Portretul unui Sfant !

Acest portret al Sfantului Siluan a lasat o mare mprenta. Gandindu-ma la mine si facand o comparatie ,vad inca odata,cat de departe sunt de adevaratul chip a lui Dumnezeu in om. Doresc insa, sa fie spre folos sufletesc tuturor celor care-l citesc si spre mantuire.

“ In aceasta perioada a vietii sale am facut cunostiinta cu staretul Siluan. Anii indelungati de aspra lupta impotriva patimilor trecusera. In acesta epoca, el era cu adevarat un mare om duhovnicesc. Povatuit in tainele dumnezeiesti , calauzit de sus in lupta duhovnicesca, el inainta deja cu pasi siguri spre nepatimire. Din afara, tinuta staretului arata o mare simplitate. Inaltimea sa depasea usor talia medie. Fara a fi slab, nu era nici greu. Trunchiul sau era robust; gatul puternic, coapsele solide si bine proportionate cu trupul, cu picioare mari.Avea maini puternice de muncitor, cu palme mari. Proportiile fetei si capului sau erau armonioase. Maxilarul inferior era ferm si voluntar,dar fara urma de senzualitate sau asprime.

Ochii sai intunecati erau de marime medie. Privirea sa pasnica si blanda, adeseori obosita de lungile privegheri si de lacrimi, devenea uneori atenta si patrunzatoare.Avea o barba mare, ca un fuior, usor carunta.Sprancenele erau dese, dar nu se uneau; asezate jos,erau drepte, cum se intampla adeseori la oamenii care gandesc.Parul sau era des si aspru, chiar si la batranete. Avem cateva fotografii ale lui dare ele nu sunt reusite. Trasaturile puternice si barbatesti ale fetei sale apar aici aspre si grosolane, in vreme ce in realitate ele produceau o impresie mai degraba placuta create de expresia pasnica si binevoitoare a fetei sale, pe care lipsa somnului, marea sa infranare si belsugul lacrimilor o faceau adeseori palida si blanda, niciodata severa. Asa era de obicei, dar uneori se schimba pana acolo incat devenea de nerecunoscut. Fata sa palida si curata primea atunci expresia unei asemenea straluciri, incat nu mai puteai privi la ea.

Fara sa vrei, iti aminteai de pasajele Sfintei Scripturi ce descriu slava ce lumina fata lui Moise, a carei vedere poporul nu a putut-o suporta.Viata sa era austera, cu o desavarsita indiferenta pentru infatisarea sa exterioara si cu o mare nepasare pentru trupul sau.Hainele ii erau aspre si grosolane ca si cele ale celorlalti monahi lucratori; purta multe haine, unele peste altele, caci dupa ani de desavarsita nepasare fata de trup, suferea de reumatism. In timpul sederii la vechiul Russikon primise o serioasa raceala la cap si cumplite dureri il obligau adeseori sa stea in pat. In acesta perioada, el isi petrecea noptile in afara manastirii propriu –zise, in marea magazie de aprovizionare de care se ocupa; facea astfel pentru a-si asigura o mai mare singuratate.Asa era infatisarea exterioara, simpla si modesta a acestui om. Daca insa vom incerca sa descriem caracterul si personalitatea sa interioara, ne vom gasi in fata unei sarcini anevoioase.

In anii in care am putut sa-l observ, oferea imaginea unei remarcabile armonii a puterilor sufletesti si trupesti.Nu era deloc invatat; in copilarie frecventase scoala din satul sau natal numai timp de doua ierni. Totusi citind si auzind la biserica Sfanta Scriptura si scrierile insemnate ale Sfintilor Parinti, formarea sa se dezvoltase mult si dadea impresia unei persoane familiarizate cu scrierile monahale. Avea din fire o inteligenta treaza, gata sa intelega lucrurile; pe de alta parte, o indelungata experienta a luptei duhovnicesti si a rugaciunii neincetate, suferintele deosebite, precum si atingerile exceptionale ale harului lui Dumnezeu ii impartasisera o intelepciune si o perspicacitate supraomenesti.Staretul Siluan era un om cu o inima uimitor de afectuoasa, plin de o iubira milostiva si de o mare delicatete, sensibil la orice suferinta si durere, insa fara nici o urma de vreo sensibilitate bonavicioasa sau efeminata. Lacrimile sale duhovnicesti neincetate nu se transformau niciodata intr-o sensibilitate plangacioasa , lacrimoasa.Veghea sau trezvia sa launtrica, neslabita vreodata, nu avea caracterul unei tensiuni nervoase.

