiferent, dormea, Se odihnea- ba ceea ce era si mai grav, nu numai ca Se odihnea, dar era si foarte confortabil asezat cu capul pe o perna... Asa Il acuzam noi in permanenta pe Dumnezeu. Nu incetam niciodata de a-L acuza de indiferenta. Fie ca ne luptam impotriva mortii, fie ca suferinta ne distruge viata, iar groaza de suferinta ne-o face insuportabila, fie ca sfarsitul ne pandeste la doi pasi si suntem sfasiati de chinuri, Dumnezeu- zicem noi- nu numai ca este indiferent , dar e si perfect linistit, fiindaca pe El nu-l pot atinge astfel de lucruri. Dar suntem noi oare cinstiti ? Avem oare dreptate ?

Voi incerca sa raspund mai tarziu acestor doua intrebari- acum va invit sa ne intoarcem la alte cateva aspecte ale povestirilor pe care le cercetam. In prima relatare, dupa ce striga cuprinsi de spaima, ucenicii Il aud pe Iisus Domnul zicand :" Eu sunt, nu va temeti !" Ciudat , dar vocea pe care o aud seamana cu vocea cunoscuta si iubita a Stapanului lor. Actionand din nou inainte de a gandi , Petru spune : " Doamne, daca esti Tu, porunceste sa vin la Tine pe apa ! "- iar apoi cand Hristos ii raspunde : " Vino !" dintr-o data Petru, pentru ca L-a recunoscut pe Cel ce este in El Insusi viata, ratiunea, armonia, paraseste firava siguranta a corabiei si incepe sa mearga pe apa.

Cu adevrat, Petru poate merge pe apa atat timp cat se uita la Hristos, atat timp cat singura lui dorinta este sa fie cu El, sa ajunga la locul in care se afla Dumnezeu, in inima furtunii. Dar, deodata , Petru, isi aminteste cine este el. Isi aminteste ca este si el om ca toti oamenii, supus legilor gravitatiei, ca n-a mers niciodata pe apa, infruntand furia valurilor, si ca e in pericol sa se scufunde de-a binelea, intrucat se afla inca in acea zona a furtunii unde il pandea moartea. In cazul celei de-a doua istorisiri, ucenicii se simt infranti : moartea este langa ei, nu mai au nici putere , nici nadejde, nici pace.

Coplesiti intru totul de disperare, ei I se adreseaza lui Iisus, care dormea , si-L trezesc cu brutalitate, se pare , intrucat cuvintele lor sunt chiar brutale :" Doamne, Tie nici nu-Ti pasa ca noi pierim !" In loc sa-I spuna Mantuitorului: " Tu est Domnul si un cuvant de-al Tau va fi de- ajuns ca sa fim salvati !" ei se recunosc invinsi, considera ca Dumnezeu e neindurator si idiferent, si nu I se adreseaza decat pentru a-i reprosa ca nu-I pasa de ei. Ce vor ei de la acest Dumnezeu Care Care S-a facut Om si Care, dupa parerea lor, nu e in stare sa le fie de ajutor si sa-i scape de urgie ?

Daca tot nu poate sa faca nimic mai bun, atunci macar sa sufere si El cu ei, sa fie inghitit de ape, fara sa-Si dea seama ca moartea Il va birui, punandu-I capat vietii. Hristos Isi intoarce fata de la ei si-i da la o parte, zicand :" De ce va este frica , putin cedinciosilor ? Concentrandu-se apoi asupra furtunii, ii porunceste marii involburate sa se linisteasca si vantului sa inceteze, proiectand asupra stihiilor dezlanduite calmul Lui, seninatatea Lui, linistea Lui, armonia Lui. Atat Petru, cat si ceilalati apostoli, ii ingaduisera furtunii nu numai sa se dezlantuie in jurul lor, dar sa si patrunda in sufletele lor. Astfel, devenind o experienta launtrica, ea ii biruise. In Hristos, furtuna e biruita fiindca ramane in afara Lui. Intr-un fragment din Evanghelia dupa Ioan, Domnul spune :" stapanitorul acestei lumi nu are nimic in Mine, nu poate distruge sau ucide nimic in Mine." Acestea sunt doar partial cuvintele rostite de Iisus- am adaugat eu a doua parte a frazei pentru a sublinia subtextul rostirii. Iisus Hristos Domnul este liber de orice influenta a stapanitorului acestei lumi.

El a biruit lumea. El poate proiecta asupra lumii masura si categoriile vesniciei, echilibrul, siguranta- nu siguranta precara si fragila a micii corabii in care se aflau ucenicii, ci o altfel de siguranta, nu pacea naiva a celor ce spun : " Asa ceva nu mi se va intampla mie niciodata" sau care-i consoleaza pe altii , spunandu-le :" Nu va faceti griji, voua nu vi se va intampla asa ceva ", ci pacea Celui care a rostit cuvintele precum acestea:" Se poate intampla, se va intampla, s-a intamplat- iar Eu, pentru ca am pierdut orice speranta omeneasca, Ma inalt neclintit intru nadejdea cea dumnezeiasca." Afirmam mai inainte ca Hristos se afla intr-un anumit stadiu al furtunii, pe care trebuie sa-l atingem si noi pentru a fi cu Dumnezeu in timpul furtunilor iscate in propriile noastre vieti. Petru era cat pe-aici sa se innece din cauza ca nu atinsese acest stadiu. Care anume ?

Nu este vorba de a iesi de sub incidenta furtunii, ci de a ajunge in sfera sa de calm - acolo unde se intalnesc toate fortele conflictului si unde, in absenta oricarei violente, se dobandeste echilibrul, nu pentru ca nu exista tensiune si tragedie, ci pentru ca tensiunile si tragediile au atins o asemenea intensitate, incat se ciocnesc intre ele cu o mare forta pentru a se cumpani, desi sunt pe punctul de a atinge apogeul. Aici in acest punct, se afla Dumnezeu- si cand ne gandim la Dumnezeu, Dumnezeul istoriei, al vietii omenesti, Cel pe care-L acuzam mereu, Cel careia Ii acordam din cand in cand o sansa zicand :" Poate ca are dreptate, fiindca El este Dumnezeu"- ne gandim ca acesta este Dumnezel nostru, Care a ales sa se afle in punctul de maxima tensiune a lucrurilor, ceea ce ne determina sa-L respectam, sa-L cinstim, sa credem in El, nu sa-L dispretuim. Dar, de fapt, unde anume este acest punct ? Cu mult timp in urma, un barbat fusese lasat prada chinurilor si disperarii; ii avea in fata lui pe Dumnezeu si pe cativa prieteni care-l judecau.

Acest barbat era Iov. Iov indurase toate loviturile pe care le poate indura un om : napastuit din toate punctele de vedere, isi pierduse toata averea, toate bunurile materiale, pe toti cei care-i iubea- mai mult decat atat si chiar mai tragic, isi pierduse pana si capacitatea de intelegere : nu-L mai putea intelege pe Dumnezeul sau. Viata sa se golise de sens si aflandu-se in conflict atat cu Dumnezeu, cat si cu proprii sai prieteni, incerca sa priceapa semnificatia nenorocirilor care-l coplesisera si refuza orice consolare. Refuza sa fie mangaiat si eliberat din menghina chinurilor si a tragediei pe care o indura, pentru ca refuza o imagine falsa despre Dumnezeu si caile Sale, o imagine care i-ar fi alinat suferinta. Dumnezeul Cel viu, pe Care-l cunoscuse Iov si in Care crezuse el, ii depasea acum capacitatea de a-L intelege. La un moment dat Iov spune : Caci Dumnezeu nu este om ca mine, ca sa stau impreuna cu El de vorba si ca sa mergem impreuna la judecata. Intre noi nu se afla un al treilea care sa-si puna mana peste noi amandoi, si care sa departeze varga Sa de deasupra capului meu, asa incat groaza Lui sa nu am tulbure ; atunci as vorbi si nu m-as mai teme de El. Iov simtea ca acel "al-treilea" ar putea fi solutia care i-ar rezolva problemele si ar explica sensul tragediei proprii- alucidand, in cele din urma, insusi sensul istoriei.

Presimtea ca numai acea prezenta constituia adevarul, ceea ce s-a intamplat. S-a intamplat atunci cand Fiul lui Dumnezeu a devenit Fiul Omului, cand Cuvantul lui Dumnezeu S-a intrupat, cand Iisus a venit in lume si cand, fiind Om adevarat, Si-a putut pune mana pe umerii oamenilor fara sa-i mistuie cu focul atingerii Lui dumnezeiesti si Si-a putut pune mana pe umarul lui Dumnezeu fara sa fie distrus, fara ca gestul Lui sa fie o blassfemie sau un sacrilegiu. Acesta este adevaratul sens al mijlocirii. Crestinii isi petrec timpul mijlocind, iar eu ascult uneori relatari ale acestor mijlociri cu spaima, fiindca, dupa parerea mea, mijlocirea este o implicare care poate insemna moartea. Ma inspaimanta cand aud ca o comunitate religioasa mijloceste pentru credinciosii ei, intervenind si rugandu-se pentru indepartarea multor neajunsuri, impovarandu-se cu toate necazurile lumii pe intreaga durata a unei slujbe de Vecernie. Iar dupa incheierea Vecerniei, le aseaza pe toate pe umerii lui Dumnezeu si ies din biserica inaltati de o emotie inedita.

Cu zece ani in urma, la intoarcerea mea din India, am fost rugat sa vorbesc la Londra, la o ampla intrunire despre foamete. Am vorbit cu toata pasiunea si vehementa de care sunt eu capabil despre cele vazute in India, lucruri care ma ranisera foarte adanc. Lumea m-a ascultat si pe urma ,la iesire, in timp ce stateam langa usa si strangeam mainile celor care venisera sa ma salute, s-a apropiat de mine o persoana care mi-a spus: " Va multumesc pentru aceasta seara atat de amuzanta"! Iata unde duce, de cele mai multe ori , mijlocirea...Am descoperit o lipsa , un neajuns, ne-am dat seama ca a avut loc o tragedie undeva si din adancul sigurantei traiului nostru ne adresam Domnului si-L intrbam :" Doamne , Tu n-ai observat cutare lucru ? Ce-ai de gand sa faci in legatura cu el ? Dar problema asta cumva o s-o rezolvi ? Si pe cealalta ? Nu cumva Ti-ai cam uitat datoriile fata de umanitate ? Numai de mjlocire nu poate fi vorba intr-o asemenae situatie...

" A mijloci " este un termen de provenienta latina, si insemna " a interveni in favoarea cuiva " , " a te apropia de mjlocul unui conflict ". In ceea ce priveste imaginea lui Hristos, persoana Lui, a mijloci inseamna a face un pas decisiv- El devine Om odata pentru totdeauna, nu doar pentru o anumita perioada de timp. Hristos nu se erijeaza in avocat pledant sau mijlocitor de o parte sau cealalata a unui proces de mediere, genul de mijlocitor preocupat de stabilirea unui consens intre partile de conflict. El reprezinta solidaritatea deplina dintre Om si Dumnezeu. In fata lui Dumnezeu El este Om, si in aceasta calitate este osandit. In fata oamenilor, El este Dumnezeu, si in aceasta calitate este respins. Iisus trebuie sa moara. Solidaritatea Lui nu se adreseaza doar unui grup restrans si agreabil de alesi care Il recunosc ca Dumnezeu si cred in El- nu, solidaritatea Lui imbratiseaza toata faptura omeneasca. El nu este doar Dumnezeul celor buni, nu si al celor rai, al credinciosilor, nu si al necredincosilor. El nu este un crez sau specificitatea unei natiuni sau a unui grup social.

Iisus Domnul S-a identificat cu toti oamenii. Noi , exilatii rusi din primele valuri ale emigrarii provocate de Revolutia Rusa, am descoperit- atunci cand am pierdut totul, cand nimic nu mai era al nostru, cand noi insine eram nedoriti, respinsi, dispretuiti, lipsiti de ajutor, vulnerabili pana la ultima fibra a fintei noastre- ca-L pirdusem chiar si pe Dumnezeu, Cel din marile catedrale, Dumnezeul ceremoniilor minunat organizate. Care era situatia in care ne aflam noi atunci ? Cand ne analizam, constatam ca ne pierduseram credinta in noi insine, si cel mai adesea, ne pierduseram si respectul fata de noi insine. Dupa aceea insa L-am descoperit pe Dumnezeu intr-un mod cu totul nou. Am descoperit ca, in Hristos, Dumnezeu S-a revelat pe Sine drept un Om vulnerabil, neputincios, dispretuit , strivit, invins , calcat in picioare, respins. In acest fel am descoperit ca avem un Dumnezeu Caruia nu-I era rusine cu noi, pentru ca El se identificase cu ceea ce eram noi, cu mizeria noastra, cu lipsurile noastre, cu statutul nostru de poscrisi.

Am descoperit, de asemenea, ca nici noua nu avea de ce sa ne fie rusine cu un Dumnezeu a carui iubire ara atat de mare incat Se pregatea sa devina Unul dintre noi, aratandu-ne astfel credinta neclintita pe care o avea in noi, precum si faptul ca respectul Lui fata de demnitatea umana era deplin si intact. Acest Dumnezeu se afla in centrul istoriei. El e Cel pe care-L gasim in locul in care se declanseaza furtuna, Cel care ne cheama sa stam langa El , sa ne implicam, sa ne asumam raspunderea fata de viata si moarte acolo, in inima furtunii, fara sa cadem in greseala de a crede ca vedem o naluca in locul Lui sau de a-I spune:" Daca nu poti face altceva mai bun, cel putin stai impreuna cu noi in suferinta si disperarea noastra. El vrea sa inaintam si sa vietuim in lume in punctul pe care l-am numit " sfera de calm " a furtunii, fara a fi din aceasta lume- sa ne eliberam de nesiguranta, spaima, si agocentrismul lui Petru, care era preocupat de propria persoana in momentul in care marea reprezenta moarte si primejdie pentru ceilalti ucenici, pentru toate corabiile din jur, in momentul in care Iisus Domnul se afla acolo, langa el, fiind cheia armoniei, dar nu a celei, pe care o astepta sau o intelegea el, Petru.

As dori sa va dau un exemplu a ceea ce inseamna nu numai a mijloci pentru cineva, ci si a ne afla acolo unde ne este locul. Este povestea unei tinere femei despre care nu stim decat ca se numea Natalia; ea mi-a fost relatata de cei ce au fost implicati direct in circumstantele date. In anul 1919 in perioada in care Razboiul Civil lovise Rusia ca un uragan, cand in orase cadeau , unul cate unul, in mainile armatei sovietice comuniste, o tanara mama al carui sot era ofiter in Armata Alba se afla, ca intr-o capcana, impreuna cu cei doi copii ai lor intr-un oras ocupat de Armata Rosie. Pentru a-si salva viata, si pe cea a copiilor ei, se ascunsesera toti trei intr-o mica baraca de la periferia orasului. Dorinta ei era sa astepte acolo pana cand primele lupte ar fi incetat, iar dupa aceea sa incerce sa fuga. In cea de-a doua zi, spre seara, a batut cineva la usa. Era o tanara femeie de aceasi varsta cu ea , care i-a spus :" trebuie sa fugi de indata de aici, pentru ca cineva te-a tradat, se stie unde te ascunzi si vor veni soldatii la noapte sa te impuste. Uintandu-se la cei doi copii ai sai , tanara mama a zis : Dar cum sa fugim noi ? Am fi recunoscuti imediat, si copiii nu pot merge prea mult pe jos. Interlocutoarea ei, care pana atunci fusese doar o vecina care locuia in apropiere, s-a transformat in acea mareata faptura denumita " aproapele " nostru in Sfanta Scriptura. Ridicandu-se la inaltimea Evanghelei dumnezeiesti , a vestii celei bune despre bunatatea si demnitatea umana, ea i-a spus : " Nu te vor mai cauta, pentru ca voi ramane eu aici in locul tau. " Cealalta femeie a ripostat : " Dar te vor omori pe tine !" " Asa este ", raspunse Natalia, " dar eu nu am copii. Gata , acum plecati de aici ! " Si tanara mama si-a luat copii si a iesit pe usa. Nu este deloc usor sa incercam sa ne imaginam ce s-a intamplat in inima si in mintea tinerei femei in orele dinaintea mortii ei; eu as spune ca este chiar un sacrilegiu. Ceea ce putem face este sa aflam din Sfanta Scriptura ce li s-a intamplat celor care au fost modelul, arhietipul acestei sfinte si nobile femei.
Acum aproape 2000 de ani, un tanar de varsta Nataliei Isi astepta si El moartea. Numele Lui era Iisus.

Se afla intr-o gradina, invaluit in intunericul noptii care tocmai se lasa. Sufletul Lui nu concepea ca viata urma sa I se sfarseasca. Era tanar si sanatos. Nu facuse nici un rau. Astepta sa moara in locul altora. Astepta in intunericul noptii si moartea se apropia de El. De trei ori a apelat la ucenicii Lui, in nadejdea de a auzi un cuvant de imbarbatare, de prietenie- nu pentru a fi crutat, nu pentru a fi salvat de la o moarte iminenta, ci pentru a simti prezenta, compasiunea, dragostea, si infiorarea unui suflet care sa vibreze alaturi de sufletul Lui. Ucenicii dormeau dusi si El n-a primit nici un sprijin de la nimeni. In noaptea care o invaluia, prada intunericului care o impresura , patrunsa de frigul care cuprinsese peretii s acoperisul baracii, nici Natalia nu avea pe nimeni langa ea, caruia sa-i poata cere srijin. Era singura , fata in fata cu moartea unei alte femei pe care urma sa o sufere pentru ea, moarte pe care o preluase soarta ei. Ar fi putut sa plece de acolo. Din momentul in care ar fi pasit afara din baraca, ar fi fost din nou Natalia, in loc sa fie tanara mama careia i se subtituise. Cu 2000 de ani in urma, in noaptea aceea rece cand Iisus a fost tradat si predat ucigasilor Lui, cel mai puternic si mai indraznet dintre ucenicii lui Petru a fost infruntat si pus in dificultate de trei ori : de doua ori de tanara slujnica intr-o curte, si o data de un grup de gura -casca. N-a fost intrebat " Tu esti Iisus ? " , ci i s-a spus : " Tu erai cu El " Iar Petru a negat de trei ori, dupa care a iesit din curte. Unde s-a dus ?

Intr-un loc unde urma sa fie in siguranta. Cand a intors capul , a dat cu ochii de Iisus, Care il privea drept in ochi. Si-a amintit spusele Lui si a izbucnit in plans. Dar a plecat din acel loc - ceea ce Natalia nu a facut. Ea a ramas acolo , singura , inauntru in baraca. (...)

Acesta este raspunsul pe care-l dau crestinii in fata tragediei istorice. Locul unde trebuie sa ne aflam este raspunsul. Natalia s-a aflat unde se aflase Hristos, acolo unde se afla El si acum, ridicat la ceruri , cu mainile strapunse de cuie si coasta strapunsa de sulita. El se afla chiar in inima istoriei omenirii, in inima durerilor omenesti, a mortii, a suferintei si tragediei umanitatii. Sta acolo ca o stanca, ferm, El , Cel care a indurat tot ce era de indurat, toate chinurile omenesti, toata agonia trupeasca si sufletesca- si ne spune noua crestinilor:" Aici trebuie sa va aflati si voi, nu in tarmul de vis al unei credinte care sa va dea iluzia ca sunteti deja in Rai, cand voi nici nu stiti ce inseamna a fi pe pamant. Nu in alta parte sa fiti, ci aici, in inima suferintelor si tragediilor omenesti- cu o credinta neclintita si cu certitudinea ca Acela pe care-L astepta Iov , a venit "



Nota:
Text preluat din cartea " Dumnezeu si Omul " autor Mitropolitul Antonie de Suroj

vineri, 30 septembrie 2011

Catre Maica mea !


"Spre tine , Stapana Imprateasa si Maica pururea Fecioara voi nadajdui si nu ma voi rusina in veac ! Cu darul tau primeste-ma si cu privirea ta de Mama mangaie-ma ! Tu esti taria , scaparea si mangaierea mea si acoperamantul meu, si nadejdea care nu ma da de rusine.
In mana ta de Maica aparatoare iti incredintez sarmanul meu suflet, toata viata mea si ziua mea , cea mai de pe urma , ultima mea rasuflare si infricosata trecere prin vamile vazduhului !
Fa-mi mie milostiv, Preasfanta Stapana si Maica pururea Fecioara, pe Judecatorul lumii, caci nimeni nu poate mijlocii ca si tine, fiind Maica Stapanului , a Dumnezelui tuturor ! "

luni, 5 septembrie 2011

Sfantul Prooroc Ilie si Domnul !



" Ilie a fost un om mare, clarvazator si plin de credinta. Si totusi , si el a gustat disperarea. Ilie indraznise sa-i provoace pe zeii Izabelei celei rele si pe preotii ei. Izabela era sotia lui Ahab, regele Israelului. Era o femeie cu temperament puternic, care isi conducea cu usurinta sotul. Era devotata, in mod fanatic zeului Baal. Pentru a-i face placere, Ahab ii zidise un templu lui Baal si i-a permis sa omoare oricat de multi profeti ai adevaratului Dumnezeu, atat de mult cat putea sa inhate. Dar in Ilie si-a gasit egalul. Pentru a dovedi in mod netagaduit si in vazul tuturor, al cui Dumnezeu era cel mai tare, s-au inteles ca fiecare grup sa ofere zeului sau o jertfa arzanda, dar focul nu trebuia aprins de mana omeneasca. Cand Ilie si-a inaltat rugile spre Dumnezeu, atunci a cazut focul din cer, aprinzand jertfa, pe care el o udase inainte cu apa, in timp ce ofranda paganilor a ramas neconsumata, in ciuda tuturor rugaciunilor preotilor lui Baal.

Lucrul a fost dovedit. Izabela , una din preferatele lui satan, daca a existat vreodata una, a jurat sa se razbune si a planuit moartea lui Ilie care a trebuit sa fuga in pustiu, fiindaca nici un om n-a avut destul curaj sa-l ajute. Profetul, umilit si intristat, satul pana la moarte de aceasta lume, si-a gasit siguranta si alinare in salbaticie.

Se pare ca el cauta sa plece, nu atat pentru ca se temea de mana calaului, ci mai curand din cauza profundului sau dezgust fata de propriul popor, pe care nu l-a putut intoarce la adevaratul lui Dumnezeu. Ilie s-a aruncat sub un ienupar si, in disperare si-a dorit eliberarea prin moarte. " Imi ajunge acum, Doamne ! Ia-mi sufletul, ca nu sint eu mai bun decat parintii mei " ( III Rg. 19,4 ).

Ce ecou familiar au aceste cuvinte pentru multi dintre noi, cand suntem satui de aceasta lume ! Dar Dumnezeu a raspuns rugaciunii lui Ilie altfel decat cum s-a rugat el. In loc de moarte, i-a dat un nou curaj : " Si s-a culcat si a adormit acolo sub ienupar. Si iata un inger l-a atins si i-a zis " Scoala de mananca si bea ! Si a cautat Ilie si , iata, la capataiul lui, o turta coapta in vatra si un ulcior cu apa "( I Rg.19, 5-6 )

Ingerul l-a vizitat din nou, l-a pus inca o data pe Ilie sa manance si sa se intareasca, pentru ca iarasi sa fie in stare sa primeasca mesajul lui Dumnezeu si sa purceada la indeplinirea poruncii lui Dumnezeu. Exista un inteles adanc in aceasta relatare, care ne poate incuraja, daca ne reamintim de ea in orele noastre de slabiciune. Dumnezeu e langa toti aceia care ii fac voia, iar ingerul lui ii intareste si fizic si moral. Ilie a fost primul care l-a numit pe domnul :" Dumnezeul ostirilor ". El L-a vazut pe Dumnezeu ca pe Stapanul lumii angelice, o lume de sus deasupra lumii noastre. Astfel, profetul stia ca Dumnezeu e in lume, desi necontinut de creatie. El L-a cautat pe Dumnezeu in toate lucrurile si a vazut ca nimic nu-L cuprindea, nici chiar furtuna cea mai mare sau cataclismul. L-a gasit in " murmurul blandei taceri ". Dupa Sfantul Isaac Sirul , ingerii au fost creati in tacere si in aceeasi tacere Ilie L-a aflat pe Dumnezeu.

Lui Ilie nu i-a fost dat sa moara, ci a fost stramutat la cer, dupa cum spune si despre Enoh."...deodata s-a ivit un car si cai de foc si, despartindu-i unul de altul, a ridicat pe Ilie in vartej de vant la cer..." (IV Rg. 2, 11 )

Ilie este recunoscut ca unul dintre cei mai mari profeti evrei si Biserica Rasariteana l-a inclus in calendarul sfintilor. Sarbatoarea lui este la 20 iulie si este celebrata cu mulat evlavie, iar multe biserici ii poarta numele.

Dupa plecarea in carul cu foc, Ilie a fost succedat de Elisei, care n-a avut taria de caracter sau personalitatea lui Ilie. (...) Israelul era sub amenintarea Siriei, si Elisei sculandu-se intr-o dimineata in zori , a iesit afara si a observat minunea unui oras inconjurat de cai si care. Servitorul lui Elisei a strigat :" Vai stapanul meu, ce sa facem ? El insa i-a zis : Nu te teme, pentru ca cei ce sunt cu noi sunt mai numerosi decat cei ce sunt cu ei. " ( IV Rg.6, 15-16 ) Elisei s-a rugat ca ochii servitorului sau sa fie deschisi, si asa au si fost. Ceea ce a vazut al a fost muntele acoperit cu cai si care de foc care-l inconjura pe Elisei.

Intr-adevar " avem de partea noastra mai mult decat au ei de aprtea lor". Profetul a stiut, fara sa aibe nevoie sa vada, dar el s-a rugat ca servitorul sau sa poata vedea fizic ceea ce el vedea spiritual. Mult mai tarziu , Iuda Macabeul a fost, la fel protejat de o viziune.

Si, tot asa , Iisus va spune intr-o zi ca ar putea chema in ajutor ostirile ceresti, daca ar vrea, dar a ales sa biruie , singur pe cruce.

" Cel ce a fost inger in trup, temei proorocilor, al doilea mergator inainte venirii lui Hristos, Ilie maritul, care a trimis de sus lui Elisei har, bolile izgoneste si pe cei leprosi curateste; pentru aceasta, si celor ce-l cinstesc pe dansul le izvoraste tamaduiri." ( Apostiha )


Nota:

Text preluat din cartea " Sfintii Ingeri ", autoare fiind maica Alexandra, Principesa Ileana a Romaniei.

miercuri, 31 august 2011

Tristetea





" Daca vrei sa scapi de tristete, nu-ti lipi inima de nimic si de nimeni.

Tristetea provine din atasamentul de lucruri vazute. Daca spui de fratele sau sora ta ceva rau, chiar daca este adevarat , tu vei purta in sufetul tau o rana ce nu poate fi vindecata.

Poti aduce la cunostiinta greselile altora numai in cazul cand in inima ta exista o singura intentie : folosul sufletului ce a gresit.

Tristetea vine din ingamfare, cand nu ni se face voia, cand ceilalti nu vorbesc despre noi asa cum am vrea si , de asemenea, vine din ravna de a depune eforturi peste puterile noastre.

Omul este ca un gandac : cand e cald ziua si e soare, el zboara, se mandreste si bazaie :" Toate padurile si luncile sunt ale mele ! " Iar cand soarele dispare, cand vine frigul si bate vantul, gandacul isi pierde indrazneala, se lpeste de o frunzulita si zice : " Nu am impinge jos !" Nelinistea sufleteasca este simptomul mandrei ascunse si demonstreaza lipsa de experienta si de pricepere a omului ."


Nota:

Fragment preluat din cartea " Cuvinte de nadejde celor fara de nadejde " . Autor al invataturii mai sus mentionate este Sfantul Ambrozie de la Optina

O pravila de rugaciune catre Maica Domnului !





" Un oarecare staret dintre Parintii purtatori de Dumnezeu, stand la rugaciune si fiind in rapire, a auzit glasul Domnului nostru Iisus Hristos, Care graia cu Preacurata si Preasfanta Nascatore de Dumnezeu, Maica Sa, zicandu-i : " Maica, spune-mi : care sunt cele mai mari dureri pe care le-ai rabdat pentru MIne traind in lume ? Si a zis Preasfanta : " Fiule si Dumnezeul meu ! Cele mai mari cinci dureri pe care le-am rabdat pentru Tine au fost acestea : prima , cand am auzit de la Simion Prorocul ca vei fi omorat; a doua - cand cautandu-te in Ierusalim, trei zile nu Te-am vazut; a treia - cand am auzit ca ai fost prins si legat de catre iudei; a patra - cand Te-am vazut rastignit pe Cruce intre talhari; a cincea - cand te-am vazut pus in mormant. " Si a zis Domnul catre dansa : " Iiti spun, Maica : daca cineva va pomeni zi de zi fiecare durere a ta, rostind totodata rugaciunea Mea, adica ' Tatal nostru '...si heritirisirea ingereasca, adica " Nascatoare de Dumnezeu Feciora, bucura-te..." , pentru cea dintai durere ii voi da cunoasterea pacatelor sale si cainta pentru ele; pentru a doua ii voi da iertarea tuturor pacatelor; pentru a treia ii voi da inapoia virtutile sale, pe care le-a pierdut prin pacate; pentru a patra il voi hrani in ceasul mortii lui cu Trupul si Sangele Meu cele Dumnezeiesti; pentru a cincea Ma voi arata lui , Insumi cand va fi sa moara si voi primi sufletul lui in viata vesnica. Amin "



Insuflat de vedenia acelui staret purtator de Dumnezeu , Sfantul Dimitrie al Rostovului a alcatuit urmatoarea pravila de rugaciune.


Slava Tie , Hristoase Dumnezeul nostru, Care nu m-ai pierdut pe mine , pacatosul, cu faradelegile mele, ci pana acum rabzi pacatele mele ! ( metanie ) Invredniceste-ne , Doamne , in ziua aceasta fara de pact sa ne pazim noi. Daruieste-mi , Doamne, sa nu Te manii pe tine, Ziditorul meu, nici cu cuvantul , nici cu lucrul, nici cu gandul, ci toate faptele, vorbele si gamdurile mele sa fie spre slava preasfant numelui Tau.( metanie ) Dumnezeule , milostiv fii mie, pacatosului, in toata viata mea; la iesirea mea din aceasta viata si dupa sfarsitul meu nu ma parasi.( metanie ).

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primeste-ma pe mine, cela ce am murit cu sufletul si cu mintea. Primeste-ma pe mine, pacatosul , curvarul, spurcatul cu sufletul si cu trupul. Alunga-l pe nerusinatul diavol si nu intoarce fata Ta de al mine, nu grai, Stapane :" Nu stiu cine esti!", ci ia aminte glasul rugaciunii mele;mantuieste-ma ca Cela ce ai multime de indurari si nu voiesti moartea pacatosului. Nu ma voi lasa, Ziditorul meu, pana cand nu ma vei asculta si nu-mi vei da iertare de toate pacatele mele. Pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale, cu mijlocirile cinstitelor ceresti si netrupesti puteri, ale sfantului slavitului meu inger pazitor, ale Prorocului , Inaintemergatorului si Botezatorului Tau Ioan, ale de Dumnezeu graitorilor Apostoli, ale Sfintilor si bunilor biruitori Mucenici, ale cuviosilor si de Dumnezeu purtataorilor Parintilor nostri si ale tuturor sfintilor Tai, miluieste-ma si mantuieste-ma pe mine , pacatosul. Amin.

Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Dadatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toat intinaciunea, si mantuieste Bunule, sufetele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi ( de trei ori, cu semnul crucii si metanie mica ). Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor . Amin.

Tatal nostru , Carele esti in ceruri ! Sfinteasca-se numele Tau, vie Imparatia Ta, fac-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi , si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri, si nu ne duce pe noi in ispita si ne izbaveste de cel viclean. Amin. (Daca este preot, spune : Ca a Ta este Imparatia si puterea si slava in veci . Amin ) Nascatoare de Dumnezeu , Fecioara bucura-te , ceea ce esti plina de har, Marie, domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei si benecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.


Rugaciunea intaia


O, Maica Preamilostiva, Fecioara Marie! Eu , pacatosul si netrebnicul robul tau, pomenind durerea pe care ai rabdat-o cand ai auzit de la Simeon Prorocul despre nemilostiva ucidere a Fiului Tau si Domnului nostru Iisus Hristos, aduc tie aceasta rugaciune si arhangheliceasca heterisire: primeste-le in cinstea si pomenirea durerilor tale si roaga-L pe Fiul tau, pe Domnul nostru Iisus Hristos, sa imi dea cunoasterea pactelor mele si cainta pentru ele. ( metanie )

Tatal nostru , Carele esti in ceruri ! Sfinteasca-se numele Tau, vie Imparatia Ta, faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant. Painea nostra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi , si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor noastri si nu ne duce pe noi in ispita si ne izbaveste de cel viclean. ( Daca este preot, spune : Ca a Ta este Imparatia si puterea si slava in veci. Amin Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te , ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.


Rugaciunea a doua


O , de Dumnezeu fericita si preanevinovata Fecioara Marie, primeste de la mine , pacatosul si netrebnicul robul tau, aceasta rugaciune si arhangheliceasca heretisire in cinstea si spre pomenirea durerii pe care ai rabdat-o cand L-ai uitat in Templu pe Fiul Tau, Domnul nostru Iisus Hristos si nu L-ai vazut trei zile : roaga-L si cere iertarea si lasarea tuturor pacatelor mele, ceea ce esti una binecuvantata. (metanie )

Tatal nostru, Carele esti in ceruri ! Sfinteasca-se numele tau , vie Imparatia Ta, faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri, si nu ne duce pe noi intru ispita, ci ne izbaveste de cel viclean. ( Daca este preot spune : Ca a Ta este Imparatia si puterea si slava in veci . Amin ).

Nascatoare de Dumnezeu , Fecioara, bucura-te, ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.


Rugaciunea a treia


O, Maica a Luminii, preabinecuvantata Fecioara de Dumnezeu Nascatoare ! Primeste de la mine , ticalosul si nevrednicul robul tau, aceasta rugaciune si arhangheliceasca heretisire in cinstea si spre pomenirea durerii care ai rabdat-o cand ai auzit ca Fiul Tau, Domnul nostru Iisus Hristos, a fost prins si legat. Pe Acesta roaga-l sa-mi inapoieze virtutile pe care le-am pierdut prin pacat, ca sa te maresc, Preacurata, in veci. ( metanie )

Tatal nostru, Carele esti in ceruri ! Sfintesca-se numele Tau , faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi si ne iarta noua gresale noastre precum si noi iertam gresitilor nostri, si nu ne duce pe noi in ispita si ne izbaveste de cel viclean. ( Daca este preot, spune : Ca a Ta este Imparatia si puterea si slava in veci. Amin ).

Nascatoare de dumnezeu, Fecioara, bucura-te ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau , ca ia nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.


Rugaciunea patra


O, Izvor al milostivirii, Fecioara de Dumnezeu Nascatoare! Primeste de la mine ticalosul si nevrednicul robul tau, aceasta rugaciune si arhangheliceasca heretisire in cinstea si spre pomenirea durerii pe care ai rabdat-o cand L-ai vazut pe Fiul tau , Domnul nostru Iisus Hristos, pe cruce intre talhari. Pe acesta roaga-L, Stapna, sa imi dea darul milostivirii Sale in ceasul mortiimele si sa ma hraneasca cu Trupul si Sangele Sau cele Dumnezeiesti, ca sa te slavesc, Aparatoare, in veci . ( metanie )

Tatal nostru, Carele esti in ceruri ! Sfintesca-se numele Tau, vie Imparatia Ta, face-se voia Ta precum in cer asa si pe pamnat. Painea nostra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi , si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri, si nu ne duce pe noi in ispita si ne izbaveste de cel viclean. ( Daca este preot, spune : Ca a Ta este Imparatia si puterea si slava in veci. Amin ).

Nascatoare de Dumnezeu , Fecioara, bucura-te, ceea ce esti plina de har , Mmarie, Domnul este cu tine ; binecuvnatata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau , ca ia nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.


Rugaciunea a cincea


O, Nadejdea mea, Preacurata Feciora de Dumnezeu Nascatoare ! Primeste de la mine, ticalosul si nevrednicul robul tau, aceasta rugaciune si arhangheliceasca heretisire in cinstea si spre pomenirea durerii pe care ai rabdat-0 cand L-ai vazut pe Fiul tau , Domnul nostru Iisus Hristos, pus in mormant. Pe Acesta roaga-L, Stapana, sa mi se arate mie in ceasul mortii mele si sa primeasca sufletul meu in vita vesnica. Amin

O, preamilostiva Fecioara, Doamna de Dumnezeu Nascatoare, turturea iubitoare de fii, a cerului si al pamantului singura stapanitoare Imparateasa, ceea ce ii primesti cu dragoste pe toti cei ce se roaga tie, mangaierea celor necajiti !

Primeste de la mine , pacatosul si netrebnicul robul tau, aceasta incincita ruga prin care pomenesc bucuriile tale pamantesti si ceresti, cu umilinta straigand catre tine unele ca acestea : Bucura-te, ca fara de samanta ai zamislit in pantece pe Hristos, Dumnezeul nostru. Bucura-te, ca in pantece L-ai purtat fara de durere. Bucura-te, ca ai nascut prin minunata iconomie. Bucura-te, ca ai primit de la magii-imparati daruri si inchinare. Bucura-te, ca intre invatatorii Templului L-ai aflat pe Fiul tau. Bucura-te, ca Cel nascut din tine preaslavit S-a sculat din morti. Bucura-te, ca L-ai vazut inaltandu-se pe Ziditorul tau, la Care insati te-ai inaltat cu sufletul si cu trupul. Bucura-te pentru fecioria ta, ceea ce esti mai slavita fara de asemanare decat ingerii si decat toti stintii. Bucura-te, ca in apropierea Preasfintei Treimi stralucesti.Bucura-te , Facatoarea , noastra de pace. Bucura-te, Stapanitoare ce poruncesti tuturor puterilor ceresti. Bucura-te, ca mai mult decat toti ai indraznire catre Fiul si Dumnezeul tau. Bucura-te, milostiva Maica a tuturor celor ce alearga la tine. Bucura-te, ca veselia ta nu se sfarseste in veci ! Si mie, nevrednicului, dupa nemincinoasa fagaduinta a ta, in ziua esirii mele din trup arata-te milostiva, ca sa ajung, calauzit fiind de tine, in Ierusalimul de Sus, unde cu slava imparatesti cu Fiul Tau si Dumnezeul nostru, Caruia se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, dimpreuna cu Tatal si cu Preasfantul Duh in vecii cei nesfarsiti. Amin.

Din buze intinate, din inima pangarita, din limba necurata, din suflet spurcat, primeste, Doamna Imparateasa, aceasta lauda, Bucuria mea. Primeste-o cum au fost primiti cei doi obolo ai vaduvei si daruieste-mi sa iti aduc dar vrednic de bunatatea ta.

O , Stapana mea, Preacurata Fecioara, cereasca Imparateasa! Dupa cum voiesti, invata-ma ce se cuvine sa-ti graiesc tie, Maica lui Dumnezeu, singura scapare si mangaiere a pacatosilor. Bucura-te , Stapana, ca si eu , robul tau , multgresit, sa strig cu bucurie catre tine, Prealaudata Maica a lui Hristos Dumnezeul nostru . Amin.

La preasfanta icoana ta cautand, te vad ca si cum ai fi de fata, si cazand cu credinta la tine, ma inchin tie ca unei Nascatoare de Dumnezeu, te cinstesc si ma rog tie cu lacrimi : acopera-ma cu acoperamantul tau, ca tu ai dat intrare neamului omenesc in Imparatia cerurilor. Amin.

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim , Nnascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru;ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu- Cuvantul ai nascut, pe tine , cea cu adevarat de Nasctoare de Dumnezeu te marim ! Slava si multumita Domnului pentru toate !"


Nota :

Fragment preluat din cartea " Calea imparateasca Invataturi si pravile de rugaciune" autor Sfantul Dimitrie al Rostovului

marți, 30 august 2011

Cu smerenie inaintea Sfantului Cuvios Alexandru din Svir !



" O cuvioase si de Dumnezeu Purtatorule , Parintele nostru Alexandre ! Cei ce cu smerenie cerem ajutorul tau binecuvantat, cu sarguinta te rugam, inalta mainile tale pentru noi, pacatosii, catre Stapana noastra, Nascatorea de Dumnezeu si Pururea Feciara Maria, ca sa pomeneasca milele sale din trecut, prin care a fagaduit nedespartita sa fie de manastirea ta; si sa ne dea noua putere si tarie asupra vrajmasilor sufletesti, care ne abat de la calea mantuirii, biruitorii lor sa fim, iar in ziua infricosatei Judecati sa auzim de la tine acel glas de lauda : Iata-ne , Dumnezeule, pe mine si fiii pe care mi i-ai dat !

Si cununa de biruinta de la biruitorul vrajmasilor Hristos, Fiul lui Dumnezeu, sa primim, si mostenirea bunatatilor vesnice impreuna cu tine sa o dobandim, cei ce pe Preasfanta Treime O preamarim, pe Tatal si pe Fiul si pe Duhul Sfant, si prin milostiva ta mijlocire si ocrotire, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin "