"Pentru a ne pastra pacea sufleteasca trebuie sa intram mai des in noi insine si sa ne intrebam : unde sunt ? " Sfantul Serafim de Sarov


Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 6 octombrie 2010

Sfantul Nectarie ofera un sfat bun


"Pe timpul in care era inca in viata, Sfantul Nectarie avea obiceiul sa se plimbe cateodata prin diverse locuri ale insulei, sa vorbeasca cu oamenii, sa le ofere un sfat bun si sa ii cunoasca mai bine. Intr-una din zile, cam cu doi ani inainte de a trece la cele vesnice, s-a intalnit cu un jandarm care pazea in insula un depozit de munitie.
Au stat de vorba pe mai multe teme, jandramul fiind curios sa afle cat mai multe lucruri legate de credinta, dar avand in sine un puternic spirit de contrazicere. Era un om care nu accepta decat argumentele materiale, un fel de Toma necredinciosul, care nu credea nimic pana cand nu credea cu ochii sai si pipaia cu mainile sale. De aceea, discutiile se prelungeau adeseori si se terminau fara rezultate prea impresionante.
Influentat de ideile materialiste, jandarmul nu accepta sa creada in cele spirituale. Dupa o bucata de vreme, jandarmul respectiv a fost transferat la alta unitate, care se afla departe, pe o alta insula din Marea Egee. A stat acolo cativa ani buni, fara sa mai auda nimic de Sfantul Nectarie. La un moment dat, a fost din nou trimis, cu probleme de serviciu in insula Eghina.
Coborand de pe vapor, a apucat pe drumul care ducea spre unitatea militara si marea i-a fost mirarea si bucuria cand sa intalnit din nou cu Sfantul Nectarie, pe drumul prafuit si incins de caldura. S-au asezat pe o banca la umbra si au inceput sa reia anumite discutii mai vechi, pe teme de teologie. Nici o schimbare insa, nu se vedea in punctele de vedere ale celor doi. Dupa ce s-au odihnit si au discutat vreme de aproape jumate de ora, si-au vazut fiecare de drumul sau.
Indata ce a predat actele pentru care venise la unitatea respectiva, jandarmul a coborat jos in oras, la cafenea, ca sa se inatlneasca cu vechii sai prieteni, pe care de atata timp nu ii mai vazuse. Din vorba in vorba le spuse:
-Imi place de staretul Nectarie ca nu isi schimba convingerile cu usurinta. M-am intalnit astazi cu el si mi-a dat aceleasi sfaturi pe care mi le dadea si in urma cu cinci ani.
-Care staret Nectarie, l-au intrebat prietenii, poate l-ai confundat, staretul Nectarie a murit acum trei ani.
-Cum asa, doar il cunosc atat de bine, si apoi mi-a spus aceleasi lucruri pe care mi le spunea si atunci.
-Frate, asculta-ne ce spunem, staretul Nectarie a murit acum trei ani. Daca nu ne crezi, du-te sus la manastire si iti vor arata maicile mormantul lui.
Tulburat, dandu-si seama de minunea care se intamplase, jandarmul a inceput sa planga si a pornit cu pasi repezi sus spre manastire. Pe drum ii intreba pe oameni daca este adevarat ca murit staretul Nectarie si toti ii spuneau acelasi lucru. Sfantul s-a mutat la Domnul in urma cu trei ani.
Ajuns la manastire si a cerut sa vada cu ochii lui mormantul Sfantului Nectarie. Nedumerite de faptul ca il vedeau plangand, maicile l-au condus la mormant. A ramas acolo multa vreme nemiscat, cazut intr-o adanca meditatie.
Incepea sa vada in sfarsit ca credinta in Dumnezeu nu se bazeaza numai pe argumente vazute, asa cum ceruse el tot timpul in discutiile cu Sfantul Nectarie. Ii era din ce in ce mai clar, ca in marea Sa iubire fata de oameni Dumnezeu respecta libertatea fiecaruia si asteapta o participare libera si voita din partea noastra la acest dialog al dragostei care se manifesta prin credinta.
Sfantul Nectarie il ajutase si il luminase prin aceasta minunata aratare a sa dupa moarte, dar in acelasi timp ii explicase ca noi trebuie sa credem nu doar datorita unei minuni, care eventual ni se intampla sau la care suntem martori oculari. Pentru ca astfel am fi privati oarecum de libertate si am cere tot mereu alte si alte minuni care sa ne incredinteze.
Mai mult, am putea ajunge sa ne indoim inca si de simturile noastre, sa negam minunea si sa ramanem necredinciosi.
Dumnezeu vrea asadar si o participare libera in acest dialog al iubirii, pe care necontenit il poarta cu intreaga umanitate. Iar minunea cea mai amre este chiar aceea a existentei noastre si a intregii fapturi. Ajunge doar ca ochii nostri duhovnicesti sa se deschida prin credinta si rugaciune si sa vada si sa recunoasca aceasta minune, preaslavind pe Creatorul tuturor.
A plecat intr-un tarziu de la manastire, cu hotararea ca viata sa sa ia alt drum de acum inainte."
Nota :
Fragment preluat din cartea " Sfantul Nectarie Taumaturgul"

Un comentariu:

  1. Cunosc fragmentul. Si eu am fost ajutat in nenumarate randuri de Dumnezeu prin rugaciunile Sfantului Nectarie. Ma bucur ca l-ati postat aici ...

    RăspundețiȘtergere