"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov

Sfanta Spovedanie
"Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi. Daca marturisim pacatele noastre, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea. Daca zicem ca n-am pacatuit, Il facem mincinos si cuvantul Lui nu este intru noi." I Ioan ( 8-10 )

luni, 19 noiembrie 2012

Repetarea greselii lui Adam !


“ Oamenii au de obicei o conceptie juridica despre dreptate. Ei resping ca nedreapta ideea, sa ia asupra lor responsabilitatea greselii altuia. Acest lucru nu cadreaza cu constiinta lor juridica. Dar duhul iubirii lui Hristos vorbeste altfel. Potrivit duhului acestei iubiri, a impartasi resonsabilitatea greselii celui pe care-l iubim si chiar a o lua cu totul asupra noastra nu este un lucru ciudat, ci cu totul firesc. Mult mai mult, numai luand supra noastra greseala altuia se descopera autenticitatea iubirii si ne dam cu adevarat seama de aceasta; unde ar mai fi sensul iubirii daca n-am pastra din ea decat latura placuta? Dar cand luam in mod liber asupra noastra greseala si durerile fapturii iubite, atunci iubirea atinge desavarsirea sub toate aspectele ei.Multi oameni nu pot sau nu vor sa accepte de bunavoie urmarile pacatului stramosesc al lui Adam. Ei spun: “ Adam si Eva au mancat din pomul oprit, dar acest lucru nu ma priveste. Sunt gata sa raspund despre pacatele mele, dar numai pentru pacatele mele, iar nu pentru ale altora”.
Omul nu intelege ca prin aceasta miscare a inimii lui ,repeta in sine insusi pacatul protoparintelui nostru, care devine astfel propriul sau pacat si propria sa cadere. Adam a tagaduit responsabilittaea sa, aruncand greseala asupra Evei si a lui Dumnezeu Care-i daduse aceasta femeie, si prin acest lucru a rupt unitatea omului si unirea sa cu Dumnezeu. Astfel de fiecare data cand refuzam sa ne asumam responsabilitatea raului universal, a faptelor aproapelui nostru, repetam acelasi pacat si rupem de asemenea unitatea omului. In Rai Domnul l-a chemat pe Adm la cainta; ne e ingaduit sa credem ca, daca in loc sa se justifice, Adam si-ar fi asumat responsabilitatea pacatului lor comun, al sau si al Evei, destinul lumii ar fi fost altul. In acelasi chip, destinul lumii va fi diferit daca vom raspunde pozitiv aceluiasi Domn venit in trup si care-Si innoieste chemarea Sa la cainta si daca vom lua asupra noastra povara greselilor aproapelui nostru. Fiecare dintre noi poate invoca multe scuze pentru a se justifica. Dar daca arunca o privire atenta in inima sa, va vedea ca face acest lucru in chip viclean. Omul se justifica inainte de toate pentru ca nu vrea sa se recunoasca nici macar in parte vinovat de raul ce este in lume. Se justifica mai apoi , pentru ca nu e constient ca e inzestrat cu libertate dupa chipul libertatii lui Dumnezeu , si nu se vede decat ca un fenomen, un obiect al acestei lumi si prin urmare conditionat de ea. Intr-o astfel de constiinta exista ceva servil; de aceea tendinta spre justificare e proprie unui rob, iar nu unui fiu al lui Dumnezeu.
Ciudat este ca multor oameni le apare ca un lucru servil tocmai acest mod de a actiona, adica faptul de a lua asupra noastra greseala altuia si de a cere iertare.Acesta e contrastul intre modul de a vedea al fiilor duhului lui Hristos si cel al fiilor acestei lumi.Omului neduhovnicesc i se pare de necrezut ca ar putea simti intreaga umanitate ca o existenta integral cuprinsa in existenta personala a fiecarui om, fara ca totusi prin aceasta sa fie desfintata alteritatea ireductibila a celorlalte ipostase omenesti. In conformitate cu sensul celei de-a doua porunci :” Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti “ , trebuie si e cu putinta sa includem in propria noastra existenta personala totalitatea existentei umane. Atunci orice rau ce se face in lume nu va mai fi socotit doar ca un lucru strain de noi, ci drept propriul nostru rau. Daca fiecare persoana, creata dupa chipul Ipostaselor divine absolute, e capabila sa cuprinda in ea plinatatea existentei umane, asa cum fiecare Ipostasa divina poarta intreaga plinatate a Fiintei divine- si acesta e sensul profund al celei de-a doua porunci- atunci fiecare dintre noi va lupta impotriva raului, impotriva raului cosmic, incepand de la sine insusi."

Nota: Fragment preluat din cartea” Viata si invatatura Staretului Siluan Athonitul” autor Arhimandrit Sofronie Saharov

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu