" In
urma cu cativa ani ,in Manastirea Pskovo-Pecersk,s-a stins un schimnic cucernic
si virtuos.Zilnic se ruga mult, statea in picioare la pravilele lungi, respecta
toate canoanele monahale, era un bun exemplu pentru fratii de obste si pentru
toti pelerinii. Cand era intrebat despre viata sa,el incepea sa planga cu amar,
sa se bata peste piept si sa spuna:” Credeti-ma , fratilor, ca sunt cel mai
pacatos om de pe pamant”. Putini dintre frati stiau taina vietii lui.S-a
intamplat aceasta in 1918, intr-un satuc din Ural. In localitate a oprit o
masina din care au coborat cativa ” tovarasi “ imbracati in geci de piele,
legati cu panglici rosii la brat si inarmati cu mitraliere si revolvere.
Dupa ce locuitorii satucului s-au adunat pe platform din fata bisericii, ei le-au spus ca au venit sa-i imobilizeze pe toti tinerii in detasamentul ( CEKA- Comisia extraordinara pe intreaga Rusie pentru combaterea contrarevolutiei, speculei si abuzului de putere ), in scopul satisfacerii serviciului militar. In acele timpuri, toti stiau ce inseamna CEKA si multi s-au opus ordinului lor de inrolare, fiind impuscati imediat pentru nesupunere fata de puterea sovietica. Altii insa s-au aliniat in coloana, asteptand decizia comisarilor. Cand grupul de tineri s-a marit,li s-a ordonat sa urce in masina si, in scurt timp au plecat. Printre ei se afla si un tanar de 17 ani. Fiind adusi in cazarma, au fost instruiti sa traga din toate tipurile de arma, sa tortureze si sa chestioneze. Dupa aceasta novicii au fost delegate in prima lor misiune. Locuitorii unui satuc nu fusese in stare sa colecteze cantitatea de produse agricole pretinsa de stat, si comisarul i-a condamnat pe toti la moarte prin impuscare, ca “ pilda moralizatoare” pentru ceilalti.
Dupa ce locuitorii satucului s-au adunat pe platform din fata bisericii, ei le-au spus ca au venit sa-i imobilizeze pe toti tinerii in detasamentul ( CEKA- Comisia extraordinara pe intreaga Rusie pentru combaterea contrarevolutiei, speculei si abuzului de putere ), in scopul satisfacerii serviciului militar. In acele timpuri, toti stiau ce inseamna CEKA si multi s-au opus ordinului lor de inrolare, fiind impuscati imediat pentru nesupunere fata de puterea sovietica. Altii insa s-au aliniat in coloana, asteptand decizia comisarilor. Cand grupul de tineri s-a marit,li s-a ordonat sa urce in masina si, in scurt timp au plecat. Printre ei se afla si un tanar de 17 ani. Fiind adusi in cazarma, au fost instruiti sa traga din toate tipurile de arma, sa tortureze si sa chestioneze. Dupa aceasta novicii au fost delegate in prima lor misiune. Locuitorii unui satuc nu fusese in stare sa colecteze cantitatea de produse agricole pretinsa de stat, si comisarul i-a condamnat pe toti la moarte prin impuscare, ca “ pilda moralizatoare” pentru ceilalti.
Satul a fost inconjurat de
soldati.Batranii,femeile si copiii au fost pusi la zid, iar tinerilor cekisti
li s-a ordonat sa-i impuste.Cekistii , fiind nascuti si crescuti la tara, nu
indrazneau sa traga. De aceea ,prima rafala de gloante a zburat deasupra
capetelor condamnatilor. Atunci comisarul i-a amenintat pe tineri :” Daca nu
veti trage in ei, voi impusca pe fiecare al zecelea dintre voi.” Desi ordinal a
rasunat din nou, cekistii nu au indraznit sa traga nici de data aceasta in
locuitorii nevinovati.
Astfel, comisarul a trecut de-a lungul coloanei si a impuscat pe fiecare al zecelea soldat.Pentru ca le era scumpa viata, soldatii s-au conformat si i-au ucis pe tarani. Dupa acest masacru au urmat si alte nenumarate torture si condamnari la moarte. Inaintea condamnarilor in masa, soldatii erau siliti sa bea votca, pentru a executa mai lesne ordinele autoritatilor.Dupa ce isi reveneau din starea de betie, ii mustra chinuitor de mult constiinta, incat nu puteau sa inghita nici macar o bucata de paine.
Odata, tanarul de 17 ani l-a intrebat pe comisar:” La ce ne foloseste sa ii omoram pe oameni ?” Comisarul,neamt de origine, i-a raspuns :” Acestia sunt contrarevolutionari. De aceea, imi va fi mila mai curand de o musca decat de ei”. Asa a luat sfarsit educatia politica.Anii treceau. Razboiul civil a incetat. In tara se “ construia” socialismul, incepusera colectivizarea, cincinalele , si , desigur, au urmat alte represalii, teroarea si condamnarile. Cu cat puterea sovietica” faurea fericirea” poporului,cu atat mai multi oameni erau exterminati. Tanarul despre care am vorbit anterior se maturizase si cugeta mult asupra situatiei create in societate. Multi din colegii sai au devenit alcoolici, unii au innebunit, altii s-au sinucis, nesuportand amarele mustrari de constiinta, iar urmatorii au devenit mari functionari pentru “ ispravile “ lor din trecut.
Nici ei insa nu bucurau prea mult timp de putere: de regula, cei care se luptau contra “ dusmanilor poporului “ erau declarati mai tarziu ei insisi “ dusmani”, fiind condamnati la moarte. El a inteles ca , mai devrem sau mai tarziu, va infrunta aceeasi soarta. Cu prima ocazie, a solicitat demisia din CEKA. Desi a plecat de acolo, ii persista mereu in minte imaginea persoanelor pe care le ucisese. Isi pierduse cu desavarsire linistea : cand inchidea ochii, vedea lacuri de sange si privirea celor impuscati.Adesea isi amintea de preotii care mergeau la moarte cu bucurie, cantand rugaciuni si intarindu-se unii pe altii. In fata mortii erau senini, aveau chipuri luminate si o liniste sufleteasca straina calailor sovietici.
Ei ii iertau si ii binecuvantau pe ucigasii trupurilor lor.In toate acestea se simtea maretia de neinvins a duhului omenesc si o putere inaccesibila mintilor impatimite. Se parea ca acesti muritori vad si stiu lucruri de neconceput pentru calai.Deopotriva cu amintirile oribile, pastra in minte imaginea luminoasa a copilariei, biserica unde il ducea mama ca sa fie impartasit, slujba de Paste si , ulterior, bucuria de a sta la masa cu intreaga familie.Amintirile copilariei sale neprihanite le simtea departate si despartite de multimea timpului si a sangelui semenilor sai. Odata , acest om a intrat intr-o biserica.
S-a apropiat de icoana Mantuitorului, s-a rugat sa-i potoleasca chinul sufletesc si sa-i ierte multimea pacatelor de moarte.Desi omorase la ordinul altora, se simtea foarte vinovat pentru crimele comise.A plans foarte mult in fata chipului Mantuitorului si ,cand a iesit din biserica, si-a simtit sufletul usurat. De atunci a inceput sa frecventeze mai des biserica.
La un moment dat, a hotarat sa se spovedeasca unui preot. Spovedania a durat cateva ore,in timpul careia a plans neincetat. A inteles ca Domnul Iisus Hristos este unica lui salvare, ca numai El poate sa-I izbaveasca de cosmarurile care il urmaresc neincetat. Acest om a mers in manastire, a fost tuns monah si apoi a imbracat schima.Intreaga sa viata L-a rugat pe Dumnezeu sa-l ierte si s-a rugat pentru toti oamenii ucisi de el. Dumnezeu a primit pocainta lui, caci si-a adeverit neprihanirea printr-o viata si un sfarsit sfant. Pocainta este sensul vietii fiecarui om.(…) Prin urmare sa nu amanam pocainta noastra. Sa ne amintim mai des una din poruncile de seama ale Mantuitorului : “ Pocaiti-va , caci s-a apropiat Imparatia cerurilor !”
Astfel, comisarul a trecut de-a lungul coloanei si a impuscat pe fiecare al zecelea soldat.Pentru ca le era scumpa viata, soldatii s-au conformat si i-au ucis pe tarani. Dupa acest masacru au urmat si alte nenumarate torture si condamnari la moarte. Inaintea condamnarilor in masa, soldatii erau siliti sa bea votca, pentru a executa mai lesne ordinele autoritatilor.Dupa ce isi reveneau din starea de betie, ii mustra chinuitor de mult constiinta, incat nu puteau sa inghita nici macar o bucata de paine.
Odata, tanarul de 17 ani l-a intrebat pe comisar:” La ce ne foloseste sa ii omoram pe oameni ?” Comisarul,neamt de origine, i-a raspuns :” Acestia sunt contrarevolutionari. De aceea, imi va fi mila mai curand de o musca decat de ei”. Asa a luat sfarsit educatia politica.Anii treceau. Razboiul civil a incetat. In tara se “ construia” socialismul, incepusera colectivizarea, cincinalele , si , desigur, au urmat alte represalii, teroarea si condamnarile. Cu cat puterea sovietica” faurea fericirea” poporului,cu atat mai multi oameni erau exterminati. Tanarul despre care am vorbit anterior se maturizase si cugeta mult asupra situatiei create in societate. Multi din colegii sai au devenit alcoolici, unii au innebunit, altii s-au sinucis, nesuportand amarele mustrari de constiinta, iar urmatorii au devenit mari functionari pentru “ ispravile “ lor din trecut.
Nici ei insa nu bucurau prea mult timp de putere: de regula, cei care se luptau contra “ dusmanilor poporului “ erau declarati mai tarziu ei insisi “ dusmani”, fiind condamnati la moarte. El a inteles ca , mai devrem sau mai tarziu, va infrunta aceeasi soarta. Cu prima ocazie, a solicitat demisia din CEKA. Desi a plecat de acolo, ii persista mereu in minte imaginea persoanelor pe care le ucisese. Isi pierduse cu desavarsire linistea : cand inchidea ochii, vedea lacuri de sange si privirea celor impuscati.Adesea isi amintea de preotii care mergeau la moarte cu bucurie, cantand rugaciuni si intarindu-se unii pe altii. In fata mortii erau senini, aveau chipuri luminate si o liniste sufleteasca straina calailor sovietici.
Ei ii iertau si ii binecuvantau pe ucigasii trupurilor lor.In toate acestea se simtea maretia de neinvins a duhului omenesc si o putere inaccesibila mintilor impatimite. Se parea ca acesti muritori vad si stiu lucruri de neconceput pentru calai.Deopotriva cu amintirile oribile, pastra in minte imaginea luminoasa a copilariei, biserica unde il ducea mama ca sa fie impartasit, slujba de Paste si , ulterior, bucuria de a sta la masa cu intreaga familie.Amintirile copilariei sale neprihanite le simtea departate si despartite de multimea timpului si a sangelui semenilor sai. Odata , acest om a intrat intr-o biserica.
S-a apropiat de icoana Mantuitorului, s-a rugat sa-i potoleasca chinul sufletesc si sa-i ierte multimea pacatelor de moarte.Desi omorase la ordinul altora, se simtea foarte vinovat pentru crimele comise.A plans foarte mult in fata chipului Mantuitorului si ,cand a iesit din biserica, si-a simtit sufletul usurat. De atunci a inceput sa frecventeze mai des biserica.
La un moment dat, a hotarat sa se spovedeasca unui preot. Spovedania a durat cateva ore,in timpul careia a plans neincetat. A inteles ca Domnul Iisus Hristos este unica lui salvare, ca numai El poate sa-I izbaveasca de cosmarurile care il urmaresc neincetat. Acest om a mers in manastire, a fost tuns monah si apoi a imbracat schima.Intreaga sa viata L-a rugat pe Dumnezeu sa-l ierte si s-a rugat pentru toti oamenii ucisi de el. Dumnezeu a primit pocainta lui, caci si-a adeverit neprihanirea printr-o viata si un sfarsit sfant. Pocainta este sensul vietii fiecarui om.(…) Prin urmare sa nu amanam pocainta noastra. Sa ne amintim mai des una din poruncile de seama ale Mantuitorului : “ Pocaiti-va , caci s-a apropiat Imparatia cerurilor !”
Nota:
Fragment preluat din cartea " Este posibila mantuirea in secolul XXI ? " autor Ieromonah Serghie Rabko
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu