"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov


Faceți căutări pe acest blog

luni, 14 ianuarie 2013

Postul pentru mireni si monahi !

Capul virtutilor este rugaciunea; temelia lor este postul.Postirea inseamna a manca intotdeauna cu masura, alegand cu luare-aminte bucatele pe care le mancam. Om trufas ! Visezi asa de mult si asa de semet cu privire la mintea ta, iar ea atarna cu desavarsire si fara contenire de stomac. Legea postului, ce pare o lege pentru pantece, este de fapt o lege pentru minte. Mintea care imparateste in om, daca voieste sa intre in drepturile sale de stapanitoare si sa le pastreze, trebuie mai inainte de orice sa se supuna legii postului(…) numai prin trezvie necontenita poate ea sa cugete la poruncile evanghelice si sa le urmeze. Temelia virtutilor este postul. Omului nou zidit, cand a fost pus in rai, I s-a dat o singura porunca; porunca postului. Fireste, ea a fost data fiindca era indeaujuns pentru a-l pastra in neprihanirea lui pe cel intai zidit. Porunca nu privea multimea mancarii, ci felul ei. Asasar sa taca cei ce recunosc postul doar in privinta multimii, iar nu a felului mancarii. Adancindu-se in cercetarea prin cercare a postului, vor vedea ce insemnatate are felul mancarii. Asa de insemnata este porunca postului, data omului in rai de catre Dumnezeu, incat odata cu porunca a fost rostita si amenintarea cu pedeapsa daca porunca avea sa fie incalcata. Pedeapsa este imbolnavirea omului de moartea vesnica. Si acum continua moartea pacatului sa-I imbolnavesca pe calcatorii sfintei porunci a postului.
 Cel care nu pazeste masura si alegerea cu grija a mancarii nu poate sa-si pastreze fecioria, nici intreaga intelepciune, nu-si poate infrana mania, se deda leneviei, tarndavirii si intristarii, se face rob al slavei desarte, salas al trufiei, pe care o baga in om starea lui trupeasca, ce apare cel mai adeseori din pricina mesei bogate si ospatarii pana la sat. Porunca postului a fost innoita sau intarita de catre Evanghelie: Ci luati aminte sa sine-va, ca sa nu se ingreuneze inimile voastre cu satul mancarii si cu betia (Lc.XXI,34),a poruncit Domnul. Satul mancarii si betia ingroasa nu numai trupul , ci si mintea si inima, adica il aduc pe om, cu sufletul si cu trupul, intr-o stare trupeasca. Dimpotriva postul il aduce pe crestin intr-o stare duhovnicesca. Cel curatit prin post este smerit cu duhul, cu intreaga intelepciune, tacut, subtire in simtirile inimii si in ganduri, usor la trup,in stare de nevointe si de vederi duhovnicesti, in stare sa primeasca harul dumnezeiesc. Omul trupesc este cu totul cufundat in desfatari pacatoase. El e impatimit de placeri si cu trupul, si cu inima, si cu mintea, el nu numai ca nu-I in stare sa se defete duhovniceste si sa primesca harul dumnezeiesc, dar nu-I in stare nici macar sa se pocaiasca. Indeobste, el nu-I in stare de indeletniciri duhovnicesti: este tintuit de pamant, s-a inecat in materie, e mort viu cu sufletul. Vai voua, celor ce sunteti satui acum, ca veti flamanzi! (Lc.VI,26).
 Asa a grait Cuvantul lui Dumnezeu despre calcatorii poruncii sfantului post. Cu ce va veti hrani in vesnicie, daca aici nu ati gustat nici una din bunatatile ceresti ? Cum veti putea sa va hrani cu bunatatile ceresti si sa va indulciti de ele, cand n-ati agonisit nici o iubire fata de ele, ci numai scarba? Adevarata paine a crestinului este Hristos. Saturarea ce nu cunoaste sat cu acesta paine - iata “ imbuibarea” si desfatarea cea mantuitoare la care sunt chemati toti crestinii. (…) Minunata e imbinarea postului cu rugaciunea ! Rugaciunea este imbinata de putere daca nu e intemeiata pe post, iar postul e neroditor daca pe el nu e zidita rugaciunea.Postul il desface pe om de patimile trupesti, iar rugaciunea se lupat cu patimile sufletesti, si dupa ce le-a biruit, patrunde intreaga alcatuire a omului, il curateste; in biserica cea cuvantatoare curatita, ea Il aduce pe Dumnezeu.
Ce este patima imbuibarii si betiei ? Pofta firesca de mancare si bautura care si-a pierdut dreapta randuiala, care le pretinde mancare si bautura mult mai multa si mai felurita decat este nevoie pentru sprijinirea vietii si a puterilor trupesti , asupra carora mancarea, cand prisoseste, lucreaza in chip cu totul potrivnic rostului sau firesc, lucreaza in mod vatamator, slabindu-le si nimicindu-le. Pofta de mancare se indrepteaza prin mese simple si infranarea de la ghiftuire si de la desfatarea cu gustul mancarii. Pentru inceput, trebuie parasita ghiftuirea si defatarea cu gustul mancarii; prin acesta, pofta de mancare se ascute si se indrepteaza, iar cand se indrepteaza, atunci se multumeste cu mancarea simpla. Dimpotriva, pofta de mancare indestulata prin ghiftuire  si defatare cu gustul mancarii slabeste. Pentru a o starni, folosim felurite mancaruri si bauturi gustoase. La inceput, pofta pare indestulata, apoi se face mai pretentioasa si, in cele din urma, se preface intr-o patima bolnavicioasa, ce ascuta necontenita indulcire si ghiftuire si nicodata nu se mai satura. Hotarandu-ne sa ne inchinam viata lui Dumnezeu, punem la temelia nevointei noastre postul . Si noi sa nu ingaduim nicicum, niciodata,sub nici un pretext, a calca porunca postului prin ghiftuire si mai ales prin betie.(…) Postul e pentru om, nu omul pentru post, insa oricum am intrebuinta mancarea, des sau rar, ghiftuirea este oprita cu desavarsire : ea il face pe om incapabil de nevointele cele duhovnicesti si deschide usa altor patimi trupesti.
Postul fara masura, adica infranarea prisositoare si prelungita de la mancare, nu e incuviintata de Sfintii Parinti : din infranarea cea fara de masura si slabanogirea ce ia nastere din acesta omul isi pierde puterea dea mai savarsi nevointele duhovnicesti, adeseori cade in ghiftuire,adeseori cade in patima semetirii si trufiei. (…) Foarte insemnat este felul mancarii. Macarea continua sa aiba si acum o puternica lucrare asupra sufletlui, lucru care e foarte invederat in privinta folosirii vinului. Acesta lucrare a mancarii este intemeiata pe felurita ei inraurire asupra trupului si sangelui si pe faptul ca aburii si gazele ei urca de la stomac la creier si inrauresc mintea.(…) Condimentele iuti trebuie indepartate de la masa, fiindca starnesc patimile trupesti. Aici intra piperul, ghimbirul si altele.Cea mai firesca mancare este cea pe care i-a randuit-o Ziditorul omului indata dupa zidire: hrana vegetala. Dumnezeu le-a grait stramosilor : “ Iata, am dat voua toata iarba care face samanta, care este deasupra a tot pamantul : si tot pomul ce are intru sine rod de samanta va fi voua de mancare ( Fac.I,29).
De-abia dupa potop a foast ingaduita mancarea carnii.(Fac.IX,3) Hrana vegetala e cea mai buna pentru nevoitor. Ea infierbanta cel mai putin sangele, ingroasa cel mai putin trupul; vaporii si gazale ce iau nastere din ea si urca la creier au cea mai mica inraurire asupra lui; in fine, ea este cea mai sanatoasa, dat fiind ca stimuleaza in cea mai mica masura producerea de mucus in stomac. Din aceste pricini, ea inlesneste omului pastrarea curatiei si trezviei mintii, iar stapanirea acesteia asupra intregii alcatuiri a omului se intareste; aspra celor ce o intrebuinteaza au mai putina inraurire patimile si acestia au mai multa putere spre a se indeletnicii cu nevointele bunei cinstiri. Pestele ,mai ales cel gras de mare, are deja cu totula alte insusiri : el are o inraurire mai puternica asupra creierului, ingroasa trupul, aprinde sangele, umple stomacul de sucuri vatamatoare, mai ales cand este intrebuintat adeseori si in chip statornic. Aceste insusiri le are, intr-o masura neasemuit mai mare, si carnea: ea ingroasa trupul grozav, pricinuindu-I o deosebita ingreunare; vaporii si gazale ei ingreuneaza foarte tare creierul. Din acesta pricina ea nu este intrebuintata nicidecum de catre monahi; ea le ramane oamenilor care traiesc in lume si se indeletnicesc tot timpul cu munci trupesti grele. Dar si pentru acestia intrebuintarea ei statornica este vatamatoare.” Cum – vor striga aici parutii intelepti. Mancarea carnii este ingaduita omului de Dumnezeu, iar voi opriti folosirea ei ?
La acestea vom raspunde cu vorbele Apostolului: Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos : toate imi sunt ingaduite,dar nu toate zidesc ( I Cor.X,23). Noi ne ferim de folosirea carnii nu pentru ca am socotit-o necurata, ci pentru ca ea ingreuneaza foarte mult intreaga noastra alcatuire, impidicand sporirea duhovnicesca. Sfanta Biserica, ingaduind, prin inteleptele sale randuieli si parvile,crestinilor ce locuiesc in lume, intrebuintarea mancarurilor din carne, nu le-a ingaduit intrebuintarea lor necontenita, ci a despartit rastimpurile in care este ingaduita mancarea carnii prin rastimpuri de infranare, in care crestinul se scutura de ingreunarea carnurilor si se invioreaza duhovniceste. Aceasta roada a posturilor o poate cunoaste din proprie experienta cel care le pazeste. Monahilor le e oprita intrebuintarea carnurilor; le e ingaduit sa intrebuinteze lactate si oua in rastimpurile cand mirenii pot sa manance carne. La anumite soroace si in anumite zile, li se ingaduie si pestele – dar in cea mai mare parte a timpului ei pot sa intrebuinteze doar hrana vegetala.(…) Pravilele postirii au fost randuite de Sfanta Biserica cu scopul de a-i ajuta pe fiii ei, ca o calauza pentru intreaga obste crestina. In privinta masurarii postului, fiecare trebuie sa se cerceteze pe sine cu ajutorul unui parinte duhovnicesc incercat si cu darul dreptei socotinte si sa nu i-a asupra-si un post mai presus de puterile sale,fiindca iarasi o spun, postul e pentru om, nu omul pentru post; mancarea, care e lasata pentru sprijinirea trupului, nu trebuie sa-l slabanogeasca. “ De iti vei infrana pantecele, a spus Sfantul Vasile cel Mare, vei inta in rai; de nu-l vei infrana, vei intra in iad”. Prin “ rai “ trebuie sa intelegem aici starea harica de rugaciune, iar prin iad starea patimasa. Starea harica a omului in vremea petrecerii sale pamantesti slujeste drept zalog al fericirii lui in Edenul ceresc; caderea in stapanirea pacatului si in starea de moarte sufletesca sulujeste drept zalog al caderii in prapastia iadului pentru muncile cele vesnice. Amin “ "
 
Nota: Fragment preluat din cartea "Experiente ascetice "autor Sfantul Ignatie Briancianinov

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu