Maica Domnului desavarsirea curatiei !

" Soarele se oglindeste in apa cea limpede si cerul in inima curata.

Dumnezeu Duhul Sfant are multe salasuri in aceasta lume intinsa, dar inima neprihanita a omului este locasul care ii este cel mai bine-placut sa Se salasluiasca.

Acesta este adevaratul Lui salas; toate celelate sunt numai locuri in care Isi face lucrarea. Inima omului nu poate fi niciodata pustie. Intotdeauna este plina cu ceva; fie cu iad, cu lumea sau cu Dumnezeu. Ceea ce se afla in inima este prin sine legat de curatia ei. Era o vreme cand inima omului era plina numai cu Dumnezeu - o oglinda a frumusetii lui Dumnezeu,o psaltire pentru lauda lui Dumnezeu. Era o vreme cand totul se afla intru adevar, in mana lui Dumnezeu, in afara de primejdii; dar cand omul, in nebunia lui, a luat lucrurile in mainile sale, multe fiare salbatice au atacat inima omului; si de aici a venit inluantru robia inimii omului si, in afara, ceea ce se intelege ca istorie a omenirii.

Venirea lui Dumnezeu printre oameni este ca un stalp care arde in intunericul cel mai adanc. Vestea acestei veniri a inceput cu un inger si o fecioara, cu o convorbire intre curatia cereasca si cea pamanteasca. Cand o inima necurata sta de vorba cu o inima necurata, se isca un razboi. Cand o inima necurata sta de vorba cu una curata, se isca un razboi. Doar atunci cand o inima curata sta de vorba cu o alta inima curata este veselie, pace si minune mare.

Arhanghelul Gavriil este primul purtator de cuvant al vestii celei bune pentru mantuirea omului, al faptei celei minunate a lui Dumnezeu - intrucat mantuirea omului nu putea veni fara fapta cea minunata a lui Dumnezeu. Preacurata Fecioara Maria a fost prima care a primit aceasta veste buna si a fost cel dintai om care s-a cutremurat de frica si de bucurie.

Cerul se oglidea in inima ei curata precum soarele in apa cea limpede. Domnul, Ziditorul lumii noi si Innoitorul celei vechi, urma sa-si odihneasca capul in inima ei si sa se imbrace in trup. Aceasta fecioara aleasa a fost logodita cu Iosif, rudenia ei . De ce a fost ea logodita ? De ce a fost logodita? Iconomia lui Dumnezeu a hotarat astfel, ca ea sa fie ocrotita de batjocura dracilor si a oamenilor. Daca ea nu ar fi fost logodita inainte de nastere, care dintre oameni ar fi crezut ca Fiul ei nu S-a nascut in faradelege ?

Asa, care judecator pamantesc ar fi scapat-o de stransoarea Legii? Dumnezeu, in iconomia Lui, nu a dorit sa aduca tulburare asupra alesei Sale, nici ispita mare asupra oamenilor si astfel a randuit El sa se ascunda Fecioara si nasterea ei sub infatisarea logodnei ( Cand Insusi Hristos a ascuns multe lucruri dintru inceput , numindu-se Fiul Omului si nedezvaluind pretutindeni in chip vadit unimea Sa cu Tatal, de ce atunci sa ne mire aceasta tainuire,in pregatirea unei astfel de taine minunate si fara de asemanare ? Sfantul Gura de Aur )

De ce numele barbatului era Iosif ? Sa ne amintim ca acel Iosif minunat si curat si-a pastrat curtaia trupeasca si sufleteasca in mijlocul dezmierdarilor Egiptului; si, in felul acesta sa usureze constiinta credinciosului pentru a crede ca rodul fecioarei, al Maicii Domnului, era intr-adevar de la Duhul Sfant si nu din patimile pamantesti ale oamenilor(...) Si intrand ingerul la ea , a zis : "Bucura-te, ceea ce esti plina de har,Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei " (...)

Iar ea, vazandu-l pe Arhanghel, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta intru sine : Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta ?

Ca un copil ! Maria este cu adevarat un copil. Domnul a spus : " De nu va veti intoarce si veti fi precum pruncii, nu veti intra in Imparatia Cerurilor. " ( Matei 18:3, 19:4 ). Lumea acesta cu pofte si patimi,indata il imbatraneste pe om. Copilaria noastra scurta si in vremurile moderne se face si mai scurta. Cine se mai poate face copil din nou ? Maria a fost si a ramas asa toata viata ei, prin curatia si intrega intelepciune, prin frica ei de Dumnezeu si ascultarea de El (...) Ca un copil, ea s-a speriat de aratarea ingerului; ca un copil, ea cugeta intru sine ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta.

Nu era nimic mincinos, prefacut sau inselator in ea, ci totul era copilaros - simplu, neprihanit, curat si nevinovat. Marele Gavriil, care a fost de fata la facerea omului si la inceputul veacurilor si care a avut puterea de a judeca limpede sufletele oamenilor, a judecat limpede gandurile framantate ale Preacuratei Fecioara, mai curat decat putem judeca noi. Atunci , el a vazut nedumerirea sufletului ei si s-a grabit sa o linisteasca cu aceste cuvinte blande : "Nu te teme, Marie, caci ai aflat har de la Dumnezeu"

Nu te teme, copila mea! Nu te teme , tu , fiica lui Dumnezeu cea plina de har ! Nu te teme , preabinecuvantata tuturor prin tine peste toti oamenii ! Sfantul Andrei Criteanul, cugetand prin insuflarea lui Dumnezeu, la menirea marelui Arhanghel, comenteaza la Bunavestire despre Preasfanta Fecioara : " Nu te teme, Marie , caci ai flat har de la dumnezeu, har pe care Sara nu l-a primit, nici Rebeca nu l-a simtit; ai aflat harul de care nici macar marea Ana nu a fost vrednica, nici Penina, potrivnica ei. Desi au ajuns mame, ele si-au pierdut fecioria, dar tu, ajungand mama, ti-ai pastrat fecioria intreaga.

Asadar nu te teme, caci ai aflat har de la Dumnezeu - har pe care numai tu l-ai aflat de la inceputul veacurilor si nimeni altcineva ! "
Auzind aceasta veste din cer, Fecioara Maria, in curatia ei ca de copil, l-a intrebat pe vestitorul cel neobisnuit : "Cum va fi acesta, de vreme ce eu nu stiu de barbat ? " Aceste cuvinte nu arata neincrederea ei in bunavestire a ingerului, ci curatia si nevinovatia ei. Ce ar fi raspuns oricare dintre voi unei astfel de vestiri din partea celui mai neobisnuit dintre oaspeti ? Totusi Feciara Maria nu a spus nimic fara de folos. Poate ca daca intrebarea ea a fost fara de folos pentru ea, aceasta nu a fost si pentru noi fara de folos.

Duhul ei binecuvantat a pus intrebarea pentru noi, ca fiecare dintre noi sa-si puna intrebarea, gandind la legea fireasca. Pentru a aduce pe lume un prunc, este nevoie de barbat - unde se afla barbatul ? Asa ne-am fi intrebat toti , fiind foarte departe de libertatea incare se veseleste Atotputernicul Dumnezeu si fiind robiti de obicei prin puterea firii. Astfel era nevoie pentru noi ca Fecioara Maria sa puna intrebarea si ca sa auzim raspunsul binevestitorului lui Dumnezeu. Care a fost raspunsul Arhanghelului Gavriil ? "Duhul Sfant se va pogari peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri ; pentru aceea si Sfantul care se va naste din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea cea numita sterpa. Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta. "

Un raspus intreg si deplin care aduce multumire. Dumnezeu , acolo unde El voieste, indeparteaza legile firii. Firea si randuiala firii sunt ca si cum nu ar exista, atunci cand Dumnezeu cel viu implineste voia Lui in lucrarea mantuirii omului. " Harul nu intra in legea firii ", spune Grigorie din Neocezarea. El Insusi Innoitorul tuturor lucrurilor, Domnul Iisus, adevereste ca Duhul este cel ce da viata. ( Ioan 6:36 )

Singura zamislire printr-o bunavestire nemijlocita, prin lucrarea Duhului vietii, este zamislirea de catre Preacurata Fecioara Maria. In istoria facerii de la Adam nu fusese niciodata un asemenea caz. Acesta a fost singurul caz al tuturor veacurilor si singurul in vesnicie, apartinand atat acelei vremi, cat si vesniciei, acela al Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Ascultand istorisirea data de vestitorul lui Dumnezeu, cea mai smerita dintre toate fecioarele cele smerite, a sfarsit vorbirea cu Arhanghelul cu cuvinte linistite : "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau.

"Ea nu spune : Iata roaba ta, o Arhanghele, ci spune "roaba Domnului ", intrucat ea stie ca Arhanghelul este doar un vestitor al Voii lui Dumnezeu si ca el, desi puternic si nemuritor, este doar un slujitor al Dumnezeului celui viu. Pe de alta parte, ea nu spune :"fie mine dupa cuvantul Domnului", ci " dupa cuvantul tau, aratand astfel cinste fata de capetenia nemuritoare a ostii ceresti. Atat un gand cat si celalalt arata ascultarea cea mai binevoitoare si smerenia cea mai desavarsita. Un raspuns atat de chibzuit putea fi dat numai de o inima curata in chip desavarsit, caci intr-o asemenea inima se toarna cel mai indata dreapta judecata.

In clipa ispitei din Rai, Eva a uitat aceste cuvinte, si a luat aminte la cuvintele lui Satan, inima ei facandu-se necurata in clipa aceea. Din pricina acestei necuratii, dreapta ei judecata a parasit-o. Inima Evei s-a necuratit din pricina mandriei si a neascultarii fata de Dumnezeu, lumea cea veche a cazut , oamenii s-au facut stricaciosi, si intrega zidire se afla in suferinta. Lumea cea noua se zideste pe smerenie si ascultare.

Smerenia si ascultarea Preasfintei Maici a Domnului nu se pot grai in cuvinte. Numai Fiul ei, Mantuitorul si Innoitorul intregii zidiri o va intrece prin smerenia si ascultarea Lui.

Niciodata apa cea limpede nu a oglindit atat de curat soarele ca oglinda curatiei Preacuratei Fecioare Maria. Asa cum scrie despre curatie Efrem Sirul :

" O, curatie care dai bucurie in inima si aduci raiul in suflet ! O,curatie care esti o mare bogatie neintinata defiarele salbatice ! O,curatie care te salasluiesti in sufletele blanade si smerite, zidind astfel oameni ai lui Dumnezeu ! O, curatie care inmuguresti ca o floare in suflet si in trup, umpland intrega casa cu mireasma ei !"

Zorii diminetii din care se naste soarele, ar fi rusinate inaintea curatiei Fecioarei Maria , din care S-a nascut Soarele vesnic,nemuritor, Mantuitorul nostru. Care genunchi nu s-ar pleca inaintea ei si care gura nu ar striga cu glas mare " Bucura-te, o binecuvantat-o ! Bucura-te, zorii mantuirii noastre ! Bucura-te ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii ! Slava Fiului , Domnului Iisus Hristos, dimpreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita , acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin "

Nota:

Fragment preluat din predicile Sfantului Nicolae Velimirovici

Biserica,Trupul Domnului !

"Asadar, ce este Biserica si cum traim in ea noi ? Mai intai de toate , ea nu este o organizatie cum e, de pilda parohia. Avem nevoie de o parohie pentru actiunile noastre, insa ea nu alcatuieste esenta Bisericii. Sa ne amintim ce a facut Hristos pe pamant. El s-a jertfit pe Sine, a jertfit Trupul sau, a suferit - insa El a creat, oare o organizatie proprie ? Ce-i drept, o mica organizatie exista - avea doisprezece ucenici foarte apropiati, pe urma inca saptezeci de ucenici apropiati si cateva sute de urmatori. Dar in continuare ? Iata ca Hristos a fost rastignit si ucenicii s-au risipit, L-au tradat, organizatia s-a prabusit. Dar se poate vedea oare in aceasta un esec al lucrarii lui Hristos ? Nu, Hristos nu a venit nicidecum ca sa creeze o organizatie, ca ca sa dea Trupul Sau oamenilor care aveau sa Il primeasca , sa se faca parte a Lui si prin asta sa primeasca mantuirea.

In acest sens este de inteles cererea Mantuitorului ca noi sa Ii dam sufletul nostru, facandu-ne parte a Trupului Sau : cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va scapa ( Marcu 8,35 ).

Din acest punct de vedere devine logica si porunca dragostei dintre crestini. Suntem datori sa ne iubim unul pe altul ca madularele unuia si aceluiasi Trup, din dragostea lui Hristos. Daca ma doare degetul sufar eu : in Biserica atunci cand sufar eu, sufera Hristos. De aceea, orice ajutor si orice doftoricire duhovniceasca a altor oameni este un serviciu facut lui Hristos Insusi. Ca atare, Hristos va spune la Infricosatoarea Judecata nu in sens figurat, ci cat e poate de literal : ...flamand am fost, si nu Mi-ati dat sa mananc; gol am fost , si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat ( Matei 25,42-43 ), si la intrebarea oamenilor : cand Te-am vazut flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita ? Va raspunde : intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut ( Matei 25,44-45 ).

Trebuie nu doar sa intelegem aceasta definitie, ci sa ne-o amintim tot timpul, sa o simtim pana in adanc, sa ne patrundem de ea si sa ne educam pe noi insine in lumina ei - caci daca vom trai ca madulare ale Bisericii, care e Trupul lui Hristos, vom avea impartasire si cu Capul Trupului, iar tocmai aceasta este adevarata viata duhovnicesca.

Explicand versetele 4 si 5 din capitolul 12 al Epistolei catre romani, Ioan Gura de Aur spune ca unirea in Trupul lui Hristos e temelia iubirii dintre crestini. "Cand vorbeste despre cei dinafara Bisericii, Apostolul spune : daca se poate, pe cat sta in puterea voastra, sa aveti pace cu toti oamenii - dar cand vorbeste despre ai sai , zice : in iubire frateasca, unii pe altii iubiti-va ( Rom. 12,18,10 ). Acolo cere ca ei sa nu se certe...iar aici le porunceste sa se iubeasca unul pe latul, si nu numai sa se iubeasca, ci sa se iubeasca fierbinte. Dragostea , spune el, trebuie sa fie nu doar neprefacuta, ci si tare, fierbinte , inflacarata...

Nu astepta ca celalalt sa arate dragoste fata de tine, ci insuti sa tinzi spre el si sa incepi dragostea, pentru ca atunci vei capata rasplata si pentru dragostea lui. " Asadar, Biserica e Trupul lui Hristos , nu o comunitate. Trebuie sa imi petrec viata in Dumnezeu, constientizand limpede faptul ca nu mai traiesc de sine statator, ci ca parte a Trupului lui Hristos - nu traiesc eu, ci traieste in mine Hristos ( Gal.2,20 ). Aici este si calea catre smerenie.

Aceasta intelegere a bisericii nu este alcatuita din cuvinte oarecare, din cugetari oarecare - trebuie sa o primesc cu toata fiinta mea, asa cum faceau Parintii Bisericii, pentru ca sunt dator sa le iubesc nu pentru ca imi plac sau pentru ca imi sunt apropiate, ci pentru ca ele sunt, la fel camine, parti ale Trupului lui Hristos, in ele - in fiecare parte si in toate dimpreuna - traieste Hristos.

Iata ca am venit in Biserica si cautam mnatuirea in ea. Dar cum este cu cei care se afla in afara Bisericii ( cu sectantii ) ? Stim ce spun acestia : " in mine este Hristos, in tine este Hristos, in el este Hristos - ne-am adunat si format Biserca ". De parca pentru vreo vrednicie a noastra, pentru curatia noastra Se salasluieste in noi Hhristos...

Invatatura ortodoxa ne spune altceva. Ea spune ca nu Hristos Se salasluieste in noi pentru meritele noastre, ci noi, nevrednicii si pacatosii, din negraita Lui milostivire fata de noi, am intrat in Trupul Lui si traim in el. Bisericii Ortodoxe i se reproseaza adeseori: " la voi acolo sunt si pacatosi, si preacurvari - ce , aia e Biserica ? Dar nu acelasi lucru se spunea si despre Hristos, nu la fel era osandit cand manca si bea cu vamesii si cu pacatosii ? Hristos a venit sa-i caute si sa-i mantuiasca pe cei pierduti : si Biserica exista pentru pacatosi, nu pentru drepti. In ea, prin marea mila a Domnului, ne curatim prin Trupul si prin Sangele Lui, si daca nu am fost taiati din Trupul Lui din pricina greselilor noastre nu avem pentru ce ne teme de reprosurile altora, fiindca Hristos i-a chemat pe toti si pe cel ce venea la El nu-l scotea afara, ci il ierta si il curatea.

De aceea , la reprosuri noi raspundem ca pacatosii care vin in Biserica , se pocaiesc, doresc sa duca o viata mai buna, inteleg ca nu au puteri sa se indrepte singuri si cred ca in Biserica Hristos ii curateste. Iata adanca deosebire intre Biserica si orice comunitate lumeasca : oare intr-o comunitate sunt admisi hotul si adulterul ?

La cainta lui nu se uita nimeni, ci vor ca mai intai el sa dovedeasca prin fapte ca s-a indreptat, si atunci poate ca-l vor primi. Biserica nu face insa asa. In ea, cei ce se pocaiesc sunt primiti indata, intra inTrupul lui Hristos, se curatesc si primesc putinta de a trai in Dumnezeu. Si noi nu ne temem cand ni se artata cu degetul acesti oameni pacatosi. Da, ei sunt pacatosi, dar vor sa se indrepte si merg spre indreptare, desi poate ca uneori cad. Insa si atunci ei pot fi indata rascumparati si spalati prin Sangele Domnului.

La sfarsitul fiecarei Liturghii, dupa impartasanie, preotul pune in potir particele scoase din prescuri pentru madularele Bisericii si zice :" Spala Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sangele Tau, pentru rugaciunile sfintilor Tai. " Pe scurt trebuie sa ne revizuim complet conceptia despre Biserica. Ea nu este nici un fel de organizatie, cum ar fi obstea parohiala sau chiar intreaga Biserica Rusa. De organizatia exterioara avem nevoie, insa lucrarea de capetenie a lui Hristos nu sta in aceasta, nu sta in viata comunitara.

Temelia lucrarii Lui este Preacuratul Trup si Sange, pentru ca Hristos nu numai ca S-a intrupat, a patimit in vremea lui Pontiu Pilat si ne-a rascumparat candva, ci ne-a si dat Trupul Sau, care este Biserica. Despre aceasta ne invata Parintii Bisericii, insa noi am uitat.

Cand incepem sa traim viata duhovniceasca, nu mai traim de sine statator, ca cei ce sunt in afara Bisericii. In noi traieste Hristos , Care in noi si sufera, si plange, si ne uneste pe toti cu Sine. Si asta nu pentru ca suntem noi mai speciali, mai vrednici, ci numai pentru ca suntem madularele unui singur Trup. Sfintii Parinti simteau lucrul acesta, si ne-au transmis simtamantul lor. Pe vremuri la stramosii nostrii indepartati, unirea credinciosilor in Biserca era deplina :" iar inima si sufletul multimii celor ce au crezut erau una "( Fapte 4.32 ). Dar acum nu este asa, cu cu totul pe dos ; intre toti sunt multe neintelegeri de tot felul; noi - madularele Trupul lui Hristos - suntem mai dusmanosi unul cu altul chiar decat fiarele salbatice.

Hristos Te-a unit cu Sine pe tine, cel ce te departasesi de El atat de mult, iar tu nu vrei sa te unesti nici macar cu fratele tau precum se cuvine, ci te rupi de el, dupa ce te-ai invrednicit de la Stapanul de o asemenea dragoste si viata ". "Orice ai face pentru fratele tau se inalta la Stapanul tau, si El, ca si cum Insusi ar fi primit de la tine facerea de bine, te va rasplati pentru ea. "

Vedeti , Ioan Gura de Aur insusi se simte particica a Bisericii- a Trupului lui Hristos - simte cum alate particele sunt rupte, sunt dezunite de acest Trup, si el e intristeaza, este nemultumit , si ii roaga pe credinciosi sa nu rupa legatura vie cu Biserica si cu Capul ei - Hristos. Sa tragem acum concluzia. Biserica este Trupul lui Hristos, iar noi suntem cu totii madulare ale acestui trup; in noi traieste Hristos , dar nu pentru ca suntem vrednici de asta, ci pentru ca am intrat in Trupul Lui si ne-am "pierdut", cum zice Evanghelia, sufletul ca sa traim in Hristos.

Eu il libesc pe Dumnezeu si nu pot sa nu-L iubesc, fiindca traiesc prin El, traiesc viata Lui. Exact la fel ii iubesc si pe fratii mei, anume ca pe madularele ale unui singur Trup. Si acestea nu sunt doar cuvinte, ci viata insasi este in faptul ca in fratii mei L-am hranit pe Hristos, L-am ajutat pe Hristos. Aceasta este premiza fundamentala a adevaratei lucrari crestine. Pentru a ne mantui, pentru a trai viata cea devarata avem neaparata nevoie sa ne imapartasim cu Trupul lui Hristos. (...) In Biserica nu ne mantuim nicidecum pentru ca am intrat intr-o oarecare organizatie- sa uitam acesta idee, pentru ca ea nu poate fi aplicata Bisericii. (...)

Cei ce se apropie cu nevrednicie de Sfintele Taine se impartasesc de Trupul si de Sangele lui Hristos nu spre tamaduirea sufletului si a trupului, ci spre judecata si spre osanda : si noi traind cu nevrednicie in Biserica, in loc de mantuire ne agonisim iadul si osanda. Da, trebuie sa ne simtim in chip viu madulare ale Bisericii ca ale Trupului celui unul al lui Hristos, si doar atunci, doar pe aceasta cale vom ajunge la adevarata viata impreuna in Hristos. "

Nota:

Text preluat din cartea "Cum sa supravietuim duhovniceste " autor Sfantul Serghie Meciov

Ursul postitor !

... pentru postitorii zilelor noastre !

"Pleaca ursul la padure
Sa culeaga fragi si mure
Dar nu ia la intamplare
Orice mura-i iese-n cale,
Ci le-alege mai zemoase,
Fragede, mari si frumoase,
Dulci la gust si aromate,
Proaspete si parfumate.
Apoi scoate tacticos
Un butoi de miere gros
Si-nghite pe saturate
Mure-n miere inmuiate.
Ar mai tot manca "plapandul "
Dar i-a cam pierit avantul,
Fiindca burta-i ursuleasca
Gata sta ca sa plesneasca.

Sade ursul sub umbrar
Mormaind sub cerul clar :
- Doamne tare-s multumit
Ca si astazi am postit !

Nota:
Poezie preluata din editia manastirii Diaconesti "Poezii cu iz de Filocalii "

Raspuns unei femei cultivate pe care lumea o batjocoreste fiindca merge la biserica !

" La batjocura sa raspunzi prin zambet. Batjocura vine din rautatea inimii; zambetul tau sa fie lipsit de rautate. Nestiintei i se potriveste batjocura, iar cunoasterii, zambetul. Prin zeflemeaua lor, ei fac sa cresca pretul rugaciunii tale inaintea Vesnicului judecator : fiindca lui Dumnezeu cea mai draga ii este rugaciunea sufletului curajos care-i inconjurat de sagetile rautatii, urii, ticalosiei, si batjocurii. Toate sagetile acestea sunt boante la varf si ascutite la coada, asa incat sarind inapoi din tine pricinuiesc rani insisi sagetatorilor. Sotia imparatului David, Mihala, si-a batut joc de o rugaciune insufletita a barbatului ei. De aceasta batjocura Dumnezeu S-a aflat mai jignit decat imparatul David. Drept aceea Cel Preainalt a pedepsit-o pe Mihala, si Mihala, fiica lui Saul, nu a mai avut copii pana la moartea sa.
Cine urmareste cu luare aminte destinele si intamplarile omenesti, acela se poate incredinta ca si in zilele noastre Dumnezeu pedepseste cu asprime pe cei ce isi bat joc de lucruri sfinte.
Iar tu sa spui batjocoritorilor tai - asta daca socoti ca vreun cuvant este pentru ei leac mai tare decat tacerea-, sa le spui :" Ma mint cumva ochii mei, sau vad eu bine ca voi in fiecare zi va rugati de negustori si de judecatori si de politisti ba pentru una, ba pentru alta ? si atunci de ce va bateti joc de mine cand ma rog Vesnicului nostru Ziditor ? Oare nu mai caraghios e sa te rogi unui neputincios decat Celui Atotputernic ?
Oare nu e mai nebunesc lucru sa te inchini prafului decat Facatorului de viata si Domnului ? Este la un prooroc o spusa : blestemat omul care nadajduieste in om. Cine isi pune nadejdea intr-un om muritor, intr-o basica vremelnica de spuma, si nu si-o pune in Dumnezeu Atotiitorul, este - e limpede - blestemat. Si acest blestem asupra lui poate fi confirmat de experienta vietii de zi cu zi. Este limpede ca la fel de blestemat este si omul care se roaga numai omului, si nu se roaga Celui ce tine toate si poate toate.
Insa - ia seama !- uneori tacerea e mai folositoare si decat vorbele acestea. Prima batjocura tulbura sufletul rugator. Tu , insa i-ai supravietuit deja, si de la rugaciune nu ai incetat- iar batjocura repetata e un imbold. Si , tu imi spui ca ai facut experienta acestui lucru. Acum, intr-un anume fel Dumnezeu ti-e mai apropiat, si biserica mai draga, si rugaciunea mai dulce.
Sa stii ca va veni vremea cand batjocura aceasta va inceta, iar in locul ei vor veni incuviintarea si admiratia si lauda- si atunci, sufletul tau va fi intr-o primejdie mai mare decat acum. Acum te inveti cu smerenia, iar atunci vei fi luptata de trufie. Aceasta insa este alta problema , alta ispita.
Sa stii ca cei ce ne chinuie prin batjocura, tocmai acestia sunt vrajmasii nostrii. Si la ei s-a gandit Domnul cand a poruncit : iubiti pe vrajmasii vostri. Ei ne fac binele nestiind ce fac. Amarandu-ne si stramtorandu-ne , ei aprind in noi torta inflacararii dumnezeiesti.
Barfindu-ne pe la spate atunci cand mergem la biserica, ei ne mana mai aproape de Dumnezeu. Facandu-ne pamantul suparator, ei ne fac cerul drag. Asa si vrajmasii tai, tie. Drept aceea, iarta-le lor si binecuvanteaza-i , si roaga-te lui Dumnezeu pentru ei, si - ceea ce e culmea a toate- iubeste-i ca pe cei mai mari binefacatori ai tai dupa Dumnezeu. Iar daca sufletul tau nu va rabda acest nimicnic suierat de sarpe al prafului pamantesc si se va rusina de Hristos, atunci vor rade de tine nu numai oamenii, ci si dracii.
Mergi cat mai des in casele plangerii. Mergi cat mai des si in cimitir. Gandeste-te la crucea lui Hristos si sarut-o cat mai des. Si la sfarsitul vietii sa te gandesti. Toate acestea te vor ajuta sa te intaresti in asezarea rugatoare a fiintei tale si sa ajungi la biruinta desavarsita. Pace si mila de la Dumnezeu ! "

Nota:
Text preluat din cartea "Raspunsuri la intrebari ale lumii de azi ", autor Sfantul Nicolae Velimirovici

Rugaminte catre o floare !

Floricica, floricea,
Tu esti prima-n casa mea
Datu-mi-te-a Domnul meu
Sa bucuri sufletul meu.
Floricica, floricea
Infloreste-n casa mea
Si sa imi spui cuvinte
Pentru mine randuite.
Floricica, floricea
Creste mare-n casa mea
Insotindu-ma in dor
Spre al Domnului pridvor.
Si acolo sa Ii spui
Cat de dor mi-a fost de El
De al meu Dumnezeu
Si sa-L rogi sa ma primasca
Pe mine cea pacatoasa
Ca sa pot trai mereu
Cu al nostru Dumnezeu !
Nota:
Poezia "Rugaminte catre-o floare !"

Viata Sfantului Alexandru Nevski ! ( prima parte )

" In mana Domnului sunt puternicii pamantului, spune inteleptul, si ceea ce este trebuincios ridica Dumnezeu la vremea sa.

Numele lui Alexandru Nevski este unul dintre cele mai slavite din istoria poporului rus. Si el este nu doar slavit, ci este unul dintre conducatorii cei mai insemnati, unul dintre cei mai iubiti de poporul nostru. Istoria noastra a avut multi eroi, dar pe nici unul nu-l pomeneste asa de des ca pe Alexandru. El s-a nevoit mult pentru pamantul Rusiei si cu sabia si cu mintea sa, contributia lui la constituirea statului rus fiind nepretuita. Merita a fi cinstit ca mare conducator de osti, pentru ca in toata viata sa n-a pierdut nicio batalie. Cu osti putine i-a invins pe cei mai puternici dusmani. Ai sai l-au socotit un geniu militar harismatic. Dar este ceva ce ii aduce lui o deosebita cinste: in acea epoca intunecata a razboaielor fratricide neincetate, sabia lui niciodata nu s-a murdarit de sange rusesc si numele lui nu s-a patat prin participarea la niciun razboi fratricid. Poate ca tocmai acest fapt s-a fixat in amintirea poporului si i-a adus o cinste deosebita. De asemenea, ca om de stat el este mare pentru ca a indraznit sa se orienteze corect in cele mai complicate situatii create de navalirea tatara si a inceput primul acest drum corect pe care mergand uramsii si descendentii sai, cnejii Moscovei, au ajuns la unitatea de stat si la victoria impotriva hoardei tataresti. Iar a purcede sa mergi impotriva cursului vremii si sa alegi anume acest drum parea o nebunie si trebuia sa ai calitati exceptionale ale mintii si sufletului.

Sfantul Alexandru a fost chemat de Domnul la slujirea de mare cneaz intr-o epoca istorica grea pentru Rusia. La nord ii amenintau suedezii, cu armata lor regulata. De la apus ii nelinisteau neincetate navaliri ale Lituaniei. Principalul pericol il reprezentau doua ordine catolice, care s-au unit in timpul lui Alexandru -Llivonski si, mai ales, puternicul si disciplinatul ordin al cavalerilor teutoni- care avea pretentii nu numai asupra pamantului rusesc, ci si asupra Ortodoxiei, pe care o voiau supusa de puterea catolica. Iar din rasarit veneau peste Rusia cei ce cresteau in putere, cei din Imparatia Mongola. Aceasta atinsese in acea vreme cea mai mare inflorire a ei, care se intindea de la Turghestan pana la granitele Chinei de Nord si pana in pustiul asiatic Gobi.

In aceeasi perioada si in interiorul tarii situatia era tragica. Erau trei centre de baza in Rusia: Kievul, Suzdalul si Novgorodul. Kievul a fost odinioara un stralucit oras, de cultura, bogat, iar in aceasta parte a inceput deja sa se aseze ideea crestina si s-au nascut constiinta unitatii nationale a intregului pamant rusesc. Au aparut biserici monumentale, biblioteci, si scoli. Aici a fost intemeiata Lavra Pecerska din Kiev, cu sfintii ei nevoitori si cu directiile duhovnicesti de adaptare constructiva a Ortodoxiei bizantine la conditiile rusesti.

In cele mai bune cnezate din sud s-a raspandit frumusetea duhului crestin, cu largi orizonturi reflectate in poezia populara si in idealuri indraznete. In altele, insa, s-au pastrat inca apucaturile pagane, care duceau la lupte intre frati, lupte care duceau insistent Rusia kieveana spre distrugerea totala.In acelasi timp, neincetatele navaliri ale nomazilor au distrus gospodariile si au intrerupt comertul. Ca rezultat al acestor necazuri, populatia din sud a inceput sa se mute , in masa in nord. Si asa, la sfarsitul veacului al XII-lea, cu doua sute de ani inaintea nasterii Sfantului Alexandru Nevski, Rusia kieveana a saracit, s-a pustiit si un vrajmas puternic cu usurinta ar fi putut-o distruge definitiv.

Populatia mijlocie din sudul Rusiei, care s-a mutat in nord, activiattea misionara a monahismului si a cnejilor rusi, si chiar conditiile naturale prielnice, care aparau pamanturile din nord de nomazii din sud- au actionat in favoarea ridicarii Rusiei de Nord. Cei ce au venit din sud, cnejii, au ridicat aici, pe fundalul educatiei pagane, noi orase rusesti : Yaroslavl, Suzdal- pe raul Nerei, Vladimir - pe Creozma, Rostov, Pereaslavl si altele.

Cneazul Iurii Dolgorukii a fost primul care a inteles importanta viitorului stat din pamantul Suzdalului.

El s-a apucat cu multa energie sa-l construiasca, sa ridice biserici, sa ridice ziduri de intarire pentru orase , si prin toate masurile , a grabit intemeiarea sa. Actiunea lui Iurii Dolgoruki au continuat-o cu osardie fii si urmasii sai - Andrei Bogoliubski si bunicul Sfantului Alexandru, Vsevolod, cel numit Marele Cuib- si, ca si rezultat al caderii Kievului, s-a ridicat Suzdalul si s-a format Pamantul Suzdalului, unde, impreuna cu cnejii, s-au mutat si ostile lor si boierii.

Alcatuirea gospodareasca a vietii si conducerea statala in Suzdal s-au dezvoltat prin cai proprii; oamenii au fost legati permanent de gospodaria cneazului. Acolo, in mod gradat, s-a format un tip nou de stat rusesc.

Structurile interioare ale Kievului si Suzdalului sunt total diferite; in perioada infloririi sale, Kievul cunoastea o crestere economica si cultura ampla; pe cand Suzdalul era un oras cu o cultura modesta , asa -numita " Rusia permeagnaia", puternica prin legatura sa cu cneazul si pamantul, aparata de dusmanii din sud, de padurile masive si de diferite rauri. Odata cu Suzdalul isi are inceputul sau si intreaga Rusie, saraca si smerita, dar , prin Sfantul Alexandru si fiul sau, Sfantul Daniel, isi are inceputul. Cneazul din Suzdal a tinut strans in mainile sale conducerea, constientizand cu raspundere ca in unitatea dintre cneaz si popor sta puterea Rusiei.

Dar aceasta dorinta de a conduce a fost piatra de poticnire dintre Suzdal si fortele libere din Novgorod. ' Marele Novgorod' se deosebea mult de Kiev si de Suzdal. Un sir de cauze au influentat crearea in el a unei alcatuiri statale deosebite. Terenul nefertil i-a fortat pe novgorodeni sa se ocupe cu vanatoarea, pescuitul si negotul. Fiind punctul de mijloc al regiunii, mai bine populate si cu oameni intreprinzatori, Novgorodul s-a imbogatit prin munca populatiei, fara nici o participare deosebiat din partea puterii cneazului.

Aceasta putere era concentrata in mainile marilor boieri tragoveti. Totusi, puterea suprema era Adunarea tuturor novgorodenilor liberi, care ii cuprindea " pe oamenii cei mari " , pe boieri. Dar, uneori, impotriva lor se sculau " oamenii mai mici ", adica micii agricultori si saracimea, care micsora puterea boierilor. Aceasta contradictie a fost izvorul unor rascoale partiale si a unuor lupte intre frati. Numai intr-un punct novgorodenii erau unitari- si anume cand se impotriveau pierderii libertaii lor. Cneazul era pentru ei conducatorul armatei in timpul navalirii vrajmasilor externi si judecator cu o poutere ingradita ferm. Orice incercare a cneazului de a trece peste aceste ingradiri atragea o atitudine negativa din partea novgorodenilor.

In vreme de pace, novgorodenii aveau dorinta de a se indeparta cat mai mult de cnejii Kievului, care nu aveau pretentii privitoare la stirbirea drepturilor si libertatilor lor. Iar in timpul navalililor dusmanilor externi, ei ii chemau de obicei pe stapanitori - si mai mult pe cnejii din Suzdal. Caracteristica vietii Novgorodului a fost intarirea puterii pamantesti a novgorodenilor in defavoiarea puterii cneazului in conducerea pamantului din Novgorod.

Ridicarea Suzdalului s-a lovit de Novgorod. In Rusia de Nord au aparut doua centre: cel puternic Suzdalul, si cel bogat , iubitorul de libertate Novgorod. Intre Suzdal si Novgorod era o adanca deosebire. Novgorodul se gasea pe drumul Suzdalului. Din aceasta pricina a inceput lupta permanenta din Suzdal si Novgorod. Aceasta nu erau certuri intense de tip rusesc ci o adevarata lupta a doua puternice vointe ale celor doua tendinte incapatanate. Aceasta a fost starea istorica exclusiva a Rusiei in vremea nasterii Sfantului Alexandru : in jur - multi dusmani eterni, la sud - Kievul, dezmembrat, iar la nord doua centre care se intreceau- Suzdalul, care crestea si Novgorodul.

In aceste conditii , nimeni, nici chiar un activist de stat politic si genial nu ar fi putut sa salveze Rusia. Pentru aceasta era nevoie nu numai de daruri exceptionale , cum a vaut Sfantul cneaz Alexandru, ci si de credinta puternica in Dumnezeu, de eroismul si iubirea jertfelnica fata de poporul sau.

Maretia Sfantului Alexandru consta in aceea ca el, din frageda tinerete , a recunoscut in fata lui Dumnezeu adancul tragism al epocii sale istorice si, dupa cuvintele Mantuitorului, de buna voie si-a primit crucea sa, aceea de Mare Cneaz si I-a ramas credincios lui Dumnezeu pana la sfasitul vietii sale.

In felul acesta, Sfantul Alexandru a avut in viata sa, in conducerea Rusiei, un tip nou de Ortodoxie ruseasca, de eroism sfant, de nevointe si mucenicii in postul sau inalt , se stat.

Pentru a putea patrunde danc si a pretui asa cum trebuie nevointele sale, trebuie facuta o anliza corecta a acelei epoci si trebuie cunoscute indeaproape problemele religioase, bisericesti, patriotice si istorice.

Sfantul Alexandru s-a nascut la 30 mai 1219, in Pereaslavl, pamantul Suzdalului. El a fost fiu al Marelui Cneaz Iaroslav Vsevolodovici si al fericitei cneaghine Teodosia. La varsta de trei ani, el a fost luat de mama sa iubita si efierosit lui Dumnezeu ca viitor cneaz al Rusiei. A fost educat de bunicul sau, care l-a invatat pe el cititul in Biblie si Psaltirea si l-a ajutat sa isi dezvolte puterile fizice, precum si priceperea si barbatia in cele mai periculoase vanatori.

Viata Sfantului Alexandru arata insusirile sale extraordinare, vadite inca din frageda copilarie. El a invatat repede sa citesca si sa scrie si petrecea cesuri intregi in lumea cartilor; se ocupa mai ales cu studierea Sfintei Scripturi. Era puternic , capabil, viteaz si frumos. Peste tot el era primul si la citirea Psaltirii si la vanatoare- si prin urmare si la razboi. Dar, in acelasi timp, el avea permanenta vointa de a patrunde in adancul sufletului.

El Il iubea pe Dumnezeu din tot sufletul, ii iubea si pe oameni si, pe langa babatia sa, il caracteriza milostenia si puterea de compatimire a suferintelor semenilor. Viziunea cneazului asupra lumii s-a dezvoltat din frageda copilarie in doua directii, tipice pentru cnejii Suzdalului. Pe de o parte , era Biserica si viata bisericesca, cu mersul la biserica, la liturghie, devreme, fapt care intarea dragostea de Biserica si de slavire a lui Dumnezeu, precum si raspunderea fata de Dumnezeu si de patrie.

Pe de alta parte , cneazul a invatat sa intelega legatura cneazului cu tot cnezatul si se pregatea pentru primirea puterii in stat printr-o activitate sustinuta.

El a crescut si a devenit un cneaz minunat al Suzdalului. Trasaturile principale ale acelor cneji erau: o credinta puternica, iubirea pentru slujirea ortodoxa si situatia bisericesca, cresterea tendintei de a construi biserici. Fiecare cneaz lasa dupa el o biserica, pe care o iubea cu dragoste puternica, ca pe creatia sa si ca pe un dar adus lui Dumnezeu.

Cnejii din Suzdal aveau o dragoste sa vina la biserica de dimineata, aprindeau candele si lumanari , intrau in liniste, cu evlavie fata de biserica si icoane si , cu inimi smerite, varsau lacrimi de umilinta, dar cand ieseau din biserica in lumea aspra, lor le revenea si rolul de cneji conducatori. Si ei au tinut pamantul cu o mana puternica. In razboaie au reusit sa-i astepte si sa-i incetinesca si sa-i potolesca pe dusmani folosind drumuri, rauri, gheturi. Dar convingandu-se de posibilitatea biruintei, au mers cu hotarare si au fost fara mila fata de dusmani.

Iaroslav Vsevolodovici a fost foarte credincios si evlavios, dar aspru si inchis, cu zvacniri cand de manie, cand de mila.

In chipul Sfantului Alexandru se regsesc trasaturile mostenite de la tatal si de la stramosii sai, dar el le era superior in toate privintele. In locul nesupunerii din firea tatalui si a bunicilor sai, in el a crescut bunatatea inimii si repeziciunea mintii. De la stramosii sai a mostenit o credinta puternica, temeinicia parerilor si instinctul de a pune in practica deciziile, de a trai si de a-si tainui gandurile si intentiile.

In toata activitatea sa, Sfantul Alexandru intruchipeaza cele mai bune traditii ale cnejilor din Suzdal, dar le exprima prin spiritul sfinteniei sale. Din frageda pruncie, el a simtit raspunderea exclusiva pentru Biserica Ortodoxa si Rusia inaintea lui Dumnezeu.

El a trebuit sa ia cu asalt greutatile vietii inca frageda copilarie si sa se mute impreuna cu familia sa din Pereaslavl in Novgord. Iaroslav l-a obisnuit pe fiul sau inca din copilarie sa participe la judecati si la adunarile furtunoase ale soborului. Aceasta era scoala aspra a vietii.

In anul 1228, dupa un rand de razboaie victorioase asupra navalitorilor Novgorodului si dupa marile si furtunoasele neintelegeri cu novgorodenii pentru conducere, Iaroslav a plecat definitiv din Novgorod si i-a lasat pe doi dintre copiii sai - pe cel mai mare Teodor si pe cel de noua ani , Alexandru- cu boierii la conducerea orasului..."

Nota:

"Viata Sfantului Alexandru Nevski - Conducatorul- Eroul- Sfantul " tradusa de Parintele Sava Marin

Copilul iudeu !

" In partile rasaritului era un iudeu care avea un copil de sapte ani. Deci intr-una din zile, luandu-se cu alti copii de ai crestinilor ( cum se intampla adeseori ), fara sa bage de seama, a intrat intr-o biserica si a primit cinstitul Trup si Sange al Domnului, dupa cum a vazut si el pe ceilalti copii ca au facut, caci Preotul n-a stiut; a crezut ca e un copil crestin si l-a impartasit. Iar dupa ce a luat si anafura, ducandu-se acasa a spus parintilor sai. Atunci tatal sau , ca un vrajmas a lui Hristos ce era, vrand sa spele ocara facuta de pruncul, dupa cum ca un ratacit al legii lui Moise socotea, a apucat pe nevinovatul copil si l-a aruncat intr-un cuptor cu foc, mai punand inca si alte multe lemne pentru ca sa-l arda mai degraba. Insa Cel ce a pazit neatinsi pe cei trei coconi in mijlocul cuptorului Chaldeilor, a acoperit si pe acel binecuvantat copil, si nu a fost ars de focul cel atotmistuitor, ci sedea in foc ca si cum ar fi stat in roua, odihnindu-se. De aceasta auzind maica lui, a laergat cu lacrimi socotind ca-l va gasi prefacut in cenusa, insa ducandu-se impreuna cu altii care se adunasera acolo, au vazut pe copil stand in mijlocul flacarilor, nimic suferind, ca nici imbracamintea , nici perii capului sau nu au fost atinsi.

Si dupa ce l-au scos afara inspaimantati si infricosati, au strigat toti ca se cuvine sa fie aruncat in cuptor tatal lui ca sa moara cu semenea moarte. Si asa sa si facut; caci legandu-l pe dansul , si aruncandu-l inauntru , indata a fost mistuit, ticalosul. Iar copilul intrebat fiind, a raspuns, zicand : " Femeia aceea care este in biserica unde am mancat painea , si tine un prunc in bratele Ei, sedea aproape de mine si ma coperea cu haina Ei; si nu s-a apropiat vapaia de mine nicidecum ".

Atunci au inteles ca Preasfanta a fost aceea care l-a acoperit pentru ca primise darul Sfintei impartasiri. Iar evreica , cunoscand credinta cea adevarata, a doua oara s-a nascut impreuna cu pruncul, botezandu-se in numele Sfintei Treimi. Asemenea si alti iudei care au fost acolo au crezut in Domnul Hristos, Caruia se cuvine slava in veci . Amin "

Nota:

Fragment preluat din cartea "Minunile Maicii Domnului " tradusa din limba greaca de Ieromonah Rafael Protosinghelul

Cinstita Feciorie a Maicii Domnului !

" Dupa sapte sute de ani de la intruparea Domnului nostru Iisus Hristos, era un pustnic, de neam din Atena, intelept in scripturi si in fapta buna mai intelept, cu numele Eghidie . Care, dupa moartea parintilor lui, impartind la saraci averile sale, aplecat din patria sa. Deci calatorind el la Ierusalim, dupa ce s-a inchinat Sfintelor Locuri,s-a dus in partile cele mai dinauntru. Iar acolo, gasind o pestera cu un limpede izvor si cu vre-o cativa copaci, i-a placut mult linistea locului aceluia. Si ramanand acolo petrecea el pustniceste, fiind hranit de o cerboaica, care cu dumnezeieasca voie se ducea la el de o mulgea si cu laptele ei si cu buruieni se hranea.

Deci, prin apropierae acelui loc, intr-o cetate oarecare se afla un dascal, intru a carui minte , diavolul cel ucigator de oameni semanase neghina indoirii despre fecioria Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, caci isi zicea in mitea lui: Cum poate sa fie Maica si Fecioara ? Si se silea sarmanul dascal sa scoata aceasta draceasca gandire din mintea sa, dar nu izbutea. Deci, auzind ca pustnicul cel mai de sus zis avea darul lui Dumnezeu si intelepciune omeneasca, s-a dus la dansul, pentru ca sa vada nu l-ar putea izbavi de hula aceea pe care o avea in mintea lui. Iar cand era aproape de chilia Avvei Eghidie ca la trei stadii, ( ca din dumnezeiescul dar ), a iesit Cuviosul intru intampinarea lui, pentru ca cunoscuse venirea dascalului si gandul inimii lui.

Deci, cand s-au apropiat unul de altul, dascalul heretisindu-l pe sfant, i-a facut metanie pana la pamant, insa cuviosul, drept raspuns, lovind cu toiagul intr-o piatra, a zis cu mare glas: " Fecioara mai inainte de nastere ". Si indata, o ! ..preaslavita minune ! a rasarit dintr-acea piatra un crin foarte frumos la vedere, iar la miros cu neasemanata buna mireasma. Atunci lovind a doua oara in piatra, a zis : " Fecioara in nastere ". Si a rasarit alt crin asemenea celui mai dinainte. Apoi, lovind a treia oara in piatra cu toiagul zicand:" Si dupa nastere Fecioara a ramas " , indata a rasarit alt crin asemenea preaminunat. Dupa care cuviosul s-a intors la chilia sa, nemaivorbind nicidecum alt cuvant. Deci,inspaimantandu-se dascalul de o facere de minune ca ceasta, s-a ispravit de ispita. Si a propovaduit tuturor minunea, pentru ca sa se proslaveasca Preacurata Fecioara Maica lui Dumnezeu. Pentru ale carei rugaciuni o ! de ab dobnadi Imparatia Cerurilor ! Amin "

Nota :

Minune preluata din editia anului 1820 " Minunile Maicii Domnului" , intocmita din limba greaca de Ieromonah Rafail Protosinghelul

Doamne inima mea iti multumeste !

" Doamne, Dumnezeul meu, ca un bun si de oameni iubitor, multe mile ai facut cu mine, pe care nu ma asteptam sa le vad. Cu ce , oare, voi rasplati bunatatile Tale, Doamne, Doamne al meu ? Multumesc numelui Tau celui mult laudat, multumesc milostivirii Tale celei negraite ce o ai spre mine, multumesc indelungii Tale rabdari celei neasemanate, si Te rog sprijineste-ma si de acum inainte, si ma ajuta ! Fereste-ma, Stapane al tuturor, ca sa nu mai gresesc inaintea Ta ! Ca tu cunosti alunecarea cea lesnicioasa a firii mele. Tu stii nepriceperea mea, Tu cunosti cele faptuite de mine, cele intru cunostiinta si intru necunostiinta, cele de voie si cele fara de voie cele din noapte si cele din zi, cele cu mintea si cu gandul. De, aceea, ca un Dumnezeu bun si de oameni iubitor, sterge-le , Preabunule Doamne, cu roua milei Tale si ne mantuieste, pentru Sfant numele Tau, cu judecatile care stii ! Pentru ca Tu estru lumina si adevarul si viata si Tie slava inaltam : Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vrcii vecilor. Amin ! "

Nota:

Rugaciunea catismei a saptea din Psaltire

Ariciul intr-o poezie cu iz de filocalie !

"In padure azi la noi
A fost mare taraboi
Si acum, la judecta
Toata lume-i convocata.
Vinovatul e-un arici,
Mic, cu ochii de sclipici,
Cu burtica rotunjoara
Si tepos din cale-afara.
Pe banca de acuzare
Sta cu mare indignare
Coana vulpe cea roscata.
Completul de judecata
Sta pe-o buturuga-nalta
Si il are-n frunte, drept,
Pe bursucul intelept.
Toata lumea se aseaza
Si procesul debuteaza.
Vulpea,partea paratoare,
Se ridica in picioare:
- Eu, onorata instanta,
Sunt o doamna cu prestanta
Blanda-n port si in privire
Si nu-mi ies usor din fire.
Insa ieri ca niciodata,
Mergand eu la Metro-balta
Ca sa cumpar niste peste,
M-am trezit ca se iveste
Drept in fata un arici.
Si in tepii lui de brici
Am bagat, fiind si ceata
Laba mea din dreapta fata.
Ce-a urmat, nu va mai spun
Am cazut lata in drum,
Drept intr-o baltoaca mare
Si urat mirositoare.
Palaria dantelata
Mi-a cazut pe ochi murata,
Iar umbrela a zburat
La un iepure in cap.
Iepurele cavaler,
Luand umbrela usurel,
A venit ca sa ma tie,
Dar eu neagra de furie,
Nevazand pe-altcineva,
C-ariciul nu mai era,
Mi-am varsat focul pe el
Si,prinzandu-l frumusel,
I-am trantit o laba buna,
De-a ramas cu dintii-n mana
Deci de toate-aceste fapte
Il declar dupa dreptate
Vinovat pe-ariciul care
Mi-a iesit atunci in cale.
Daca nu s-ar fi ivit
Si nu m-ar mai fi ranit,
Eu nu m-as fi maniat
Si nici nu l-as fi lasat
Pe iepure fara dinti.
Deci va rog sa chibzuiti
Si sa pedepsiti indat'
Pe ariciul vinovat.
Completul de judecata
Vrand si partea acuzata
S-o asculte, pe arici
Il intraba : Tu ce zici ...?
Dar ariciul tace malc,
Sau poate tace cu talc...
Dupa doua ceasuri bune
De deliberari comune,
Completul de judecata
Citeste sentinta data:
Vinovata-i vulpea care
A lasat sa se strecoare
In casa inimii sale
Trei patimi vatamatoare:
Mandria, boala strabuna,
Mania,fiica ei buna
Si -ndreptatirea de sine.
Toate trei sunt patimi fine
Care-n inima se-ascund
Si se-arata cand si cand
De-ar fi fost duhovnicesca
Vulpea ca sa se smereasca,
Ar fi zis c-a ei e vina,
Nu ariciul cu pricina
Si ca i se-ntampla toate
Pentru ale ei pacate.
Nu ariciu-i vinovat
Ca dansa s-a maniat.
El chiar i-a facut un bine
Findc-a ajutat-o-n fine
Sa-si cunoasca neputinta
Si sa-nceapa nevointa
Curatirii de pacat.
Deci ariciu-i achitat,
Iara vulpea drept canon,
A primit acum un tom
Din Mica Filocalie
Sa citesca la chilie
-Adica la vizuina-
O invatatura plina
De mare intelepciune
Avva Dorotei, ce spune:
" Dar pentru ca nu ne defaimam pe noi insine la orice, ba adesea gasim fel de fel de indreptatiri, ne asemanam cu un vas foarte curat pe dinafara, iar inauntru plin de rau-miros, din care, dind cineva cu pietricica si spargandu-l, iese afara tot raul-miros. Deci va intreb : acea pitricica a pricinuit raul-miros in vas, sau numai i-a dat prilej sa iasa afara ? Asemenea este si cel ce se indreptateste si zice : eu sedeam cu pace si cutare cuvant al fratelui m-a tulburat. Lui i se pare ca era linistit, dar patima o avea in sufletul sau si nu o simtea." ( Avva Dorotei, Cuvinte si invataturi de suflet folositoare )

Nota:
Poezia Ariciul preluata din colectia de " Poezii cu iz de Filocalii " editare , ingrijita de Manastirea Diaconesti.

Pasi de versuri spre staulul Smereniei !

Din slava Ta cereasca Te coboara
Spre Bethleemul sufletului meu
Si-n staulul smereniei, Fecioara,
Intrand, sa nasti pe unul Dumnezeu.
Sa-L infasori in cantece de slava,
Ca-n scutece subtiri de bumbacel;
Si ca-ntr-o iesle plina de otava,
In pacea Duhului sa-L culci pe El.
Pleca-vor magii, soli din alta zare,
Calauziti de focul alb de stea,
S-aduca nou prinos de inchinare
La staulul smereniei, Doamna mea
Ci eu voi pune-n mana lor batrana
Tot aurul cuvantului istet
Voi fauri din versul meu, Stapana
In jurul gandului comori de pret.
Caldura rugaciunilor de seara
Va-nfierbanta cadelnitele reci :
Tamaia magilor va arde iara
Cu fum de proslavire pana-n veci
Si ca sa fie plina daruirea,
Voi presara in visteria lor,
Cu boabele de smirna grea, iubirea,
Cea fara de prihana si cu dor.
Stiu ca nu-s vrednica, Fecioara,
Sa-ti fiu in noapte acoperamant
Ci-n mila Ta din ceruri Te coboara,
Sa nasti in duhul meu pe unul Sfant.

Nota:
Poezia " Intrupare " autoare Zorica Latcu

Pentru unul din sfintii mei !

Cu doi ani in urma chiar inainte de Sfantul Nicolae, m-am hotarat sa scriu pe blog cateva minuni ale sfantului , ca o jertfa de ziua lui . S-a intamplat in acea perioada sa nu stau bine financiar si sufeream mult ca vor veni sarbatorile, eu avand doar 5 lei in buzunar. Dar , vedeti , asa s-au intors lucrurile ca acel Craciun a fost unul dintre cele mai minunate. Nu m-a lasat sfantul si Domnul care, prin cativa prieteni dragi , m-a imbelsugat cu toate cele necesare si tare fericita am fost. Ii multumesc acestui sfant drag mie si dau sfat tuturor, ca atunci cand e mai greu sa nu se ezite in al chema in ajutor, caci minunat este Domnul intru' sfintii Lui.

