"Un
diacon din Cipru a fost cuprins de o mare tristete, cand a avut loc invadarea
acestei regiuni de catre turci, deoarece isi pierduse rudele si cunoscutii.
Atunci a mers sa-l viziteze pe Staretul Paisie. Staretul il iubea, pentru ca
acest diacon avea multa evlavie si bunatate, si de aceea l-a gazduit in acea noapte la Coliba lui.
– Dimineata , parinte diacon, va veni
preotul sa liturghiseasca aici. De aceea te voi scula putin mai devreme sa
facem Utrenia si sa citim rugaciunile Sfintei Impartasanii. Diaconul a mers la
chilia lui, iar staretul a inceput sa se roage. Nu a dormit deloc. De vreo doua
ori a mers la usa diaconului, si ciocanind in ea, l-a intrebat zambind :”
– Ei
, parinte A.,n-ai avut nici o vedenie, n-ai vazut nici un Inger ? In jurul orei
doua dupa miezul noptii, Staretul l-a strigat pe diacon sa vina in biserica ca
sa inceapa slujba Utreniei, Staretul a incepu sa citesca rugaciunile Sfintei
Impartasanii. Cand a ajuns la troparul din Cantarea a cincea unde scrie :”
Maria, Maica lui Dumnezeu, care esti salas scump la bunei miresme, cu
rugaciunile tale fa-ma vas ales pentru a ma impartasi cu Sfintele Taine ale
Fiului tau”, atunci s-a petrecut urmatorul fapt minunat: toata bisericuta a
inceput sa se umple de o lumina alb-albastruie, iar candelele , dupa ce mai
inainte flacarile lor s-au transformat din rosii in albastrui, au inceput
incet, ritmic si usor sa se miste. In acelasi timp bisericuta s-a umplut de o
mireasma cereasca negraita.
Dar cine poate descrie stralucirea nespusa si
bogata a acelei lumini? Semana cu intinderea unei mari nesfarsite care se
revarsa peste tot in bisericuta care devenise cu totul cereasca. Ce seninatate
sis lava nespusa venea din acel izvor nesecat al luminii care se revarsa ca un
rau ! Era toata numai dulceata, numai dorinta, o frumusete nespusa, o bucurie
si o desfatare negraita. De aceea nu te saturai sa privesti acesta vedenie
dumnezeiasca, ci dimpotriva dorinta de a te desfata cu ea crestea cu fiecare
clipa, chiar daca ar fi fost sa se prelugesca in vecii nesfarsiti.
Diaconul
ramase buimacit si nu putea sa intelega ce se intampla. Il intrerupse pe Staret
si ii spuse in soapta : - Parinte, ce este aceasta, ce se intampla ? Iar acela
ii puse degetul la gura, dandu-i de inteles sa taca , si ii spuse:
- Rosteste
rugaciunea lui Iisus si sa nu vorbesti, pentru ca ne-a cercetat Maica Domnului
! Staretul a ramas mult timp cu capul la pamant, la fel si diaconul, pana cand
s-a imprastiat ace alumina neobisnuita, si odata cu acesta s-a oprit si
miscarea candelelor. Din inima diaconului disparuse orice intristare. Dimineata
diaconul a plecat minunandu-se de multa indrazneala pe care o avea Staretul
catre Maica Domnului. “
Nota : Fragment preluat din cartea " Patericul Maicii Domnului "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu