Serafim Rose ( prima parte )

Pot spune cu sinceritate, ca citind viata, Parintelui Serafim am inceput sa ma cunosc adanc, pe mine insumi in tot ce tine de sufletul meu.
Si poate fiecare dintre noi spunem ,ca ne cunoastem bine, daca nu chiar foarte bine, dar adevarul e si am inteles acest lucru, cu timpul , ca adevarata cunoastere de sine este numai in Dumnezeu si numai in Dumnezeu ne putem descoperi consistenta si profunzimea sufletului nostru.
Acest dar l-a avut Parintele Serafim, De a Ajuta , ca prin el si invatatura lui de la Duhul Sfant, oamenii sa ajunga sa se cunoasca.
Pentru mine profunzimea lui e fara capat si un dar pe care l-am primit de la Insusi Dumnezeu.
Am ales sa scriu despre Parintele Serafim pe blog, in cateva parti , deoarece cuprinsul datelor si scrierilor lui sunt insirate pe mii de pagini.
Recomand tuturor sa citeasca viata lui si cred , fara nici o urma de indoiala ca dupa citirea cartii, se v-a realiza cat de putin s-a cunoscut pana atunci, sufletul respectiv.
Dumnezeu sa ne ajute, sa ne tinem cu toata puterea noastra de oamenii rari daruiti noua, precum Parintele Serafim Rose.

-----------------------------------------

,,Ceea ce m-a surprins cel mai mult la Parintele Serafim, a fost faptul ca in fata mea se afla un om ca se jertfea pe deplin pentru Dumnezeu si pentru Adevar. Nu era vreun profesor universitar ce primea un salariu confortabil pentru a fi un raspanditor al cunoasterii , nici nu era vreun conducator religios ce tanjea sa ii fie asezate la picioare putere, influenta sau macar un vas de fructe, precum faceau maestii spirituali care aveau pe atunci, discipoli prin zona.
El nu traia in religie pentru avantajele pe care le-ar fi putut obtine de acolo; nu cauta sprijin, nici sa se bucure de o viata spirituala. Era doar un calugar simplu ce cauta Adevarul mai presus de toate.,, scria parintele Damaschin Christensen, autorul biografiei Cuviosului de la Platina.
In copilarie-scrie parintele Damaschin despre parintele Serafim-era copilul proverbial, ascultator si dornic de invatatura.Dupa liceu, insa, a inceput sa caute, plin de pasiune,raspunsul la intrebarea..De ce?- si neafladu-l in societatea in care a crescut, a inceput sa se revolte. A refuyat sa accepte raspunsurile acceptate de ceilalati.
Aceastea se petrecea la inceputurile timpurii ale culturii moderne, in anii 1950.Parintele Serafim a devenit sudent al unuia dintre primii pionieri ai acestei culturi- Alan Wats ( despre care a realizat mai tarziu, ca este un maestru al imposturii) si apoi un budist boem ,in San Francisco. A invatat chineza veche pentru a studia Tao Te Ching si alte texte orientale in original nadajduind ca astfel v-a patrunde in inima intelepciunii lor.
In tot acest timp e cauta Adevarul cu mintea sa ,dar adevarul il evita. A cazut intr-o deznadejde , descrisa in anii de mai apoi , ca un iad viu.
A simtit ca nu se potriveste in lumea moderna, nici chiar in familia sa, care nu l-a inteles. Era ca si acns s-ar fi nascut fara de loc,in afara timpului.Ii placea sa hoinareasca sub cerul instelat, dar simtea ca nu e nimic acolo care sa-l cuprinda-nici un Dumnezeu, nimic.
A inceput sa bea vin cu voracitate, iar apoi cadea epuizat al podea, strigand catre Dumnrzeu sa-l lase in pace.
Odata, pe cand era beat, a inaltat pumnul catre ceruri, din varful unui munte, blestemandu-l pe Dumnezeu si provocandu-l sa il osandeasca iadului.In deznadejdea sa i se parea ca merita sa fie osandit pe vecie de mania lui Dumnezeu , numai sa fi putut sti in mod empiric, ca Dumnezeu exista- si sa nu ramana intr-o stare de nepasare. Daca Dumnezeu l-ar condamna la iad, atunci cel putin ar simti, pentru o clipa plina de fericire atingerea lui Dumnezeu si ar sti cu siguranta ca El putea fi ajuns.
,,Adevarul nu era doar o idee abstracta, cautata si cunoascuta de catre mine, ci era ceva personal- chair o Persoana- cautata si iubita de catre inima.Si astfel l-am intalnit pe Hristos,,.

La ce masura duhovniceasca a ajuns parintele Serafim mergand pe calea predanisita de marturisitorii Traditiei Ortodoxe, putem intelege citind cateva fragmente din jurnalul sau.
,, Noi, cei ce ne numim crestini, nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti. Caci a fi crestin inseamna a te rastigni, in aceste vremuri si in oricare alte vremuri, de cand Hristos a venit intaia data. Viata Sa este un model- si avertisment- pentru noi toti. Trebuie sa fim rastigniti individual, mistic caci rastignirea deplina este singura cale catre inviere. Daca vom invia cu Hristos, trebuie mai intai sa ne smerim impreuna cu El- chair pana la umilinta cea din urma, cea de a fi devorati si scuipati afara de lumea care nu ne intelege.
Si trebuie sa fim rastigniti la vedere, in ochii lumii, caci Imparatia lui Hristos nu este din aceasta lume si lumea nu o poate primii , nici macar un singur reprezentant al ei, nici pentru o singura clipa.
Lumea aceasta il poate primi doar pe Antihrist, acum sau in oricare alta vreme. Nu-i de mirare, atunci, ca este dificil sa fii crestin- nu este dificil , este imposibil.
Nimeni nu poate accepta cu buna stiinta un mod de viata care, cu cat este trait mai autentic, cu atat mai mult duce spre autodistrugere. Si din aceasta cauza ne razvratim mereu, incercam, sa ne usuram viata, incercam sa fim crestini doar pe jumatate, incercam sa dobandim ce-i mai bun din ambele lumi.
Pana la urma trebuie sa alegem- fericirea noastra sta intr-una dintre cele doua lumi, nu in amandoua.
Dumnezeu ne da tarie sa urmam calea rastignirii; nu exista alta cale de a fi crestin.

,,Suntem crestini in masura in care il iubim pe Dumnezeu, si Il iubim in masura in care ne purtam crucea si ne lasam rastigniti de lumea care L-a rastignit si pe Hristos,,.

,,Parintele Damaschin marturiseste ce anume l-a impresionat la intalnirea cu parintele Serafim: am stiut dincolo de orice umbra de indoiala , ca ar si muri pentru acel Adevar, caci puteam simti ca deja murea pentru El!,,.

,,Compromisul crestin in cugetare, in cuvant si negrija a deschis intr-adevar calea catre triumful fortelor absurdului , ale Satanei, ale Antihristului. Epoca actuala a absurdului este dreapta rasplata a crestinilor care au renuntat sa mai fie crestini,,.

,, Libertatea i-a fost data omului pentru a alege intre adevaratul Dumnezeu si el insusi, intre calea adevarata a indumnezeirii, prin care sufletul se rastigneste si se smereste in aceasta viata pentru a invia si a fi slavit in Dumnezeu si vesnicie, si falsa cale a auto-indumnezeirii care promite slavire in aceasta viata, dar care sfarseste in intuneric,,.