“ Pana atunci erau o familie fericita. Kostas si Froso traiau
bine si dobandisera si un baietel, Dimitris. Insa...la serviciul lui Kostas
venise o noua functionara. Biroul ei se afla in aceeasi incapere cu al lui. La
inceput nu parea nimic primejdios. Dar mai tarziu lucrurile s-au schimbat.
Kostas , a devenit nervos , distrat. Froso a observant imediat schimbarea
barbatului sau. Nu i-a spus insa nimic. Stie ce caracter are. Ar fi inrautatit
situatia. Pan ace intr-o zi a plecat din casa lui, lasandu-si sotia si copii.
Froso nu vroia sa ajunga la tribunal. S-a luptat cu inima curata pentru a
depasi drama in care se afla. S-au scurs zece ani. Dimitris devenise un voinic
de 19 ani. Functionar la o banca, castiga atata cat trebuia ca sa traiasca
amandoi.In anii acestia, tatal, fiind parasite de femeia aceea rea, singur,
izgonit de la serviciu, a fost nevoit sa traiasca in lipsuri si izolare.
Intr-o
zi s-a imbolnavit grav. I-au paralizat mana si piciorul drept. Locuia intr-un
subsol si nu avea pe nimeni care sa-l ingrijesca. Lacrimi fierbinti ii udau
perna. Dimitris a afla despre situatia tatalui sau. L-a durut. Orice a facut,
era tatal lui. I-a spus mamei sale. Si intr-o dupa-amiaza a luat o masina si
s-a dus in camera tatalui sau. Mizerie si saracie…- Tatat, ridica-te! Te voi
lua acasa la noi. Inima mea nu indura sa te vada asa. Kostas a inceput sa
plnga. Nu a putut spune nimic altceva, decat :”Iarta-ma copilul meu !” Si l-a
transportat acasa…
Era Vinerea Mare ! In ziua aceea Dumnezeu se rastignise din
iubire…Din iubirea care iarta.” ( Vorbele vietii )
Nota: Fragment preluat din cartea "Limonariul mirenilor "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu