O scrisoare !

"Am primit, iubita sora, scrisoarea ta plina de evlavie si citindu-o mi-s-a umplut suflettul de bucurie, vazand si intelegand prisosul inimii tale, care da marturie despre nasterea omului celui nou, a pruncului duhovnicesc.

Indrazneste si intareste-ti inima in ispite si pastreaza ca pe un tezaur de mare pret rabdarea si indelunga rabdare. Puterea ta se va intari in necazuri. Mai este putin si vom pleca de aici. Primavara se apropie. Iarna necazurilor se topeste incet incet.

Vom locui in curand in locasurile pe care le-am lucrat rabdand multimea ispitelor si necazurilor.

Atunci nu va mai fi ispititor, nici ucigas de suflete, nici cel ce cauta sufletele noastre. Toate acestea vor ramane aici. Trupul acesta patimas si obositor pe crae il purtam aici- care nu vrea sa lucreze poruncile lui Dumnezeu- il vom lepada pamantului, maica ce l-a nascut, iar noi, slobozi ca vulturii, vom zbura in sfintele si cerestile manastiri. La Invierea cea de obste iarasi vom lua trupul pamantesc ,
dar atunci acesta nu va mai fi ca o sarcina grea, iubitor de placeri patimase, greoi la miscare, ci scaldat in intregime de lumina stralucitoare a Preadulcelui Iisus, stralucitor si raspandind raze precum soarele, lumind eterul. Sunt mici patimirile de aici in comparative cu rasplata viitoare.

Asadar, suflete al meu, ai rabdare. Cat despre cele ce imi scrii, sa stii ca toti le avem atunci cand socotim desertaciunea acestei lumi ca pe un lucru insemnat. Acum insa,din moment ce am ajuns la adevarata cunoastere si am inteles inselaciunea, Dumnezeu nu se mai uita la trecut, ci la present. Acelea toate se sterg printr-o singura spovedanie curate.Este de ajuns acum sa mergem dupa puterile noastre pe calea poruncilor lui Dumnezeu.Imi scrii sa trimit scrisori cunoscutilor noastri.

Dar daca nu exista materie, dorinta sufletului, cum sa lucrez ? Trebuie sa ceara sa fie invatati si eu le voi raspunde. Astfel ne facem vanturatori de aer. Unul vrea sa scrie, dar nu intreaba despre sufletul sau, despre pacate, despre greselile lui, cum sa se indrepteze.Altul imi scrie cum este timpul. Iar ceilalti nu intreba nimic.

Nici Domnul nu spune sa vorbesti atunci cand nu esti intrebat ci spune: “ Celui ce cere de la tine, da-i.” Nu spune “ celui ce nu cere…”Sunt mii de suflete care cer sa le dam ceea ce ne da Dumnezeu. Celor ce nu cer le este de folos rugaciunea. Sa ne rugam pentru ca sa vina la adevarata simtire.

Atunci vor cauta si vor cere si ei. Iar noi le vom da cu multa bucurie si dragoste cele ce vom primi de la Dumnezeu. Despre vinul pe care l-ai trimis, preotul s-a temut probabil sa nu aiba apa in el si nu l-a primit. L-am baut in sanatatea
voastra. Mi-am amintit de zilele cele de demult si am meditat in timpul noptii cu inima si am zis:
"Desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciuni !” Toate au trecut. Ca panza de paianjen. “Toate cele omenesti sunt desertaciune, cate nu mai sunt dupa moarte.” In tara straina ne aflam si nu vrem sa intelegem acest lucru. Nu vrem sa vedem de la ce inaltime am cazut. De buna voie ne astupam urechile si ochii, orbindu-ne pentru a nu vedea adevarul.

Vai noua, ca intunericul de aici il socotim lumina, pentru scurta placere a acestui veac, pentru scurta suferinta la care este supus trupul ca sa dobandeasca odihna de acolo. Dumnezeu striga catre noi sa devenim fii ai Sai, iar noi devenim fii ai intunericului. Pentru putina miere dam in schimb veacurile. Pentru putina placere, renuntam la Imparatia lui Dumnezeu. Fericit cel care a vazut si a inteles aceasta ratacire si infranandu-se de la placerea acestei putine mieri, doreste odihna cea de dincolo.

Tu iubita si buna sora, ai fost aleasa de Dumnezeu de mic copil. De aceea sileste-te sa imbraci vesmantul luminous de nunta. Roaga pe Domnul zi si noapte sa-ti ierte toate pacatele cele de demult. Sa-ti dea putere sa pazesti poruncile Lui dumnezeiesti. Atunci cand te va lua sa fii in cainta si va numara sufletul tau cu dreptii. Acolo ne vom bucura fara sfarsit unul de altul in veacul veacului.“

Nota :

"Marturii din viata monahala" de Gheron Iosif