" In miez de noapte, in chilie,
O raza alba intra lin
Pe ferastruica innegrita
Si lumineaza-un trup putin
Ce sta-n genunchi, adus de spate
Si spala-ncet, trudind din greu,
Podeaua veche, lacuita:
E protul lui Dumnezeu,
Calugarul cu chip de ceara
Si obiceiul cuvios,
Cu suflet bland ca o privire
A Maicii Domnului Hristos.
Cu maini subtiri si obosite
Inmoaie-n apa carpa grea
Si freaca-ncet- a cata oara ? -
Acelasi ungher de podea.
Mirata-ncremeneste luna
Si candela lumina-si frange,
Iar ingerii se-opresc sfielnic
Din zborul lor : preotul plange.
Din ochii mari,adanci de veghe,
Cad lacrimi grele in ungher
Si-asa cum picura, in salba,
Par stele care cad din cer.
In zori, cand ucenicul tanar
Are sa vina sa ii dea
Ca de-obicei, prescuri si vinul,
Din nou,mahnit, il va certa:
Parinte, iarasi noaptea-ntreaga,
Bolnav cum sunteti tot mereu,
Ati stat sa lustruiti podeaua ?
Doar asta pot sa fac si eu !...
Si ca de fiecare data,
Parintele-i va spune bland
Mana lui slaba si trudita
Pe cap si-l va privi tacand.
Ce sa-i fi spus ?... Ca de-ani de zile,
De cand Hristos i-a poruncit
Sa aiba suflete in grija,
El niciodata n-a dormit
Din miezul noptii pana-n zori ?!
Ca-i este sufletul prea plin
De-atatea vieti si-atatea griji,
De-atata har si chin ?!
Ca noaptea-si aminteste-n taina
Toti ucenicii ce-au intrat
In ziua aceea in chilie;
Si-acolo unde au calcat
El spala ostenit podeaua
Si-adesea plange-ncetisor,
Rugand smerit si-adanc pe Domnul
Sa spele sufletele lor ?!...
Ca-l doare trupul slab de boala
Cand nopti intregi sta aplecat,
Ca fiii lui nascuti in Domnul
Sa se ridice din pacat ?!...
Ca n-are somn si n-are tihna
Si viata lui e viata lor,
Iar lacrimile planse-n taina
Sunt cel mai spum al sau odor ?!...
Ca moare-n fiecare noapte,
Ca sa vieze0n orice zi
Hristos in piepturile slabe
Ale duhovnicestilor sau fii?!...
Cuvintele sunt prea sarace
Si taina prea de necuprins...
Si preotul incepe iarasi
Sa spele; candela s-a stins...
Putin sub soare sunt aceia
Care-n tacere, lumii mor
Si fac, prin rugaciuni si lacrimi,
Din viata lumii, viata lor.
Dar noi, cei slabi si mici in toate
Un lucru-avem a invata
Su dupa cat ne sta-n putere,
Sa ne silim a-l si lucra :
In orice loc si-n orice vreme,
De-ngenunchezi cu gand smerit
Si plangi, dupa a ta putere,
Vei aduna din lacrimi, zambet
Si dintre maracini, crini dalbi,
Caci dragostea pentru un frate
Iveste-n maluri nuferi albi.
Nota : Poezia "Staretul Zaharia " ingrijita de Manastirea Diaconesti o dedic cu dragoste unui Trecut Duhovnic, dar prezent in inima mea pentru totdeauna.
Sublim !!!
RăspundețiȘtergere