"Pe tanarul monah P. l-am cunoscut in balconul unei manastiri din Sfantul Munte Athos impletea metanii si repeta rugaciunea: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul! ". Rugaciunea nu se auzea, insa miscarea buzelor lui trada faptul ca se ruga neincetat. La fiecare nod isi marturisea pacatosenia, lucrare care te urca la inaltimea smereniei.
Fiecare monah cunoaste foarte bine necesitatea si importanta acestei virtuti pentru sporirea lui duhovniceasca. Monahul cel tanar stia ca smerenia este virtutea de temelie pentru desavarsire, pentru ca ea sporeste bogatia duhovniceasca si nimiceste cu desavarsire patimile.
Ne-am hotarat sa-i intrerupem rugaciunea si sa-l intrebam:
- Parinte P. cum ati hotarat sa veniti in Sfantul Munte, fortareata monahismului si sa traiti impreuna cu minunatii ei cetateni?
Parintele P. ne-a privit putin in tacere, a strabatut apoi trecutul cu privirea, ne-a zambit ingereste, ca un copil, si ne-a spus:
-Era in luna lui ianuarie 1982, cand s-a petrecut ceva minunat care a schimbat cursul vietii mele, conceptiile si obiceiurile mele.
Pe atunci noi , tinerii, ne lasam parul mare ca sa nu parem inapoiati, iar viata noastra se desfasura intre cafenele si localuri de noapte. Nu ne preocupa suferinta omeneasca, nu ne gandeam cat de mult au cazut oamenii din slava si frumusetea vietuirii in Hristos, ci eram robiti de patimi, orbecaiam in intunericul pacatului, ne intovaraseam cu serpii si cu scorpionii cei intelegatori, adica cu diavolii cei vicleni, dupa care otraveam si pe alti prieteni de-ai nostri cu veninul lor cel stricator de suflet.
Eram invesmantati in omul cel vechi, in materia cea moarta. Este un lucru cu anevoie si minunat sa-si stapaneasca cineva firea si patimile, insa noi slujeam patimilor, iar pentru aceasta nu este trebuinta de osteneli si jertfe.
Noi insine nu aveam nici cea mai mica dorinta de a intoarce spre folosul nostru nimic din cele ce faceam, deoarece preferam cele nefolositoare si vatamatoare in locul celor folositoare de suflet.
Noi, tinerii desertaciunii, incercam sa impletim funia de nisip sau sa masuram apa unui fluviu cu un paharel. Incercam sa adunam vantul si fumul in locul luminii adevarului.
In acea zi de ianuarie plecam de la barul unui prieten de-al meu.
Era trecut de miezul noptii.
Nu am mers mai mult de 70 de metri de la bar, cand deodata am vazut pe bulevardul central o Monahie maiestuoasa iesind de pe o straduta laturalnica. Cand am vazut-o m-am emotionat. Imi treceau prin minte mii de ganduri care ma tulburau si ma nedumereau. Pe atunci aveam doar douazeci si cinci de ani.
Ca sa nu o sperii, am incetinit mersul, dandu-i posibilitatea sa iasa in bulevard.
Fata ii era descoperita si un zambet plin de bunatate ii impodobea chipul. Nu pasea pe pamant, ci parca aluneca la 30 de centimetrii deasupra pamantului.
M-au cuprins fiorii si ma intrebam de ce se intampla acestea cu mine, pacatosul.
Preasfanta Fecioara Maria, Maica Domnului se milostivise de mine!
Domnul ma chema langa El!
Am simtit o mare bucurie si mergeam acum vesel cantand Psalmul : " Ca un dobitoc eram inaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu Tine" ( Ps.72 ,22) si " Fie numele Domnului binecuvantat in veci" ( Ps.1,21).
Domnul , Care" oile Sale le cheama pe nume" (Ioan 10,13), ma chemase tainic pentru desfatari si nevointe duhovnicesti.
Si astfel am venit aici, la locul ascultarii si al smereniei celei urmatoare lui Hristos."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu