Credinta Ortodoxa

Unica osandire ingaduita

Acest subtitlu este al 5-lea capitol din cartea intitulata "Vederea pacatelor noastre" scrisa de Arhimandritul Serafim Alexiev .

Cartea aceasta este o talcuire la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul.

"Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu!"

Probabil multi au aflat-o.

Acum ceva vreme, ii spuneam unei perosoane foarte apropiate mie ca am un "ghimpe in deget" si am rugat-o sa ma ajute sa-l scot. Intelegand vorbele mele si bucurandu-se ca ma deranjeaza a venit dupa cateva zile si mi-a daruit aceasta carte.

Continutul ei este mai mult decat o apa limpede si buna la gust, este usurarea ce mi-a venit dupa ce mi-am scos ce ma deranja, dar am vrut sa transcriu aici pe blogul meu doar al 5 -lea capitol. De ce ?

Pentru ca sunt ortodoxa. Doar pentru ca sunt ortodoxa...

Dumnezeu sa ne ajute, sa ne pastram Credinta Ortodoxa, pana la ultima suflare!

---------------------------------------------------------------------

"In istorisirile de demult citim: Un sihastru a vazut pe un oarecare frate al sau ca gresea si a inceput sa se tanguiasca: " Vai mie! Cum fratele meu greseste acum, poate si eu voi gresi maine!" Dupa aceasta,intorcandu-se catre ucenicul sau, a adaugat. "In orice greu pacat ar cadea in prezenta ta vreun frate, tu sa nu il osandesti! Ci chiar trebuie sa fii incredintat ca tu pacatuiesti mai mult decat el, chiar daca acesta ar fi un om de lume.

Ca o exceptie de la aceasta pravila trebuie sa fie situatia in care auzi pe cineva ca aduce hula lui Dumnezeu ori ca vorbeste ceva eretic."

Aceasta povestire de la Sfintii Parinti ilustreaza in chip minunat raspunsul ortodox despre cum trebuie sa fie relationarea noastra catre cele doua posibile chipuri de oameni pacatosi: 1) cei ce pacatuiesc in comportarea lor morala si 2) cei ce pacatuiesc impotriva credintei.

Catre primii trebuie sa avem ingaduinta si sa nu-i osandim, deoarece si sufletele noastre sunt pacatoase, iar prin osandire devin si mai pacatoase. Insasi Biserica cu marinimie rabda si lecuieste asemenea pacatosi, asteptand pocainta si indreptarea acestora. La astfel de pacatosi se refera dumnezeiestile cuvinte ca trebuie intotdeauna sa-i iertam daca se caiesc, si nu doar de sapte ori pe zi, ci pana la" saptezeci de ori cate sapte"( Mt.18, 21-22; vezi Lc.17,4 )

Catre ceilalti insa ni s-a poruncit sa nu fim ingaduitori, ci cu multa luare aminte, critici si fara de impacare.

Sfantul Apostol Pavel, care ne invata de fiecare data sa nu defaimam pe semenii nostri pentru slabiciunile lor morale,nici sa-i dispretuim, ci cu dragoste sa-i lecuim ( vezi Cor.13, 1-7 ) devine dintr-o data foarte aspru cand se pune problema celor ce gresesc impotriva curatiei credintei.

Ingrijorat parinteste pentru cei neputinciosi( vezi Tesal.2, 7-8)...el devine foarte vehement impotriva ereticilor : " Paziti-va de caini! Paziti-va de lucratorii cei rai! (Filip. 3,2 ). Luati aminte sa nu va fure mintile cineva cu filosofia si cu desarta inselaciune din predania omeneasca, dupa intelesurile cele slabe ale lumii, si nu dupa Hristos!" ( Col. 2,8 ). De ce el este atat de taios fata de invatatorii cei mincinosi ? Pentru ca, fara discutie, invataturile cele mincinoase sunt otrava pentru suflet, iar purtarea fara discernamant catre ei si implinirea unor asemenea invataturi conduc catre pieirea vesnica.

Insa erezia este de-a dreptul pierzare.

Nicaieri in Sfanta Scriptura nu intalnim indicatii ca am putea sa iertam pacatele impotriva credintei poruncite de Dumnezeu....

Cei ce pacatuiesc impotriva credintei ortodoxe pacatuiesc direct impotriva lui Dumnezeu si nu impotriva oamenilor. Ei hulesc Adevarul relevat, si nu parerile oamenilor obisnuiti. De aceea s-a spus:" De omul eretic, dupa intaia si a-doua mustrare, departeaza-te!" ( Tit 3,10 ). Chiar Sfanta Biserica, aceasta grijulie Maica pentru fii ei care gresesc, este foarte aspra fata de eretici.

Dupa chemarea repetata spre venirea in fire si pocainta, prin refuzul din partea lor de a se pocai, ea ii indeparteaza de comuniunea sa ca neintelepti si indarjiti, stricatori ai adevarurilor dumnezeiesti. Insa cei eretici nu pot sa ramana madularele ei, chiar daca mai inainte au fost( I In. 2,19). Ei nu mai apartin organismului binecuvantat, pentru ca s-au indepartat de Adevar, adica de Dumnezeu, care este Insusi Adevarul (Evr.10,10; In.14,6) si s-au unit cu minciuna, adica cu diavolul, numit mincinos si tatal minciunii(In.8,44).

Cum nu poate fi nici o partasie intre lumina si intuneric, tot astfel nu poate sa existe nici o partasie bisericiasca de rugaciune si de Taine intre crestinul ortodox si eretic.

Caci primul, desi pacatos, din toata inima a imbratisat dogmele revelate, s-a smerit inaintea acestora, traieste si se mantuieste prin acestea, in timp ce ultimul este un mandru inchinator la ratacirile sale prin care si piere.

Ce este erezia?

Invatatura mincinoasa care, mai putin ori mai mult, denatureaza adevarata invatatura dumnezeiasca si lucreaza cu viclenie sa o schimbe si chiar sa se inalte in locul ei. Adevarurile de credinta ne-au fost relevate odata pentru totdeauna( Iuda 1,3) de Dumnezeu! Iar eresurile sunt nascocirea diavolului, care nezuieste sa semene samanta discordiei in inimile oamenilor si sa-i rupa de al Dumnezeu, sa-i dezbine,sa-i faca sa se certe intre ei si astfel sa-i stapaneasca.

Adevarul conduce catre Dumnezeu. El ne invata sa marturisim Sfanta Treime: sa ne inchinam lui Dumnezeu Tatal , Fiului Sau Cel dumnezeiesc care a venit pe pamant sa ne rascumpere din pacatele noastre si de asemenea Duhului Celui dumnezeiesc, Care este Duhul Adevarului( In.15, 26) si care ne invata la orice adevar(In. 16,13).

Viata vesnica se dobandeste prin cunoasterea Adevaratului Dumnezeu Celui Unu si a Celui trimis de El- Iisus Hristos( In. 17,3), iar ratacirea ca rod al duhului intunecat al rautatii, intuneca si pierde pe om.

Ca sa ne fereasca de o asemenea pierzanie, Sfantul Apostol Pavel, insuflat de Sfantul Duh, scrie :" Si va indemn fratilor, sa va paziti de cei ce fac dezbinari si sminteli impotriva invataturii pe care ati primit-o! Departati-va de ei!( Rom. 16,17).

Din aceeasi pricina, canoanele apostolice interzic foarte aspru partasia la rugaciune cu ereticii, poruncind :" Daca cineva se roaga cu cel ce nu are partasie cu Biserica, fie chiar si in casa lui, sa fie afurisit! ( Canoanele Sfintilor Apostoli 10,45,61; Laodiceea 6,32,33 ).

Sinoadele generale si locale ale Sfintei Biserici Ortodoxe au avut ca cea mai importanta sarcina a lor sa pazeasca mostenirea invataturii apostolice fara pata fata de eresuri ( Tim. 6,3). Ele au impus ereticilor sa se smereasca inaintea adevarului dumnezeiesc pastrat in Biserica si sa se lepede de invatatura lor cea mincinoasa. In caz de impotrivire Biserica i-a excomunicat...Insa Biserica nu a procedat cu asprime,ci, din contra, plina de iubire.

