Mucenicia Sfintei Familii Imperiale

,,Dupa abdicarea Tarului in martie 1917, familia imperiala a fost arestata si dusa in Siberia.

Din ordinul lui Lenin, in noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, Tarul Nikolai al II-lea Romanov, Tarina Aleksandra Feodorovna, cele patru fiice ale lor si tareviciul Aleksei au fost impuscati in subsolul casei Ipatiev din Ecaterinburg, unde erau tinuti prizonieri.

Calomniata si defaimata pe nedrept nu de putine ori, familia suverana a ramas in amintirea celor ce au cunoscut-o indeaproape ca ,, o familie sfanta, nobila, indelung rabdadoare si patimitoare,,.

In procesul intentat Tarului sub acuzatia de ,,inalta tradare,,, acuzatie ce nu a putut fi cu nimc dovedita, unul dintre membrii comitetului a intrebat de ce nu a fost publicata corespondenta familiei.

Avocatul apararii a raspuns ca daca aceasta corespondenta ar fi fost publicata, oamenii i-ar fi venerat pe tari ca pe niste sfinti.

,, Probabil ca pentru mantuirea Rusiei este necesara o jertfa rascumparatoare. Eu voi fi acea jertfa. Faca-se voia Domnului!,,, a spus tarul in timpul surghiunului sau ce ducea la moarte.

Tarina nota in jurnal, tot in acele zile : ,, Cand esti ocarat,binecuvinteaza. Cand esti progonit, patimeste. Cand esti defaimat, mangaie. Cand esti chinuit, bucura-te. Aceasta este calea noastra. Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui!,,

Intre 1917-1918 au fost asasinati saptesprezece membri ai familiei tariste, ramasa astfel fara urmasi.

Rusia dobandea insa noi mijlocitori in ceata marturisitorilor credintei.

Printesa Elisabeta Feodorovna- cuvioasa si mucenita

Sora mai mare a Tarinei Aleksandra, prin nastere ducesa de Hesse, iar prin casatorie printesa de Rusia, Elisabeta Feodorovna a dus la inceput o viata obisnuita nobilimii de al curtea inperiala.

Dupa uciderea sotului ei marele duce Serghie Alexandrovici, printesa intemeiaza ,, Comunitatea Martei si a Mariei,, o asociatie laica de femei destinata slujirii aproapelui.

In 1910 primeste, impreuna cu alte 30 de surori din comunitate, chipul ingeres al calugariei.

Duce o viata de nevointa aspra, dormind doar cateva ore pe noapte, postind si priveghind, neobosind sa aline suferinte straine, sa ingrijeasca ranile bolnavilor, sa stea la capatul muribanzilor, sa citeasca Psaltirea pentru cei adormiti.

In 1918 bolsevicii o iau de la manastire si o duc la Ekaterinburg, apoi la Alopaievsk, impreuna cu alti sase membri ai familiei imperiale.

Pe 18 iulie prizonierii sunt legati la ochi si aruncati de vii intr-o mina parasita, in care ucigasii au azvarlit apoi grenade si proiectile.

Un taran a auzit din put , cantari de rugaciune, ultima Vecernie a maicii Elisabeta.

Anuntati soldatii Armatei imperilae au sosit in graba, dar n-au mai gasit inauntru decat trupurile neinsufletite.

Nota :

Text extras din cartea ,, Fericiti cei prigoniti,,

Sfantul Varsanufie

Din inavataturile Sfantului Staret de la Optina

,,Obisnuiti-va cu gandul ca sunteti osanditi la chinurile iadului si ca va puteti izbavi doar cu mila lui Dumnezeu.

Cu cat traiesti mai mult in manastire cu atat mai mult te convingi de faptul ca Domnul ia aminte doar la cel smerit si bland. Mandria este o insusire diavoleasca.

Totul este binevenit chiar si pocainta pentru cele mai mici pacate, pe care multi nici nu le socotesc pacate, insa trebuie sa va ingrijiti mai ales de ceea ce este mai important.

Daca este smerenie atunci este totul. Daca nu este smerenie, nu este nimic, chiar daca omul ar savarsii minuni.

Fericiti cei curati cu inima! Cel smerit nu poate sa nu fie curat cu inima. Dar aceasta va vedea pe Dumnezeu.

Avva Dorothei ne invata sa luam aminte la noi insine, sa ne urmarim viata noastra, pentru a vedea daca am sporit.

Sporirea , in esenta, se gaseste in smerenie. Prorocul David a spus asa pentru ca adevarata smerenie nu exista fara truda. ,, Vezi smerenia mea si esteneala mea, si lasa toate pacatele mele,, /Ps. 24:18

Sfantul Macarie cel Mare spune ca fiecare om, chiar si cel sfant, are ceva mandrie intr-insul. Iata cat de adanca este in noi aceasta infectie! Doar ingerii nu sant mandrii, ei sunt curati, asemenea si oamenii care trec de aici la cer.

Mustrarea de sine este o inaltare nevazuta, spune Sfantul Ioan Scararul. La fel cum omul nu observa cand creste si ajunge dintr-un copilas un adult, asa si cresterea duhovniceasca este imperceptibila pentru dansul.

Aceasta crestere duhovniceasca nevazuta a omului se realizeaza prin mustrarea de sine.

Trebuie sa te mustri pe sine pentru neputintele tale si sa te smeresti, ca sa nu cazi in deznadejde si slabiciune.

Cum sa ne mustram? Foarte simplu. Constiinta incepe sa vorbeasca si te va mustra daca vei lua seama la tine insuti. Va ramane doar sa fiti de acord cu glasul constiintei voastre, daca ati facut ceva rau sau ati gandit ceva rau, adresandu-va smeriti lui Dumnezeu cu rugamintea de a fi iertati.

Cand ne mustram pe sine ne umplem de putere duhovniceasca.

Ce este mustrarea de sine? Smerenia.

Sa te socotesti pe tine insuti vinovat, paactos aceasta este smerenia. Dar ce este smerenia?

Vesmantul Dumnezeirii, dupa cuvantul Sfantului Ioan Scararul.

Sa nu primesti cugetele de slava desarta inseamna sa nu le dai atentie. Slava desarta intarindu-se se preschimaba in mandrie.

Staretul Anatolie, s-a imbolnavit cand a auzit despre vedenia Parintelui Ioan de Kronstadt, ca in timpul Sfintei Liturghii, impreuna cu parintele Anatolie slujeau doi ingeri. El a postit si s-a rugat ca Domnul sa-i stearga din minte acest gand. De ce?

Se temea de infumurare. Se temea de gandul care-i zicea : Iata cine sunt eu! Daca ar fi primit acest gand, desigur totul s-ar fi naruit.

Toti oamenii sunt neputinciosi, toti au patimi . Trebuie sa iertam.....

Niciodata nu trebuie sa osandesti pe cineva, indeosebi dupa chipul din afara sau dupa purtare. Este o patima incredibila, si este greu sa te lupti cu dansa.

Temeti-va de indoiala.

Diavolul care-l stapaneste pe omul ce s-a increzut in parerile lui poate sa-i arate ceea ce nu exista, spre a-l arunca in indoiala.

Cand diavolul va va arata neajunsurile si neputintele altora si va va imboldi spre osandire, atunci sa va spuneti in sine : ,, Sant mai rau decat toti. Sunt vrednic de chinurile vesnice. Doamne miluieste-ma!,,

Chiar daca veti zice aceste cuvinte fara simtire, cu toate acestea trebuie sa le spuneti.

Sa va descoperiti gandurile , mai ales cele care va nelinistesc vreme indelungata.

Intelegerea duhovniceasca este un dar dumnezeiesc. Si mintea omului este un dar dumnezeiesc, dar intelegerea este cel mai inalt dar si nu se da deodata. Un om poate fi inteligent, dar, in acelasi timp, sa nu aiba darul intelegerii....

Unii oameni sunt trupesti; ei traiesc doar pentru pantec, pentru desfranare.

Alti oameni sant sufletesti ; ei sunt mai sus decat cei trupesti. Mai sunt si oameni duhovnicesti.

Cercetati-va pe sine in fiecare seara si pocaiti-va de pacatele savarsite.

Cercetarea vietii duce la cunoasterea neputintelor si la pocainta, iar pocainta duce la neincetata cugatare la moarte si Dumnezeu.

Cel ce vorbeste in desert nu poate vietui cu grija si atentie, imprastiindu-se tot timpul.

Din tacere se naste linistea, iar din liniste rugaciunea. Cum s-ar putea ruga cel imprastiat?

Ia aminte la tine insuti .

Vietuirea cu grija si atenta inlesneste rugaciunea si apropie de Dumnezeu. S-a spus : ,,Luati aminte la sine insiva,,/ Lc. 21:34

Teama de lume, de viata mireneasca este frica mantuitoare.

Nu trebuie sa ne suparam pe oamenii care ne aduc necazuri, deoarece ei sunt cei mai buni binefacatori ai nostri,care ne arata neputintele pe care nici macar nu banuiam ca le avem. Pastrati constiinza propriei pacatosenii.

Ea este foarte pretioasa inaintea lui Dumnezeu.

Nu te poti mantui fara nadejde.

Cineva spunea: ,, Am citit Psaltirea, dar nu am inteles nimic. Cred ca ar fi cu mult mai bine pentru mine sa asez aceasta carte in raft,,. Dar Staretul i-a spus...: ,, Nu, nu trebuie.

De ce?Nu inteleg nimic din ea!

,,Tu nu intelegi dar dracii inteleg, nu pot rabda si fug,,.

Pacatul de moarte este acel pacat pentru care omul nu se pocaieste. Se numeste moarte pentru ca din pricina lui sufletul moare si merge in iad, dupa moartea trupeasca.

Poti invia sufletul doar prin pocainta.

Femeia nu poate trai fara credinta. Dupa o vreme de necredinta, se intoarce din nou la Dumnezeu.In caz contrar ea incepe repede sa decada.

Cu barbatul e altceva. El poate trai fara credinta. Se impietreste cu desavarsire, devine un stalp de sare si traieste asa impietrit.

In sfanat Scriptura intalnim cuvantul ,,ostroave,,. ,,Ostroavele(...) intru bratul meu vor nadajdui.,,Isa. 15:5 /

Cum pot sa nedajduiasca otroavele? Prin cuvantul ,,ostroave,, se inteleg manastirile. Textul arata ca la venirea lui Antihrist doar in manastiri se va mai pastra credinta.

Intotdeauna si in toate este o inlantuire de situatii, dar scopul acestei inlantuiri ramane necunoscut...Observa evenimentele vietii dumitale.

In toate exista un inteles profund. Acum sant neintelese, dar mai tarziu multe ti se vor descoperi.

Intreaga noastra viata se randuieste dupa un oarecare tainic plan, pe care nu il observam si nici nu il intelegem. Cred ca traim atat de nepasator si pacatuim deoarece nu intelegem sensul launtric al evenimentelor din viata noastra. Sa nu credeti ca dumneata ai ajuns aici intamplator.

Nu ....Nimic nu este intamplator in viata noastra. Chiar si cele ce ni se par a fi niste fleacuri au intelesul lor..Nu putem patrunde cu puterile noastre intelesul launtric al acestor evenimente. Acesta este un dar de Sus.

Cand omul incepe sa vada ceea ce mai inainte nu observa, ceea ce nici altii nu obsrva-acesta este inceputul curatii mintii.

Faptele noastre bune, adica savarsirea poruncilor evanghelice, sunt necesare doar ca marturie a dragostei noastre fata de Domnul.

Fara dragoste de Domnul, fericirea este cu neputinta si raiul este de neatins.Cele mai noi inventii ce se arata cu scopul de a aduce un folos, in cele din urma se dovedesc a fi mai mult daunatoare decat folositoare...Vom ajunge sa traim vremuri infricosatoare, dar harul lui Dumnezeu ne va ocroti.

Intreaga lume se afla sub inraurirea unei puteri care stapaneste mintea, voia si toate puterile sufletesti ale omului.

Este o putere straina, o putere malefica. Izvorul ei este diavolul, iar oamenii rai sunt doar niste unelte prin care el lucreaza. Acesta este Antihristul care vine in lume.

Acestia ii sant inaintemergatorii. Despre acest lucru vorbeste Apostolul : ,, Si pentru aceea va trimite lor Dumnezeu lucrarea inselaciunii, pentru ca sa creada ei minciunii, ca sa se judece toti cari n-au crezut adevarului, ci au binevoit intru nedreptate,, / Thes.2:10-11.

Ceva intunecat vine in lume...Omul ramane parca fara aparare....

Intr-atat este stapanit de aceasta forta malefica, incat nu mai este constient de ceeea ce face.

Antihristul vine pe fata in lume.

De, aici din manastire, se vad mai bine urzelile diavolului. Aici ochii se deschid, dar acolo, in lume oamenii nu inteleg nimic.

Este curios faptul ca oamenii necredinciosi, materialistii, nu pot merge mai departe de materia vazuta, tagaduind existenta ingerilor, a dracilor si chiar a lui Dumnezeu, insa cand vorbesc despre chinurile vesnice nici decat nu pot admite ceva material, ceva simtit. Aceasta contradictie au observat-o multi oameni de mare renume.

Dar iarasi va spun, nu aveti de ce sa va temeti, va va apara harul lui dumnezeu.

Credinta se transmite ereditar.

Trebuie sa stim, asadar, mai inainte de toate, ca Domnul Insusi ne inavata caile Sale, dar nu-i invata pe toti, ci doar pe cei blanzi , pe cei ce se smeresc.

Vrajmasul uraste atunci cand cineva are fata de altcineva sentimente sincere si dragoste in Hristos. El se straduieste sa semene vrajba si dezbinare, ca un urator de bine. Va spun vrajmasul nu va lasa in pace aceste legaturi ale noastre, sincere si simple,ca ale tatalui fata de fiu.

Tot omul trebuie sa indure o perioada de ispite si de lupta. Orice om care se naste duhovniceste spre o viata noua incearca durere, pana ce iese la largime. Cine nu a incercat in lume aceste dureri,, ca ale celeia ce naste,, atunci trebuie sa le incerce in manastire. Aceste dureri constau in lupta vu patimile.

Rostul necazurilor poate diferi. Ele se trimit ori pentru taierea raului, ori pentru inteleptire, ori pentru mai multa slava in viata viitoare, ori ca pedeapsa pentru pacatele savarsite mai inante.

Toti poarta crucea lor. Si dumneata iti porti cruciulita....

Necazurile puternice sunt intotdeauna semnul harului lui Dumnezeu.

Trebuie doar sa rabdam.

Sa nadajduiti doar in Dumnezeu, si niciodata in oameni. Atunci tot raul va cadea de la voi precum o creanga taiata.

Cu cat traiesti mai aspru si mai atent cu tinem insuti, cu atat vrajmasul se ridica mai puternic impotriva ta. Mai ales in ajunul praznicelor se straduieste sa-ti pregateasca ceva. Trebuie sa te astepti la orice, trebuie sa fi gata de orice...Dar Domnul este milostiv. Cu prilejul sarbatorilor se fac daruri.

Cand va aflati intr-o stare buna sufleteasca, sa asteptati furtuna. Asa se intampla aproape intotdeauna. Orice lucru bun este anticipat sau urmat de o ispita.

Cand se inmultesc necazurile, trebuie sa-ti spui : Vrednic sant cu adevarat de toate aceste neacazuri!

Am observat ca in cursul vietii ca problemele nedeslusite si situatiile neintelese s-au lamurit de la sine, uneori mai repede, uneori mai incet, iar uneori peste cativa ani.

Fiti ,, prunc,, intotdeauna. Dar numai in nerautate, nu si cu mintea.

Intarirea cu duhul inseamna jertfelnicie.

Sa ne intarim in jertfa fata de Domnul Iisus Hristos, in jertfa fata de toate, orice ar fi , intru socotirea a toate ca ,, pagube,, de dragul lui Hristos. Acesta este un mestesug foarte greu al vietii duhovnicesti..

Trebuie sa imiti lucrarile Sfantului al carui nume il porti.

Mintea este o putere de sine miscatoare , dar depinde de noi ce stare de orientare ii dam.

Asa si mintea ea prelucreaza totul, dar trebuie sa-i dam ce-i bun.,,

Sfanta Manastire Optina

,,Sihastria Optina!.....Ce mult spun sufletului meu aceste doua cuvinte!

Amintirile se ingramadesc, o iau una inaintea alteia.

Cele luminoase si pline de bucurie sant inlocuite ce cele pline de multa intristare....

Era candva o manastire ce se numea Optina. Era vestita in toata Rusia, chiar si dincolo de hoatarele ei.

Manastirea nu era renumita prin moastele unor sfinti placuti lui Dumnezeu, nici prin icoane facatoare de minuni, nici prin vechi constructii arhitecturale.

Manastirea era slavita prin Staretii ei, prin calugarii cu o inalta cultura duhovniceasca, purtatori si pastratori ai monahismului adevarat.

Aici se sileau sa ajunga oameni din toate colturile Rusiei, cu suferintele lor sufletesti si trupesti, avand nadejde sa primeasca o binecuvantata mangaiere, un sprijin, un sfat, o indrumare. Staretii le transmiteau ucenicilor experienta pe care o adunasera.

Astfel prin , succesiune, staretismul trecu de la un om duhovnicesc la altul.

Numele marilor Stareti de la Optina sant: Leonid (in schima mare, Lev), Macarie, Amvrosie, Anatolie, Iosif,Varsanufie, un alt Anatolie, cel -tanar-, si Nectarie, cunoscuti crestinilor ortodocsi ravnitori, care cu evlavie, cinstesc fericita pomenirea lor.

Sihastria Optina( acum asezamantul Optina)1 ,se gaseste la trei kilometri departare de orasul Kozelsk, regiunea Kaluga.

Drumetul ce merge intr-acolo pe calea ferata, coborand din vagon, trecand printre cladirile statiei, va vedea inca de departe o manastire alba, care se evidentiaza cu clopotnita sa inalta si zvealta ca o lumanare, pe fundalul padurii albastre care incadreaza intreg orizontul.

Daca doresti, cititorule, haide impreuna cu mine, impreuna cu luminoasele amintiri ale tineretii mele, la Sihastria Optina!

Ocolind Kozelskul, vom intra in lunca Cazaceasca.

Manastirea, care o vreme se va ascunde de privirile dumneavoastra in spatele cladirilor orasului, va apare din nou in fata.

Soseaua serpuieste prin lunca, printre tufisurile de maracini, si iata un sant! Un preot trece peste el. Acesta este hotarul ce desparte terenurile manastirii de cele ale orasului.

Apoi vine o alee lunga, de rachite batrane cu coroane imense. Sub picioare este nisip.

Se merge cu anevoie.

Miroase a flori si umezeala de parau. Printre copaci straluceste ceva alb, ceva ce aduce a aur. Manastirea este aproape.

Bacul va va trece ( ulterior s-a facut un pod), pe celalalt tarm al raului cel voios si iute, Jizdra.

Binecuvantarea va va umple sufletele, de cum pasiti pe pamantul sfant al manstirii. Insemnandu-va cu semnul crucii, veti intra prin Sfintele Porti.

O scara inalta va va duce sus in clopotnita.

Ceasul bate melodios sferturile de ora. Sub boltile clopotnitei este racoare si liniste, pasii rasuna pe pardoseala de piatra.

Pe pereti se afla chipuri sfinte. Intarea in Biserica a Maicii Domnului, Cuvioasa Maria Egipteanca in zdrentele care abia ii acopera trupul ars de arsita, de care se apropie Saretul Zosima, Sfantul Proroc Ilie in pustie si corbul care ii aduce paine in cioc.

Dumneavoastra veti merge mai departe.

Soarele stralucitor joaca pe crucile aurite. Peretii bisericilor scanteiaza cu albul lor, scufundansu-se in verdeata copacilor inconjuratori.

Printre merii ramurosi, printre peri si alti copaci se inalta cladirile manastirii.

Un zid nu prea inalt de caramida, plantat de jur imprejur cu doua randuri de tei, imprejmuieste cele patru biserici mari ale manastirii si cimitirul.

O cararuie batatorita, acoperita cu nisip auriu, va conduce pe langa catedrala Intrarii Maicii Domnului in Biserica catre mormintele Staretilor adormiti.

Alaturi de usile din partea de miazazi a catedralei se gaseste paraclisul de pe mormantul Staretului Schiarhimandrit Varsanufie si a Ieroschimonahului Anatolie ( Zertalov), dascalul si indrumoatorul schiarhimandritului. In partea dreapta se gasesc paraclisele unde odihnesc Staretii Leonid, Macarie , Amvrosie, Iosif si Anatolie ( Potapov).

Oamenii intra neincetata in aceste paraclise, unde in fata icoanelor, ard fara intrerupere candele.

Se roaga , fac sfinte rugaciuni, saruta cu evlavie mormintele de marmora, iau nisip din gropite facute special deasupra mormintelor.

Aici odihnesc uriasii Duhului.

Pe mormintele lor reci adie caldura.

Iar cei ce se inchina cu credinta la aceste morminte nu pleaca fara mangaiere si ajutor binecuvantat.

Ocolind bisericuta Icoanei Maicii Domnului din Vladimir( fosta bolnita al manastirii), prin portile de la rasarit, veti iesi in drumul spre Schit.Padure. Pini seculari , stejari, brazi, si tei va inconjoara precum un zid inalt. Este intuneric, liniste, taina.

Dar, iata, printre trunchiurile groase ale pinilor straluceste la cotiturile cararii, ceva de culoare roz deschis. Inca o cotitura, si in fata dumneavoastra apare Schitul. Ce simplitate, ce frumusete!

Sub umbra copacilor seculari, priveste atat de micuta, clopotnita de culoare roz a Schitului.

Pe amandoua laturile se gasesc bordeiele Staretilor. Un perete de barne rezemat la colturi pe stalpi de piatra inconjoara Schitul- iar imprejur padure, padure nesfarsita....

Sub clopotnita, o usa grea de metal sta intotdeauna inchisa.

De pe pereti va privesc chipurile patrunzatoare si aspre ale cuviosilor parinti nevoitori din vremurile de altadata si din vremurile noastre : fete supte de post si nevointe, ochi patrunzatori si severi. ,,Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu,, , se poate citi pe sulurile desfacute din mainile nevoitorilor. Nehotarati,va opriti . Aici, dincolo de aceasta usa, traiesc oameni care au plecat din lume si care, dupa puterile lor,ii imita pe acesti cuviosi parinti.

Simtamantul propriei nimicnicii si pacatosenii va covarseste sufletul. Veti incetinii pasii, pentru cateva clipe. In sfarsit, cuprinsi de indoiala, veti bate.

Usa se deschide larg si portarul, cu un zambet dulce cu fata-i de batran, se inclina pana la pamant.

Dumneavoastra faceti un pas inainte si va opriti uimit. Dupa semiiintunericul padurii si privirile patrunzatoare ale nevoitorilor ati nimerit in imparatia luminii.

In fata ochilor se afla o gradina. Intre verdeata copacilor si a tufelor se ivesc mici casute albe, chilii asezate la o zvarlitura de piatra una de alta.

Chiar in fata dumneavoastra se gaseste biserica de lemn, cu o arhitectura foarte simpla, zugravita in rosu inchis si inchinata ocrotitorului Schitului , Sfantul Ioan Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului.

Si o multime de flori.

Incepand de la clopotnita ele va bucura ochii,oriunde va veti indrepta pasii. Si ce liniste...Nici un zgomot imprejur. Doar cantecul pasarilor si fosnetul frunzelor din copaci tulbura aceasta sfanta liniste.

Tihna, liniste, odihna....

Fericiti sunt oamenii pe care Dumnezeu i-a invrednicit sa traiasca in acest rai pamantesc, departe de lumea desarta si mult zbuciumata, plina de ispite si tentatii.

Intr-o iarna au intrat in Schit doi tineri , frati ce veneau de la Moscova.

Ei au venit pentru binecuvantare la egumenul Schitului, staretul Varsanufie, avand dorinta si intentia sa-si inchine viata Domnului primid calugaria. unul dintre ei vesel si bucuros de viata cu sufletul sau curat si feciorelnic, arzand de dorinta desavarsirii duhovnicesti a atras repede atentia egumenului.

Acesta parca ar fi prevazut cu ochii duhovnicesti ca in acest tanar il va gasi pe vrednicul sau urmas pe ravnitul ucenic al fagaduintelor staretest.

Intr-adevar, tanarul a devenit curand cela mai apropiat ucenic si ,, stiutor al tainelor,, staretesti.

Ca urmare , dobandind ,, masura varstei desavarsirii, in profida tineretii, el insusi a devenit staret, ultimul Staret al Optinei, invatator al adevaratei vieti monahale.,,

Nota

(1) Pe data 4/17 Noiembrie , Sihastria Optina a fost retrocedata Patriarhiei Moscovei ca manastire stavropighiala de calugari./n.ed.rus./

Text extras din cartea intitulata ,, Viata Sfantului Nicon, ultimul Staret de la Optina,,

Maica Domnului

"Dumnezeu dupa Dumnezeu"



'' La capatul unei perioade de oarecare sporire in rugaciunea" Doamne Iisuse Hristoase,miluieste-ma'', brusc mi s-a intamplat ceva ciudat: nu mai puteam rosti absolut deloc aceste cuvinte. Mintea mi se blocase complet!
Pe de alta parte incercand sa fac in schimb rugaciunea "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu , mantuieste-ma", am constata ca aceasta curgea extrem de usor, aproape de la sine!
Intamplarea m-a problematizat profund, si mi-am amintit ca , pe vremea cand ma aflam in ashramul lui Satyananda din Mongyr, intr-un anumit moment de spaima in fata perfidelor atacuri din partea yoghinilor, ii facusem o fagaduinta solemna Preasfintei Fecioare: '' Maica Domnului, ajuta-ma sa scap de aici si iti voi darui intreaga mea minte.
Ea este a ta, iti apartine".
O rugasem atunci sa-mi pazeasca intotdeauna trupul si mintea de intruziunile magilor si vrajitorilor.
Am simtit asadar ca acel blocaj se datora Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, care imi amintea astfel de datoria implinirii fagaduintei.
I-am povestit totul parintelui Paisie, care mi-a spus: Nu te nelinistii este acelasi lucru....Sa spui de acum "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ma". Este acelasi lucru...
Se intelege ca i-am urmat sfatul cu insufletire.

N-a trecut mult timp si Maica Domnului mi-a facut un foarte mare dar.
Intr-o noapte, in vreme ce spuneam rugaiunea stand in picioare sub un maslin, mintea mi-a fost rapita pe neasteptate si am inceput sa va niste imaginiintr-o culoare plumburie, asemanatoare unor fotografii alb- negru. Era ca si cand m-as fi aflat sus, in cerul spiritual. Cu mult deasupra mea am vazut o lumina uriasa, nespus de dulce si desfatatoare, care ascundea "inlauntrul" sau o alta lumina, mai intensa in toate caracteristicile ei, care era insusi inzvorul intregii lumini.
La o oarecare distanta, se aflau in jur mici luminite asemanatoare unor scantei.
S-a nascut in mine simultan siguranta ca era Preasfanta Nascatore de Dumnezeu si ca din ea se revarsa lumina Sfintei Treimi.
Toata lumina Sfintei Treimi trecea prin Preacurata Fecioara si se raspandea apoi catre restul creatiei.
Maica Domnului poseda asadar plinatatea harului lui Dumnezeu.
Era mai presus decat orice alta faptura.
Chiar si arhanghelii, impreuna cu sfintii ingeri, erau inaintea ei ca niste mici scantei, asa cum este lumina unei lumanari in fata soarelui amiezii din timpul verii.
Intre Preasfanta Fecioara si orice alta faptura exista o distanta duhovniceasca de proportiile unui abis.
O astfel de persoana nu mai existase si nici nu va mai exista pana la sfarsitul veacurilor.
Atunci am inteles de ce Sfantul Andrei Criteanul a numit-o "Dumnezeu dupa Dumnezeu", avand in ea toate darurile Treimii....
Vedenia nu cred ca durat mult timp. Aceste evenimente sunt de fapt atemporale , in sensul ca pe durata lor esti scufundat in vesnicie.
Cand am reinceput sa iau act in mod constient de realitatea inconjuratoare, ma aflam in picioare sub maslin si era inca noapte.
Am mers si i-am povestit batranului toate cele intamplate. S-a bucurat si s-a aratat pe deplin satisfacut de interpretarea mea. Am discutat despre tot ceea ce intelesesem in legatura cu persoana sfanta a Nascatoarei de Dumnezeu, si mi le-a confirmat in intregime. Batranul o vazuse de foarte multe ori pe Preacurata fata catre fata, si vorbise cu ea. Atunci mi-a relatat urmatoarea intamplare:
Pe cand eram in Sinai, la Sfanta Epistimi ( o sihastrie aflata sus in munte , la o ora de manastire, unde batranul a vietuit aproximativ trei ani intr-o pestera), am vrut la un moment dat sa ma intorc in Grecia, insa nu puteam rezolva problema documentelor, fapt pentru care m-am necajit mult.
-Maica Domnului , atatia oameni am ajutat in viata, iar acum nu se gaseste nimeni sa ma ajute ?
Indata ce am rostit acestea, a aparut in fata mea Preasfanta Fecioara.
-Nu te necaji, am sa te ajut eu, mi-a spus.
Mi-a luat documentele din mana si le-a ascuns la pieptul ei.
-Si ati plecat, parinte ?
-Ei in cateva zile am obtinut absolut toate aprobarile si m-am intors in Grecia.
-Cum era , parinte, Preacurata ?
-Luminoasa si imbracata in aur"


Nota
Text extras din cartea "Marii initiati ai Indiei si parintele Paisie Aghioritul"

Paisie Aghioritul

Ingerul Pazitor

"Dupa mult timp mi-am amintit un alt eveniment pe care il uiatsem de indata ce se consumase.

Mi se intamplase in chair ziua aceea in care am plecat de la usa batranului, in locul unde cararea trece printre chiparosi, aproape de curte.

Imi amintesc ca m-am aflat deodata in fata unui tanar frumos de 16-17 ani, imbracat intr-un vesmant de pret, asemanator cu cel de diacon. Stateam la o distanta de un metru unul fata de celalalt.

Era foarte frumos. De o frumusete imaculata. Ca o floare de camp. Fara nimic trupesc, provocator- asa cum de multe ori se arata a fi frumusetea oamenilor.

Nu mai tin minte nici cat timp, nici despre ce am vorbit, insa pe tot parcursul conversatiei am stiut in sufletul meu cu claritate ca era inger.

Ingerul meu pazitor.

Indata dupa aceea am uitat cu desavarsire intamplarea.

Mai tarziu, cand mi-am amintit, am mers la parintele Paisie si i-am povestit. A ras! "Pe atunci erai inca prunc duhovnicesc, dar acum ,ca te-ai copt nitel, a ingaduit Dumnezeu sa ti-o amintesti", mi-a spus el.

Din nefericire insa, ma purtam tare necugetat. Aceste bogate daruri imi erau repede furate. Aveam buzunarele gaurite.....De cate ori ieseam in lume, ma lasam tarat in multe pacate, risipind uriasele daruri si ajungand chiar mai sarac decat la inceput.

Batranul nu s-a indignat din pricina mea, si nici nu s-a descurajat. De fiecare data cand ma intorceam cu cainta, ma apuca, ma ridica, ma curata, ma tamaduia, ma " imbraca" iarasi boiereste in pietre scumpe ( v. Luca 15, 22), si astfel ma trimitea inapoi in lume.

De cate ori nu s-a inatmplat aceeasi trista istorie?

De cate ori! Ma puratm atat de des ca un lipsit de minte si nemultumitor....Dar niciodata batranul nu si-a imputinat sau marginit darurile duhovnicesti....

Aceasta era darnicia sa.

"......pentru ca Dumnezeu este iubire" (I Ioan 4, 8)

"......pentru ca iubirea lui Dumnezeu s-a varsat in inimile noastre, prin Duhul Sfant, Cel daruit noua" (Rom. 5, 5)

" Iubirea desavarsita alunga frica" (I Ioan 4, 18)

" Sa cunosti iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunostinta" (Efes. 3,19)

Inainte de vreme , nimeni nu ma iubise cu adevarat pentru ceea ce sunt. Toti ma" iubeau" pentru un motiv.

Domnisoarele ma "iubeau" in masura in care socoteau ca am un chip frumos. Dar daca in urma unui accident m-as fi ales cu vreo invaliditate, oare n-as fi ramas aceeasi persoana? Totusi, nici una dintre ele n-ar fi rams langa mine. Nici una nu ma iubea adevarat. Nici una nu iubea acel miez adanc al fiintei mele, cu alte cuvinte-pe mine insumi. Nici una dintre ele nu cultiva o relatie cu mine , ci numai cu trupul meu.

Prietenii de ce am iubeau ? Pentru minte , pentru idei, pentru sarm, pentru cunostiinte? Daca nu eram la Universitate, n-as fi ramas aceeasi persoana ? Daca ma loveam la cap si mi se ingreuia mintea, n-as fi fost acelasi ?

Cine m-ar fi iubit atunci?

Nici chiar dragosea paintilor mei nu se arata a fi una cu totul curata. era umbrita de niste asteptari, de anumite dorinte de rasplata in viitor. Dincolo de dragostea fireasca, ma iubeau si pentru o seama de motive precise.

Pentru ca eram inteligent, pentru ca eram un elev bun, pentru ca urma sa-i ingrijesc la batranete.

Dar nu exista nimeni care sa ma iubeasca pentru ceea ce eram ? Curat, fara nici un interes, fara sa astepte vreo oarecare rasplata? Nu avea importanta daca eram destept sau prost, frumos sau urat , bun sau rau. In spatele tuturor acestor lucruri superficiale existam eu, sinele meu adevarat.

Vroiam ca cineva sa ma iubeasca pur si simplu, numai pentru ca existam.Sa iubeasca miezul adanc al fiintei mele, nu fardurile sociale.

Am inceput asadar sa ma dispensez de toate aceste " podoabe''. Mai intai hainele. Am inceput sa ma imbrac urat, far gust.

Prietenii au fost repede dezamagiti, nu putini dintre ei s-au maniat chiar de aceasta schimbare si s-au indeparat de mine.

Am realizat cu uimire cat de false si de superficiale erau relatiile mele cu cei din jur. Chiar si cei mai apropiati prieteni ai mei incepusera sa se poticneasca. Eram insa hotarat sa merg pana la capat. Sa arunc de pe mine, sa ma eliberez de orice lucru superficial, micinos. Sa ma dezgolesc cu desavarsire pe mine insumi, pana la a ramane fiinta curata, pura.

Doar atunci as fi cunoscut cine sunt aceia care ma percep real si profund si numai pentru ceea ce sunt.

Ei bine , n-a ramas nimeni....M-am aflat absolut singur. Intr-o solitudine fiintiala. Nimeni nu m-a urmat in profunzime.Detectasem centrul fiintei mele, miezul sinelui meu, dar...ramasesem singur.

Mi-ar fi fost usor sa ma intorc la o viata superficiala. Stiam sa joc aceste roluri de mic copil. Puteam juca din nou rolul indragostitului, al prietenului, al fiului. dar nu voiam. O data ce descoperisem centrul fiintei mele, intentionam sa ma ocup de mine insumi. Voiam sa imi cunosc sinele.

Calamitatea falsei constiinte de sne imi produse suferinta. Aceasta suferinta a distrus falsul idol frumos pe care il faurisem inlauntrul meu.

Suferinta se dovedea un bisturiu ascutit. Taia adanc si imi despartea carnea de oase. Falsul de adevar.

Exista in interiorul meu multa minciuna care trebuia expulzata. Chirurgul era hotarat. Operatia trebuia sa aiba loc. In caz contrar nu exista nici o sansa de salvare. Durerea era focul care mistuia minciunile.

In acea vreme am trecut printr-o mare durere. Sufeream mult si profund. Simteam oasele zdrobindu-mi-se. Sufletul imi ramasese incremeniat si terifiat. Imi simteam mintea gata sa se sprga in mii de bucatele. Intampinam mari dificultati in a-mi pastra facultatea de a rationa. Nu puteam dormi...Mi-era teama sa am culc. Indata ce ma rapea putin somnul, ca dintr-o imensa rana insangerata, se revarsa deodata un rau de cumplita durere, amenintand sa-mi dizolve intreaga fiinta. Ma trezeam speriat, silindu-ma sa-mi stapanesc grozava durere.

Ma temeam ca, neputand rezista suferintei, innebunirea va fi un proces inevitabil.

Faceam eforturi imense si perseverente de a-mi explica aceasta durere. Ma straduiam sa aflu cauza ei. Era oare lipsa iubirii, a adevarului? Viata mea desarta? Cautam cu zbucium arzator raspunsul. Sa existe oare iubire adevrata in lume? Nu cumva cautam imposibilul?

Am mers la parintele Paisie si mi-am deschis inaintea lui adancurile inimii. Asteptam cu agonie raspunsul. Atunci mi-a spus:

''Omul merita sa fie iubit numai pentru ca este chipul lui Dumnezeu. Nu are importanta nici daca este bun sau aru, virtuos sau pacatos.

Omul merita sa fie iubit pentru ceea ce este. Hristos a iubit si S-a jertfit pentru oamenii pacatosi, destrabalati: N-am venit sa chem pe cei drepti, ci pe cei pacatosi la pocainta( Marcu 2,17).

In acest fel trebuie sa-i iubim pe toti, fara deosebire. Asa precum soarele rasare pentru toti, inteligenti si prosti, buni si rai, frumosi si urati, astfel si iubirea noastra trebuie sa fie ca si iubirea lui Dumnezeu care seamana cu soarele si se indreapta fara deosebire catre toate fapturile Sale''.

Am gasit alinare. Cel putin era cineva de acord cu mine. Cineva ma intelegea....Ce mangaiere! Acest cineva era parintele Paisie.

M-am intors acasa. Durerea....durerea, insa! Cateodata nu rezistam si ma trezeam noapte plangand. ''Dumnezeul meu, Dumnezeul meu ". Un strigat mut iesea din launtrul meu. Numai atat : Dumnezeul meu, Dumnezeul meu!. Ma izbeam cu capul de pena ,cufundat intr-o cainta adanca. Pe toate le facusem atat de gresit, atat de stramb...In aceste nopti infricosatoare luptam deznadajduit pentru intreaga mea viata.

S-a intamplat intr-o seara. Eram singur in apartament.

Ma rugam , cand am simtit ca Se apropie de mine, nevazut, dar atat de prezent. Imaterial, dar atotputernic. De neajuns, dar atat de aproape.

S-a atins de mine , dar nu la suprafata, ci in adancul meu. Pana la marginea fiintei mele. M-a umplut , S-a revarsat in mine.

S-a unit cu mine atat de strans, incat am devenit una.Nimic nu se poate uni atat de mult cu altceva. M-a imbatat. Ardeam ca focul. Trupul imi era o adevarata vapaie. Voiam sa ma deschid cu desavarsire.Nici un colt al sufletului meu sa nu-mi ramana ascuns.Oricat de urat si de mrdar ar fi fost. Voiam ca toate sa fie cunoscute si vadite. Marturiseam si-mi dezveleam toate cele strambe si murdare, toate rautatile mele....Doream cu ardoare sa viziteze fiecare colt al sufletului meu.

Pe de alta parte ma simteam atat de nevrednic, atat de nepotrivit sa coexist cu El. Am cazut cu fata la pamant. Voiam sa ma mistui in beton...

Era o Iubire uriasa , necuprinsa. Venea de pretutindeni. Din nemarginit. Ea le tinea pe toate. Era puterea care tine totul. Toate isi luau puterea existentei din aceasta Iubire. Toate isi perpetuau existenta datorita ei.

Voiam sa incetez sa mai traiesc. Voiam sa ma pierd, sa ma dizolv. Nu indrazneam sa exist si sa ma unesc cu ea. Eram nemiscat. Ea se apropia de mine. Izvorand din Cel ce exista dintotdeauna, aceasta Iubire se raspandea catre toti, strabatand toate.

La aceasta Iubire se raspunde numai cu o iubire identica. Nimic mai putin. Trebuie sa vrem, sa indraznim sa iubim in acelasi mod. Numai acest lucru este vrednic de El, de Izvorul Iubirii, de Hristos.

Tocmai pentru ca ma iubea, ma lasa sa ma apropii de El, si ma curata, ma tamaduia desavarsit de toate durerile si ranile.

Ma tragea lin, statornic,sigur, din intuneric la lumina, din mizerie la curatie, din nefiinta la fiinta. Imi daruia o existenta mai intensa, mai adevarata, ai vie. Nu pentru ca avea nevoie de mine, ci pentru ca era Iubire.

Nu numai ca ma iubea.....Era insasi Iubirea.

Ma cuprinde acelasi sentiment al neputintei de aexprima cele inexprimabile. Cat timp aurat? Nu stiu. Noaptea a inceput, tot noaptea s-a terminat. Ce influenta a avut asupra mea? Mi-a vindecat durerea, mi-a intarit mintea, a facut sa dispara primejdia, a raspuns tuturor framantarilor si cautarilor mele. Am aflat chiar infinit mai mult. Mi-a daruit o cunoastere traita, sigura, inalienabila. Influenta ei continua pana astazi.

Am cunoscut asadar ca firea omeneasca, fiecare dintre noi are prin conlucrarea lui Dumnezeu putinta de a naste in inima sa o astfel de iubire. Daca o face se schimba ontologic, se indumnezeieste!

Putini o fac intr-adevar. Dar tuturor le sta in putere.

Noi cei multi ne lenevim, ne temem,ne preocupam de lucruri neinsemnate. Suntem deplin vinovati pentru o asemenea atitudine.

Aceasta este dragostea duhovniceasca pe care o naste Duhul Sfant in sufletul omului. Aceasta il face pe om partas dumnezeiestii firi ( II Petru 1, 4)

Aceasta Iubire este nesfarsit mai inalta decat oricare iubire omeneasca. Iubirea materna este neinsemnata in fata ei. Aceasta Iubire este atotputernica.

Nimic nu-i poate sta impotriva. Aceasta Iubire infrange moartea, biruieste legile firii. Aceasta Iubire este cea care a pus lege tuturor lucrurilor, este taina totului:....pentru ca Dumnezeu este Iubire (I Ioan 4,8)

Parintele Paisie avea inlauntrul sau o astfel de iubire pentru toti oamenii, pentru toate fapturile, pentru intreaga creatie. In acest fel ma iubea si pe mine. Aceasta iubire a sa a devenit suportul vietii mele.

Pe aceasta ibire ma voi sprijini pana la moarte. Pe ea m-am putut sprijini cand eram in India. Atata vreme cat exista cineva care il iubeste in acest chip, de ce sa se teama omul ?

Numai de sine insusi , poate.

Cateodata batranul obisnuia sa " blesteme" razand : " Sa va arda Dumnezeu cu iubirea Lui". Multi o intelegeau metaforic. Eu cunosteam ca se exprima cu maxima rigoare. Rugaciunea sa mi-a adruit si aceasta experienta.

Si, daca eu am smuls aceasta experienta din mila lui Dumnezeu, pentru rugaciunile batranului Paisie, deoarece aveam nevoie de ea ca sa raman in viata, au existat insa, si vor exista oameni care au dobandit aceasta culme a culmilor prin lupte personale, prin vrednicia lor personala.

Un astfel de om este Sfantul Simeon Noul Teolog, monah in Constantinopol (949-1022 d.H).

Rareori sfintii vorbesc atat de evident , atat de deschis despre experintele lor " in Hristos".

Iata cum descrie Sfantul una dintre experinetele sale de acest fel:

"Iubirea se afla deodata iarasi in mine, cunoscuta, intreaga

Si o vazui in mijlocul inimii mele

ca un luminator, ca un disc al soarelui

..........................

Fiind in afara de toate afpturile,

este totodata impreuna cu toate.

Este foc, este si stralucire, se face si nor al luminii,

dar este si soare.

..........................

Mi-a dezgolit mintea de simtirea lumii si m-a imbracat in vesmantul simtirii spirituale

Astfel, m-a despatit de cele vazute si m-a unit cu cele nevazute.

Si mi-a daruit sa vad pe Cel necreat si sa ma bucur de El.

Si am fost unit cu Cel necreat, cu Cel nestricacios si fara de inceput,

cu Cel de toti vazut.Caci aceasta o face iubirea''

Nota

Sfantul Simeon Noul Teolog, Imnul 17, trad. Pr.Prof.Acad.Dr Dumitru Staniloae, '' Studii de Teologie Dogmatica Ortodoxa'', Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, pp.398-401.

Text extras din cartea "Marii Initiati ai Indiei si Parintele Paisie Aghioritul".

Sfantul Mucenic Gheorghe

Minunea savarsita de Sfantul Gheorghe musulmanilor

"Egumenul manastirii Schimbarea la Fata de pe muntele Tabor- spune parintele Filothei-mi-a povestit ca au venit la el doi otomani care i-au istorisit urmatoarea minune a Sfantului Mucenic Gheorghe.

Acesti otomani, impreuna cu altii din neamul lor, avand camilele incarcate, mergeau intr-un sat de-al lor dintre muntele Tabor si Tiberiada. Pe drum au vazut o baba care statea si plangea. Le-a cerut s-o urce pe camila, caci nu putea merge. Li s-au facut mila de ea , au pus-o pe camila si au inaintat pe calea lor.

Dupa ce au mers o buna bucata de drum, baba aceea a disparut. Si pe cand discutau mirati despre ce s-a intamplat cu ea, deodata au vazut venind spre ei, pe un cal alb care alerga, un cavaler tanar si frumos.

Cand a ajuns, a inceput sa-i intrebe ce s-a intamplat cu baba, iar ei i-au spus ca a disparut fara sa prinda de veste.

Atunci tanarul acela le-a cerut sa cumpere camila pe care a stat baba. La inceput n-au vrut, dar pentru ca le-a dat multi bani, mai mult decat pretuia camila , dar si pentru ca le era frica de el, caci niciodata nu ai vazusera un astfel de om, au fost nevoiti sa le-o dea.

Atunci cavalerul a luat camila , a scos sabia si a spintecat-o in doua. Acolo, in pantecele camilei a gasit-o pe baba, pe care taiat-o in fata ochilor lor.

Otomanii au ramas uimiti si infricosati.

Atunci tanarul cavaler i-a linistit si le-a explicat: "Nu va fie teama. Baba aceasta era foametea si seceta care a cuprins Palestina vreme de sapte ani.Acum sa nadajduiti ca Dumnezeu va trimite ploaie".

Era la 3 decembrie 1923.

In ziua urmatoare, 4 decembrie, praznicul Sfintei Varvara, a plouat de dimineata pana seara. Pana atunci agricultorii nu semanasera , fiindca nu cazuse nici o picatura de ploaie in toata Palestina.

Pe 5 decembrie, acesti doi otomani au urcat pe muntele Tabor si i-au povestit minunea egumenului Constantin.

Le-a aratat si banii pe care i-au primit de la cavaler, incredintandu-l pe egumen ca fusese Sfantul Gheorghe; caci multe minuni le face Sfantul mahomedanilor din Palestina si Siria.

Mii de mahomedani , de praznicul Sfantului Gheorghe alearga la Lida, patria lui, si-i cinstesc sarbatoarea.

Fie ca noi toti sa ne mantuim cu rugaciunile lui!"

Doamne , Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu pentru rugaciunile Sfantului Mucenic Gheorghe, miluieste-ne si ne mantuieste, pe noi. Amin

Imparateasa Georgiei

"Imparateasa Georgiei ( Iviria ), Tamar , s-a nascut pe la anul 1156 si a murit in 1212.
Ea se distingea prin evlavie si prin dragoste pentru Biserica Ortodoxa si pentru monahism, dar mai ales prin marea ei dragoste si incredere care o avea in Maica Domnului.
Avea un respect deosebit pentru Maica Domnului si o iubea nespus.
Cu ajutorul Maicii Domnului, de trei ori fericita Tamar a condus imparatia ei" timp de treizeci de ani , cu blandetea lui David, cu intelepciunea lui Solomon, si cu barbatia si grija zilnica a Marelui Alexandru". Averea ei si-o facuse din cele noua fericiri (20) si avea intelepciune si pricepere , incat in cei treizeci de ani cat a imparatit, nimeni nu a fost nedreptatit.
Desi avea stapanire deplina, care naste in inimile supusilor frica si cutremur, ea totusi era blanda, sincera si carmuia cu bucurie imparatia.
Nimeni altul in afara ei nu reusea sa-si cucereasca cu atata usurinta adversarul si sa indure capriciile si impotrivirea omeneasca.
Cu astfel de harisme si slava au inzestrat pe Tamar, Dumnezeu si Maica Domnului , dar si imparateasa se daruia. fara sa oboseasca, faptelor pe care le iubea Dumnezeu.
Astfel a inceput sa zideasca la Bardzia o biserica cioplita in stanca in cinstea Preabinecuvantatei Nascatoare de Dumnezeu, precum si chilii pentru monahi, care aici erau in siguranta fata de atacurile vrasmasilor(21).
De cand imparateasa Tamar s-a pus in slujba Preacuratei si icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului din Bardzia, imparatia ei a cunoscut o slava si mai mare decat cea de mai inainte.
Cand marele sultan al selginzilor Rucn-al-Din, care a fost biruit de oastea lui Tamar si de cucerirea orasului Karin( in turca Erzerum) precum si de izgonirea musulmanilor din regiunile dimprejur, el, care era cel mai puternic dintre toti ceilalati sultani ai Greciei, Asiei, Capadociei si pana la Pontul Euxin ( Marea Neagra), a adunat patru sute de mii de barbati.
Atunci a trimis o solie la imparateasa Tamar cu o epistola in care scria urmatoarele:
" Epistola de la smeritul rob al lui Dumnezeu si stapanitorul marginilor pamantului. Toate femeile sunt fara de minte. Am fost instiintat ca ai poruncit georgienilor sa ridice sabia si sa-i nimiceasca pe musulmani.
Sabia insa este darul pe care l-a facut Dumnezeu marelui sau profet Mohamed, incepatorul neamului sau.
Acum eu trimit ostile mele pentru ai nimici pe toti barbatii tarii tale. Va supravietui numai cel care va iesi sa ma intampine, sa mi se ichine, sa calce ( in picioare ) in fata mea Crucea, nadejdea voastra, si care va marturisi credinta in Mohamed"
Dupa ce imparateasa Tamar a citit scrisoarea lui Rucn-al Din, i-a raspuns urmatoarele:
"Eu, cea care ma sprijin pe puterea Atotputernicului Dumnezeu, punandu-mi nadejdea in Pururea Fecioara Maria si inchinandu-ma cinstitei cruci , am citit scrisoarea ta Rucn-al- Din. Am inteles ca esti neinsemnat si cer ca intre noi sa judece Dumnezeu.
Tu te increzi in bogatiile tale si in cavaleria ta, pe cand eu ma incred in puterea Atottiitorului Dumnezeu si in Cinstita Cruce, pe care tu o hulesti. Acum trimit ostile mele ca sa te infrunte. Sa se faca voia lui Dumnezeu, si nu a ta; sa stapaneasca dreptaea Lui, iar nu a ta".
Aceasta epistola au dat-o trimisului lui Rucn-al- Din pe care l-au imbracat in haine scumpe si carui i-au dat diferite daruri.
Apoi imparateasa a mers la iubita ei manastire din Bardzia,unde se afla minunata icoana a Maicii Domnului, Cea plina de Har, a ingenunchiat inaintea ei cu smerenie si a rugat-o cu lacrimi in ochi pentru poporul ei ortodox, pentru biserici si manastiri.
Inca a mai rugat-o ca sa ajute, pentru a fi slavit Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos, si sa fie risinat proorocul mincinos Mohamed, imreuna cu toata oastea lui. Pe barbatul ei, David Soslani , impreuna cu oastea ei, l-a incredintat Maicii Domnului, dandu-i stindardele ei cele glorioase si purtataoare de biruinta.
In lupta aceasta s-au ciocnit ostile lui Tamar si ale lui Rucn-al-Din, dar si Iisus Hristos , Adevaratul Dumnezeu, cu proorocul mincinos Mohamed, Fiul lui Dumnezeu, pe Care L-au propovaduit Proorocii si camilarul din Mecca, Cinstita Cruce, simbolul rusinarii demonilor si semiluna, dreapta credinta si credinta haremurilor si a paradisului cu pilaf.
David Soslani, conducatorul ostilor lui Tamar a fost un" om inzestrat cu toate bunatatile dumnezeiesti si omenesti, chipes la aratare, curajos si viteaz in lupte si in razboaie, milostiv, smerit, si ocrotitor al celor neputinciosi".
In lupta cu Rucn-al-Din a iesit biruitor.
Cu ajutorul Domnului si al Maicii Domnului din Bardzia a castigat o biruinta stralucita si astfel s-a slavit Numele Domnului si al Maicii Domnului.(22)

Nota
(20) Matei 5, 3-12
(21) In partea de sud-vest a Georgiei (regiunea Neskheri) exista o manastire foate mare , formata din pesteri cioplite ( biserici si chilii). Se afla la o distanta de 300 de km de Tiflida si este situata la o altitudine de 1300 de m. Construirea manastirii a inceput in 1156 in timpul lui Gheorghe al-III-lea si a fost terminata in timpul lui Tamar.
Marea victorie a georgienilor impotriva musulmanilor, in lupta de la Basiani(1203), a fost atribuita Maicii Domnului, iar poetul filozof I.Sharteli a compus pentru Tamar imne in cinstea Maicii Domnului din Bardzia. In biserica cea mare a manastirii, care este inchinata Maicii Domnului, se pastreaza in picturile de pe pereti chipurile imparatilor-ctitori Gheorghe al III-lea si Tamar- Dimitrie Tamis, Matericom, Tesalonic 1997, pg 454-455,pg.10.
(22)Textul acesta concis este un fragment dintr-o biografie mai veche a lui Tamar, care a fost scrisa de un scriitor anonim din secolul al XII-lea.

Maica Domnului si femeia mahomedana

''Dascalul Henrico Skondanos ( 1203 ) scrie ca intr-un sat de langa Damasc care se numeste Saidnaya exista o, manastire in numele Fecioarei Maria, Maica Domnezeului nostru. In ea se pasteaza icoana Maicii Domnului pictata pe lemn.

Candva Maica Domnului din icoana s-a preschimbat intr-un chip minunat, a prins viata si s-a aratat in carne si oase, cu infatisare omeneasca reala. Schimbarea s-a facut de la piept pana la cap si atunci a inceput sa izvorasca Sfantul Mir.

Toti cei care luau din acest mir si se ungeau cu el cu credinta in Maica Domnului se vindecau de bolile lor.

Atunci cand guvernatorul Damascului, Al Haziri , s-a instiintat de aceasta minune, a venit sa viziteze manastirea si sa se inchine la icoana izvoratoare de mir a Maicii Domnului, cu nadejdea ca se va vindeca de orbirea sa, caci orbise din pricina unei boli. Si intr-adevar, dupa ce si-a uns ochii cu Sfantul Mir care izvora din sfanta icoana, indata s-a vindecat si a inceput sa vada.

Dascalul Ar Naldos scrie si el ca aceasta minune a preschimbarii chipului Maicii Domnului in trup omenesc real, precum si izvorarea de mir, a ajutat foarte mult Biserica in raspandirea si intarirea Crestinismului in Orient. De asemenea a ajutat mult si in infruntarea atacurilor tuturor acelora care se luptau impotriva Crestinismului.

Aceste minuni ale Maicii Domnului au contribuit de asemenea la pastrarea unitatii crestinilor in lunga perioada cand Biserica a incercat sa pastreze credinta neimpartita si sa uneasca toate popoarele crestine.

Faima minunilor icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului a trecut de hotarele Siriei, iar harul ei se daruieste nu numai crestinilor, ci si celor de alta credinta.

Vom povesti aici o minune a Maicii Domnului care s-a petrecut cu o musulmana. Aceasta minune s-a savarsit cu vreo douazeci de ani in urma in Siria.

O femeie mahomedana a nascut un copil cae nu putea sa mearga. La orice incercare a copilului de a face un pas, mainile si picioarele i se miscau in toate partile.

Femeia ar fi facut orice sa-l vindece pe copilul ei. Ar fi vrut ca profetul ei, Mahomed, sa aiba acest har si putere de face minuni . Atunci ar fi mers la geamie si s-ar fi rugat lui saptamani si luni in sir. Insa profetul ei se ingrijea numai de haremul sau si sa fagaduiasca miere si pilaf credinciosilor lui. El este profetul bunurilor pamantesti si al desfatarilor.

Indurerata mama auzise de Maica Domnului ''Saidnaya'' a crestinilor ortodocsi si de minunile ei cele multe, dar in inima ei se ridicau ganduri de indoiala. Oare va voi Maica crestinilor sa se milostiveasca de ea? Simtea insa chemarea Maicii Domnului. Simtea ca o firimitura din dumnezeiasca ei milostivire va exista si pentru ea.

Nu va pierde nimic Maria, Maica crestinilor, daca va da din bogatia darurilor ei putina bucurie si acestei mame.

Si se gandea in sinea ei: ''Crestinii o numesc <> , insa eu o voi numi Maica mea, pentru ca si eu sunt mama ca si ea, iar ea stie ce inseamna durerea pe care a incercat-o pentru singurul ei Fiu".

Astfel a mers la Manastirea Maicii Domnului. S-a oprit cu mult respect inaintea sfintei icoane izvoratoare de mir a Maicii Domnului si a spus:

" - Preasfanta Maica a cestinilor, stiu ca nu sunt dintre fiii tai, deoarece am alta credinta. Dar fiinndca toti vorbesc de noianul milostivirii tale, cer si eu o picatura din ea. Stiu ca poti vindeca copilul meu . Vindeca-l si voi umbla prin sate si voi aduna untdelemn si ti-l voi aduce ca recunostiinta."

Mama si fiul ei au ramas in acea noapte in manastire.

Noaptea copilul a vazut in vedenia pe Maica Domnului care l-a vindecat de boala lui chinuitoare.

De bucurie, copilul a inceput sa strige, sa umble si sa alerge incoace si incolo spunand:

- Merg pe picioare! M-am facut bine! Atunci cand mama l-a intrebat pe copil cum s-a intamplat, ca s-a petrecut, acela a raspuns:

-O Femeie foarte frumoasa, care era imbracata in vesmite albastre si albe, a tras de mainile si de picioarele mele si m-a vindecat. Acum sunt bine si pot merge.

Auzind acestea , femeia a ingenunchiat inaintea icoanei Maicii Domnului si primul dar pe care i l-a adus a fost un rau de lacrimi fierbinti. Apoi s-a intors la treburile sale.

Dar nu si-a uitat fagaduinta, ci umbland din poarta in poarta ca o cersetoare, cerea untdelemn pentru Maica Domnului. Nu o interesa ce spuneau toti ceilalti despre ea, ci avand mereu inantea ochilor minunea, vindecarea copilului ei, pe care il vedea in fiecare clipa, spunea tuturor slava si maretia Preasfintei Maici a lui Dumnezeu.

Dupa ce a adunat untdelemnul, a pornit spre Saidnaya . De la drum pana in varful muntelui , unde se afla manastirea exista destule trepte.

Acea mama urca treptele aducand cu ea si vasul de untdelemn, dar inima o luase inaintea picioarelor si ardea de dorinta de a-si exprima din nou simtamintele de recunostiinta fata de Maica Domnului.

La un moment dat a obosit si a lasat vasul cu untdelemn pe o treapta ca sa se odihneasca putin.

Cand a ridicat vasul ca sa-si continue urcusul, a ramas uimita vazand ca pe treapta unde fusese vasul cu untdelemn se intiparise chipul Maicii Domnului.

Astazi acea icoana este inconjurata cu un gardut de lemn si marturiseste fiecarui vizitator sin inchinator care urca treptele atotputernicia Maicii Domnului.

Crestinii ortodocsi din Liban o cinstesc mult pe Maica Domnului "Saidnaya" si toti sa viziteze renumita manastire a Maicii Domnului si sa se inchine la Sfintele Locuri.

De asemenea multi isi boteaza copiii la aceasta manastire , iar daca nu au baieti, ii fagaduiesc Maicii Domnului, daca ii vor dobandi.

Multi ortodocsi libanezi nu taie parul copiilor lor pana in ziua cand se invrednicesc sa se inchine la manastire.