Vrajba

" Un mare rau in viata este vrajmasia dintre oameni.Aceasta nimiceste relatiile fratesti dintre oameni si preschimba prietenii in vrajmasi. Intrebati pe cineva: De ce acesti vecini nu-si vorbesc? Veti auzi : S-au certat ! Veti intreba : De ce rudele acestea nu se viziteaza ? Va urma acelasi raspuns: S-au certat ! Cunoasteti doua familii bune. Si una si cealalta, fiecare pesoana din familie, in parte, este un om foarte bun. Dar nici macar nu vor sa se vada sau sa auda unii de ceilalti. Fiara vrajbei a intrat intre ei si nu ii lasa sa se impace si sa vietuiasca in pace. Cearta sub inraurirea satanei este cea dintai pricina a vrajbelor. Oare cati oameni nu ratacesc azi prin tribunale, pierd timp, nervi si bani ca sa se razbune unul pe celalalt ? Intrebati-i de ce se judeca ? si veti auzi : S-au jignit, si-au aruncat unul altuia cuvinte grele si nu vor sa se mai ierte. Si toate aceste lucruri se intampla intre Crestini ortodocsi, intre frati de credinta, pe care insusi Iisus Hristos, prin dumnezeiasca Sa invatatura, i-a unit si pentru care s-a spanzurat pe Cruce, pentru a ne rascumpara si a ne mantui ! Aceste lucruri se intampla intre ucenicii lui Hristos, care au primt de la Invatatorul Ceresc , ca pe o mostenire de pret , testamentul : " Porunca noua dau voua, ca sa va iubiti unul pre altul. Precum eu am iubit pe voi, ca si voi sa iubiti unul pre altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca ai mei ucenici santeti, de veti avea dragoste intru voi " / In.13:34-35 /

Unde este astazi dragostea aceasta intre noi ? Noi avem un vrajmas neimpacat-diavolul. Nu ne este el indeajuns, incat ne mai facem vrajmasi si din fratii de credinta si sange ? Cand ne castiga spre vrajba, diavolul ne face parca mai rai chiar decat el. Niciodata un diavol nu va vrajmasi alt diavol. Iar aici - sub apasarea urii diavolesti - om cu om se vrajmasesc, Crestin cu Crestin, frate cu frate. Talharii indata ce s-au aliat, ajung tovarasi. Telurile si interesele lor comune ii leaga. Impart aceasi masa, de aceea se respecta unii pe altii ca fratii. Iar noi, Crestinii , chipurile , urmarim cel mai inalt tel comun - mantuirea sufetelor noastre - si parelnic ne asezam la una si aceeasi masa duhovnicesca - ne impartasim din acelasi potir cu Trupul si Sangele Domnului, chipurile suntem frati intru Hristos, cand de fapt ne mancam unii pe altii precum fiarele salbatice, si santem mult mai rai decat talharii. Lucrurile stau altfel deoarece ne-am intovarasit cu diavolul. Cand diavolul ni se face prieten, incepem sa ne certam cu oamenii. Cand vrem insa sa ne impacam cu vrajmasii nostri, trebuie sa ne certam cu diavolul.

In viata , asa complicata cum este ea, nu putem, binenteles, sa avem pace deplina si trainica. Din pricina pacatoseniei noastre, este firesc sa se iveasca neintelegeri si certuri intre oameni. Dar aceasta nu inseamna ca o data ce ne-am certat cu cineva sa ramanem dusmani pentru totdeauna. Am gresit ! Ne-am certat ! Acum sa ne impacam !... Din pacate putini oameni se mai impaca dupa ce s-au certat, putini traiesc mai departe ca fratii. Si mai putini sant aceia care ii iarta, in inima lor, pe dusmanii lor neimpacati si ii rabda. Cel mai adesea , vrajmasia intre oameni, ca sa creasca si sa se intareasca spre vesnica lor pierzanie. (...) Sa privim mai intai de toate starea de vrajba reciproca. Pentru ce se cearta de obicei oamenii ? Pentru ca au fost raniti cu o vorba de ocara; se cearta pentru barfe si pare, se cearta pentru pozitii si functii, pentru bani si averi, pentru intaietate si onoruri. Oricare este pricina certei, una care se naste in urma acesteia incepe sa otraveasca necrutator sufletul. Sarmanul om , o data cuprins de ura, isi pierde dulcea pace sufleteasca si incepe sa se chinuiasca de ura si manie neputincioasa.

Devine nelinistit , nervos si mocneste tot de simtaminte dracesti. Fericirea a fugit din inima lui. El cauta sa se razbune si crede ca doar atunci cand isi va vedea potrivnicul zdrobit se va putea linisti. Dar aici diavolul il minte in chip nerusinat: il indeamna spre noi si noi nelegiuiri, nu spre a-i da pace, ci pentru a-l face si mai nefericit. Paharul maniei arata pe dinafara plin de licoare : care fagaduieste desfatarea. Dar de o bem, ametitoarea bautura ne nauceste vreme de o clipa, pana ce-am savarsit razbunarea nebuneasca, pentru a ne impinge, mai apoi la deznadejde pierzatoare si vlaguire morala. Astfel o data inselat de diavol, omul ajunge parca neputincios in a-si invinge mania si cauta din nou sa se imbete din nauceala sa, gasind o desfatare satanica in chinul diavolesc pe care acesta il aduce. Daca furia nu este dezradacinata la timp, atunci cand este doar o mladita cu radacini slab infipte in pamant, nu poate fi lesne biruita mai tarziu, cand creste un copac mare cu radacini puternice. Atunci ea se preface in ura satanica de netamaduit.

De aceea ne sfatuieste Cuvantul lui Dumnezeu :" Maniati-va, si nu pacatuiti; soarele sa nu apuie preste intaratarea voastra. Nici dati loc diavolului"/ Efes. 4:26-27 / Altminteri de scapi din vedere focul, nu-l mai poti stinge. Sfantul Tihon din Zadonsk spune, cu mare intelepciune :" Asa cum focul, de nu este stins de indata, va cuprinde multe case, tot astfel si mania, daca nu este taiata de indata, va pricinui mult rau si se va face pricina a multe necazuri".

Sum apasarea maniei sale, cel ce uraste isi poate ucide vrajmasul, il poate schilodi, poate sa-i rapeasca averea, sanatatea, sa aduca stricaciuni vitelor acestuia, sa le pricinuiasca rau copiilor si apropiatilor lui, sa-l clevetesca si sa-l acopere de rusine s.a, daca nu se abate la timp din calea spre pierzanie pe care a apucat (...) Acolo unde este ura , nu este pace. Cati vecini de la nimic incep sa se certe; impinsi odata de diavol sa se urasca, nu mai pot dupa aceea sa se ierte.

Astfel certurile le otravesc viata. (...) Nu rare sunt imprejurarile pe care doua familii vecine incep sa se certe pentru o palma de pamant, , de la camp sau pentru un ou ouat de gaina in curtea vecina. Ei continua certurile, la pricinile de la inceput adaugand si altele, mai mari, torna gaz pe foc si, in loc sa-l stinga cat de slab, il atata si mai tare, se arunca in certuri incrancenate, ocari nemiloase, se urasc cu o ura satanica si incep sa loveasca cum pot - fie vatamandu-si unul altuia averea sau dobitoacele, fie ratacind prin tribunale.

Adesea, astfel de oameni sfarsesc in ruina financiara.

Dar cea mai groanica, in astfel de cazuri, este pierzania morala pe care cei ce se dusmanesc o abat asupra sufletelor lor(...) Si cat de frumos ar fi daca cearta ar fi ocolita la vreme ! Cate pacate nu ar ocolite ! Cati nervi nu ar fi crutati !

Eu stiu , dragi cititori, cum s-ar fi sfarsit candva o cearta cumplita dintre doua vecine, daca chibzuinta nu ar fi biruit intr-una dintre ele.

Pricina a fost, ca intotdeauna ,una marunta. Una dintre femei avea o closca cu zece puisori mici , galbeni, iar cealalta avea o gradina cu flori pe care mult o pazea. Odata, closca cu puisorii s-a strecurat in gradina cu flori si a inceput sa scurme printre ele. Vazand , acesta, stapana gradinii infuriindu-se, a iesit din casa si a inceput sa gonesca cu pietre closca cu puisorii, care s-au imprastiat. Closca nu a putut sa treaca pe sub gard cu aceeasi usurinta ca si puisorii, ce erau mici, ci numai zbura incoace si-n colo, cautandu-si speriata odraslele imprastiate. Aceasta a durat mult. Closca, vlaguita de puteri, aproape ca s-a prabusit la pamant de istovire. Intre timp , stapana puilor a iesit din casa, a inteles ce se intampla si mocnea de manie. Era gata sa se certe cu nemiloasa prigonitoare a puilor, dar altii au impedicat-o. Closca s-a intors acasa. Puii s-au strans in jurul ei...Totul s-a terminat cu bine...Au trecut multi ani de atunci. Puii au crescut si au umplut, impreuna cu closca, oalele...Femeia cu gradina a murit..Numai pe stapana clostii, o mai aud spunand inca, amintindu-si de intamplarea aceea :" Slava Domnului ca m-au impiedicat atunci sa ma cert cu ea ! Caci , altfel, pana astazi m-ar fi apasat cearta cu raposata mea vecina. Acum totul a fost dat uitarii. Totul a pierit. Dar pacatul ar fi ramas. Slava Domnului, slava Domnului ca nu ne-am certat !"

Dragi cititori, oare nu sunt toate certurile noastre, de fapt, asemenea acestei intamplari prostesti si marunte pe care tocmai v-am infatisat-o ?

Cati oameni care au trait inaintea nostra pe acest pamant pacatos nu s-au certat din pricina unor lucruri lumesti si trecatoare : pentru case si averi , bani si cinstiri, pentru ocari si pare ?

De ce s-au intamplat toate acestea ? Ce folos ca au dat dovada de vitejie si staruinta in certurile lor ?... Acei oameni au murit demult. Si certurile lor au fost uitate de generatii. Numai pacatul din aceste certuri a ramas, pentru a-i mustra la infricosata judecata pe nefericitii raposati, care au murit fara sa se fi pocait de vrajba lor, pentru a-i lipsi de bucuriile vesnice ale Raiului fagaduit celor milostivi, celor blanzi, facatorilor de pace si celor buni. (...)

Mult infricosatoare este starea sufletesca a celuia ce imbatraneste in ura si vrajmasie. El ajunge la inversunare, care inseamna moarte sufletesca. Un astfel de om este neinduplecat si de neindreptat. Daca un astfel de om staruieste pana la capat in invartosarea lui, Dumnezeu isi ia de la el harul, si neindreptat fiind, il trimite in iad, care loc el singur ,omul, si l-a ales. A fost neomenos cu ceilalti si astfel s-a facut nevrednic de blandetea lui Dumnezeu. El nu a iertat. De aceea nici lui nu i se poate ierta. Sfantul Apostol Iacov spune :" Ca judecata e fara mila celuia ce nu a facut mila." / Iac. 2:13 /

Nota:

Fragment preluat din cartea arhim. Serafim Alexiev - " Viata Duhovnicesca a Crestinului Ortodox "

Cuvinte spre impacare !

"Doamne, Iubitorule de oameni, Imparatul pacii, Hristoase Dumnezeul nostru! Tu ai nimicit despartitura vrajbei si pace ai daruit oamenilor, ca in bunavoie sa petreaca si de viata cea adevarata sa se bucure. Tu ai poruncit noua a ne iubi unii pre altii si in pace a fi cu toti oamenii, mai cu seama cu cei ce pe adevaratul Dumnezeu cunosc, Tatal iubirii. Tu ai spus:" Fericiti facatorii de pace, ca cestia fiii lui Dumnezeu se vor chema." De aceea , de bunavoie sfintei atle voi supunandu-ma, rogut-Te, Stapane, daruieste pace robilor tai ( N ), care intru vrajba si in cearta viiaza. Cu lumina ta lumineaza inimile lor si le incalzeste cu focul dragostei, ca sa nu lasi viclenia a-i stapani si de la tine a-i departa. Stinge intru dansii toata vrajba si pazeste-i de toata ispita dezbinarii. Salasluieste intru dansii frica ta, ca inimile lor sa nu se semeteasca si razbunare sa caute.

Da lor a cunoaste cele lae pacii si zidirii intreolalata slujesc , caci bun este a locui fratii impreuna. Nu lasa pre ei sa istoveasca in vrajba si in robia neamului omenesc, ci ii cheama la pacea ta si ii mantuieste. Intareste si pre mine in povatuire si sarguinta a starui, pentru impacarea celor ce se vrajmasesc, si voia ta, cea a pacii si dragostei, in norodul tau plinind, sa cunosc bucuria facatorilor de pace, pe care fii ai lui Dumnezeu i-ai chemat.

Ca tu esti pacea noastra si pre Tine te proslavim, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor , amin !

Nota:

Rugacinea arhimandritului Serafim Alexiev, preluata din " Viata duhovniceasca a Crestinului Ortodox"

Schimbarea la Fata a Domnului !

"Frati crestini,

Ne-a invrednicit preabunul Dumnezeu sa ajungem, iata, in ajunul marii sarbatorii Schimbarea la Fata a Mantuitorului.

Sarbatoarea aceasta e numita si sarbatoarea luminii, a luminii dumnezeiesti, pentru ca in aceasta sarbatoare, Iisus Hristos era invaluit intr-o lumina care Il schimbase cu totul, spune Evanghelistul, chipul Lui era altul.

Stim din sfintele Evanghelii ca Mantuitorul vine in smerenie; de la leaganul din Betleem si pana la Rastignire, Mantuitorul un om este mereu smerit, ca un om din cei cu care traia impreuna, desi era intreaga dumnezeire ascunsa in El.

Lumea se mira de felul cum vorbea Iisus si spunea adeseori :

"Niciodata n-a vorbit cineva cum vorbeste omul acesta".

Era un mare profet pentru ei, un mare invatator, insa aproape pentru nimeni nu era Dumnezeu, Dumnezeul intrupat. In ajunul Schimbarii la Fata, Mantuitorul venea de undeva din nordul Tarii sfinte, pe langa Cezareea lui Filip, in partea de nord a Marii Galileii.

Si pe drum, Mantuitorul intreaba pe apostoli :" Cine spun oamenii ca sunt Eu "? Sau altii raspund ei :" Unii spun ca esti Ioan Botezatorul, altii ca esti Ieremia sau altul din proroci ". " Dar voi , cine spuneti ca sunt Eu " ? Si atunci Petru , luminat de Dumnezeu, spune : " Tu esti Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui Viu ". Mantuitorul il lauda pentru aceasta marturisire, spunand ca : " nu trup si sange ti-a descoperit tie acestea, ci Tatal Meu din Ceruri. Numai asa putea sa intelega lumea, daca era luminata in chip deosebit de Dumnezeu Tatal.

Si Mantuitorul se apropie de muntele Taborului si urca pe el. Muntele Taborului e ca o colina inalta, ca o jumatate de sfera, totul acoperit cu verdeata pana sus.

Muntii ceilalti ai Palestinei sunt aproape pustii, muntele Taborului este verde de la poale pana sus. Si la poalele lui, pe langa Nain, era o regiune in care cresteau crini salbatici, uneori bumbac.

Toata valea aceasta de la poalele Taborului era adeseori alba si parfumata, parca se aducea un prinos de buna mireasma acestui munte pe care avea sa se schimbe la fata Iisus Hristos.

Sus pe munte sunt doua biserici, una ortodoxa, facuta de un roman in secolul trecut (1), si alta catolica.

Iisus se urca cu apostolii pana sus, la jumatatea muntelui se opreste, lasa o parte din apostoli si ia numai trei dintre ei, pe cei doi frati , Iacov si Ioan, fiii lui Zevedeu, si pe Petru si urca cu ei pe munte. Deseori se urca Iisus pe munti, noaptea mai ales, si se ruga; toata ziua predica si vindeca facand minuni, iar noaptea urca in munte si se ruga. Asa a procedat si de data aceasta.

Se roaga Iisus. Apostolii stateau aproape de El si la un moment dat ii apuca oboseala si somnul si atipesc putin.

Cand se trezesc din dormitarea lor, vad acest spectacol extraordinar pe munte: Hristos cu chipul cu totul schimbat, chipul Lui era altul, iar imbracamintea Lui era alba ca lumina- spune Sfantul Luca, iar cei doi, Matei si Marcu, spun ca era alba ca zapada. Adica elementele cele mai expresive, prin care se arata lumina, prin comparatie; insa lumina care Il lumina pe Iisus era cu mult mai alba si mult mai luminoasa decat aceste elemente pe care le cunoastem noi cu ochii nostri omenesti. Chipul Lui deci era altul, straluminat de lumina dumnezeiasca si toata faptura Lui, cu hainele Lui, stralucea ca soarele.

Si deodata apar pe muntele Taborului doi oaspeti ceresti, Moise si Ilie, acesti doi mari profeti ai Vechiului Testament, cu care poporul deseori confunda pe Iisus. Prin Moise se da Legea pe muntele Sinai, in trasnete si fulgere. Iar Ilie, intr-un moment de mare criza si apostazie a poporului evreu, zguduie constiintele prin acea proba a focului pe muntele Carmelului, cand a coborat foc din cer si a mistuit toata jertfa care era acolo. Poporul s-a cutremurat si a strigat cu glas mare: " Cu adevarat, mare este Dumnezeul predicat de Ilie "!

Dumnezeu face ca acesti profeti sa apara langa El, langa Iisus, ca sa recunoasca poporul care avea sa afle despre aceasta, ca era mai mare si decat Ilie, si decat Moise. Vorbea cu ei despre Patimi , despre Rastignire. Peste toate acestea se aude un glas al Tatalui ceresc care spune :" Acesta este Fiul Meu cel iubit intru care am binevoit. Pe acesta ascultati-L ", glas auzit si la Iordan, in momentul cand Iisus iesea din apa, dupa Botez. Petru si ceilalti, fara indoiala, au tresarit la o limpezime extraordinara si Petru vorbeste, Petru recunoaste ca era Moise si Ilie, prin harul dumnezeiesc. Vazand acea lumina, acel peisaj ceresc pe muntele Taborului, a strigat " nestiind ca graieste ", cum spune Evanghelia, neintelegand bine ce spunea :" Doamne, ce bine este noua sa fim aici ! Sa facem trei colibe, una Tie ( adica lui Iisus ), una lui Moise si una lui Ilie "- pentru apostoli n-avea nevoie, erau bucurosi ca sunt acolo, in preajma dumnezeirii, pe Tabor. In momentul urmator, Iisus revine la starea Sa obisnuita; Evanghelia spune : " Si iata Iisus era singur ". Ii ia pe cei trei apostoli si coboara incet de pe munte. Acesta este faptul implinit pe muntele Taborului.

Ne putem intreba care este rostul Schimbarii la Fata a Mantuitorului Hristos ? Sunt mai multe motive.

Pana atunci ,Iisus era confundat cu profetii si aici Dumnezeu arata ca Iisus este Dumnezeu, Fiul Lui, pe care trebuie sa-L asculte lumea: " sa-L ascultati ". Profetii erau mai mici decat El. Si apoi, inca un lucru, insisi apostolii nu stiau, nu-si dadeau seama ca Iisus Hristos este cu adevarat Dumnezeu, desi au auzit glasul lui Dumnezeu Tatal la Iordan- insa nu erau toti apostoli atunci, dupa aceea i-a ales. Tot ce a facut Iisus de-a lungul vietii Sale pamantesti, nu i-a convins intr-atat incat sa-si dea seama ca Iisus, acest invatator al lor, este dumnezeu.

Petru a spus :" Tu esti Iisus, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu ", insa a spus atunci inspirat de Tatal ceresc, el n-avea taria puternica si convingerea ca acest Iisus, invatatorul lor iubit, este Dumnezeu adevarat. Cum adeseori spune Iisus: " Eu si Tatal, una suntem. Cine Ma vede pe Mine, vede pe Tatal meu " si multe alte afirmatii aratand dumnezeirea Sa si cea de o fiinta viata cu viata Tatalui ceresc si a Duhului Sfant. Deci acum cei trei se conving de dumnezeirea lui Iisus; acolo pe muntele Taborului a fost o secventa a dumnezeirii lui Iisus, a vietii de dincolo de viata aceasta pamanteasca.

Al doilea motiv al acestei Schimbari la Fata a fost ca sa-i intareasca pe apostoli, mai ales in vremea cand Iisus avea sa fie chinuit si batjocorit pe Cruce.

Pentru ca a fost mare scandal in sufletele lor, ale apostolilor, cand Iisus in Ghetsimani a fost arestat, la poarta gradinii, si Petru a incercat sa-L apere ca pe un stapan al sau. Iisus nu se lasa aparat:" Baga sabia in teaca", cum bine stiti ca a spus. Mai adauga inca un cuvant atunci :" Daca as vrea Eu, ar pogora douasprezece legiuni de ingeri sa ma apere, dar n-am nevoie, Eu am venit sa Ma aduc jertfa pentru pacatele lumii". Apostolii totusi, cu toate probele de pana acum, Il parasesc cu totii, afara de Sfantul Ioan si Maica Sfanta care Il conduc pana la cruce.

Dupa aceea, dupa Invierea lui Iisus Hristos, si mai ales dupa Pogorarea Duhului Sfant, apostolii se inarmeaza cu niste puteri dumnezeiesti, incat sunt asa de convinsi ca Iisus e Dumnezeu, incat toti mor cu bucurie pentru El.

Si al treilea motiv, frati crestini, un motiv care ne priveste pe toti, de-a lungul istoriei crestinismului pana in vecii vecilor, cat va dainui neamul omenesc pe acest pamant, pe aceasta planeta: din lumea pamanteasca se vor recruta mereu oameni, barbati si femei, care traind in viata lor crestina dupa poruncile lui Dumnezeu, vor ajunge si ei sa se transfigureze, sa se schimbe la fata in veacul celalalt, asa cum S-a schimbat la fata Iisus pe muntele Taborului. Era momentul de indumnezeire a Sa.

Asa vom fi cu totii, aceia care vom trai dupa sfintele Sale porunci. Aceasta lumina dumnezeiasca se revarsa in noi, in fiecare suflet crestin si fara indoiala ca il transforma pe dinlauntru, asa cum spune Sfantul Pavel e ridicat pana la al treilea cer- " in trup sau fara de trup, nu stiu , Dumnezeu stie", cum spune el- si aude niste cuvinte greu de spus, simte niste bucurii greu de tradus in cuvinte omenesti. Acei care vor trai dupa poruncile Lui, vor trai aievea aceste bucurii dincolo, asa cum le-au trait sfintii apostoli pe muntele Taborului. Pentru ca pe muntele Tabor, afara de acea lumina dumnezeiasca era si o bucurie extraordinara care le umpluse inimile. De aceea sfantul Petru spune :" Doamne ce bine este noua sa fim aici ! Sa facem trei colibe" , ca si ei sa beneficieze de aceasta bucurie, sa se bucure si ei de aceasta bucurie cereasca, care era Izvorul bucuriei de langa ei.

In scurt, acesta este talcul si rostul Schimbarii la Fata pe care o praznuim acum. Sa ne jaute bunul Dumnezeu sa traim cat de scurte momente de-a lungul vietii noastre, asemenea bucurii, bucurii in rugaciunile noastre, bucurii in necazurile noastre, bucurii in imapartasirile noastre, bucurii cand chemam cu putere si cu multa evlavie ajutorul si harul dumnezeiesc venit prin Iisus Hristos, Domnul nostru.

Amin ."

Nota:

(1) In 1859 de catre arhim. Irinarh Roset ( 1771-1859 ) si terminata in 1861-1862 de catre patriarhul Chiril al II-lea al Ierusalimului.

Fragment preluat din cartea " Parintele Sofian "

Duhovnicul

"Viata duhovniceasca incepe cu duhovnicul.

Spovedania si dezlegarea, dar mai ales harul pe care il primim de la Dumnezeu prin duhovnic, harul de aputea lupta impotriva raului din noi, ni se dau printr-un om, harul tamaduitor, harul lucrator.

Daca Botezul este nasterea cea de sus, nasterea in Duh, Spovedania, si acest har pe care il primim in ea, este o innoire a Botezului, este o nastere cu adevarat. Sfantul Simeon spune ca nasterea duhovniceasca de catre duhovnic este poate mai importanta chiar decat Botezul. Desigur , nimeni fara Botez nu ar putea fi nascut de catre duhovnic. Dar, daca nu avem aceasta nastere pentru Evanghelie ( expresia apartine Apostolului Pavel ), de care un parinte duhovnicesc care sa ne calauzeasca l acalea mantuirii, nu putem folosi darurile primite la Botez.

Cheia cu care noi deschidem usa vistieriei nestricate a darurilor dumnezeiesti pe care le primim in Sfantul Botez ne-o da duhovnicul.

De ce Dumnezeu nu lucreaza direct cu oamenii Sai ?Pentru ca este smerit si a venit sa ne invete smerenia !

Lucrarea de mantuire pe care o face Hristos este spre a surpa mandria diavoleasca ce a patruns in noi si a restabili dragostea, care este mai intai smerenie. "

Nota :

Fragment preluat din cartea " Singuri in fata libertatii" autor Ieromonah Savatie Bastovoi

O Inima rugandu-se !

"Dumnezeule ceresc, moartea s-a apropiat de noi si nu ne pocaim. Sfarsitul a venit si totusi nu ne iubim. Bolile si suferintele ne-au cuprins, dar nu iertam din inima pe fratele nostru.Citim carti sfinte , dar nu ne cutremuram.

Ne rugam putin, lipsim de la biserica, nu miluim pe saraci, suntem stapaniti de nepasare, impietrire si griji pamantesti. De aceea nimic nu sporim si ne cheltuim in desert viata aceasta scurta.Da-ne smerenie si ravna la biserica. Da-ne putere sa iubim pe toti , sa rabdam pe toti , sa sfarsim in pocainta viata aceasta, ca sa ne invrednicesti de cereasca Ta imparatie. Amin ! "

Nota:

Rugaciunea apartine Parintelui Arhimandrit Ioanichie Balan preluata din cartea " Mi-e dor de Cer "

Inaltarea Domnului

" Suntem la inceputul zilei acestui mare praznic prin care omenirea prin persoana Mantuitorului Hristos este inaltata spre slava cereasca, ziua Inaltarii Domnului...sarbatoare unica in toata istoria neamului omenesc. Pentru ca de-a lungul istoriei s-au mai ridicat la ceruri doi oameni de care vorbeste Biblia, Enoh si Ilie, insa ei au fost ridicati de Dumnezeu la ceruri si sunt undeva in vazduh. Dumnezeu stie locasul lor si de acolo vor veni cu trupul, sa-si lase trupul pe pamant, sa fie ucisi la sfarsitul istoriei neamului omenesc, ca dupa aceea sa-si capete fiinta duhovniceasca, precum toti cei inviati si sa se inalte si ei la ceruri, impreuna cu sufletele celor care vor fi mantuiti.

Deci cei doi , Enoh si Ilie, au fost ridicati de Cineva, de Dumnezeu la ceruri.

Iisus Mantuitorul Se ridica prin puteri proprii, Se inalta la ceruri, pentru ca era Insusi Dumnezeu. Trupul Mantuitorului Hristos era un trup cu totul special, un trup indumnezeit.
Daca ati luat seama la Evanghelia citita in seara aceasta, Iisus Mantuitorul Se arata ucenicilor Sai si ei se uita la El si li se pare ca vad duh.

Iisus ii indeamna sa priveasca bine si sa vada mainile si picioarele strapunse de pe Crucea Golgotei, ca nu este duh, ca duhul nu are carne si oase- cum avea El atunci, intre Rastignire, Inviere si Inaltare. Si ca sa-i poata convinge , ii indeamna sa-I dea ceva de mancare. Si mananca in fata lor, mananca dintr-un fagure de miere si dintr-un peste fript pe jaratic.
Nu-I era foame lui Iisus , insa vroia sa vada ei ucenicii, ca El este acelasi care a fost cu ei inainte de Inviere.

Iisus intr-adevar purta dupa Inviere un trup cu totul indumnezeit. De pilda merge pe drum catre Emaus si apare ca din senin intre cei doi apostoli, Luca si Cleopa. Ii intreaba despre ce vorbesc si merge cu ei pana la Emaus, un sat langa Ierusalim. Acolo intra in casa unde se duceau apostolii, sta la masa cu ei si la un moment dat binecuvanteaza painea pusa inaintea lor, o frange si le-o da. Si cand a frant painea , L-au cunoscut in acest gest ca este Iisus, Cel care a fost cu ei inainte de Rastignire.
Si in clipa urmatoare Iisus a disparut dintre ei, a intrat in planul Sau dumnezeiesc.(...)
Iisus apare intre ei asa..., cu usurinta si ei sunt in indoiala: este El sau nu este El ? Asa incat Mantuitorul Hristos, timp de 40 de zile dupa Rastignire si Inviere , S-a aratat apostolilor Sai ca sa-i convinga ca El Insusi este, Cel ce a fost cu ei trei ani si jumatate, cat a fost cu ei pe pamant.
Si intr-o zi ca astazi , intr-o joi, 40 de zile de la Inviere, Iisus S-a dus la apostoli si i-a chemat pe muntele Eleonului. Muntele Eleonului este un munte inalt, intre Ierusalim si Betania; acolo S-a inaltat la cer. Este si astazi - cine a fost la Ierusalim stie- locul de unde a saltat Iisus.
E o piatra acolo si pe piatra este urma piciorului. Si toti arata : iata , aici este locul de unde Iisus S-a inaltat la cer. Este o forma , o amprenta a piciorului Sau dumnezeiesc. Inca un semn ca era trup, era carne , era os, piciorul care s-a ingropat in piatra.
Pentru ca era Dumnezeu, Si-a facut loc si in piatra de aceea este acest loc pe Eleon si astazi.(...)

Iisus se inalta la cer. Apostolii, si Maica Domnului de asemenea, erau in jurul lui Iisus care Se inalta la cer. Si apostolii, cand L-au vazut inaltandu-se cu trupul la cer... era o dubla sensibilitate in inima si in mintea lor : pe de-o parte se inspaimantau si le parea rau ca se despart de acest dumnezeiesc Pastor al lor, pe de alta parte se bucurau ca Iisus, in care ei isi pierdusera nadejdea la un moment dat, in momentul Rastignirii, totusi era Dumnezeu si acum se inalta la cer. Si Iisus se inalta binecuvantandu-i, pe inaltimea cerului, pana cand un nor s-a asezat intre Iisus si apostolii care priveau.
Era si Maica Domnului acolo, de fata. Si in momentul cand Iisus a fost acoperit de nor, au parut doi ingeri ai au spus :" Barbati galileeni, pentru ce priviti la cer dupa Iisus ?
Caci iata, acest Iisus, cum L-ati vazut inaltandu-se , asa se va cobori la Judecata de apoi. Va veni in slava, sa judece vii si mortii ". ( Matei 24:30)
Si s-au despartit apostolii de Iisus si s-au intors la Ierusalim...si erau nedespartiti de Templu. Ziua si noaptea se rugau in Templu, asteptand fagaduinta Duhului Sfant.
Ca Iisus le-a fagaduit : " Iata , Ma duc la Tatal si am sa va trimit de acolo pe Duhul Sfant, care de la Tatal purcede " ( Ioan 14:15 ).
Deci Iisus S-a inaltat la ceruri si a fost asezat de-a dreapta Tatalui, in Sfanta Treime, Dumnezeul nostru. Pentru ce S-a inaltat Iisus la cer?
Pentru doua sau trei motive. S-a inaltat la cer ca sa roage pe Tatal ceresc sa trimita lumii pe Duhul Sfant, Mangaietorul. Trimiterea Duhului Sfant catre apostoli avea sa descopere acelora tot ceea ce i-a invatat Iisus. Pana atunci erau uituci, cum suntem si noi, pacatosii , uitam. Insa atunci..., cand S-a pogorat Duhul Sfant peste capetele lor, le-a deschis mintea, acest capac umbros care apasa adeseori peste mintea noastra a fost ridicat, era o comuniune intre ucenici si dumnezeire, prin aceasta lucrare a Duhului Sfant pogorat asupra lor (...)
Alt motiv pentru care S-a inaltat la cer Iisus, a fost si acela , ca sa ne arate drumul spre cer. Pentru ca si noi pamnatenii, prin El , Iisus Hristos, mergem pe aceeasi cale catre Imparatia cereasca. (...)
Cel ce are duhul smerit si traieste in aceasta viata in duhul smerit al lui Iisus Hristos, acela se poate inalta la cer. Aceasta este calea de la pamant la cer, pe acasta verticala, asa cum S-a ridicat si Iisus Hristos de pe pamant la cer, pe muntele Eleonului.
In continuare vreau sa va citesc ceva, de la un predicator vestit al Bisericii Ortodoxe, Ilie Miniat. De pilda, aceasta Inaltare la cer a Mantuitorului Hristos se aseamana cu suisul vulturului care isi invata puii sa zboare : merge inaintea lor, iar puisorii dupa el.
" Dupa cum vulturul , void sa arate micilor sai pui, inca nedeprinsi, cum sa zboare in drumul neobisnuit al vazduhului, ii conduce mergand inaintea lor, tot asa , pe cararea necalcata a cerului, pe care nu s-a artat urma de om, a zburat Domnul inaltat, mergand inainte, conducand ca pe niste pui , sufletele dreptilor.(...)"
Dar nici fericitii ingeri nu inteleg Inaltarea slavita, cu trupul, a Mantuitorului Hristos.
Acum iarasi vazandu-L pe El ca se inalta la cer imbracat cu trup omenesc, si acesta insemnat cu stigmatele ranelor si inrosit cu precuratul Lui sange ce a curs din coasta, stau la indoiala in fata minunii straine si intreaba : " Cine este Acesta care vine din Edom? Si pentru ce sunt hainele Lui rosii?

Dar iconomie este ceea ce se vede : Stapanul iubitor de oameni vrea sa infatiseze si in ceruri simbolurile patimii, semne nesterse ale dragostei catre noi si ale biruintei puternice impotriva stapanitorului lumii(...)

Trebuia negresit sa se inalte Hristos la ceruri cu acelasi trup pe care l-a luat, mai intai ca sa fie mijlocitor intre Dumnezeu si oameni, aratand Ttatalui cel ceresc cel fara de inceput, trupul acela fara de pacat, pe care l-a adus pe Cruce jertfa curata si nepangarita, ca sa-L imblanzeasca fata de pacatele noastre.
Al doilea ca sa avem noi, care am fost botezati in Hristos, care am trait dupa Hristos, nadejde sigura si neclintita a invierii in trup. Pentru ca, daca Hristos a inviat in trup, daca a fost slavit in trup, El care este capul credinciosilor, trebuia de asemenea sa invie in trup, ca sa fie slaviti in trup si credinciosii care sunt madulare ale lui Hristos.(...) De aceea spune Pavel :" Cum este cel pamantesc, asa sunt si cei pamantesti, si cum este Cel ceresc, asa sunt si cei ceresti " . ( I Corinteni 15:48 )
Cat de neinteleasa este maretia binefacerilor lui Dumnezeu, cat sunt de inalte maririle firii noastre ", omenesti !
" Dar daca dumnezeiescul nostru Tata si Invatator S-a inaltat de pe pamant la cer , totusi nu ne-a lasat orfani. Cand Ilie Tezviteanul a fost inaltat cu caruta de foc la cer, ca sa mangaie pe ucenicul sau Elisei, i-a lasat cojocul. La fel inaltandu-Se Dumnezeu Iisus Hristos, ne-a lasat ca mangaiere imbracamintea dumnezeirii Sale pe care a purtat-o pe cand era om, adica Trupul Lui cel preafericit, in infricosatoarea haina si taina a sfintei Euharistii ". (...)
Pentru aceasta ne mangaie zicandu-ne :
" Iata , Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacului "

Nota :

Fragment extras din cartea " Parintele Sofian"

Sfaturile Arhanghelui Rafail

"Si chemand Tobit pe fiul sau Tobie, i-a zis : " Fiule , pregateste plata omului care a fost cu tine! Trebuie sa-i mai adaugam ceva"

Si el a raspuns: " Tata, socot ca n-am sa fiu paguba de ii voi da jumatate din cele ce am adus;

Pentru ca el m-a adus la tine sanatos si pe femeia mea a lecuit-o; mi-a adus argintul si te-a vindecat si pe tine!" Si a zis batranul : " I se cuvine! "
Si a chemat pe inger si i-a zis : " Ia jumatate din toate cele ce ati adus, si mergi in pace !"
Atunci ingerul i-a chemat pe amandoi deoparte si le-a zis :

" Binecuvantati pe Dumnezeu, slaviti-L si cunoasteti slava Lui si marturisiti inaintea tuturor celor vii ce a facut El pentru voi ! Bun lucru este a binecuvanat pe Dumnezeu, a preainalta numele Lui si a vesti, slavind faptele lui Dumnezeu !

Sa nu va leneviti a-L preaslavi.

Taina regelui se cuvine s-o pastrezi, iar lucrurile lui Dumnezeu este de lauda sa le vestesti.

Faceti bine si raul nu va va ajunge ! Mai mult pretuieste rugaciunea cu post si cu milostenie si cu dreptate, decat bogatie cu nedreptate; mai bine sa faci milostenie , decat sa aduni aur, caci milostenia izbaveste de la moarte si curata orice pacat.

Cei ce fac milostenie si dreptate vor trai mult.
Iar pacatosii sunt dusmanii vietii lor.
Nimic n-am sa ascund de voi si v-am si spus :" Taina regelui se cuvine s-o pastrezi, iar lucrurile lui Dumnezeu este de lauda sa le vestesti". Cand te rugai tu si nora ta Sara, eu duceam pomenirea rugaciunii voastre inaintea Celui Sfant si cand ingropai pe cei morti inca eram cu tine.
Si cand tu nu te-ai lenevit sa te scoli si sa-ti lasi pranzul tau ca sa te duci sa ridici pe cel mort, binefacerea ta nu s-a ascuns de mine, ci eu eram cu tine.
Si acum Dumnezeu m-a trimis, sa te vindec pe tine si nora ta, Sara. Eu sunt Rafael, unul dintre cei sapte sfinti ingeri, care ridica rugaciunile sfintilor si le inalta inaintea slavei Celui Sfant".

Atunci s-au inspaimantat amandoi si au cazut cu fata la pamant, caci erau cuprinsi de frica.

Dar el le-a zis :" Nu va temeti ! Pace veti avea!
Binecuvantati pe Dumnezeu in veac.
In toate zilele am fost cu voi, dar eu n-am mancat nici n-am baut, ci numai ochilor vostri s-a parut aceasta.
Asadar, preslaviti acum pe Dumnezeu, caci eu ma inalt la Cel Care m-a trimis, si scrieti intr-o carte toate cele ce s-au savarsit".
Si sculandu-se ei nu l-au mai vazut.
Si au inceput sa istoriseasca lucrurile cele mari si minunate ale lui Dumnezeu si cum li s-a aratat ingerul Domnului "

Nota:

Fragment preluat din Sfanta Scriptura, Cartea lui Tobit ( 12, 1:22 )

Dragostea

"Doamne, da-mi ca intotdeauna sa iubesc pe aproapele meu ca pe mine insumi, sa nu ma aflu cu rautate impotriva lui, orice ar fi, si sa nu slujesc diavolului !

Ajuta-ma sa rastignesc iubirea de sine, mandria, iubirea de arginti, indoiala si orice alta patima !
Fie ca numele nostru sa fie "dragoste" unul catre altul !
Sa credem si sa nadajduim ca, pentru fiecare dintre noi, totul este Domnul ! Sa nu ne nelinistim si sa nu ne ingrijoram de nimic !
Fii Tu , Dumnezeule al nostru, Unicul Dumnezeu al inimilor noastre, si nimic altceva sa nu ne stapaneasca, in afara de Tine !
Sa traim intre noi in unitatea dragostei, asa cum se cuvine, si sa nu dam atentie le ceea ce ne-ar putea ...desparti de dragoste !"

Nota:

Rugaciunea Sfantului Ioan de Kronstadt preluata din cartea " Dragostea -Talcuire la Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, autor Arhimandrit Serafim Alexiev

Hristos a inviat !

Va cheama Domnul slavei la lumina,
Va cheama mucenicii-n vesnicii,
Fortificati biserica crestina
Cu pietre vii zidite-n temelii.


Sa creasca-n inimile voastre
Un om nascut din nou armonios
Pe sufletele voastre sa se-mplante
Pecetea Domnului Iisus Hristos.


Un clopot tainic miezul noptii bate
Si Iisus coboara pe pamant,
Din piepturile noastre-nsangerate
Rasuna Imnul Invierii sfant.

Veniti crestini, luati lumina
Cu sufletul smerit, purificat,
Veniti flamanzi, gustati din cina,
E nunta Fiului de Imparat

Nota:
Poezia "Imn al Invierii " ...autor Valeriu Gafencu

Prin intuneric la lumina

Hristos e Lumina lumii. El ni L-a descoperit pe Tatal ceresc si ne-a aratat ce este omul. Fara El am avea putine cunostiinte despre Dumnezeu sau despre om. Hristos este Adevarul Vesnic ce depaseste toate "adevarurile stintifice" care prin ele insele sunt efemere.
E cu neputinta sa cunoastem Adevarul care este Hristos altfel deact ascultandu-L pe El : " Daca veti ramane intru cuvantul Meu, cu adevarat sunteti ucenici ai Mei. Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi...Adevar, adevar va spun : De va pazi cineva cuvantul Meu, in veac nu va vedea moartea..De Ma iubeste cineva, el va pazi cuvantul Meu si Tatal meu il va iubi si Noi vom veni la el si ne vom face locas la el" ( In 8, 31-32, 51; 14, 23 ).Treimea ne va face locasul Sau nu pentru o vreme ci pentru o vesnicie. Astfel, cei care intr-un fel sau altul Il resping pe Hristos nu stiu Ce si pe Cine resping. Hristos e Intelepciunea, Intelepciunea mai inainte de veci si ascunsa, pe care stapanitorii si slujitorii acestei lumi nu o cunosc. Inaintea venirii lui Hristos, intreaga lume, toate popoarele pamantului, umblau in intuneric, nestiind calea ce le conduce la Imparatia lui Dumnezeu si la Tatal nostru.Acum aceste taine ni s-au descoperit. Ni s-a dat cunostiinta sigura a sensului ultim al venirii noastre in lume. Hristos ne-a vestit iubirea Tatalui pentru noi si ne-a aratat in El Insusi pe Tatal. Dar noi L-am rastignit si atunci cand era spanzurat pe cruce ne-am batut joc de el; si pana astazi continuam sa ne batem joc de El."
Doamne Iisuse Hristoase, Lumina Vesnica, Care ai stralucit din Tatal mai inainte de fi lumea, Care ai deschis ochii orbului din nastere, deschide si ochii inimilor noastre si da-ne sa te vedem pe Tine, Ziditorul si Dumnezeul nostru !"


Nota:
Aceste cuvinte si aceasta frumoasa rugaciune apartin Arhimadritului Safronie Saharov si au fost preluate din cartea " Rugaciunea experienta Vietii Vesnice "

Cutremurator cuvant al Sfantului Isaac Sirul

"Nu-i purta ura pacatosului, fiindca noi toti suntem pacatosi.
Daca, in numele Domnului, faptuiesti nevointe duhovnicesti, impotriva aproapelui pacatos, varsa lacrimi pentru el.
De ce oare sa-l urasti?
Uraste-i pacatele, iar pentru el roaga-te si prin aceasta vei face intocmai ca Hristos, asemanandu-te Lui, Carele nu-i ura pe pacatosi, ci se ruga pentru ei.
Oare n-ai vazut cum plange El pentru Ierusalim?
De multe ori ajungem de rasul diavolului.
Oare de ce sa-i uram tocmai pe aceeia de care isi bate joc si diavolul, batandu-si joc si de noi?
Oare de ce omule il urasti pe pacatos?
Fiindca nu este tot asa de drept ca si tine?
Dar cat de drept esti tu, daca iti lipseste dragostea?
De ce oare n-ai varsat lacrimi pentru el, in loc sa-l prigonesti?
Cei ce ai convingerea ca judeca sanatos faptele pacatosilor si din aceasta pricina se ridica impotriva lor cu manie, o fac din prostie.
Mare napasta este ingamfarea de sine adica parerea de sine. Mare napasta este nesocotirea smereniei! Nu este nenorocire mai mare ca acea pornire si stare a sufletului in care calugarul ( mireanul) , fara a fi chemat sau intrebat ci numai lasandu-se amagit de constiinta propriei sale vrednicii incepe sa dea lectii; sa acuze si sa dojeneasca semenii!
De vei fi intrebat nu te grabi sa dai sfaturi si sa-ti spui parerea;ca unul ce te afli in nestiinta, numai la mare nevoie, vorbeste cu maxima prudenta si modestie, pentru a nu cadea in pacatul slavei desarte si al trufiei, lovindu-l pe aproapele cu un cuvant aspru si nechibzuit."

Nota:

Text extars din cartea" Ofranda monahilor contemporani" scrisa de Sfantul Ignatie Briancianinov

Sfanta Mucenita Ecaterina minunat vorbind cu Domnul

" Avem pilda Sfintei Mare Mucenite Ecaterina, care tanara de 18 ani, a patimit.

Ranita si istovita, a fost aruncata de vrajmasi in temnita si Domnul i S-a aratat acolo.

Ea L-a intrebat:" Doamne, unde ai fost pana acum ?"

"Aici am fost in inima ta".

"Cum ai fost in inima mea, cand ea este rea, necurata si plina de trufie?"

"Da, asa-i", i-a spus El," insa ai lasat loc si pentru Mine, si daca nu as fi fost cu tine nu ai fi putut duce aceasta patimire.

Caci iti voi da putere sa poti rabda pana la capat! "

"Dumnezeu ne conduce prin patimiri, greutati si necazuri, ca prin ele sa dobandim pacea.

Sfintii Parinti spun:"Prin aceasta vom sti ca suntem dragi Domnului, daca ne duce prin necazuri patimiri si suferinte."

"Pace las voua, pacea Mea dau voua; nu precum da lumea dau Eu voua. Sa nu se turbure inima voastra, nici sa se inspaimanteze," (Io. 14:27), spune Domnul, Cel ce este Adevarul, Calea si Viata."

Nota :

Text extras din cartea "Pace si bucurie in Duhul Sfant- Staretul Tadei de la Manastirea Vitovnita"

Sfanta Xenia printre noi

"Maicuta imi fac datoria si fac public o intamplare adevarata din viata mea, spre slava lui Dumnezeu.

Ma numesc Nicolae, m-am nascut intr-un orasel din sudul Ardealului.

Acum am 48 de ani si traiesc instrainat de locul nasterii mele.

Va marturisesc cu multa durere in suflet ca mi-am trait toata tineretea departe de Dumnezeu, dar Pronia dumnezeieasca nu m-a parasit, ci mi-a condus pasii catre un Parinte Duhovnic. Dupa prima spovedanie din viata mea, am primit primul canon: citirea Psalmului 50.

Intr-o zi Parintele m-a indemnat :" Citeste Acatistul Sfintei Xenia!"

"Cine a fost Sfanta Xenia, Parinte? , am intrebat.

Sfanta Xenia a fost" nebuna "pentru Hristos si a trait in Petersburg. Am cumparat de indata acatistul Sfintei asa cum am fost sfatuit, insa , luat de alte griji am uitat sa-l citesc.

Intr-o noapte am avut un vis: eram in casa copilariei, in iubitul meu Ardeal. Ma aflam intins pe o masa din piatra, fara suflare, imbracat intr-un costum vechi, cu bratele larg deschise si degetele mainilor inclestate in aer.

Sufletul meu era usor, de fapt, plutea in aer, deasupra trupului lipsit de viata. Nu pot descrie cata teama, tulburare, si groaza au cuprins bietul meu suflet.

La un moment dat usa casei s-a deschis incet, incet. In fata ochilor mei a aparut o femeie cu un bat in mana. La trup era uscativa, avea un chip luminos, si bland si purta un vesmant lung pana la pamant. Am cazut in genunchi, apoi , Sfanta, cu un gest prietenos, mi-a dat acel bat.

In clipa aceea am auzit un glas care striga :" Ea te-a ajutat!..."

M-a, trezit tulburat, am alergat la biblioteca. Sfanta de pe coperta cartii semana izbitor cu femeia din vis. I-am spus sotiei ca avea sa mi se intample ceva rau.

Apoi aflandu-ma la volan, pe un drum de munte, inaintea ochilor mei a aparut un autocamion care tocmai vira la stanga si ocupa ambele directii de mers.

M-am speriat si am lasat volanul din maini; liber, volanul se misca usor spre stanga, paralel cu autocamionul, ca si cum ar fi fost condus de o mana nevazuta. Impactul a fost evitat, motorul a murit singur si masina s-a oprit din inertie langa un gard. Nu facusem absolut nimic.

Eram un simplu specatator la ceea ce se intampla cu mine. Oamenii care erau de fata au ramas cu gurile cascate.

In urechi auzeam necontenit :" Ea te-a ajutat..."

Am alergat intr-un suflet la Parintele meu, care m-a intrebat cu multa seninatate:" Ia spune-mi , cum era imbracata Sfanta, tot cu mantia cea soldateasca? "

Ei, atunci mi-am dat seama ca eram in viata datorita Sfintei Xenia.

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Slava lui Dumnezeu pentru Sfintii Lui!

Amin

Multumesc, Nicolae!

Sfanta Xenia, roaga-te pentru noi!

Cu recunostiinta Maica Siluana

Nota:

Aceasta minune i-a fost trimisa Maicii Siluana Vlad, de catre un crestin ortodox , si a fost publicata in revista ortodoxa Orthograffiti

O, Om !

Aceasta poezie a fost scrisa de Sfantul Ioan Iacob Hozevitul si sa ne fie noua indemn spre o viata mai chibzuita in cele vorbite.

O, Om !

-----------

O om ce mari raspunderi ai

de tot ce faci pe lume,

de tot ce spui in scris sau grai

de pilda ce la altii dai,

caci ea, mereu spre iad sau rai

pe multi o sa indrume.

---

Ce grija trebuie sa pui

in viata ta in toata,

caci gandul care-l scrii sau spui

s-a dus...in veci nu-l mai aduni,

si vei culege roada lui

ori viu, ori mort, odata.

---

Ai spus o vorba, vorba ta,

mergand din gura-n gura

va-nveseli sau va-ntrista

va curati sau va-ntina, rodind samanta pusa-n ea

de dragoste sau ura.

---

Scrii un cuvant...cuvantul scris

e-un leac sau o otrava,

tu vei muri, dar tot ce-ai scris

ramane-n urma drum deschis

spre moarte sau spre paradis

spre-ocara sau spre slava.

---

Ai spus un cantec, versul ramane dupa tine

indemn spre bine sau spre rau,

spre curatie sau desfrau

lasand in inimi rodul sau

de har sau de rusine.

---

Arati o cale, calea ta

in urma ta nu piere,

e calea buna sau e rea,

va prabusi sau va-nalta,

vor merge suflete pe ea

Spre cer sau spre durere.

---

Traiesti o viata viata ta

e una ,numai una,

oricum ai fi tu nu uita

cum ti-o traiesti vei castiga

ori fericire pe vecie

ori chin pe totdeauna.

---

O, om ! ce mari raspunderi ai,

tu vei pleca din lume,

dar ce ai spus prin scris sau grai

sau lasi prin pilda care-o dai

pe multi, pe multi, spre iad sau rai

mereu o sa-i indrume.

---

Deci nu uita!...Fii credincios

cu grija si cu teama

sa lasi in urma luminos,

un semn, un gand, un drum frumos,

caci pentru toate, neindoios,

odata vei da seama."

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Sfantului Parintelui nostru Ioan Iacob de la Hozeva, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Amin

Neoranduiala noastra, durerea Maicii Domnului

"Un monah aghiorit a povestit urmatoarea vedenie:

Ieromonahul Macarie din Manastirea Vatoped a fost un nevoitor duhovnicesc harismatic. In toata viata sa a pus in lucrare acest cuvant al Parintilor: " Monah inseamna o neincetata sila a firii".

Prezenta sa si viata lui monahala plina de traire duhovniceasca au fost de mare insemnatate pentru Manastirea Vatoped in acele momente grele, cand in Sfantul Munte scazuse foarte mult numarul monahilor. Intr-o vreme pentru a evita smintelile care se petreceau in manastire, parintele Macarie a hotarat sa plece.

Dar , Maica Domnului care veghea asupra vietii din manastire si asupra celei a parintelui Macarie, a randuit altfel.

Voia ei cea sfanta era sa ramana in manastirea de metanie ca sa-i slujeasca prin viata lui cea sfanta si prin discernamantul sau. Maica Domnului avea nevoie de el, pentru ca avea sa ajute mult manastirea.

La 1 ianuarie, dupa privegherea de noapte, parintele Macarie s-a intors la chilia sa ca sa-si continue acolo canonul.

Dupa ce a aprins focul in soba, a inceput sa-si faca canonul. Nu se stie cum in chilia sa a aparut un fotoliu cu rotile pe care parintele Macarie l-a asezat langa soba. In timp ce-si facea canonul, la un moment dat a vazut o "priveliste neobisnuita": o Femeie statea in acel fotoliu.

Arata mahnita si istovita din pricina neoranduielilor si a smintelilor care se petreceau in manastire. Si aceasta pentru ca monahii umblau ca niste neintelepti, iar nu " ca niste intelepti, rascumparand vremea". Parintele Macarie a ramas uimit cand a vazut-o pe acea Femeie si se intreba in sinea sa :" Cum o fi aparut aceasta femeie in chilia mea?

Ce cauta o femeie intr-o manastire din Sfantul Munte?

Dupa un timp cand privirile lor s-au intalnit, acea Femeie l-a intrebat:

-De ce vrei sa pleci din manastire? Unde vrei sa mergi? Nu vezi ca sunt bolnava si am nevoie de tine? Ramai aici !

Aceasta le-a spus Maica Domnului si a disparut.

Atunci parintele Macarie a cazut in genunchi si a sarutat locul unde au stat picioarele Maicii Domnului, rugand-o totodata sa-l ierte pentru hotararea lui nechibzuita.

Cunoascand voia dumnezeiasca a Maicii Domnului pentru el, a rostit cuvintele pe care candva le-a spus ea Arhanghelului Gavriil :" Iata robul tau, Stapana ! Faca-se mie dupa cuvantul tau !"

Nota :

Minune preluata din cartea " Ptaericul Maicii Domnului"

Sfatul cel de pe urma al Sfantului Vasile cel Mare: "Sa ravnim pentru o viata aspra"

" Va rog cu iubirea Domnului nostru Iisus Hristos, Care s-a dat pentru pacatele noastre, sa ne ingrijim in sfarsit pentru sufletele noastre, sa ne intristam de zadarnicia vietii trecute, sa ne luptam pentru cea viitoare intru slava Domnului si Hristosului Lui si a Sfantului slavitului Duh. Sa nu ramanem intru lene si in aceasta slabire, pentru ca prin lene pierzand cele acum si lasand inceputul lucrului pentru maine si pentru alte zile, cand vrajmasul ne va atinge pe noi neinarmati cu fapte bune, sa nu fim lipsiti de bucuria camarii de nunta si sa nu plangem in zadar si fara de folos, mahnindu-ne de vremea cea petrecuta in rau, cand nimic nu mai poate ajuta celor ce se pocaiesc.

"Iata acum este vremea potrivita ", zice Apostolul, "iata acum este ziua mantuirii" ( II Cor. 6,2 ).

Acest veac este veacul pocaintei, iar acela al rasplatirii ; acesta al faptelor, iar acela, al rasplatirii; acesta, al rabdarii, iar acela la mangaierii.

Acum Dumnezeu este ajutatorul celor ce se indreapta de la calea raului, iar atunci-strasnicul cercetataor al faptelor, cuvintelor si gandurilor omenesti. Acum ne bucuram de indelunga rabdare, iar atunci vom cunoaste dreapta judecata, cand ne vom scula unii spre vesnica osanda, iar altii spre viata vesnica, primind fiecare dupa faptele lui.

Pana cand vom lasa ascultarea lui Hristos care ne cheama intru Imparatia Sa cea cereasca?

Nu ne vom intoarce oare de la viata obisnuita la asprimea vietii celei dupa Evanghelie?

Nu ne vom inchipui acea zi grozava si mareata a Domnului in care, pe cei ce se apropie cu fapte spre partea cea dreapta a lui Dumnezeu ii va primii intru imparatia cereasca, iar pe cei care nu le au si pe care ii va pune la stanga ii va acoperii focul gheenei si intunericul cel vesnic ? Zis este :" acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor "( Matei 25, 30 )

Si noi spunem ca dorim imparatia cereasca, dar nu ne ingrijim de mijloacele prin care o putem castiga si, neluand asupra-ne nici o osteneala pentru legile Domnului, ne mangaiem dupa desertaciunea mintii noastre ca vom lua aceeasi cinste cu cei ce s-au impotrivit pacatului pana la moarte.

Cine e acela care in vremea semanatului sedea acasa sau dormea, iar la vremea secerisului si-a umplut jitnitele pana sus?

Cum a adunat struguri , daca singur nu a sadit via si nici n-a lucrat-o? A cui e munca a aceluia sunt si roadele; cinstea si cununile se cuvin invingatorilor. Se incununeaza candva omul care nici nu si-a lepadat imbracamintea pentru lupta cu vrajmasul, care, dupa cuvantul Apostolului, nu numai ca se cade sa invingem ci si sa ne luptam dupa lege.( II Tim.2,5), adica nelasand nimic neimplinit din cele prescrise, ci facand toate dupa lege ?

Caci zis este :" Fericita este sluga aceea pe care, venind stapanul, o va gasind facand asa. ( Luca 12,43)

Dar oare cum, alegand viata cea plina de placeri si nu viata cea dupa lege ne putem astepta la fericire, la impreuna vietuire cu sfintii si la bucuria cu ingerii Cum voi fi cu Iov, daca daca cea mai mica intristare n-am suportat-o cu multumire? Cum voi fi cu David, daca fata de vrajmasul n-am aratat marinimie? Cum voi ajunge la un loc cu Daniel, daca n-am cautat pe Domnul cu infranare necontenita si cu rugaciune neadormita?

Cum voi fi cu fiecare dintre sfinti, daca n-am urmat calea lor?

Care stapanitor va fi atat de nepriceput incat va invrednicii de aceeasi cununa si pe invingator si pe cel care n-a intrat cel putin in lupta ? Care comandant de oaste imparte deopotriva castigul intre invingatori si intre cei ce nu s-au aratat macar in lupta?

Dumnezeu e bun, dar El este si drept ! Iar cel drept rasplateste dupa merit, dupa cum este scris :" Fa bine ,Doamne, celor buni si celor drepti cu inima. Iar pe cei ce se abat pe cai nedrepte, Domnul ii va duce cu cei ce lucreaza faradelegea( Ps. 124, 4, 5).

Dumnezeu este milostiv, dar e si dreptul judecator, caci este zis :" iubeste milostenia si judecata Domnul ( Ps. 32,5) De aceea proorocul zice : " mila si judecata Ta voi canta Tie , Doamne "( Ps.100, 1).

Se cade sa stim catre cine e milostiv, caci este zis :" Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui( Matei 5,7). Vezi dar cu cata intelepciune imparateste El mila ? Nu fara judecata face mila si nici nu judeca fara mila. Caci milostiv este Domnul si drept si Dumnezeul nostru miluieste( Ps. 114, 5).

De aceea sa nu cunoastem pe Dumnezeu pe jumatate si iubirea lui de oameni sa nu o intoarcem in prilej spre trandavie. Pentru aceasta se trimit tunetele si fulgerul, ca sa nu fie nesocotita bunatatea. Cel ce porunceste saorelui sa lumineze, Acela pedepseste si cu orbirea, Cel ce trimite ploaia, Acela pune si focul. Unele arata bunatatea, altele asprimea; fie deci ca sa-L iubim pentru cea dintai, ori sa ne infricosam pentru cele de a doua, ca si noua sa nu ni se zica:" Sau dispretuiesti tu bogatia bunatatii Lui si a ingaduintei si a indelungii lui rabdari, nestiind ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta? Dar dupa invartosarea ta si dupa inima ta nepocaita, iti aduni manie in ziua maniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu (I Rom.2, 4-5).

Asadar, nefiind cu putinta sa ne mantuim daca nu facem fapte bune, potrivit poruncilor lui Dumnezeu, si nu fara de primejdie este a nesocoti vreuna din poruncile Lui, de aceea noi nevoitorii evlaviosi, care ne-am ales viata cea tacuta si linistita ca cea mai potrivita pentru lucrarea poruncilor evanghelice, sa ne ingrijim cum sa facem ca nimic din cele scrise sa nu raman de neideplinit.

Caci daca trebuie sa fie desavarsit omul lui Dumnezeu, dupa cum este scris (II Tim. 3,17), cu tot dinadinsul se cade, prin lucrarea oricarei porunci sa se pregateasca intru masura varstei plinirea lui Hristos, caci dupa legea Domnului, chiar un lucru curat, insa vatamat nu se primeste ca jerfta lui Dumnezeu."

Nota:

Text extras din cartea" Randuielile Sfantului Vasile cel Mare "

"Cu ce ochi vom privi noi la Hristos in Ziua Judecatii? "

Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvant la Sfanta si marea Luni

"Eu sunt prietenul tau, capul tau, sunt fratele tau, sora , mama, toate , si nu voiesc alta decat sa fii si tu prietenul Meu. Eu am fost sarac pentru tine, cersetor pentru tine, am fost rastignit pentru tine, am fost pus in mormant pentru tine, in Cer ma rog Tatalui pentru tine si am venit pe pamant mijlocitor pentru tine la Tatal. Tu esti Mie totul, frate impreuna mostenitor, prieten, membru.

Ce doresti mai mult ?

Pentru ce tragi indarat de la Acel ce atat de mult te iubeste? Pentru ce lucrezi tu numai pentru lumea aceasta?

Pentru ce torni tu apa intr-un vas fara fund? Caci aceea face pentru cel ce lucreaza pentru lumea cea de acum.

Pentru ce voiesti tu sa apuci focul si sa abati aerul?

Pentru ce alergi in zadar?

Toate au sfarsitul lor; arata-mi, deci, si sfarsitul ravnei tale pentru lume.

Dar tu nu poti acestea.

Toate sunt desertaciune.

Sa mergem la morminte; arata-mi pe tatal tau, arata-mi pe nevasta ta cea moarta. Unde este cel ce purta haine impletite cu aur, cel ce sedea in trasura pompoasa , cel ce avea putere pe viata si pe moarte ?

Eu nu vad nimc alta decat oase si viermi. Toate acele sunt pulberi si vis si umbra, un chip sec, ba nici macar un chip. Si dea Dumnezeu ca la sfarsit numai acesta sa fie raul.

Cinstea, tariul bun si bogatia sunt, negresit, aici o umbra, dar cele ce au fost legate cu ele, cele ce au urmat din ele : zgarcenia, desfranarea, acestea nu sunt umbre, ci sunt scrise in cer, fie cuvinte , fie fapte.

Cu ce ochi vom privi noi la Hristos in Ziua Judecatii? "

Nota :

Text extras din cartea " Cuvinte pentru vremurile din urma"

Craciunul

"Nu mult dupa arestarea noastra, doamna O'Hara incepuse deja sa expectoreze sange si pe zi ce trece era din ce in ce mai ingrijorata cu privire la soarta micutilor ei dupa moartea sa. Desigur noi nu ii puteam oferi nicio solutie salvatoare si nici macar mangaiere.
In ajunul Craciunului, trezindu-ne din zori, am aflat-o adihnindu-se pe pamant plina de pace, cautand catre copii ei cu chipul luminat de un zambet duios. Apoi s-a intors spre noi si ne-a intrebat:" Nu sunteti uimiti ca astazi nu ma mai arat ingrijorata de soarta copiilor mei ?
Am incuviintat; desigur, observasem si eram bucurosi pentru ea ca isi aflase pacea sufleteasca.
Atunci ne-a povestit ca pe timpul noptii fusese chinuita de ganduri negre, framantandu-se pentru copii, tot privind cerul instelat printr-una din gaurile din acoperis.
Plangea cu amar de teama ca vor ramane ai nimanui dupa moartea ei. Dintr-o data, a auzit o voce care a intrebat-o :" Crezi in Dumnezeu? " In sinea sa a raspuns "Da ".
Atunci vocea a continuat sa o intrebe ca din moment ce credea cu adevarat in Dumnezeu, de ce ii era greu sa inteleaga ca Dumnezeu poate purta de grija copiilor ei, asa cum are sub obladuirea Sa intreaga Cale Lactee? O pace adanca a invaluit-o, iar inima i-a saltata de bucurie, ca si intreaga ei fiinta, iar toate grijile sale le-a incredintat Atotputernicului Dumnezeu, Cel ce a creat nu doar Calea Lactee cu milionele sale de sisteme stelare, ci si toate galaxiile din Univers. Doamna O'Hara a izbutit mai apoi sa aiba primul somn cu adevarat linistit dupa saptamani intregi. Noi eram bucurosi pentru ea; mangaierea pe care o resimtea din incredintarea ca Domnul Atotiitorul poarta de grija intregului univers ii era adevarata forta spirituala.
Ajunul Craciunului a inceput pentru noi cand unul din gardieni, a venit sa ne aduca o lumanare care sa ne slujeasca drept "brad de Craciun". Am asezat-o intr-un colt al celulei, pe butoiasul pentru apa. Primisem de asemenea si o cutiuta de chibrituri si, la caderea serii, ne-am aprins 'bradul', privind cu uimire cata lumina putea raspandi acea simpla lumanare in celula noastra intunecoasa. Ochii tuturora erau atintiti acum asupra sa, mai degraba decat asupra boltei instelate de deasupra. Pentru mine celula parea asemenae unei picturi de Rembrandt. Ici si colo slaba lumina a becului si blanda licarire a lumanarii aruncau sclipiri pe chipurile unora dintre noi, dand la iveala expresii de dulce pace.
M-a strafulgerat atunci gandul ca acum 2000 de ani, Domnul alesese sa Se nasca, intr-un biet staul ca al nostru, de buna seama fara apa mustind din pamant, suparatoare muste ori privata plina de duhoare, insa fara doar si poate, era doar o umila pestera locuita de animale, intrucat, 'nu mai era niciun loc de gazduire' pentru Domnul Slavei, Ziditorul a toate, pentru Care nici cel mai maret palat de pe pamant nu ar fi fost de ajuns.
Asa se face ca El nu a fost leganat intr-un leagan imparatesc, impodobit cu nestemate, ci intr-o sarcacioasa iesle. Ieslea este, negresit, un mormat in miniataura, prefigurand scopul pentru care a primit sa Se nasca, anume pentru a-si da viata pentru noi.
Maretia Domnului este exprimata in smerenia Sa, pe care o vedem oglindita in delicata grija acordata micilor detalii ale zidirii Sale: o gargarita, un petic de muschi ori gingasele contururi pe care le aflam la cele mai obisnuite flori precum pintenul cocosului ori paralutele.
Deodata, am simtit ca Hristos Insusi venise la noi si stiam chiar locul precis unde se afla: nu in mijlocul celulei, ci in partea stanga, langa usa.
O Bucurie si o Pace de negrait se salasluisera in inima mea si intr-o clipita, nimic nu mai conta, nici sobolanii, nici umezeala, nici japonezii, nici boala, nici moartea, interogatoriile ori spaimele, deoarece intelesesem ca tot ceea ce era cu adevarat important si dadator de viata era sa fii aproape de Hristos si sa cunosti Fericirea cea Vesnica, in timp ce lipsa Sa ar insemna Iadul.
Atunci mi s-a revelat intelesul Cuvintelor Sale :" Intru Mine este plinatatea Bucuriei (In 15.11). Asa cum nemarginirea si vesnicia au acelasi izvor, tot asa timpul si moartea sunt in interdependenta si se devoreaza reciproc. Odata cu trecerea timpului, totul se naruieste, chiar si cele mai tainice edeficii ajung candva praf si pulbere. Peste noi imparatea linistea, si din celula apropiata s-a facut deodata auzita cantarea" Noapte lina , noapte sfanta ". Cand au terminat ei am inceput si noi si tot asa s-a intamplat cu celula urmatoare. Intrega inchisoare Bantejuj inalta imne de lauda lui Dumnezeu dimpreuna cu ingerii, multumindu-I pentru bunavoirea Sa aratata neamului omenesc, oferindu-ne preaminunatul dar Care este Fiul Sau.
Fiul Sau este "Pacea "Tatalui, Care este mai presus de toata intelegerea, Pacea intrupata in Persoana lui Hristos ce S-a pogorat in inimile noastre de cand a ales sa vina la noi.
Nu este acea pace care se naste intre oameni atunci cand sunt binevoitori unii cu altii. Este un dar cu mult mai maret, un dar daruit de Insusi Dumnezeu.
A doua zi, unul din gardieni ne-a spus ca a lacrimat atunci cand, apropiindu-se de inchisoare ca sa-si faca rondul de noapte, a auzit cantarea "Noapte lina, noapte sfanta".
Uriasa inchisoare alba a damnatilor, a inaltat laude Domnului, sus, in cer, si tot acolo, in lumina lunii, s-a invesmantat in haina preafrumoasa.
Dupa cum balegarul ajuta la crestere, asa si mizeria indurata de napastuitii acelei inchisori a facut ca in acea sfanta noapte sufletele lor sa se inalte catre Domnul.
Cand ne-am trezit in dimineata zilei de Craciun, am realizat ca mai toti simtiseram prezenta lui Hristos in celula cu o seara inainte. Stiam cu precizie si momentul in care parasise celulala, lasandu-ne ca dar inimile palpitand de adanca multumire si de nadejde plina de bucurie.
"Daca va intoarceti si sunteti in buna pace, va veti izbavi; linistea si nadejdea sunt vartutea voastra" ( Is. 30,15 ). Dimpreuna cu Noe toti cei credincioasi ne-au aratat Calea pe care trebuie sa o urmam in acesta viata pamanteasca catre Imparatia cea Cereasca.
In timp ce vorbeam insufletit despre Craciunul acesta, care fusese cel mai maret din intreaga noastra viata, am auzit planset de copii. Erau micutii doamnei O'Hara. Cel mai mare nu avea mai mult de noua ani. Mama lor isi daduse sufletul, iar chipul ei arata senin si plin de pace, parand a fi cufundata intr-un somn binefacator.
Ne-am intristat grozav cu totii, dand uitarii seara dinainte. Brusc, s-au deschis usile cu obisnuitul lor scrasnet ruginit si in cellula s-a ivit gardianul, insotit de un ofiter japonez. Acesta din urma s-a uitat la femeie si la copii care plangeau imprejurul ei, intreband ce i se intamplase. Inainte ca vreunul sa-i poata raspunde , una din femeile din celula a sarit si a inceput sa zbiere catre el: '"A murit! Amurit si vina e a voastra, caci apa de aici a ucis-o !"
Avea putin peste 30 de ani si murise de tuberculoza. Ofiterul japonez a scos iute o cravasa infipta in centura si a ridicat bratul sa o loveasca.
Insa femeia parca isi iesise din minti si a strigat catre el :" Hai , loveste-ma, ce mai astepti ! De mine nu ai de ce sa te temi, dar este Cineva de Care ar trebui sa te temi, si Acela este..." Si in acest punct si-a indreptat degetul in sus , spunand : " Dumnezeu!". Ofiterul si-a retezat miscarea , a cascat ochii mari la ea si si si-a coborat mana usor cu cravasa. Apoi s-a intors si a parasit in graba celulala. Eram toti consternati. Femeia cu pricina s-a asezat si a purces a plange, descarcandu-se nervos. Eram zguduiti de cele petrecute si ne intrebam daca ofiterul planuia vreo pedeapsa.
Si iata ca nu au trecut nici zece minute si gardianul s-a inapoiat si a cerut femeii sa-l urmeze impreuna cu cei trei copii ai doamnei O'Hara. Sovaind si nauciti de durere, s-au conformat ordinului in timp ce noi am ramas in celula, cuprinsi de panica. Ce avea sa li se intample? Aveau sa fie batuti? Pe masura ce tmpul se scurgea, ne simteam din ce in ce mai mahniti.
Intre timp, gardianul si cateva "numere" au aparut sa trupul doamnei O'Hara. Ingrijorarea cea mai apasatoare ni se aciuase in suflete. Dupa vreo doua ore, spre marea noastra surprindere, femeia s-a reintors, dar fara cei trei copii. Purta pe buze un zambet radios.
Ne-a spus ataunci ca ofiterul japonez a intrbat-o daca cei trei copii aveau afara vreo ruda-si ea i-a raspuns ca bunica lor nu fusese inca arestata si intemnitata. Spre surpriderea ei, ofiterul i-a spus ca hotarase sa dea voie copiilor sa paraseasca inchisoarea, ca sa fie lasati in grija bunicii lor pana la terminarea razboiului.
A scris ceva in japoneza pe o foaie de hartie, a semnat-o si i-a inmanat-o, spunanadu-i :" Da bunicii acesta hartie cu semantaura mea. O va ferii de prizonierat, caci eu personal i-am acordat permisiunea de a ramane in libertate ca sa poarte de grija copiilor. Vreau , ca tu, insotita de gardian, sa ii duci pe acestia la bunica lor si sa ii lasi acolo. Apoi sa te intorci inapoi."
Mai apoi s-au petrecut urmatoarele. Au pornit-o intr-un "sado"( o sareta trasa de cal), si cand au ajuns la casa bunicii, ea i-a dat acesteia vestea mortii fiicei sale. Ce cadou grozav, numai bun de primit in ziua de Craciun!..Bunica s-a prabusit si a inceput a plange, imbratisandu-si strans nepotii, si a luat actul oficail japonez care ii oferea pemisiunea de a scapa de prizonierat pe durarata razboiului. Am trecut de la cea mai crancena dispearare la o bucurie de neinchipuit.
Intr-adevar, Domnul i-a aratat doamnei O'Hara ca El poarta de grija celor trei copilasi si poate misca inima unui ofiter japonez ca sa cationeze dupa voia Sa.
I decursul a douasprezece ore de la moartea mamei, copiii isi redobnadisera libertatea.
Cine este Dumnezeu mai mare ca Dumnezeu nostru? ( Ps. 76, 13)
Niciodata n-am putut uita acest uimitor Craciun, cand o marunta lumanare pe un biet butoi ne-a amintit ca Dumnezeu este cu adevara Lumina Lumii si ca intru El nu este intuneric.(...)
Trebuie sa alegem cui dorim sa-i slujim; nu putem sta cu un picior pe un taram si cu celalalt pe taramul vrajmas. Cand Hristos, Invatatorul cel Bun, a fost rastignit, doar o mica parte dintre ucenici I-au stat alaturi la piciorul crucii.
Asa se petrece si astazi cu Biserica cea Adevarata a lui Hristos. Este foarte mica, cu mult intrecuta in numar de necredinciosii de toate nuantele.
Trebuie sa alegem daca vrem sa facem parte din turma oilor si sa castigam mantuirea, ori sa fim numarati in turma caprelor. " Nu va injugati la jug strain cu cei necredinciosi"( 2 Cor. 6,14 ), suna mustrarea.
Insa cati dintre noi iau aminte la aceasta si parasesc multitudinea de "biserici", care nu sunt decat trupuri fara de suflare, si purced in calea Adevaratei Biserici Vii?
"Cel care cauta va afla"( Lc. 11, 9; Mt. 7, 7 )
El ne-a oferit cel mai pretios dar, aratandu-ne ca ceea ce este cu neputinta la oameni este cu putinta la Dumnezeu.
Dumnezeu poate deschide usi dar le poate si inchide pentru noi, dupa cum Ii este voia. Precum a trimis un inger sa-l scoata pe Sfantul Apostol Petru din inchisoare, tot asa a miscat si inima ofiterului japonez ca sa daruiasca libertatea celor trei micuti. Dupa cum ii promisese mamei muribunde, Dumnezeu a aratat ca are deplina putere spre a purta de grija celor trei copii, dupa cum vegheaza asupra Caii Lactee si tuturor celorlate galaxii."

Nota:
Text extras din cartea " In lagarele japoneze -minuni din secolul XX"