Purtarea de grija a lui Dumnezeu !

" Ca sa va puteti da seama cat de mare este purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru pasarile cerului care snt ata de neinsemnate fata de om, voi folosi un exemplu de la Sfantul Vasile cel Mare, despre o pasare de mare care se cheama alcion. Pentru aceasta pasare Dumnezeu tine marea in liniste paisprezece zile pentru a nu-i strica cuibul facut in nisipul marii si a ineca puisorii acestei pasari minunate. Iata istorisirea Sfantului Vasile :" Aceasta , pasare , alcionul, are obiceiul a-si scoate puii la marginea marii. Ea isi pune ouale in nisip langa apa marii si le cloceste pe la mijlocul iernii, cand se pornesc pe mare vanturi si furtuni care cu pornire mare izbesc valurile sale de maluri. Dar toate valurile si furtunile se potolesc si se alina, cand alcionul sade pe oua in cele sapte zile, dupa care ies puisorii din gaoace. Si fiindca si de hrana au trebuinta , Dadatorul Cel Mare Dumnezeu, a mai daruit acestei pasari inca sapte zile pentru cresterea puilor sai. In sapte zile puii acestei pasari pot zbura pentru a scapa de apele marii . Aceste lucruri le stiu corabierii de prin aceste locuri si numesc aceste zile < zilele alcionului >.
Corabierii astepta cu corabiile incarcate de marfuri sa vina zilele alcionului, spre a pornii in largul marii. Ei siu ca atunci Dumnezeu tine marea in loc, sa nu se tulbure pentru ouale si puisorii alcionului." Apoi zice marele Vasile :" Aceasta ti-am pus inainte ca o lege, omule, despre purtarea de grija a lui Dumnezeu catre cele necuvantatoare, spre indemnare ca sa ceri de la Dumnezeu cele spre mantuirea ta, caci daca pentru o pasare este atata purtare de grija , apoi ce nu s-ar fi facut pentru tine, pe care te-a facut dupa chipul lui Dumnezeu. Sa vedem si purtarea de grija la ariciul de mare. Aceasta este o vietate prea mica si nevrednica de bagare in seama. De multe ori se face invatator corabierilor, aratand-le cand are sa se tulbure marea si cand au sa vina furtuni mari si primejdioase pentru corabii.
Aricii cunoscand mai inainte tulburarea marii de furtuni , se vara sub o lespede mica, de care se prind cu piciorusele lor stand in vremea furtunilor. Cand valurile marii ii clatina ei se tin de greutatea lespedei s astfel scapa de a fi aruncati de valuri. Cand vad acest semn, corabierii cunosc din timp pornirea furtunii mari care are sa fie. Si nu pleaca cu corabiile in largul marii, pentru nu se primejdui.
Nici un astrolog , nici un meteorolog nu stie asa de bine despre tulburarile pamantului si ale vazduhului, schimbarea vremii, ca ariciul de mare, caci pe el nici filozfii, nici astronomii si nici meteorologii nu l-au invatat aceasta, ci Domnul marii si al vanturilor. In aceasta vietate mica a pus urma intelepciunii Sale celei mari si negraite. Acestea artandu-le dumnezeiescul ierarh Vasile cel Mare, zice :" Nimic nu este lipsit de purtarea de grija a lui Dumnezeu, nimic nu est trecut cu vederea de El. Toate le priveste cu luare aminte ochiul cel neadormit al Lui. Langa toti este este de fata cu mare indestulare, daruind fiecaruia mantuirea. Daca n-a lasat Dumnezeu pe ariciul de mare afara de cercetarea Sa, pe le tale nu le va cerceta ?".
Inca si ariciul de uscat este mare filosof si meteorolog, fiindca din doua rasuflari isi face vizuina. Cand sufla crivatul de miazanoapte el astupa gaura din partea aceea din care simte ca vine crivatul. Cand are sa se schimbe vremea si are sa vina austrul, vantul de miazazi, se muta la rasuflatoarea dinsre miazanoapte. Prin aceasta ne arata noua oamenilor tainuit nu numai ca prin toate trece si strabate purtarea de grija a Aceluia ce ne-a zidit , ci si faptul ca in cele necuvantatoare este oarecare simtire a lucrului ce are sa se faca mai pe urma in vremea viitoare. Stim ca cele necuvantatoare au stiinta de mai inainte de la Dumnezeu referitoare la schimabarea ce are sa fie in aer, pricepere care ma covarseste. "
Inca vedem purtarea de grija a lui Dumnezeu nu numai asupra oamenilor, ci si a altor vietuitoare de pe pamant. Caci ursul cand este greu ranit de alte fiare, are stiinta sa se vindece singur cu floarea numita lumarica. Iar vulpea cand este ranita are pricepere sa se vindece cu lacrima de rasina a molidului. Si la furnica pronia lui Dumnezeu se vede in chip luminat caci i-a dat ei pricepere Preainduratul Dumnezeu ca vara sa-si gateasca si sa-si adune hraa pentru iarna, mai inainte de a veni peste ea asprimea iernii. Ca fara lenevire isi cheltuieste vremea si cu mare sarguina se intinde la lucru , pana ce hrana cea indestulata pentru iarna ajunge in camari si este asezata cu multa sarguinta si pricepere rara acolo, ca multa vreme sa nu se strice.
Ca taie si spinteca cu ale ei unghii partea cea din mijloc ale roadelor ca nu incoltind, netrebnice sa-i fie spre hrana. Dupa ce le-ascos partea incoltitoare , le usuca daca simte ca se umezesc si nu le scoate afara pe acestea in fiecare vreme, ci numai cand vremea este buna si seceta, ca sa nu se umezeasca. Intr-adevar nu vei putea sa vezi nor sau ploaie curgand cand furnicile scot afara graul sa-l usuce.
Acest cuvnt va ajunge spre a spune minnunile Prea Vesnicului Ziditor, care se vad in zidirile Sale si purtaea lui d grija spre toate cele mici si cele mri din zidirea Sa. Acestea intelegandu-le sa zicem si noi cu proorocul : Cat s-au marit lucrurile Tale ,Doamne. Toate intru intepciune le-ai facut. ( Psalm 103, 25 ). Deci sa intelegem ca pronia lui Dumnezeu este ingrijirea neintrerupta a Lui fata de toate fapturile Sale. Si precum aerul inveleste lucrurile din el si apa acopera lucrurile care sunt in ea, asa pronia cea prea buna si sfanta a Induratului si Atotputernicului Dumnezeu pe toate le cuprinde si le ingrijeste, ca un adevarat parinte si purtator de grija a toate.
Concluzia Evangheliei de astazi este cuprinsa intr-o singura fraza : Cautati mai intai Imparati lui Dumnezeu si dreptatea Lui si si toate acestea se vor aduga voua. ( Matei 6, 33 ). Zadarnic ne ostenim zi si noapte pentu cele trecatoare. In zadar alergam fara rost dupa lucruri nefolositoare care pier odata cu noi. Ba uneori nici somn nu avem, nici sfinte sarbatori nu le mai tinem, nici la biserica nu gasim timp sa mergem, nici acasa nu ne rugam, nici carti sfinte nu citim, nici pe cei bolnvi nu-i cercetam, nici de moartea cea grabnica si de judecata lui Dmnezeu nu ne mai aducem aminte. Toti dorim cat mai multe. Toti visam averi, cinste, sanatate si viata fericita.
Dar de faptele crestinesti, de rugaciune, de iertare, de pocainta si de Dumnezeu aproape toti uitam. De aceea este in lume atata suferinta si sunt attea boli si certuri in familie, pentru ca am uitat de Dumnezeu. Am uitat de poruncile Lui, de dragostea Lui, de Biserica Lui, de mantuitoarele invataturi ale Sfintei Evanghelii, punandu-ne nadejdea numi in mainile, in mintea si in mandria noastra. Poate de aceea multi crestini nu au adevarata pace si multumire sufleteasca. Sa ne intoarcem din nou la Dumnezeu, la rugaciune, la lucrarea faptelor bune. Dumnezeu ne astepta.
Sa nu ne mai mandrim cu mintea noastra, sa nu e punem nadejdea in mainile noastre, nici in viata aceasta trecatoare. Ci numai in Dumnezeu sa credem, in El sa nadajduim, Lui numai sa I ne inchinm, la Biserica lui Hristos sa mergem cat mai des si prin pocainta si viata crestineasca sa lucram ogorul mantuirii noastre. (...) Sa crestem copii in frica de Dumnezeu, sa trim in pace cu iubitorii de pace, sa nu ne biruim nici de mandria hainelor, nici de laudele sau ocara oamenilor sau de multimea grijilor pamantesti car stapanesc astazi toata lumea. De vom face asa, vom duce aici viata linistita, vom avea timp mai mult de rugaciune, si vom fi fericiti si pe pamant si in cer. Atunci vom putea canta impreuna cu proorocul David: Bogatii au saracit si au flamanzit, iar cei cel cauta pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele. ( Psalm 33,10 ) . Amin "


Nota:
Text preluat din cartea " Predici la duminicile de peste an " autor Arhimnarit Cleopa Ilie.