" Cine nu-l cunoaste pe Sfantul Nicolae cel Milostiv ? Numele lui este rostit nu numai de crestini ci si de oameni de alte confesiuni. Icoane cu chipul lui pot fi intalnite atat in biserici si in casele oamenilor, cat si in indepartata tundra , in taiga, in iurtele nomazilor precum si in cabanele vanatorilor. Multe s-au scris despre ajutorul lor, dar, se pare , ca multe au ramas si nescrise. Cine a trait in China cunoaste ca multi chinezi si buriati il cinstesc pe sfantul lui Dumnezeu. Nu odata Sfantul Nicolae i-a salvat pe cei care l-au chemat in rugaciune.(...)

Intr-o gara din orasul Hrabrin se gasea icoana Sfantului Nicolae, ocrotitorul calatorilor. Ea a fost imprejmuita de un gardut, iar alaturi se afla un mic sfesnic. Langa sfesnic, intr-o cutie, erau lumanari. Rusul este obisnuit ca la orice lucrare sa ceara binecuvantarea Domnului. Inainte de calatorie oamenii se apropiau de icoana, aprindeau lumanari, puneau banii alaturi, in cutie ( niciodata nu s-a intamplat ca ei sa dispara ) si se rugau sfantului.

Deseori in fata icoanei puteau fi vazuti si chinezi care se rugau in genunchi. La iesirea din gara ajungeai in cealalta parte a orasuluin numita Pristani, care ducea la raul Sungari- un rau mare si lat. Locuitorii il numeu " vicleanul " pentru ca se intampla ca linistitul Sungari sa se acopere brusc cu valuri mari, amenintand astfel sa scufunde barcile.

Barcagiilor , care il acel moment se flau pe rau, le venea foarte greu sa le mentina la suprafata. Au fost si cazuri cand valurile le-au rasturnat. Odata, intr-o astfel de furtuna a nimerit si un chinez . Cu toate ca era marinar cu experienta, el nu reusea sa invinga valurile , care il amenintau din toate partile. Deodata si-a amintit de icoana din gara si a inceput sa strige : " Batranul din gara, ajuta ! " Mai tarziu el povestea ca dintr-o data , in chip minunat, s-a trezit pe mal.

Dupa ce si-a venit in fire, a alergat la gara,a cazut in genunchi in fata icoanei si printre lacimi a povestit cum a fost salvat de acest " batran din gara " ( asa era numit sfantul de chinezi intr-o rusa stalcita )(...)"

" O femeie s-a dus in pelerinaj la o manastire si abia la sfarsitul zilei si-a amintit ca lasase usa casei descuiata. Casa era la capatul orasului Kirov si in afara de ea nu mai locuia nimeni acolo. Ce sa faca? Toti o sfatuiau sa se intoarca. Insa ea le-a spus: " Nu, nu ma voi intoarce. Faca-se voia Domnului ". Si si-a continuat drumul. Peste o saptamana s-a intors acasa.

Usa era larg deschisa. A inteles ca inauntru era cineva. S-a oprit speriarta in prag. Din casa a iesit un barbat tanar care s-a aruncat la picioarele ei.

- " Lasa-ma sa plec, striga el, in numele lui Dumnezeu, lasa-ma sa plec ! Iti intorc tot ce-am luat, numai lasa-ma sa plec !

- Usa este deschisa, pleaca !

- Nu pot ! Batranul nu ma lasa !

- Care batran ?

- Unul...asa mic de statura. Eu am intrat in casa ta, am golit frigiderul, am mai luat cate ceva, uite, nici nu le-am atins si am dat sa ies. Cand colo in usa statea el. Nu scotea nici un cuvant. Mi s-a facut frica ! Am incercat sa ies noaptea - el tot acolo statea. Daca vrei du-ma la politie !

- Uite ce-ti mai trece prin cap ! Pleaca. Nu ai dat foc casei, si-ti multumesc pentru asta !

- Mi-e frica de batran.

Femeia a spus o rugaciune si a lasat hotul sa plece ."

Nota:

Fragmente preluate din cartea " Noi minuni ale Sfantului Nicolae "

Cuvinte de nadejde celor fara de nadejde !

" Am pastrat amintirea unei vizite memorabile. Un monah ce traia ca pustnic a venit odata sa ma viziteze. Trebuia sa aiba pe atunci saptezeci de ani; vietuia intr-un loc pustiu, pe drumul care leaga manastirea de schit, intr-o prapastie, aproape de un izvor
in plin codru. Fata sa era brazdata toata, palida si de o culoare cenisie si prafoasa; barba si parul carunt ii erau neingrijite; ochii de un albastru cenusiu ii erau adanc afundati in orbite.
Am avut cu el o lunga discutie, si iata ce mi-a povestit despre sine : " De multi ani sufletul meu sufera cand ma gandesc la noi, monahii. Ne-am lepadat, ne-am lasat parintii si patria, si tot ce face viata obisnuita a oamenilor; am fagaduit inaintea lui Dumnezeu, a ingerilor si a oamenilor, sa vietuim dupa legea lui Hristos; ne-am lepadat de voia noastra proprie si ducem, de fapt o viata de mucenic, dar totusi nu inaintam in bine. Oare multi dintre noi se vor mantui ? Eu cel dintai voi merge spre pierzanie. Ii vad si pe altii fiind robi patimilor.
Si cand intalnesc oameni din lume, vad ca vietuiesc intr-o adanca nestiinta, in nepasare si fara cainta. Si asa, incetul cu incetul, pe nesimtite am inceput sa ma rog pentru lume. Am plans mult la gandul ca noi , monahii, care am parasit lumea, nu ne vom mantui, ce se va petrece atunci cu lumea ? Intristarea mea sporea si am inceput sa vars lacrimi de deznadejde.
Si iata ca anul trecut, cand ma aflam in aceasta deznadejde, plin de lacrimi, si eram cu fata la pamant, Domnul mi S-a aratat si m-a intrebat :
- " De ce plangi asa ? " Eu am tacut, fara sa-mi ridic capul ca sa-L vad pe Hristos.
-" Nu stii ca Eu voi judeca lumea ? " Eu taceam mai departe, fara sa-mi schimb pozitia. Atunci Domnul a zis :
-" Ma voi milostivi de orice om care L-a chemat pe Dumnezeu macar o singura data in viata lui. " Un gand mi-a strabatut atunci mintea :" Atunci la ce bun sa ne mai chinuim asa in fiecare zi ?
Iar Domnul a raspuns miscarii gandului meu asa :
- " Cei ce patimesc din pricina poruncii Mele vor fi vor fi prietenii Mei in Imparatia cerurilor; de ceilalati Ma voi milosti numai." Si la aceste cuvinte Domnul S-a departat. "

Nota: Fragment preluat din cartea " Cuvinte de nadejde celor fara de nadejde " Amintire povestita de Parintele Sofronie Saharov.

Dumnezeu Cuvantul !

" Deoarece Hristos este Intelepciunea lui Dumnezeu in ipostas cuvintele rostite de El sunt expresie a intelepciunii. Hristos este Cuvantul ( cu c mare ) lui Dumnezeu pentru ca transmite voia lui Dumnezeu Tatal si pentru ca Se naste din Tatal precum cuvantul din gand. In acelasi timp insa, cuvantul Sau ( cu c mic ) - adica propavaduirea si invatatura Sa - este expresie si energie a Cuvantului si a intelepciunii lui Dumnezeu. Asadar, nu este vorba despre un cuvant omenesc, ci despre unul teantropic. De aceea, cuvantul Cuvantului duce la vindecarea omului, dupa cum El Insusi a spus candva : Acum voi sunteti curati pentru cuvantul pe care vi l-am spus ( Ioan 15,3 ).

Cuvantul lui Dumnezeu ( cu c mic ) este energia Sa necreata, care curata, ilumineaza si indumnezeieste omul si prin care Dumnezeu creeaza si sustine intraga lume. Cu cuvantul Domnului cerurile s-au intarit ( Ps. 32,6 ), spune psalmistul.

Desigur nu putem sa tinem cont de faptul ca, atunci cand vorbim despre cuvantul lui Dumnezeu ( cu c mic ) , intelegem doua lucruri, si anume : energia necreata a lui Dumnezeu, negraitele cuvinte si intelesuri, respectiv transmiterea prin invatatura a expresiei revelate.

Fiecare cuvant omenesc ascunde in el o energie, deoarece exprima experienta, cunoasterea sau anumite capacitati ale oamenilor. Acest lucru este cu atat mai valabil in cazul cuvantului sfant. Cuvantul lui Hristos a transmis si transmite energia Sa necreata.

Insusi Hristos a spus ca ca cine pazeste poruncile Sale, acela va fi iubit de Tatal Sau, si atunci vom veni la el si ne vom face locas la el. ( Ioan 14,21-23 ). Explicand aceste cuvinte, Sfantul Maxim Marturisitorul arata ca in fiecare porunca pe care a dat-o Dumnezeu Se ascunde in chip tainic Insusi Dumnezeu Cuvantul. In plus, se cunoaste faptul ca Dumnezeu Cuvantul este nedespartit de Tatal si de Duhul Sfant. Prin urmare cel care pazeste cuvantul rostit de Hristos, primeste inlauntrul sau intreaga Sfanta Treime, din Care se impartaseste in chip tainic.

Asadar , invatatura lui Hristos nu este o simpla invatatura, pentru care este alcatuita din cuvintele vietii vesnice ( Ioan 6,68 ). Cuvantul neintrupat punea cuvnatul in gura proorocilor Vechiului Testament si tocmai de aceea, proorocii spuneau de obicei : " asa zice Domnul" . Insa Hristos nu se adresa precum acestia, ci zicea : Eu va spun voua, iar cuvantul Lui aducea roada atunci cand gasea pamant prielnic. Hristos a relevat voia lui Dumnezeu Tatalui, iar cuvantul lui Dumnezeu a avut multa putere si energie, la fel cum samanta are un mare potential vital, din ea putand creste un arbore urias. (...) Cuvantul lui Dumnezeu nu este nelucrator, " ci lucreaza in suflet ", asa cum spune Sfantul Macarie.

De aceea, cine asculta cuvantul lui Dumnezeu , " se lumineaza pe sine ", afirma Cuviosul Talasie. (...) Intrevbarea care se pune este : de ce cuvantul lui Dumnezeu nu lucreaza la fel in toti oamenii ?

Raspunsul la acesta intrebare are legatura cu miscarea harului sfant in functie de starea duhovniceasca a omului.(...) O explicatie a acestui fenomen ne este data de parabole. Hristos nu vorbea in parabole cu scopul de a face cuvantul Sau mai usor de inteles, ci tocmai pentru a ascunde marile adevaruri. Se creeaza impresia ca Hristos vorbea foarte simplu pentru a fi inteles de oamenii simplii ai acelei epoci, dar acest lucru nu este adevarat.

Atunci acnd Hristos a rostit pilda semanatorului, iudeii nu au inteles ce insemna ea cu adevarat, dar cand ucenicii s-au apropiat de El ca sa-L intrebe ce a vrut sa spuna, Hristos le-a raspuns : Voua va este dat sa cunoasteti tainele Imparatiei lui Dumnezeu, iar celorlalti in pilde, ca vazand sa nu vada si auzind sa nu intelega ( Luca 8, 9-10 ).

De aici vedem ca Hristos vorbea in parabole pentru a ascunde sensul cuvintelor Sale, care au fost insa dezvaluite ucenicilor, fiindca acestia erau pregatiti pentru a intelege. Talcuind aceste fapte Cuviosul Teofilact spune ca ucenicii erau vrednici sa cunoasca tainele Imparatiei Cerurilor, pe cand ceilalti au fost lasati in intuneric, astfel vazand sa nu vada si auzind sa nu inteleaga. Hristos nu a facut acest lucru dintr-un soi de elitism, ci din iubire de oameni, deoarece stia ca acei oameni vor dispretui tainele Imparatiei Cerurilor dupa cele vor cunoaste, fapt pentru care le ascunde , ca sa nu se osandeasca si mai mult.

Prin urmare din pilda semanatorului intelegem ca unii asculta cuvantul lui Dumnezeu in pilde, asa cum face multimea, altii cunosc tainele Imparatiei lui Dumnezeu, dupa cum s-a petrecut cu ucenicii, iar altii urca pe Tabor, vazandu-L pe Hristos schimbat la fata, cum a fost in cazul celor trei ucenici. Toate acestea depind de starea duhovnicesca a celor care asculta. "

Nota:

Fragment preluat din cartea " Predici la marile sarbatori " autor Arhim. Hierotheos Vlachos

Despre Domnul nostru !

" Hristos Si-a aratat multa Sa dragoste pentru ca nu S-a oprit la a-i invata pe oameni, nici nu i-a tinut langa El prin frica, asa cum ar fi facut stapanitorii lumesti, si nici nu i-a cumparat cu bani, ci, avand putere dumnezeiasca, i-a unit cu Sine pe cei care I s-au supus.
S-a facut El insusi prieten, parinte si inima a omului.
L-a indrumat pe om " mai credincios ca un prieten, mai intelept deact un imparat, cu mai multa dragoste si cu mai multa grija decat un parinte, ca unul pentru care inima are cea mai multa dorire ".
Hristos stapaneste peste oamenii Sai prin iubire. El Insusi are puterea si nu o ia de nicaieri; dar in acelasi timp, nu tine pe nimeni langa El prin frica sau prin plata, pentru ca asemenea lucruri nu au legatura cu adevarata stapanire. Smerenia si dragostea sunt in stransa legatura cu libertatea.
Chiar daca ii iubeste pe oameni, Hristos nu ii indruma impotriva voirii lor. El S-a facut Domn si Imparat nu numai al trupurilor, ci si al sufletelor si al liberei alegeri, si ii indruma pe oamenii Sai asa cum sufletul indruma trupul si asa cum capul indruma madularele.
Domnul rastignit este chipul adevaratei puteri. Numai cel acre are smerenie , dragoste si respect pentru libertate poate stapanii cu adevarat. Cu aceste atribute, Hristos " a imparatit peste adevarata si curata imparatie".

Nota: Fragment preluat din cartea " Predici la marile sarbatori ", autor Arhim. Hierotheos Vlachos

Povestiri despre Sfantul Nectarie !

" Una dintre maici istoriseste ca , de multe ori vedea alaturi de Sfantul Nectarie, in timpul Sfintei Liturghii, un tanar stralucitor imbracat in haine de militar. Era Sfantul Mina.
O alta miaca , care era rasponsabila cu curatenia din biserica, povesteste ca odata, la mijlocul sfintei slujbe, a vazut o femeie foarte distinsa, tinand in brate un prunc minunat, care a intrat prin sfintele usi si a daruit acel prunc Sfantului Nectarie.
Imediat a urmat momentul liturgic al axionului, iar Maica Domnului, caci dansa se aratase, a disparut.
Maica Teodosia povesteste odata, pe cand urca cu Sfantul Nectarie pe drumul dintre oras si manastire, li s-au aratat deodata in fata Sfantul Dionisie impreuna cu Sfantul Dionisie impreuna cu Sfantul Mina, imbracat in haine stralucitoare de soldat. Sfantul Dionisie le-a spus:
- Ce mai faci , nectarie, de mult te astept sa vii! Parintele Nectarie infricosat si el de minunata vedere a intrebat mirat :
- Si fratele imbracat in haine militare cine este ?
- Este Sfantul Mina , locuieste si el aici. Dupa acest scurt dialog, cei doi sfinti au disparut in chip minunat. Peste cateva zile , Sfantul Nectarie a intrebat pe locuitorii insulei daca exista vreo biserica cu harmul Sfantului Mina pe insula. I s-a raspuns ca exista doar un vechi paraclis, undeva departe pe munte si ca este destul de greu sa ajunga cineva pana acolo. Cu toate acestea, peste cateva zile , insotit de doua maici, au plecat pe cararea ce urca anevoie spre paraclis. Au ajuns dupa cateva ore de mers si au inceput sa curete bisericuta, care era de mult parasita si in care de multe ori se adaposteau de ploaie ciobanii din zona. Dupa ce au facut curat, Sfantul Nectarie s-a rugat indelung in fata icoanei Sfantului Mina. Apoi le-a spus maicilor urmatoarea profetie, care avea sa se implineasca peste cateva zeci de ani.
- Aici se va face candva o infloritoare manastire de maici. Maicile l-au privit oarecum mirate si se gandeau in sinea lor :" Prea Sfintitul viseaza cu ochii deschisi. Cine va putea sa intemeieze o manastire in acest loc pustiu si indepartat ?" Si totusi, la aproape 30 de ani de la trecerea Sfantului Nectarie la cele vesnice, unul dintre ucenicii sai, parintele Amfilohie Makris a intemeiat in acel loc o manastire de maici infloritoare care dainuie si astazi, avand un numar destul de ridicat de vietuitoare.
Tot referitor la aceste aratari minunate de sfinti, maicile povestesc faptul ca, intr-o seara, au trimis-o pe una dintre maici sa il cheme pe PreaSfintitul la masa. Peste cateva minute maica s-a intors si le-a spus ca nu il poate deranja pe parintele , ca are un oaspete de seama. Vazuse pe geamul chiliei un tanar stralucitor, imbracat in haine militare si de aceeia s-a temut sa intre.
Cand au trimis-o mai tarziu din nou, tanarul plecase iar maica o intrebat :
" - Cine a fost oaspetele dumneavoastra in aceasta seara ?
- Care oaspete ? raspunse parintele Nectarie.
- Acel soldat stralucitor cu care stateati mai devreme de vorba.
- L-ai vazut si tu, copila mea ?
-Da l-am vazut.
- Ei bine sa stii ca era Sfantul Mina .
Intelegem asadar , din aceste graitoare episoade, la ce inaltime spirituala ajunsese Sfantul Nectarie si la ce puritate sufleteasca , de se invrednicea de descoperirea sfintilor."

Nota: Fragment preluat din cartea " Sfantul Nectarie Taumaturgul"

Sarbatoarea Sfintilor Arhangheli cu minuni !

Batista pocaintei

" Pe vremea cucernicului imparat Mavrichie ( secolul VI ), traia in regiunea Traciei un mare talhar. Omul acesta semanase atat de multa frica intre localnici, incat drumurile devenisera pustii. Multi soldati si prinzatori de hoti au incercat sa puna mana pe el , dar fara niciun rezultat. A aflat lucrul acesta si Mavrivhie, care i-a trimis talharului cateva lucruri peronlale de valoare. Gestul imparatului precum si gandurile sale bune l-au facut pe hot sa se rusineze si sa se smereasca prin puterea lui Dumnezeu. Asa ca a lasat vechea lui viata si s-a dus sa se inchine imparatului cu pocainta. Nu peste multa vreme , talharul s-a imbolnavit, avand mare fierbinteala. A fost primit si ingrijit la spitalul Sfantului Samson. Intr-o noapte i s-a facut foarte rau si, simtind ca pleaca din acesta lume, s-a spovedit cu lacrimi in ochi, cerand iertare de la Dumnezeu: - Nu-Ti cer nimic altceva , Doamne, deact sa ma miluiesti pe mine talharul, asa cum i-ai miluit si pe altii ca mine. Primeste plansul de la sfasitul vietii mele asa cum ai primit si lacrimile lui Petru. Uda cu lacrimile mele buretele milei Tale si sterge cu el pacatele pe care le-am savarsit. Blonavii din celelalte paturi l-au auzit tota noaptea spunanad asemenea cuvinte. Plngea si isi stergea lacrimile cu batista, pana cand di-a dat sufletul. In acel ceas, doctorul pricipal al spitalului, care dormea acasa la el, a vazut in vis multi diavoli ce s-au apropiat de patul talharului, avand cu ei o hartie pe care erau scrise pacatele acestuia. Dupa aceea, a vazut si doi ingeri. Demonii au adus o balanta, punand pe unul din brate hartia cu pactele omului. Bratul acela a coborat, pe cand celalalt a urcat.

-Noi n-avem sa punem nimic, si-au spus intre ei cei doi ingeri. Ce vom zice ? Nu sunt nici zece zile de acnd s-a oprit din a face ucideri si talharii. Ce lucru bun sa punem in apararea lui ? In timp ce vorbeau ei asa, cautau pe patul mortului, sa vada daca gasesc ceva de vreun folos. Unul dintre ingeri a gasit batista cu care talharul isi stersese lacrimile.

-Iata, a spus el celuilalt. Aceasta este batista plina cu lacrimile sale. Sa o punem pe celalalt brat al balantei si poate, prin bunatatea lui Dumnezeu, vom izbuti ceva. Cum au pus batista pe bratul ridicat al balantei, acesta a coborat mai jos decat bratul pe care era asezata hartia cu pacate, ce s-a facut indata nevazuta. - Abiruit mila lui Dumnezeu, au strigat atunci cei doi ingeri. Si luand sufletul celui mort au urcat la ceruri, in timp ce diavolii au plecat rusinati. Acesta a fost visul doctorului, care, cum sa trezit , a alergat intr-un suflet la spital unde a vazut ca talharul murise. Trupul sau era cald inca, iar pe ochi avea batista udata cu lacrimi.Dupa ce le-a povestit tuturor din spital cate vazuse in visul sau, afland si el cum isi petrecuse fostul talhar ultimele ceasuri de viata , doctorul a luat batista si s-a dus cu ea la Mavrichie. I-a povestit lui toata istoria, dupa care i-a spus: - Sa-L slavim pe Dumnezeu, cucernice imparate.Stiam de talharul care s-a pocait si a fost izbavit de Imparatul Rastignit pe cruce. Si , iata acum am cunoscut un alt talhar care s-a mantuit tot prin pocainta, in anii imparatiei tale. "

Vedenia de dinainte de moarte

"Candva , traia in Constantinopol o fata tanara so bogata pe nume Ana, dar care s-a imbolnavit foarte tare, apropiindu-se de moarte. Cei care o vegheau la capatai au crezut la un moment dat ca si-a dat sufletul. O zi intreaga , mama si sora ei au plans-o ca pe o moarta. Insa dupa-amiaza Ana a intins amna si a strigat: - Slava tie , Maica Nascatore de Dumnezeu ! Apoi s-a ridicat si si-a sarutat familia. Dupa care aceea, au trimis dupa duhovnicul ei. Cand acesta a venit, Ana a inceput sa-i povesteasca : - Am simtit ca plec din trupul acesta, cand am vazut dintr-o data dinaintea mea doi barbati infricosatori. Mi s-a parut ca erau Arhangheii Mihail si Gavriil. Raspandeau o lumina atat de puternica, incat nu pot sa o descriu in cuvinte. Cei doi m-au luat si m-au urcat la cer. Nu voi uita niciodata multimea de ingeri care cantau " Sfant , Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de marirea Sa" . Am ingenuncheat, si in timp ce ma rugam, am auzit o voce care a spus:" Luati-o si duceti-o la iad". Atunci Arhanghelii m-au luat si m-au coborat in iad, lasandu-ma singura acolo. In jurul meu se auzeau plansete si tipete. " Vai de sufletul meu ", imi spuneam eu " Ce se va intampla cu mine ? Izabaveste-ma Maica Domnului, de locul acesta si, daca traiesc, ma voi pocai din toata inima mea ", ma rugam eu cu lacrimi in ochi. " Si tu ai venit aici ? ma intrebau cei osanditi." Daca tineai legile Evangheliei, nu ajungeai in locul cesta !" A trecut asa multa vreme. Dintr-o data i-am vazut pe Arhangheli ca se apropie de mine si imi spun :" Ridica-te ! Maica Domnului iti daruieste viata. Du-te sa te pocaiesti pentru pacatele tale si sa te impaci cu cumnatii tai. In doua luni venim sa te luam de tot. Ai grija sa faci fapte bune ca sa te mantuiesti ! Dupa ce am auzit aceste cuvinte, m-am trezit dintr-odata vie. Si , cu adevarat , dupa doua luni , Ana a plecat pentru totdeauna la cer, cu sufletul plin de pocainta. "

Panormitis

In Simi, una din insulele Dodecanezului, cu saptezeci si sapte de biserici si manasatiri, oamenii au evlavie mai ales la Sfintii Arhangheli. Pe insula exista noua locasuri inchinate Arhanghelilor, dupa numarul cetelor ingeresti. Cel mai faimos dintre ele este manastirea P anormitis, inchinata Arhanghelului Mihail si zidita in timpurile bizantine pe ruinele unui templu antic inchinat lui Poseidon. Astfel, Arhanghelul Mihail a luat nu numai locul vechiului zeu, dar si calittaea de protector al celor ce merg pe mare. De aceea, multe vase din insula Simi poarta numele Arhanghelului Mihail. Datele istorice referitoare la ridicarea bisericii Panormitis sunt putine, insa traditia orala, vine i completarea lor. O femeie evlavioasa, in timp ce sapa in locul numit Panormo, a gasit o icoana mica si foarte veche a Arhanghelului Mihail. A luat-o si a dus-o acasa la ea, unde a atarnat-o pe perete, arinzand sub ea o candela. Adoua zi , icoana nu mai era acolo. Femeia a gasit-o in acelasi loc si iarasi a dus-o acasa la ea. Lucrul acesta s-a intamplat si a treia oara, ceea ce a facut-o pe femeie sa se mire si sa se intristeze, gandind ca Arhanghelul nu vrea sa stea in casa ei. Nedumerirea femeii a fost risipita de insusi Arhanghelul Mihail, care i s-a aratat in vis si i-a spus ca vrea sa ramana in Panormo. Atunci ea a povestit tuturor intamplarea cu icoana, iar oamenii au ridicat pe acel loc o bisericuta inchinata Arhanghelului. Dupa aceea, biserica a fost marita, iar mai tarziu a devenit manastire. Asa cum spune traditia, femeia care a gasit icoana Arhanghelului era Maria lui Protinios, o femeie credincioasa, care a avut parte in viata ei si de alte aratari ale Arhanghelului Mihail. Odata Maria , s-a pornit spre biserica Panormitis, impreuna cu niste fete din vecini, ca sa aprinda acndelele. Lumina lunii facea biserica sa se vada in tota splendoarea ei, deasupra tarmului. Au intrat inauntru , s-au inchinat si au aprins candelele. Au stat sa faca curatenie si au asternut sa doarma in biserica , pentru ca a doua zi era Sfanta Liturghie. Peste putina vreme fetele dormeau adanc. Numai de Maria nu se atingea somnul. Avea inima starnsa de o anumita frica. In cele din urma , a adormit si ea , dar nu a trecut mult si a auzit o voce impunatoare ce iesea din Altar: - Maria lui Protinios , ia fetele si pleaca ! Femeia s-a trezit speriata, a aprins candela Arhanghelului care se stinsese si a adormit la loc. Peste putin timp, a auzit aceiasi voce, mai puternica si mai poruncitoare. - Fugi , Maria ! Fugi, iti zic ! - Sfinte Arhanghele de ce ma alungi ? Lasa-ma sa dorm ! , a spus Maria si s-a intins pe o parte sa se culce. Atunci , a auzit a treia oara vocea, care acum era manioasa, rasunand ca un tunet si facnad icoana Arhanghelului sa trosneasca . - Fugi , iti zic , Maria ! Ia fetele si fugi ! De data aceasta , Maria s-a speriat de-a binelea. Le-a trezit pe fetes i au fugit. Dupa ce au mers o bucata de drum, s-au intors si ce le-a vazut ochii ? Portul era plin de fregate si de tunuri turcesti ! Arhanghelul le-a scapat din mana turcilor. "

Nota:

Intamplari minunate preluate din cartea '' Minuni ale Sfintilor Ingeri "

O descriere minunata !

" In traditia Bisericii, se vorbeste mult despre pogorarea lui Hristos la iad, in sensul patrunderii Sale in imparatia mortii.(...)
In cadrul unei omilii prin care se talcuieste un psalm a lui David ce se refera la acest subiect( Ps.23, 7-10 ), Sfantul Epifanie, Episcopul Ciprului, face o descriere a pogorarii lui Hristos la iad si a tuturor lucrurilor care s-au petrecut in acest rastimp.
In cuvinte expresive, el spune ca Hristos S-a pogarat la iad " ca un Dumnezeu, ca un razboinic..ca un imparat " , insotit nu de dousprezece cete de ingerii, ci de mii de mii si de milioane de milioane de ingeri .
Inainte ca Hristos sa ajunga la locasurile necercetate de lumina soarelui ale iadului, a coborat acolo Arhanghelul Gavriil ca sa vesteasca tuturor sosirea sosirea lui Hristos, asa cum tot el vestise odinioara si Fecioarei Maria zamislirea Mantuitorului in pantecele ei. Arhanghelul Gavriil a spus :" Ridicati, capetenii, portile voastre! Dupa aceia a grait Arhanghelul Mihail : ... si va ridicati portile cele vesnice ! Puterile ingeresti au strigat : dati-va la o parte strajeri ai raului, iar stapaniile : sfaramati-va lanturi care nu ati fost nicicand dezlegate...Infricosati-va tirani si calcatori de lege.
Apoi a venit Hristos si a semanat frica, tulburare si groaza. Atunci , stapanitorii Iadului au intrebat cu glas mare : cine este acesta Imparatul slavei ? Iar puterile cerului au raspuns : Domnul cel tare si puternic, Domnul cel tare in razboi...Domnul puterilor , Acesta este imparatul slavei ! ( Ps. 23, 7-10 )
In continuare , Sfantul Epifanie face o descriere minunata a convorbirii lui Hristos cu Adam. Adam care a auzit pasii lui Hristos, Care se apropia, asa cum i-a auzit candva si in Rai, dupa caderea in pacat.
Odinioara , a simtit frica, insa acum, simte bucurie si desfatare.
Cuprins de pocainta , Adam a trigat tuturor sufletelor :" Domnul meu sa fie cu voi toti! " , iar Hristos a raspuns : " Si cu duhul tau ! ".
Dupa aceea Hristos l-a prins de mana , l-a inviat si i-a spus tot ce facuse pentru mantuirea lui si a intregului neam omenesc ."

Nota: Fragment preluat din cartea " Predici la marile sarbatori " autor Arhim. Hierotheos Vlachos

Pacatele impotriva dragostei catre Dumnezeu !

" Primul dintre aceste pacate este incontestabil, necredinta in Dumnezeu si cele in legatura cu aceasta nepasare si neluare-aminte, catre Creatorul si Proniatorul nostru. Prin necredinta intelegem aici nu necredinta teoretica a ateilor ( pe ei nu-i avem in general in vedere in aceasta examinare duhovnicesca) , ci necredinta practica a crestinilor, chipurile, crestini. Sa nu ne mire faptul ca vorbim de necredinta credinciosilor !
Aceasta ciudatenie este cea mai raspandita in veacul nostru nefericit. Multi crestini gandesc ca ei cred, dar cand sunt in ispita, dintr-odata incep sa se indoiasca daca exista ori nu exista Dumnezeu. Credinta lor este superficiala si intunecata. Ei asculta cuvantul lui Dumnezeu, insa intru ei acesta cade pe piatra nepasarii si nu da rod. Dupa cuvintele Mantuitorului, ei " sunt aceia care, auzind cuvantul ,il primesc cu bucurie, dar acestia nu au radacina; ei cred pana la o vreme, iar la vreme de incercare se leapada " ( Luca 8, 13 ). Si poporul evreu, in vremea prorocilor, se distingea prin indiferenta extrema fata de Dumnezeu; de aceea Sfantul prooroc I saia a scris : Asculta cerule, si ia aminte, pamantule, ca Domnul graieste : hranit-am feciori si am crescut, dar ei s-au razvratit impotriva Mea ! Boul isi cunoaste stapanul si asinul ieslea Domnului sau, dar Israel nu Ma cunoaste ; poporul Meu nu Ma pricepe ! ( Isaia 2-3 ).
Cazuti in nepasare si neascultare de la Adevaratul Dumnezeu, evreii au inceput sa slujeasca zeilor celor mincinosi. Aceasta se intampla pana in zilele noastre cu toti aceia care intorc spatele Dumnezeului Celui Viu. Vazand cat de infricosatoare sunt necredinta in Dumnezeu si nepasarea fata de El, Sfintii Parinti cu osardie au invatat sa nu uitam pe Binefacatorul nostru Cel ceresc nici macar o clipa si sa ne indreptam inima noastra catre El. Caci, in caz contrar, daca alungam de la noi pe Dumnezeu, putem sa sezam pe tronul Lui ramas gol vreun idol.
Iata cuvintele Sfantului Macarie cel Mare:" Crestinul e dator intotdeauna sa-si aduca mainte de Dumnezeu dupa cum e scris : Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul Tau din toata inima ta ( Deut. 6,5 )...Spre ce se indreapata inima omului, acel lucru ii este Dumnezeu. Daca inima lui inseteaza intotdeauna dupa Dumnezeu, Dumnezeu este Stapan al inimii lui ". (...) Sfantul Ioan de Kronstadt marturiseste : " Cate binefaceri mi-a adus credinta in Hristos ! Fara a vorbi de alte nenumarate binefaceri sa pomenim doar una- cat de multe tulburari sufletesti si patimi a alungat ea si cata pace mi-a adus ! Cate nazuinte strambe ale inimii mi le-a indreptat ! Cate cai ale pactelor prin ea mi-au fost curatite si sufletul meu a fost mantuit din moartea duhovnicesca ! Da, foarte aproape e Domnul nostru de cel ce crede ! E precum vazduhul. precum respiratia de gura noastra!" " Minunata e puterea credintei ! Numai un gand viu catre Dumnezeu, o manifestare de credinta intru El- si El e cu mine ! O pocainta din inima pentru pacate cu credinta in El- si El e cu mine ! Un gand bun - si El e cu mine ! Un simtamant de evlavie - si El e cu mine ! "

Nota:
Fragment preluat din cartea " Dragostea - Talcuire la Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul" autor Arhimandrit Serafim Alexiev