Spuneţi tinerei
voastre soţii cu glasul cel mai gingaş din lume: “Te-am luat, scumpă copilă, ca
tovarăşă a vieţii mele, te-am chemat să impărţi cu mine sarcinile cele mai
cinstitoare şi mai trebuitoare, naşterea de copii, indrumarea unei case. Ce-ţi
voi cere, aşadar?” Inainte de a-i spune, vorbeşte-i de dragostea ta, căci nimic
nu sensibilizează mai mult pe cei care ascultă, in a primi ceea ce li se spune,
decat să ştie că totul ii este insuflat de o dragostea arzătoare. Cum ii veţi
arăta asemenea dragoste? ii veţi zice: “Aş fi putut lua alte femei, bogate şi
de rang inalt, nu
le-am ales; de tine m-am indrăgostit, de felul tău de a fi, de onestitatea ta,
de blajinătatea ta, de cumpătarea ta… Şi de ce?
Nu fără cumpănire şi
fără temei, ci fiindcă ştiu că bogăţia nu-i un bine in sine. Am lasat-o,
aşadar, şi am venit spre tine, al cărei suflet plin de virtute nu-l dau pe tot
aurul lumii. O tanără inţeleaptă şi cu inimă aleasă, indeletnicindu-se cu
pietatea, face cat toate comorile pămantului. De aceea te-am ales, te iubesc şi
ţin la tine mai mult ca la viaţa mea. Vieţuirea de aici, de pe pămant, nimic nu
este cuprinsul rugăciunilor, cererilor şi al tuturor eforturilor mele este ca
să merităm să petrecem in aşa fel incat in viaţa viitoare să putem fi impreună,
fără să mai avem a ne mai teme de ceva. Vremea de acum e scurtă - şi moartea-i
va pune sfarşit, - de vom merita s-o străbatem fiind plăcuţi lui Dumnezeu, vom
fi in veşnicie cu Hristos, şi noi unul cu altul, intr-o desăvarşită fericire.
Aşez dragostea ta
mai presus de toate şi nimic nu mi-ar fi mai impovărător şi mai asupritor decat
a fi in vreo impotrivire cu tine, vreodată. De ar fi să pierd totul, să ajung
cel mai sărac dintre oameni, să am de infruntat cele mai grele primejdii, să
sufăr orice, totul voi putea să-l duc, atata vreme cat dragostea mea pentru
tine va fi fericită. Venirea copiilor imi va umple cea mai mare dintre dorinţe,
atata vreme cat vei avea
dragoste pentru mine. Asemenea fie şi simţirile tale…” Adaugă apoi cuvintele
apostolului, din care se arată că alcătuirea unei astfel de legături este după
voia lui Dumnezeu: “Ascultaţi ce zice Scriptura: “Va lăsa omul pe tatăl său şi
pe mama sa şi se va lipi de femeia sa”. Nimic să nu fie pricină de josnicii.
Piară bogăţiile, slăvirile acestei lumi, ceea ce iubesc preţuieşte mai mult ca
toate”. Cat aur, ce bogăţii ar putea face atata plăcere soţiei voastre, ca
asemenea vorbe? Şi să nu vă temeţi că dragostea voastră ii va da trufie -
spuneţi-i cu inimă deschisă că o iubiţi. Femeile stricate,
care lasă pe unul şi iau pe altul, vor putea să-şi facă un laţ din asemenea
vorbe, pentru amanţii lor - e şi firesc, - dar o femeie de bunăcuviinţă, o
tanără de bun neam, nu ar putea să se trufească, ci, mai degrabă, s-ar face mai
mlădioasă. Arătaţi-i că vieţuirea cu ea vă este nepreţuit, că din această
pricină vă place mai bine să staţi acasă decat să ieşiţi in piaţa publică,
daţi-i intaietate asupra prietenilor voştri, asupra copiilor voştri, iar
aceştia să fie iubiţi din pricina ei. De face binele, lăudaţi-o, admiraţi-o,
dacă săvarşeşte vreo nepotrivire, aşa cum se poate intampla oricărei femei
tinere, folosiţi sfaturile şi indemnurile acoperite. Osandiţi cu putere bogăţia
şi luxul, - invăţaţi-o să-şi facă podoabă din cinste şi din ruşine - şi cu
orice prilej, arătaţi-i tot ceea ce poate fi spre binele ei.
