"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov


Faceți căutări pe acest blog

vineri, 28 martie 2014

" Cumintenia " lumii de azi !

" Voi incerca sa atentionez asupra a ceea ce ne lipseste, asupra acelei "cumintenii " pe care nu o vom avea, oricate haine am pune pe noi, oricat de modern sau de in pas cu moda am dori sa fm.
Omul este singura fiinta care isi poate intelege frumusetea si care poate dori in mod constient sa fie si mai frumos. De fapt, fiinta aceasta numita "om "este singura cu adevarat frumoasa. Nimic nu ii lipseste si nimic nu ii mai trebuie adaugat. Orice schimbare, fie ea cat de mica, il transforma, il ridica sau il coboara intr-o ordine care nu ii mai apartine.
Frumusetea nu se cumpara, nu se negociaza : pur si simplu o ai sau nu. Orice schimbare,fie ea cat de mica, il transforma , il ridica sau il coboara intr-o ordine care nu ii mai apartine.. .Orice incercare de a o imita incepe sa semene cu o simpla caricatura pe care o aduci propriului tau chip. A-ti modifica chipul incepe sa semene cu acel bal mascat la care iti pui o masca de circumstanta, cu care iesi in lume fara a fi tu insuti, fara a vrea sa fii tu insuti. Caci a te ascunde in spatele unei masti asezate dimineata de dimineata pe chipul tau, obligatoriu te va invata sa folosesti si acea dubla personalitate care caracterizeaza pe prea multi dintre noi. Fardul este un nou chip cu care vrei sa te prezinti in fata lumii; este o incercare de a fi "altfel ", de a schimba raportul tau cu ceilalti. Adica o stare de minciuna...Mereu cautam sa placem celorlalti, mereu simtim nevoia sa iesim in evidenta.
Nu are importanat cu ce risc. Trebuie mereu sa vedem ochii celorlalti atintiti asupar noastra, sa ne vedem mereu poftiti si invidiati de ceilalti. Nu mai avem puterea sa ne cautam si sa ne judecam fiecare pe sine insusi, ci ochiul celuilalt a devenit masura vietii mele. Acelasi etalon josnic al celor multi, care oblige la o anumita talie, la o anumita inaltime, la o anumita lipsa a hainelor, care sa ascunda mai mult decat minimul necesar bunului simt. Poate ca nici macar atat. De cum face primii pasi in viata , omul trebuie sa imite. incepe cu papusa Barbie, care, pe an ce trece, este tot mai dezbracata si tot mai senzuala. Deci,primul etalon, primul model pentru fete; cat despre baieti, ei sunt ajutati sa isi dezvolte gustul pentru placer, pentru fetite cu fitze ! Si nefericita sa fie fetita care are "blestemul " de a fi un pic mai plina, un pic mai bine facuta. Dar calvarul ei abia a inceput ! Cataloage tot mai pretentioase o invata cum sa se imbrace pentru a fi, de fapt , tot mai dezbracata. O invata ca haina nu trebuie sa ne faca, in ultima instant, mai frumosi, ci trebuie sa "strige "dupa privirile celorlalti. Ceea ce trebuie sa se vada este corpul omenesc, care are enorma nevoie de placere. Iar haina este un adjuvant, un ajutor nepretuit. "Turma " impune copiilor nostrii niste reguli prin tot felul de cataloage de moda; iar ei se supun mai mult inconstient, fiind chiar fericiti sa li se dicteze cum sa se imbrace...pentru a fi pe gustul lumii.Vara este anotimpul in care moda scoate "carnea "pe piata ; fiecare scoate la "taraba "ceea ce are mai bun.
Insa cine refuza acest joc risca sa fie scos din catalogul placerilor acestei lumi. Am devenit nu oameni frumosi , ci picioare frumoase, sexy, care iti taie respiratia si demnitatea. Am devenit abdomen umblatoare, talii cu miscari provocatoare, care pur si simplu cheama pe cei doritori la placere. De mult timp fetele noastre au uitat ca ceea ce are omul unic si de neinlocuit este chipul si nicidecum picioarele. Am uitat sa privim ochii celuilalt si sa vdem chipul lui Dumnezeu in fiecare dintre noi. Dar sa vedem un chip care spune tot, un chip cu niste ochi din care de multa vreme a disparut Lumina lui Dumnezeu. Din nefericire ne-a intrat in reflex sa privim pe celalalt incepand cu mijlocul lui, cu talia lui. Daca o fata a picat acest examen, nu mai are nicio sansa in randul prea modernei noastre lumi. Ne dezbracam inainte de a fi "nevoie "sa fim dezbracati.
Ne aruncam inconstienti in valtoarea unor patimi rusinoase, fara a calcula consecintele acestui fapt. Ne lasam pradati de privirile celorlalti, fara a gandi ca pacatul incepe mai intai de toate cu gandul, este facut mai intai de toate in inima. Nu intelegem ca majoritatea zdrobitoare a celorlalti nu va putea sa vada eul nostru, ceea ce suntem noi de fapt, privind goliciunea noastra, ci ne va transforma in simple obiecte de placere, in "actori "ale visurilor si ale imaginatiei lor blonave, murdare si obscene. Dar din pacate, majoritatea tinerelor asta doresc de fapt. Isi doresc sa fie dorite. In acest caz nu mai putem vorbi nici macar de acea superorioritate pe care ar mai avea-o omul in fata unui animal. Atata timp cat iti transformi trupul in "polygon de tragere " prin patimi de tot felul, nu va trebui sa astepti decat clipa mortii. O clipa in care acest trup va sfarsi intr-un mod jalnic, deplorabil, intr-o frumusete apreciata doar de viermi si de un pamant care ne niveleaza pe toti , fara diferentiere.
Apoi iti voi spune in mod direct ca machiajul este o revolta la adresa lui Dumnezeu, pe Care, poate, il mai accepti ca pe Creatorul vietii tale. Nu iti place chipul pe care ti l-a daruit ; consideri ca stii ceva mai mult decat El si incepi sa retusezi . Dar in mod artificial, caci omul nu poate schimba in mod natural creatia lui Dumnezeu. Si donare o face tot din ceea ce exista deja, dintr-un dat pe care oricum nu si-l poate explica.
Maica Domnului nu a consultat niciun catalog de "frumusete ", nu a folosit machiaje mult prea costisitoare si mult prea false, nu si-a dezgolit nici macar parul inaintea oamenilor, dar a ramas cea mai frumoasa femeie din lume, cea mai cunoscuta frumusete a neamului omenesc . Daca sufletul tau nu este curat si frumos,atunci, oricat ai incerca, nici trupul tau nu va fi frumos. Cel mult va atractiv, sexy, dorit de cei ce nu vad decat trupuri si nu mai doresc decat trupuri. Ma gandesc si la un exemplu strict omenesc : actritele anilor ' 40 aveau ceva aparte, care lipseste celor de azi... Aveau o frumusete aparte, o lumina in toata fiinta lor. Fara a se dezgoli si fara a provoca, iti "furau "atentia si simteai ca intr-adevar sut deosebite.
Acest "ceva lipsete " astazi nu doar de pe ecrane, ci mai de peste tot ! Goliciunea nu ne mai arata femeia, ci doar trupul ei. Nu ne mai pasa de lumina ochilor ei, de frumusetea chipului, ci dorim orbeste doar vederea sau posedarea trupului ei, goliciunea ei, care in zadar va incerca sa umple goliciunea trupului si a sufletului nostru. Dar ce facem daca femeia vrea ca toate acestea sa se intample ? Ce facem daca ea isi doreste sa fie redusa la abjectul stadiu animalic ? Ce facem daca pana si machiajul "netezeste "acest drum al atragerii barbatului in cursa mizera in care el sa doreasca trupul ei ?
Sa ne gandim iar la Maica Domnului...imi vei replica ca latele erau vremurile si alta a fost cultura acelor vremuri...Va trebui sa intelegi ca nici eu nu iti propun sa umbli in pelerine kilometrice, acoperita cu valuri mult prea negre. Te invit la decenta, la modestie si la demnitate. Te invit sa nu te cobori la stadiul de "momeala " publica; stiu ca iti doresti recunoasterea frumusetii si a supletei corporale. Dar daca Cineva ti-a daruit un astfel de corp, atunci nu-l darui tuturor, oriunde si oricand.
Un mare sfant egiptean , Moise Arapul, s-a luptat zeci de ani cu o mare , cu o enorma ispita. In adolescent lui, pe cand in ca mai era la casa parintilor lui, inainte de a se retrage in pustiul Saharei, a vazut o fata. Erau impreun la arat. Era o fata extrem de frumoasa, bine facuta, care, pentru ca era foarte cald, lasase cam mult la vedere. Insa nu s-a intamplat absolut nimic intre ei. Poate ca a si uitat-o in scurt timp. Dupa ce s-a calugarit, deja fiind la o varsata inaintata, au inceput niste ispite groaznice, la prima vedere incredibile. In fiecare zi i se arata diavolul sub chipul acelei fete, i se aseza in brate si incepea sa-l mangaie, sa-l cheme la pacat, la desfrau. Iar Sfantul Moise, cu lacrimi in ochi, se ruga lui Dumnezeu sa ridice de la el aceasta ispita, pentru ca de multe ori era la marginea disperarii. Doisprezece ani s-a luptat zi de zi cu aceasta vedenie demonica, cu aceasta invitatie la desfrau. El nu trebuia decat sa accepte inima sa acest pacat si era de ajuns, pentru ca pacatul trupesc nu ar fi putut avea loc.
Doisprezece ani a asteptat ca o simpla privire si un simplu gand pacatos sa-l paraeasca si sa nu-i mai chinuie trupul imbatranit.
Tu de cate ori te-ai pus in locul acelei fete nepasatoare sau te-ai gandit la urmarile unei simple fapte tineresti ?
Iti reamintesc ca Hristos a stat gol pe Cruce, dar nu putem sa-l reprezentam asa pentru ca mintea si inima fiecaruia dintre noi sunt prea imbolnavite de pacat, prea mult obisnuite cu dezgolirea celuilalt, cu folosirea celuilat pentru placerea proprie. Ochii nostrii au uitat sa priveasca ca si ochii unui copil : acesta va umbla gol fara nicio problema si nu -si va imagina nimic pacatos in sufletul lui ce sta mereu asezat in bratele unui inger.
Prea multi dintre noi au apucat pe demonicul drum pe care se afla cea care isi permite sa se numeasca "Modonna "( In limba latina, ca si in cea italiana, inseamna " Maica Domnului ", " Doamna nostra ").
Aceasta a afirmat ca Hristos este sexy pe Cruce si ca i-ar face o mare placer sa-l aiba. Poate ca nu ar fi trebuit sa ma manjesc cu o astfel de afirmatie, dar am vrut sa atentionez ca foarte multi tineri au apucat exact pe aceeasi directive. Nu-l vor batjocori pe Hristos in mod direct, asa cum a facut aceasta blestemata fiinta, dar Il ranesc prin viata lor, prin comportamentul lor, prin limbajul lor.
Daca inima ta este curate, atunci si imbracamintea ta va fi demna, netransformandu-se intr-un obiect al patimilor acestei lumi.Stiu prea bine ca majoritatea zdrobitoare a tinerilor au anumita moda , care mult prea des ii lasa "imbracati "cu cate un cercel in ureche doar . Vreau sa iti redau aici una dintre minunile lui Hristos.
Exista atunci un om demonizat, care nu putea locui in cetate pentru violenta si chiar ferocitatea lui. Deseori era legat in lanturi si inchis in cimitirul acelei cetati. Dar acesta, la fel de des, rupee lanturile si fie ca se intorcea in cetate, fie ca traia in mijlocul unei turme de porci. Dar omul, fie el si demonizat, de Dumnezeu tot are nevoie. Astfel ca, la apropierea lui Hristos de cetate, diavolii din acel om, l-au aruncat pe acest om la picioarele Domnului si L-au intrebat : " Ce ai cu noi , Iisuse ? De ce ai venit sa ne chinui inainte de vreme ?" ( Luca 8,28 ). Hristos le cere sa paraseasca trupul acelui nefericit, permitandu-le sa intre in turma de porci ce apartinea locuitorilor acelei cetati. Diavolii au intrat in porci, care s-au aruncat cu totii in mare, inecandu-se. Iar omul acela s-a vindecat si a dorit sa ramana pentru toata viat lui impreuna cu Hristos.
Nu ma voi intreba cat mai poate accepta ca veridic acest fapt tanara noastra generatie. Dar te voi invita sa te diferentiezi de turma de porci a acestei lumi. Mai simplu zis : daca turma de porci se arunca in mare , tu nu ai nevoie sa faci acest lucru; aceeasi invitatie la diferentiere, la unicitate. Nu privi in jurul tau pentru ca nu Il vei gasi si nu Il vei vedea pe Hristos. El nu sta printer porci si nici nu accepta pe demonizati injurul Sau. Pe porci ii indraceste, lasandu-i sa-si faca singuri felul, aruncandu-se in mare; pe demonizati ii vindeca, ii umple de putere si demnitate, ii face pur si simplu oameni. La fel a procedat in toti cei peste trei ani de propovaduire : a vindecat, a iertat sau a judecat, a invitat sau a mustrat.
Daca exista un dram de credinta in inima ta, daca Dumnezeu reprezinta realmente cev apentru tine, atunci allege : Hristos sau porcii. Este o alegere deseori imposibila, vecina cu nebunia, dar trebuie facuta, voluntar sau involuntar.
Gasesc normal ca atunci cand intri in biserica sa nu poti sa iti acoperi capul , ca tanara. Trecerea de la fusta incredibil de mica si de la un decolteu vizibil si din avion, la o imbracaminte decenta si la capul acoperit este realmente dificila. Aici ar fi in joc virtutea smereniei, adica acea renuntare la mandria mea, la frumusetea mea, la opinia mea. Totul pus inaintea acestui smerit Iisus, totul trecut prin catalogul frumusetilor raiului, care nu insemna mai nimic pentru aceasta lume, pentru modul in care intelege ea frumusetea.
Imi amintesc ca, intr-o anumita ocazie, primisem o icoana a Sfantului Ioan Botezatorul. Fiind o icoana de hartie, am dorit sa o plastifiez. Nu mare mi-a fost mirarea cand m-am lovit de indignarea celei ce se ocupa cu aceasta clasica plastifiere. Dar ce se intamplase ? Icoana nu reprezenta un Sfant musculos, aratos si pe un nor impresionant de alb. Era, de fapt , un Botezator negricios, tras la fata, slab, imbracat intr-o piele de camila - o imagine dezolanta, care respinge ochiul iubior de "frumos " al zilelor noastre.
"Dar ma sperie acest chip, este infricosator ! " a afirmat cu patos persoana cu plastifierile. Recunosc ca atunci mi-am cam pierdut cumpatul ! Cum ar fi vrut sa arate o persoana care nu mnca decat miere si lacuste, care postea zile, saptamani in sir ? O persoana care nu folosea crème infiorator de scumpe, ci era lovita zi de zi de acelasi necrutator soare !? O persoana care din copilarie a locuit in pustiu, cautand un Dumnezeu ce trebuia sa vina in pustiul acestei creatii. Un Ioan care se revolta in fata rautatilor si mortii acestei lumi...
Pe cand vom cauta si o frumusete a sufletului ? Cat vom mai ignora exact ceea ce este cu adevarat important ? "

Nota : Fragment preluat din cartea "Rugaciune ctare tineri " autor parintele Paulin de la Putna

joi, 27 martie 2014

O morala crestineasca !



" Era odata o femeie saraca, care pentru orice bine i se intampla, rostea mereu :" Slava lui Dumnezeu !"
Langa ea traia un bogat care, de fiecare data cand trecea prin fata casei ei si o auzea spunand :" Slava lui Dumnezeu " , " Multumesc Doamne !" , se enerva. A rabdat pana intr-o zi cand i-a spus servitorului sau :
- Mergi in piata si cumpara doua carucioare de alimente si du-le acestei femei. Iar daca te va intreba cine le trimite, sa-i spui ca diavolul.
Asadar, a doua zi servitorul suna la usa femeii. Cand deschide , vede doua crucioare cu alimente si pe servitor in spatele lor.
- Slava lui Dumnezeu ! Iti multumesc, Doamne ! a spus femeia stralucind de bucurie.
- Nu vreti sa aflati cine v-a trimis carucioarele ? , a intrebat cu nerabdare servitorul.
- Nu fiule, nu are importanta. Cand Dumnezeu vrea, si diavolul Ii slujeste, a spus femeia bucuroasa si a intrat cu carucioarele inauntru.


marți, 25 martie 2014

Cea mai buna dintre vesti !


“ Evanghelie “ e un cuvant grecesc. Pe limba noastra, el inseamna “ veste buna “.Veste buna ! Cum sa intelegem asta ? Sa zicem ca undeva,departe, in strainatate, intr-un loc rece, neprimitor, se chinuie un om care va e drag.Nu stiti nimic de el. A disparut cu desavarsire. Unde s-o fi afland ? Ce este cu el ? Traieste ? E sanatos ? Poate a saracit, duce lipsa de toate cele si-l inconajoara straini, oameni reci si nepasatori. Nu stiti nimic , si va doare inima, tanjeste de dorul lui. Ati vrea sa stiti macar daca mai traieste, dar nu stie nimeni, nu va spune nimeni …Ce amar ! Doamne, trimite veste !Si uite ca intr-o buna zi va bate cineva la usa. Cine sa fie ? Postasul ! A adus o scrisoare ! De la cine ? Dumnezeule mare… Nu cumva ?... Ba da ! Pe dosul plicului vedeti scrisul cunoscut si drag. Vesti de la el ! Ce scrie ? Desfaceti in graba plicul si cititi cu sufletul la gura. Slava Domnului ! Totul este bine : e viu, e sanatos, are de toate, se pregateste sa vina in tara…Inima vi se umple de bucurie recunoscatoare. Doamne ! Ce milostiv esti ! Nu ne-ai uitat, nu ne-ai parasit, nu ai lepadat rugaciunea sarmanului ! Cum sa-Ti multumesc, Ziditorule ? Asa simte omul in urma unei vesti bune lumesti- dar fata de Evanghelie aceastea sunt lucruri slabe.
Si atunci, de ce se numeste Evanghelia Evanghelie ? Ce fel de veste buna este ea ? Ea este veste venita pe pamantul pacatos din lumea de dincolo, veste de la Dumnezeu pentru omul suferind, care se chinuia in pacat, veste ca el poate sa renasca pentru o viata noua, curata, veste despre luminata fericire si bucurie din viitor, veste ca totul este pregatit deja in scopul acesta, ca Domnul L-a dat pentru noi pe Fiul Sau. Omul astepta aceasta veste de atata vreme, cu atata dor, cu atata patima !
Ascultati : o sa va povestesc putin despre felul cum traiau oamenii in asteptarea Mantuitorului, cum se chinuiau si asteptau cu incordare o veste care sa le arate o cale noua, luminata, si iesirea din mlastina murdara a viciului si a patimii in care se tavaleau. Atunci veti intelege de ca au intampinat aceasta veste cu o asemenea bucurie extatica, de ce au numit-o “ veste buna” si de ce pentru om nu a fost si nici nu putea sa fie o alta veste mai buna si mai plina de bucurie decat Evanghelia.
Inaintea vremii cand trebuia sa vina Mantuitorul, intreaga lume gemea in chingile de fier ale Imperiului Roman. Toate tarile din jurul Marii Mediterane, care alcatuiau pe atunci lumea europeana civilizata, fusesera cucerite de legiunile Romei. Era epoca de inflorire a puterii romane, epoca lui August .Roma crestea si se imbogatea. Toate tarile ii trimiteau daruri- fie ca tribut, fie ca marfuri de negot, Se adunau acolo comori nenumarate.Nu degeaba ii placea lui August sa spuna ca dintr-o Roma de piatra a facut o Roma de marmura. Clasele superioarae ale societatii- patricienii si cavalerii- se imbogateau incredibil. Ce-I drept , din asta poporul nu prea avea de castigat, si sub poleiala de aur a pompei imperile se ascundeau mult amar, multa saracie si suferinte. Oricat ar fi de ciudat, nici clasele bogate nu se simteau insa fericite. Bogatia nu le scapa de depresie, de melancolie si cateodata de deznadejde.Dimpotriva, contribuia la ele, dand nastere saturarii de viata. Sa vedem cum traiau bogatii de atunci.
O vila luxoasa, din marmura laba…Porticuri rafinate…Intre coloanele suple sunt stataui ale impartilor si zeilor, din marmura alba de Carrara, lucrate de mesterii cei mai buni. Podelele din mozaic sunt impodobite cu ornamente complicate din pietre colorate, care au costat o multime de bani. Aproape de mijlocul curtii mari centrale, unde se primau oaspetii ( asa-numitul atriu ), se afla un bazin patrat plin cu apa cristalina, unde se scaldau pestisorii aurii, Menirea lui este de a raspandi o racoare placuta atunci cand aerul este incins de arsita zilei sudice.Peretii sunt acoperiti in parte cu poleiala din aur, in parte cu fresce, in parte cu ornamente complicate. In camerele aurite; intregul interior poarta pecetea bogatiei si gustului rafinat. In acareturi sunt o multime de sclavi bine instruiti, intotdeauna gata sa implineasca voia stapanului. Din toate amanuntele se simte  ca huzurul, lenevia si placerea si-au facut un cuib trainic. Amfitrionul – un cavaler roman cu barbie dubla , cu nas acvilin, barbierit cu grija – se pregateste pentru ospatul de seara. In casa lui ospetele se tin aproape zilnic. Uriasa avere agonisita din arende ii ingaduie sa cheltuiasca sume colosale in acest scop. Acum el este ocupat in biblioteca sa personala : trebuie sa alega un poem pentru a-I delecta pe oaspeti. Alene, cu maini puhave, impodobite de inele grele din aur cu pietre scumpe , el cerceteaza rand pe rand cutiile cu suluri scumpe din pergament violet si purpuriu, pe care sunt copiate cu litere de aur ultimile noutati ale poeziei romane. Isi strange buzele cu dezgust : nu-i place nimic din toate aceastea. Toate sunt atat de banale, s-a saturat de ele !
In camera mare de alaturi se agita o ceata intreaga de sclavi de toate culorile : suebi cu pielea alba si ochi albastri, persani si arabi oachesi, negrii…Ei pregatesc mesele si paturile pentru oaspeti. Acestia sunt putini la numar : prieteni alesi, treizeci la numar- dar cu atat mai mult totul trebuie pregatit cat mai bine pentru a-I ospeti…Ospatul este in toi. In jurul meselor lungi, pe paturi acoperite cu stofe scumpe si covoare din Damasc, stau intinsi oaspetii in tunici usoare,cu cununi de flori de trandafir si de portocal. Mesele sunt acoperite cu mancaruri si pocale cu vin de pret.Suntem deja dupa al treizeci si cincilea fel.
Tocmai au fost luate de pe masa resturile mistretului fript , si sclavii mititei- baieti fermecatori, cu par buclat, in tunici stavezii, roz si albastre – aduc vase picatate, pline cu apa de trandafiri, ca sa-si spele oaspetii mainile.In sala se aud discutii insufletite. Oaspetii sunt deja “ cu chef “ ochii le stralucesc, s-au inrosit la fata, iar sclavii vanjosi tot aduc amfore uriase cu vinuri scumpe din Frigia si Falern, umpland pocalele golite.In profida serii fierbinti de afara, acolo este racoare: In colturi tasnesc mici arteziene si susura paraiase de apa parfumata, umpland aerul de miros placut. De undeva de sus, ca niste fulgi mari de zapada, cad incet petale de trandafir si de iasomie, acoperind totul cu un covor aromat. Din departare se aude o muzica melancolica: flautul geme, harpa murmura in cadente cristaline, lauta glasuieste gales. Oaspetilor li se serveste al treizeci si saselea fel : limbi de privighetoare prajite in sos oriental condimenatat – o mancare ce costa necrezut de mult. Era un fel de cult al pantecelui si la imbuibarii.
Mancau cu o solemitate atenta, dupa toate regulile gastronomiei, ca si cum ar fi savarsit un ritual sacru : mancau fara graba, nesfarsit de alene, pentru a-si prelungi placerea – iar cand stomacul era plin si nu mai incapea nimic in el, luau vomitive ca sa-l goleasca si sa o ia de la capat . In sala de ospete apare poetul de casa al amfitrionului- unul dintre nenumaratii lingai. Acompaniat de lauta, el declama versuri de pruductie proprie. Ii urmeaza mimii si dansatorii. Incepe un dans bahic, salbatic si sensual. Amfitrionul ramane insa la fel de posomorat. Pe fata lui se citeste vadit plictisul. S-a saturat pana in gat de toate ! Ar vrea sa vada ceva nou, indeajuns de puternic pentru nervii tociti. Inevitabila plictiseala se lasa ca un nor de mlastina, plin de miasma inabusitoare. Viata acesta de sat inceta sa mai fie viata. Unul dintre bogatii de frunte ai vremii aceleia – insusi imparatul Tiberiu – este , poate, exemplul cel mai trist al acestui plictis saturat de placeri. El se afla in resedinta sa din insula Capri, intr-o vila minunat din marmura; in jur clipocesc valurile azurii ale golfului Napoli ; minunata, stralucitoarea natura sudica ii zambeste si ii vorbeste despre fericire si despre bucuria vietii, iar el scrie senatului : “ Mor zi de zi…si nu stiu pentru ce traiesc .  Asa traia aristocratia romana, trandava, imbuibata, lipsita de bucuria vietii ,nesatisfacuta de bogatia si nici de puterea sa. Poporul – mai bine zis clasa orasaneasca, gloata care umplea strazile Romei- cu greu se putea simti fericit. Ce-I drept, si pentru el viata putea sa para uneori sarbatoare. Raurile de aur ale bogatiei si luxului care curgeau in Roma din toate partile ajungeau, chiar daca intr-o masura mica, si la plebea romana, Uneori, in zilele festive si de sarbatoare familiile, si inaltii functionari imparteau daruri insemnate. Adeseori se practica impartirea gratuita de grane.
Pentru gloata erau organizate in circuri si teatre grandioase spectacole gratuite. Toate acestea creau conditiile unei vieti usoare, de trandavie, si atrageau din provincie mase de pierde-vara. Putin cate putin, la Roma si in celelalte orase mari s-au adunat multimi uriase de oameni trandavi, agitate, lenesi,obisnuiti sa traiasca pe socoteala statului, a caror singura dorinta statornica era : “ Paine si circ !” Aruncand acestei gloatae pomeni din bogatiile lor colosale, imparatul si aristocratia romana dadeau dovada in privinta ei de dispret fatis si de o cruzime barbara. Uneori, la circ, unde precumpaneau spectacolele sangeroase ale luptelor de gladiatori si sfasierii criminalilor de catre fiare salbatice, se intampla ca toate victimile menite fiarelor sa fie sfasiate, iar setea de sange a fiarelor si a privitorilor sa nu fie inca saturate. Atunci, imparatul poruncea sa fie aruncati in arena cateva zeci de privitori din plebea care umplea amfiteatrul – iar porunca era indeplinita in hohotele si aplauzele rasunatoare ale aristocratilor.
 Odata, in ajunul curselor de cai, la care trebuia sa ia parte magnificul armasar de rasa al unuia dintre senatori, o uriasa multime gura- casca inconjurase staulul vestitului armasar ca sa il admire. Pentru a alunga multimea de curiosi, care strica odihna nobilului animal, senatorul le-a poruncit sclavilor sa  arunce asupra lor cateva cosuri mari pline cu serpi veninosi.
Aceste mici exemple arata cat de nesigura si de putin atragatoare era viata cetatenilor din aceasta clasa , cu toate ca putea parea usoara si fara griji. Daca vom cobori si mai jos pe scara sociala si vom ajunge la clasa sclavilor, aici vom gasi doar o viata de suferinte necontenite si fara urma de bucurie. Sclavul nici macar nu era socotit om, ci simplu instrument, obiect, bun al stapanului. Aceasta avea tot dreptul sa-si schilodesca sclavul or sa-l omoare : pentru aceasta nu dadea socoteala nimanui, asa cum nu dadea socoteala pentru o lopata rupta ori pentru un ulcior spart.
Viata sclavilor era groaznica. Daca am putea sa ne plimbam seara pe strazile Romei din vremea aceea, probabil ca am auzi suspine amarnice, plansete si lovituri surde venind din beciurile caselor bogate, unde erau tinuti sclavii – acolo avea loc obisnuita pedepsire de seara a aceastora pentru greselelie din timpul zilei.Pentru o vina cat de mica erau batuti cu bice sau lanturi pana la pierderea cunostintei. Li se strangea grumazul in butuci si erau lasati asa zile intregi. Li se ferecau piciorele in obezi.
Odata, in timp ce imparatul August se afla in casa lui Mecena, un bogat de renume din vremea aceea, un scalv a spart din gresela o vaza scumpa. Mecena a poruncit sa fie aruncat de viu intr-un bazit cu murene , care l-au sfasiat.
Noaptea, sclavii erau legati doi cate doi de un lant care era prins de un belciug incastrat in zid, iar ziua ii astepta o munca nesfarsita, istovitoare care ii indobitocea, sub biciul supraveghetorului, aproape fara odihna. Daca, ajungand la disperare, se razvrateau impotriva stapanului, erau rastigniti- pedeapsa cea mai chinuitoare si rusinoasa. Atunci cand sclavul imbatranea sau devenea neputincios si nu mai putea sa munceasca,era dus pe o insulita nelocuita din mijlocul Tibrului, unde era aruncat , ca un hoit, in voia soartei.
Asadar pentru toate clasele societatii romane viata era grea, lipsita de bucurie, apasatoare : sila de viata, plictiseala, dezamagirea rodeau clasele de sus; lipsa de drepturi, asuprirea si suferintele chinuiau clasele de jos. Nu aveau unde sa mai caute bucurie, liniste, mangaiere. Religia pagana nu ii dadea nici o usurare omului. In ea nu exista puterea harica tainica, singura in stare sa linisteasca, sa imbarbateze si  sa intareasca inima suferinda si duhul chinuit.(…)
 Nici filosofia pagana nu-l putea multumi pe om, fiindca ea invata doar despre fericirea pamantesca si nu elibera duhul zbuciumat de lanturile lumii ai ale materiei.(…) Era de asteptat ca indrumari spre o cale noua si mijloace de renastere a vietii sa se gaseasca in sanul poporului evreu, singurul popor care pastrase religia adevarata si conceptii elevate despre Dumnezeu si viata, dar iudaismul insusi trecea printr-o criza grava.
Cu greu se pot intalni in istoria poporului evreu pagini de decadere religioasa si morala mai intunecate decat in perioada ce a premers aratarii Mantuitorului Hristos. Iata un sir de extrase din cartea Prorocului Isaia, care descriu trista stare religios-morala a poporului israelit din vremea aceea, nerecunostiinta si tradarea lui fata de Dumnezeu, necredinta lui, desfraul lui, cruzimea si nedreptatea lui strigatoare la cer. “ Asculta , cerule, si ia aminte , pamantule, ca Domnul graieste : Hranit-am feciori si i-am crescut, dar ei s-au razvratit impotriva Mea. Boul isi cunoaste stapanul si asinul ieslea domnului sau, dar Israel nu Ma cunoaste; poporul Meu nu Ma pricepe. Vai tie, neam pacatos, popor impovarat de nedreptate, soi rau, fii ai pieirii ! Ei au parasit pe Domnul, tagaduit-au pe Sfantul lui Israel, intorsu-I-au spatele (Marcu 1,2-4 ). Cum a ajuns ca o desfranata cetatea cea credincioasa si plina de nedreptate ? Dreptatea locuia in ea, iar acum este plina de ucigasi…Mai – marii tai sunt razvratiti si partasi la hotii; toti iubesc darurile si umbla dupa rasplata. Ei nu judeca orfanul, iar pricina vaduvei nu ajunge la ei “ ( Marcu 1,21,23 )(…)
Asadar , si aici, in mijlocul poporului ales de Dumnezeu , intalnim aceeasi priveliste a intunericului si a descompunerii morale .Peste tot , raul se ingrosa. In aceasta atmosfera de imoralitate si violenta, de fatarnicie si de inselaciune, de necredinta si superstitie, de desfaru si de goana dupa placere, era greu sa se mai respire. Lumea inrobita de politica Romei,injosita si adusa la deznadejde de religiile mincinoase, intreband in zadar filosofia despre taina vieti si a virtutii, se afla la marginea mormantului. Insusi iudaismul , care-si tradase menirea, isi dadea suflarea cea de pe urma.
Niciodata nu fusese in istoria omenirii un moment mai critic.Se simtea ca omenirea ajunsese intr-o fundatura si ca fara ajutorul din afara al Cuiva Mare si Puternic nu putea sa iasa de acolo – si iata ca intre cei mai buni oameni din vremea aceea devine tot mai staruitoare si incordata asteptarea aparitiei unui Mare Proroc, care sa arate omenirii cai noi si sa scape lumea de pierire si descompunere.
In iudaim, aceasta asteptare exista de mult timp, fiind hranita de prezicerile prorocilor, dar si in afara iudaismului, in cei mai buni oameni si societatii pagane, se simt sentimentul si dorinta patimasa a venirii Mantuitorului si Izbavitorului lumii, Intreaga lume se afla intr-o stare de incordare, si tocmai in aceasta clipa mare si solemna Se naste Domnul Iisus Hristos si le propovaduieste oamenilor Evanghelia Sa- aceasta Descoperire a cailor celor noi, e renasterii si a vietii adevarate.
Aceasta Descoperire a fost vestea din Cer, care i-a scos pe oameni din fundatura pacatului si deznadejdii si pe care o astepta cu atata dor omenirea.Iata de ce a fost numita veste buna, astfel spus Evanghelie. Dar si acum , cand au trecut atatea veacuri de la aparitia Evangheliei, ea nu si-a pierdut insemnatatea si ramane. La fel ca inainte, vestea cea buna ce ne vorbeste despre viata inalta , curata, sfanta; la fel ca inainte, ca un far intr-o nopate intunecata si furtunoasa, ne arata singura cale fara gres catre Dumnezeu si catre vesnica fericire.(…)"

Nota : Fragment preluat din cartea “ Evanghelia pentru omel modern- vol I  “ autor Sfantul Vasile al Kinesmei

vineri, 21 martie 2014

Ce cale sa urmam acum ?

"Am pacatuit si ne-am luat rasplata. L-am defaimat pe Dumnezeu , si ne-am primit pedeapsa. Ne-am intinat de toata faradelegea, si ne-am curatit prin sange si prin lacrimi. Am calcat in picioare tot ce-a fost sfant pentru stabunii nostrii, si din aceasta pricina am fost la randu-ne calcati. Am avut scoala fara credinta, politica fara cinste, oaste fara dragoste de tara, stat fara binecuvantarea lui Dumnezeu. De acolo ni s-a tras naruirea scolii, a politicii, a ostirii si a statului. Douazeci de ani ne-am straduit sa nu fim noi insine, de aceea strainii ne-au invaluit in intunericul lor. Douazeci de ani ne-am batjocorit stramosii pentru ca se inchinau Imparatiei ceresti si, de aceea, am pierdut si imparatia pamanteasca cea leproasa.
Cu ce masura i-am masurat pe Dumnezeu si pe strabuni, cu aceea am fost masurati.
Ce cale sa urmam acum ? Nu pe aceea- oricare, doar nu pe aceea pe care am mers doua decenii ,nu ! Ce sa facem acum ? Orice, numai nu ceea ce am facut intre cele doua Razboaie Mondiale. Sa nu pacatuim, ca sa nu patimim din nou. Sa nu-L batjocorim pe Imparatul Domnul Dumnezeu, ca su capatam o pedeapsa mai mare, si poate vai ! fara indurare. Sa nu ne intinam de ticalosie, ca sa nu trebuiasca iarasi sa ne curatim prin sangele si lacrmile noastre. Sa nu calcam cele sfinte ale strabunilor noastri, ca sa nu fim din nou striviti. Scoala sa fie cu credinta, politica cu cinste, oastea cu dragoste de tara, statul cu binecuvantarea lui Dumnezeu.
Fiecare sa se intoarca catre Dumnezeu si catre sine ; nimeni sa nu fie in afara lui Dumnezeu si in afara sinelui, pentru a nu fi invaluit de infricosatul intuneric al strainului cu nume frumos si imbracaminte pestrita.
 Fiecare om cu dragoste de tara sa se silasca sa castige Imparatia Cerurilor, caci numai in acest chip se poate pastra vreme indelungata si imparatia pamanteasca. Dreptatea e una din multele puteri ale Imparatiei Cerurilor. A doua putere este credinta, a treia dragostea, a patra adevarul, a cincea milostenia, a sasea intelepciunea, a saptea curatia, si tot asa - sunt aproape fara numar si de nesfarsit. Ganditi-va pe care dintre aceste puteri o aveti, si pe care nu o aveti. Grabiti-va sa le dobanditi pe toate. Astfel veti fi desavarsiti precum Tatal vostru ceresc desavarsit este.
Astfel va veti impotrivi intunecatelor puteri ale iadului ce au stapanit aspra tarii noastre, care multa vreme ne vor chinui in amintire, precum un vis inspaimantator.Astfel, in cele din urma, inarmati cu puterile ceresti, cel mai bine veti intari si dragostea de tara, si numele vostru de crestini ortodocsi.
Sa va fie in ajutor Domnul Hristos,impreuna cu Tatal si Duhul Sfant, in vecii vecilor . Amin "


Nota : Fragment preluat din cartea "Prin fereastra temnitei " autor Sfantul Nicolae Velimirovici

marți, 18 martie 2014

Rugaciune pentru oameni !

"Intram tacuti in semi intunericul bisericii si ne plecam cu evlavie genunchii in fata tainicului Tau altar. Fara sunet zboara in sus, spre boltile cufundate in penumbra, cea dintai rugaciune a inimilor infiorate, ce arde de dragoste nemarginita pentru Dumnezeu.
 In fata noastra licaresc cu flacara egala lumanarile. Se revarsa lin cantarile demult cunoscute, dragi inimii...Si in adancul sufletului emotionat tinde catre El, Cel rastignit de pacatele noastre, Care a patimit pentru noi, Care ne iubeste, rugaciunea fierbinte si curata :
Dumnezeule, Dumnezeule ! Vezi amarul nostru, vezi intunericul in care traim , vezi cum nazuiesc spre lumina Ta sufletele noastre !...Din inimi iubitoare, fierbinti, se inalta catre Tine rugaciune curata, inflacarata, pentru cei ce nu cunosc aceasta fericire de a se ruga Tie, pentru toti cei in ale caror suflete nu e nici o scanteie a marii Tale iubiri, care incalzeste si lumineaza inimile ! Acestia nu stiu ce fericire e pentru om sa Te simta in inima sa, ce fericire este dragostea catre Tine, cat de usor si de vesel este a le ierta toate oamenilor in numele Tau ! Tie, Mare si Milostive , ne rugam : da-le sa Te priceapa macar pentru o clipa, da-le sa se roage Tie macar o clipa cu inima renascuta si curatita de murdaria acestei vieti, da-le sa simta in inimile lor luminoasa si preafrumoasa dragoste de oameni ! Desteapta in inimile lor tot ce este bun si curat, tot ce a disparut sub mizeria vietii si doarme si acum in inimile lor somn adanc !"


Nota : Rugaciune preluata din cartea "Evanghelia pentru omul modern " autor Sfantul Vasile al Kinesmei

Cugetari in zi de praznic !

" Si atunci, cum trebuie petrecute sarbatorile crestine ? Uitati-va la exemplul Domnului Iisus Hristos. Ce face El sambata, adica in zi de praznic ? La Evanghelistul Luca gasim urmatorea observatie : "Si, dupa obiceiul Sau, a intrat in ziua sambetei in sinagoga ( Luca 4,16 ). Iata care era obiceiul lui Iisus Hristos in zilele de sarbatoare : S-a dus in sinagoga, adica in casa de rugaciune. La noi, sinagogile sunt inlocuite de biserici; cea dintai indatorare a noastra e mersul la biserica.
Intr-adevar, biserica si slujbele de obste sunt un mijloc puternic de educare, luminare si curatire duhovniceasca. "Mare este lucrarea Dumnezeiestii Liturghii ! " , scrie Gogol. "Daca omul se roaga cu evlavie si urmareste cu osardie tot ce se savarseste in timpul ei, sufletul lui dobandeste o dispozitie inalta, poruncile lui Hristos devin pentru el cu putinta de inplinit, jugul lui Hristos devine bun si sarcina Lui usoara." "
Iubesc sa ma rog in biserica "spune Parintele Ioan din Kronstadt,"dar mai ales in sfantul altar, la jertfelnicul lui Dumnezeu, fiinndca in biserica harul lui Dumnezeu ma preschimba in chip minunat; in timpul rugaciunii de pocainta si umilinta cad de pe sufletul meu maracinii, lanturile patimilor, si simt o asemenea usurare...inviez in Dumnezeu si pentru Dumnezeu...ma fac ca un copil mangaiat pe genunchii mamei; inima mea este atunci plina de preacereasca si dulce pace....fata de toti simti prietenie si dragoste, pana si fata de vrajmasi, si ii dezvinovatesti si ii ierti cu placere."
Biserica insufla gandul la Dumnezeu si nazuinta catre El. Pana si infatisarea ei exterioara , aceste turle aurite ce seamana cu niste lumanari aprinse cu limba ascutita de flacara ce se inalta catre cer, ne cheama sa ne desprindem de pamant si sa ne ridicam intr-acolo, in nemarginit. Iar slujbele si dau invatatura, propunand atentiei rugatorilor tot continutul crestinismului printr-o serie de profunde imagini simbolice,si mangaie, si inmoaie sufletul, si inalta.
Iata un mic fragment dintr-o scrisoare a unei fete de 15 ani , care reda impresiile lasate de slujba in sufletul ei tanar :
"Iti cant minunata cantare Tie, Inaltule , Luminosule, Cela ce trimiti in sufletul meu suflarea fericirii nepamantesti... Rezele de soare, luminoase si pline de bucurie, joaca stralucitor pe boltile albastre ale bisericii. Suvitele de tamaie, diafane, delicate, se tot inalta. Razele zambitoare ale soarelui iti taie drum prin ele si cad pe boltile semisferice...Cat de minunata este aceasta zi plina de lumina! Cat de limpede este cerul albastru ! Cu cata bucurie Iti canta lauda rasunatore glasurile tinere si frumoase ! Ce minunat este aici in biserica Ta ! Cum ard toate inimile de dragoste curate pentru Tine !... Toata lumea este o mare biserica a Ta, si in aceasta bisericatotul este preafrumos si luminous, totul Iti canta cantare sonora si preafrumoasa, plina de incantare si de dragoste gingasa: Te iubim, Te iubim , Luminosule, Inaltule , Preafrumosule !...."


Nota : Fragment preluat din cartea " Evanghelia pentru omul modern " autor Sfantul Vasile al Kinesmei

vineri, 14 martie 2014

Sfarsitul iernii !

"S-a dus zapada alba de pe intinsul tarii,
S-au dus zilele Babei si noptile vegherii;
Campia scoate aburi; pe umedul pamant
Se-ntind carari uscate de-a primaverii vant.

Lumina e mai calda si-n inima patrunde ;
Prin rapi adanci zapada de soare se ascunde.
Paraiele umflate curg iute soptind
Si mugurii pe greanga se vad imbobocind.

O,Doamne ! Iat-un flutur ce prin vazduh se pirde.
In campul vested iata un fir de iarba verde
Pe care-ncet se urca un galbin gandacel
Si sub a lui povara il pleaca-ncetinel.

Un fir de iarba verde, o raza-ncalzitoare,
Un gandacel, un flutur, un clopotel in floare,'
Dupa o iarna lunga si-un dor nemarginit
Aprind un soare dulce in sufletul uimit ! "


Nota : Poezia " Sfarsitul iernii "de Vasile Alecsandri