Marea sa infranare a acestui om cu trup robust si viguros nu era mai putin vrednica de admiratie. Se pazea cu tarie de orice gand ce putea sa nu-i placa lui Dumnezeu, dar acest lucru nu-l impiedica sa aiba legaturi libere de orice constrangere, pline de iubire si blandete cu toata lumea; se comporta cu oamenii fara a lua in seama situatia lor sociala, nici felul lor de viata. N-avea in el insusi nici macar umbra unui dispret pentru cei ce duceau o viata necurata, dar in adancurile sufletului sau se mahnea de caderile lor, asa cum un tata sau o mama se intristeaza de greselile copiilor iubiti.Staretul era un om de o adanca si autentica smerenie atat inaintea lui Dumnezeu , cat si a oamenilor.

Ii placea sa dea intaietate altora, sa fie intaiul sa salute, intaiul in a cere binecuvantare preotilor, dar toate acestea le facea fara nici o complezenta servila.Respecta cu sinceritate pe cei inzestrati cu harul Preotiei, pe cei ce ocupau o pozitie sociala importanta sau care aveau o educatie superioara, insa fara a-i invidia vreodata sau a se simti umilit de ei, poate pentru ca era profund constient de caracterul trecator al oricarei pozitii sociale, al puterii,al bogatiei sau chiar al cunostiintelor stiintifice.

l stia “ cu cata iubire iubeste Domnul poporul Sau” si in iubirea sa pentru Dumnezeu si oameni aprecia si respecta cu adevarat pe fiecare om.Conduita exterioara a staretului era marcata de simplitate si , in acelasi timp, avea o autentica noblete interioara sau , daca vreti , o aristocratie in sensul cel mai bun al cuvantului. Intrand in contact cu el in imprejurarile cele mai diverse, omul cu intuitia cea mai fina n-ar fi putut detecta in el nici cea mai mica miscare grosolana a inimii: respingere, lipsa de stima sau de atentie, afectare sau alte atitudini de acest gen. Era cu adevarat un om nobil, cum numai un adevarat crestin poate fi.Nu vorbea niodata cu subinteles si nu-si batea niciodata joc de oameni, nici nu-i lingusea. Pe fata sa de obicei serioasa si linistita, se schita uneori un suras, dar nu radea niciodata in asa fel incat sa-l poti auzi.Infrunta si rabda ispitele cu mare vitejie. Mania ca patima nu putea fi gasita in el; dar alaturi de o remarcabila blandete si de o rara dispozitie de a ceda si de asculta, era extrem de ferm in impotrivirea sa fata de tot ce este minciuna, rautate si josnicie.Nici judecata celorlalti , nici vulgaritatea, nici meschinaria, nici alte trasaturi de acest gen nu stapaneau peste el; aici se arata neclintita sa fermitate, dar si aici avea intotdeauna grija sa nu-si raneasca interlocutorul, nici in exterior, nici prin vreo miscare a inimii sale care n-ar fi scapat unui om intelegator. Pentru acesta se ruga launtric si asa putea ramane calm si refractar la orice rau.

Era intr-adevar un om : chip si asemanare a lui Dumnezeu. Lumea e minunata, e creatia Celui Preainalt . Dar nimic nu e mai frumos decat omul, fiul lui Dumnezeu.”

Nota: Fragment preluat din cartea “Viata si invatatura staretului Siluan Athonitul “ autor Arhim.Sofronie Saharov