Plina de iubire si catre eretici, si catre fii ei credinciosi.

Prin excomunicarea celor ce s-au abatut de la adevar, ea a facut o ultima si mareata incercare sa-i intelepteasca, oferindu-le posibilitatea ca in urma excomunicarii, sa se pocaiasca daca doresc. Iar catre adevartii ei fii, aceasta a fost plina de grija, pazindu-i de eresurile pierzatoare.

Caci se stie ca eresul, ca nascocire a diavolului, conduce la iad. Procedand cu asprime catre eretici, Biserica nu a urmarit vreun oarecare capriciu omenesc, ci porunca limpede a lui Hristos, care spune despre omul de neindreptat:"Iar de ne va asculta nici de Biserica, sa-ti fie ca un pagan si vames!( Mt.18,17)

Aceste principii de veacuri ale Bisericii, pastrate cu sfintenie pana de curand, sunt incalcate astazi de catre o multime de crestini ortodocsi, sub influenta ratacirilor mderne si mai cu seama a asa-numitei miscari ecumenice,infiintata de Consiliul Mondial al Bisericilor. Aceasta miscare este la temelia ei de origine protestanta. Cu ea colaboreaza strans si romano- catolicismul, chiar daca din considerente tactice, acesta pana astazi, in mod formal,nu intra in aceasta comunitate ecumenica.

La ea participa aproape toate sectele si eresurile din lumea de astazi, care se autointituleaza in chip cu totul nedrept-biserici.

Ecumenismul pretinde ca poate sa uneasca pe ortodocsi cu ereticii si chiar cu cei de alte religii. Sub influenta lor si sub influenta spiritului umanismuluiinselator al lumii de astazi, multi spun acum: " Ce rau este in faptul ca toti credinciosii de pe pamant sa se uneasca si sa inceteze sa se mai certe intre ei?"

Argumentul este la infatisare foarte laudabil, atata timp cat fundamenteaza pe dorinta de pace. Se stie ca nici un om intelept nu doreste sa aibe razboi.

Insa in spatele acestei minunate propuneri se ascund nu planuri luminoase, ci planuri intunecoase, diavolesti, de suestimare a adevarului dumnezeiesc, de aliniere a adevaratei Biserici a lui Hristos, cu adunarile ereticilor care pretind ca ele sunt adevarate "biserici" si de subminare a vesnicelor temelii ele uneia, sfinte , sobornicesti si apostolesti Biserici, intemeiate de Mantuitorul, care este doar Ortodoxia.( Mt.16,18)

Mantuitorul a spus: '" Feriti-va de prorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori! Dupa roadele lor ii veti cunoaste( Mt.7, 15-16).

Sa vedem care sunt roadele participantilor la ecumenism, porniti sa se uneasca cu ereticii! Militand, chipurile, pentru indepartarea vrajbei cu cei excomunicati, ei intra in conflict ideologic cu propria lor Biserica si cu semenii lor.

Creand legaturi cu heterodocsi, ei rup legaturile cu fratii lor ortodocsi care nu doresc sa incalce pravilele apostolice prin rugaciuni facute laolalta cu ereticii si care nu indraznesc ca calce in picioare cuvantul lui Dumnezeu in care citim:" Daca cineva vine la voi si nu aduce invatatura aceasta, sa nu-l primiti in casa si sa nu-i ziceti: " Bun venit! Caci cel ce-i zice :Bun venit! se face partas la faptele lui cele rele.( II In.1,10)

Pana unde se poate ajunge pe aceasta cale a ecumenismului?

Pana la infratirea cu ereticii si pana la ruperea legaturilor fratesti cu ortodocsii.

Nu este oare acesta un plan diavolesc de sfarsire a unitatii ortodoxiei, pe motivul ca se lucreaza chipurile, spre a se ajunge la idealul indicat de Hristos- ca toti sa fie una(In.17,21)?

Insa Mantuitorul niciodata nu a dorit sa existe partasie intre adevar si minciuna. Intre ortodoxie si invatatura mincinoasa, intre lumina si intuneric, intre Hristos si Veliar ( Cor.6,15)

Dimpotriva El vine sa aduca dezbinare intre sufletele credincioase si diavol. Cuvintele Lui dumnezeiesti sunt limpezi si indiscutabile :" Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace ci sabie!"( Mt.10,34; Lc.12,51)

El intr-adevar Se roaga pentru unitate, insa pentru unitatea in Adevar si nu impotriva Adevarului.

Daca sectantii, ereticii, invatatorii cei mincinosi doresc sa se lepede de ratacirile lor si sa se intoarca in sanul Credintei Ortodoxe, atunci aceasta va fi implinirea Testamentului lui Hristos- ca toti sa fie una(In. 17,21).

Iar atunci bucuria in cer va fi nesfarsita. Insa atata timp cat exista despartire de Adevar, nu poate sa existe o turma si un pastor(In. 10,6). Hristos nu include pe toti in turma Sa....:"Dar voi...nu sunteti dintre oile Mele(In.10,26). Si daca dupa cuvintele lui Hristos, exista oi care nu sunt din staulul Sau, si pe care El insusi nu le primeste din pricina necredintei in El, de neconceput si inselatoare este propovaduirea unitatii celei mincinoase a ecumenismului.

...Dar ca sa intre in ea, ei trebuie sa auda glasul Mantuitorului, adica sa primeasca fara obiectii Adevarul vestit de El asa cum Il primeste si Il propovaduieste Biserica Ortodoxa, intemeiata de El ca stalp si temelie a adevarului(Tim.3,15).

Aceia care nu primesc intregul adevar dumnezeiesc, ci doar o parte din el, si care-l amesteca cu minciuna nu apartin turmei lui Hristos.

Tot astfel si aceia care in aparenta sunt in staul,dar launtric se rup de El, de dogmele si canoanele Lui, nu sunt madulare ale Lui. Aceasta va devenii limpede daca nu acum, atunci neindoielnic la infricosatoarea Judecata a lui Hristos.

Duhul umanist inselator al timpurilor noastre schimba duhul clasic evanghelic si asaza pecetea sa de gandire chiar si asupra crestinilor ortodocsi invatati.

Acest duh umanist inselator este intru totul limpede impotriva Sinoadelor Ecumenice si atrage pe multi catre incalcarea Adevarului( Tesal.2,3) . El ii indeamna catre neascultarea de Maica Biserica. Aceasta face de neimpacat eresul cu invatatura sanatoasa, dar astazi se insufla intelegerea gresita de egalitate in drepturi intre minciuna diavoleasca si adevarul Revelatiei dumnezeiesti.....

Exista autori ortodocsi moderni precum Serghei Bolsakov si altii asemenea, care vorbind despre nevoitorii contemporani, subliniaza ca cea mai importanta calitate a acestora faptul ca ei nu au osandit pe nimeni- nici chiar pe eretici. Prin asemenea semne ale egalitatii intre osandirea interzisa si cea ingaduita, astfel de autori introduc tainic tendinta pagubitoare de a fi amestecat adevarul cu minciuna in vantajul indiferentei credinte ecumenice, lucru care inlesneste unirea Ortodoxiei cu celelalte marturisiri si chiar si cu religiile pagane.

Serghei Bolsakov da ca pilda de o asemenea "neosandire" pe raposatul arhiepiscop de Canterbury William Temple.

Intr-adevar , William Temple nu a osandit nici pe cei mai vaditi eretici in biserica sa. Ca un mare ecumenist, el a impartasit principiul pierzator al universalitatii, conform caruia toti pot sa se uneasca cu toti, indiferent de neintelegerile dintre ei privitoare la dogme.

Dupa ce in 1954, a fost creara baza ecumenismului, pastrand un minim dogmatic de unire a credintelor crestine- la care s-a luat credinta minimala in Hristos ca Dumnezeu si Mantuitor-, W.Temple a marturisit ca neacceptarea acestei baze nu trebuie sa fie o piedica, pentru ca ecumenistii sa continue sa colaboreze si cu alte denominatiuni si culte care nu recunosc pe Dumnezeu ca Mantuitor.

Ce altceva poate sa semnifice acestea, decat de larga deschidere a portii pentru unirea Adevarului cu minciuna?

Unii vor incerca sa indreptateasca neosandirea ereticilor cu argumentul ca ea se savarseste in numele pacii si al indepartarii razboiului. Insa cine atata razboiul?

Tocmai acele forte masonice intunecate care propovaduiesc si amestecarea marturisirilor, si apropierea credintelor! Scopul lor nu este indepartarea infricosatorului pentru noi toti razboi, ci nimicirea Adevarului si aducerea crestinilor ortodocsipana la renuntarea la acest Adevar( II Tesal.2,3).

Sa ilustram aceste idei cu un exemplu printr-o povestire:

Intr-o padure intinsa traiau multi iepuri , caprioare, si cerbi. Pentru toti ere destula pasune. Animalele erau fericite si-si petreceau zilele in pace. Insa in apropiere pandeau lupii. Din timp in timp acestia atacau blandele caprioare si le sfasiau pe unele dintre ele. Nu era astamparata foamea lupilor, cai caprioarele si iepurii earu animale foarte prevazatoare si se ascundeau cu iscusinta.

S-au strans atunci lupii la sfat ca sa hotarasca chestiunea privitoare la hrana intr-o vreme de restriste. Cel mai viclean batran lup, viclean precum un diavol, a spus:

-Am nascocit un plan. Vom aprinde padurea si astfel vom avea la indemana toti iepurii, caprioarele si cerbii din ascunzisurile lor...., si dupa aceea,....voi banuiti ce putem sa facem dupa aceea!......

Planul a fost acceptat si apdurea incendiata.

-Incendiu! Incendiu!- s-au auzit intr-o dimineata strigate de groaza.

Au iesit nelinistite din barlogurile si ascunzisurile lor toate animalele.....Toate erau speriate si blande in fata nenorocirii generale.

-Ce va mirati?!- a srigat batranyul lup catre surorile lor ierbivore. Hai sa ne infratim si sa fugim cu totii impreuna! Fugiti cu noi! Noi stim unde este neprimejdios.

O caprioara batrana intelepta s-a intors catre surorile sale mai tinere si le-a strigat:

- Nu trebuie mers impreuna cu lupii! Sa fugim de foc, insa nu impreuna cu vrejmasii nostrii, ci in alta directie.

Unele au ascultat-o si au pornit impreuna cu ea. Insa cele mai multe dintre ierbivore s-au despartit de ea si au urmat lupilor.

-Unde sunt toti, acolo vom fi si noi!- au spus ele

-In mijlocul multimii vom fi mai linistite!

Toate animalele, unele de-a stanga impreuna cu lupul in frunte, iar altele de-a dreapta impreuna cu intelepta caprioara, au inceput o fuga nebuna si au iesit din raza focului. Insa cand au ajuns la "loc sigur", lupii insetati de sange s-au napustit peste suratele lor ...lipsite de aparare si au organizat un sinistru ospat....

O asemenea soarta pregateste oilor ortodoxe ale lui Hristos incepatorul atatator al infernelor focuri duhovnicesti....

Insa cine se gandeste la acestea? Cine are drag de vesnica lui mantuire?

Cine vede in unul si acelasi chip si pe atatatorul razboaielor , si pe mincinosul propovaduitor al pacii?!

Totul se amesteca in timpul nostru nefericit, al stiintelor materialiste si al intunericului duhovnicesc!

Defaimarea semenilor pentru pacatele lor morale, deja nu mai socheaza pe nimeni, in ciuda faptului ca aceasta este interzis limpede de Dumnezeu( Mt.7,1-3; Lc.6,37) si ca naste razboaie de fiecare zi intre oameni.

Insa ridicarea glasului fata de pacatele impotriva adevaratei credinte se socoteste ca ingustime a mintii.

A manifesta ura fata de vrajmasii personali este considerat un lucru normal.

Insa ura impotriva invataturii mincinoase pe taram religios este un sentiment neinteles pentru multi, in ciuda faptului ca, insusi cuvantul lui Dumnezeu ne indeamna categoric la aceasta prin gura Sfantului Proroc David, care scrie:" Oare nu pe cei ce Te urasc pe Tine , Doamne, am uarat si asupra vrajmasilor Tai m-am mahnit? Cu ura desavarsita i-am urat pe ei si m-i s-au facut dusmani( Ps.138,21,22)

Merita sa ne oprim atentia acestor ganduri importante ale psalmilor. Ce se intelege aici prin vrajmasii lui Dumnezeu? Sfantul Atanasie cel Mare raspunde:

"Vrajmasii lui Dumnezeu sunt in primul rand si in adevaratul sens al cuvantului, demonii cei necurati; in al doilea rand dupa demoni, sunt aparatorii inchinatii la idoli si incepatorii eresurilor".

Insa cum poate cuvantul lui Dumnezeu sa propovaduiasca ura?

Trebuie sa subliniem ca in mod evident aici nu este vorba de ura obisnuita, pe acre omul o incearca fata de propriii lui dusmani, intrucat chestiunea nu se refera la un asemenea fel de dusmani, ci la vrajmasii lui Dumnezeu.

De aceea aceasta ura incercata fara de ei nu este pacat.

Aceasta nu intamplator este numita "ura desavarsita".

In ura catre proprii dusmani exista patima,rautate, razbunare,-manifestari ale nedesavarsirii omenesti. Iar in ura catre vrajmasii lui Dumnezeu, asa cum a incercat-o blandul David, nu exista asemenea nedesavarsiri......

Iar privitor la acestea lucrurile sunt atat de limpezi si de simple! La apararea Sfintei Ortodoxii de eresuri ,nu este vorba de dreptatea noastra, ci de dumnezeiasca dreptate si de adevar.

Dumnezeu, Care este Insusi Adevarul( Ierem.10,10) a descoperit prin Dumnezeiasca Scriptura mantuitoarele adevaruri de credinta. Ele provin nu din mintile oamenilor, ci din Dumnezeiasca Descoperire a Vechiului si Noului Testament. Transmise prin barbati alesi de Dumnezeu, aceste adeavaruri au pregatit in epoca Vechiului Testament mantuirea intregii omeniri afundate in ratacirile pagane.

In Noul Testament,Insusi Domnul nostru Iisus Hristos,Fiul lui Dumnezeu, ne-a descoperit adevarurile despre Dumnezeu Unul dupa Fiinta si Intreit in Persoane, despre purtarea Sa de grija asupar intregului neam omenesc, despre rascumpararea savarsita de Fiul lui Dumnezeu, despre iertarea care se obtine prin credinta si fapte bune, despre preotia primita prin continuitate apostolica, despre Tainele prin care ni se transmite Harul, despre Biserica, intemeiata pe adevarata credinta in Iisus Hristos(Mt.16, 16-18) si menita sa fie pentru cautatorii mantuirii ca o Arca a lui Noe in mijlocul oceanului ratacirilor pana la sfarsitul lumii, si celelalte.

Abaterea de la Sfanta Ortodoxie,este prin urmare,o nenorocire in mod hatarat.

Iar a ramane in Adevar in ciuda smintelilor de astazi este o temelie a nadejdii ca Dumnezeu ne va milui.

Cel ce crede in adevarurile Revelatiei dumnezeiesti aduce cinstire lui Dumnezeu. Iar cel ce se impotriveste acestora, Il scoate pe Dumnezeu mincinos.( I In.5,10)

Iar acest fapt este un sacrilegiu!

Este hula impotriva Sfantului Duh, care nu se va ierta nici in veacul acesta, nici in cel viitor!.( Mt.12,32).

Insa adevarata Biserica a lui Hristos va ramane intreaga pana la sfarsitul lumii, dupa neschimbata fagaduinta a Mantuitorului( Mt. 16,18) si va ramane la locul ei fie doar si in persoana putinilor credinciosi crestini ortodicsi ramasi pana la moarte( Apoc.2,10)

Biserica pluteste si va continuasa pluteasca deasupra noianului ratacirilor si a falselor invataturi ca o adevarata Arca a lui Noe, nazuind catre Araratul, cel ceresc.( Fac. 8,4).

Daca cineva ti-ar spune:<<>>, tu fiule , raspunde-i astfel :

<<>>

Oare nu auzi ce spune Scriptura: Este un Domn,o credinta,un botez! ( Efes.4,5).