“ Astazi mai mult ca oricand propovaduirea pocaintei este
necesara, iar societatea noastra are nevoie de reevanghelizare si de reunire cu
Biserica lui Hristos. Consideram potrivit faptul de a accentua aici greselile
concrete si conceptiile eronate ale oamenilor epocii noastre, despre care multi
nu stiu ca ele sunt o incalcare a Legii evanghelice.
O boala grava a oamenilor
de astazi, chiar si a celor credinciosi este lipsa hotararii de a-si ridica
crucea si de a urma Celui Rastignit. Vrem sa avem binecuvantarea lui Dumnezeu,
vrem pacea lui Dumnezeu, vrem cununa mantuirii, vrem sa dobandim Raiul, ii
cinstim pe sfinti si pe mucenici, dar nu vrem rea-patimire, nu vrem post si
stramtorarea infranarii, nu vrem sa trecem prin incercari si boli, nu suferim
moartea persoanelor noastre iubite, nu rabdam nedreptatea si prigoana.
Confortul si supraconsumul au influentat nivelul vietii noastre duhovnicesti.
Insa, asa cum scrie Sfantul Isaac Sirul:…” nimeni nu s-a suit la cer cu tihna
(…) Si adeseori ne aflam in fata celui mai intristator fapt care se savarseste
printre crestinii nostri. Cand Dumnezeu ingaduie o boala sau o alta greutate in
casa unei familii crestine, spre inteleptire si trezire duhovnicesca, atunci
parintii nu sovaie in deznadejdea lor, de a-si gasi scaparea la vrajitori,
predand astfel sufletul lor si al copilului lor in mainile satanei, in loc sa
arate si mai multa pocainta si supunere fata de voia lui Dumnezeu, ca sa se
sfinteasca launtric prin rabdarea acestei incercari. .” Este mai bine- scrie
Sfantul Nicodim Aghioritul- sa moara copilul si sa mearga in Rai decat sa-l
legam cu mrejele satanei si astfel sa ne osandim cu totii.” (…)
De asemenea cu
totul neortodoxa si gresita este conceptia celor mai multi crestini, care vor
sa aiba o viata fara de intristari si fericita si cer de la Dumnezeu – deoarece
respecta unele porunci ale Lui ( mersul regulat la biserica, postul, Sfanta
Impartasanie si altele ) - sa le daruiasca reusita in toate, in intelesul
lumesc al cuvantului. Din Pateric aflam ca vechii ascetici, atunci cand o vreme
nu aveau nici o incercare sau ispita, se nelinisteau, spunand ca Dumnezeu i-a
uitat si de aceea ei se simteau in singuranta numai atunci cand dragostea Lui
le trimitea incercari. Repetam : este o inselare a cere cineva o viata lipsita
de intristari, care nu conduce niciodata la cer.
Un alt semn caracteristic al
societatii contemporane este rationalismul, adica increderea exagerata in logica
si judecata noastra. Rationalismul nu este o mentalitate filozofica, ci o
conceptie de viata care incurajeaza pacatul. El este in esenta ateism imbracat
intr-un invelis pseudo-crestin. Este un pacat care se impotriveste primei
porunci a credintei, a dragostei si a nadejdii in Dumnezeu. Rationalismul este
acea mentalitate care ne impune sa judecam toate cu mintea noastra ingusta si
numai prin prisma egoismului nostru, lepadand increderea in Pronia dumnezeiasca
si refuzand interventia lui Dumnezeu in viata noastra.
Rationalismul , deoarece
crede ca actioneaza intotdeauna corect, nu ii da lui Dumnezeu dreptul de a-l
judeca, ci declara ca nu are nici un pacat si de aceea nu are nevoie de Sfanta
Marturisire si de mila dumnezeiasca. Aceasta inselare a mintii diavolul o
alimenteaza si mai mult astazi,
exploatand reusitele senzationale din domeniul stiintei si tehnicii, care se
bazeaza pe lucrarea creierului, astfel incat omul sa creada ca poate dobandi
putere prin sine insusi. Insa atunci cand problemele depasesc posibilitatile de
solutionare prin logica si propriile lui puteri ( de pilda o boala incurabila,
moartea unei personae iubite , etc ) omul simte deprimare, se consuma
sufleteste si trupeste, il cuprinde melancholia, se impotriveste lui Dumnezeu,
cauta scapare in droguri, in betie si uneori chiar in sinucidere.
O consecinta
a rationalismului este si programarea familiala , adica a nasterii de copii,
care este o incalacre a Legii lui Dumnezeu. Ea arata lipsa increderii in
dragostea Lui si in acelasi timp constituie o amenintare directa pentru
viitorul natiunii si , prin urmare pentru copii nostri.
Pe de alta parte ,
faptul ca parintii ii considera pe copii propietatea lor personala conduce la
trei pacate mari : Primul pacat este idolatrizarea copilului, acesta contribuind
si la evitarea nasterii unui numar mare de copii. Adica o slabiciune exagerata
pentru copil din partea tuturor, si mai ales a mamei. Iar urmarea acestei
comportari este ca acel copil devine egoist, iubitor de sine, incapabil pentru
o legatura sociala armonioasa sau o impreuna-lucrare cu altii, devenind un
nefericit si in acelasi timp izvor al nefericirii in acea casa, adica un tiran.
Al doilea pacat al parintilor ce izvoraste din faptul de a-l considera pe propriul lor copil ca fiind proprietatea lor
personala si nu un dar de mult pret al lui Dumnezeu, este ca ei, ca niste “
patroni “ care nu vor sa conlucreze cu El, adeseori hotarasc avortul ucigas.
(…)
Al treilea pacat il savarsesc parintii atunci cand isi folosesc copilul ca
pe un mijloc de agonisire a slavei desarte. Dragostea lor se transforma intr-un
despotism, care tiranizeaza psihicul copilului ce induce inevitabil la neintelegeri, din clipa
in care va incepe sa se dezvolte egoismul sau. Si atunci , la un moment dat,
fie va suferi launtric ( daca este o fire mai sensibila ) deoarece parintii
nesocotesc optiunile, fie va cauta o scapare prin fuga de acasa. Din
nefericire, interventiile parintilor nu se limiteaza numai la alegerea meseriei
si a sotului ( sotiei ), ci de cele mai multe ori se extind, intr-un mod
antievanghelic, si in sanul noilor familii ale copiilor lor, creand astfel o
raceala in relatiile lor, constrangeri si chiar imbrancindu-i spre divort.
Iisus Hristos, Care a dat porunca:” Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta” a
rezolvat definitiv si problema neintelegerilor ( dintre parinti si copii ) ,
spunanad :” De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va alipi de
femeia sa “
De obicei educatia copiilor este mult mai egocentrica, iubitoare de
slava si mai putin crestineasca. In decursul unei saptamani, si aceasta se
intampla mai intotdeauna din pricina slavei desarte a parintilor, programul
copiilor lor este plin de lectii, meditatii, limbi straine, muzica, karate,
inot, dansuri, atletism, iar noptile , cafenelele sunt pline de studenti, care
se dedau placerilor, vatamandu-se atat trupeste cat si sufleteste. Astfel nu-i
ramane copilului nici macar timp sa se odihneasca atat cat trebuie sau sa se
joace, cu atat mai mult sa fie aducat crestinste. De aceea , parintii si dascalii
crestini vor da seama inaintea lui Dumnezeu pentru ca nu s-au ingrijit mai
intai de toate de mersul regulat la biserica al acestor copii, de participarea
lor activa la viata Bisericii si de educarea lor in duhul Traditiei Ortodoxe.
Mai dorim sa facem aici cateva specificari ce privesc viata familiala.
Temeliile familiei de astazi zdruncina din pricina “ seismelor “ provocate de
diferitele ciocniri ce au loc in sanul ei. Si aceasta se intampla deoarece doua
persoane foarte egoiste nu pot exista impreuna intr-o insotire pe viata. Cei
mai multi soti, strica pacea familiala, pentru ca nu vor sa puna capat
certurilor cerandu-si cu smerenie iertare. Expresia “ iarta-ma “ a disparut cu
totul din vocabularul familial si se pasteaza doar unele expresii tipiconale,
adeseori pagane: excuse me, pardon, sorry, si altele. Diavolul nu poate
destarma o familie ortodoxa, atunci cand sotii s-au obisnuit sa se ierte unul
pe altul. Nobletea sotilor nu consta in confortul relatiilor sociale si nici in
manierele elegante ale saloanelor straine, ci mai ales in nevinovatia
comportarii lor in casa,acolo unde copii primesc in fiecare zi lectii de viata.
Participarea constienta a copiilor , inca din frageda varsta, la mantuitoarea
Taina a Marturisirii, ii va imbraca in harul dumnezeiesc, pentru a-si putea
cladi viitorul lor pe temelia neclintita a comuniunii vii cu Hristos. Este un
lucru foarte important ca parintii sa-i invete pe copii lor, inca de mici,
sa-si ceara iertare dupa fiecare conflict.(…) Credem cu smerenie ca, atunci cand
intr-o familie iertarea paseste impreuna cu o inima milostiva- virtuti ce il
aseamana pe om cu Parintele nostru Ceresc- niciodata nu va lipsi binecuvantarea
lui Dumnezeu din acea casa, ci intotdeauna usa Raiului va fi deschisa pentru
cei ce locuiesc in ea. De astfel, credinta ca nici banii, nici proprietatile, ci
dragostea lui Dumnezeu va purta de grija pentru indeplinirea dorintelor si
nevoilor noastre, este cea mai buna mostenire pentru copii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu