....un
exemplu de adevarata vedere de sine a celui ce se pocaieste !
"Nimic fiind , ma socotesc pe sine-mi ca sunt ceva; mintind
de-a pururea impotriva celor mincinosi strig; intinand biserica trupului meu cu
ganduri si fapte curvesti, impotriva curvarilor propovaduiesc; ii judec pe cei
ce gresesc, insumi de greseli fiind plin; ii judec pe vorbitorii de rau si pe
furi,insumi fiind fur si vorbitor de rau. Luminat oamenilor vreau sa ma arat,
inauntrul sufletului fiind necurat.
In biserica si la masa in fata vreau sa stau. Femeilor vreau
sa ma arat vesel si inaintea strainilor ma inalt. Ii vad pe calugari si ma maresc, ii vad pe monahi si ma mandresc. Si
intre ai mei cuminte si intelept, iar intre cei intelepti, desavarsit ma
socotesc. Catre cei credinciosi numai intelept ma am pe sine-mi, iar pe cei
fara de minte si neinvatati, ca pe niste dobitoace ii defaim.
Cand sunt vrednic de ocara , ma mandresc. Cand gandesc sa
fiu cinstit , ma dispretuiesc. Daca mi se cere sa fiu drept, ma razvratesc. Iar
cand cele adevarate mi se spun , urasc. Mustrat fiind de fratele meu, ma manii.
Iar cand voiesc sa ma impotrivesc
ispitei, obosesc.
Nu voiesc a cinsti pe cel vrednic, si , nevrednic fiind,
cinste cer. Nu voiesc a ma osteni. Daca nu-mi slujeste cineva ma manii pe el.
Nu vreau a merge cu cei ce lucreaza. Si, daca nu ma lauda pe mine cineva, il
graiesc de rau. Cand il vad pe fratele meu in nevoi,nu-l cunosc, iar cand e
sanatos si-n cinste, il vizitez. Pe cei mai mari ca mine ii defaim, iar pe cei
mai mici ii trec cu vederea. Cand izbutesc sa ma stapanesc dela vreo fapta rea,
ma trufesc. Daca voi ispravi postul si privegherea, cu nesupunere si graire de
rau, ca intr-o cursa ma prind. Iar cand intru rugaciune stau si staruiesc , nu
iert. Cand cineva face o fapta buna nu o vad. Dar e destul cu o mica fapta sa
greseasca , si-l mustru. Pe toate cele frumoase ale oamenilor le nesocotesc,
insa de faptele cele desarte ale lor , ma las robit. Pe dinafara ma arat smerit
si bland, dar pe dinauntru sunt mandru si neindurat. Cu parerea sunt ca si cum
nu as dori nimic, dar in adancul inimii sunt bolnav de iubirea de arginti. Si
ce sa mai vorbesc despre chipul in care imi folosesc vremea, caci numai cu
parea m-am lepadat de lume, pe cand inauntrul cugetului, eu lumii vorbesc.
Barfirile cele din adunari, cercetarile, gandurile ascunse ale oamenilor ,
pomenirile cele desarte, vorbirile cele fara de folos de la mese, nesatiul
darurilor si al luarilor, certurile cele pierzatoare, iata lucrurile pe care le
fac cu cugetul meu!
Aceasta este viata mea. Acesta este cugetul cu care ma lupt
impotriva mantuirii mele. Si trufia si slava desarta a mea nu ma lasa sa-mi privesc
ranile ca sa ma vindec. Acestea sunt vitejiile mele. Acestea e oastea de pacate
cu care vrajmasul ma cuprinde. Si , intru acestea aflandu-ma si ramanand eu
ticalosul, cu slava sfinteniei caut sa ma acopar. Petrecand in pacate vreau sa
fiu socotit un drept.
Ce raspuns pot sa dau pentru toate astea ? Ca diavolul este
cel care m-a sfatuit ? Dar nici lui Adam un astfel de raspuns nu i-a folosit.
Sau poate vreau sa ma indreptatesc cu ispita lui Cain ? Dar nici el nu a scapat
de a Domnului dreapta hotarare. Ce raspuns voi da eu cand ma va judeca Dumnezeu
? Nu este nici un raspuns pentru lenevirea mea.
Ma tem sa nu fiu si
eu dintre aceia pe care i-a zigravit Pavel drept vase ale urgiei, pe care
diavolul le cere in stapanire, pe care, pentru nebagare de seama, in patimi si
in necinste i-a lasat Dumnezeu. O cumplita stapanire in mine a legaturilor
pacatului ! O stapanirea a raului, a vicleanului balaur ! Ma zbat sa scap de el
si mai mult ma prinde , ba inca si mintea mi-am vandut-o pacatului. De somn ma las cuprins cand vreau sa lupt.
Nici macar sa ma rog nu-mi ingaduie vrajmasul , ci ca intr-o funie de arama imi
tine legata mintea si voind sa fug, nu lasa legatura. Intemeind pacatul, tot
mai adanc in mine trage zavorul puternic pe usa cunostiintei. Si , pentru ca nu
cumva sa se uneasca cu Dumnezeu, aseaza la usa drept paznic duhul rau. El
mi-aduce mereu inainte tot felul de ganduri, si ma pleaca sa cred ca nu e
judecata pentru ele, pentru ca numeni nu le tine minte. Iar eu pun iniante
oglinda cugetului si stiu ca deasupra mea e spanzurat osanda. O , mai bine ar
fi fost sa nu ma nasc pe lume ! Atunci nu m-ar fi pervetit aceasta lume
trecatoare; nevazand-o nu m-as fi facut vinovat, nu m-as fi intinat cu pacatele
si nu m-as teme de sfasiere, de judecata si de chinuri.
Vai mie ! Pana acum nu m-am gandit ca ma asteapta gheena.
Voia mea vicleana ma duce in pacat, dar cand pacatuiesc dau vina pe satana. Dar
vai mie ! Pentru ca eu singur sunt cauza pacatelor mele. Vicleanul nu ma
forteaza sa pacatuiesc, ci pacatuiesc din voie proprie. Sunt sarac furat de
sarpe; sunt neputincios, legat cu stricaciunea; nu am puteri, strivit sunt de
pacat . Am pierdut darul Tau si de aceea nu am prudenta desavarsita. Am pierdut
comuniunea cu Tine, pentru ca nu stiu unde merg. N-am nimic. Daca am ceva, apoi
Tu milostivindu-Te mi-ai dat. Sunt sarac , dar daca ma voi imbogati, acestea va
fi tot darul Tau. Si acum este al Tau, si mai inainte a fost al Tau. Rog doar
venirea harului, marturisesc ca prin Tine ma voi mantui daca ma voi mantui ! "
Nota : Fragment preluat din cartea "Despre bolile tainice ale sufletului "autor Arhimandrit Lazar Abasidze
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu