Furie indreptatita !

Am transcris aceste cuvinte ale Sfantului Ignatie cu gandul la toti acei crestini ce se numesc crestini , dar dupa cum bine spune sfantul sunt rataciti de la adevar. Am intalnit, si intalnesc, crestini-ortodocsi, care, merg la Sfanta Biserica , la sfintele slujbe ,dar care nu si-au insusit dreapta credinta si cu parere de rau, spun, nu cunosc esenta duhovnicesca . Idei eretice aud urechile mele chiar si de la cei mai apropiati ai Bisericii. Nadajduiesc ca aceste invataturi sfinte sa le fie spre indreptare. 

“ Ce priveliste vrednica de tanguire amara sunt crestinii care nu stiu in ce consta crestinismul ! Iar aceasta priveliste se infatiseaza acum aproape neincetat privirilor; acestea sunt mangaiate doar rareori de privelistea contrara, care negresit e mangaietoare ! Rareori pot, in gloata cea numeroasa a celor care isi dau numele de crestini, sa se opreasca asupra unora care sunt crestini si cu numele , si cu fapta.Imi puneti din nou urmatoarea problema: “ De ce sa nu se mantuiasca, imi scrieti, paganii, mahomedanii si asa-numitii eretici ? Intre ei sunt oameni cu o mare bunatate . A-I da pierzarii pe acesti oameni atat de buni ar fi un lucru potrivnic milostivirii lui Dumnezeu!... Da! Acesta ar fi un lucru potrivnic chiar si ratiunii omenesti sanatoase ! Iar ereticii sunt crestini si ei. A te socoti pe tine insuti mantuit, iar pe membri celorlalte confesiuni-pierduti , este un lucru nebunesc si extrem de trufas !” 
Ma voi stradui sa va raspund cat mai pe scurt, ca multa graire sa nu vatame limpezimea expunerii. Crestinilor ! Voi judecati despre mantuire , dar nu stiti ce e mantuirea, nu stiti de ce au oamenii nevoie de ea; in fine, nu-L stiti pe Hristos, singurul nostru mijloc de mantuire !
Iata adevarata invatatura despre aceasta, invatatura Sfintei Biserici Sobornicesti : mantuirea sta in recapatarea impartasirii cu Dumnezeu. Tot neamul omenesc a pierdut aceasta impartasire prin caderea protoparintilor. Tot neamul omenesc este o tagma de fiinte pierite. Pierirea este partea tuturor oamenilor, atat a celor imbunatatiti, cat si a raufacatorilor. Ne zamislim in faradelege, ne nastem in pacat. “ Ma voi cobora in iad la fiul meu plangand”  ( Fac.37,35), graieste Sfantul Patriarh Iacov despre sine si despre sfantul sau fiu, Iosif cel feciorelnic si preafrumos! S-au pogarat la iad dupa incheierea pribegiei lor pamantesti nu numai pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. Iata puterea faptelor bune omenesti, iata pretul virtutilor firii noastre cazute!  Pentru a reface impartasirea omului cu Dumnezeu, astfel spus pentru mantuire, era neaparata nevoie de reascumparare. Rascumpararea neamului omenesc a fost savarsita nu de un inger, nu de un arhanghel, nu de vreo alta din fiintele inalte, dar marginite si zidite : a fost savarsita de Insusi Dumnezeu, cel Nemarginit. Patimirile- partea neamului omenesc- au fost inlocuite de patimirea Lui; lipsele meritelor omenesti au fost acoperite de vrednicia Lui nemasurata.
Toate faptele bune omenesti, care sunt neputincioase si se pogoara in iad, au fost inlocuite de o singura fapta buna puternica : credinta in Domnul nostru Iisus Hristos. Domnul a fost intrebat de catre iudei : Ce sa facem ca sa lucram lucrurile lui Dumnezeu ? Domnul le-a raspuns : Acesta este lucrul lui Dumnezeu: Sa credeti in Cel pe care L-a trimis El ( In 6,28-29 ) O singura fapta bune ne trebuie pentru mantuire credinta, insa credinta se arata prin fapte. Prin credinta ,doar prin credinta putem intra in impartasirea cu Dumnezeu, cu mijlocirea tainelor daruite de catre El. Degeaba , in chip gresit, ganditi si spuneti ca paganii si mahomedanii care sunt oameni buni se vor mantui, adica vor intra in impartasire cu Dumnezeu! Degeaba va uitati la conceptia contrara acesteia ca la o inovatie, ca la o ratacire strecurata in invatatura Bisericii!
 Nu ! Aceasta este invatatura dintotdeauna a Bisericii celei adevarate, atat a Vechiului, cat si a noului Testament. Biserica a marturisit dintotdeauna ca unul singur este mijlocul de mantuire : Rascumparatorul ! Ea a marturisit dintotdeauna ca pana si cele mai mari virtuti ale firii cazute se pogoara in iad.Daca dreptii adevaratei Biserici, luminatorii din care lumina Duhul Sfant, prorocii si facatorii de minuni, care credeau in Rascumparatorul Ce avea sa vina, dar care s-au savarsit din aceasta viata inaintea venirii Lui, daca acestia s-au pogorat la iad, cum vreti ca paganii si mahomedanii, care nu L-au cunoscut pe Rascumparator si nu au crezut in El,sa primeasca, pentru faptul ca vi se par dumneavoastra oameni de treaba, mantuirea, pe care ne-o aduce un singur mijloc – unul singur, repet-, care este credinta in Rascumparator ?
Crestinilor ! Cunoasteti-L pe Hristos ! Intelegeti ca nu-L cunoasteti, ca v-ati lepadat de El, socotind ca mantuirea este cu putinta fara El, pentru nu stiu ce fapte bune !  Cel ce crede ca te poti mantui fara credinta in Hristos se leapada de Hristos si, poate fara sa isi dea seama , cade in pacatul greu al hulei impotriva lui Dumnezeu. “ Socotim, graieste Sfantul Apostol Pavel, ca prin credinta se va indreptati omul, fara faptele Legii-iar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinta in Iisus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred, caci nu este deosebire, pentru ca toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu,indreptatindu-se in dar cu harul lui, prin rascumpararea cea prin Hristos Iisus.( Rom.3,28,22-24 ). Veti replica: “ Sfantul Apostol Iacov cere neaparat fapte bune; el invata ca credinta fara fapte este moarta “.
 Cercetati ca anume cere Sfantul Apostol Iacov. Veti vedea ca el cere, la fel ca toti scriitorii de Dumnezeu insuflati ai Sfintei Scripturi, faptele credintei, nu faptele bune ale firii noastre cazute ! El cere credinta vie, marturisita prin faptele omului celui nou,nu faptele bune ale firii cazute , ce sunt potrivnice credintei. El citeaza o fapta a Patriarhului Avraam, fapta din care s-a vadit credinta dreptului : este vorba de aducerea ca jertfa lui Dumnezeu a propriului fiu unul-nascut. A-ti junghia fiul ca sa-l jertfesti nu este nicidecum o fapta buna potrivit firii omenesti: aceasta este o fapta buna ca implinire a poruncii lui Dumnezeu, ca fapta a credintei. Uitati-va bine in Noul Testament si, indeobste, in toata Sfanta Scriptura : veti gasi ca ceasta cere implinirea poruncilor lui Dumnezeu, ca ceasta implinire este numita “ fapte “ , ca in urma acestei impliniri a poruncilor lui dumnezeu credinta in El devine vie, fiind lucratoare; fara ceasta ea este moarta, fiind lipsita de orice miscare. Si dimpotriva, veti gasi ca faptele bune ale firii cazute, care vin din simturi, din sange, din porniri si din simtamintele gingase ale inimii sunt oprite si lepadate! Iar dumneavoastra tocmai prapaditele astea de fapte bune va plac la pagani si la mahomedani ! Pentru ele chiar daca sunt insotite de lepadarea lui Hristos, ati vrea sa le dati mantuirea. Ciudata este parerea dumnezavostra despre ratiunea sanatoasa !
 De unde si pana unde, cu ce drept o gasiti in dumneavoastra? Daca sunteti crestin, ar trebui sa aveti despre acesta o conceptie crestineasca, nu alta, samavolnica sau luata de nu stiu unde ! Evanghelia ne invata ca prin cadere am dobandit ratiunea cea cu nume mincinos, ca ratiunea firii noastre cazute, oricare ar fi valoarea ei naturala, la orice treapta de sofisticare ar fi ajuns prin eruditia lumeasca, (…) ramane ratiune cu nume mincinos. Trebuie s-o lepadam, trebuie sa ne incredintam calauzirii credintei: sub aceasta calauzire, la vremea potrivita, dupa nevointe inseminate in buna credinta, Dumnezeu ii daruieste robului Sau credincios intelegerea Adevarului, astfel spus ratiunea duhovnicesca.
 Aceasta ratiune poate si trebuie recunoscuta ca ratiune sanatoasa : ea este credinta cea adeverita pe care Sfantul Apostol Pavel a descris-o atat de bine in capitolul  11 al Epitolei catre Evrei.Temelia vietii duhovnicesti este Dumnezeu. Pe aceasta piatra tare se zideste ea, si de aceea nu se clatina si nu cade.  Iar ratiunea sanatoasa “ de care vorbiti dvs, noi, crestinii, o socotim ratiune atat de bolnava, atat de intunecata si ratacita, incat vindecarea ei nici nu se poate savarsi altfel decat prin taierea cu sabia credintei tuturor cunostintelor care o alcatuiesc si prin lepadarea ei. Iar daca am recunoaste-o – pe un oarecare temei subred, tulbure pururea schimbator- drept sanatoasa, atunci ea “ sanatoasa” cum este, negresit il va lepada si pe Hristos. Lucrul acesta este dovedit de experienta. Si ce va spune ratiunea dumneavostra  sanatoasa ? Ca a recunoaste pierzarea oamenilor buni care nu cred in Hristos este ceva contrar ei ? Mai mult decat atat : ca aceasta pierzare ar fi potrivnica milostivirii unei finite atotbune ca Dumnezeu. Binenteles , ati avut descoperire de Sus despre acest lucru, despre ceea ce este potrivnic si ceea ce nu este potrivnic milostivirii lui Dumnezeu ? Nu ? Dar ratiunea dvs sanatoasa arata asta .
 A ! Ratiunea dvs sanatoasa!...Si totusi cu ratiunea dvs sanatoasa, de unde ati scos ca puteti, cu propria minte omeneasca marginita, sa intelegeti ce este potrivnic si ce nu este potrivnic milostivirii lui Dumnezeu ? Dati-mi voie sa-mi rostesc gandul : Evanghelia, altfel  spus invatatura lui Hristos, altfel spus Sfanta Scriptura, altfel spus Sfanta Biserica Soborniceasca, ne-au descoperit tot ce poate cunoaste omul despre milostivirea lui Dumnezeu, care covarseste orice filosofare, orice intelegere omeneasca, care este de neajuns pentru ele. Zadarnica este trufia mintii omenesti atunci cand incearca sa-L hotarnicesca pe Dumnezeu, Cel fara hotar, cand incearca sa explice inexplicabilul, sa supuna judecatii sale …pe cine ? Pe Dumnezeu ! O asemenea intreprindere este o intreprindere satanica !...
Tu care iti dai numele de crestin si nu stii invatatura lui Hristos! Daca din acesta invatatura cereasca , harica, nu ai invatat ca Dumnezeu e de nepatruns cu mintea, du-te la scoala, asculta ce invata copii acolo ! Profesorii de matematica le explica, vorbind despre teoria infinitului, ca aceasta, ca marime infinita, nu se supune legilor carora le sunt supuse marimile finite- numerele- , ca rezultatele lui pot fi cu desavarsire opuse rezultatelor numerelor.Iar tu, vrand sa statornicesti legi lucrarii milostivirii lui Dumnezeu , zici : “ Asta se potriveste cu ea, asta e potrivnic ei ! “ Ea se potriveste sau nu cu ratiunea ta “ sanatoasa “ cu conceptiile si senzatiile tale ! Oare din aceasta reiese ca Dumnezeu este obligat sa inteleaga si sa simta asa cum tu intelegi si asa cum sinti tu ? Asadar nu invinui judecatile Bisericii de lipsa a bunului simt si a smereniei : acesta este neajunsul tau ! Ea , Sfanta Biserica, nu face decat sa urmeze neabatut invaturii lui Dumnezeu despre lucrarile lui Dumnezeu, pe care i-a descoperit-o Dumnezeu Insusi ! O urmeaza ascultatori toti fiii ei cei adevarati, luminandu-se prin credinta, calcand in picioare ratiunea ingamfata,care se ridica impotriva lui Dumnezeu ! Credem ca putem sti despre Dumnezeu numai ce Dumnezeu a binevoit sa ne descopere! Daca ar fi o alta cale catre cunoasterea de Dumnezeu, o cale pe care sa o croim mintii noastre prin propriile puteri,nu ne-ar fi fost daruita dumnezeiasca descoperire. Ea ne-a fost daruita pentru ca avem neaparata nevoie de ea. Asadar , desarte si mincinoase sunt interpretarile proprii si ratacirea mintii omenesti !
 Spuneti : Ereticii sunt tot crestini “ .
De unde ati mai scos-o si pe asta ? Numai un om care isi da numele de crestin fara sa stie nimic despre Hristos se va socoti, in adancul nestiintei sale, crestin de acelasi fel ca ereticii si nu va deosebi sfanta credinta crestineasca de odraslele blestemului- ereziile hulitoare de Dumnezeu ! Astfel judeca despre acesta crestinii adevarati ! Numeroase cete de sfinti au primit cununa mucenicesca, au ales mai degraba cele mai cuplite chinuri, inchisoarea,surghiunul, decat sa se invoiasca a avea impartasire cu ereticii in invatatura de Dumnezeu hulitoare a acestora.
Biserica Soborniceasca a socotit dintotdeauna erezia un pacat de moarte, a socotit dintodeauna ca omul molipsit de cumplita boala a ereziei este mort sufleteste, strain de har si de mantuire, partas diavolului si al pierzarii acestuia. Erezia este un pacat al mintii. Erezia este un pacat mai mult diavolesc decat omenesc; ea este fiica a diavolului, nascocire a lui, necredinta apropiata de inchinarea la idoli. Parintii numesc de obicei inchinarea la idoli,” necredinta “, iar erezia- “ rea credinta “. In inchinarea la idoli, diavolul primea cinstire ca un dumnezeu de la oamenii orbiti, iar prin erezie ii face pe oamenii ce orbecaie partasi pacatului sau de capetenie : hula impotriva lui Dumnezeu. Cine va citi cu luare-aminte Actele Sinoadelor Ecumenice se va convinge cu usurinta ca ereticii au un carcter cu totul satanic : va vedea cumplita lor fatarnicie, trufia lor cea nemasurata, va vedea purtarea lor alcatuita din minciuna necontenita, va vedea ca ei sunt dedati la tot felul de patimi josnice, va vedea ca ei, atunci cand le sta in putere, nu se dau in laturi de la cele mai cumplite faradelegi.
Deosebit de graitoare in acesta privinta este ura lor cea neimpacata fata de fiii Bisericii Adevarate si setea de sangele lor ! Erezia este unita cu impietrirea inimii, cu o cumplita intunecare si vatamare a mintii; se tine cu indaratnicie in sufletul molipsit de ea, si greu este pentru om sa se vindece de aceasta boala ! Orice erezie cuprinde hula impotriva Duhului Sfant ; ea huleste fie dogma Sfantului Duh, dar neaparat Il huleste pe Sfantul Duh.
 Esenta oricarei erezii este hula impotriva lui Dumnezeu. Sfantul Flavian, Patriarhul Constantinopolului, care a pecetluit cu sangele sau marturisirea credintei adevarate,a rostit hotararea Sinodului Local de la Constantinopol impotriva ereziarhului Eutihie in cuvintele urmatoare :
“ Eutihie, pana acum preot si arhimandrit, a fost dat in vileag pe deplin atat de faptele lui din trecut, cat si de lamuririle lui de acum ca este partas ratacirilor lui Valentin si Apolinarie, ca urmeaza cu indaratnicie hulei lor impotriva lui Dumnezeu, cu atat mai mult cu cat nici macar n-a bagat de seama sfaturile si povetele noastre spre primirea invataturii celei sanatoase. Drept aceea,plangand si suspinand pentru pierirea lui cea desavarsita, vestim in numele Domnului nostru Iisus Hristos  ca el a cazut in hula de Dumnezeu, ca este lipsit de tot cinul preotesc, de impartasirea noastra si de carmuirea manastirii sale, dandu-le de stire tuturor celor ce vor sta de vorba cu el sau vor merge la el de acum inainte ca vor fi supusi afuriseniei .”
  Aceasta hotarare este un model al parerii generale a Bisericii Sobornicesti despre eretici ; aceasta hotarare a fost recunoscuta de toata Biserica si intarita de Sinodul Ecumenic de la Calcedon. Erezia lui Eutihie statea in aceea ca el nu marturisea in Hristos dupa intrupare doua firi, asa cum marturiseste Biserica, ci recunostea doar singura firea dumnezeiasca. Veti spune :” Si atat, asta e toata vina lui ? …” Caraghios prin lipsa lui de cunoastere adevarat si cumplit de jalnic prin miezul si urmarile sale raspunsul dat de o oarecare persoana sus-pusa, investita cu puterea acestei lumi, Sfantului Alexandru, Patriarhul Alexandriei, cu privire la erezia ariana! Persoana cu pricina il sfatuieste pe patriarh sa pastreze pacea, sa nu starneasca galceava, care este atat de potrivnica duhului crestinismului, din pricina unor cuvinte; scrie ca el nu gaseste nimic condamnabil in invatatura lui Arie, ci doar o anumita deosebire in modul de exprimare.
 Acest “ mod de exprimare in care nu este nimic condamnabil “ , observa istoricul Fleury, respinge Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – numai atat ! Asadar darama toata credinta crestina- numai atat! Remarcabil este faptul ca toate ereziile din vechime, sub felurite masti schimbatoare, nazuiau spre un singur scop : ele respingeau Dumnezeirea Cuvantului si rastalmaceau dogma Intruparii. Cele mai noi se straduie in primul rand sa respinga lucrarile Duhului Sfant : cu hule ingrozitoare, ele au lepadat dumnezeiasca Liturghie, toate tainele, toate lucrurile in care Biserica Sobornicesca a recunoscut dintotdeauna lucrarea Sfantului Duh. Ele numesc lucrurile acestea” randuieli omenesti “ ba chiar si mai obraznic : “ superstitie, “ ratacire “ ! Binenteles in erezie nu vedeti nici talharie , nici hotie ? Poate pentru ca n-o socotiti pacat ?
In ea este lepadat Fiul lui Dumnezeu, in ea este lepadat si hulit Duhul Sfant- numai atat !  Cel care a primit si tine o inavatatura hulitoare de Dumnezeu, cel ce rosteste hula impotriva lui Dumnezeu nu talhareste, nu fura, chiar face faptele cele bune ale firii cazute ! Cum poate Dumnezeu sa-I refuse mantuirea !?.. Toata pricina ultimei dumneavoastra nedumeriri , ca si a tuturor celorlalte, este profunda necunoastere a crestinismului ! Sa nu credeti ca aceasta necunoastere este un neajuns de mica insemnatate ! Nu !
 Urmarile ei pot fi pierzatoare, mai ales acum, cand in societate circula nenumarate carticele cu titlu crestin, dar cu invatatura sataniceasca . Nestiind adevarata invatatura crestina, puteti primi un gand mincinos, hulitor de Dumnezeu, drept adevar, vi-l puteti insusi, iar odata cu el va veti insusi si pierzarea vesnica. Hulitorul de Dumnezeu nu se va mantui ! Acele nedumeri pe care le-ati exprimat in scrisoarea dumneavoastra sunt niste vrajmasi cumpliti ai mantuirii dvs. Miezul lor este lepadarea de Hristos! Nu va jucati cu mantuirea dvs , nu va jucati ! Atfel veti plange vesnic .
 Indeletniciti-va cu citirea Noului Testament si a Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe , nu a Terezelor, nu a Franciscilor si a celorlalti smintiti apuseni pe care biserica lor eretica ii da drept sfinti ! Cercetati la Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe cum trebuie inteleasa corect Scriptura, ce fel de vietuire, de ganduri si simtaminte se cuvine sa aiba crestinul. Pornind de la Scriptura si de la credinta vie, sa-L cercetati pe Hristos si sa cercetati crestinismul. Inainte de a veni ceasul cel infricosator in care ca veti infatisa lui Dumnezeu spre a fi judecat, dobanditi indreptatirea pe care El o da in dar tuturor oamenilor prin crestinism.”

Nota:

Fragment preluat din cartea “ De la intristarea inimii la mangaierea lui Dumnezeu – Scrisori catre mireni “ autor Sfantul Ignatie Briancianinov.