Imputinarea credintei !

" In urma cu un veac si jumatate, privind la asezarea launtrica a crestinilor ortodocsi, Sfantul Ignatie Briancianinov scria: " Astazi multi oameni au indraznit sa-si introduca randuielile lor in randuielile Sfantului Duh. Din aceasta cauza randuielile ceresti s-au facut pamantesti, cele duhovnicesti-trupesti, cele sfinte-pacatoase, cele intelepte-neghioabe. Vad nepotrivirea, vad naruirea ce decurge din ea; dar nu vad inceputul din care decurg toate nenorocirile: pentru ca privesc la lumina propriei lor ratiuni cazute si nu la lumina lui Dumnezeu.Inceputul nenorocirii consta in dispretuirea neingaduita si trufasa a poruncilor Sfantului Duh, in inlocuirea lor cu randuielile proprii. Iata unde e cauza destramarii generale, cauza caderii crestinismului, a caderii morale ce precede intotdeuna ruina civila, care prevesteste aceasta ruina.
Se mai gasesc in particular crestini, dar a fost pierduta cunoasterea obsteasca, unica, a Adevarului prin care totul s-ar uni intr-un singur trup duhovnicesc, cu un singur chip de cugetare, sub un singur cap obstesc- Hristos. Azi, fiecare are mai mult sau mai putin modul sau de cugetare, religia, sa, drumul lui, luate in chip arbitrar sau la intamplare, considerate ca drepte sau macar justificabile. Aceasta nenumarata turma care a pierdut legatura si unitatea in adevar si in duh prezinta observatorului duhovnicesc aspectul celei mai mari devalmasii : fiecare oaie rataceste de capul ei, nimeni nu-i poarta de grija, oamenii nu mai aud- intr-atat li s-a ingreunat auzul-glasul mantuitor al Adevaratului Pastor ce rasuna in Sfanta Lui Biserica, care le mai descopera sus si tare ndreptatea si le arata drumul drept. La putina vreme dupa Sfantul Ignatie, vadind cele tainice ale pastoritilor sai, Sfantul Calinic de la Cernica scria astfel despe paguba pe care o aduce mantuirea sufletului slabirea si imputinarea credintei: " Apostolul, cand mergea pe apa si a inceput sa se scufunde, dadea vina pe vantul care sufla :" Vazand vantul puternic s-a temut" ( Matei 14,30 ), dar Domnul a invinuit putina lui credinta:" Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit ?" ( Matei 14,31 ) Asa si crestinii pentru faptele lor rele si pentru viata lor stricata, dau vina pe vreo ispita grea venita asupra lor sau pe propria lor slabiciune.
Adevarata cauza a relelor pe care le fac trebuie insa gasita in slabiciunea si putinatatea credintei lor, fara de care diavolul n-ar putea sa-i robeasca, in nenorocita robie a pacatului, asa cum ii robeste. Soimul care e facut din fire pentru vanatoare sa traisca in aer liber, inzestrat cu mare putere in gheare si in cioc, cum ar fi cu putinta, dintr-o asa vigoare fizica, sa se lase inchis in cusca si sa stea rabdator in lanturi fara sa incerce sa le rupa, daca mai intai nu i s-ar fi caoperit ochii ? La fel si un crestin care stie ca pacatul este o ocara adusa lui Dumnezeu si de aceea culmea tuturor relelor, un crestin care marturiseste ca Dumnezeu-Omul Iisus a primit moartea numai ca sa nimicesca pacatul...cum este cu putinta sa savarseasca vreodata pacatul, un rau asa de infricosat, daca mai inati nu acopera ochii credintei sale ?
Multi crestini socot pacat o orbire tinereasca, o usuratate a mintii copilaresti, o greseala mica si vrednica de iertare- pacatul mic si fara insemnatate. Si nu numai ca-l socotesc un nimic sau ca ajuta altora sa-l faca, ci adeseori ie se joaca si glumesc cu pactul ca si cum ar fi la o petrecere, il fac ca pe un lucru foarte placut in adunarile lor, ajungand pana la atata neomenie si lipsa de rusine ca se falesc cu faptele rusinoase si pacatele, le impodobesc cu felurite culori, ca sa fie mai cinstiti si mai onorati:
" Pana cand pactosii se vor lauda si vor gari nedreptate?" ( Psalm 93,3 ) si iarasi :"Dar acum va faliti cu semetiile voastre "( Iacov 4.16). Altii nu ajung pana la atata nerusinare, insa ua asa de putina frica de pacat, incat dupa ce-l fac il pastreaza linistiti in sufletul lor fara de rusine, luni si ani de zile, adauga pact langa pacat pana la vreo sarbatoare mare ca Pastele sau nasterea Domnului, ca sa se spovedesca.
Iar altii, care nu se cutremura numai la gandul de a dormi o singura noapte cu un sarpe in pat, stau cea mai mare parte a vietii cu pacatul in suflet si nici macar nu se socot nenorociti. Ah ! Acestia sunt fiii luminii, cum numeste Apotolul pe toti crestinii? " Ca fiii luminii sa umblati "( Efeseni 5.8 ).
Sunt oare acestia ucenicii lui Dumnezeu-Omul Iisus? Sunt ei copii ai sfintilor? Mostenitori ai atator mucenici, care ne calauzesc si care si-au varsat sangele si care si-au dat viata prin mii de chinuri, ca sa nu faca vreun pact care dupa infatisare era vrednic de iertare, adica sa se lepede de credinta numai cu gura, dar sa o pastreze in inima ? De unde provin toate acestea? Din slabirea credintei. E limpede ca ne-am apropiat de acele nenorocite timpuri de car a vorbit Domnul indoindu-se , ca atunci cand va veni pe pamnt va mai gasi oare credinta pe care a sadit-o cu atatea pilde si a cultivat-o cu dumnezeiescul Sau Sange:"Fiul Omului cand va veni, oare va mai gasi credinat pe pamant ? "( Luca 18.8 ). De aceea si diavolul afland pe crestini in acesta intunecare de credinta, o, cum se mai repede blestematul ca sa ne pescuiasca si sa ne prinda in undita voii sale fara ca noi sa-l pricepem. Vedem cum si in practica un crestin si un credincios ajunge aproape in starea celui necredincios. Pentru ca paruta si nedesavarsita cunoastere pe care o are supra tainelor credintei nu-l impinge sa faca mai mult decat ceea a facut, daca nu are deloc cunoastrea acestor lucruri.
Asa cum zice Fericitul Augustin, deci credinciosii se afla in lumina , dar tinandu-si ochii inchisi, putin se deosebesc de orbii care sunt in intuneric. " La cei folosesc celui fara de minte avutiile? Caci fara inima nu va putea castiga intelepciunea"( Pilde 17.16 ). Ce le foloseste sa aiba o asa de mare vistierie, cumeste credinta crestinilor, daca o tin ascunsa in pamant , nelucratoare ? Adica, daca nu se ingrijesc sa dobandesca viata vesnica cu credinta lor crestinesca, unita cu fapte bune, caci "credinta fara fapte este moarta " ( Iacov 2.26 ). "
Scrutand starea duhovnicesca a crestinatatii dreptmaritoare la mijlocul secolului XX , Sfantul Ioan Iacov Romanul a scris aceste cuvinte despre imputinarea cu sufletul : "Cecetand mai cu de-amanuntul, vom vedea ca imputinarea cu suflet, indoiala pentru mantuire si deznadajduirea se ivesc indeosebi din urmatoarele motive:
 1. Inainte de toate si de cele mai multe ori este lipsa de povatuitori duhovnicesti.
2. Necunostiinta Sfintelor Scripturi( din care necunostiinta se nasc parerile gresite si inselaciunea mintii ).
3. Vatamarea dreptei-credinte( cand facem prietesug cu ereticii, cu masonii si cu ateii comunisti )
 4. Trandavirea duhului ( adica parsirea celor duhovnicesti si fara nici o cainta )
 5. Nemarturisirea curata( cand o facem de mantuiala, cu ascunsuri si dezvinovatiri )
6. Impartasirea cu nevednicie ( cand stim ca nu suntem in randuiala si ne apropiem cu obraznicie, de ochii oamenilor )
7.Cand suntem robiti de patima mandriei si nu ne plecam deloc spre vindecare.
8. Cand ne-am facut vinovati si am cazut sub afurisenia arhiereului sau a preotului si nu cautam dezlegare de la cel pe care l-am scarbit.
9. Cand am facut vreo nedreptate mare cu buna stiinta ( prin furtisag sau prin clevetire, necautand a repara greseala si impartasindu-ne neimpacati )
10. Cand ne lasam robiti de intristare peste masura ( aceasta intristare fiind insasi deznadejdea )
 11. Cand din multa zavistie hulim Sfanta Credinta, numele lui Dumnezeu ori persoanele sfintite. 12.Cand ne blestemam noi insine sau pe altii, fara de socoteala ( luand in desert numele Domnului si necauntand vindecare. "
Luand aminte atat la cuvintele cat si la moastele sfintilor mai sus pomeniti, sa ne sarguim pana la sange in implinirea poruncilor dumnezeiesti, ca prin aceasta lucrare a credintei sa dobandim si vrednicie pentru impartasirea Sfintelor Taine, dar si raspuns bun la Infricosata Judecata a Domnului Hristos "

Nota:
Fragment preluat din cartea "La apusul libertatii " autor Ieromonah Hristodul Aghioritul