"A doua zi, multimea multa, care venise la sarbatoare, auzind ca Iisus vine in Ierusalim, au luat ramuri de finic si au iesit in intampinarea Lui si strigau : Osana ! Binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului, Imaratul lui Israel !
In ziua care a urmat dupa cina din Betania, Domnul a pornit spre Ierusalim, spre cetatea care ucidea proorocii. Dar Ierusalimul nu era numai salasul fariseilor stramtorati la minte, al carturarilor mandrii si inaltilor preoti uratori de Dumnezeu, ci mai erau si multimi mari de oameni, o multime de pelerini si evlaviosi, barbati si femei. In timpul Pastilor, Ierusalimul avea aproape tot atata locuitori ca si Roma, capitala de atunci a lumii. Aceasta multime nenumarata de oameni - o mare multime de oameni cu o judecata patrunzatoare si libera - era adunata in Ierusalim, pentru a se apropia de Dumnezeu.
In felul acesta, in aceasta zi, ei au avut cu adevarat o simtire a apropierii tainice a lui Dumnezeu si au vazut in Domnul Iisus pe indelung asteptatul Imparat din casa lui David. De aceea, cand cobora Domnul de pe Muntele Maslinilor, acesti oameni suiau ca sa-L intampine. Unii isi aterneau vesmintele pe cale, inaintea Lui, altii taiau ramuri de finic si impodobeau cu ele drumul si cu totii strigau cu bucurie : Osana ! Osana Fiul lui David! Osana intru cei de sus ! "Binecuvantat fie Imparatul lui Israel, care vine intru numele Domnului !
Impotrivindu-se amenintarii Romei, impotrivindu-se stricaciunii si micimii neschimbate a batranilor lor, sufletele oamenilor credeau in puterea unei minuni de la Dumnezeu, care va schimba intreaga imprejurare, cu neputinta de rabdat. Si sufletele oamenilor simteau ca izvorul acestei minuni era Domnul Iisus si de aceea L-au intampinat cu atata bucurie.
Oamenii nu au cunoscut cum a savarsit El aceasta schimbare hotaratoare de-a lungul intamplarilor; ei fusesera povatuiti sa astepte sa se infaptuiasca numai intr-un anumit chip si acela era cu ajutorul imparatului din Casa lui David, care va stapani in Ierusalim pe tronul lui David. Pentru aceasta pricina, oamenii L-au vazut pe Iisus ca pe un imparat si L-au intampinat cu bucurie si cu nadejdea ca El ca imparati acum in Ierusalim, cu totul altfel decat in Roma si in Ierusalimul zilelor lor. Dar credinta oamenilor starnea frica fariseilor, si aceasta bucurie le-a adus lor manie. De aceea unii farisei l-au spus lui Hristos ca sa-i stapaneasca pe ei ca sa nu mai strige in felul acesta.
Dar blandul Hristos, care era Isi cunostea puterea Sa fara margini, le-a raspuns : " Zic voua : Daca acestia vor tacea, pietrele vor striga "( Luca 19:40 ). Acesta este raspunsul Imaratului imparatilor, imbracat precum omul cel sarac si calarind pe un asin, caci Evanghelistul povesteste cum calarea Domnul pe un asin in aceasta intrare biruitoare. Si Iisus , gasind un asin tanar, a sezut pe el , precum este scris : " Nu te teme, fiica Sionului ! Iata Imparatul tau vine pe manzul asinei. " Ceilalti Evanghelisti povestesc in amanunt cum Domnul, fiind atat de sarac ca nu avea nimic al Sau, a ajuns sa aiba un asin.
De aceea, Sfantul Ioan trece peste aceasta socotind un lucru deja cunoscut si spune doar atat : El a gasit un asin. Luca, Evanghelistul care da cele mai multe amanunte, povesteste despre puterea si mai dinainte cunoasterea minunata a lui Hristos, prin care a gasit asinul :" Mergeti in satul dinaintea voastra si ,intrand in el, veti gasi un manz legat pe care nimeni dintre oameni n-a sezut vreodata. Si dezlegandu-l , aduceti-l. " ( Luca 19: 30 ).
La porunca Lui, ucenicii au pornit si l-au gasit legat intocmai cum spusese El. Manzul era cu mama lui. De ce nu a mers Domnul calare pe asina, ci pe manzul pe care nu calarise inca nimeni ? Pentru ca asina nu se lasa nici calarita nici condusa. Asina semnifica poporul iudeu si manzul semnifica neamurile pagane. Aceasta este talmacirea data de Parinti si este neindoios ca talmacirea lor este dreapta.
Israelul Il va prigoni pe Hhristos si paganii Il vor primi. Cei mai multi dintre pagani vor fi purtatori de Hristos de-a lungul istoriei si vor intra cu El in Ierusalimul de sus, in Imparatia Cerurilor. Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput. In general, ucenicii au inteles foarte putin din ceea ce s-a intamplat cu Invatatorul lor pana cand El le-a sporit intelegerea ( Luca 24:45 ) si Duhul lui Dumnezeu i-a luminat cu limbi de foc. Numai atunci au priceput ei toate lucrurile , aducandu-si-le aminte. Deci da marturie multimea care era cu El, cand l-a strigat pe Lazar din mormant si l-a inviat din morti. De aceea L-a si intampinat multimea, pentru ca auzise ca El a facut minunea aceasta.
Aici se vorbeste despre doua categorii de oameni: unii care au fost de fata la invierea lui Lazar din Betania, si altii care erau oaspeti ai Ierusalimului si care auzisera de la primii despre lucrarea minunata asupra lui Lazar.
Cei din primul grup erau marturisitori, ca vazusera cu ochii lor, si cei din al doilea grup au venit sa-L intalneasca din pricina acestei marturii. Si in vreme ce fumul jertfelor se ridica deasupra Templului lui Solomon, in vreme ce carturarii se sfadeau cu putere, cu privire la tablele Legii celei vechi a lui Moise, in vreme ce preotii nepasatori, marindu-se , faceau pregatiri pentru sarbatoare, in vreme ce batranii poporului isi crispeau buzele ca sa-i lamureasca mai bine pe oameni ca aceasta multime se stransese acolo pentru folosul acelora, in vreme ce levitii faceau impartire limpede , care sa-i multumeasca, a jertfelor care le apartineau lor - oamenii umblau ravnitori dupa minuni si dupa Savarsitorul acelor minuni. Si valuri mari de oameni isi intorsesera spatele catre Templul lui Solomon din Ierusalim, aducatorilor de jertfe si preotilor si intregii acestei lucraturi a societatii de piata pe care o facusera; poporul intorsese spatele tuturor acestora si isi indreptase fata catre Muntele Maslinilor , de unde venea Facatorul de Minuni.
Ce folos le puteau aduce turnurile moarte ale Ierusalimului, cu mortii cei vii din ele, sufletelor flamande si insetate ale oamenilor, care cautau o spartura in cerurile inchise si privelistea Dumnezeului Celui viu ? Cele doua chipuri ale mandriei - acea a romanilor si aceea a fariseilor - care au umplut Ierusalimul, nu erau in stare sa plasmuiasca nici macar un singur fir de par, fie alb sau negru. Si iata, coborand de pe Muntele Maslinilor, era Cel Unul care, cu glasul Sau, a chemat din mormant pe mortul cel de a Patra Zi, inviindu-l din morti si slobozindu-l din stricaciunea mormantului !
O , oare cand ne vom indeparta duhurile de lucraturile infumurate ale lumii acesteia si le vom intoarce catre Muntele cel ceresc, catre Imparatul Hristos ?
O, cand ne vom pune toata nadejdea noastra in El ?
Sufletul nostru Il cauta pe Izabavitorul pacatului si al mortii, pe care lumea intreaga nu-l poate intrece prin propriile osteneli.
Hristos este acest izbavitor. Sufletele noastre sunt flamande si insetate de Imparatul smerit dar intru putere mare ; smerit intru Puterea Sa, dar puternic intru smerenia Sa, sufletele noastre Il cauta pe Imparatul care este prietenul fiecaruia dintre noi, pe Imparatul a carui imparatie nu are margini si a carui dragoste pentru oameni nu se poate masura.
Acesta este Imparatul, Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea , noi toti strigam catre El : Osana! Osana !
Lui sa-I aducem slava si lauda, dimpreuna cu Ttatal si cu Duhul Sfant - Treimea cea deofiinta si nedespartita , acum si pururea si-n vecii vecilor . Amin "
Nota:
Fragment preluat din "Predici " autor Sfantul Nicolae Velimirovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu