Focul de antracit !

"Termenul grecesc antrakia ( derivatul englezesc " anthracite ", un tip de carbune ) insemnanad foc de antracit, se gaseste doar de doua ori in Noul Testament,ambele locuri in Evanghelia dupa Ioan. Primul loc il aflam in 18:18 si desemneaza focul din curte unde slugile si slujitorii marelui preot stateau si se incalzeau in friguroasa iarna a procesului lui Iisus inaintea Sinedriului. Simon Petru a venit si el in acel loc si a stat aproape de un var al lui Malhus, slujitor al marelui preot. Acolo, langa focul de antracit, a fost locul in care Simon, desi Il cunostea pe Domnul, s-a lepadat de El de trei ori, margand atat de departe , incat a intarit lapadarile cu juramant.

Desigur,deosebit de semnificativ ramane faptul ca acel episod, atat de stanjenitor pentru corifeul celor doisprezece Apostoli, este istorisit cu de-amanuntul in fiecare dintre cele patru Evanghelii canonice, fiind astfel consfintit pentru totdeauna in istoria Sfintei Biserici.

Din aceasta istorie, toti credinciosii de-a lungul veacurilor urmau sa invete doua lectii pe care nu le vor uita niciodata. Prima, oricine poate cadea, in orice moment. Daca Simon Petru a putut sa se lepede de Iisus, oricare dintre noi ar putea face astfel. In definitiv, Simon nu se credea in stare de un astfel de lucru. " Chiar daca toti se vor sminti intru Tine" , se lauda el, " totusi eu nu " ( Marcu 14:29 ). Era atat de hotarat sa-si urmeze crezul, incat atunci cand soldatii au venit sa-L aresteze pe Iisus in gradina, Simon i-a atacat cu violenta. Vai, el nu era nici primul, nici ultimul om care facea confuzie intre emotiile umane si puterea dumnezeiasca, care sa confunde fortarea cu inspiratia harului.

La putin timp dupa ce si-a scos sabia impotriva lui Malhus, luandu-l prin surprindere( cf.Ioan 18:10), il vedem pe Petru batand in retagere stanjenit inaintea degetului aratator al unei slujitoare. Sfantul Duh a vegheat pentru ca crestinii de-a lungul veacurilor sa nu uite niciodata ca lepadarea ramane o posibilitate reala pentru oricare dintre ei. Dupa cuvintele unui alt pacatos convertit :" De aceea , cel caruia i se pare ca sta neclintit , sa ia seama sa nu cada " ( I Corinteni 10:12 ).

A doua, crestinii urmau de asemenea sa invete din acesta istorie ca, atata timp cat traiesc,pocainta si o intoarcere la iertare sunt intotdeauna alegeri importante. Legat de acesta, pocainta lui Simon Petru e de pus in contrast cu deznadejdea lui Iuda. Astfel, istoriile Evangheliilor ne spun ca, pana la ultima suflare , niciodata nu este prea tarziu sa ne intoarcem la Dumnezeu ca raspuns la chemarile harului Sau. Poate ca Evanghelia lui Luca e cea care da convertirii sale cea mai patrunzatoare descriere :" Si intorcandu-Se, Domnul a privit spre Petru.(...)

Si iesind afara, Petru a plans cu amar ( 22: 61-62) . Acest eveniment este transformat in rugaciune intr-un vechi imn latin, compus pentru a fi cantat in zori, in chiar ceasul lepadarii sale : " Jesu , labantes respice / et nos videndo corrige/ Si respicis labes cadunt/ et fletu culpa solvitur - " Iisuse, priveste la cei ce cad, si indrepteza-ne prin privirea Ta. Pacatele noastre se risipesc la privirea Ta iar vinovatia se topeste in plans ". Al doilea foc de antracit in Evanghelia lui Ioan e cel din scena finala, focul aprins de Insusi Domnul peste care El a pregatit micul dejun pentru Apostolii Lui cei descurajati ( 21:9 ).

Dupa micul dejun, tocmai la acest foc i-a pus Iisus aceluiasi Simon Petru intreita intrebare:" Ma iubesti tu pe Mine ? ".

Apostolul a inteles, desigur, de ce intrebarea i-a fost pusa de trei ori, caci era chiar numarul lepadarilor sale. In aceasta clipa, Petru cel mustrat, fara a se mai increde in sine, se sprijina cu totul pe cunoasterea inimii sale de catre Domnul (21:17).

Dar istoria nu se opreste aici. Intreita marturisire a lui Petru este urmata de o pomenire a muceniciei sale de mai tarziu, care deja avusese loc pana ca acest text sa fie scris, ulterior, in secolul intai. (...) Istoria rastignirii lui Petru pe Dealul Vaticanului, la Roma, pe la mijlocul anilor '60, a fost atat de raspandita printre biserici, incat Ioan nu se putea referi pur si simplu decat la intinderea mainilor lui Petru ca "insemnand cu ce fel de moarte va preaslavi pe Dumnezeu " ( 21: 18-19 ).

Momentul nu necesita alte explicatii. Primii crestini erau atat de familiari cu conditiile muceniciei lui Petru la Roma,incat, pe la sfarsitul secolului, Clement Romanul ( Corinteni 5:4), scriind din Roma, si Ignatie al Antiohiei, ( Romani 4 ) , scriind catre Roma, n-au simtit nevoia sa insiste asupra amanuntelor si circumstantelor ca acest pasaj ioanit se referea de fapt la rastignirea lui Petru la Roma."

Nota :

Fragment preluat din cartea " Hristos intru Sfintii Sai " autor Parintele Patrick Reardorn