Rugaţi-vă impreună,
duceţi-vă, fiecare, cum se cuvine, la biserică; bărbatul să ceară femeii să-i
impărtăşească tot ceea ce s-a grăit sau s-a citit in faţa ei şi femeia, de
asemenea, bărbatului. De sunteţi săraci, aveţi in faţă pilda sfinţilor, a lui
Petru, a lui Pavel, care au fost mai slăviţi decat toţi regii şi bogaţii.
Aflaţi cum şi-au petrecut ei viaţa in foame şi in sete. Spuneţi nevestei
voastre că nimic, in această lume, nu-i de temut, decat a-L supăra pe Dumnezeu.
Dacă cineva se căsătoreşte in felul acesta şi cu asemenea ganduri, nu va fi
deloc mai prejos decat călugării - şi starea de căsătorie va fi mai de preţ
decat necăsătoria. Nu cercetaţi pe soţia voastră oricum, ci cu bunăvoinţă, cu
gingăşie.
Acordaţi-i multă
atenţie şi ea nu va mai aştepta curtea altor bărbaţi. Aşezaţi-o mai presus de
orice, din orice punct de vedere,frumuseţe, inţelepciune - şi lăudaţi-o. Veţi
ajunge astfel, ca ea să nu-şi dorească atenţia străinului - ba chiar să
nesocotească pe toată lumea, invăţaţi-o să se teamă de Domnul. Toate celelalte
vor curge ca dintr-un izvor şi casa voastră va fi doldora de bunătăţi… Să ne
deprindem să fim buni şi blajini cu toată lumea, dar mai ales cu soţiile
noastre. Să ne ferim cu grijă de a cerceta prea de-aproape dacă reproşurile pe
care ni le fac ele, sunt drepte sau nu.
Să nu ţinem decat la
un lucru: depărtarea oricărui temei de intristare, aşezarea in casa noastră a
unei păci desăvarşite, ca astfel femeia să inchine bărbatului toată grija ei,
iar bărbatul să se destăinuie ei, după alergăturile şi necazurile de afară, ca
intr-un adăpost, ca acolo să găsească aproape de ea,mangaierile dorite. Femeia
dacă a fost bărbatului ca ajutor să-i fie, ca indemnurile ei să-i ingăduie a
face faţă relelor care-l ameninţă. Dacă ea-i virtuoasă şi blajină, nu numai că
va aduce bărbatului ei mangaierea tovărăşiei ei, ci, in orice imprejurare, ii
va fi de un mare sprijin. Ca un pilot indemanatic, ea va preface in inseninare,
prin dibăcia inţelepciunii ei, furtunile sufletului - şi inţelepciunea ei va fi
izvor de intărire.
Cand soţii sunt atat
de strans legaţi unul de altul, nimic nu-i va putea mahni in viaţa aceasta,
nimic nu le va putea surpa fericirea. Acolo unde stăpanesc inţelegerea, pacea,
dragostea, acolo curg toate bunătăţile, soţii sunt la adăpostul oricăror
vrăjmăşii. Ei stau ca inconjuraţi de un zid puternic şi de netrecut şi vor avea
pacea cea după voia lui Dumnezeu. “Femei, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se
cuvine, in Domnul…” adică din pricina lui Dumnezeu. Pe voi -zice apostolul - vă
impodobeşte această supunere nu către un stăpan, ci in supunerea care-şi are singurul temei in fire, in
randuiala cea de la Dumnezeu. “Bărbaţi, iubiţi-vă femeile voastre şi nu vă
porniţi impotrivă-le!…” Vedeţi, aşadar, cum au fost arătate deopotrivă,
indatoririle şi ale unora şi-ale altora. Se poate intampla să te tulburi cu
toate că iubeşti.
El zice aşadar: “Nu
vă certaţi” - nimic nu-i mai supărător decat certurile dintre bărbat şi femeie,
căci mai supărătoare intre toate sunt certurile intre cei ce se iubesc. Este o
stare de mare amărăciune a te lupta, ca să zic aşa, cu unul din mădularele
propriei tale fiinţe. Datoria bărbaţilor este, aşadar, de a iubi, aceea a
nevestelor de a asculta. Dacă fiecare săvarşeşte ceea ce-i dator, atunci
inţelegerea e de piatră. Iubirea face pe femeie iubitoare, ascultarea face pe
bărbat mai blajin. Băgaţi de seamă că-i după fire, ca unul să iubească şi altul
să asculte.
Cand cel ce indrumă
iubeşte pe cel ce primeşte indrumarea, totul este in ordine. Dragostea nu-i
cerută celui ce ascultă aşa cum este celui ce indrumează - ceea ce i se cere
este ascultarea.Dacă femeii ii este dată frumuseţea, iar bărbatului dorinţa,
este tocmai ca să inlesnească apariţia dragostei. Nu fiţi, aşadar, poruncitori
pentru că femeia vă este supusă - şi, voi, femeilor, nu zămisliţi trufie pentru
că bărbatul vă iubeşte. Nici gingăşia bărbatului nu se cade să sucească mintea
nevestei, nici supunerea femeii să nu deştepte trufie in sufletul soţului.
Dumnezeu v-a hărăzit pe nevasta voastră ca s-o iubiţi din ce in ce mai mult -
şi el a făcut aşa, o, femeie, ca să fii iubită spre a putea purta fără trudă
indatorirea de a fi supusă. Nu vă inspăimantaţi de această supunere.
A fi supusă celui pe
care-l iubeşti, nu-i lucru greu. Iar voi, nu vă temeţi să iubiţi, căci aceea pe
care o iubiţi, vă este supusă, impreună petrecerea nu s-ar fi putut săvarşi
altfel, voi aţi primit de la fire imputernicirea trebuitoare, primiţi, aşadar,
legătura pe care o porunceşte dragostea. Viaţa acestei lumi este alcătuită din
două loturi: treburile obşteşti şi treburile casnice. Dumnezeu a făcut două
părţi: femeii i-a dat indrumarea casei, bărbatului, toate treburile Statului,
cele privitoare le negustorie, judecăţile, treburile militare şi celelalte
ranguri obşteşti. Femeia nu poate manui arma - ea poate să ţină şi să
chivernisească aşa cum se cuvine toate cele casnice. Ea nu-şi poate da
intotdeauna părerea intr-o problemă obştească, - ci numai in cămin, unde, de
atatea ori este mai bună decat bărbatul.
Ea nu poate indruma
cum se cuvine treburile Statului, dar poate creşte, cuviincios, copiii. Poate
vedea preluările servitorilor, le poate supraveghea treaba, dand bărbatului
toată liniştea, despovărandu-i de orice grijă dinlăuntru, - poate avea grija
cămării, pregătirea meselor, intreţinerea veşmintelor şi toate celelalte
treburi de care nu se cade a se indeletnici bărbatul, incă un semn al
inţelepciunii şi-a oranduirii dumnezeieşti este şi acesta că acela care-i in
stare de a face lucrările insemnate, să nu ie poată face pe cele mai mici, in
care se arată neindemanatic, ca, in felul acesta, femeia să aibă un rost
insemnat.
Dacă Dumnezeu l-ar
fi făcut pe bărbat indemanatic in toate aspectele vieţii, femeia ar fi fost
marginalizată. Dimpotrivă, dacă ar fi dat indemanare femeilor la treburile cele
mai insemnate şi mai folositoare, le-ar fi făcut să se trufească. Cugetand a
intemeia pacea şi păstrand fiecăruia locul cuvenit, el a făcut din viaţa
noastră o armonie, dand fiecăruia ce-i este de folos. Bărbatul care-şi petrece
cea mai mare parte din timp in viaţa publică, este prins de treburile obştei.
Femeia, stand la ea acasă, ca intr-o şcoală a inţelepciunii, reculegandu-se in
ea insăşi, are putinţa să se dedea rugăciunii, citirilor pioase şi alte inţelepte
indeletniciri. După cum cei ce sălăşluiesc in pustie, nu sunt tulburaţi de
nimeni, tot asemenea femeia, trăind mereu in cămin, se poate bucura de o pace
fără sfarşit.
Ea poate aşadar, să
săvarşească, pe socoteala ei,inţelepciunea. Poate, cand bărbatul vine tulburat,
să-l potolească, să-i aducă liniştea, să-i depărteze din suflet grijile cele
inchipuite, cugetele de manie, şi să-l trimită iarăşi la treburile lui
despovărat de cele rele - ducand cu el cele bune caştigate acasă. Nimeni nu are
o putere mai mare intru a desăvarşi un bărbat şi a-i mlădia sufletul cum vrea,
decat o femeie pioasă şi inţeleaptă. Asemenea, de la nimeni altul: stăpan,
judecător, nu va primi mustrări sau sfaturi cu bunăvoinţă un bărbat, ca de la
femeia lui; va fi pentru el chiar o plăcere să fie mustrat de ea, din pricina
iubirii pe care el o are pentru aceea care-l sfătuieşte. Aş putea arăta mulţi
bărbaţi, aspri şi neprimitori de mustrări, care au fost, in felul acesta, mult
imbunătăţiţi de soţiile lor.
Femeia, care imparte
cu bărbatul ei şi masa şi patul, care-i mama copiilor lor, care ştie treburile
cele văzute şi cele tainice ale lui şi toate celelalte, care-i este alături
intru toate, care ţine de el ca trupul de cap, dacă-i inţeleaptă şi ştie cum să
se poarte, va veghea mult mai bine şi mai folositor decat oricine ar fi, asupra
tovarăşului vieţii ei. Poftesc pe femei la o asemenea lucrare - să fie
bărbaţilor lor bune sfătuitoare… Cel ce se căsătoreşte cu o femei bogată, işi
ia mai degrabă un stăpan decat o soţie. Dacă femeile, chiar fără prisosinţa
avuţiilor, sunt pline de trufie şi inclinate spre slava cea deşartă, cum vor
putea fi suferite de bărbaţii lor, dacă această prisosinţă e şi mai mare?
Caţi bogaţi, care
s-au căsătorit cu femei de asemenea bogate, nu şi-au mărit avuţia, jertfind
bucuria de a trăi şi pacea, avand a duce in fiecare zi adevărate bătălii şi
trăind in certuri şi neinţelegeri! Şi caţi săraci căsătoriţi cu femei incă mai
sărace decat ei, se bucură de linişte şi văd soarele cu o privire imbucurată,
in vreme ce bogaţii, impresuraţi de imbuibări, işi doresc adesea moartea, din
pricina femeilor lor; şi să fie despovăraţi de vieţuirea pe care o duc! Ca să
se adeverească tuturor că banul nu slujeşte la nimic, dacă nu slujeşte o cauză
bună. Dar ce să vorbesc de inţelegere şi de pace? Dar chiar vorbind numai
despre avuţie, adesea-i lucru neinţelept să te căsătoreşti cu o femeie mai
bogată ca tine… O femeie virtuoasă, inţelegătoare, modestă, chiar cand e
săracă, va şti să scoată mai mult din sărăcie decat din bogăţie; dimpotrivă, o femeie stricată,
fără frau, certăreaţă, chiar de va găsi la ea acasă mulţime de comori stranse,
le imprăştie mai degrabă decat vantul praful.
Şi pricinuind
bărbatului o mulţime de necazuri, ii aduce şi repede ruinarea. Nu trebuie să
căutăm aşadar, bogăţia, ci o femeie vrednică să facă o bună folosire a ceea ce
are… Unul din temeiurile cele mai mari ale căsătoriei este dorinţa de a fugi de
păcat, şi a da deoparte orice stricăciune. Orice căsătorie trebuie făcută
pentru a sluji şi cultiva bunele moravuri. Şi va fi aşa, de vei fi luat o
femeie in stare de a aduce in casa ta inţelepciune, pietate, cumpătare.
Frumuseţea trupească, dacă virtutea sufletească nu-i este tovarăşă, poate ţine
in mreje pe bărbat douăzeci-treizeci de zile, mai mult nu; ea va lăsa să i se
vădească stricăciunea şi vraja s-a risipit.
Dar femeia in care
străluceşte frumuseţea sufletului, pe măsură ce vremea trece şi bărbatul
cunoscandu-i, treptat, sufletul ales, ii insuflă soţiei lui o dragoste din ce
in ce mai arzătoare şi intăreşte legătura care-i uneşte. Aşa că, duioşia caldă
şi sinceră care dăinuieşte intre soţi, alungă orice pricină de alunecare spre
stricăciune. Bărbatul care-şi iubeşte soţia, n-are ganduri neruşinate, el
preţuieşte necontenit femeia care-i a lui - şi in felul acesta, prin bunele lor
moravuri, aduc ajutorul lui Dumnezeu asupra casei lor.
Mulţi părinţi ca să
dăruiască fiului lor un dar frumos, o casă luxoasă, o moşie bogată, fac orice
şi pun toate in mişcare.
Dar ca sufletul să
fie virtuos şi să fie aplecat spre pietate, aceasta nu o iau in calcul. Iată
ceea ce răstoarnă lumea: nu avem grijă de copiii noştri, ţinem seama de averea
lor şi le dispreţuim sufletul, ingăduind astfel o purtare care-i curată
nebunie. O avere mare, indestulată, - dacă acel care o posedă, nu o poate
chivernisi după virtute, se va prăpădi intreagă şi va pieri odată cu posesorul,
dar un om cu suflet mărinimos şi plin de inţelepciune, chiar de nu are nimic
acasă, va putea păstra cum se cuvine, bunurile tuturor.
La ceea ce trebuie, aşadar,
să lucrăm noi, este nu a-i face pe copiii noştri bogaţi in bani, in aur, in
prisosinţe de acest soi; ci trebuie aşa să facem, ca ei să fie bogaţi mai
presus de toate in pietate, in inţelepciune, in comori de virtute, să aibă
nevoie de puţin, să nu fie vrăjiţi de bunurile acestei lumi şi de dorinţele
cele nemăsurate. (”Fiecare - zice apostolul - să nu caute binele său, ci al
aproapelui”).
Cu cat mai mult
temei de grija pentru copiii noştri?Nu ţi l-am incredinţat de cum s-a născut?
va zice Domnul, şi nu te-am investit ca dascăl,protector, sprijinitor şi
stăpan? Din mica lui copilărie nu ţi-am poruncit să-l indreptezi şi să-l
conduci? Ce răsplată vei merita de te uiţi cu nepăsare cum alunecă? Ce-mi spui?
Că-i incăpăţanat şi nesupus? De aceasta, trebuia de la inceput să te
ingrijeşti; cand era tanăr, trebuia să-l infranezi cu tărie, să-l obişnuieşti
cu datoria, să-l inveţi, să-i indrepţi nedesăvarşirile sufletului. Atunci cand
acest suflet era mai lesne de cultivat, trebuia să-i scoţi spinii, la vremea cand,
din pricina varstei, aceşti spini puteau fi smulşi fără trudă. Numai aşa
patimile infranate n-ar mai fi crescut şi n-ar fi ajuns să nu mai poată fi
stăvilite…”
Nota : Fragment
preluat din cartea " Cuvinte alese " autor Sfantul Ioan Gura de Aur
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu