Sfanta Manastire Optina

,,Sihastria Optina!.....Ce mult spun sufletului meu aceste doua cuvinte!

Amintirile se ingramadesc, o iau una inaintea alteia.

Cele luminoase si pline de bucurie sant inlocuite ce cele pline de multa intristare....

Era candva o manastire ce se numea Optina. Era vestita in toata Rusia, chiar si dincolo de hoatarele ei.

Manastirea nu era renumita prin moastele unor sfinti placuti lui Dumnezeu, nici prin icoane facatoare de minuni, nici prin vechi constructii arhitecturale.

Manastirea era slavita prin Staretii ei, prin calugarii cu o inalta cultura duhovniceasca, purtatori si pastratori ai monahismului adevarat.

Aici se sileau sa ajunga oameni din toate colturile Rusiei, cu suferintele lor sufletesti si trupesti, avand nadejde sa primeasca o binecuvantata mangaiere, un sprijin, un sfat, o indrumare. Staretii le transmiteau ucenicilor experienta pe care o adunasera.

Astfel prin , succesiune, staretismul trecu de la un om duhovnicesc la altul.

Numele marilor Stareti de la Optina sant: Leonid (in schima mare, Lev), Macarie, Amvrosie, Anatolie, Iosif,Varsanufie, un alt Anatolie, cel -tanar-, si Nectarie, cunoscuti crestinilor ortodocsi ravnitori, care cu evlavie, cinstesc fericita pomenirea lor.

Sihastria Optina( acum asezamantul Optina)1 ,se gaseste la trei kilometri departare de orasul Kozelsk, regiunea Kaluga.

Drumetul ce merge intr-acolo pe calea ferata, coborand din vagon, trecand printre cladirile statiei, va vedea inca de departe o manastire alba, care se evidentiaza cu clopotnita sa inalta si zvealta ca o lumanare, pe fundalul padurii albastre care incadreaza intreg orizontul.

Daca doresti, cititorule, haide impreuna cu mine, impreuna cu luminoasele amintiri ale tineretii mele, la Sihastria Optina!

Ocolind Kozelskul, vom intra in lunca Cazaceasca.

Manastirea, care o vreme se va ascunde de privirile dumneavoastra in spatele cladirilor orasului, va apare din nou in fata.

Soseaua serpuieste prin lunca, printre tufisurile de maracini, si iata un sant! Un preot trece peste el. Acesta este hotarul ce desparte terenurile manastirii de cele ale orasului.

Apoi vine o alee lunga, de rachite batrane cu coroane imense. Sub picioare este nisip.

Se merge cu anevoie.

Miroase a flori si umezeala de parau. Printre copaci straluceste ceva alb, ceva ce aduce a aur. Manastirea este aproape.

Bacul va va trece ( ulterior s-a facut un pod), pe celalalt tarm al raului cel voios si iute, Jizdra.

Binecuvantarea va va umple sufletele, de cum pasiti pe pamantul sfant al manstirii. Insemnandu-va cu semnul crucii, veti intra prin Sfintele Porti.

O scara inalta va va duce sus in clopotnita.

Ceasul bate melodios sferturile de ora. Sub boltile clopotnitei este racoare si liniste, pasii rasuna pe pardoseala de piatra.

Pe pereti se afla chipuri sfinte. Intarea in Biserica a Maicii Domnului, Cuvioasa Maria Egipteanca in zdrentele care abia ii acopera trupul ars de arsita, de care se apropie Saretul Zosima, Sfantul Proroc Ilie in pustie si corbul care ii aduce paine in cioc.

Dumneavoastra veti merge mai departe.

Soarele stralucitor joaca pe crucile aurite. Peretii bisericilor scanteiaza cu albul lor, scufundansu-se in verdeata copacilor inconjuratori.

Printre merii ramurosi, printre peri si alti copaci se inalta cladirile manastirii.

Un zid nu prea inalt de caramida, plantat de jur imprejur cu doua randuri de tei, imprejmuieste cele patru biserici mari ale manastirii si cimitirul.

O cararuie batatorita, acoperita cu nisip auriu, va conduce pe langa catedrala Intrarii Maicii Domnului in Biserica catre mormintele Staretilor adormiti.

Alaturi de usile din partea de miazazi a catedralei se gaseste paraclisul de pe mormantul Staretului Schiarhimandrit Varsanufie si a Ieroschimonahului Anatolie ( Zertalov), dascalul si indrumoatorul schiarhimandritului. In partea dreapta se gasesc paraclisele unde odihnesc Staretii Leonid, Macarie , Amvrosie, Iosif si Anatolie ( Potapov).

Oamenii intra neincetata in aceste paraclise, unde in fata icoanelor, ard fara intrerupere candele.

Se roaga , fac sfinte rugaciuni, saruta cu evlavie mormintele de marmora, iau nisip din gropite facute special deasupra mormintelor.

Aici odihnesc uriasii Duhului.

Pe mormintele lor reci adie caldura.

Iar cei ce se inchina cu credinta la aceste morminte nu pleaca fara mangaiere si ajutor binecuvantat.

Ocolind bisericuta Icoanei Maicii Domnului din Vladimir( fosta bolnita al manastirii), prin portile de la rasarit, veti iesi in drumul spre Schit.Padure. Pini seculari , stejari, brazi, si tei va inconjoara precum un zid inalt. Este intuneric, liniste, taina.

Dar, iata, printre trunchiurile groase ale pinilor straluceste la cotiturile cararii, ceva de culoare roz deschis. Inca o cotitura, si in fata dumneavoastra apare Schitul. Ce simplitate, ce frumusete!

Sub umbra copacilor seculari, priveste atat de micuta, clopotnita de culoare roz a Schitului.

Pe amandoua laturile se gasesc bordeiele Staretilor. Un perete de barne rezemat la colturi pe stalpi de piatra inconjoara Schitul- iar imprejur padure, padure nesfarsita....

Sub clopotnita, o usa grea de metal sta intotdeauna inchisa.

De pe pereti va privesc chipurile patrunzatoare si aspre ale cuviosilor parinti nevoitori din vremurile de altadata si din vremurile noastre : fete supte de post si nevointe, ochi patrunzatori si severi. ,,Inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu,, , se poate citi pe sulurile desfacute din mainile nevoitorilor. Nehotarati,va opriti . Aici, dincolo de aceasta usa, traiesc oameni care au plecat din lume si care, dupa puterile lor,ii imita pe acesti cuviosi parinti.

Simtamantul propriei nimicnicii si pacatosenii va covarseste sufletul. Veti incetinii pasii, pentru cateva clipe. In sfarsit, cuprinsi de indoiala, veti bate.

Usa se deschide larg si portarul, cu un zambet dulce cu fata-i de batran, se inclina pana la pamant.

Dumneavoastra faceti un pas inainte si va opriti uimit. Dupa semiiintunericul padurii si privirile patrunzatoare ale nevoitorilor ati nimerit in imparatia luminii.

In fata ochilor se afla o gradina. Intre verdeata copacilor si a tufelor se ivesc mici casute albe, chilii asezate la o zvarlitura de piatra una de alta.

Chiar in fata dumneavoastra se gaseste biserica de lemn, cu o arhitectura foarte simpla, zugravita in rosu inchis si inchinata ocrotitorului Schitului , Sfantul Ioan Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului.

Si o multime de flori.

Incepand de la clopotnita ele va bucura ochii,oriunde va veti indrepta pasii. Si ce liniste...Nici un zgomot imprejur. Doar cantecul pasarilor si fosnetul frunzelor din copaci tulbura aceasta sfanta liniste.

Tihna, liniste, odihna....

Fericiti sunt oamenii pe care Dumnezeu i-a invrednicit sa traiasca in acest rai pamantesc, departe de lumea desarta si mult zbuciumata, plina de ispite si tentatii.

Intr-o iarna au intrat in Schit doi tineri , frati ce veneau de la Moscova.

Ei au venit pentru binecuvantare la egumenul Schitului, staretul Varsanufie, avand dorinta si intentia sa-si inchine viata Domnului primid calugaria. unul dintre ei vesel si bucuros de viata cu sufletul sau curat si feciorelnic, arzand de dorinta desavarsirii duhovnicesti a atras repede atentia egumenului.

Acesta parca ar fi prevazut cu ochii duhovnicesti ca in acest tanar il va gasi pe vrednicul sau urmas pe ravnitul ucenic al fagaduintelor staretest.

Intr-adevar, tanarul a devenit curand cela mai apropiat ucenic si ,, stiutor al tainelor,, staretesti.

Ca urmare , dobandind ,, masura varstei desavarsirii, in profida tineretii, el insusi a devenit staret, ultimul Staret al Optinei, invatator al adevaratei vieti monahale.,,

Nota

(1) Pe data 4/17 Noiembrie , Sihastria Optina a fost retrocedata Patriarhiei Moscovei ca manastire stavropighiala de calugari./n.ed.rus./

Text extras din cartea intitulata ,, Viata Sfantului Nicon, ultimul Staret de la Optina,,

Maica Domnului

"Dumnezeu dupa Dumnezeu"



'' La capatul unei perioade de oarecare sporire in rugaciunea" Doamne Iisuse Hristoase,miluieste-ma'', brusc mi s-a intamplat ceva ciudat: nu mai puteam rosti absolut deloc aceste cuvinte. Mintea mi se blocase complet!
Pe de alta parte incercand sa fac in schimb rugaciunea "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu , mantuieste-ma", am constata ca aceasta curgea extrem de usor, aproape de la sine!
Intamplarea m-a problematizat profund, si mi-am amintit ca , pe vremea cand ma aflam in ashramul lui Satyananda din Mongyr, intr-un anumit moment de spaima in fata perfidelor atacuri din partea yoghinilor, ii facusem o fagaduinta solemna Preasfintei Fecioare: '' Maica Domnului, ajuta-ma sa scap de aici si iti voi darui intreaga mea minte.
Ea este a ta, iti apartine".
O rugasem atunci sa-mi pazeasca intotdeauna trupul si mintea de intruziunile magilor si vrajitorilor.
Am simtit asadar ca acel blocaj se datora Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, care imi amintea astfel de datoria implinirii fagaduintei.
I-am povestit totul parintelui Paisie, care mi-a spus: Nu te nelinistii este acelasi lucru....Sa spui de acum "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ma". Este acelasi lucru...
Se intelege ca i-am urmat sfatul cu insufletire.

N-a trecut mult timp si Maica Domnului mi-a facut un foarte mare dar.
Intr-o noapte, in vreme ce spuneam rugaiunea stand in picioare sub un maslin, mintea mi-a fost rapita pe neasteptate si am inceput sa va niste imaginiintr-o culoare plumburie, asemanatoare unor fotografii alb- negru. Era ca si cand m-as fi aflat sus, in cerul spiritual. Cu mult deasupra mea am vazut o lumina uriasa, nespus de dulce si desfatatoare, care ascundea "inlauntrul" sau o alta lumina, mai intensa in toate caracteristicile ei, care era insusi inzvorul intregii lumini.
La o oarecare distanta, se aflau in jur mici luminite asemanatoare unor scantei.
S-a nascut in mine simultan siguranta ca era Preasfanta Nascatore de Dumnezeu si ca din ea se revarsa lumina Sfintei Treimi.
Toata lumina Sfintei Treimi trecea prin Preacurata Fecioara si se raspandea apoi catre restul creatiei.
Maica Domnului poseda asadar plinatatea harului lui Dumnezeu.
Era mai presus decat orice alta faptura.
Chiar si arhanghelii, impreuna cu sfintii ingeri, erau inaintea ei ca niste mici scantei, asa cum este lumina unei lumanari in fata soarelui amiezii din timpul verii.
Intre Preasfanta Fecioara si orice alta faptura exista o distanta duhovniceasca de proportiile unui abis.
O astfel de persoana nu mai existase si nici nu va mai exista pana la sfarsitul veacurilor.
Atunci am inteles de ce Sfantul Andrei Criteanul a numit-o "Dumnezeu dupa Dumnezeu", avand in ea toate darurile Treimii....
Vedenia nu cred ca durat mult timp. Aceste evenimente sunt de fapt atemporale , in sensul ca pe durata lor esti scufundat in vesnicie.
Cand am reinceput sa iau act in mod constient de realitatea inconjuratoare, ma aflam in picioare sub maslin si era inca noapte.
Am mers si i-am povestit batranului toate cele intamplate. S-a bucurat si s-a aratat pe deplin satisfacut de interpretarea mea. Am discutat despre tot ceea ce intelesesem in legatura cu persoana sfanta a Nascatoarei de Dumnezeu, si mi le-a confirmat in intregime. Batranul o vazuse de foarte multe ori pe Preacurata fata catre fata, si vorbise cu ea. Atunci mi-a relatat urmatoarea intamplare:
Pe cand eram in Sinai, la Sfanta Epistimi ( o sihastrie aflata sus in munte , la o ora de manastire, unde batranul a vietuit aproximativ trei ani intr-o pestera), am vrut la un moment dat sa ma intorc in Grecia, insa nu puteam rezolva problema documentelor, fapt pentru care m-am necajit mult.
-Maica Domnului , atatia oameni am ajutat in viata, iar acum nu se gaseste nimeni sa ma ajute ?
Indata ce am rostit acestea, a aparut in fata mea Preasfanta Fecioara.
-Nu te necaji, am sa te ajut eu, mi-a spus.
Mi-a luat documentele din mana si le-a ascuns la pieptul ei.
-Si ati plecat, parinte ?
-Ei in cateva zile am obtinut absolut toate aprobarile si m-am intors in Grecia.
-Cum era , parinte, Preacurata ?
-Luminoasa si imbracata in aur"


Nota
Text extras din cartea "Marii initiati ai Indiei si parintele Paisie Aghioritul"

Paisie Aghioritul

Ingerul Pazitor

"Dupa mult timp mi-am amintit un alt eveniment pe care il uiatsem de indata ce se consumase.

Mi se intamplase in chair ziua aceea in care am plecat de la usa batranului, in locul unde cararea trece printre chiparosi, aproape de curte.

Imi amintesc ca m-am aflat deodata in fata unui tanar frumos de 16-17 ani, imbracat intr-un vesmant de pret, asemanator cu cel de diacon. Stateam la o distanta de un metru unul fata de celalalt.

Era foarte frumos. De o frumusete imaculata. Ca o floare de camp. Fara nimic trupesc, provocator- asa cum de multe ori se arata a fi frumusetea oamenilor.

Nu mai tin minte nici cat timp, nici despre ce am vorbit, insa pe tot parcursul conversatiei am stiut in sufletul meu cu claritate ca era inger.

Ingerul meu pazitor.

Indata dupa aceea am uitat cu desavarsire intamplarea.

Mai tarziu, cand mi-am amintit, am mers la parintele Paisie si i-am povestit. A ras! "Pe atunci erai inca prunc duhovnicesc, dar acum ,ca te-ai copt nitel, a ingaduit Dumnezeu sa ti-o amintesti", mi-a spus el.

Din nefericire insa, ma purtam tare necugetat. Aceste bogate daruri imi erau repede furate. Aveam buzunarele gaurite.....De cate ori ieseam in lume, ma lasam tarat in multe pacate, risipind uriasele daruri si ajungand chiar mai sarac decat la inceput.

Batranul nu s-a indignat din pricina mea, si nici nu s-a descurajat. De fiecare data cand ma intorceam cu cainta, ma apuca, ma ridica, ma curata, ma tamaduia, ma " imbraca" iarasi boiereste in pietre scumpe ( v. Luca 15, 22), si astfel ma trimitea inapoi in lume.

De cate ori nu s-a inatmplat aceeasi trista istorie?

De cate ori! Ma puratm atat de des ca un lipsit de minte si nemultumitor....Dar niciodata batranul nu si-a imputinat sau marginit darurile duhovnicesti....

Aceasta era darnicia sa.

"......pentru ca Dumnezeu este iubire" (I Ioan 4, 8)

"......pentru ca iubirea lui Dumnezeu s-a varsat in inimile noastre, prin Duhul Sfant, Cel daruit noua" (Rom. 5, 5)

" Iubirea desavarsita alunga frica" (I Ioan 4, 18)

" Sa cunosti iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunostinta" (Efes. 3,19)

Inainte de vreme , nimeni nu ma iubise cu adevarat pentru ceea ce sunt. Toti ma" iubeau" pentru un motiv.

Domnisoarele ma "iubeau" in masura in care socoteau ca am un chip frumos. Dar daca in urma unui accident m-as fi ales cu vreo invaliditate, oare n-as fi ramas aceeasi persoana? Totusi, nici una dintre ele n-ar fi rams langa mine. Nici una nu ma iubea adevarat. Nici una nu iubea acel miez adanc al fiintei mele, cu alte cuvinte-pe mine insumi. Nici una dintre ele nu cultiva o relatie cu mine , ci numai cu trupul meu.

Prietenii de ce am iubeau ? Pentru minte , pentru idei, pentru sarm, pentru cunostiinte? Daca nu eram la Universitate, n-as fi ramas aceeasi persoana ? Daca ma loveam la cap si mi se ingreuia mintea, n-as fi fost acelasi ?

Cine m-ar fi iubit atunci?

Nici chiar dragosea paintilor mei nu se arata a fi una cu totul curata. era umbrita de niste asteptari, de anumite dorinte de rasplata in viitor. Dincolo de dragostea fireasca, ma iubeau si pentru o seama de motive precise.

Pentru ca eram inteligent, pentru ca eram un elev bun, pentru ca urma sa-i ingrijesc la batranete.

Dar nu exista nimeni care sa ma iubeasca pentru ceea ce eram ? Curat, fara nici un interes, fara sa astepte vreo oarecare rasplata? Nu avea importanta daca eram destept sau prost, frumos sau urat , bun sau rau. In spatele tuturor acestor lucruri superficiale existam eu, sinele meu adevarat.

Vroiam ca cineva sa ma iubeasca pur si simplu, numai pentru ca existam.Sa iubeasca miezul adanc al fiintei mele, nu fardurile sociale.

Am inceput asadar sa ma dispensez de toate aceste " podoabe''. Mai intai hainele. Am inceput sa ma imbrac urat, far gust.

Prietenii au fost repede dezamagiti, nu putini dintre ei s-au maniat chiar de aceasta schimbare si s-au indeparat de mine.

Am realizat cu uimire cat de false si de superficiale erau relatiile mele cu cei din jur. Chiar si cei mai apropiati prieteni ai mei incepusera sa se poticneasca. Eram insa hotarat sa merg pana la capat. Sa arunc de pe mine, sa ma eliberez de orice lucru superficial, micinos. Sa ma dezgolesc cu desavarsire pe mine insumi, pana la a ramane fiinta curata, pura.

Doar atunci as fi cunoscut cine sunt aceia care ma percep real si profund si numai pentru ceea ce sunt.

Ei bine , n-a ramas nimeni....M-am aflat absolut singur. Intr-o solitudine fiintiala. Nimeni nu m-a urmat in profunzime.Detectasem centrul fiintei mele, miezul sinelui meu, dar...ramasesem singur.

Mi-ar fi fost usor sa ma intorc la o viata superficiala. Stiam sa joc aceste roluri de mic copil. Puteam juca din nou rolul indragostitului, al prietenului, al fiului. dar nu voiam. O data ce descoperisem centrul fiintei mele, intentionam sa ma ocup de mine insumi. Voiam sa imi cunosc sinele.

Calamitatea falsei constiinte de sne imi produse suferinta. Aceasta suferinta a distrus falsul idol frumos pe care il faurisem inlauntrul meu.

Suferinta se dovedea un bisturiu ascutit. Taia adanc si imi despartea carnea de oase. Falsul de adevar.

Exista in interiorul meu multa minciuna care trebuia expulzata. Chirurgul era hotarat. Operatia trebuia sa aiba loc. In caz contrar nu exista nici o sansa de salvare. Durerea era focul care mistuia minciunile.

In acea vreme am trecut printr-o mare durere. Sufeream mult si profund. Simteam oasele zdrobindu-mi-se. Sufletul imi ramasese incremeniat si terifiat. Imi simteam mintea gata sa se sprga in mii de bucatele. Intampinam mari dificultati in a-mi pastra facultatea de a rationa. Nu puteam dormi...Mi-era teama sa am culc. Indata ce ma rapea putin somnul, ca dintr-o imensa rana insangerata, se revarsa deodata un rau de cumplita durere, amenintand sa-mi dizolve intreaga fiinta. Ma trezeam speriat, silindu-ma sa-mi stapanesc grozava durere.

Ma temeam ca, neputand rezista suferintei, innebunirea va fi un proces inevitabil.

Faceam eforturi imense si perseverente de a-mi explica aceasta durere. Ma straduiam sa aflu cauza ei. Era oare lipsa iubirii, a adevarului? Viata mea desarta? Cautam cu zbucium arzator raspunsul. Sa existe oare iubire adevrata in lume? Nu cumva cautam imposibilul?

Am mers la parintele Paisie si mi-am deschis inaintea lui adancurile inimii. Asteptam cu agonie raspunsul. Atunci mi-a spus:

''Omul merita sa fie iubit numai pentru ca este chipul lui Dumnezeu. Nu are importanta nici daca este bun sau aru, virtuos sau pacatos.

Omul merita sa fie iubit pentru ceea ce este. Hristos a iubit si S-a jertfit pentru oamenii pacatosi, destrabalati: N-am venit sa chem pe cei drepti, ci pe cei pacatosi la pocainta( Marcu 2,17).

In acest fel trebuie sa-i iubim pe toti, fara deosebire. Asa precum soarele rasare pentru toti, inteligenti si prosti, buni si rai, frumosi si urati, astfel si iubirea noastra trebuie sa fie ca si iubirea lui Dumnezeu care seamana cu soarele si se indreapta fara deosebire catre toate fapturile Sale''.

Am gasit alinare. Cel putin era cineva de acord cu mine. Cineva ma intelegea....Ce mangaiere! Acest cineva era parintele Paisie.

M-am intors acasa. Durerea....durerea, insa! Cateodata nu rezistam si ma trezeam noapte plangand. ''Dumnezeul meu, Dumnezeul meu ". Un strigat mut iesea din launtrul meu. Numai atat : Dumnezeul meu, Dumnezeul meu!. Ma izbeam cu capul de pena ,cufundat intr-o cainta adanca. Pe toate le facusem atat de gresit, atat de stramb...In aceste nopti infricosatoare luptam deznadajduit pentru intreaga mea viata.

S-a intamplat intr-o seara. Eram singur in apartament.

Ma rugam , cand am simtit ca Se apropie de mine, nevazut, dar atat de prezent. Imaterial, dar atotputernic. De neajuns, dar atat de aproape.

S-a atins de mine , dar nu la suprafata, ci in adancul meu. Pana la marginea fiintei mele. M-a umplut , S-a revarsat in mine.

S-a unit cu mine atat de strans, incat am devenit una.Nimic nu se poate uni atat de mult cu altceva. M-a imbatat. Ardeam ca focul. Trupul imi era o adevarata vapaie. Voiam sa ma deschid cu desavarsire.Nici un colt al sufletului meu sa nu-mi ramana ascuns.Oricat de urat si de mrdar ar fi fost. Voiam ca toate sa fie cunoscute si vadite. Marturiseam si-mi dezveleam toate cele strambe si murdare, toate rautatile mele....Doream cu ardoare sa viziteze fiecare colt al sufletului meu.

Pe de alta parte ma simteam atat de nevrednic, atat de nepotrivit sa coexist cu El. Am cazut cu fata la pamant. Voiam sa ma mistui in beton...

Era o Iubire uriasa , necuprinsa. Venea de pretutindeni. Din nemarginit. Ea le tinea pe toate. Era puterea care tine totul. Toate isi luau puterea existentei din aceasta Iubire. Toate isi perpetuau existenta datorita ei.

Voiam sa incetez sa mai traiesc. Voiam sa ma pierd, sa ma dizolv. Nu indrazneam sa exist si sa ma unesc cu ea. Eram nemiscat. Ea se apropia de mine. Izvorand din Cel ce exista dintotdeauna, aceasta Iubire se raspandea catre toti, strabatand toate.

La aceasta Iubire se raspunde numai cu o iubire identica. Nimic mai putin. Trebuie sa vrem, sa indraznim sa iubim in acelasi mod. Numai acest lucru este vrednic de El, de Izvorul Iubirii, de Hristos.

Tocmai pentru ca ma iubea, ma lasa sa ma apropii de El, si ma curata, ma tamaduia desavarsit de toate durerile si ranile.

Ma tragea lin, statornic,sigur, din intuneric la lumina, din mizerie la curatie, din nefiinta la fiinta. Imi daruia o existenta mai intensa, mai adevarata, ai vie. Nu pentru ca avea nevoie de mine, ci pentru ca era Iubire.

Nu numai ca ma iubea.....Era insasi Iubirea.

Ma cuprinde acelasi sentiment al neputintei de aexprima cele inexprimabile. Cat timp aurat? Nu stiu. Noaptea a inceput, tot noaptea s-a terminat. Ce influenta a avut asupra mea? Mi-a vindecat durerea, mi-a intarit mintea, a facut sa dispara primejdia, a raspuns tuturor framantarilor si cautarilor mele. Am aflat chiar infinit mai mult. Mi-a daruit o cunoastere traita, sigura, inalienabila. Influenta ei continua pana astazi.

Am cunoscut asadar ca firea omeneasca, fiecare dintre noi are prin conlucrarea lui Dumnezeu putinta de a naste in inima sa o astfel de iubire. Daca o face se schimba ontologic, se indumnezeieste!

Putini o fac intr-adevar. Dar tuturor le sta in putere.

Noi cei multi ne lenevim, ne temem,ne preocupam de lucruri neinsemnate. Suntem deplin vinovati pentru o asemenea atitudine.

Aceasta este dragostea duhovniceasca pe care o naste Duhul Sfant in sufletul omului. Aceasta il face pe om partas dumnezeiestii firi ( II Petru 1, 4)

Aceasta Iubire este nesfarsit mai inalta decat oricare iubire omeneasca. Iubirea materna este neinsemnata in fata ei. Aceasta Iubire este atotputernica.

Nimic nu-i poate sta impotriva. Aceasta Iubire infrange moartea, biruieste legile firii. Aceasta Iubire este cea care a pus lege tuturor lucrurilor, este taina totului:....pentru ca Dumnezeu este Iubire (I Ioan 4,8)

Parintele Paisie avea inlauntrul sau o astfel de iubire pentru toti oamenii, pentru toate fapturile, pentru intreaga creatie. In acest fel ma iubea si pe mine. Aceasta iubire a sa a devenit suportul vietii mele.

Pe aceasta ibire ma voi sprijini pana la moarte. Pe ea m-am putut sprijini cand eram in India. Atata vreme cat exista cineva care il iubeste in acest chip, de ce sa se teama omul ?

Numai de sine insusi , poate.

Cateodata batranul obisnuia sa " blesteme" razand : " Sa va arda Dumnezeu cu iubirea Lui". Multi o intelegeau metaforic. Eu cunosteam ca se exprima cu maxima rigoare. Rugaciunea sa mi-a adruit si aceasta experienta.

Si, daca eu am smuls aceasta experienta din mila lui Dumnezeu, pentru rugaciunile batranului Paisie, deoarece aveam nevoie de ea ca sa raman in viata, au existat insa, si vor exista oameni care au dobandit aceasta culme a culmilor prin lupte personale, prin vrednicia lor personala.

Un astfel de om este Sfantul Simeon Noul Teolog, monah in Constantinopol (949-1022 d.H).

Rareori sfintii vorbesc atat de evident , atat de deschis despre experintele lor " in Hristos".

Iata cum descrie Sfantul una dintre experinetele sale de acest fel:

"Iubirea se afla deodata iarasi in mine, cunoscuta, intreaga

Si o vazui in mijlocul inimii mele

ca un luminator, ca un disc al soarelui

..........................

Fiind in afara de toate afpturile,

este totodata impreuna cu toate.

Este foc, este si stralucire, se face si nor al luminii,

dar este si soare.

..........................

Mi-a dezgolit mintea de simtirea lumii si m-a imbracat in vesmantul simtirii spirituale

Astfel, m-a despatit de cele vazute si m-a unit cu cele nevazute.

Si mi-a daruit sa vad pe Cel necreat si sa ma bucur de El.

Si am fost unit cu Cel necreat, cu Cel nestricacios si fara de inceput,

cu Cel de toti vazut.Caci aceasta o face iubirea''

Nota

Sfantul Simeon Noul Teolog, Imnul 17, trad. Pr.Prof.Acad.Dr Dumitru Staniloae, '' Studii de Teologie Dogmatica Ortodoxa'', Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, pp.398-401.

Text extras din cartea "Marii Initiati ai Indiei si Parintele Paisie Aghioritul".

Sfantul Mucenic Gheorghe

Minunea savarsita de Sfantul Gheorghe musulmanilor

"Egumenul manastirii Schimbarea la Fata de pe muntele Tabor- spune parintele Filothei-mi-a povestit ca au venit la el doi otomani care i-au istorisit urmatoarea minune a Sfantului Mucenic Gheorghe.

Acesti otomani, impreuna cu altii din neamul lor, avand camilele incarcate, mergeau intr-un sat de-al lor dintre muntele Tabor si Tiberiada. Pe drum au vazut o baba care statea si plangea. Le-a cerut s-o urce pe camila, caci nu putea merge. Li s-au facut mila de ea , au pus-o pe camila si au inaintat pe calea lor.

Dupa ce au mers o buna bucata de drum, baba aceea a disparut. Si pe cand discutau mirati despre ce s-a intamplat cu ea, deodata au vazut venind spre ei, pe un cal alb care alerga, un cavaler tanar si frumos.

Cand a ajuns, a inceput sa-i intrebe ce s-a intamplat cu baba, iar ei i-au spus ca a disparut fara sa prinda de veste.

Atunci tanarul acela le-a cerut sa cumpere camila pe care a stat baba. La inceput n-au vrut, dar pentru ca le-a dat multi bani, mai mult decat pretuia camila , dar si pentru ca le era frica de el, caci niciodata nu ai vazusera un astfel de om, au fost nevoiti sa le-o dea.

Atunci cavalerul a luat camila , a scos sabia si a spintecat-o in doua. Acolo, in pantecele camilei a gasit-o pe baba, pe care taiat-o in fata ochilor lor.

Otomanii au ramas uimiti si infricosati.

Atunci tanarul cavaler i-a linistit si le-a explicat: "Nu va fie teama. Baba aceasta era foametea si seceta care a cuprins Palestina vreme de sapte ani.Acum sa nadajduiti ca Dumnezeu va trimite ploaie".

Era la 3 decembrie 1923.

In ziua urmatoare, 4 decembrie, praznicul Sfintei Varvara, a plouat de dimineata pana seara. Pana atunci agricultorii nu semanasera , fiindca nu cazuse nici o picatura de ploaie in toata Palestina.

Pe 5 decembrie, acesti doi otomani au urcat pe muntele Tabor si i-au povestit minunea egumenului Constantin.

Le-a aratat si banii pe care i-au primit de la cavaler, incredintandu-l pe egumen ca fusese Sfantul Gheorghe; caci multe minuni le face Sfantul mahomedanilor din Palestina si Siria.

Mii de mahomedani , de praznicul Sfantului Gheorghe alearga la Lida, patria lui, si-i cinstesc sarbatoarea.

Fie ca noi toti sa ne mantuim cu rugaciunile lui!"

Doamne , Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu pentru rugaciunile Sfantului Mucenic Gheorghe, miluieste-ne si ne mantuieste, pe noi. Amin

Imparateasa Georgiei

"Imparateasa Georgiei ( Iviria ), Tamar , s-a nascut pe la anul 1156 si a murit in 1212.
Ea se distingea prin evlavie si prin dragoste pentru Biserica Ortodoxa si pentru monahism, dar mai ales prin marea ei dragoste si incredere care o avea in Maica Domnului.
Avea un respect deosebit pentru Maica Domnului si o iubea nespus.
Cu ajutorul Maicii Domnului, de trei ori fericita Tamar a condus imparatia ei" timp de treizeci de ani , cu blandetea lui David, cu intelepciunea lui Solomon, si cu barbatia si grija zilnica a Marelui Alexandru". Averea ei si-o facuse din cele noua fericiri (20) si avea intelepciune si pricepere , incat in cei treizeci de ani cat a imparatit, nimeni nu a fost nedreptatit.
Desi avea stapanire deplina, care naste in inimile supusilor frica si cutremur, ea totusi era blanda, sincera si carmuia cu bucurie imparatia.
Nimeni altul in afara ei nu reusea sa-si cucereasca cu atata usurinta adversarul si sa indure capriciile si impotrivirea omeneasca.
Cu astfel de harisme si slava au inzestrat pe Tamar, Dumnezeu si Maica Domnului , dar si imparateasa se daruia. fara sa oboseasca, faptelor pe care le iubea Dumnezeu.
Astfel a inceput sa zideasca la Bardzia o biserica cioplita in stanca in cinstea Preabinecuvantatei Nascatoare de Dumnezeu, precum si chilii pentru monahi, care aici erau in siguranta fata de atacurile vrasmasilor(21).
De cand imparateasa Tamar s-a pus in slujba Preacuratei si icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului din Bardzia, imparatia ei a cunoscut o slava si mai mare decat cea de mai inainte.
Cand marele sultan al selginzilor Rucn-al-Din, care a fost biruit de oastea lui Tamar si de cucerirea orasului Karin( in turca Erzerum) precum si de izgonirea musulmanilor din regiunile dimprejur, el, care era cel mai puternic dintre toti ceilalati sultani ai Greciei, Asiei, Capadociei si pana la Pontul Euxin ( Marea Neagra), a adunat patru sute de mii de barbati.
Atunci a trimis o solie la imparateasa Tamar cu o epistola in care scria urmatoarele:
" Epistola de la smeritul rob al lui Dumnezeu si stapanitorul marginilor pamantului. Toate femeile sunt fara de minte. Am fost instiintat ca ai poruncit georgienilor sa ridice sabia si sa-i nimiceasca pe musulmani.
Sabia insa este darul pe care l-a facut Dumnezeu marelui sau profet Mohamed, incepatorul neamului sau.
Acum eu trimit ostile mele pentru ai nimici pe toti barbatii tarii tale. Va supravietui numai cel care va iesi sa ma intampine, sa mi se ichine, sa calce ( in picioare ) in fata mea Crucea, nadejdea voastra, si care va marturisi credinta in Mohamed"
Dupa ce imparateasa Tamar a citit scrisoarea lui Rucn-al Din, i-a raspuns urmatoarele:
"Eu, cea care ma sprijin pe puterea Atotputernicului Dumnezeu, punandu-mi nadejdea in Pururea Fecioara Maria si inchinandu-ma cinstitei cruci , am citit scrisoarea ta Rucn-al- Din. Am inteles ca esti neinsemnat si cer ca intre noi sa judece Dumnezeu.
Tu te increzi in bogatiile tale si in cavaleria ta, pe cand eu ma incred in puterea Atottiitorului Dumnezeu si in Cinstita Cruce, pe care tu o hulesti. Acum trimit ostile mele ca sa te infrunte. Sa se faca voia lui Dumnezeu, si nu a ta; sa stapaneasca dreptaea Lui, iar nu a ta".
Aceasta epistola au dat-o trimisului lui Rucn-al- Din pe care l-au imbracat in haine scumpe si carui i-au dat diferite daruri.
Apoi imparateasa a mers la iubita ei manastire din Bardzia,unde se afla minunata icoana a Maicii Domnului, Cea plina de Har, a ingenunchiat inaintea ei cu smerenie si a rugat-o cu lacrimi in ochi pentru poporul ei ortodox, pentru biserici si manastiri.
Inca a mai rugat-o ca sa ajute, pentru a fi slavit Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos, si sa fie risinat proorocul mincinos Mohamed, imreuna cu toata oastea lui. Pe barbatul ei, David Soslani , impreuna cu oastea ei, l-a incredintat Maicii Domnului, dandu-i stindardele ei cele glorioase si purtataoare de biruinta.
In lupta aceasta s-au ciocnit ostile lui Tamar si ale lui Rucn-al-Din, dar si Iisus Hristos , Adevaratul Dumnezeu, cu proorocul mincinos Mohamed, Fiul lui Dumnezeu, pe Care L-au propovaduit Proorocii si camilarul din Mecca, Cinstita Cruce, simbolul rusinarii demonilor si semiluna, dreapta credinta si credinta haremurilor si a paradisului cu pilaf.
David Soslani, conducatorul ostilor lui Tamar a fost un" om inzestrat cu toate bunatatile dumnezeiesti si omenesti, chipes la aratare, curajos si viteaz in lupte si in razboaie, milostiv, smerit, si ocrotitor al celor neputinciosi".
In lupta cu Rucn-al-Din a iesit biruitor.
Cu ajutorul Domnului si al Maicii Domnului din Bardzia a castigat o biruinta stralucita si astfel s-a slavit Numele Domnului si al Maicii Domnului.(22)

Nota
(20) Matei 5, 3-12
(21) In partea de sud-vest a Georgiei (regiunea Neskheri) exista o manastire foate mare , formata din pesteri cioplite ( biserici si chilii). Se afla la o distanta de 300 de km de Tiflida si este situata la o altitudine de 1300 de m. Construirea manastirii a inceput in 1156 in timpul lui Gheorghe al-III-lea si a fost terminata in timpul lui Tamar.
Marea victorie a georgienilor impotriva musulmanilor, in lupta de la Basiani(1203), a fost atribuita Maicii Domnului, iar poetul filozof I.Sharteli a compus pentru Tamar imne in cinstea Maicii Domnului din Bardzia. In biserica cea mare a manastirii, care este inchinata Maicii Domnului, se pastreaza in picturile de pe pereti chipurile imparatilor-ctitori Gheorghe al III-lea si Tamar- Dimitrie Tamis, Matericom, Tesalonic 1997, pg 454-455,pg.10.
(22)Textul acesta concis este un fragment dintr-o biografie mai veche a lui Tamar, care a fost scrisa de un scriitor anonim din secolul al XII-lea.

Maica Domnului si femeia mahomedana

''Dascalul Henrico Skondanos ( 1203 ) scrie ca intr-un sat de langa Damasc care se numeste Saidnaya exista o, manastire in numele Fecioarei Maria, Maica Domnezeului nostru. In ea se pasteaza icoana Maicii Domnului pictata pe lemn.

Candva Maica Domnului din icoana s-a preschimbat intr-un chip minunat, a prins viata si s-a aratat in carne si oase, cu infatisare omeneasca reala. Schimbarea s-a facut de la piept pana la cap si atunci a inceput sa izvorasca Sfantul Mir.

Toti cei care luau din acest mir si se ungeau cu el cu credinta in Maica Domnului se vindecau de bolile lor.

Atunci cand guvernatorul Damascului, Al Haziri , s-a instiintat de aceasta minune, a venit sa viziteze manastirea si sa se inchine la icoana izvoratoare de mir a Maicii Domnului, cu nadejdea ca se va vindeca de orbirea sa, caci orbise din pricina unei boli. Si intr-adevar, dupa ce si-a uns ochii cu Sfantul Mir care izvora din sfanta icoana, indata s-a vindecat si a inceput sa vada.

Dascalul Ar Naldos scrie si el ca aceasta minune a preschimbarii chipului Maicii Domnului in trup omenesc real, precum si izvorarea de mir, a ajutat foarte mult Biserica in raspandirea si intarirea Crestinismului in Orient. De asemenea a ajutat mult si in infruntarea atacurilor tuturor acelora care se luptau impotriva Crestinismului.

Aceste minuni ale Maicii Domnului au contribuit de asemenea la pastrarea unitatii crestinilor in lunga perioada cand Biserica a incercat sa pastreze credinta neimpartita si sa uneasca toate popoarele crestine.

Faima minunilor icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului a trecut de hotarele Siriei, iar harul ei se daruieste nu numai crestinilor, ci si celor de alta credinta.

Vom povesti aici o minune a Maicii Domnului care s-a petrecut cu o musulmana. Aceasta minune s-a savarsit cu vreo douazeci de ani in urma in Siria.

O femeie mahomedana a nascut un copil cae nu putea sa mearga. La orice incercare a copilului de a face un pas, mainile si picioarele i se miscau in toate partile.

Femeia ar fi facut orice sa-l vindece pe copilul ei. Ar fi vrut ca profetul ei, Mahomed, sa aiba acest har si putere de face minuni . Atunci ar fi mers la geamie si s-ar fi rugat lui saptamani si luni in sir. Insa profetul ei se ingrijea numai de haremul sau si sa fagaduiasca miere si pilaf credinciosilor lui. El este profetul bunurilor pamantesti si al desfatarilor.

Indurerata mama auzise de Maica Domnului ''Saidnaya'' a crestinilor ortodocsi si de minunile ei cele multe, dar in inima ei se ridicau ganduri de indoiala. Oare va voi Maica crestinilor sa se milostiveasca de ea? Simtea insa chemarea Maicii Domnului. Simtea ca o firimitura din dumnezeiasca ei milostivire va exista si pentru ea.

Nu va pierde nimic Maria, Maica crestinilor, daca va da din bogatia darurilor ei putina bucurie si acestei mame.

Si se gandea in sinea ei: ''Crestinii o numesc <> , insa eu o voi numi Maica mea, pentru ca si eu sunt mama ca si ea, iar ea stie ce inseamna durerea pe care a incercat-o pentru singurul ei Fiu".

Astfel a mers la Manastirea Maicii Domnului. S-a oprit cu mult respect inaintea sfintei icoane izvoratoare de mir a Maicii Domnului si a spus:

" - Preasfanta Maica a cestinilor, stiu ca nu sunt dintre fiii tai, deoarece am alta credinta. Dar fiinndca toti vorbesc de noianul milostivirii tale, cer si eu o picatura din ea. Stiu ca poti vindeca copilul meu . Vindeca-l si voi umbla prin sate si voi aduna untdelemn si ti-l voi aduce ca recunostiinta."

Mama si fiul ei au ramas in acea noapte in manastire.

Noaptea copilul a vazut in vedenia pe Maica Domnului care l-a vindecat de boala lui chinuitoare.

De bucurie, copilul a inceput sa strige, sa umble si sa alerge incoace si incolo spunand:

- Merg pe picioare! M-am facut bine! Atunci cand mama l-a intrebat pe copil cum s-a intamplat, ca s-a petrecut, acela a raspuns:

-O Femeie foarte frumoasa, care era imbracata in vesmite albastre si albe, a tras de mainile si de picioarele mele si m-a vindecat. Acum sunt bine si pot merge.

Auzind acestea , femeia a ingenunchiat inaintea icoanei Maicii Domnului si primul dar pe care i l-a adus a fost un rau de lacrimi fierbinti. Apoi s-a intors la treburile sale.

Dar nu si-a uitat fagaduinta, ci umbland din poarta in poarta ca o cersetoare, cerea untdelemn pentru Maica Domnului. Nu o interesa ce spuneau toti ceilalti despre ea, ci avand mereu inantea ochilor minunea, vindecarea copilului ei, pe care il vedea in fiecare clipa, spunea tuturor slava si maretia Preasfintei Maici a lui Dumnezeu.

Dupa ce a adunat untdelemnul, a pornit spre Saidnaya . De la drum pana in varful muntelui , unde se afla manastirea exista destule trepte.

Acea mama urca treptele aducand cu ea si vasul de untdelemn, dar inima o luase inaintea picioarelor si ardea de dorinta de a-si exprima din nou simtamintele de recunostiinta fata de Maica Domnului.

La un moment dat a obosit si a lasat vasul cu untdelemn pe o treapta ca sa se odihneasca putin.

Cand a ridicat vasul ca sa-si continue urcusul, a ramas uimita vazand ca pe treapta unde fusese vasul cu untdelemn se intiparise chipul Maicii Domnului.

Astazi acea icoana este inconjurata cu un gardut de lemn si marturiseste fiecarui vizitator sin inchinator care urca treptele atotputernicia Maicii Domnului.

Crestinii ortodocsi din Liban o cinstesc mult pe Maica Domnului "Saidnaya" si toti sa viziteze renumita manastire a Maicii Domnului si sa se inchine la Sfintele Locuri.

De asemenea multi isi boteaza copiii la aceasta manastire , iar daca nu au baieti, ii fagaduiesc Maicii Domnului, daca ii vor dobandi.

Multi ortodocsi libanezi nu taie parul copiilor lor pana in ziua cand se invrednicesc sa se inchine la manastire.

Nasterea Domnului

Dumnezeu S-a intrupat si S-a facut Om




"Taina cea din veac ascunsa" , despre care de atatea ori vorbeste Sfantul Pavel ( Rom.16,25;Efes. 1,9;Col.1,26), s-a dezvaluit la plinirea vremii si atunci toate profetiile care o vestisera din cea mai adanca vechime, prin simboluri, prin metafore si alegorii , s-au luminat si s-au clarificat dintr-o data.
Si taina, ascunsa de Dumnezeu chiar si ingerilor Sai, dupa cum ne spune cantarea bisericeasca, aceasta era : ca Mantuitorul promis ( Isaia 53,20 ;cf Rom.11,26 ) s-a nascut in Betleem si ca El nu era altcineva decat insusi Fiul lui Dumnezeu.
Cea dintai faptura omeneasca pe care a socotit-o Dumnezeu vrednica sa afle aceasta taina a fost chiar Fecioara binecuvantata profetita de Isaia (7,14) din care Cel promis urma sa se nasca
in chip minunat.Ingerul Gavriil la Buna-Vestire i-a spus ca " Sfantul care se va naste din tine se va numi Fiul lui Dumnezeu" ( Luca 1,35) apoi taina a fost dezvaluita tot de un inger al Domnului, pastorilor din preajma Betleemului, indata dupa nastere zicandu-le: "Iata va vestesc bucurie mare, care va fi pentru tot poporul : Ca astazi in cetatea lui David, vi s-a nascut Mantuitor, care este Hristos Domnul!" ( Luca 2,10-11)
Mare taina ! Mai mare nici ca se putea sa fie. Si mare dezlegare! De veacuri de cand fiinta omeneasca , pamanteana a inceput a gandi si a-si pune intrebari, despre univers, despre pamant, despre viata si despre sine, despre cauza a tot ce exista si despre rostul lucrurilor , al vietii si al mortii, toate raspunsurile pe care si le daduse sufereau de boala incertitudinii.
Lipsa de informatii exacte , totdeauna partiale, cunostiintele omenesti mergeau uneori destul de departe, dar niciodata nu ajungeau sa fie sigure, sa stie omul cu siguranta de unde vine si unde merge si mai ales, cum sa-si traiasca viata ca sa fie cu rost si in lumea aceasta si in cealalta.
Filozofi si profeti au incercat sa dea in multe vremuri raspunsuri. Vechiul Testament cuprinde multe astfel de raspunsuri, dar omul Vechiului Testament primea descoperiri partiale, mai intotdeauna umbrite de taine , de obicei sub forma de promisiuni ca se vor implini si se vor lumina mai tarziu.
Si iata ca acum se naste in Betleem Cel care va da in sfarsit raspunsuri. La toate intrebarile.
Pentru ca El e insusi Fiul lui Dumnezeu, Cel de o fiinta cu Tatal, Cel care are toate raspunsurile, la toate intrebarile posibile, Cel in raspunsurile Caruia nu mai poate exista nici o incertitudine, Cel care stie si spune adevarul, ultimul adevar despre totul si despre toate, despre viata si despre moarte si despre calea de urmat, pentru ca El este" Calea, Adevarul si Viata"( Ioan 14,6)
Sfanta Scriptura a Noului Testament cuprinde invatatura Sa, raspunsurile Sale , garantate de calitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu. Cine altcineva ar putea da raspunsuri si invataturi mai garantate decat acestea venind din partea lui Dumnezeu? Asa credem noi crestinii de vreme ce credem ca Cel ce S-a nascut e cu adevarat Fiul lui Dumnezeu.
Fara indoiala multe din invataturile Sale nu au fost cuprinse in cartile Sfintei Scripturi, precum ne spune Sfantul evanghelist Ioan , ucenicul iubit al Domnului : "Sunt inca si multe altele cite a facut Iisus, care, de s-ar fi scris cu de-amanuntul, mi se apre ca nici in lumea aceasta n-ar fi incaput cartile ce s-ar fi scris" ( Ioan 21,25 )
Acestea nu s-au pierdut insa. Ele au ramas in Traditia vie a Bisericii, in viata Bisericii de-a lungul veacurilor. Au fost transmise prin viu grai de catre Sfintii Apostoli urmasilor lor, si asa din om in om, prin grija Bisericii, ele au ajuns pana in zilele noastre.
Sfintii Parinti, Sinoadele ecumenice ,slujbele Bisericii au pastrat tot ce ne-a ramas de la Mantuitorul si asa avem in Sfanta Traditie, izvorul sigur al credintei si al cunostintelor noastre, despre cum sa traim pe pamant si despre cum sa fim siguri ca vom dobandi si viata de veci in Imparatia Cerurilor.
Lumea Vechiului Testament traia sub blestem si sub pacat ( Fac.3, 16-24 ). De aceea si cunostiintele oamenilor acelor vremuri, despre Dumnezeu si despre lume earu limitate si incerte. Cel nascut in Betleem, Fiul lui dumnezeu, a fost trimis de Sus sa clarifice si sa dezlege si aceasta robie a blestemului si a pacatului stramosesc pentru care Adam si Eva au fost izgoniti din Rai, iar pacatul lor a fost mostenit de toti urmasii lor( Rom 5,12 ).
Fiul lui Dumnezeu s-a intrupat in trup pamantean ca al nostru, "s-a micsorat pe Sine si a luat chip de rob facandu-se asemenea oamenilor"( Filipeni 2,7 ), intru toate asemanator noua afara de pacat, pentru ca om ,ca fiind, sa ne rascumpere prin jertfa Sa de pacatul cel vechi sa ne scoata de sub blestem , sa ne impace cu Dumnezeu si sa ne dea din nou " dreptul la viata" vesnica ( Rom 5,18).
Odata cu aceasta ,omului Noului Testament i s-a dat posibilitatea sa se schimbe si sa-si innoiasca mintea, deschinzandu-i calea cunoasterii ( Rom 12,2). Astfel omul rascumparat de Hristos a devenit o faptura noua: " Cele vechi au trecut, iara toate s-au facut noi"(II Cor. 5,17).
Nu vom putea masura niciodata si nu vom putea niciodata cuprinde in intregime , cu mintea noastra, dimensiunile acestui eveniment extraordinar al pogararii lui Dumnezeu printre oameni,ca Dumnezeu adevarat si om adevarat.
Dar intelegem totusi si acest lucru e foarte mult, ca numai asa era posibila patrunderea noastra dincolo de limitele pe care le impune conditia de fapturi pamantesti.

Numai asa se putea deschide ochiul credintei noastre, fara portite deschise indoielilor, cunoasterea celor de dincolo de pragul lumii acesteia, fara de care ne-am fi simtit in vecii vecilor neimpliniti.
Intelegem ca Dumnezeu ne-a facut o favoare peste asteptarile noastre.

Cand nu mai puteam merge noi spre El, din pricina intunericului pacatului, a venit El la noi, ca o mare si limpezitoate lumina. Ne-a iubit cu iubirea cea dintai din vremurile de demult ale Genezei.
Ne-a restaurat in demnitatea de fii ai Sai, din care cazusem, si ne-a invatat ca suntem frati intre noi si ca trebuie sa ne iubim.
Aceasta este dezlegarea tainei celei din veac ascunse, pe care Dumnezeu a pregatit-o si ne-a descoperit-o prin nasterea de la Betleem.
Ea s-a descoperit atunci in Betleemul Iudeei pe vremea regelui Irod, dar se descopera mereu an de an, ca si atunci in Betleemul sufletelor noastre, reinnoindu-se incredintarea ca prin Cel nascut si prin Evanghelia Sa, ne vine si noua aici si acum, "lumina cunostiintei" si ca suntem primiti din nou, ca fiul risipitor, la curtile Tatalui nostru.
De aceea sarbatoarea nasterii Domnului e sarbatorita cu bucurie.

Intalnim in aceste zile, cu acest prilej, in inimile noastre, pe de o parte sentimente de gingasie fata de Prunc , Caruia ii cantam delicate colinzi , iar pe de alta parte sentimente de sfiala, plina de incarcatura grava, pentru ca stim si vedem ca prin ochii Sfantului Copil ne priveste Fiul lui Dumnezeu din vesnicia Sa, de dincolo de gand si de cuvant.
Sa dam slava lui Dumnezeu ca ne-a ajutat sa ajungem cu sanatate si in pace sa sarbatorim si in anul acesta Craciunulsi, sa speram, si celelalte sarbatori bisericesti ale acestui anotimp.

La Nasterea Mnatuitorului cetele ingeresti vesteau : " Slava intru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pamant pace, intre oameni bunavoire"( Luca 2, 14)

Intotdeauna cuvantul lui Dumnezeu catre oameni afost porunca, urare, indemn de pace : " Gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, sint ganduri de pace si nu de nenorocire" ( Ieremia 24,11). Profetul Isaia si alti profeti visau o vreme in care " sabiile sa fie prefacute in seceri si lancile in fiare de plug"( Isaia 2,4; Osea 2,20;Zaharia 9,10)
Sfantul Pavel mereu spune ca " Dumnezeu ne-a chemat sa traim in pace" ( I Cor. 7,15 ), iar salutul Mantuitorului era totdeauna " Pace voua".

Si totusi in lumea de azi, poate mai mult decat oricand in istorie , creste de o zi la alta pericolul razboiului.
In loc sa se cheltuiasca produsul muncii oamenilor pe inlaturarea saraciei , a foametei,a lipsei de locuinte de care sufera inca milioane de oameni, sume imense de bani se cheltuiesc pentru a se inmulti si perfectiona mijloacele de ucidere. E o mare nechibzuinta.
Cei responsabili de soarta omenirii trebuie indemnati sa revina la ratiune, la cumintenie, pentru ca sa ne eliberam de cosmarul care pune din ce in ce mai mult stapanire pe gandurile si destinele noastre.
Oamenii de pretutindeni vor pace.
Viata este un bun sfant , un dar dat oamenilor de Dumnezeu. Noi toti marturisim in Simbolul Credintei ca Duhul Sfant e " Domnul de viata facatorul". Si Psalmistul spune ca Domnul " este izvorul vietii" ( Ps.36,9 ).
Nu avem dreptul sa luam ceea ce nu am facut noi., nimeni nu e indreptatit sa ucida.Nici asupra propriei lui vieti nu are dreptul nimeni sa atenteze, caci nu si-a dat-o el.
De aceea Biserica ii condamna pe sinucigasi si nu-i ingroapa cu preot si nici nu-i primeste in biserica.
Iisus Hristos cel nascut astazi in pestera din Betleem a spus ca El a venit din ceruri printre oameni" pentru ca lumea viata sa aiba si din belsug sa aiba " (Ioan 10,10 ), sa se poata bucura oamenii de munca lor, sa nu tremure copii pentru viata parintilor, parintii pentru viata copiilor, fratele pentru viata fratelui.
Vine un an nou.
Poetul zice : "Cu miine zilele-ti adaugi, cu ieri viata ta o scazi ". E in firea lucrurilor sa fie asa. La fiecare bilant de an nou, sa ne bucuram si sa multumim pentru cele de care am avut partesi sa fim gata sa ne bucuram si sa multumim si pentru cele ce ne stau inainte.
"Pentru cel intelept- spune Solomon- cararea vietii duce intotdeauna in sus" ( Proverbe 15,24 ), pentru ca acesta stie sa gaseasca fiecarei varste, farmecul si darurile ei.
Numai sa avem parte de pace!

Serafim Rose ( prima parte )

Pot spune cu sinceritate, ca citind viata, Parintelui Serafim am inceput sa ma cunosc adanc, pe mine insumi in tot ce tine de sufletul meu.
Si poate fiecare dintre noi spunem ,ca ne cunoastem bine, daca nu chiar foarte bine, dar adevarul e si am inteles acest lucru, cu timpul , ca adevarata cunoastere de sine este numai in Dumnezeu si numai in Dumnezeu ne putem descoperi consistenta si profunzimea sufletului nostru.
Acest dar l-a avut Parintele Serafim, De a Ajuta , ca prin el si invatatura lui de la Duhul Sfant, oamenii sa ajunga sa se cunoasca.
Pentru mine profunzimea lui e fara capat si un dar pe care l-am primit de la Insusi Dumnezeu.
Am ales sa scriu despre Parintele Serafim pe blog, in cateva parti , deoarece cuprinsul datelor si scrierilor lui sunt insirate pe mii de pagini.
Recomand tuturor sa citeasca viata lui si cred , fara nici o urma de indoiala ca dupa citirea cartii, se v-a realiza cat de putin s-a cunoscut pana atunci, sufletul respectiv.
Dumnezeu sa ne ajute, sa ne tinem cu toata puterea noastra de oamenii rari daruiti noua, precum Parintele Serafim Rose.

-----------------------------------------

,,Ceea ce m-a surprins cel mai mult la Parintele Serafim, a fost faptul ca in fata mea se afla un om ca se jertfea pe deplin pentru Dumnezeu si pentru Adevar. Nu era vreun profesor universitar ce primea un salariu confortabil pentru a fi un raspanditor al cunoasterii , nici nu era vreun conducator religios ce tanjea sa ii fie asezate la picioare putere, influenta sau macar un vas de fructe, precum faceau maestii spirituali care aveau pe atunci, discipoli prin zona.
El nu traia in religie pentru avantajele pe care le-ar fi putut obtine de acolo; nu cauta sprijin, nici sa se bucure de o viata spirituala. Era doar un calugar simplu ce cauta Adevarul mai presus de toate.,, scria parintele Damaschin Christensen, autorul biografiei Cuviosului de la Platina.
In copilarie-scrie parintele Damaschin despre parintele Serafim-era copilul proverbial, ascultator si dornic de invatatura.Dupa liceu, insa, a inceput sa caute, plin de pasiune,raspunsul la intrebarea..De ce?- si neafladu-l in societatea in care a crescut, a inceput sa se revolte. A refuyat sa accepte raspunsurile acceptate de ceilalati.
Aceastea se petrecea la inceputurile timpurii ale culturii moderne, in anii 1950.Parintele Serafim a devenit sudent al unuia dintre primii pionieri ai acestei culturi- Alan Wats ( despre care a realizat mai tarziu, ca este un maestru al imposturii) si apoi un budist boem ,in San Francisco. A invatat chineza veche pentru a studia Tao Te Ching si alte texte orientale in original nadajduind ca astfel v-a patrunde in inima intelepciunii lor.
In tot acest timp e cauta Adevarul cu mintea sa ,dar adevarul il evita. A cazut intr-o deznadejde , descrisa in anii de mai apoi , ca un iad viu.
A simtit ca nu se potriveste in lumea moderna, nici chiar in familia sa, care nu l-a inteles. Era ca si acns s-ar fi nascut fara de loc,in afara timpului.Ii placea sa hoinareasca sub cerul instelat, dar simtea ca nu e nimic acolo care sa-l cuprinda-nici un Dumnezeu, nimic.
A inceput sa bea vin cu voracitate, iar apoi cadea epuizat al podea, strigand catre Dumnrzeu sa-l lase in pace.
Odata, pe cand era beat, a inaltat pumnul catre ceruri, din varful unui munte, blestemandu-l pe Dumnezeu si provocandu-l sa il osandeasca iadului.In deznadejdea sa i se parea ca merita sa fie osandit pe vecie de mania lui Dumnezeu , numai sa fi putut sti in mod empiric, ca Dumnezeu exista- si sa nu ramana intr-o stare de nepasare. Daca Dumnezeu l-ar condamna la iad, atunci cel putin ar simti, pentru o clipa plina de fericire atingerea lui Dumnezeu si ar sti cu siguranta ca El putea fi ajuns.
,,Adevarul nu era doar o idee abstracta, cautata si cunoascuta de catre mine, ci era ceva personal- chair o Persoana- cautata si iubita de catre inima.Si astfel l-am intalnit pe Hristos,,.

La ce masura duhovniceasca a ajuns parintele Serafim mergand pe calea predanisita de marturisitorii Traditiei Ortodoxe, putem intelege citind cateva fragmente din jurnalul sau.
,, Noi, cei ce ne numim crestini, nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti. Caci a fi crestin inseamna a te rastigni, in aceste vremuri si in oricare alte vremuri, de cand Hristos a venit intaia data. Viata Sa este un model- si avertisment- pentru noi toti. Trebuie sa fim rastigniti individual, mistic caci rastignirea deplina este singura cale catre inviere. Daca vom invia cu Hristos, trebuie mai intai sa ne smerim impreuna cu El- chair pana la umilinta cea din urma, cea de a fi devorati si scuipati afara de lumea care nu ne intelege.
Si trebuie sa fim rastigniti la vedere, in ochii lumii, caci Imparatia lui Hristos nu este din aceasta lume si lumea nu o poate primii , nici macar un singur reprezentant al ei, nici pentru o singura clipa.
Lumea aceasta il poate primi doar pe Antihrist, acum sau in oricare alta vreme. Nu-i de mirare, atunci, ca este dificil sa fii crestin- nu este dificil , este imposibil.
Nimeni nu poate accepta cu buna stiinta un mod de viata care, cu cat este trait mai autentic, cu atat mai mult duce spre autodistrugere. Si din aceasta cauza ne razvratim mereu, incercam, sa ne usuram viata, incercam sa fim crestini doar pe jumatate, incercam sa dobandim ce-i mai bun din ambele lumi.
Pana la urma trebuie sa alegem- fericirea noastra sta intr-una dintre cele doua lumi, nu in amandoua.
Dumnezeu ne da tarie sa urmam calea rastignirii; nu exista alta cale de a fi crestin.

,,Suntem crestini in masura in care il iubim pe Dumnezeu, si Il iubim in masura in care ne purtam crucea si ne lasam rastigniti de lumea care L-a rastignit si pe Hristos,,.

,,Parintele Damaschin marturiseste ce anume l-a impresionat la intalnirea cu parintele Serafim: am stiut dincolo de orice umbra de indoiala , ca ar si muri pentru acel Adevar, caci puteam simti ca deja murea pentru El!,,.

,,Compromisul crestin in cugetare, in cuvant si negrija a deschis intr-adevar calea catre triumful fortelor absurdului , ale Satanei, ale Antihristului. Epoca actuala a absurdului este dreapta rasplata a crestinilor care au renuntat sa mai fie crestini,,.

,, Libertatea i-a fost data omului pentru a alege intre adevaratul Dumnezeu si el insusi, intre calea adevarata a indumnezeirii, prin care sufletul se rastigneste si se smereste in aceasta viata pentru a invia si a fi slavit in Dumnezeu si vesnicie, si falsa cale a auto-indumnezeirii care promite slavire in aceasta viata, dar care sfarseste in intuneric,,.

Azi, 6 decembrie praznuirea Sfantului Nicolae!

Sfantul Nicolae este poate cel mai iubit dintre toti Sfintii.
Este atat de iubit, incat oamenii cand ii aud numele devin cumva dragalasi , se schimba radical la pronuntia numelui Sfantului.
Am citit multe minuni ale acestui Batran cald si iubitor si de aceea m-am gandit sa astern aici doua dintre minunile facute de Sfant in anii trecuti, in Rusia.
Aceasta mica jertfa de a transcrie minunile i-o ofer in dar , de ziua lui.

---------------------------------


Langa cruce

"M-am nascut intr-un mediu ateu. Familia , scoala, cartile, televiziunea si ziarele inchideau generatiei mele calea spre cunoasterea Adevarului.
Perestroika si daramarea vechilor stereotipuri mi-au adus chinul cautarii sensului vietii.
Dupa demobilizare am descoperit ca idealurile care in armata imi erau clare si de neclintit in realitate s-au dovediat a fi false si fantomatice.
Preocuparile mele spirituale din acea perioada erau asemanatoare cu ale majoritatii tinerilor : muzica, rock, asociatii neoficiale, serate studentesti si in sfarsit masoneria- slava Domnului ca era doar o imitatie jalnica a ei!- si sectele.
In final am hotarat sa-mi pun capat zilelor.
Insa Dumnezeu m-a ocrotit.
Dupa ce am fost externat din spital, am inceput sa-i citesc mult pe Dostoievski, Soloviov, Iliyn si apoi pe mitropolitul de Sankt-Petersburg si de Ladoga, Ioan.
Insa rolul hotarator in imbisericirea mea l-a jucat Sfantul Nicolae.
Aceasta s-a intamplat in 1991.
Dupa absolvirea Institului, conform repartitiei, am plecat intr-un orasel indepartat din taiga.
Trebuia sa trec prin orasul Mineralnae Vodi si, pentru cateva zile m-am oprit in Kislovodsk. In ultima zi a sederii mele acolo ma plimbam prin oras.
In buzunar imi ramasese ceva maruntis si am hotarat sa intru intr-o cofetarie, dar am constatat ca era inchisa.
Fara sa-mi dau seama, m-am pomenit langa o cruce mica de lemn, pe care era atarnata o tablita cu explicatia ca pe acest loc se va inalta o catedrala in cinstea Sfantului Nicolae. Langa cruce se afla un sfesnic , iar alaturi, langa cutia milei, o femeie vindea lumanari.
Ma pregatisem deja sa plec cand am observat ca de cruce s-au apropiat doua femei, mama si fiica.
Ele se deosebeau de ceilalti oameni printr-un aristoctratism innascut.
Admirandu-le am ramas langa cruce.
Femeile au cumparat lumanari, au pus bani in cutie si au inceput sa se roage.
Pentru mine era ceva frumos.
P e fata celei tinere curgeau lacrimi.Rugaciunile lor erau sincere si fierbinti.
nu stiu de ce dar imi venea si mie sa plang. Sufletul mi s-a umplut de umilinta, un sentiment nemaicunoscut mie pana atunci.
Inima mea a simtit ceea ce acuta de multa vreme sufletul meu chinuit.
Femeile plecasera demult, au ars si si-au stins lumanarile lor, eu insa continuam sa stau langa crucea mica, devenita pentru mine, intr-o singura ora ,cel mai scump lucru.
Am scos din buzunar tot maruntisul si i l-am dar femeii: Luati-l maica. E tot ce am".
Ea a zambit si mi-a povestiti pilda vaduvei cu cei doi banuti.
De atunci locul acesta din Kislovodsk a devenit pentru mine locul cel mia sfant.
In prezent pe el se inalta zidurile unei biserici marete.De fiecare data vin aici cu o emotie adanca, de parca m-as intalni cu insusi sfantul.
Mai tarziu Sfantul Nicolae Facatorul de minuni i-a salvat viata fiului meu inca nenascut.
Lui m-am rugat fierbinte pentru asta.
astazi imi vine greu sa-mi imaginez ce s-ar fii intamplat cu mine daca placutul lui Dumnezeu, Nicolae nu m-ar fi adus in fata crucii in acea zi de vara, si nu mi-ar fi descoperit marea taina a lumii, al carei nume este Adevarul."

Oleg Seledtov,orasul Maicop.Rusia



Icoanele au fost intoarse

"O crestina ortodoxa a hotarat sa adera la o secta. A parasit biserica si a inceput sa frecventeze adunarile sectantilor, sa le asculte predicile.
De la ei a aflat, ca icoanele nu ar trebui cinstite.
A venit acasa si le-a aruncat. Pregatindu-se sa plece la o adunare, a observat ca a mai ramas o singura icoana ,cea a Sfantului Nicolae.
Femeia a scos-o afara si a aruncat-o la gunoi , spunand: Aici iti este locul!"
Seara tarziu , cand se intorcea acasa, , era frig si intuneric.
Ploua.
Apropiindu-se de casa, a vazut ca in prag statea un batran ud si inghetat, care o privea.
" Taica , de stai in ploaie? Intra in casa"."Nu pot.
Stapana casei m-a alungat."
Femeia a privit cu atentie si a recunoscut in batran pe Sfantul Nicolae Facatorul de minuni. Ea a inceput sa planga cu lacrimi amare, sa- cait de toate cele cate facuse si adus icoanele inapoi in casa."

Tatiana Komissarova, orasul Cistopol

Pentru rugaciunile, Sfantului Ierarh Nicolae, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu , miluieste-ne pe noi.
Amin.

"Spovedania omului launtric...

In primul meu an al intoarcerii catre Dumnezeu , printre avalansa de carti duhovnicesti a fost si cea intitulata "Pelerinul rus".

M-a impresionat foarte mult aceasta carte ,caci prin ea mi-am adapat sufletul si pot spune ca mi-am facut provizii pe termen lung.

Invatatura ei , am descoperit dupa aceea prin trecerea anilor, este mare , cu toate ca , la prima vedere pare a fi o carte seaca, eu am iubit-o inca de la inceput.

Aici in "Pelerinul rus" am aflat cea mai frumoasa spovedanie si o iubire de Dumnezeu mai mult decat deosebita.O iubire la cel mai inalt nivel, o iubire de Sfant , pornita dintr-un suflet simplu si inocent ca a unui copil.

De mult am gandul de a o expune pe blog si ma bucur enorm, ca pana la urma am reusit sa fac acest lucru.

Sunt sigura ca pentru multi nu este o noutate , dar nu am gandit de a o transcrie ca pe o noutate , ci doar de o avea cat mai aproape de ochii si sufletul meu.

.....sau calea ce duce spre smerenie"

" Cand imi intorc privirea, cu toata luarea aminte, inlauntrul sufletului meu, si cand iau seama la mersul omului nevazut, ma incredintez din experienta ca eu nu-L iubesc pe Dumnezeu, nu am dragoste pentru aproapele meu, nu cred in nimic din cele ce tin de religie si sunt plin de mandrie si de iubire de sine.Toate aceste pacate grele le gasesc intr-adevar, in mine, atunci cand imi cercetez in chip amanuntit simturile si faptele, cum sunt:

1. Eu nu-L iubesc pe Dumnezeu. Caci , daca L-as iubi , m-as gandi la El cu o mare bucurie pornita din adancul inimii.Orice gand despre Dumnezeu mi-ar aduce in suflet o placere deosebita.

Ci, dimpotriva, eu ma gandesc mult mai des si cu mult mai multa desfatare la cele pamantesti , pe cata vreme cugetarea spre Dumnezeu nu-mi pricinuieste decat greutate si uscaciune.

Daca L-as iubi , atunic convorbirea cu El, care se savarseste in vremea rugaciunii, m-ar hrani, m-ar multumi si m-ar duce catre o neintrerupta legatura cu El.

Insa, din contra, eu nu numai ca nu ma desfat in rugaciune ci simt o greutate tocmai in timpul cand ma rog; ma lupt cu plictiseala , slabesc din pricina trandaviei si sunt gata sa ma indeletnicesc cu mai multa placere, cu orice alt lucru mai marunt, numai ca sa scurtez sau sa pun capat rugaciunii.

In ocupatiile mele nefolositoare timpul trece pe neobservate, dar in indeletnicirile cu lucrurile duhovnicesti, cand ma flu in prezenta Lui ,orice ceas mi se pare un an.

Cel ce iubeste pe cineva se gandeste neincetat, in tot cursul zilei, numai la fiinta care ii este draga. Si-o inchipuie, se ingrijeste de ea si, in orice indeletnicire, scumpul meu prieten, nu iese din gandurile lui.

Pe cata vreme eu , in timpul celor douazeci si patru de ore, de abia daca jertfesc un ceas, pentru ca sa ma scufund in adancurile cugetarii lui Dumnezeu si ma inflacarez de dragostea Lui, iar restul de douazeci si trei de ceasuri le asez cu placere si cu toata ravna pe altarul idolilor mei de patimi!...

In vorbirile despre lucrurile nefolositoare, despre chestiunile neinsemnate despre suflet eu sunt treaz, simt placere, iar in discutiile despre Dumnezeu sunt uscat, plictisit si trandav.

Si chiar atunci cand uneori sunt atras, nevrand, spre convorbiri dumnezeiesti, caut sa trec mai repede la conversatiile care imi magulesc patimile.

Sunt stapanit de o neobosita curiozitate sa aflu ceva nou in legatura cu dispozitiile guvernului si cu evenimentele politice.

Sunt biruit de dorinta sa dobandesc cat mai multe cunostiinte in stiintele naturii, in arta, in economie, in timp ce invataturile Legii Domnului, cunostiintele despre Dumnezeu, despre religie , nu lasa nici o urma in mine, nu-mi hranesc sufletul.

De aceea socotesc ca toate aceste indeletniciri si de prea mica insemnatate, de care ar trebui sa ma ocup numai in timpul liber, caci nu am altceva mai bun de facut.

Pe scurt vorbind , daca dragostea de Dumnezeu se cunoaste dupa implinirea poruncilor Lui : " Daca Ma iubiti veti pazi poruncile mele" , iar eu nu numai ca nu pazesc poruncile Lui, ci imi dau prea putina silinta sa le impletesc ,atunci trebuie sa atrag incheierea ce reiese, din adevarul cel mai curat, ca eu nu-L iubesc pe Dumnezeu....

Asta o intareste si Sfantul Vasile cel Mare cand spune:" Drept dovada ca omul nu-L iubeste pe Dumnezeu si pe Hristosul Sau este faptul ca el nu indeplineste poruncile Lui."

2.Nu am dragoste pentru aproapele.

Caci departe de a ma hotari, potrivit Evangheliei ,sa-mi pun sufletul pentru aproapele , eu nu-mi jertfesc nici macar cinstea, fericirea si linistea in folosul fratelui meu. Daca l-as iubi ca pe mine insumi asa cum porunceste evanghelia, atunii nenorocirea lui m-ar durea si pe mine, iar fericirea lui m-ar umple si pe mine de bucurie.

Pe cata vreme, eu, dupa ce ascult cu mult interes povestirile ce privesc nenorocirile aproapelui, nu ma intristez ,nu-mi frang inima de durere, ci stau nepasator sau , ceea ce e o crima mai mare, simt parca o placere cand aud astfel de istorisiri, iar, pe deasupra nu acopar cu dragoste faptele rele ale aproapelui ci le raspandesc si le osandesc.

Bunatatea , cinstea si fericirea lui nu ma inveselesc ca si cum ar fi ale mele proprii ci, ca orice lucru cu desavarsire strain de mine, nu trezesc in sufletul meu nici un simtamant de bucurie ci dimpotriva starnesc in inima mea un fel de zavistie sau chiar dispret.

3.Nu cred in nimic din cele ce tin de religie. Nici in nemurire, nici in Evanghelie.

Daca as fi fost incredintat si as fi avut credinta tare ca, fara nici o indoiala, dincolo de mormant este o viata vesnica, cu o anumita rasplata pentru faptele savarsite pe pant, atunci m-as gandi fara incetare la ceea ce ma asteapta.

Un simplu gand spre nemurire si mi-as fi trait viata ceasta ca un pribeag, care egata sa intre in patria cereasca.

Dimpotriva eu, nici nu-mi pun problema vesniciei, iar sfarsitul vietii de aici il socotesc ca pe capatul existentei mele. Uneori un gand tainic se cuibareste in mintea mea: cine stie ce va mai fi dupa moarte?

Si atunci daca spun ca cred in intuneric, o zic numai cu mintea, iar inima mea ramane de o puternica incredintare in cele vremelnice, ccea ce o dovedesc fatis toate faptele mele si necontenita grija pentru o mai buna intocmire a vietii mele trupesti.

Dar daca Sfanta Evanghelie care e un cuvant dumnezeiesc ar fi primita in inima mea cu credinta m-as fi ocupat mereu de ea, m-as fi desfatat cu citirea ei, ba chiar o simpla privire aruncata asupra ei ar fi desteptat in mine o adanca evlavie.

Intelepciunea, fericirea si iubirea ce sunt cuprinse in paginile ei m-ar fi umplut de bucurie, iar eu m-as fi desfatat cu invataturile Legii Domnului zi si noapte, m-as fi hranit cu ele cum te hranesti cu painea cea de toate zilele si as fi purces din toata inima la implinirea pravilelor ei.

Nimic din cele pamantesti n-ar fi fost in stare sa ma abata de la aceasta lucrare.

Si, cu toate acestea chiar daca mai ascult din cand in cand Cuvantul Domnului,o fac fie dintr-o necesitate, fie dintr-o curiozitate stiintifica. Si findca, in asemenea imprejurari, nu ma pot adanci cu cea mai mare luare aminte in duhul Evangheliei, simt ca ma cuprinde o uscaciune, o lipsa de interes si ca si cum m-as afla in fata unei carti obisnuite, raman fara nici o roada si sunt gata ba chiar bucuros , s-o schimb pe orice carte lumeasca pe care o citesc cu mai multa placere si in care gasesc mai multe lucruri pline de interes.

4.Sunt plin de o demonica mandrie si de o trupeasca iubire de sine. Toate faptele mele dovedesc urmatorul lucru: ori de cate ori vad in mine ceva bun doresc sa-l scot la iveala ca sa ma proslavesc in fata altora sau sa ma indulcesc inlauntrul meu.

Desi in afara arat o oarecare smerenie, totusi in sinea mea atribui toate faptele propriilor puteri si ma socotesc fata de ceilalti, cel mai bun, sau cel putin nu mai rau decat ei.

Daca vad la mine un neajuns caut sa mi-l indreptatesc, sa-l acopar cu o aparenta necesitate sau nevinovatie.

Ma supar pe cei ce nu ma respecta, din care pricina ii socotesc drept niste nepriceputi care nu stiu sa pretuiasca oamenii. Ma laud cu binefacerile mele, , cartesc si ma bucur de nenorocirile vrasmasilor mei, iar infrangerile suferite in lucrarile incepute de mine ma jignesc.Si chiar atunci cand imi dau silinta sa fac ceva bun am in vedere ori lauda , ori folosul meu trupesc,ori mangaierea ce vine din partea lumii.

Intr-un cuvant , eu cioplesc mereu in mine insumi un idol propriu in fata caruia savarsesc o neintrerupta slujba, cautand in toate faptele mele fie o placere pentru simturi fie o hrana pentru patimile si poftele mele iubitoare de desfatari.

Din toate cele insirate pana aici , vad ca sunt mandru, nainfranat, lipsit de credinta, neiubitor de Dumnezeu si urator de aproapele.

Ar pute fi o stare mai pacatoasa decat aceasta?

Starea duhurilor intunericului e mai buna decat a mea, caci draci chiar daca nu-l iubesc pe Dumnezeu, il urasc pe om traiesc si se hranesc cu mandrie, cel putin insa cred se cutremura de atata credinta.

Dar eu?

Mai poate fi oare o soarta mai grea decat cea care ma asteapta?

Si pentru care alte pricini hotararea judecatii va fi mai aspra, daca nu pentru o astfel de viata dezordonata si nechibzuita,pe care o traiesc eu insumi?!"

Profetii despre Apocalipsa

Descoperirea cereasca aratata in vis parintelui Ioan de Kronstadt

"Doamne binecuvinteaza! In numele Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!

Eu,mult pacatosul Ioan de Kronstadt scriu aceasta descoperire cereasca vazuta de mine si va spun adevarul,tot ce-am auzit si am vazut intr-o vedenie ca mi s-a aratat intr-o noapte de ianuarie, in 1901.

Ma infior de cele vazute ,gandindu-ma ce va fi cu lumea cea pacatoasa.Mania lui Dumnezeu va lovi in curand ,pe neasteptate, pentru ticalosia noastra.

Scriu si-mi tremura mainile si lacrimile imi curg pe obraz.Doamne da-mi tarie si putere,da-mi adevarul Tau si vointa Ta de la inceput pana la sfarsit, ca sa descriu tot ce am vazut!

Aceasta vedenie a fost asa: dupa rugaciunea de seara m-am culcat sa ma odihnesc putin, fiind foarte obosit. In chilie era semiintuneric. In fata icoanei Maicii Domnului ardea candela. Nu a trecut nici o jumatate de ceas si am auzit un zgomot usor, cineva s-a atins de umarul meu si o voce blanda mi-a zis incetisor: "Scoala-te robul lui Dumnezeu, si mergi cu voia lui Dumnezeu" . M-am ridicat si am vazut langa mine un Staret minunat cu pletele albe,intr-o mantie neagra,cu toiagul in mana.

M-a privit binevoitor,iar eu de frica mai ca n-am cazut pe jos; mainile si picioarele incepura sa-mi tremure, voiam sa spun cava, dar limba nu mi se supunea. Staretul m-a insemnat cu semnul crucii si sufletul mi s-a facut usor si vesel. Dupa aceea mi-am facut singur semnul crucii.

Mi-a aratat apoi ,cu toiagul, spre peretele de la asfintit. Apoi, dintr-o data, peretele a disparut, iar eu l-am urmat pe Staret pe un camp verde. Si am vazut o multime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn,de lut si de aur.L-am intrebat pe Staret: Ale cui sunt aceste cruci? iar el mi-a raspuns cu blandete: "Ale celor care au patimit pentru credinta in Hristos si pentru cuvantul lui Dumnezeu au fost ucisi si au devenit mucenici."

Si iarasi am mers mai departe. Deodata am vazut un rau plin de sange si l-am intrebat pe Staret: Ce sange este acesta? Atat de mult s-a varsat ? Staretul a privit in jur , zicand :

" Acesta este sangele drept-maritorilor crestini"!. Mi-a aratat apoi un nor si am vazut mai multe sfetnice albe arzand , care incepusera sa cada la pamant ,unele dupa altele, cu zecile, cu sutele. Si cazand la pamant, se stingeau prefacandu-se in praf si cenusa.

Dupa aceea Staretul mi-a zis : "Vino si vezi!". Si am vazut pe nori sapte sfetnice arzand.Si am intrebat: " Asa vor cadea in erezie Bisericile Domnului, iar cele sapte sfetnice de pe nori sunt cele sapte Biserici Apostolesti si Sobornicesti care vor ramane pana la sfarsitul lumii.

Staretul mi- aratat apoi in sus,si atunci am vazut si am auzit cantarea ingerilor.Ei cantau : "Sfant,Sfant,Sfant Domnul Savaot"!.Multime multa de norod inainta cu lumanari in maini, cu fete radioase si vesele.

Erau acolo arhierei, monahi, monahii, si un numar mare de mireni , tineri , adolescenti si chiar copii. L-am intrebat pe minunatul Staret : " Acestia cine sunt?". Acestia toti au patimit pentru Sfanta ,Soborniceasca si Apostoleasca Biserica si pentru sfintele icoane!"

L-am intrebat pe Marele Staret daca pot sa ma alatur si eu la aceasta procesiune. Staretul a raspuns : " E prea devreme pentru tine mai rabda , nu este binecuvantare de la Domnul"

Si am vazut iar un sobor de prunci care au patimit pentru Hristos din pricina regelui Irod si au primit cununi de la Imparatul Ceresc . Si iarasi am mers mai departe , si am intrat intr-o biserica impunatoare.

Am vrut sa-mi cruce, dar staretul m-a oprit " Nu trebuie! Aici e uraciunea pustiirii!". Aceasta biserica era tare mohorata. P e masa din altar- stea peste stea; in jur ardeau lumanari de smoala ce trosneau ca vreascurile; potirul era plin cu ceva rau mirositor ;prescurile - insemnate cu stele ; in fata prestolului statea un preot cu fata catranita , iar sub prestol statea o femeie ,rosie toata cu stea in frunte, striga de rasuna biserica : Sunt libera!

Doamne fereste , ce grozavie ! Oamenii aceia incepusera sa alerge ca niste smintiti in jurul prestolului, sa strige , sa suiere, sa bata din palme si sa cante cantece dezmatate.

Si deodata a strafulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet napraznic, pamantul s-a cutremurat si biserica s-a prabusit : si femeia si oamenii aceia si preotul s-au pravalit cu totii in adancul beznei, in abis.

Doamne fereste si apara , ce grozavie!

Am privit inapoi.

Staretul se uita la ceva, m-am uitat si eu. " Parinte , spune-mi ce-i cu aceasta infricosatoare biserica?" Acestia sunt "cetatenii universului" ,ereticii, cei care au parasit Sfanta si Soborniceasca Biserica si au acceptat innoirile , cares unt lipsite de harul lui Dumnezeu: intr-o astfel de biserica nu se posteste si nu poti sa te impartasesti! M-am infricosat zicand: Doamne vai noua, ticalosilor- moarte"!. Staretul m-a linistit insa, spunandu-mi : " Nu te scarbi, ci roaga-te! .Si iata, am vazut o multime de oameni care se tarau, chinuiti de o sete cumplita, iar pe frunte aveau stele.

Cand ne-au zarit, au inceput sa strige: " Sfintii Parinti, rugati-va pentru noi. Tare greu ne este si nu putem sa ne rugam.Tatii si mamele noastre nu ne-au invatat Legea lui Dumnezeu. N-aveam nici numele lui Hristos, n-am primit Sfantul Mir, nici pe Duhul Sfant, iar semnul crucii l-am refuzat!". Si au inceput sa planga.

L-am urmat pe staretul ,care mi-a facut semn cu mana:" Vino si vezi! .Si am vazut un munte de trupuri neinsufletite, manjite cu sange. M-am speriat foarte si l-am intrebat pe staret: Ale cui sunt trupurile acestea?"

" Aceastea sunt trupurile celor din cinul monahicesc care au refuzat sa primeasca pecetea antihristica si au suferit pentru credinta lui Hristos, pentru Biserica Apostolica. Pentru asta s-au invrednicit de sfarsit mucenicesc, murind pentru Hristos. Roaga-te pentru robii lui Dumnezeu."

Deodata Staretul s-a intors spre nord ,facandu-mi semn cu mana. M-am uitat si am vazut un palat imparatesc.

In jurul lui lergau caini, fiare turbate si scorpioni cese catarau, zbierau ,isi infigeau coltii. Iar pe tron l-am vazut sezand pe tar. Cu fata palida,plina de barbatie, citea rugaciunea lui Iisus. Brusc a cazut mort.Coroana s-a rostogolit. Unsul lui Dumnezeu a fost calcat in picioare de fiare. M-am ingrozit si am plans amarnic. Staretul mi-a pus mana pe umarul drept: la-m vazut pe tarul Nicolae al II- lea in lintoliu alb. Pe cap avea o cununa de ramurele infrunzite; cu fata palida, insangerata, la gat purta o cruce de aur.

Soptea incetisor o rugaciune. Dupa care mi-a zis cu lacrimi in ochii: " parinte Ioane, roaga-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor crestini ca am murit curajos, ca un tar- mucenic pentru credinta lui Hristos si Biserica Drept-maritoare. Spune-le pastorilor apostolesti sa slujeasca o panihida frateasca pentru mine, pacatosul. Sa nu cautati mormantul meu"!

Apoi totul a disparut in ceata. Am plans mult si m-am rugat pentru tarul-mucenic. De frica imi tremurau mainile si picioarele. Staretul a rostit: Voia lui Dumnezeu! Roaga-te si spune-le la toti sa se roage!..Vino si vezi!. Si iata, am vazut zacand o sumedenie de oameni morti de foame,unii rodeau iarba si verdeata. Cadavrele altora erau sfasiate de caini si o duhoare cumplita umplea tot locul.

Doamne, nu ami au oamenii credinta! Din gura lor ies cuvinte de hula, pentru asta vine mania lui Dumnezeu! Si iata, am vazut o movila inalta de carti si printre ele se tarau niste viermi ce raspandeau o duhoare insuportabila. L-am intrebat pe Staret ce fel de carti erau acelea!

'' Carti , ateiste, hulitoare de Dumnezeu, care-i vor smintii pe toti crestinii prin invataturi straine!" Dar de indata ce staretul s-a atins cu toiagul de carti , ele s-au aprins si vantul a imparstiat cenusa.

Dupa aceea m-am uitat si am vazut o biserica. Pe jos, de jur imprejur, se tavaleau vrafuri de pomelnice. M-am aplecat ,vrand sa le citesc. Staretul insa mi-a zis : Aceste pomelnice zac de multi ani si preotii le-au uitat: nu le citesc, nu au timp, iar cei raposati roaga sa fie pomeniti!" Am intrebat: Si atunci, cand vor fi pomeniti? Staretul a raspuns: Pentru ei , se roaga ingerii!"

Am mers , deci mai departe si Staretul mergea asa de repede incat de- abia reuseam sa ma tin dupa el.

" Vino si vezi"- a spus Staretul. Si am vazut o masa mare de oameni , gonita din urma de niste draci uraciosi, care-i bateau cu pari, cu furci si cu cangi.L-am intrebat pe Staret: Acestia cine sunt?

Staretul a raspuns : Acestia sunt cei ce s-au lepadat de sfanta credinta si de Biserica Apostoleasca si Soborniceasca si au schimbat credinta". Erau acolo ,preoti, monahi si monahii,mireni care au nesocotit Taina Cununiei, betivi ,hulitori de Dumnezeu,clevetitori. Fetele lor erau strasnice, iar din gura iesea o duhoare respingatoare. Lovindu-i fara mila, demonii ii manau intr-o prapastie ingrozitoare, din care izbucneau flacari sulfuroase cu miros greu. M-ma inspaimantat foarte si mi-am facut semnul crucii: Izbaveste-ma Doamne , de asa soarta.

Si iata ma vazut o masa mare de oameni ,tineri si batrani,imbracati in straie ciudate, carand o stea imensa in cinci colturi; la fiecare colt atarnau cate doisprezece draci; in centru, satana insusi statea protapit cu niste coarne zdravene, cu capatana de paie, iar din gura ii curgeau balele veninoase peste norod, de- a valma cu cuvintele: Sculati ,voi, cei pecetluiti cu blestemul...."Imediat s-a prezentat un card de draci,punandu-le la toti pecetile: pe frunte si pe mana dreapta.L-am intrebat pe Staret : Asta ce inseamna?. Acestea sunt pecetile Antihristului" .

Mi-am facut semnul crucii si l-am urmat pe Staret. Deodata el s-a oprit, aratand cu mana spre rasarit. Si iata, am vazut un sobor mare de oameni cu chipurile vesele, cu cruci in mana, pretutindeni- lumanari aprinse; in mijloc se afla un prestol inalt, alb ca zapada; pe prestol- Crucea si Evanghelia, deasupra prestolului, in aer- o coroana imparateasca de aur.

Pe coroana era scris cu litere aurite: "Pentru putina vreme". In jurul prestolului stateau patriarhii,episcopii,preotii, monahii ,monahiile, mirenii. Toti cantau: Slava lui Dumnezeu in Ceruri si pe pamant pace !"

De bucurie mi-am facut semnul crucii, multumindu-I lui Dumnezeu pentru toate! Deodata Staretul a facut semn cu crucea in sus de trei ori si ma vazut o gramada de cadavre zacand in sange omenesc, iar pe deasupra zburau ingerii, luand sufletele celor ucisi pentru cuvantul lui Dumnezeu si cantand: " Aliluia". Ma uitam si plangeam amarnic.

Staretul m-a luat de mana, poruncindu-mi sa nu plang: Voia lui Dumnezeu! Domnul noastru Iisus Hristos a patimit, varsandu-Si preacuratul Sau sange pentru noi. Asa si cei ce nu vor primi pecetea Antihristului, toti isi vor varsa sangele, dobandind mucenicia si luand cununa cereasca!

Staretul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu si a aratat spre rasarit. Se implinisera cuvintele proorocului Daniel despre " uraciunea pustiirii"

Si iata , ma vazut deslusit cupola templului de la Ierusalim.

Sus, pe cupola, era infipta steau. In interiorul templului se inghesuiau milioane de noroade, si inca mai incercau sa patrunda ianuntru. Am vrut sa-mi fac semnul crucii ,dar Staretul m-am oprit zicand: "Aici este uraciunea pustiirii"

Am intrat si noi in templu. Era plin de lume: am vazut tronul, peste tot ardeau lumanari de seu; pe tron statea imperatorul in porfira de culoare stacojie; pe cap avea coroana de aur cu stea. L-am intrebat pe Staret: Cine este acesta? El a raspuns: Antihristul!

De statura inalta, cu ochii ca jaratecul, cu sprancenele negre, cu cioc , fioros la fata, viclean, perfid , strasnic.

Sta cocotat pe un tron cu mainile intinse catre popor iar la degete avea gheare ca de tigru si racnea: Eu sunt imperatorul si Dumnezeul si stapanitorul.Cine nu va primi pecetea mea, aceluia moarte!" toti au cazut la pamant si i s-au inchinat, iar el a inceput sa le puna peceti pe frunte si pe maini ca sa primeasca paine si sa nu moara de foame si sete.

Intre timp slugile Antihristului au adus cativa oameni cu mainile legate, ca sa-i sileasca sa se inchine. Dar ei au zis: Noi suntem crestini si credem in Domnul nostru Iisus Hristos!" Antihristul intr-o clipa le-a taiat capetele si s-a varsat sange cestinesc.

Dupa aceea au adus la tron pe un tanar, ca sa i se inchine Antihristului, dar tanarul a strigat cu glas tare: Eu sunt crestin, cred in Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu esti trimisul si sluga satanei!"

La moarte a racnit Antihrist.

Iar cei ce primisera pecetea , cadeau la pamant si se inchinau lui.

Deodata s-a auzit un tunet, au stralucit mii de fulgere, lovind cu sageti de foc in slugile Antihristului. O sageata uriasa a stralucit fulgerator si o valvataie de foc a cazut drept in capul Antihristului.

Am simtit cum Staretul m-a luat de mana si am mers mai departe. Si am vazut sange crestinesc.

Atunci mi-am amintit de cuvintele Sfantului Ioan Teologul din nApocalipsa: si va fii sange...pana la zabalele cailor!" Doamne Dumnezeule, mantuieste-ma! Si am vazut ingerii zburand si cantand : Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot!"

Staretul a privit inapoi si a zis : Nu te mahnii, sfarsitul lumii este aproape! Roaga-te lui Dumnezeu. Domnul este milostiv cu robii Sai!

Timpul era pe sfarsite.

Staretul a aratat spre rasarit, apoi a cazut in genunchi, rugandu-se: m-am rugat si eu impreuna cu el.

Dupa aceea Staretul incepu sa se desprinda cu repeziciune de la pamant, inaltandu-se spre cer: de -abia atunci am strigat: Parintele care-ti este numele?

SERAFIM DE SAROV!. raspunse bland Staretul.

" Sa scrii tot ce ai vazut, pentru crestinii dreptmaritori!"

Deodata deasupra capului a rasunat parca un clopot imens si auzindu-i dangatul , m-am trezit.

Doamne , blagosloveste si ajuta-ma cu rugaciunile Marelui Staret! Tu mi-ai descoperit aceasta vedenie cereasca mie, pacatosului Tau rob Ioan, preotul din Kronstadt!"