“ Viata
aceasta constituie stadionul unde trebuie sa ne nevoim ca s-o castigam pe cea
vesnica. Intrebarea este cum trebuie sa ne nevoim. Sunt fixate in mod clar
limitele faptelor care constituie pacatul, sau nu cumva limitele acestea sunt
mai largi ? Aceasta zapaceala a oamenilor a ajuns acum intr-o asemenea masura,
incat sa li se impute si Sfintilor Parinti ca ei, chipurile,,nu se inteleg
intre ei cu privire la faptul unde se opreste viata in Hristos si unde incepe
pacatul.
Insa cel ce a cercetat in profunzime si impartial pe Sfintii Parinti,
va descoperi ca nu se impotrivesc deloc in acest punct.Dar sa determinam
pozitia Bisericii In general. Cred ca suntem cu totii de acord ca desavarsit
lucru este sa ne facem sfinti ca Dumnezeu.Si lucrul acesta nu e un simplu
cuvant. Ci inseamna, in cuvinte simple si clare, ca trebuie, pe cat e posibil,
sa ne limitam grija fata de lucrurile cele pieritoare si pamantesti, ca se ne
afierosim mai mult viata noastra in Dumnezeu.
Sa ma explic: Mancarea( hrana) e
binecuvantata si Biserica se roaga pentru daruirea ei cu indestulare fiilor ei.
Nu este pacat sa mancam hrana care se cere pentru intretinerea noastra. Daca
omul limiteaza si aceasta nevoie biologica a sa si grija fata de ea devine
faorte mica, incat din aceasta limitare sa iconomiseasca mai mult timp si mai
buna dispozitie pentru comuniunea cu Dumnezeu, atunci va lua plata pentru
nevoinat in cauza. Sfantul Antonie, si in general, pustnicii, de ce si-au
limitat hrana lor pana la cat mai putin posibil ?Foarte simplu, deoarece
astfel, limitand si nevoile lor biologice, au ramas mai mult timp neraspanditi
in singuar lor grija : unirea lor cu Dumnezeu. Aceasta este lucrul cel
desavarsit.
Dar ce se va intampla cu restul oamenilor, care nu au numai grija
hranei,ci si alte multe nevoi ? Toti acestia vor merge in iad ? Fireste ca nu !
Biserica ne primeste cu slabiciunile si pacatele noastre. Numai sa ne pocaim
pentru ele si sa ne smerim cu adevarat inaintea indelungii rabdari a lui
Dumnezeu, Care ne primeste cu toate ca noi, din pricina slabiciunii omenesti,
inclinam spre cele ispititoare si pamantesti. Smerenia si pocainta ne
mantuiesc. Din punctul acesta insa pana la a considera ca viata noastra, cu
placerile ei, fie si legitime dupa Dumnezeu, este un lucru desavarsit, exista o
prapastie de netrecut. Altceva este desavarsirea spre care trebuie sa tindem si
altceva este ceea ce facem noi oamenii.
A intelege care este lucrul corect
dupa Dumnezeu, a te nevoi pentru asta si a cere iertare deoarece n-ai reusit sa
izbandesti, exact aceasta este continutul vietii crestine constiente. Asadar
pentru noi, cei multi, care din multa neputinta nu putem ajunge la masurile
desavarsirii, Biserica se ingrijeste si, luandu-ne de mana( pas cu pas, asa cum
inavata copii cei mici sa mearga ) , incearca sa ne povatuiasca spre
desavarsire, care e indumnezeirea noastra.(…)
Sa revenim acum la chestiunea
casatoriei si a relatiilor conjugale incepand de la Adam si Eva. Inainte de
cadere viata lor in rai era o placere continua. Nu trebuiau sa se impreuneze ca
sa simta o placere speciala. Toata viata lor era o fericire nesfarsita.
Relatiile lor,daca ar fi ramas in rai, ar fi fost nepatimase. Insa dupa cadere
“ Adam a cunoscut pe Eva, femeia sa” ( Fac.4,1 ) . A cunoscut adica ceva nou in
relatiile lor. Doar dupa cadere si de atunci inainte, in relatiile barbatului
cu femeia se instaleaza desfatarea unei placeri speciale. De ce oare ? Ca sa
iubeasca barbatul mai mult pe femeia sa si invers ? Atunci defarnatii ar trebui
sa fie sotii ideali.(…) Asadar suntem indrumati la concluzia ca Dumnezeu a vrut
sa lege aceasta relatie cu atata placere numai si numai deoarece a unit-o cu
facerea de copii - altfel am fi avut de a face cu o placere fara nici un
principiu. Trebuie sa accentuam inca si faptul ca facerea de copii nu sfinteste
aceasta placere, deoarece atunci ar fi fost ingaduita facerea de copii si in
afara casatoriei. Dimpotriva, Taina casatoriei e aceea care sfinteste placerea
pentru facerea de copii. Sa nu ne scape faptul ca, precum am spus si mai
inainte, scopul omului este sa se nevoiasca sa devina sfant ca Dumnezeu, ca sa
poata astfel castiga Imparatia Cerurilor.
Prin urmare scopul,si al casatoriei,
la asta se reduce: la mantuirea sotilor si a fiilor lor si nu simplu la facerea
de copii, si cu atat mai putin la desfatarea trupeasca. Facerea de copii nu
este biletul pentru rai, contribuie insa la dobandirea lui .Sfantul Apostol
Pavel ne spune in Epistola cea dintai catre Corinteni :” Vreau ca toti oamenii
sa fie ca si mine” ( 7,7 ) adica necasatoriti. Aici ne arata exact lucrul
desavarsit. Si cred ca nu este greu sa intelega oricine de ce este desavarsit.
Foarte simplu,deoarece cel casatorit trebuie sa se ingrijeasca pentru femeia si
pentru copii lui, prin urmare, nu este complet neraspandit ca sa se predea in
intregime lui Dumnezeu. Asadar, necasatoria este lucrul desavarsit si “ cine
poate sa cuprinda, sa cuprinda “ ( Matei.19,12 ) Iar cine nu poate cuprinde (
intelege ) sa vina la “ comuniunea casatoriei “ Acestea sunt lucruri clare. Cu
cei casatoriti ce sa intampla Au pierdut ei Imparatia Cerurilor ? Desigur ca nu
! Insusi Dumnezeu a facut casatoria Taina si a binecuvantat-o in Canna.
Desigur
aceasta stare este foarte departe de ceea ce spun multi, ca deoarece s-au
casatorit si legaturile cu femeia sunt legale, dupa Dumnezeu, nu-i poate
impiedica nimeni de la ele.In regula, sunt legale, dar nu ca sa substituie
dragostea fata de Hristos. Daca se intampla asta, atunci seamana cu acela care,
potrivit parabolei, a raspuns la chemarea Stapanului casei: “ Mi-am luat femeie
si de aceea nu pot veni “( Luca 14,20 ). Asadar si in cadrul casatoriei trebuie
si se poate nevoi cineva pentru mantuire si poate isbuti. Dar cum ?
Sfantul
Apostol Pavel spune simplu si clar in Epistola intaia catre Corinteni :” Sa nu
va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala, pentru un timp, ca sa va
indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu
va ispiteasca satana, din pricina nainfranarii voastre. Si acesta o spun dupa
ingaduintal, nu dupa porunca. Eu voiesc ca toti oamenii sa fie cum sunt eu
insumi.Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui; unul intr-un fel, altul
intr-altfel “( 7,5-7 ). Prin urmare, lucrul desavarsit in cadrul casatoriei
este sa traiesti ca necasatorit. Dar numai ca infranarea sa se faca in urma
unei intelegeri comune, altfel e pacat.Lucruri lesne de explicat ! Nu poate un
sot sa lipseasca pe celalalt de trupul sau, deoarece, foarte simplu, insusi
Apostolul Pavel spune ca trupul fiecarui sot este stapanit de celalalt. “
femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu
este stapan pe trupul sau, ci femeia ( I Cor.7,4 ). Vrei sa fii stapan pe
trupul tau ? Ramai necasatorit. De aceea necasatoria este lucrul desavarsit.
Dar vreti ca si voi, sotii, sa va tineti deoparte si sa va afierositi lui Dumnezeu?
Faceti-o. Acesta este lucrul desavarsit in cadrul casatoriei.Dar de ce acesta
este lucrul desavarsit? Deoarece numai pentru dragostea lui Dumnezeu te
lipsesti de o legatura legala si binecuvantata. Faci adica ceea ce face
pustnicul care se lipseste de hrana binecuvantata, ca sa se apropie mai mult de
Dumnezeu.Dar poate spune cine : sunt bune toate acestea, dar sunt cu neputinta
sa se realizeze.” Cele cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu “(
Luca.18,27).(…) Impotrivirea la asta are insa si o dreapta combatere: Daca va
trebui sa pleci in strainatate pentru motive profesionale sau stintifice pentru
o perioada de timp mai lunga,de cele mai multe ori esti nevoit sa te lipsesti
de femeia ta. Ce vei face atunci tu, ca si crestin? Te vei da pacatului? Daca
ea se imbolnaveste si ramane mai mult timp in spital ce vei face ? Iti vor pune
paravn in spital ca sa fi cu ea ? Sau o vei insela ? De nevoie te vei infrana.
Deci daca pentru motive profesionale, stiintifice sau de sanatate, te lipsesti
cu buna intelegere, de femeia ta, pentru Hristos nu te poti lipsi putin ? Sau
suntem crestini si iubim pe Hristos, sau nu !
Dar poate spune cineva. Dar, dar
in felul acesta viata noastra va fi un chin continuu.Pe de o parte sa stii ca
trebuie sa te infranezi pentru anumite perioade si pe de alta sa nu reusesti.
Dimpotriva, lucrul acesta pentru crestin nu este un chin si o neliniste, ci o
nevointa. Aceste notiuni sunt complet diferite una de alta. Este desigur putin
mai greu, da sa nu uitam ca asta a spus-o Insusi Domnul:" Stramta este poarta
si ingusta calea care duce la viata” ( Matei 7,14 ).
Nota:
Fragment preluat din cartea “Crampeie de viata “ autor Cuviosul Staretul
Epifanie Teodoropulos . Icoana postata mai sus ii reprezinta pe Sfintii soti Petru si Fevronia praznuiti de Biserica Ortodoxa pe 25 iunie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu