"Un taran care nu
era foarte mare stiutor de carte nu mergea nicaieri fara a lua cu el si cartea
de rugaciuni.
Memoria nu-l ajuta foarte tare ca sa invete rugaciunile pe de
rost, astfel ca pe unde mergea, lua cu el si cartea, care de acum era roasa de
vreme si avea toate foile ingalbenite de atata buchisit.
Intr-o zi taranul
nostru pleca cu caruta intr-o graba foarte mare, iar dupa ce merse multe
stadii, isi aduse aminte ca ar cam fi ora rugaciunii.
Scotoci in traista, dar
vazu ca nu-si luase cu el cartea de rugaciuni. Uitase sa verifice de acasa daca
are cartea in traista sau nu.
Se supara si se mahni. In mersul calului asa, se
stradui din rasputeri sa-si aduca aminte o rugaciune, dar in nici un fel nu
reusea, aproape ca-i venea sa planga cand, din senin, ce se gandi:
"Doamne, Tu care esti bun si le stii pe toate si pe toate le ierti!
Uita-te si la mine pacatosul ca mi-am uitat acasa cartea de rugaciuni! Si
fiindca altceva nu ma pricep a face uite, jumatate de ora eu o sa rostesc
alfabetul de la cap la coada...Si de acolo sa alegi Tu literele care alcatuiesc
rugaciunile, caci Tu le stii pe toate si uite asa poate voi simti si eu ca ma
rog!
Se spune ca un inger, auzind aceasta, a spus in sinea lui: "Viu
este Domnul, Dumnezeul nostru ca nu am auzit pana astazi o rugaciune mai
puternica ca aceasta de acum, a taranului”…
Nota : Povestire preluata din " Crestin Ortodox "
minunată pildă! da, Dumnezeu ia seama la ce-i în inima noastră, asta-i bine de luat aminte :)
RăspundețiȘtergere