Unei fete care nu poate sa se hotarasca intre casatorie si manastire !
"Dacă şovăi, fiică, să ştii că eşti mai degrabă pentru
căsătorie decât pentru mânăstire.Pentru viaţa monahală sunt cei la care nu e şovăială.
Sfântul Sava nu avea mintea îndoită. Nici sfânta Teodora, nici Xenia, nici
Efimia, nici atâtea altele, care au fost adevărate artiste ale vieţii monahale:
fiindcă aceasta nu toţi o pot primi, ci numai cei cărora le este dat. Tu
spui că deseori şezi seara cu mama ta lângă vatră şi cântăriţi motivele pro şi
contra. Iar eu îţi spun: oricâte motive ar fi, nu motivele vor hotărî partea în
care o vei apuca, ci înclinarea. Dragostea este mai presus de toate motivele.
Şi dacă dragostea de Hristos nu te va duce în liniştea însingurată a
mânăstirii, dragostea faţă de lume te va ţine în lume şi te va îndrepta spre
căsătorie. Dar şi în acest al doilea caz poţi să fii binecuvântată cu
binecuvântarea Sarei şi a Rahilei, şi de altfel a mamei tale.
Dragostea mare de Dumnezeu nu suferă lumea, nu iubeşte
tovărăşia, caută însingurarea.
Această dragoste a mânat mii de suflete să se
depărteze de la calea cea largă a lumii în adâncul pustiei. Ca să se vadă
singuri cu Domnul lor iubit. Ca să aibă întâlnire de taină cu Făcătorul lor,
Care este întreg dragoste, şi după nume şi după fiinţă. Dar, mai înainte de
toate, ca să se invrednicească de această vedere şi de această întâlnire.
Monahii şi monahiile iau asupră-le şi postirea şi osteneala şi înjosirea şi
privegherea şi sărăcia şi ascultarea şi toate celelalte făgăduinţe numai şi numai
pentru a se învrednici de această întâlnire cu Domnul lor. Iar pe această cale strâmtă
sufletul se învredniceşte de această întâlnire atunci când se slobozeşte, se curăţeşte şi se
împodobeşte. De ce are a se slobozi sufletul însingurat? De toate legăturile şi împătimirile
pământeşti. De ce are a se curaţi? De toate aşa-numitele dragoste trupeşti şi
pământeşti, de dragostea faţă de trup, faţă de rude şi prieteni, faţă de satul
sau oraşul său, faţă de avere, îmbrăcăminte, hrană, podoabă ş.a.m.d.
Prin ce
are a se împodobi sufletul? Numai şi numai prin dragostea de Hristos, ce
cuprinde în sine toate celelalte podoabe, tot mărgăritarul credinţei, tot
argintul nădejdii şi toate pietrele scumpe ale tuturor celorlalte virtuţi.
Trupul uscat de postiri al monahului slujeşte drept acoperământ tocit şi uşor
al acestei nemăsurate bunătăţi cereşti.
Îţi scriu aşa nu ca să te atrag la
viaţa monahală, ci ca să te abat de la ea: căci dacă te vei depărta de lume cu
duh şovăitor, năzuinţa după lume se va întări în tine şi va pune, mă tem,
stăpânire pe tine. Şi vei fi cu trupul în mănăstire, dar cu duhul în lume. Iar
lumea chinuie mai mult în oglinda sufletului decât în realitatea ei
nemijlocită.
Mulţumeşte lui Dumnezeu că pe lângă calea strâmtă a călugăriei a
mai arătat şi o altă cale, ceva mai largă, spre mântuire şi viaţa veşnică.
Şi
mergi, fiică, pe această cale mai largă, care răspunde mai bine înclinării
tale.
Mergi pe această cale, însă cu frică de Dumnezeu şi cu încredere deplină în Dumnezeu; fiindcă, să ştii, şi această
cale mai uşoară e de neîndurat fără Dumnezeu.
Binecuvântarea lui Dumnezeu să
fie cu tine! "
Nota: Fragment preluat din cartea " Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi " autor Sfantul Nicolae Velimirovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu