Un chip sfant si dulce !

“ Totdeauna obarsia si mediul inconjurator in care traieste o persoana joaca un rol important in formarea caracterului ei. Cei care vin in viata aceasta intr-un mediu bun si binecuvantat, intr-o atmosfera care miroase a tamaie, vor fi judecati foarte aspru. Nu acealasi lucru se poate spune despre cei care, din pricini pe care nu le stim, se nasc in niste familii in care parintii nu au simtaminte binecuvantate, pe care sa le transmita copiilor lor lor. Desigur pentru fiecare se iau in considerare conditiile sub care vine in lume, sub care creste si se fomeaza. Cuviosul si purtatorul de Dumnezeu David, slujitorul si prietenul Preabunului Dumnezeu, s-a nascut in 1519 in Gardinita din Locrida, localitate care astazi se numeste Kiparisi. Parintii lui ,Hristodul si Teodora, erau cinstitori de Dumnezeu si plini de fapte bune.Tatal Cuviosului, care era impodobit cu evlavia si cu dumnezeiescul har, avea si vrednicia preoteasca.(…) Asadar David a crescut in biserica. Adeseori era vazut privind cu insistenta icoanele sfintilor si mai ales icoana SfantuluI Ioan Botezatorul, in fata careie statea ceasuri intregi.

– Parinte , - intreba sotia lui- ce face acest copil in fiecare zi inaintea icoanei Sfantului Ioan Botezatorul? Parca vorbesc impreuna. – Bine ai observant- a raspuns Acela. ( …) – David ce iti place mai mult in biserica ? – Tronul lui Iisus Hristos, ochii Maicii Domnului si aripile Sfantului Ioan Botezatorul.

Intr-o dimineata s-au trezit din somn si nu l-au mai aflat pe David in patul sau. Au iesit afara si l-au cautat, in gradina unde obisnuia sa mearga. Au mers la biserica, l-au cautat prin vecini si peste tot unde ar fi putut merge dis-de-dimineata, dar nu la-u gasit nicaieri. La inceput s-au nelinistit, iar seara cand au ajuns acasa, erau cuprinsi deja de deznadejde.’ Nu cumva s-a dus la mare? Nu cumva a cazut undeva ? Astfel de intrebari le treceau prin minte. Dar cu toate acestea ceva le spunea sa nu se nelinisteasca, caci copilul era atat de atent si cuminte, incat niciodata nu se ingijorasera din pricina lui. A doua zi a aflat tot satul. David a disparut intr-o zi de marti, iar pana joi a aflat tot tinutul de disparitia sa si a fost cuprins de neliniste.” David copilul ce sfant al preotului din Gardinita, a disparut. A plecat de acasa de marti dis-de –dimineata” Preoteasa era la un pas sa-si piarda mintile .

In afara satului era o bisericuta in cinstea Sfantului Ioan Botezatorul.- Parinte nu mergem maine la Biserica SAfantului sa facem o Liturghie? Este si sambata, iar David al nostru il iubea atat de mult pe Sfantul Ioan. Vom merge si noi sa-l rugam pe Sfant pentru copil.Vom chema tot satul si poate rugaciunea vreunui sfant va ajunge la tronul lui Dumnezeu prin mijlocirile Sfantului Ioan Botezatorul. A doua zi preotul si-a luat vesmintele, prescurile si sfantele vase pentru Sfanta Liturghie si impreuna cu copii lui a plecat inainte la biserica Sfantului Ioan. In urma lui trebuia sa vina tot satul. Au ajuns la bisericuta care era descuiata.” Cum am lasat biserica descuiata ? s-a intrebat preotul. A intrat inauntru si ochii i-au cazut pe catapeteasma. “ Doamne, dar ce este aceasta …? “ si-a zis in sine si a cazut in genunchi plangand. Preoteasa , pana sa prinda de veste ce sa intamplat, a auzit pe unul din copii ei straigand cu bucurie” Mama, ia te uita ! David este in fata icoanei Sfantului Ioan cu mainile incrucisate! (…)

 – Ce faci aici copilul meu? – l-a intrebat tatal lui. Cum ai ajuns aici? Unde ai fost atatea zile? – Cum unde am fost ? – a raspuns copilul. Nu ma vedeti ? Sunt in casa Sfantului Ioan Botezatorul. El insusi m-a adus aici, dupa care s-a asezat la locul lui. Iar eu stau si il privesc bucurandu-ma. Nu ma lasa inima sa plec de langa el. Apoi cum as fi plecat singur, nestiind drumul ? – Dar cum te-a adus aici ? Nu vezi ca sfantul este in icoana lui? – Voi nu stiti. Iese si umbla, vorbeste, iti apare si in somn si atunci cand esti treaz. – Ce sunt aceste cuvinte pe care le spui copilul meu ?

– Sunt niste cuvinte adevarate. In acea zi dis- de – dimineata mi-a aparut in somn si m-a intrebat:” Vrei sa vii in casa mea ?, iar eu i-am raspuns :” Unde este casa ta ? Eu stiu ca stai in biserica in icoana ta “. Atunci mi-a spus:” Am si casa. Urmeaza-ma si vei vedea. Si m-am sculat repede si l-am urmat. - ? Dar nu te-ai temut? – Cum sa ma tem , cand Sfantul Ioan era langa mine si ma tinea de mana? Era viu, asa cum este si in icoana. El m-a adus aici si cand am ajuns in fata icoanei lui a intrat in ea. Apoi mi-a spus : Sambata va veni tatal tau si va savarsi aici Sfanta Liturghie”.

De aceea nu m-am intors acasa, pentru ca va asteptam pe voi. Are un chip atat de dulce si de dragostea lui mi s-a umplut inima. Ochii copilului  straluceau si toata fata ii era luminta. Dar era nedumerit si nu intelegea de ce s-au nelinistit parintii si fratii lui pentru el .” Doar v-am spus ca Sfantul Ioan a fost langa mine. Nu ma vedeti ca in fiecare zi merg si stau inaintea lui? Tata, nu l-ai vazut pe Sfantul Ioan cat de mult ma iubeste si cat de multi il iubesc si eu? (…) S-a savarsit Sfanta Liturghie cu intreg satul, intr-o atmosfera de mare evlavie. De acum inainte copilul se misca nestingherit in Biserica Inaintemergatorului pe care il considera prietenul sau.” 

 

 Nota: Fragment preluat din cartea “Cuviosul David Batranul “

Responsabilitatea rugaciunii !

 

“ Multi oameni, chiar daca nu se roaga in mod deosebit, recunosc puterea si valoarea rugaciunii si in momente foarte grele ale vietii lor recurg la ajutorul Bisericii si al manastirii si ii roaga pe preoti si pe monahi  sa se roage pentru ei.

Acesta nu este un lucru rau, insa poate arata ca ei insisi nu vor sa-si asume efortul rugaciunii ( pentru ca rugaciunea necesita un efort ). Daca insa ne doare ceva, cei mai in masura sa ne rugam suntem noi insine. Atunci rugaciunea noastra dobandeste un avant deosebit si poate fi auzita de Dumnezeu. Aceasta rugaciune trebuie sa aiba un corespondent in viata noastra, sa se imbine cu o lupta duhovnicesca mai intensa.

Un tata l-a vizitat pe parintele Paisie.Cu multa durere i-a spus: - Parinte, roaga-te, fa ceva. Copilul meu este foarte bolnav. Batranul i-a raspuns: Eu o sa fac ceva, dar tu ce vei face? Ceva trebuie sa faci. – Ce sa fac, parinte ? Spuneti-mi, si orice imi veti spune o voi face.- Sa duci o lupta.

De exemplu, renunta la o patima de-a ta. Fumezi ? – Da, parinte. – Atunci pentru sanatatea fiului tau, renunta la tigari. Omul a scos imediat pachetul de tigari si l-a lasat acolo, spunand: - Pentru sanatatea fiului meu, din acest moment voi renunta la tigari! Si, intr-adevar, copilul s-a vindecat.

Alta data s-a petrecut o intamplare similara, cu final diferit. Un tata l-a rugat pe batranul pentru fiul lui bolnav. Batranul i-a raspuns cu aceeasi cuvinte:- Eu o sa fac ceva, dar tu ce vei face ? – Orice imi spui, parinte ! Pentru sanatatea fiului meu si daca imi spui sa sar de la etajul al saselea al cladirii unde locuiesc, o voi face. – Bine, a raspuns batranul, nu trebuie sa sari de la al saselea etaj. Renunta la o patima. Daca fumezi, renunta la fumat. Tatal nu a fost de accord. - Parinte , sar de la etajul al saselea, dar la tigara nu pot renunta ! Si, din pacate, copilul lui nu s-a vindecat. Tatal nu a vrut sa contribuie la stradania si la rugaciunea batranului. ‘”

Cocluzie:

Un crestin la- rugat pe parintele Epifanie Teodoropulos: - Parinte rugati-va pentru mine! Parintele Epifanie i-a raspuns foarte intelept: - Copilul meu, daca eu ma rog si tu dormi, nimic nu se va realiza “

 Nota : Fragment preluat din cartea “Sfantul Luca al Cimeii – Minunile contemporane “  Arhimandrit Nectarie

Din Germania la Chicago !

“ Ma numesc G.D. Era in 17 ianuarie 2007, pe atunci locuiam in Germania. Aveam un magazine in orasul Detmolt. Prietenul meu, Th. G., se afla in Chicago si se pregatea sa vina in Grecia.

In ajunul plecarii lui a simtit dureri puternice in zona abdomenului. A fost transportat la spital si doctorii i-au fcaut o injectie cu morfina, ca sa se linisteasca, pentru ca durerea era ingrozitoare si apoi i-au facut analizele. Sotia lui mi-a dat telefon si mi spus ca Th. Se afla la spital si sufera.Mi-a cerut sa ma rog pentru el.In ziua aceea au venit la mine l amagazin, niste prieteni de-ai mei din Grecia si mi-au adus Paraclisul Sfantului Luca si icoana lui. Eu nu il cunosteam pe sfant. Prietenii mei mi-au vorbit despre el. In timp ce vobeam, a telefonat sotia lui Th.Eu , absolut spontan, fara sa ma gandesc prea mult, i-am spus: - Spune-I lui Th. Sa stea linistit. O sa ii trimit in seara asta un nou sfant din Rusia.

Nu stiu cum mi-a venit sa spun asta, dar exact asa s-a intamplat. Sotia lui a crezut asa de mult ceea ce i-am spus, incat s-a dus la spital si l-a intrebat pe sotul ei: - Ce faci, Th ? – Ma doare foarte tare.- Prietenul tau, d, din Germania,mi-a spus ca iti va trimite un nou sfant din Rusia. Oare a ajuns ? – Te rog lasa-ma cu durerile mele ! Nu a trecut nimeni pe aici .Intre timp eu mi-am cerut scuze de la prietenii mei si am urcat in apartamentul nostru, care este deasupra magazinului.Acolo am citit pentru prima data Paraclisul Sfantului Luca si l-am rugat sa merga in America sa il ajute pe Th.

A doua zi  Th.mi-a telefonat si mi-a spus :- Ce legatura ai tu cu sfintii din Rusia? Nu am inteles ce vrea sa spuna. Th. a continuat : - Frate ieri s-a petrecut o mare minune. M-a vizitat insusi Sfantul Luca. Purta halatul alb de doctor. A venit langa mine si eu credeam ca este unul dintre doctorii spitalului. L-am intrebat : - Doctore, ce doresti ? – Sunt Sfantul Luca, doctorul din Rusia, si m-a trimis D. din Germania sa iti alin durerile. M-a atins pe abdomen si imediat au incetat durerile. Pana atunci eram indoit de durere.

Sfantul a plecat, iar eu m-a ridicat,le-am spus doctorilor ca sunt bine si ca plec. Doctorii mi-au spus : - Ce faci, esti nebun ? Eu am insistat si ei m-au pus sa semnez ca plec din spital pe proprie raspundere. Th. a luat bilet de externare si a doua zi a plecat in Grecia.Ajungand in Atena, s-a dus la Manastirea Sagmata si i-a multumit Sfantului Luca. “ 

Nota: Fragment preluat din cartea” Sfantul Luca al Crimeii- Minunile contemporane “

Sunt valori multe,dar de masura bunatatii nu exista nimic !

" Fiecare dintre noi crestinii, trebuie sa staruim pentru o viata imbunatatita, sa fim mai buni. Candva, in satul meu, s-a schimbat preotul, si preotul care a venit era un cunoscut al meu. Atunci am intrebat-o pe mama- mama venind la mine la manastire: ce va predica parintele acesta, care e acum la noi ? Mama saraca- Dumnezeu s-o odihneasca- nu prea tinea minte predicile…nici predicile mele. Stiu ca mi-a spus odata: “ Sa stii ca am inteles toate cele ce ai spus, dar acum daca ma duc acasa sa-I spun lui taica-tau nu mai stiu nimic”. Si, totusi, am intrebat-o din nou : ce le predica parintele  de la noi ? Sarmana, a stat asa putin si nu a zis nimic, si daca a vazut ca starui, a zis : “ Apai, tot ce ne invata, ne invata sa fim buni !”

Mi-am dat seama ca pana la urma, sinteza tuturor ostenelilor noastre, sinteza tuturor stradaniilor noastre pentru noi si pentru altii, asata este : sa fim buni, sa fim mai buni ! Bunatatea este lucrul cel mai de capetenie, poate ca e lucrul cel mai de valoare din cate poate realiza omul in lumea aceasta. Mai sunt si alte valori, fara indoiala. E o valoare sa fii intelligent, e o valoare sa fii realizat, sa ai o infatisare frumoasa, sa ai o situatie buna. E o valoare sa fii conducator de oameni, daca poti ajunge conducator de oameni. Sunt multe valori in lumea aceasta, dar de masura bunatatii nu exista nimic ! "

 Nota : Fragment preluat din cartea “ Cum sa devenim mai buni” autor Arhimandrit Teofil Paraian

Casatoria o cale spre sfintenie !

“ Viata aceasta constituie stadionul unde trebuie sa ne nevoim ca s-o castigam pe cea vesnica. Intrebarea este cum trebuie sa ne nevoim. Sunt fixate in mod clar limitele faptelor care constituie pacatul, sau nu cumva limitele acestea sunt mai largi ? Aceasta zapaceala a oamenilor a ajuns acum intr-o asemenea masura, incat sa li se impute si Sfintilor Parinti ca ei, chipurile,,nu se inteleg intre ei cu privire la faptul unde se opreste viata in Hristos si unde incepe pacatul.

Insa cel ce a cercetat in profunzime si impartial pe Sfintii Parinti, va descoperi ca nu se impotrivesc deloc in acest punct.Dar sa determinam pozitia Bisericii In general. Cred ca suntem cu totii de acord ca desavarsit lucru este sa ne facem sfinti ca Dumnezeu.Si lucrul acesta nu e un simplu cuvant. Ci inseamna, in cuvinte simple si clare, ca trebuie, pe cat e posibil, sa ne limitam grija fata de lucrurile cele pieritoare si pamantesti, ca se ne afierosim mai mult viata noastra in Dumnezeu.

Sa ma explic: Mancarea( hrana) e binecuvantata si Biserica se roaga pentru daruirea ei cu indestulare fiilor ei. Nu este pacat sa mancam hrana care se cere pentru intretinerea noastra. Daca omul limiteaza si aceasta nevoie biologica a sa si grija fata de ea devine faorte mica, incat din aceasta limitare sa iconomiseasca mai mult timp si mai buna dispozitie pentru comuniunea cu Dumnezeu, atunci va lua plata pentru nevoinat in cauza. Sfantul Antonie, si in general, pustnicii, de ce si-au limitat hrana lor pana la cat mai putin posibil ?Foarte simplu, deoarece astfel, limitand si nevoile lor biologice, au ramas mai mult timp neraspanditi in singuar lor grija : unirea lor cu Dumnezeu. Aceasta este lucrul cel desavarsit.

Dar ce se va intampla cu restul oamenilor, care nu au numai grija hranei,ci si alte multe nevoi ? Toti acestia vor merge in iad ? Fireste ca nu ! Biserica ne primeste cu slabiciunile si pacatele noastre. Numai sa ne pocaim pentru ele si sa ne smerim cu adevarat inaintea indelungii rabdari a lui Dumnezeu, Care ne primeste cu toate ca noi, din pricina slabiciunii omenesti, inclinam spre cele ispititoare si pamantesti. Smerenia si pocainta ne mantuiesc. Din punctul acesta insa pana la a considera ca viata noastra, cu placerile ei, fie si legitime dupa Dumnezeu, este un lucru desavarsit, exista o prapastie de netrecut. Altceva este desavarsirea spre care trebuie sa tindem si altceva este ceea ce facem noi oamenii.

A intelege care este lucrul corect dupa Dumnezeu, a te nevoi pentru asta si a cere iertare deoarece n-ai reusit sa izbandesti, exact aceasta este continutul vietii crestine constiente. Asadar pentru noi, cei multi, care din multa neputinta nu putem ajunge la masurile desavarsirii, Biserica se ingrijeste si, luandu-ne de mana( pas cu pas, asa cum inavata copii cei mici sa mearga ) , incearca sa ne povatuiasca spre desavarsire, care e indumnezeirea noastra.(…)

Sa revenim acum la chestiunea casatoriei si a relatiilor conjugale incepand de la Adam si Eva. Inainte de cadere viata lor in rai era o placere continua. Nu trebuiau sa se impreuneze ca sa simta o placere speciala. Toata viata lor era o fericire nesfarsita. Relatiile lor,daca ar fi ramas in rai, ar fi fost nepatimase. Insa dupa cadere “ Adam a cunoscut pe Eva, femeia sa” ( Fac.4,1 ) . A cunoscut adica ceva nou in relatiile lor. Doar dupa cadere si de atunci inainte, in relatiile barbatului cu femeia se instaleaza desfatarea unei placeri speciale. De ce oare ? Ca sa iubeasca barbatul mai mult pe femeia sa si invers ? Atunci defarnatii ar trebui sa fie sotii ideali.(…) Asadar suntem indrumati la concluzia ca Dumnezeu a vrut sa lege aceasta relatie cu atata placere numai si numai deoarece a unit-o cu facerea de copii - altfel am fi avut de a face cu o placere fara nici un principiu. Trebuie sa accentuam inca si faptul ca facerea de copii nu sfinteste aceasta placere, deoarece atunci ar fi fost ingaduita facerea de copii si in afara casatoriei. Dimpotriva, Taina casatoriei e aceea care sfinteste placerea pentru facerea de copii. Sa nu ne scape faptul ca, precum am spus si mai inainte, scopul omului este sa se nevoiasca sa devina sfant ca Dumnezeu, ca sa poata astfel castiga Imparatia Cerurilor.

Prin urmare scopul,si al casatoriei, la asta se reduce: la mantuirea sotilor si a fiilor lor si nu simplu la facerea de copii, si cu atat mai putin la desfatarea trupeasca. Facerea de copii nu este biletul pentru rai, contribuie insa la dobandirea lui .Sfantul Apostol Pavel ne spune in Epistola cea dintai catre Corinteni :” Vreau ca toti oamenii sa fie ca si mine” ( 7,7 ) adica necasatoriti. Aici ne arata exact lucrul desavarsit. Si cred ca nu este greu sa intelega oricine de ce este desavarsit. Foarte simplu,deoarece cel casatorit trebuie sa se ingrijeasca pentru femeia si pentru copii lui, prin urmare, nu este complet neraspandit ca sa se predea in intregime lui Dumnezeu. Asadar, necasatoria este lucrul desavarsit si “ cine poate sa cuprinda, sa cuprinda “ ( Matei.19,12 ) Iar cine nu poate cuprinde ( intelege ) sa vina la “ comuniunea casatoriei “ Acestea sunt lucruri clare. Cu cei casatoriti ce sa intampla Au pierdut ei Imparatia Cerurilor ? Desigur ca nu ! Insusi Dumnezeu a facut casatoria Taina si a binecuvantat-o in Canna.

Desigur aceasta stare este foarte departe de ceea ce spun multi, ca deoarece s-au casatorit si legaturile cu femeia sunt legale, dupa Dumnezeu, nu-i poate impiedica nimeni de la ele.In regula, sunt legale, dar nu ca sa substituie dragostea fata de Hristos. Daca se intampla asta, atunci seamana cu acela care, potrivit parabolei, a raspuns la chemarea Stapanului casei: “ Mi-am luat femeie si de aceea nu pot veni “( Luca 14,20 ). Asadar si in cadrul casatoriei trebuie si se poate nevoi cineva pentru mantuire si poate isbuti. Dar cum ?

 Sfantul Apostol Pavel spune simplu si clar in Epistola intaia catre Corinteni :” Sa nu va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala, pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu va ispiteasca satana, din pricina nainfranarii voastre. Si acesta o spun dupa ingaduintal, nu dupa porunca. Eu voiesc ca toti oamenii sa fie cum sunt eu insumi.Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui; unul intr-un fel, altul intr-altfel “( 7,5-7 ). Prin urmare, lucrul desavarsit in cadrul casatoriei este sa traiesti ca necasatorit. Dar numai ca infranarea sa se faca in urma unei intelegeri comune, altfel e pacat.Lucruri lesne de explicat ! Nu poate un sot sa lipseasca pe celalalt de trupul sau, deoarece, foarte simplu, insusi Apostolul Pavel spune ca trupul fiecarui sot este stapanit de celalalt. “ femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia ( I Cor.7,4 ). Vrei sa fii stapan pe trupul tau ? Ramai necasatorit. De aceea necasatoria este lucrul desavarsit. Dar vreti ca si voi, sotii, sa va tineti deoparte si sa va afierositi lui Dumnezeu? Faceti-o. Acesta este lucrul desavarsit in cadrul casatoriei.Dar de ce acesta este lucrul desavarsit? Deoarece numai pentru dragostea lui Dumnezeu te lipsesti de o legatura legala si binecuvantata. Faci adica ceea ce face pustnicul care se lipseste de hrana binecuvantata, ca sa se apropie mai mult de Dumnezeu.Dar poate spune cine : sunt bune toate acestea, dar sunt cu neputinta sa se realizeze.” Cele cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu “( Luca.18,27).(…) Impotrivirea la asta are insa si o dreapta combatere: Daca va trebui sa pleci in strainatate pentru motive profesionale sau stintifice pentru o perioada de timp mai lunga,de cele mai multe ori esti nevoit sa te lipsesti de femeia ta. Ce vei face atunci tu, ca si crestin? Te vei da pacatului? Daca ea se imbolnaveste si ramane mai mult timp in spital ce vei face ? Iti vor pune paravn in spital ca sa fi cu ea ? Sau o vei insela ? De nevoie te vei infrana. Deci daca pentru motive profesionale, stiintifice sau de sanatate, te lipsesti cu buna intelegere, de femeia ta, pentru Hristos nu te poti lipsi putin ? Sau suntem crestini si iubim pe Hristos, sau nu !

Dar poate spune cineva. Dar, dar in felul acesta viata noastra va fi un chin continuu.Pe de o parte sa stii ca trebuie sa te infranezi pentru anumite perioade si pe de alta sa nu reusesti. Dimpotriva, lucrul acesta pentru crestin nu este un chin si o neliniste, ci o nevointa. Aceste notiuni sunt complet diferite una de alta. Este desigur putin mai greu, da sa nu uitam ca asta a spus-o Insusi Domnul:" Stramta este poarta si ingusta calea care duce la viata” ( Matei 7,14 ).

Nota: Fragment preluat din cartea “Crampeie de viata “ autor Cuviosul Staretul Epifanie Teodoropulos . Icoana postata mai sus ii reprezinta pe Sfintii soti Petru si Fevronia praznuiti de Biserica Ortodoxa pe 25 iunie.

Promisiunea Maicii Domnului !

‘’ Minunea cea mare si nespusa care s-a savarsit in toata creatia, sus in Cer si jos pe pamant, minunea care se numeste Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, numai actistele ei, scrise cu harul si insuflarea ei, o pot talcui si canta dupa vrednicie, pe cat este aceasta cu putinta sip e cat poate face limba omeneasca.

De aceea , Maica Domnului , aratandu-se multor Sfinti : Sfantului Ioan Cucuzel, Sfantului Antipa Romanul, Sfantului Alexandru din Svir, Sfantului Cosma de la Manastirea Zografu,Cuviosului Filaret inainte-vazatorul de la Manastirea Constamonitu, le-a spus : 

- Deoarece imi plac foarte mult stihuri ale Acatistului, il voi iubi, il voi ocroti, il voi acoperi si il voi pazi intotdeauna de tot raul pe crestinul care ma va lauda odata pe zi cu aceste cantari.

Si de va trai potrivit legii lui Dumnezeu, in cea din urma zi a vietii lui voi mijlocii pentru el inaintea Fiului meu. “

 

Nota: Fragment preluat din cartea "Patericul Maicii Domnului "

Dadatorul de hrana !

“ Era Duminica Orbului. Staretul Paisie de la Panaguda, care traia atunci la Chilia Cinstitei Cruci care apartine Sfintei Manastiri Stavronikita( unde a vietuit intre anii 1968-1979), era bolnav la pat si istovit pe de o parte din cauza bolii, iar pe de alta parte datorita postului indelungat. S-a ridicat cu multa osteneala si a iesit in curtea chiliei putin mahnit, pentru ca avea nevoie de hrana intaritoare ca sa-si revina, iar el nu avea nimic de mancare.

 In acea clipa s-a uitat spre mare si a vazut inaltandu-se spre cer cava ca o pata, care se indrepta spre chilia sa.Peste putin timp a vazut o pasare mare ca un soim sau ca un vulture care tinea in gheare un peste mare. Cand a ajuns deasupra chiliei, i-a dat drumul pestelui, care a cazut in fata Staretului si care inca se zbatea. Odinioara Dumnezeu i-a trimis lui Ilie cel flamand, hrana printr-un corb, iar acum L-a hranit pe Staret printr-un vulture. Acelasi Dumnezeu poarta de grija pe copii Sai cei flamanzi, care sunt afierositi Lui  si intotdeauna il au in minte pe Dadatorul de hrana. Atunci Staretul s-a indreptat spre bisericuta chiliei sale si dup ace s-a rugat, deorece se temea ca nu cumva aceasta intamplare sa fie de diavol, a slavit si i-a multumit Maicii Domnului pentru grija pe care a avut-o pentru el, nevrednicul si smeritul. Apoi a iesit in curte, a luat pestele l-a fiert si dupa ce l-a mancat, si-a mai recapatat puterile. “

Nota: Fragment preluat din cartea "Patericul Maicii Domnului "

Vedenia unui monah !

“ Un alt monah , tot din aceasta manastire a Sfantului Pavel, a vazut-o pe Maica Domnului in vedenie de Intampinarea Domnului, cand este hramul manastirii, participand la intreaga Sfanta Liturghie impreuna cu psaltii, preotii si arhiereul si ingrijindu-se ca toate sa se faca dupa randuiala. Aceasta s-a petrecut in in 1845. Dupa terminarea Sfintei Liturghii, monahul a vazut-o pe Maica Domnului cum a iesit din biserica impreuna cu preotii si cu egumenul si a intrat in trapeza.

Aici ii randuia si ii povatuia pe trapezari, slujind ea insasi pana ce au mancat toti cei care au venit la hram. Apoi i-a binecuvantat pe toti.Dupa ce parintii si fratii au iesit din trapeza, a iesit si Fecioara si Imparateasa spre poarta manastirii, unde i-a miluit si i-a binecuvantat pe saracii ce erau acolo. Si ca cea care cunoaste gandurile si sfaturile inimii fiecaruia, pe cei virtuosi si nevoitori ii privea cu o fata vesela si lina, iar pe cei lenesi ii privea cu severitate, indemnandu-I prin aceasta la pocainta.Dupa toate aceastea, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu s-a intors in trapeza, unde trapezarii si bucatarii se asezasera sa manance. Alaturi de ei s-a asezat si cel care avusese vedenia. Si iata, Maica Domnului a venit si la acestia sa-I serveasca. Atunci harul lui Dumnezeu l-a luminat pe cel cae vedea acestea si a inteles ca cea care ii slujea era Stapana tuturor, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. De aceea s-a ridicat indata de la locul sau si a cazut la pamant inchinandu-i-se si spunandu-i:

 -Stapana mea, Nascatoare de Dumnezeu Stapana, sa nu-mi fie mie sa fiu slujit de tine! Ci eu, nevrednicul tau rob iti voi sluji, asa cum se si cuvine sa fac. Dup ace a spus aceasta, s-a dus si a luat o farfurie foarte frumoasa care se afla acolo, apus in ea doi pesti si asezand-o la masa pe masa, o indemna si o ruga cu staruinta sa stea la masa si sa manance impreuna cu ei.

Insa ea i-a spus : Eu nu mananc astfel de mancare. Deoarece am fost chemata la acest praznic, i-am intarit pe cei care s-au ostenit si am slujit impreuna cu ei tuturor celor care au luat parte. Si aceasta pentru ca am invatat de la Fiul meu sa-i slavesc pe cei care ma slavesc, sa-i cinstesc pe cei care ma cinstesc si sa daruiesc tuturor celor care se roaga ceea ce cer in rugaciune.

Acestea le-a spus Stapana, dojenind si invatand pe acel calugar. Apoi ridicandu-si sfintele maini in sus, care, fiind pline de lumina dumnezeiasca, straluceau ca niste stele, s-a rugat si a binecuvantat manastirea, pe egumen si pe parinti. Atunci un nor luminos i-a cuprins pe toti. In acea clipa s-a inaltat la Ceruri si a disparut de la ochii lui. Abia atunci monahul si-a venit intru sine si si-a dat seama ca tot ceea ce vazuse fusese vedenie. “

Nota : Fragment preluat din cartea "Patericul Maicii Domnului "

Sfintele femei purtatoare de mir !

“ Cine sunt acele femei mironosite, adica purtatoare de mir, care au urmat lui Hristos impreuna cu Apostolii si care s-au invrednicit sa fie martore ale Patimilor Domnului si sa-I unga sfantul trup cu miresme, cat a stat in mormant? Sfanta Evanghelie ne aminteste pe scurt numele si faptele lor. Cea dintai si cea mai plina de ravna si barbatie duhovniceasca este Maria Magdalena, de loc din cetatea Magdala, Galileea. Alte sfinte mironosite sunt: Maria, mama lui Iacob ( Marcu 16,1 ) si a lui Iosi ( Marcu 15,47 ), adica vara Maicii Domnului; Maria lui Cleopa ( Ioan 19,25 ) si Salomeea, mama fiilor lui Zevedei ( Matei27:56 , 28,1 ; Marcu 16,1; Luca 24,10 ) ( fiica Dreptului Iosif logodnicul Maicii Domnului ). Apoi Ioana, femeia lui Huza, un ispravnic al lui Irod, Suzana si multe altele care ii slujeau din avutul lor ( Luca 8,3 ). Printre mironosite mai sunt numerate si cele doua surori ale lui Lazar din Betania, Marta si Maria, la care gazduia adeseori Mantuitorul cu Sfintii Apostoli, in drum spre Ierusalim sau Galileea. Care erau virtutile principale ale acestor femei mironosite ?Mai intai credeau cu tarie ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel vestit de prooroci, care a venit pe pamant sa mantuiasca neamul omenesc. Apoi duceau o viata curat, sfanta , de rugaciune si post, de infranare si milostenie, traiau in iubire unele cu altele si cu avutul lor ospatau si odihneau cu dragoste in casele lor pe Iisus si pe sfintii Sai ucenici. Dar credinta si ravna sfintelor femei mironosite nu se opera numai aici.

 Ele nu numai ca Il primeau pe Domnul in casele lor unde Ii spalau picioarele, Ii slujeau la masa si Il odihneau,ci, mai mult , mergeau cu ravna dupa Hristos, erau martore ale minunilor Lui si marturiseau cu indrazneala ca El este Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii. Cea mai mare barbatie au dovedit-o insa femeile mironosite in vremea patimilor Domnului. Dup ace ucenicii de frica L-au parasite si Petru s-a lepadat de Hristos, singurele care Il urmau de departe erau sfintele femei mironosite, in frunte cu Maica Domnului, Maria Margdalena, alaturi de Apostolul dragostei, Ioan. Caci dragostea dumnezeiasca nu se poate parasi niciodata.

Curajul si barbatia sufletului s-au vazut la femeile mironosite si pe drumul Crucii spre Golgota. Ele , singure cu Sfantul Ioan, Il petreceau pe Domnul la rastignire, fiind martore patimilor Lui. Ele singure se rugau pentru El cu lacrimi si suspine adanci, incat Mantuitorul milostivindu-se spree le, le-a zis: “ Fiice ale Ierusalimului, nu ma plangeti pe Mine, ci plangeti-va pe voi sip e copii vostri…Caci daca fac aceasta cu pomul verde, cu cel uscat ce va fi ? ( Luca 23,28,31 ). Pe Golgota sfintele femei, impreuna cu apostolul nemuritoarei iubiri, erau de asemenea, singurii martori ai rastignirii Domnului nostru Iisus Hristos. Ele L-au vazut insangerat si cazut sub cruce. Ele L-au vazut dezbracat de camasa si intins pe cruce. Ele au vazut loviturile cuielor in mainile si picioarele Domnului si au lesinat de durere sub cruce. Ele au auzit cuvintele de hula ale iudeilor, marturisirea de pocainta a talharilor si rugaciunea zdrobitoare a Mantuitorului: Eli, Eli, lama sabahtani ?

Adica : Dumnezeul Meu,Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit ? ( Matei 27,46 ). Femeile mironosite au vazut intunecarea soarelui, intristarea cerului, invierea mortilor din morminte si au auzit rugaciunea de iertare a Fiului lui Dumnezeu pentru iudeii ucigasi: “ Parinte iarta-le lor ,ca nu stiu ce fac !” ( Luca 23.34 ). Tot ele , aceste femei mai barbatoase decat apostolii, mai pline de ravna decat ucenicii, au vazut aruncandu-se sorti pentru camasa lui Hristos, facuta de mainile Maicii Domnului, si au auzit cuvantul Lui cel mai de pe urma :” Parinte, in mainile Tale incredintez Duhul Meu !” ( Luca 23,46) Iata cat de mare era ravna, taria credintei si barbatia sufletului sfintelor femei mironosite ! Nu se temeau de ostasii romani atat de sangerosi, nici nu se inspaimantau cu totul de moartea Domnului pe cruce, ca cei ce nu au nadejde ! Insa barbatia sfintelor femei mironosite nu s-a terminat pe Golgota. Ele au fost de fata si vineri seara, la coborarea Domnului de pe cruce si, impreuna cu Iosif din Arimateea, au cumpart giulgiu si miresme, au uns trupul Lui cu miresme, L-au infasurat in giulgiu, L-au pus in mormant si au pravalit o piatra la usa mormantului.(…)

Unde mai sunt acum femei crestine, iubitoare de Hristos, tari in credinta si in fapte bune, ca femeile mironosite din Sfanta Evanghelie ? Si totusi numarul sfintelor femei in Biserica crestina s-a inmultit, intrecand uneori pe cel al barbatilor. Sa ne gandim la numarul mare al sintelor mucenite, precum: Tecla, cea intocmai cu Apostolii, Varvara, care a fost ucisa pentru Hristos de Tata lei.; Ecaterina, Irina, Marina, Sofia cu cele trei fiice ale ei, Fevronia,Tatiana sau Filoteia de la Arges. Mare este si numarul cuvioaselor care s-au nevoit prin manastiri si pustietati, si au ajuns vase ale Sfantului Duh si facatoare de minuni. Dintre acestea amintim doar cateva, precum : Maria Egipteanca, Eufrosina,Xenia, Pelaghia,Melania, Parascheva de la Iasi, Teodora de la Sihla si multe altele.

Toate aceste cuvioase sunt mirese alui Hristos, ucenice ale sfintelor mironosite si rugatoare ale Bisericii pentru noi toti. Astazi este ziua femeilor crestine. Ele sunt urmasele femeilor mironosite, fiicele Invierii, roabele Domnului, candele credintei, sufletul familiei. Femeile crestine, credincioasele Bisericii Ortodoxe, mentin,mai mult decat barbatii, flacara credintei si traditiile strabune, focul sfant al rugaciunii si evlavia in casele noastre.. Femeile credincioase sunt si mame bune, crestine devotate, sotii cinstite si ostenitoare, model in societate. Femeile credincioase sunt inati la biserica, inati la rugaciune, lapost, la lucru, la ,ilostenie, la citirea cartilor bune, la ingrijirea bolnavilor, la toate. Ele mentin caldura duhovniceasca a credintei, a dragostei, a rabdarii si a impacarii, in biserica, in familie, in societate.De astfel de mame bune au nevoie astazi familiile noastre. De astfel de fiice evlavioase are nevoie Biserica lui Hristos. De astfel de femei cinstite si model in toate are atata nevoie astazi societatea in care traim.

 Sunt destule mame care nu vor sa nasca copii, nici sa le dea o educatie crestina buna. Sunt atatea mame care isi ucid majoritatea copiilor, iar putinii pe care ii nasc, nu-I cresc in frica lui Dumnezeu sau ii lasa de capul lor si ajung sa fie o povara pentru families i rusine pentru societate.

Mamelor, sunteti mironositele de azi ale Bisericii lui Hristos. Aduceti Domnului nu miresme de mult pret, ci credinta voastra curate si copii buni, bine educati si credinciosi. Vorbiti-le mai mult de Dumnezeu, de sfinti , de Biserica si de inaintasi. Nu-I smintiti cu nimic si dati-le sa citeasca carti bune, cat mai mult. Dumneavoastra puteti contribui cel mai mult la innoirea duhovnicesca a lumii, a Bisericii, a societatii. Adaugati untdelemn sfant in sufletele copiilor dvs. Dintre ei vor iesi maine suflete mari, oameni buni, preoti credincioasi, dascali luminati, crestini model. Viitorul familiei, al Bisericii depinde cel mai mult de dumneavoastra.Sa fiti la datorie ca si mamele noastre. Ganditi-va ce mame sfinte ati avut !

Tinere fecioare, pastrati neintinata pentru Domnul cinstea si buna voastra credinta pana veti dobandi si voi calitatea de mame in societate si in Biserica. La fel si dumneavoastra, vaduvelor si batranelor mame, supravegheati pe cele tinere, pe copii, pe cei din jur. Nu taceti ! Mamele tinere au nevoie de exemplul si de jertfa voastra, tinerele fecioare au nevoie de sfatul vostru, iar copii si nepotii, de rugaciunile, de lacrimile si mustrarea voastra. Incepeti toate cu Dumnezeu, cu rugaciunea ,cu spovedania regulate si cu mai multa smerenie si rabdare. Mai multe mame bune, mai multe vaduve si fecioare cinstite si credincioase, inseamna pentru ziua de maine, mai multi copii in case, mai multi credincioasi la biserica, mai multa pace in familie, mai putine betii, divorturi si avorturi in lume, mai putine boli si lacrimi pe pamant si mai multe suflete in Rai . Amin   

  Hristos a inviat !

Nota: Fragment preluat din cartea” Predici la duminicile de peste an “ autor Arhimandrit Cleopa Ilie

Postul si sminteala !

"Unii spun :
- Nu postim cand ne aflam la vreo intrunire ca sa nu suparam sau sa smintim pe cineva cu ceea ce facem. Si comentau, spunand : oare , Hristos n-a spus ca sa nu ne aratam ca postim, precum faceau si fariseii cei fatarnici ?
 Staretul a raspuns la asta in felul urmator :
- Cand postim, sau si atunci cand facem orice alta fapta buna, trebuie sa actionam cu cuget smerit, ca niste "robi netrebnici ", ascultand de poruncile Bisericii.
Si asta indiferent daca ne vad sau nu ne vad oamenii. Asa cum nu trebuie nici sa ne temem de dojana si comentariile lor cand ne facem datoria fata de poruncile lui Dumnezeu.
Nu este corect ca in privinta asta sa depindem de faptul ca se mahneste sau "se sminteste "cineva . Daca noi ne facem datoria noastra, responsabilitatea smintelii cade asupra celui ce se sminteste, care intr-o ultima analiza fie nu recunoaste autoritatea lui Hristos si a Bisericii Sale asupra vietii noastre, fie ca incearca sa-si justifice propria sa slabiciune.
Ne gandim la aceia care se vor "sminti ", cand ne vor vedea ca postim, si nu ne gandim la cei ce ne vad ca nu postim, eventual, ca suntem crestini ortodocsi.
 In acest din urma caz responsabilitatea smintelii cade in intregime asupra noastra, deoarece noi suntem calcatorii poruncii.
 Pe de alta parte aceasta silogistica o aplicam si  in celelalte porunci ale Bisericii, desfiintam toata legea morala a lui Dumnezeu. De pilda vreau sa merg la biserica. Dar intotdeauna voi intalni oameni pe drum.
 Si ma gandesc :" Daca intru inlauntru si ma vad, daca sunt atei si potrivnici lui Hristos, se vor deranja si se vor intarata. Daca sunt crestini evlaviosi vor spune :"Ce crestin bun ! Merge la biserica ! "si lauda lor imi va rapi folosul mergerii la biserica.
Asadar, sa nu merg la biserica. Voi merge la biserica atunci cand nu ma va vedea nimeni ". Si astfel s-a dus cu mersul la biserica .
Unde s-au mai auzit acestea ?
Care Evanghelie spune astfel de lucruri ? "

Nota : Fragment preluat din cartea " Crampeie de viata " - Din viata si invatatura Parintelui Epifanie I. Teodoropulos

Hristos a inviat !

"Se asternuse piatra pe proaspatul mormant
Si noaptea coborase, acoperind cetatea.
Se linistise neamul vanzarii. Pe pamant
Era o taina mare...minune-apropiata.

Au stat tacuti de paza cei doi ostasi strajeri
Ne-atinsi de maretia adancurilor firii,
Nepresimtind venirea minunii celei mari
Ce-avea sa schimbe fata si rostul omenirii.

Si iata miezul nopii, de stele-mpodobit:
Un tunet lung s'aude,pamantu-n el vueste.
Adanci puteri il misca,izbindu-l. Sguduit
Mormantul se deschide: scriptura se implineste.

Lumini lucesc la gura mormantului deschis,
Intunecimea piere o clipa-n toata firea...
Hristos invie !...Paznici, sa fie voua vis,
Lumina va orbeste,v-a inlemnit uimirea !

Lumina din lumina cerescului cuprins
Luceste-acum pe chipu-i. Inalta biruinta.
Si, lepadand pamantul,ii lasa foc nestins
Pe calea mantuirii: nadejdea si credinta.

Cu moartea Sa, pe cruce murind nevinovat
Ne-a dat El noua pilda a marei jertfi de Sine,
Cu moartea Sa pe moarte calcand a inviat
Spre invierea vietii in faptele de bine.

Cantati cu bucurie acelui Ce-a scapat
Pe om si omenirea de moartea sufleteasca.
E Pastele ! Viata ! Hristos a inviat !
Iubire intre oameni si pace sa domneasca.


Nota : Poezia "Hristos a'nviat " autor Alexei Mateevici
 

Rugaciune inaintea Crucii !

" Stapane-nsangerat, Domn al lumini
si Vesnicie limpede , Iisuse !

Tu, care ai primit pe frunte spinii
si cuie-adanci in mainile-ti supuse,
Tu, Domn al Rastignirii si-nvierii,
care din cruce ne-ai facut lumina
si Rasarit din ranile tacerii
si cantec din osanda-ti fara vina-
Da-ne-nclestrea Ta, da-ne puterea din ceasul pironirii-nsangerate,
Sa ne primim si cuiele si fierea ca Tine-n marea ta singuratate.
Pe fruntea tarii zambetul Ti-l pune
Si Neamul care-acum osanda-si duce
In invata-l Tu amara rugaciune
Din clipele suirilor pe cruce.


Nota: Poezia "Rugacine"autor Radu Gyr

O ratacire care se ascunde sub masca evlaviei !

"În anii din urmă am avut prilejul să cunosc pe un frate care venea din Grecia pentru închinare şi care avea idei greşite asupra clericilor şi tainelor bisericeşti.

Întrebându-l eu dacă nu rămâne la vreo mânăstire din Palestina, el mi-a răspuns: “Părinte, eu n-am venit la Sfintele Locuri pentru călugărie, ci am venit ca să mă uşurez de păcate”. “Ei bine (i-am zis eu), dar ca să te uşurezi de păcate, ai nevoie de pocăinţă şi pentru asta nu este loc mai potrivit decât mânăstirea.”.

Atunci el mi-a zis cam răstit: “A fost odată mânăstirea mânăstire şi preoţia preoţie dar astăzi nu mai este. S-a depărtat darul şi nu mai lucrează prin slujitorii de azi. Biserica s-a şters de pe pământ”. Din vorbele acestea am înţeles că bietul închinător era ori deznădăjduit, ori rătăcit de credinţă.

Am rămas pe gânduri câteva minute, apoi am zis: “Dacă nu mai lucrează darul prin slujitorii Sfântului Altar, atunci nu mai este Biserica creştină, pentru care Domnul şi-a vărsat sângele, făgăduindu-se că va fi cu ea până la sfârşitul veacului. Căci zice la Sfânta Evanghelie: “Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului. Amin.” (vezi sfârşitul Evangheliei de la Matei). Iar în cartea cea către Efeseni a Sf. Apostol Pavel scrie cum a iubit Hristos Biserica: “Şi s-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească … ca s-o înfăţişeze Sieşi şi Biserică slăvită, neavând pată sau vătămare … ci ca să fie sfântă şi fără prihană”. (Efeseni, cap. V, vers. 26).

Atunci fratele a oftat zicând: “Eu părinte, să-ţi spun adevărat că mi-am pierdut orice încredere în preoţii şi arhiereii de azi. Pentru asta mă silesc să vin în fiecare an la Sf. Locuri, să mă botez în apa Iordanului şi să primesc Sfânta Lumină, spre iertarea păcatelor mele”. “Foarte bine faci, (i-am zis eu) însă Botezul de la Iordan îl săvârşeşti singur?” “Singur, cu sfinţii îngeri”, mi-a răspuns el. “Şi eşti încredinţat că primeşti iertarea păcatelor prin asemenea botez, care se repetă în fiecare an?” (l-am întrebat eu). “Mai poate fi îndoială pentru aceasta? (îmi zice dânsul) dacă nici apa Iordanului nu ne curăţă de păcate, atunci cine să ne mai cureţe?”

Aceste vorbe ale bietului închinător mi-au umplut inima de durere şi văzând prostimea lui, precum şi primejdia sufletească în care se afla, am căutat să-l lămuresc ce înseamnă Taina Botezului şi cum trebuie sfinţită după sfintele Canoane. Iată cum se înşeală bieţii creştini, cari nu au mărturisire şi nu cunosc Sf. Scripturi.

Domnul n-a poruncit la nimeni să se boteze singur, după cum nici El nu s-a botezat singur pe Sine, ci a chemat pe Sf. Ioan Botezătorul să-i slujească la Botez. Taina Sf. Botez se săvârşeşte numai o singură dată în viaţă şi anume se face aceasta de către slujitorii Bisericii, căci zice Domnul la Sf. Evanghelie către Sf. Apostoli (precum şi pentru urmaşii lor cari sunt arhierei şi preoţi): “Mergeţi dară să învăţaţi toate popoarele, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh …  şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului. Amin. (Cap 28, vers. 19020, Evanghelia de la Matei).

Iar în cartea cea către Efeseni a Sf. Apostol Pavel scrie lămurit acestea: “Nu este decât un Domn, o Credinţă, un Botez!” Deci cine crede că se curăţă de păcate dacă se botează singur, oricând doreşte, acela este în mare rătăcire. Canonul 47 al Sf. Apostoli zice: “Oricare episcop sau preot va boteza a doua oară pe cel care are Botez adevărat … să i se ia darul, ca unul care îşi bate joc de Crucea şi de moartea lui Hristos …”.

La fel hotărăşte şi Canonul 57 al soborului de la Cartagina. Deci dacă clericii, care nu socotesc Botezul cel bun şi botează a doua oară sunt pedepsiţi prin caterisire, atunci oare persoana nesfinţită, care botează singură (având ideea că se curăţă de păcate ca şi cum ar săvârşi taina), oare asemenea persoană nu este sub pedeapsă? Rog pe cei cari citesc aceste rânduri să mă ierte că amintesc despre această rătăcire, care la fraţii noştrii români sunt sigur că nu se află. Dar pentru că trăim în aceste locuri unde putem vedea mai multe obiceiuri străine, este bine să ştim cum să povăţuim pe altul la nevoie.

Mai ales că în ultima vreme, s-au ivit şi unii clerici, cari spun închinătorilor că dacă cineva se scaldă în Iordan (făcând scufundările obişnuite ca hagiu) acela primeşte iertarea păcatelor şi pentru asta nu mai are nevoie de mărturisire. Am cunoscut şi preoţi care învăţau că dacă cineva este botezat şi primeşte scufundările de hagiu în Iordan, atunci nu mai este nevoie de Taina Botezului. Iată fraţilor nişte păreri greşite, care zdruncină însăşi temelia Sfintei noastre Credinţe, care este taina Botezului.

Aghiazma care se face la Iordan, atunci când vin închinătorii, este pentru a lua blagoslovenie închinătorii prin scăldare, însă nu este însăşi Taina Sf. Botez, chiar de rosteşte cineva şi numele Sf. Treimi. Aceasta este o simplă feştanie, iar nu botez, deşi lumea zice că s-a botezat, când s-a scăldat în Iordan. “

 

Nota : Fragment preluat din scrierile Sfantului Ioan Iacob Hozevitul

Savarsirea unei Cuvioase !

In vremea noptii langa apa
In lunca Sfantului Iordan
Asteapta cautand in zare
Un pustnic Calamonitean.

 

Ce ai batranule Parinte,
De esti asa nerabdator
Si tot privesti in “ceea parte`
Cu ochiul tau iscoditor?

 

Ai pus vreo undita in apa
Si n-o gasesti la locul ei
Sau la loc mai bun de pescuire
De ceea parte poate vrei?

 

Dar asta nu se face noaptea,
S-o faci mai bine de cu zi
Si-i lucru de mirare Avvo,
Ca-ti vine dor a pescui!

Asa s-ar fi mirat oricine

Vazandu-l pe batran sezand
La miezul noptii langa apa
(Pescar pe el l-ar fi crezand).

Dar dupa cum se vede treaba

Nu-i este lui de pescuit
De sta asa in nemiscare,
Rugandu-se necontenit.

Privind mai bine, vom cunoaste

Ca este “Pustnicul Zosima`,
El poarta mantie in spate,
La piept: Epitrahil si schima.

Un vas bisericesc in mana,

El tine prea cuviincios
Avand dumnezeiescul Sange
Cu Sfantul Trup al lui Hristos.

In vremea asta el asteapta

Din ceea parte de Iordan,
Sa vie spre impartasire
“Sihastra de neam Egiptean`.

Un an de zile se-mplinise

De cand s-a inteles cu ea
S-aduca “Sfintele` Batranul
Si-acuma ea intarzia!

In mintea lui i se strecoara

O banuiala cu fior:
“Dar poate nu mai sunt eu vrednic
Sa vad acum acel !

Si daca vine ce voi face?
De luntre nu m-am ingrijit`!

Acestea cugetand Batranul
Un plans amar l-a napadit.

Dar numai iata ca zareste
Pe Sfanta pustnica venind

Deasupra apei (ca pe gheata)
Mirat o vede el pasind.

Pe trupul ei parlit de soare
Si ca o scandura uscat

Ea poarta doar o zdreanta veche
Pe care Pustnicul i-a dat.

In ziua cand era sa moara
Atuncea s-a impartasit

Si pentru asta pe Zosima
Mai inainte l-a vestit.

Caci vrand sa moara nestiuta
I-a zis sa vie la un an

S-o afle ca mai inanite
De ceea parte de Iordan.

Cu multa nerabdare Avva
In anul urmator venind

Aflat-a trupul Cuvioasei
De un an de zile adormit.

Iar in nisip era scrisoare
Cu ziua savarsirii ei:
Ca-i este numele “Maria`

S-o-ngroape dupa obicei.

Cantandu-i cele cuvenite
Sedea Batranul cugetand,
Ca nu avea nici o unealta
Sa-i faca groapa in pamant!

 

Dar, O! Minune prea slavita!
Venind un leu infricosat,
Cu ghearele scobind indata,
Mormantul Sfintei a sapat!

 

Apoi plecandu-se cucernic

In pace el s-a departat
Iar pustnicul cu multe lacrimi
Cinstitul trup a ingropat !

 

Nota: Poezia " Savarsirea cuvioasei Maria Egipteanca" autor Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

A inflorit o papadie !

"Nici-o floare :
Numai pete mari, de soare...
Doar din frunza cafenie
Putrezita-n umbra rara,
Iese-un pui de papadie
Sa mai vada ce-i pe afara.

Se intinde drept spre cer
Pe codita lui de guma.
Dar cand vede ca nu-i gluma
Ca-i de bruma
Si-i tot ger

Isi aduna pamatuf,
In tecuta-i vatuita,
Pentr-o zi mai potrivita,
Soarele caldut,de puf !



Nota : Poezia " A inflorit o papadie " de Otilia Cazimir

Epoca contemporana !

“ Astazi mai mult ca oricand propovaduirea pocaintei este necesara, iar societatea noastra are nevoie de reevanghelizare si de reunire cu Biserica lui Hristos. Consideram potrivit faptul de a accentua aici greselile concrete si conceptiile eronate ale oamenilor epocii noastre, despre care multi nu stiu ca ele sunt o incalcare a Legii evanghelice.

O boala grava a oamenilor de astazi, chiar si a celor credinciosi este lipsa hotararii de a-si ridica crucea si de a urma Celui Rastignit. Vrem sa avem binecuvantarea lui Dumnezeu, vrem pacea lui Dumnezeu, vrem cununa mantuirii, vrem sa dobandim Raiul, ii cinstim pe sfinti si pe mucenici, dar nu vrem rea-patimire, nu vrem post si stramtorarea infranarii, nu vrem sa trecem prin incercari si boli, nu suferim moartea persoanelor noastre iubite, nu rabdam nedreptatea si prigoana.

Confortul si supraconsumul au influentat nivelul vietii noastre duhovnicesti. Insa, asa cum scrie Sfantul Isaac Sirul:…” nimeni nu s-a suit la cer cu tihna (…) Si adeseori ne aflam in fata celui mai intristator fapt care se savarseste printre crestinii nostri. Cand Dumnezeu ingaduie o boala sau o alta greutate in casa unei familii crestine, spre inteleptire si trezire duhovnicesca, atunci parintii nu sovaie in deznadejdea lor, de a-si gasi scaparea la vrajitori, predand astfel sufletul lor si al copilului lor in mainile satanei, in loc sa arate si mai multa pocainta si supunere fata de voia lui Dumnezeu, ca sa se sfinteasca launtric prin rabdarea acestei incercari. .” Este mai bine- scrie Sfantul Nicodim Aghioritul- sa moara copilul si sa mearga in Rai decat sa-l legam cu mrejele satanei si astfel sa ne osandim cu totii.” (…)

De asemenea cu totul neortodoxa si gresita este conceptia celor mai multi crestini, care vor sa aiba o viata fara de intristari si fericita si cer de la Dumnezeu – deoarece respecta unele porunci ale Lui ( mersul regulat la biserica, postul, Sfanta Impartasanie si altele ) - sa le daruiasca reusita in toate, in intelesul lumesc al cuvantului. Din Pateric aflam ca vechii ascetici, atunci cand o vreme nu aveau nici o incercare sau ispita, se nelinisteau, spunand ca Dumnezeu i-a uitat si de aceea ei se simteau in singuranta numai atunci cand dragostea Lui le trimitea incercari. Repetam : este o inselare a cere cineva o viata lipsita de intristari, care nu conduce niciodata la cer.

Un alt semn caracteristic al societatii contemporane este rationalismul, adica increderea exagerata in logica si judecata noastra. Rationalismul nu este o mentalitate filozofica, ci o conceptie de viata care incurajeaza pacatul. El este in esenta ateism imbracat intr-un invelis pseudo-crestin. Este un pacat care se impotriveste primei porunci a credintei, a dragostei si a nadejdii in Dumnezeu. Rationalismul este acea mentalitate care ne impune sa judecam toate cu mintea noastra ingusta si numai prin prisma egoismului nostru, lepadand increderea in Pronia dumnezeiasca si refuzand interventia lui Dumnezeu in viata noastra.

Rationalismul , deoarece crede ca actioneaza intotdeauna corect, nu ii da lui Dumnezeu dreptul de a-l judeca, ci declara ca nu are nici un pacat si de aceea nu are nevoie de Sfanta Marturisire si de mila dumnezeiasca. Aceasta inselare a mintii diavolul o alimenteaza si mai  mult astazi, exploatand reusitele senzationale din domeniul stiintei si tehnicii, care se bazeaza pe lucrarea creierului, astfel incat omul sa creada ca poate dobandi putere prin sine insusi. Insa atunci cand problemele depasesc posibilitatile de solutionare prin logica si propriile lui puteri ( de pilda o boala incurabila, moartea unei personae iubite , etc ) omul simte deprimare, se consuma sufleteste si trupeste, il cuprinde melancholia, se impotriveste lui Dumnezeu, cauta scapare in droguri, in betie si uneori chiar in sinucidere.

O consecinta a rationalismului este si programarea familiala , adica a nasterii de copii, care este o incalacre a Legii lui Dumnezeu. Ea arata lipsa increderii in dragostea Lui si in acelasi timp constituie o amenintare directa pentru viitorul natiunii si , prin urmare pentru copii nostri.

Pe de alta parte , faptul ca parintii ii considera pe copii propietatea lor personala conduce la trei pacate mari : Primul pacat este idolatrizarea copilului, acesta contribuind si la evitarea nasterii unui numar mare de copii. Adica o slabiciune exagerata pentru copil din partea tuturor, si mai ales a mamei. Iar urmarea acestei comportari este ca acel copil devine egoist, iubitor de sine, incapabil pentru o legatura sociala armonioasa sau o impreuna-lucrare cu altii, devenind un nefericit si in acelasi timp izvor al nefericirii in acea casa, adica un tiran. Al doilea pacat al parintilor ce izvoraste din faptul de a-l considera pe  propriul lor copil ca fiind proprietatea lor personala si nu un dar de mult pret al lui Dumnezeu, este ca ei, ca niste “ patroni “ care nu vor sa conlucreze cu El, adeseori hotarasc avortul ucigas. (…)

Al treilea pacat il savarsesc parintii atunci cand isi folosesc copilul ca pe un mijloc de agonisire a slavei desarte. Dragostea lor se transforma intr-un despotism, care tiranizeaza psihicul copilului ce  induce inevitabil la neintelegeri, din clipa in care va incepe sa se dezvolte egoismul sau. Si atunci , la un moment dat, fie va suferi launtric ( daca este o fire mai sensibila ) deoarece parintii nesocotesc optiunile, fie va cauta o scapare prin fuga de acasa. Din nefericire, interventiile parintilor nu se limiteaza numai la alegerea meseriei si a sotului ( sotiei ), ci de cele mai multe ori se extind, intr-un mod antievanghelic, si in sanul noilor familii ale copiilor lor, creand astfel o raceala in relatiile lor, constrangeri si chiar imbrancindu-i spre divort.

Iisus Hristos, Care a dat porunca:” Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta” a rezolvat definitiv si problema neintelegerilor ( dintre parinti si copii ) , spunanad :” De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va alipi de femeia sa “

De obicei educatia copiilor este mult mai egocentrica, iubitoare de slava si mai putin crestineasca. In decursul unei saptamani, si aceasta se intampla mai intotdeauna din pricina slavei desarte a parintilor, programul copiilor lor este plin de lectii, meditatii, limbi straine, muzica, karate, inot, dansuri, atletism, iar noptile , cafenelele sunt pline de studenti, care se dedau placerilor, vatamandu-se atat trupeste cat si sufleteste. Astfel nu-i ramane copilului nici macar timp sa se odihneasca atat cat trebuie sau sa se joace, cu atat mai mult sa fie aducat crestinste. De aceea , parintii si dascalii crestini vor da seama inaintea lui Dumnezeu pentru ca nu s-au ingrijit mai intai de toate de mersul regulat la biserica al acestor copii, de participarea lor activa la viata Bisericii si de educarea lor in duhul Traditiei Ortodoxe.

Mai dorim sa facem aici cateva specificari ce privesc viata familiala. Temeliile familiei de astazi zdruncina din pricina “ seismelor “ provocate de diferitele ciocniri ce au loc in sanul ei. Si aceasta se intampla deoarece doua persoane foarte egoiste nu pot exista impreuna intr-o insotire pe viata. Cei mai multi soti, strica pacea familiala, pentru ca nu vor sa puna capat certurilor cerandu-si cu smerenie iertare. Expresia “ iarta-ma “ a disparut cu totul din vocabularul familial si se pasteaza doar unele expresii tipiconale, adeseori pagane: excuse me, pardon, sorry, si altele. Diavolul nu poate destarma o familie ortodoxa, atunci cand sotii s-au obisnuit sa se ierte unul pe altul. Nobletea sotilor nu consta in confortul relatiilor sociale si nici in manierele elegante ale saloanelor straine, ci mai ales in nevinovatia comportarii lor in casa,acolo unde copii primesc in fiecare zi lectii de viata. Participarea constienta a copiilor , inca din frageda varsta, la mantuitoarea Taina a Marturisirii, ii va imbraca in harul dumnezeiesc, pentru a-si putea cladi viitorul lor pe temelia neclintita a comuniunii vii cu Hristos. Este un lucru foarte important ca parintii sa-i invete pe copii lor, inca de mici, sa-si ceara iertare dupa fiecare conflict.(…) Credem cu smerenie ca, atunci cand intr-o familie iertarea paseste impreuna cu o inima milostiva- virtuti ce il aseamana pe om cu Parintele nostru Ceresc- niciodata nu va lipsi binecuvantarea lui Dumnezeu din acea casa, ci intotdeauna usa Raiului va fi deschisa pentru cei ce locuiesc in ea. De astfel, credinta ca nici banii, nici proprietatile, ci dragostea lui Dumnezeu va purta de grija pentru indeplinirea dorintelor si nevoilor noastre, este cea mai buna mostenire pentru copii.

Nota: Fragment preluat din cartea “Povatuire catre pocainta” – autor Arhimandrit Atanasie Anastasiu, Egumenul Sfintei Manastiri a Marii Meteore

Judecarea aproapelui !

“ Chipul cel mai vatamator pe care il poate lua egoismul , iubirea de sine, este urmarirea continua a faptelor altora si judecarea lor. Omul de astazi , din pricina multor sale preocupari politice si culturale ,ii ramane foarte putin timp pentru studierea Legii lui Dumnezeu, pentru participarea la viata mistica a Bisericii, pentru cercetarea de sine si pomenirea mortii, care este adevarata filozofie, pentru dobandirea vietii vesnice, pentru mantuirea sufletului sau. Pe langa acestea mai sunt si mijloacele mass-media, care prin modul lor provocator imprima in mintea si sufletul omului imagini pacatoase, stiri, comentarii si informatii despre tot felul de teme si mai ales despre greselile si nereusitele, smintelile, si pacatele altora.

Si daca cineva  are in vedere ca omul contemporan urmareste cu o atractie de nebiruit aceste programe, pierzand si putinul timp care i-a mai ramas si pe care ar fi putut sa-l foloseasca pentru cercetarea de sine, atunci se intelege de ce omul din zilele noastre se considera pe sine cinstit si ales in ochii celorlalti, in timp ce isi nesocoteste boala sa sufleteasca, indreptatindu-se pe sine in toate.

De aceea iscodirea celorlalti, cu cele trei forme ale ei ( clevetirea, judecarea si dispretuirea aproapelui) s-a transformat intr-o boala generala, care duce la racirea relatiilor dintre oameni, la impotriviri, ura, tinere de minte a raului si ,prin urmare, parasirea de catre harul dumnezeiesc. Clevetirea si judecarea aproapelui, desi par neinsemnate , totusi, asa cum impreuna-glasuiesc toti Parintii Bisericii, sunt unele dintre cele mai mari pacate, deoarece arata lipsa de dragoste fata de semeni si egoism. Sfantul Ioan Scararul spune:” Clevetirea este fiica urii. E o boala subtire, dar o lipitoare grasa, ascunsa si tainuita, care suge si seaca sangele iubirii “ Iar judecarea aproapelui este rezultatul mai multor patimi. De aceea Sfantul Dorotei ne spune :” Nimic nu manie asa de mult pe Dumnezeu si nimic nu goleste asa de mult pe om si nu-l duce la parasireasa de catre Dumnezeu ca clevetirea, judecarea, dispretuirea aproapelui.”

Iar Sfantul Maxim Marturisitorul se pronunta categoric: “ Cel ce iscodeste pacatele altora, sau judeca din banuieli pe fratele sau, inca nu a pus inceput pocaintei, nici cercetarii si cunoasterii pacatelor sale “ . Sfantul Nicodim Aghioritul accentueaza ca judecarea si defaimarea aproapelui atunci cand se transforma intr-o clevetire neintemeiata si in patarea cinstei aceluia , este una cu uciderea. Desigur, este o ucidere fara de osteneala si neprimejdioasa, deoarece se face de catre cei ce sed pe fotolii in saloane, spre deosebire, de uciderea trupului care de obicei aduce neliniste, urmariri penale si intemnitari. Faptul ca noi judecam pe altii arata ca suntem niste crestini nepasatori.

Hristos a spus :” Caci cu judecata cu care judecati, veti fi judecati si cu masura cu care masurati, vi se va masura” ( Matei 7:2 ) De aceea singuri ne condamnam sufletul sa cada in aceleasi pacate si Il silim pe Dreptul Judecator sa ne judece cu aceeasi neindurare pe care si noi am aratat-o altora. Judecarea aproapelui este un pacat si mai mare, atunci cand ea inainteaza pana la osandirea clericilor.” Nu va atingeti de unsii Mei si nu vicleniti impotriva profetilor Mei “ ( Ps.104,15) este porunca lui Dumnezeu data noua prin gura proorocului David. Atragem atentia asupra gravitatii acestui pacat pentru a nu-l trata cu indiferenta atunci cand ne marturisim, socotindu-l a fi un lucru lipsit de importanta .

De cele mai multe ori pacatul ne incanta, deoarece nu constientizam ca pacatul inseamna despartire de Dumnezeu si moarte sufletesca; ca el arata nemultumirea noastra fata de dragostea pe care Ziditorul nostru ne-o daruieste cu imbelsugare, pentru a putea lupta impotriva lui cu mai multa hotarare. Nefericirea noastra nu o constituie nici bolile, nici foamea, nici nedreptatea oamenilor si nici toate celelalte suferinte ale surghiunului noastru in aceasta viata.

Adevarata noastra tragedie e pacatul. Numai aceasta ne goleste de harul dumnezeiesc, el chinuie intreg neamul omenesc, lipsindu-ne de dumnezeiasca infiere si de vesnica mostenire a Raiului. Daca insa inlaturam legaturile pacatului prin pocainta, ne slobozim de intristare si de neliniste si simtim inca din aceasta viata pamanteasca negraita desfatare a dumnezeiestilor bunatati. Chiar de am ajunge sa uram pactul si sa savarsim cu ajutorul harului dumnezeiesc, lucrarile virtutii, cu toate acestea atat cat va dura viata noastra de pe pamant, vom cadea in greseli.

De aceea , cu totii, fara nici o exceptie, avem nevoie mereu de spovedanie. Pocainta este hrana vietii duhovnicesti. Neincetata trezvie impreuna cu spovedania sincera si regulata ne inarmeaza cu putere in razboiul impotriva rautatii si ne chezuieste un sfarsit pasnic. Cel care se apropie regulat de aceasta Taina a pacii si a dragostei, cu adevarata pocainta si cu zdrobire de inima, nu se teme pentru iesirea lui din aceasta viata si nici pentru raspunsul pe care il va da in fata nemitanicului Judecator. Caci prin stergerea pacatelor sale si prin curatia inimii, aceasta s-a invesmantat in harul dumnezeiesc si asteapta sa se defateze in vesnicie de vederea Fetei lui Dumnezeu. Pacatele noastre oricare ar fi ele, nu sunt atat de mari incat sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu. (…) Numai lipsa de sarguinta, nepasarea si nehotararea pot sta ca niste piedici intre noi si Dumnezeu. Staruinta noastra in pacat ne indeparteaza de El si ne osandeste in iad, care inseamna lipsa lui Dumnezeu.

Daca moartea ne apuca inainte de a face pasul hotarator de a le marturisi, sub epitrahilul duhovnicului, pe toate cele care ingreuiaza sufletul nostru,atunci ne lepadam de mila lui Dumnezeu, imitam nepocainta diavolului si ne osandim pe noi insine in iadul cel vesnic, acolo unde focul Dumnezeirii, in loc sa ne insufleteasca, ne va arde; iar dragostea Lui, in loc sa ne fie pentru noi un izvor de bucurie, va fi o neincetata suferinta, pentru ca niciodata nu am putut sa o intelegem, sa o primim, sa o traim si astfel sa ne indumnezeim. Asadar, cat mai avem timp sa ne grabim, ca fiul risipitor, sa ne impacam cu Dumnezeu si Tatal nostru. Nu ne cere niciodata socoteala. Nu ne mustra si nici nu ne pedepseste, ci ne asteapta sa ne daruiasca iertarea pacatelor si odata cu ea pacea si bucuria in aceasta viata, iar in cea vesnica acele negraite bunatati pecare ni le-a pregatit de la “ intemeierea lumii” “. “ Iata acum vreme potrivita , iata acum ziua mantuirii “( II Cor.6,2 )

Nota : Fragment preluat din cartea “Povatuire catre pocainta” – autor Arhimandrit Atanasie Anastasiu, Egumenul Sfintei Manastiri a Marii Meteore