“ Oamenii au
de obicei o conceptie juridica despre dreptate. Ei resping ca nedreapta ideea,
sa ia asupra lor responsabilitatea greselii altuia. Acest lucru nu cadreaza cu
constiinta lor juridica. Dar duhul iubirii lui Hristos vorbeste altfel.
Potrivit duhului acestei iubiri, a impartasi resonsabilitatea greselii celui pe
care-l iubim si chiar a o lua cu totul asupra noastra nu este un lucru ciudat,
ci cu totul firesc. Mult mai mult, numai luand supra noastra greseala altuia se
descopera autenticitatea iubirii si ne dam cu adevarat seama de aceasta; unde
ar mai fi sensul iubirii daca n-am pastra din ea decat latura placuta? Dar cand
luam in mod liber asupra noastra greseala si durerile fapturii iubite, atunci
iubirea atinge desavarsirea sub toate aspectele ei.Multi oameni nu pot sau nu
vor sa accepte de bunavoie urmarile pacatului stramosesc al lui Adam. Ei spun:
“ Adam si Eva au mancat din pomul oprit, dar acest lucru nu ma priveste. Sunt
gata sa raspund despre pacatele mele, dar numai pentru pacatele mele, iar nu
pentru ale altora”.
Omul nu intelege ca prin aceasta miscare a inimii lui
,repeta in sine insusi pacatul protoparintelui nostru, care devine astfel
propriul sau pacat si propria sa cadere. Adam a tagaduit responsabilittaea sa,
aruncand greseala asupra Evei si a lui Dumnezeu Care-i daduse aceasta femeie,
si prin acest lucru a rupt unitatea omului si unirea sa cu Dumnezeu. Astfel de
fiecare data cand refuzam sa ne asumam responsabilitatea raului universal, a
faptelor aproapelui nostru, repetam acelasi pacat si rupem de asemenea unitatea
omului. In Rai Domnul l-a chemat pe Adm la cainta; ne e ingaduit sa credem ca,
daca in loc sa se justifice, Adam si-ar fi asumat responsabilitatea pacatului
lor comun, al sau si al Evei, destinul lumii ar fi fost altul. In acelasi chip,
destinul lumii va fi diferit daca vom raspunde pozitiv aceluiasi Domn venit in
trup si care-Si innoieste chemarea Sa la cainta si daca vom lua asupra noastra
povara greselilor aproapelui nostru. Fiecare dintre noi poate invoca multe
scuze pentru a se justifica. Dar daca arunca o privire atenta in inima sa, va
vedea ca face acest lucru in chip viclean. Omul se justifica inainte de toate
pentru ca nu vrea sa se recunoasca nici macar in parte vinovat de raul ce este
in lume. Se justifica mai apoi , pentru ca nu e constient ca e inzestrat cu
libertate dupa chipul libertatii lui Dumnezeu , si nu se vede decat ca un
fenomen, un obiect al acestei lumi si prin urmare conditionat de ea. Intr-o
astfel de constiinta exista ceva servil; de aceea tendinta spre justificare e
proprie unui rob, iar nu unui fiu al lui Dumnezeu.
Ciudat este ca multor oameni
le apare ca un lucru servil tocmai acest mod de a actiona, adica faptul de a
lua asupra noastra greseala altuia si de a cere iertare.Acesta e contrastul
intre modul de a vedea al fiilor duhului lui Hristos si cel al fiilor acestei
lumi.Omului neduhovnicesc i se pare de necrezut ca ar putea simti intreaga
umanitate ca o existenta integral cuprinsa in existenta personala a fiecarui
om, fara ca totusi prin aceasta sa fie desfintata alteritatea ireductibila a
celorlalte ipostase omenesti. In conformitate cu sensul celei de-a doua porunci
:” Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti “ , trebuie si e cu putinta sa
includem in propria noastra existenta personala totalitatea existentei umane.
Atunci orice rau ce se face in lume nu va mai fi socotit doar ca un lucru
strain de noi, ci drept propriul nostru rau. Daca fiecare persoana, creata dupa
chipul Ipostaselor divine absolute, e capabila sa cuprinda in ea plinatatea
existentei umane, asa cum fiecare Ipostasa divina poarta intreaga plinatate a
Fiintei divine- si acesta e sensul profund al celei de-a doua porunci- atunci
fiecare dintre noi va lupta impotriva raului, impotriva raului cosmic, incepand
de la sine insusi."
Nota: Fragment
preluat din cartea” Viata si invatatura Staretului Siluan Athonitul” autor Arhimandrit
Sofronie Saharov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu