"Când sufletul e în iubirea lui Dumnezeu, cât de bune, cât de
plăcute şi vesele sunt atunci toate. Dar, chiar şi în iubirea lui Dumnezeu sunt
întristări şi, cu cât e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi
întristările.
Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu un singur
gând, nici n-a pierdut vreodată harul, dar şi în ea au fost mari întristări;
iar când stătea lângă cruce, atunci întristarea ei a fost nemăsurată ca
oceanul, şi chinurile sufletului ei au fost neasemănat mai mari decât chinurile
lui Adam la izgonirea din rai, pentru că şi iubirea ei era neasemănat mai mare
decât iubirea Lui Adam în rai. Şi dacă a rămas în viaţă, e numai pentru că a
întărit-o puterea Domnului, fiindcă Domnul a vrut ca ea să vadă învierea Lui
şi, după înălţarea Lui, să rămână pe pământ spre mângâiere şi bucurie
apostolilor şi noului popor creştin.
Noi nu ajungem la deplinătatea iubirii
Maicii Domnului şi de aceea nu putem înţelege pe deplin întristarea ei.
Iubirea ei era desăvârşită.
Ea iubea
nemăsurat de mult pe Dumnezeul şi Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire şi
norodul. Şi ce n-a trăit ea atunci când oamenii pe care-i iubea atât de mult şi
a căror mântuire o dorea până la capăt, au răstignit pe Fiul ei preaiubit? Nu
putem pricepe aceasta, pentru că în noi iubirea de Dumnezeu şi de oameni e
mică.
Aşa cum iubirea Maicii Domnului e nemăsurată şi neînţeleasă, aşa şi
întristarea ei e nemăsurată şi neînţeleasă pentru noi.
O, Fecioară Preacurată,
Maica lui Dumnezeu, spune-ne nouă, copiilor tăi, cum iubeai pe Fiul şi Dumnezeul
tău când trăiai pe pământ? Cum se veselea duhul tău de Dumnezeu, Mântuitorul
tău [Lc. 1, 47]? Cum priveai faţa Lui preafrumoasă cu
gândul că El este Cel pe Căruia îi slujesc cu frică şi dragoste toate puterile
cereşti?Spune-ne, ce simţea sufletul tău când ţineai în braţele tale Pruncul
minunat? Cum L-ai crescut? Care au fost durerile sufletului tău când, împreună
cu Iosif, L-ai căutat vreme de trei zile în Ierusalim? Ce chinuri ai trăit
atunci când Domnul a fost dat spre răstignire şi a murit pe cruce? Spune-ne,
care a fost bucuria ta la Înviere şi cum tânjea sufletul tău după înălţarea
Domnului? Sufletele noastre sunt atrase să cunoască viaţa ta împreună cu Domnul
pe pământ, dar tu n-ai vrut să aşterni aceasta în scris şi ai învăluit în
tăcere taina ta.
Multe minuni şi mile am văzut de la Domnul şi de la Maica
Domnului şi nu pot să dau nimic în schimb pentru această iubire.
Ce aş putea da
Preasfintei noastre Stăpâne pentru că nu s-a scârbit de mine în păcat, ci m-a
cercetat şi luminat cu milostivire?
N-am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o
cunosc din cuvântul ei cel plin de har, şi mintea mea se bucură şi sufletul meu
este atras spre ea cu atâta iubire, că şi numai chemarea numelui ei e dulce inimii.Într-o zi, pe când
eram un tânăr frate sub ascultare, mă rugam înaintea icoanei Maicii Domnului şi
rugăciunea lui Iisus a intrat în inima mea şi a început să se rostească de la
sine.Într-o zi ascultam în biserică o citire din prorocul Isaia, iar la
cuvintele: “Spălaţi-vă şi vă veţi curăţi” [Is 1, 16], mi-a venit gândul: “Poate
că Maica Domnului a păcătuit vreodată, chiar şi numai cu gândul”.
Şi, lucru
uimitor, în inima mea, deodată cu rugăciunea, un glas mi-a spus lămurit: “Maica
Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu gândul”.
Astfel, Duhul Sfânt a
dat mărturie în inima mea curăţiei ei. Dar în timpul vieţii ei pământeşti şi în
ea a fost o oarecare nedeplinătate şi unele greşeli, dar fără de păcat.
Se vede
aceasta din Evanghelie atunci când, întorcându-se de la Ierusalim, nu ştia unde
era Fiul ei şi L-a căutat împreună cu Iosif vreme de trei zile (Lc. 2, 44-46).Sufletul
meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui
Dumnezeu.Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi neputincioasă, dar
sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea măcar un cuvânt.
Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea
îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de
milostivirea ei.
Maica Domnului nu şi-a aşternut în scris gândurile, nici
iubirea ei pentru Dumnezeul şi Fiul ei, nici durerile sufletului ei în vremea
răstignirii, pentru că nu le-am fi putut nicicum înţelege, căci iubirea Ei
pentru Dumnezeu e mai puternică şi mai arzătoare decât iubirea serafimilor şi a
heruvimilor, şi toate puterile cereşti ale îngerilor şi arhanghelilor sunt mute
de uimire în faţa ei.
Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e ca învăluită într-o
tăcere sfântă, Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea
ei îmbrăţişează întreaga lume şi că, în Duhul Sfânt, ea
vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi
şi miluieşte pe toţi.
Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce
păzesc poruncile lui Hristos şi cât îi este de milă şi se întristează pentru
cei ce nu se îndreaptă.
Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun
adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte: cu
duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară.
N-am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a
dat să o cunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi. Dacă n-ar fi fost milostivirea
ei, aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi să mă lumineze să nu
mai păcătuiesc.
Ea mi-a spus: “Nu-i frumos pentru Mine să mă uit la tine să văd
ce faci!” Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat
asupra sufletului meu.
Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar
sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci şi nu ştiu ce i-aş putea da în
schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei faţă de mine, necuratul, şi cum voi
mulţumi bunei şi milostivei Maici a Domnului.Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea
noastră la Dumnezeu şi chiar şi numai numele ei bucură sufletul. Or, tot cerul
şi tot pământul se bucură de iubirea ei.Lucru minunat
şi neînţeles.
Ea viază în ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu
ne uită nici pe noi, sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi
toate noroadele.Şi pe această Preacurată Maică a Sa Domnul ne-a dat-o nouă. Ea
este bucuria şi nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi, ca om, e aproape
de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire."
Nota : Fragment preluat din cartea "Intre iadul deznadejii si iadul smereniei " autor Sfantul Siluan Athonitul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu