Scrisoare catre o inima crestina daruita unui musulman

"Exista cuvinte necesare, dar si cuvinte care ranesc tacerea.Exista cuvinte care mangaie, dar si cuvinte care spulbera farama de liniste pe care a lasat-o peste inima uitarea propriei dureri.

Exista cuvinte care inmiesc bucuria, insa cuvinte care dau chipul vesniciei unuei amare clipe ce vine parac de peste tot, pentru a se indrepta odata cu inima spre nicaieri.

Imi impun sa cred ca ceste lucruri vor mangaia si vor alina inima ta caci te stiu insetata de liniste si de rost. Te stiu a fi o copila care a cerut vietii un sens si a castigat de la vesnicie o carare spre Cer. Mi-ai odihnit sufletul si mi-ai daruit propria-ti bucuria, fara sa fi banuit macar. Te-ai ascuns printre cei invaluiti de Lumina si te-ai aruncat cu toata fiinta ta in Ceruri, cu mult inainte de a fi banuit macar ca va veni o zi in care va fi sa lasi in urma o viata, pentru a primi deplin o vesnicie. Si te numarai printre cei care au gasit ce Cel pe Care ne-a gasit El mai intai, pe CEl ce dat vietii tale un sens, Lumina si numai Adevar.

Acum iubesti.

Daca te-as intreba care anume este inceputul acestei iubiri, mi-ai raspunde printr-o tacere nevinovata, care s-a revarsat peste tine din prapastii ceresti, ce te cheama inspre ele cu o uriasa putere numita pur si simplu " dragoste ".

Nimeni nu poate intelege aceasta taina si nici macar tu, cea care o porti in tine ca pe o rana ce chinuie si mangaie inima in acelasi timp. Nu te chinuie intrebari, ci numai raspunsuri. Nu te uiti in trecut, ci numai trecutul se uita spre tine si te arunca in bratele unui timp devenit vesnicie. Iubesti fara conditii asa numai cum o inima curata mai stie a iubi si a inrobi frumos o alta inima.

Si nimic nu parea sa framante un rost ce nu avea catusi de putin un pamantesc si efemer rost. Pana in acea farama de clipa, in care o necesara realitate ti-a obligat constiinta sa puna o stavila inimii si sa se lase din greu chinuita de o singura intrebare. A venit peste si intru tine neputinta de a intelege de ce ti-a fost randuit sa iubesti un baiat care nua re aceeasi credinta cu a ta. Si cat de mult poate sa chinuie sufletul un singur semn de intrebare!

Te stii crestina.

Te stii a fi a lui Hristos Iisus.

Ai invatat sa Il cauti, desi nu stii ca deja L-ai gasit. Si ai vrea sa ramai cu El, desi nu stii ca El este deja cu tine. Dar, totodata, vrei sa iubesti, desi nu stii sa te fi intrebat vreodata de vrei sa iubesti. Aceeasi inima a ta, cauta Iubirea, dar a gasit iubire. Aceeasi inima este chemata in Ceruri, dar ii este prea bine si pe Pamant. Aceeasi inima cauta pe Ziditor, dar a gasit una din zidirile Lui. Si este iubita, iubind la randu-i mai mult deact ar fi banuit ca stie si poate a iubi. Stii, dar totusi nu stii pe Dumnezeu cu o inima care stie ca iubeste un om, pe care nu ar vrea sa nu-l mai stie vreodata.

Dar, in tot acest amalgam de rost si de bucuroasa osanda, ce rost are o intrebare ce doare si chinuie peste masura? Care este izvorul de durere al unei intrebari care ameninta sa risipeasca un vis din ce in ce mai real, riscand sa-l farame in vesnicie cioburi de rana care in veci nu se va mai inchide.

De ce pana si Dumnezeu pare sa fie pricina de neputincioasa lacrima unei inimi care tocmai invatase a rade in bratele altei ninimi? Poate Iubirea sa invaluie in vesmant de suferinta iubirea ? Se cade unei iubiri sa piara inainte de a fi descoperit vesnicia celeilalte inimi? Atat de multe intrebari isi merita un raspuns !

De aceea iti scriu acesta epistola, incercand sa iti arat ceea ce lumea nu stie a mai arata.

Cred ca suntem prea din plin inconjurati de raspunsuri si intrebari prea lipsite de rost, dar si de intrebari cu rost fara de raspunsuri. Traim intr-o lume ceea ce afirma ca ar trebui sa taca si ascunde ceea ce ar trebui sa spuna fara de incetare. Adevarul este tacut iar minciuna este strigata. Uitarea devine un fals rost, iar rostul o prefacuta uitare. Asa se face ca ratacim un timp, pentru a nu ne mai gasi o vesnicie. Asa se face ca ramanem cu intrebari cat o vesnicie, pentru ca nu am stiut timpul raspunsurilor. Iar eu chir nu as vrea sa te stiu printre cei care ratacesc cararea vesniciei, pentru prea simplul motiv de a fi gasit numai drumul ce a durat doar un timp.

Vrei sa stii ce anume ar putea inima ta crestina de la iubirea inchinata unui baiat musulman. Nu ceri prea mult, desi ai vrea totul. De aceea te rog sa cauti a privi intreaga problema cu o necesaraacuratete spirituala, poruncind inimii, de va fi nevoie sa taca, sa ingaduie, sa astepte clipa atat necesara Adevarului. In joc nu sunt idealuri amrunte si pline de echivoc, ci nuami amntuirea ta. Sufletul are niste masuri ce nu vor putea fi zagazuite intre cadrele acestui timp, fara a suporta ulterior consecinte ce isi vor cere dreptul la vesnicie si la o dreapta eliberare, cu toata suferinta inerenta.

Imi creionezi tabloul unei iubiri care s-a inpotmolit de intrtebari ces unt si , totusi, nu vrei sa fie dureros de importante. Nu iti ascunzi iubirea indaratul unor raspunsuri prefabricate, desi durerea si neputinta ar cauta astfel de raspunsuri numai din dorinat de a-ti regasi o liniste atat de necesara.

Iti impui sa crezi ca o astfel de iubire este posibila, chiar si pentru motivul ca ar exista destui preoti care pot savarsi Taina Casatoriei intre un musulman si o crestina. Neputincios argument, acre merita sa fie amintit numai la urma acestei epistole.

Cat despre raspunsul meu, nu va intarzia sa vina. Sau te amagesti cu gandul ca rodul iubirii, copii ce vor sa vina, vor creste in credinta crestin ortodoxa, care te-a crescut sufleteste si pe tine.

Va trebui sa iti demonstrez si precaritatea acestui rationament ! Apoi nu iti ascund usoara dezamagire pe care am resimtit-o intelegand ca tu vezi ca impedimente oricum surmontabile, doar "momentele religioase" din viata voastra comuna : el obligat de credinta musulmana sa respecte vinerea, iar tu duminica, Craciunul, Pastile, etc.

Dincolo de o argumentare, iti propun o enumerare transanta a principiilor de baza, pe care mi-am asumat raspunderea de a ti le pune inainte avand , iti reamintesc, un singur gand: mantuirea ta.

Primul argument este destul de radical, tocmai pentru ca vine in intampinarea ideii de a gasi posibila si chiar probabila trecerea la religia musulmana, in numele unei iubiri, insa nu si in Numele Iubirii.

Un crestin ortodox se mantuieste numai daca ramane in legatura cu Iisus Hristos. Aceasta legatura se implineste prin Sfanta Impartasanie, adica prin primirea Trupului si a Sangelui Domnului nostru. Fara de Sfanta Impartasanie, nimeni nu se paote mantui. A te impartasi inseamna a fi impreuna cu Hristos. A te asemana tot mai mult cu El si a primi insusirile Lui, pe care noi le numim virtuti.

Iisus Hristos este viu, iar legatura crestinului cu El se realizeaza in timpul Sfintei Liturghii, manacandu-L si bandu-L in cel mai intens si real sens al acestor termeni.

Nu avem un Dumnezeu distant, rece si poruncitor, ci Unul pe Care Il primim in noi, pentru ca El sa ne primeasca intru Sine.

Nici El nu Se pierde in noi, nici noi nu devenim ceea ce este El, ci realizam o unitate infinit superioara celei dintre mama si pruncul din pantecele ei. Oare nu de aceea ne impartasim o viata intreaga, dar mai ales inainte de clipa mortii ? Raiul nu este un loc, ci este o Persoana : IIsus Hristos. De aceea nu exista spatiu si timp in rai, nu vom fi undeva langa Dumnezeu, ci cu El si impreuna cu El. Fara Impartasanie inseamna fa Dumnezeu. Iar far Dumnezeu inseamna iad. Desi in aceasta viata, fara Impartasanie inseamna moarte sufleteasca !Crestinul care trece la mahomedanism, nu doar ca nu mai are dreptul sa se impartaseasca , dar se si leapada de Hristos.

Se leapada de Hristosul pe Care L-a primit atunci cand s-a botezat, de Impartasania pe acre a primit-o pana atunci se de Cel care l-a mantuit, l-a indreptat si l-a ajutat sufleteste si trupeste pana in acea clipa. Este vorba despre un pacat impotriva Duhului Sfant, pacat care nu se va ierta niciodata. Lepadarea si tradarea lui Hristos in favoarea unui profet mincinos este pierdere a mantuirii.

Gasesti aceste sentinte prea aspre? Insa nu mai aspre decat durerea propriei morti sufletesti !

Nu iti pun inainte un sens egoist al existentei si nu iti spun ca nu se cuvine sa iubesti. Dar iti reamintesc ca exista niste prioritati in iubire, desi inima ta pare acum sa le ignore. Nu voi cauta sa iti impun ideea conform careia pe Dumnezeu se cuvine sa Il iubim mai presus de toti si de toate. Nici nu-ti voi scrie ca nimic nu-ti va folosi daca vei castiga inima celui iubit, dar iti vei pierde propriul suflet ! Dar iti voi scrie ca nici macar de cel iubit nu vei avea parte o vesnicie, asa cum si drept iti doresti, fara de Dumnezeu.

Care?

Se spune foarte usor ca si musulmanii cred in Dumnezeu, si ca toate religiile au Acelasi Dumnezeu, pe care noi Il numim Hristos, musulmanii Allah, evreii Iahve, etc.

Se mai uita si se ignora voit faptul ca Iisus Hristos este Dumnezeu adevarat si Om adevarat crezandu-se foarte gresit ca, fiind Fiul lui Dumnezeu, ar fi de fapt un Dumnezeu mai mic sau chiar un simplu profet intemeietor de religie.

Iisus Hristos este cea de-a doua Persoana a Sintei Treimi, Dumnezeu Fiul, care a luat trup omenesc, a venit printre oameni, a patimit, a murit si a inviat, lasandu-ne Insusi Sfanta Impartasanie, adica Insusi Trupul si chiar Sangele Lui ca si modalitate de a ne uni cu El si , astfel de a dobandi ceea ce El a castigat pentru noi prin Patimile, Jertfa de pe Cruce si Invierea Lui.

Dincolo de 'dogmele' acestei lumi sta un Adevar pe care il putem ignora sau ba. Insa chiar de il ignoram sau chiar de il uitam, Adevarul va ramane in veci acelasi .Dumnezeu este Unul singur si S-a daruit in mod deplin prin religia crestina. Deci nu avem un Dumnezeu comun cu evreii, cu musulmanii, cu budistii etc ! Hristos este Dumnezeul crestinilor, deofiinta cu Tatal su cu Duhul Sfant.

Numai noi, crestinii, avem un Dumnezeu intrupat,al Carui Trup si Sange putem sa le mancam ! Crestinismul Ortodoxia, este singura religie in care nu omul Il cauta pe Dumnezeu, ci Dumnezeu il cauta pe om.

Il avem si basta!

Asa cum ne nastem cu lumina in ochi, fara a trebui sa o cautam sau asa cum ne bate inima, fara a fi nevoie de niciun efort din partea noastra.

Celelalte religii nu cunosc cu adevarat pe Dumnezeu si nu au o legatura pesronala si vie cu El. In plus crestinul care renunta la credinta sa pentru o alta credinta este vinovat de lepadare de Hristos, fapta de neiertat in veci.

De ce ?

Pentru ca numai in crestinism are absolut tot ce ii este necesar mantuirii, restul fiind o tot mai mare indepartare de Dumnezeu. Iar a-ti scoate ochii pentru a-i inlocui cu globuri din sticla, ce este altceva decat o fapta demna de neputincioasa mila ?

In plus , un crestin care trece la religia mahomedana pierde tot tezaurul Bisericii Ortodoxe : incepand cu propria Taina a Botezului , cu pierderea Duhului Sfant primit prin ungerea cu Sfantul Mir si pana la pierderea totala a legaturii cu Biserica- Maica Domnului , sfintii, ingerii, etc. Un mahomedan este cel care conform Coranului, considera ca Hristos ar fi " frate cu Adam si cu Satana" ; ca Maica Domnului ar fi o simpla femeie evreica cu multi copii; ca Hristos nu a murit pe Cruce si nici macar nu a fost rastignit, ( altcineva ra fi murit in locul Lui) , despre Inviere nemaipunandu-se problema; ca, anterior na a facut nicio minune, ci toate cele scrise in Noul Testament ar fi inventii ale crestinilor, la fel procedand si in cazul sfintilor Aceluiasi Hristos; ca raiul nu ar fi altceva decat un loc al placerilor trupesti, etc.

Oare intelegi ca trebuie sa alegi intre a-ti pastra botezul si pierderea reala a Tainei ce te-a unit cu Iisus Hristos?

Oare intelegi ca poti ramane fara de Impartasania care este cu mult mai mult decat painea si vinul pe care le vad ochii nostri deprinsi a zari si a intrezari prea mult pacatul ? Oare intelegi ca vei ramane pana si fara de inmormantarea crestina, care se cuvine, desigur, nuami unui crestin ?

Te vei grabi sa te ascunzi in spatele unei neputincioase convingeri conform careia tu iti vei pastra credinta crestina, dincolo de orice vietuire in sanul unei familii pluri- religioase? Dar cum vei pastra ceea ce nu poti darui persoanei iubite ? La urma urmelor, cum vei pastra ceea ce nu ai castigat pe deplin ?

Are rost sa te amgesti, continuand sa iti tagaduiesti singura putina ne-credinta, multa indoiala, nestiinta rugaciunii si neputinta postului, uitarea binelui si amintirea unor caderi pe acre le ingropam intr-o inima uneori prea adanca ? Oare nu ne-ar fi mult mai usor daca ne-am recunoaste sincer prea putina noastra credinta ? Oare tacerea aruncata afara din inimile noastre nu va fiinlocuita imediat de acel sentiment de smerenie si de umilinta, care pur si simplu Il impinge pe Dumnezeu in sufletele noastre?

Deosebirile de credinta, dogmatice, dintre cestinism si mahomedanism sunt uriase. Insa trebuie retinuta cea mai importanat dintre acestea, de care depinde mantuirea noastra: fara Iisus Hristos nu exista mantuire, pentru simplul fapt ca numai El este Domn si Dumnezeu, in timp ce Mahomed nu a fost decat un simplu muritor, aflat acum undeva printr-un colt de vesnicie numiat iad. ( Este in iad nu pentru ca asa vrem noi, ci pentru ca L-a refuzat pe Hristos, Cel care are cheile mantuirii !)

Iadul, repet, presupune tot ceea ce Iisus Hristos nu este : timp sau vesnicie, spatiu sau nemarginire,inima sau suflet, gand sau amintire, cuvant sau tacere, duh sau trup, inceput sau sfarsit. Si nu Dumnezeu este Cel care incepe iadul, nici nu il hotareste pentru cineva anume, atat timp cat iadul este un mod de a fi ce apartine intru totul omului, printr-o hotarare respectata deplin de catre Acelasi Dumnezeu.

Mahomedanismul? Il voi numi pur si simplu ne-crestinism !

Adica fara de Hristos. Adica iad. Sau moarte. Sau pierdere a vietii. Are rost sa mai continui? Renuntand la tot ce ne mai poate ramane in schimb ?

In caz ca un partener se hotaraste sa ramana crestin ortodox, alaturi de partenerul mohomedan, bine este sa se stie ca Taina Sfintei Cununii nu se poate savarsi in acest caz sub nici o forma.

( Chiar daca se vor gasi preoti dispusi sa o savarseasca contra unei sume generoase !)Casatoria se realizeaza numai intre doi crestini ortodocsi-pentru simplul fapt ca numai Hristos este Cel care paote uni sufleteste doua persoane. Iar pentru o unire sufleteasca este nevoie ca cei doi sa primeasca impreuna Sfanta Impartasanie. Si cum ar putea primi un mahomedan Sfanta Impartasanie?

In plus la sufletul celuilalt ajungi numai cu ajutorul lui Hristos. Fara El se poate realiza o legatura fizica sau una sentimentala, dar nu si una sufleteasca.

Si ce va fi daca unul dintre cei doi parinti va fi lipsit de Viata si de Lumina?

Ca sa nu ignoram si alt neajuns la fel de grav: cei doi nu sunt uniti prin Cununia Sfanta a lui Hristos, nefiind vesnic una inaintea Lui. Vinovat de aceasta pierdere vesnica va fi numai partenerul care s-a lepadat de Hristos si de crestinism!(...)

Alegerea care trebuie facuta este simpla: ori Hristos si propria mantuire, ori persoana iubita, care imi cere sa renunt la propria mantuire si la Hristos, ignorand insusi glasul propriei constiinte.

Caci, mai mult decat sigur, constiinta unui crestin ortodox marturiseste clar si sigur ca nimeni nu are dreptul sa batjocoreasca si sa respinga pe Iisus Hristos.

(..) De fapt constiinta este chiar glasul lui Hristos, este Insusi Iisus Hristos, care ne cheama la El, ne mustra si ne ridica atunci cand cadem, ne mangaie atunci cand ratacim, ne intareste atunci cand slabim...

Nu as vrea sa te impiedici sufleteste de asprimea cuvintelor mele. Atunci cand este in joc rostul mantuirii nu-si mai au loc amabilitatile si cuvintele incarcate de prea multe sensuri. Nimic nu putem oferii in schimbul matuirii !

(...) Adevarul impune o singura alegere .

Care?

Cel care nu este crestin dintre voi sa caute, sa descopere si sa imbratiseze crestinismul ! Nu exista nicidecum cale de mijloc, asa cum nu exista intre Hristos si moartea de care El ne-a mantuit nu pentru ca noi sa o imbratisam cu o inconstienta pe care nici macar vesnicia nu o va putea ierta.(..)

In numele iubirii nu avem nici un drept sa inlocuim Adevarul cu efemere si mult prea umane ne-adevaruri, nici pe Dumnezeu cu profeti ce au mintit istoria , dar nu si vesnicia. Iubirea are nevoie de Adevar, astfel ea insisi devenind minciuna.

Iubirea mai presus de orice trebuie sa uneasca doua suflete si nu doar doua inimi! Inimile sunt ale voastre, dar sufletele sunt chipul, amprenta si suflarea lui Dumnezeu in oameni. Oare ne va da cineva vreodata dreptul sa aruncam chipul Creatorului in iad, si tocmai in numele iubirii?

(...) De aceea nu se cuvine sa iti pierzi sufletul nici macar in schimbul unei inimi pline de iubire !

Diferenta intre Hristos si Mahomed este insasi diferenta dintre cer si pamant, dintre om si Omul Dumnezeu, dintre un profet inchipuit si Dumnezeul Om, dintre una din cretaurile Sale si Creator, dintre o viata si Viata, dintre unul supus mortii si Cel peste moarte, dintre o farma si Totul, dintre unul strain tie si Cel al tau, dintre cel din iad si Cel inviat dintru iad, dintre cel fara de care ai oricum un rost si Cel fara de care nu ai oricum niciun rost.

Tradarea crestinismului este sinucidere sufleteasca si nu isi poate gasi justificare in fata Adevarului. Iar solutiile de compromis iti repet, nu-si au in niciun chip locul!

Cum te vei mai putea apropia de Liturghie si de Impartasanie, atata timp cat vei trai cu sotul tau in afara Legii lui Iisus Hristos?

Invata sa accepti evidenta Adevarului , mai inainte ca lumea si legile ei cele faradelege sa iti adumbreasca sufletul si constiita.

Cine nu iubeste asa cum Dumnezeu a hotarat iubirea, acela obligatoriu va sfarsi prin a uri ceea ce pana mai ieri iubea !(...) "

Nota :

Fragment preluat din cartea intitulata "Manifest pentru pastrarea tineretii" de monahul Paulin Iluca de la Putna.