Cele trei litere de pe aureola Domnului !

“Ai vrut să ştii ce înseamnă acele trei litere care se scriu pe icoanele Mântuitorului pe cercul de lumină (aureolă) din jurul capului. Acestea sunt trei litere greceşti: O  WN.

Literele sunt greceşti, şi prima - O - este un articol, iar celelalte două un cuvânt.

Este, aşadar, cu totul doar un cuvânt, tradus în slavoneşte tot printr-un singur cuvânt: СЫЙ ori СЎЩІЙ. În limba sârbă însă, acest singur cuvânt este tradus prin două cuvinte: КОЈИ ЈЕСТЕ (Care este), sau prin trei: OHAJ КОЈИ ЈЕСТЕ (Cel ce este).

Aşa citim în Vechiul Testament: Şi a zis Dumnezeu lui Moise: Eu sunt Cel ce este. Aşa vei spune fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi (Ieşire 3, 14). În Apocalipsa lui Ioan citim despre acest nume al lui Dumnezeu următoarele: Ioan celor şapte Biserici ce sunt în Asia: har vouă şi pace de la Cel ce este (1, 4).

Prin acest cuvânt, O WN ori СЫЙ, Cel ce e pururea Acelaşi, e arătată firea Dumnezeiască a Domnului nostru Iisus Hristos. Din Tatăl Veşnic, Veşnic Fiu. Lumină Tatăl, lumină şi Fiul. Tatăl Dumnezeu, şi Fiul Dumnezeu.

Cum altcumva putea fi? Noi vedem o imagine a acestui fapt pe pământ, la fiinţele pământeşti, trupeşti: cum e firea părintelui, aşa e şi odrasla. Trupesc părintele, trupească odrasla. Muritor părintele, muritoare şi odrasla. Mărginit în timp şi spaţiu părintele, mărginită şi odrasla. Iar în veşnicie nu sunt margini, nici în timp şi nici în spaţiu.

Şi ca atare ceea ce se naşte din Cel veşnic este de asemenea veşnic. Fiul lui Dumnezeu este de aceeaşi fiinţă cu Veşnicul Lui Tată. De vreme ce Tatăl este Veşnic Fiitor, Veşnic Existent, Veşnic Acelaşi, aşa este şi Fiul Tatălui celui Veşnic.

De aceea putea Fiul lui Dumnezeu să spună despre Sine: Eu şi Tatăl una suntem. Dar după cum Dumnezeu este duh veşnic, aşa şi veşnica naştere a Fiului trebuie pricepută duhovniceşte. De obicei, oamenii se eliberează foarte greu de simbolurile şi reprezentările temporale atunci când se gândesc la Dumnezeu şi la Fiul lui Dumnezeu. Gândeşte-te cum din dragoste se naşte înţelepciunea spre sporirea în priceperea preamarilor taine cereşti.

Omul lipsit de dragoste este întotdeauna şi lipsit de înţelepciune. Dar şi în cercetarea marilor taine cereşti este recomandată măsură şi smerenie.

Oare nu ne este îndeajuns ceea ce ni s-a descoperit prin mila lui Dumnezeu? Şi ni s-a descoperit că Fiul cel veşnic al lui Dumnezeu S-a arătat lumii în trup prin naşterea din Preasfânta Fecioară Maria. A îmbrăcat fiinţa sa duhovnicească, dumnezeiască, în suflet şi trup omenesc, şi S-a arătat ca om între oameni - dar fără a Se despărţi cu duhul de veşnicie, nici de Părintele Său cel veşnic, nici măcar pentru o clipă.

Nici nu a încetat a fi Cel ce este, Acelaşi, Veşnic, O WN. Ca om, El a fost supus schimbărilor, a crescut, a flămânzit, a răbdat, a murit - însă ca Dumnezeu nu a fost supus nici unor schimbări. Dumnezeu Desăvârşit şi Om Desăvârşit.

Într-o veche legendă populară se povesteşte că rândunelele nu ştiau în vremurile de demult să se mute iarna în ţările calde. Şi când cădea zăpada şi dădea gerul, ele pătimeau amar şi piereau. Văzând aceasta, un om milos s-a înduioşat mult de ele şi a început să încerce tot ce ştia şi putea ca înaintea iernii să le îndrepte pe rândunele spre Miazăzi, spre ţările mai calde. Le făcea semne pe care rândunelele nu le înţelegeau; le momea cu mâncare pe calea spre Miazăzi, dar în zadar; le speria şi le alunga, şi tot nimic. Şi n-a izbândit nimic. Atunci s-a rugat lui Dumnezeu să-l prefacă în rândunică. Şi Dumnezeu i-a făcut pe voie şi l-a prefăcut într-o rândunică ce putea gândi şi simţi întocmai ca şi omul. Atunci acel om-rândunică s-a putut înţelege lesne cu celelalte rândunele, şi înaintea iernii le-a dus în ţările calde. Şi de atunci, toate rândunelele s-au deprins să plece iarna în ţările calde. 

 Bineînţeles, aceasta nu este decât o povestire poetică.

 Fie, însă, ca ea să îţi ajute ca măcar întrucâtva să înţelegi cum înţelepciunea cea veşnică, născută din Dragostea cea veşnică, S-a arătat ca om între oameni ca să-i ducă pe oamenii care erau îngheţaţi de amărăciunile pământeşti, pe o cale nouă, în ţară caldă, în împărăţia lui Dumnezeu „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin”.

Dar şi în acest mărunt trup omenesc Domnul nostru a fost şi a rămas Cel ce este, Acelaşi, Veşnic, întotdeauna aşa cum este dintotdeauna întru nemărginirea împărăţiei Sale duhovniceşti şi a slavei Sale negrăite. “

 

 

 

Nota : Fragment preluat din cartea " Raspunsuri la intrebari ale lumii de azi - scrisori misionare " autor Sfantul Nicolae Velimirovici