Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Vladimir !

 

Catedrala a fost pictata de Andrei Rubliov si Daniil Ciornai. Din pictura acestor doi mari artisti se pastreaza foarte bine scena Judecatii de Apoi.

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Slava Tie Doamne, slava Tie !



 



Nota :

Pozele au fost facute cu ajutorul lui Dumnezu si a Maicii Domnului in luna iulie a anului 2012 .

A iubi inseamna a ierta !

“De cand ma tin minte am fost framantat de gandul la dragoste.Dragostea mi s-a descoperit mareata si gingasa in persoana mamei mele, asa ca pot spune ca m-am nascut in dragoste si am fost insotit de dragoste de-a lungul intregii mele vieti. Am suferit de fiecare data cand am simtit ca dragostea lipseste. A nu mai fi iubit, pentru mine, insemna a nu mai exista. In copilarie, cand faceam vreo rautate, mamica ma impinge usor cu mana si imi spunea:” Du-te de la mine, nu te mai iubesc “. Cine poate spune ce traiam eu atunci ? Abia acum imi dau seama ca atunci ma pogoram in iad, in iadul inimii mele de copil, in iadul in care s-a coborat Adam dupa ce a cazut din dragostea lui Dumnezeu.
Atunci incepea sa-mi tremure buza si eu ramaneam teapan in fata mamei , cu mainile in jos, cu pumnii stransi, pana cand imi facea semn sa vin si ma lua in brate. Atunci izbucneam in plans. Si plangea si ea. Simteam ca moartea in care m-am scufundat prin refuzul mamei a incetat si eu ma intorceam la viata prin marturisirea iubirii ei.
 N-am avut parte sa ma nasc intr-o familie credincioasa, ca sa fiu educat in dragostea lui Dumnezeu, dar Dumnezeu a avut grija ca inca din primele zile ale vietii mele constiente sa inteleg ca fara dragoste nu se poate nimic.Tot ce exista exista din dragoste si pentru dragoste.In masura in care iubim, ne umplem de rost si ne aflam locul in aceasta lume facuta de Dumnezeu. Dragostea pe care o revarsam asupra oamenilor este ca o lumina care descopera lucrurile aflate pana atunci in intuneric. Prin iubire cunoastem si vedem pe celalalt in adevarata lui lumina. Numai iubirea este vazatoare. Daca cineva vrea sa stie ce insemna sa fii vazator cu Duhul, trebuie sa stie ca asta inseamna sa iubesti. Cand iubesti, pana intr-atat te daruiesti , pana intr-atat doresti sa intri in voia celui iubit, incat ajungi sa te identifici cu gandurile lui, sa-l retraiesti in propria ta inima,in propriul tau trup, in propria ta rasuflare, incat cel iubit dintr-odata ti se descopera, in intregimea sa, in tine insuti, ca tine insuti. Iubirea se Imbraca in cel iubit ca intr-o haina. In aceasta identificare ne descoperim unii pe altii in Hristos. Aceasta este starea din care Apostolul Pavel a putut sa zica:” Nu mai traiesc eu, ci Hristos in mine “.
In iubire Hristos se descopera in trupurile si in sufletele noastre si noi simtim ca apartinem numai Lui. Iubirea este atotcuprinzatoare si sufletul simte ca numai moartea o poate descoperi in maretia si in lumina ei nesfarsita, moartea ca pecete a daruirii totale si fara de intoarcere, asa cum ni s-a descoperit in jertfa lui Hristos pe Cruce.De aceea nu este dragoste mai mare  decat a-ti pune viata pentru aproapele tau, decat a muri. Nici inteleptul Solomon n-a gasit sa compare dragostea cu altceva decat cu moartea, cand zice ca “ dragostea ca moartea e de tare”( Cantarea cantarilor ).
Ne punem viata pentru aproapele nostru ori de cate ori iertam celor ce ne gresesc. A ierta inseamna a  renunta la tine insuti, la dreptul tau, la dreptatea ta pentru a indreptati pe cel ce ti-a gresit, inseamna sa mori tu pentru a lasa pe altul sa traiasca. Cu alte cuvine, a ierta inseamna sa reintorci la viata, sa daruiesti viata. In aceasta ne facem asemenea cu Dumnezeu.
Ca sa intelegem mai bine ce facem atunci iertam, trebuie sa avem in minte parabola evanghelica despre femeia prinsa in adulter. De fiecare data cand nu iertam – ucidem cu piatra inimii noastre, dar cand iertam – daruim viata.
Ce lucru maret este a ierta ! In stradania mea de a intelege dragostea si de a o explica, la un moment am inteles, in adancul fapturii mele stapanite de moarte si de pacat, ca prin nimic nu mi s-a descoperit mai mult , mai desavarsit, mai aproape si ami pe inteles iubirea lui Dumnezeu decat prin iertarea pe care mi-a daruit-o si mi-o daruieste.
Nciodata nu m-am simtit mai iubit, mai fericit, mai nou, mai deplin, mai puternic si totodata mai cuminte si mai smerit deact atunci cand am fost iertat pentru gresalele mele. Totodata, cautand sa implinesc porunca Acestui Dumnezeu plin de iertare- aceea de a ierta la randul meu pe aproapele meu - , mi-am dat seaman cat de greu imi vine sa iert, cata durere si cata renuntare trebuie sa simt, durere care ma apropie de moarte, care ma omoara pe mine pentru a da loc celulilalt sa traiasca. Atunci am zis ca a iubi inseamna a ierta, a ierta nu o fapta care este sau ni se pare gresita, ci a ierta adanc si necontenit, a ierta odata si pentru totdeauna tot raul care se ridica impotriva noastra, avand intotdeauna vie revelatia durerii si stricaciunii in care s-a adancit faptura prin despartirea de Dumnezeu.”

Nota;
Fragment preluat din cartea " A iubi inseamna a ierta " autor Ieromonah Savatie Bastovoi

Despre prietenie !

“Tema prieteniei este una comuna pentru toata lumea. Toti avem mai multi sau mai putini prieteni, mai buni sau mai rai. Ne plac prietenii buni si uram prietenii rai, care ne tradeaza. Pe langa prietenii actuali, fiecare are si niste “ fosti prieteni “ si are,desigur, si niste motive pentru care anumiti prieteni din trecut nu-i mai sunt prieteni. Se schimba varsta se schimba conceptiile, aflam unii despre altii lucruri care, pana la urma afecteaza relatiile dintre noi. Ce face o prietenie sa fie durabila si care sunt motivele pentru care o prietenie poate lua sfarsit ? O prietenie care poate fi intrerupta mai poate fi numita prietenie? De obicei, oamenii spun in indreptatirea lor :” Cutare nu-mi mai este prieten, pentru ca m-a tradat, a fost nesincer cu mine”. Oamenii suporta foarte greu lipsa de sinceritate. Un pieten trebuie sa se incredinteze in  intregime, nu doar cu inima , ci , daca se poate, cu tot cu gandurile sale. Vrem sa fim stapani peste prietenii nostrii. Lumea moderna discuta foarte mult despre prietenie. Cuvantul prieten este folosit cu cele mai diverse ocazii, incepand de la “prietenii muzicii “ , “ prietenii cartii “, pana la reclamele la bere, cafea sau tigari in care se speculeaza pe tema prieteniei.

Prototipul prieteniei de azi ne prezinta o relatie simplista si sablonata. Prietenii asculta acelasi fel de muzica, beau acelasi suc sau aceeasi bere, poarta un anumit tip de haine. Desigur formula permite nuantari, dar , la modul brutal,prietenia se leaga in jurul unor astfel de lucruri, promovate de scopurile mici ale economiei de piata, o prietenie ce se leaga in urma unor interese si scopuri comune. Un adolescent care asculat rock si face parte dintr-o “ gasca “ nu trebuie sa mearga intr-o discoteca, pentru ca-si tradeaza grupul, isi tradeaza prietenii.

Cu alte cuvinte, in mentalitatea tanarului modern, a fi prieten cu cineva presupune si o relatie exclusivista fata de ceilalti.Am socotit ca este de mare actualitate si necesitate discutia despre prietenie purtata nu oricum, ci cu tinerii credinciosi, cu cei care voiesc sa aiba o prietenie in Hristos, o relatie frumoasa cu toata lumea. Apostolul Pavel ne spune:” Pe cat se poate traiti in buna pace cu toata lumea” . Desigur, ar spune cineva , dar a trai in buna pace cu cineva inca nu inseamna a avea o prietenie. Dar de ce nu ? Oare este putin lucru a trai cu cineva in pace, oare este prietenia ceva mai mult decat pacea si, daca da, ce ar putea fi acel ceva mai mult ? Spun asta pentru ca vin oamenii la spovedanie si vezi cat de greu le este sa-si pastreze pacea nu doar cu toata lumea, ci cu parintii si fratii lor trupesti cu care locuiesc in aceeasi casa si mananca la aceeasi masa. Dar asta se intampla pentru ca si noi cadem cliseelor moderne despre prietenie si nu incercam o prietenie adevarata, o prietenie care nu cere, ci ofera, o prietenie pe care ne-a adus-o Hristos si pe care au cultivat-o si ne-au transmis-o Sfintii Parinti ai Bisericii noastre. Mai intai trebuie sa luptam cu puseurile exclusiviste pe care le  avem in noi. Prietenia nu este relatia privilegiata, deosebita pe care o avem cu cineva in comparative cu alti oameni.

Prietenia este o stare de spirit, o treapta si o masura duhovniceasca. Iubesc pe cineva nu pentru ca el este mai bun decat altii, ci pentru ca vad in el virtutile care imi descopera mai deslusit chipul lui Dumnezeu pe Care eu Il iubesc. Prietenia nu trebuie sa fie rezultatul unei selectii, adica nu dobandim un prieten excluzand neprietenii, pentru ca aceasta este judeca omeneasca si nu este lipsita de riscuri. Hristos ne-a numit prieteni si frati nu pentru ca noi am fi dat dovada de vreo vrednicie speciala, ci pentru ca inima Lui dumnezeiasca este plina de iubire. “ Iata – se spunea despre Hristos – prietenul vamesilor si al pacatosilor !”  Si El insusi a zis “ N-am venit pentru cei drepti ,ci pentru cei pacatosi; nu cei sanatosi au nevoie de Doctor, ci cei bolnavi”. Sa mai spunem ca Hristos l-a numit prieten pana si pe Iuda si nu oricand, ci chiar in momentul cand ii dadea sarutarea mincinoasa, sarutarea tradarii in gradina Ghetsimani “ Prietene, cu sarutare vinzi tu pe Fiul Omului ?” La avva Ahila egipteanul au venit odata doi batrani si i-au cerut sa le dea ceva ca amintire, dar parintele le-a zis ca n-are timp de ei. In aceeasi zi a venit si un frate, care avea nume rau, si auzind parintele, indata a iesit si , glumind cu el, a impletit o funie si i-a dat-o fratelui de blagoslovenie. Atunci batranii care venisera intai, luandu-l deoparte, l-au intrebat :” De ce , parinte , noua nu ne-ai dat nimic, dar acestuia, care are nume rau, i-ai impletit funie si l-ai binecuvantat?

 Parintele le-a raspuns :” Nu v-am dat voua , fiindca stiam ca nu va suparati, dar acestui frate nu puteam sa nu-I dau , caci altfel s-ar fi mahnit si ar fi zis : iata , parintele din cauza pacatelor mele, nu vrea sa ma binecuvinteze ; si n-am voit sa creada ca-l judec intru ceva . “ Asadar prietenia este o stare si o masura duhovnicesca, este capacitatea omului de a privii lumea cu ochii lui Hristos. De aceea unul din parintii egipteni spunea :” Cine nu primeste pe oricine ca pe fratele sau, ci face deosebire intre oameni, Acela nu este desavarsit “. Desigur nu suntem obligati sa rabdam tovarasia unor oameni stricati, cu obiceiuri rele, care ne abat de la calea noastra, dupa cum si Apostolul Pavel ne averizeaza:” Tovarasiile rele strica obiceiuri bune “ . Este de preferat sa ne inconjuram de oameni virtuosi, pentru a deveni ca ei, stiind ca, precum zice prorocul David” cu cel cuvios, cuvios vei fi si cu cel indaratnic te vei indaratnici”.Insa aceasta instrainare, atunci cand se face, nu trebuie sa se faca cu orgoliu, nesocotind si judecad pe altii, ci cu atitudinea omului care nu poatre duce o sarcina. Evit anumiti oameni nu pentru ca ei sunt mai rai ca mine, ci pentru ca eu nu sunt destul de bun pentru a putea avea folos de pe urma convietuirii cu ei. Cu alte cuvinte sa traim ca si cum oamenii rai nu ar exista, fara sa-i judecam. Sfantul Vasile cel Mare, in regulile sale monahale, condamna orice prietenie care ne face sa punem pe cineva intr-o stare privilegiata fata de alti oameni, considerand ca aceasta nu poate fi decat o lucrare a sangelui care demonstreaza lipsa de iubire adevarata.(…)

Asadar , de la bun inceput trebuie sa retinem ca o prietenie nu se alimenteaza atat din virtutile si bunatatea celui pe care nu-l dorim prieten, cat din lucrarea noastra launtrica.Niciodata prietenia nu se strica incepand de la cel mai virtuos, ci de la cel mai slab, pentru ca acesta gaseste tot felul de pricini, de nemultumiri si provoaca rupture prin insusi zbuciumul mintii sale chinuite de patimi. Omul virtuos rabda sa convietuiasca si  sa faca ascultare de cei mai razvratiti si mai nesuferiti oameni(…).Sfantul Ioan Casian in Convorbirile sale duhovnicesti, zice ca o prietenie poate avea trainicie numai daca se leaga intre persoane cu aceleasi aspiratii si de aceeasi masura duhovnicesca, altminteri relatia dintre ei este periclitata de neajunsurile celui mai slab, care gasete intotdeauna pricini de tulburare si nemultumire. Prin urmare daca o prietenie se strica, se strica de fiecare data numai si numai din cauza slabiciunii si a neputintei noastre, caci daca am avea o statura si o atitudine duhovnicesca, am sti sa ieram si sa o luam de fiecare data de la capat. Un alt lucru vrednic de tinut minte este acela ca in puterea noastra sta sa oferim prietenia, dar niciodata sa o cerem de la altii. Zic asta pentru ca de regula ajungem sa ne consideram prietenii ca o proprietate si un bun al nostru.

De exemplu, un prieten nu trebuie sa aiba relatii cu cineva cu care tocmai ne-am certat, pentru ca aceasta se interpreteaza ca o tradare. Cerem socoteala prietenului pentru anumite gesturi si cuvinte, invocand motive de genul: “ Vreau sa clarificam relatia dintre noi” sau “ intre prieteni nu trebuie sa existe secrete” si asa mai departe. Cu alte cuvinte facem contracte de prietenie care presupun libertati si restrictii potrivit cu firea si educatia pe care o avem.Astfel de prietenii se strica de indata ce “ regulile “ , conventiile sau asa-zisele “ principii” sunt incalcate. In acest fel si traficantii de droguri si talharii leaga prietenii. Totusi intelegem ca prietenia este ceva mai mult. Prietenia este deschiderea sufleteasca pe care o avem catre toata lumea, izvorata din dragostea poruncita de Hristos. In acest sens, crestinul este prieten cu toata lumea si cu nimeni. Cu toti pentru ca nu poate sa nesocotesca pe cineva, si cu nimeni, pentru ca  nu poate sa prefere pe cineva. Sfantul Arsenie cel Mare spunea “ “ iubeste pe toti si fugi de toti “. Aceasta este cu putinta la cei care au toata puterea sufletului indreptata spre Hristos si judeca pe toti si toate prin prisma lui Hristos, pentru care orice om este plinatatea umanitatii si trebuie privit dupa cum indeamna si Apostolul Pavel, “ ca cel pentru care a murit Hristos”.

Atunci cand suntem ispititi sa judecam pe cineva, sa-l dispretuim, trebuie sa ne amintim cine este cel din fata noastra. Si cine este ? Este “sluga Altuia “, zice Apostolul Pavel, pentru care s-a platit cu pretul sangelui lui Hristos. Asadar cand dispretuim pe cineva, sa ne intrebam care este parerea lui Hristos despre acest om.Hristos si-a varsat sangele pentru el dar ce am facut eu pentru acest om caruia ii pretind sa-mi fie fidel, sa nu ma vorbeasca de rau si asa mai departe ? Ce am facut eu pentru el ? I-am dat bani, l-am ajutat la nevoie, i-am luat apararea ? Oare acestea sunt lucruri in schimbul carora pot pretinde devotamentul cuiva ? Oare inseamna acestea ceva pe langa sangele lui Hristos?

Si oare noi, care Il tradam in tot ceasul pe Mantuitorul lumii, putem cere socoteala celor ce gresesc fata de noi ? Daca ne aducem aminte la timp de aceste lucruri , nu putem pastra supararea prea multa vreme. Sfintii iubesc oamenii , nici pentru bogatie, nici pentru frumusetea lor, nici pentru agerimea mintii, nici pentru vreun alt dar firesc, ci pentru virtutile duhovnicesti, pentru ca in acestea se vede chipul lui Dumnezeu, iar sfintii iubesc tot ceea ce le aduce aminte de Dumnezeu si-i indreapta catre Dansul. (…) Oamenii mai putin desavarsiti leaga prietenii doar pe baza intereselor comune si a cautarilor comune, ii unesc mai putin adancimile duhovnicesti.(…) Toate neintelegerile apar din cauza ca, la un moment dat, cineva crede ca parerea sau alegerea lui este mai indreptatita decat a celuilalt.(…) Cel care se daruieste pe sine aproapelui sau prin taierea voii primeste in schimb pe aproapele sau si benecuvantarea lui Dumnezeu(…).Cel care este atent sa nu-si indeplineasca voia, ci sa caute la necesitatile, durerile, si bucuriile aproapelui, ajunge la smerenie. Smerenia nu se vede pe sine si nu judeca faptele celorlalti, ceea ce este izvorul linistii si la pacii fericite.Omul smerit nu da sfaturi cu superioritate si nu face observatii usturatoare, care sunt cea dintai pricina a stricarii relatiilor dintre oameni.

Asa ne si spune Inteleptul Solomon :” Cel ce raspunde la vorba inainte de a o fi ascultat este nebun si incurcat la minte “ . ( Pilde 18,13) Inteleptul Sirah spunea ca e mai rau sa cada cineva de pe varful limbii sale decat de la o mare inaltime. In acest sens , uneori trebuie sa evitam sa zicem lucrurile care stim ca nu plac aproapelui noastru sau care ar putea sa-l raneascam chiar si cu pretul de a fi nesinceri. Nu putem fi sinceri intotdeauna tocmai pentru ca suntem patimasi, suntem ispititi si de diavol. Atunci cand ne maniem, de exemplu, suntem foarte sinceri, credem toate cuvintele urate pe care le spunem.Suntem sinceri si cand suntem gelosi,invidiosi,nemultumiti si asa mai departe. Dar toate cuvintele pe care le rostim in astfel de stari nu ne reprezinta desi sunt sincere, ci sunt manifestari ale patimii ( interioare care se afla in inima noastra ) sau ale duhului necurat de care suntem ispititi. Astfel de iesiri , de “ sinceritati “ trebuie evitate pentru a pastra o relatie normala cu oamenii din jurul nostru. Aceasta insemna a ne nevoi pentru dragoste. A-ti cere iertare sau a ierta la timp este o arta si expresia marinimiei si a experientei de viata.

Ceea ce nu pot pastra oamenii din cauza iuteliii sau ambitiilor personale se poate repara prin iertare, prin intelegerea profunda a simplei realitati ca toti suntem trecatori pe pamant, ca vine o clipa cand vom pleca din acesta viata si toate gandurile si aspiratiile noastre nu vor mai fi. Vom merge inaintea Marelui Judecator, unde vom da seama de orice cuvnat desert, de orice suparare desarta care ar fi putut fi anulata printr-o simpla intoarcere de gand. Cel care isi duce gandul catre sfarsitul sau si catre desertaciunea cautarilor si ambitiilor omenesti, rabda usor orice suparare, nu judeca si din acesta cauza este un om “ usor de purtat “, un om placut. Astfel de oameni sunt si nu sunt prieteni cu toata lumea, pentru ca nu-si mai apartin, ci au devenit un bun comun al tuturor, ca si Dumnezeu , ca si dragostea. “

Nota:

Fragment preluat din cartea " A iubi inseamna a ierta " autor Ieromonah Savatie Bastovoi

Lavra Pecerska din Kiev !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Slava Tie Doamne, slava Tie !



Nota:

Aceste poze au fost facute cu ajutorul lui Dumnezeu si a Maicii Domnului in luna iulie a anului 2012.

 

Pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia cerurilor !

" In urma cu cativa ani ,in Manastirea Pskovo-Pecersk,s-a stins un schimnic cucernic si virtuos.Zilnic se ruga mult, statea in picioare la pravilele lungi, respecta toate canoanele monahale, era un bun exemplu pentru fratii de obste si pentru toti pelerinii. Cand era intrebat despre viata sa,el incepea sa planga cu amar, sa se bata peste piept si sa spuna:” Credeti-ma , fratilor, ca sunt cel mai pacatos om de pe pamant”. Putini dintre frati stiau taina vietii lui.S-a intamplat aceasta in 1918, intr-un satuc din Ural. In localitate a oprit o masina din care au coborat cativa ” tovarasi “ imbracati in geci de piele, legati cu panglici rosii la brat si inarmati cu mitraliere si revolvere.
Dupa ce locuitorii satucului s-au adunat pe platform din fata bisericii, ei le-au spus ca au venit sa-i imobilizeze pe toti tinerii in detasamentul ( CEKA- Comisia extraordinara pe intreaga Rusie pentru combaterea contrarevolutiei, speculei si abuzului de putere ), in scopul satisfacerii serviciului militar. In acele timpuri, toti stiau ce inseamna CEKA si multi s-au opus ordinului lor de inrolare, fiind impuscati imediat pentru nesupunere fata de puterea sovietica. Altii insa s-au aliniat in coloana, asteptand decizia comisarilor. Cand grupul de tineri s-a marit,li s-a ordonat sa urce in masina si, in scurt timp au plecat. Printre ei se afla si un tanar de 17 ani. Fiind adusi in cazarma, au fost instruiti sa traga din toate tipurile de arma, sa tortureze si sa chestioneze. Dupa aceasta novicii au fost delegate in prima lor misiune. Locuitorii unui satuc nu fusese in stare sa colecteze cantitatea de produse agricole pretinsa de stat, si comisarul i-a condamnat pe toti la moarte prin impuscare, ca “ pilda moralizatoare” pentru ceilalti.

Satul a fost inconjurat de soldati.Batranii,femeile si copiii au fost pusi la zid, iar tinerilor cekisti li s-a ordonat sa-i impuste.Cekistii , fiind nascuti si crescuti la tara, nu indrazneau sa traga. De aceea ,prima rafala de gloante a zburat deasupra capetelor condamnatilor. Atunci comisarul i-a amenintat pe tineri :” Daca nu veti trage in ei, voi impusca pe fiecare al zecelea dintre voi.” Desi ordinal a rasunat din nou, cekistii nu au indraznit sa traga nici de data aceasta in locuitorii nevinovati.
 Astfel, comisarul a trecut de-a lungul coloanei si a impuscat pe fiecare al zecelea soldat.Pentru ca le era scumpa viata, soldatii s-au conformat si i-au ucis pe tarani. Dupa acest masacru au urmat si alte nenumarate torture si condamnari la moarte. Inaintea condamnarilor in masa, soldatii erau siliti sa bea votca, pentru a executa mai lesne ordinele autoritatilor.Dupa ce isi reveneau din starea de betie, ii mustra chinuitor de mult constiinta, incat nu puteau sa inghita nici macar o bucata de paine.
Odata, tanarul de 17 ani l-a intrebat pe comisar:” La ce ne foloseste sa ii omoram pe oameni ?” Comisarul,neamt de origine, i-a raspuns :” Acestia sunt contrarevolutionari. De aceea, imi va fi mila mai curand de o musca decat de ei”. Asa a luat sfarsit educatia politica.Anii treceau. Razboiul civil a incetat. In tara se “ construia” socialismul, incepusera colectivizarea, cincinalele , si , desigur, au urmat alte represalii, teroarea si condamnarile. Cu cat puterea sovietica” faurea fericirea” poporului,cu atat mai multi oameni erau exterminati. Tanarul despre care am vorbit anterior se maturizase si cugeta mult asupra situatiei create in societate. Multi din colegii sai au devenit alcoolici, unii au innebunit, altii s-au sinucis, nesuportand amarele mustrari de constiinta, iar urmatorii au devenit mari functionari pentru “ ispravile “ lor din trecut.
Nici ei insa nu bucurau prea mult timp de putere: de regula, cei care se luptau contra “ dusmanilor poporului “ erau declarati mai tarziu ei insisi “ dusmani”, fiind condamnati la moarte. El a inteles ca , mai devrem sau mai tarziu, va infrunta aceeasi soarta. Cu prima ocazie, a solicitat demisia din CEKA. Desi a plecat de acolo, ii persista mereu in minte imaginea persoanelor pe care le ucisese. Isi pierduse cu desavarsire linistea : cand inchidea ochii, vedea lacuri de sange si privirea celor impuscati.Adesea isi amintea de preotii care mergeau la moarte cu bucurie, cantand rugaciuni si intarindu-se unii pe altii. In fata mortii erau senini, aveau chipuri luminate si o liniste sufleteasca straina calailor sovietici.
Ei ii iertau si ii binecuvantau pe ucigasii trupurilor lor.In toate acestea se simtea maretia de neinvins a duhului omenesc si o putere inaccesibila mintilor impatimite. Se parea ca acesti muritori vad si stiu lucruri de neconceput pentru calai.Deopotriva cu amintirile oribile, pastra in minte imaginea luminoasa a copilariei, biserica unde il ducea mama ca sa fie impartasit, slujba de Paste si , ulterior, bucuria de a sta la masa cu intreaga familie.Amintirile copilariei sale neprihanite le simtea departate si despartite de multimea timpului si a sangelui semenilor sai. Odata , acest om a intrat intr-o biserica.
S-a apropiat de icoana Mantuitorului, s-a rugat sa-i potoleasca chinul sufletesc si sa-i ierte multimea pacatelor de moarte.Desi omorase la ordinul altora, se simtea foarte vinovat pentru crimele comise.A plans foarte mult in fata chipului Mantuitorului si ,cand a iesit din biserica, si-a simtit sufletul usurat. De atunci a inceput sa frecventeze mai des biserica.
La un moment dat, a hotarat sa se spovedeasca unui preot. Spovedania a durat cateva ore,in timpul careia a plans neincetat. A inteles ca Domnul Iisus Hristos este unica lui salvare, ca numai El poate sa-I izbaveasca de cosmarurile care il urmaresc neincetat. Acest om a mers in manastire, a fost tuns monah si apoi a imbracat schima.Intreaga sa viata L-a rugat pe Dumnezeu sa-l ierte si s-a rugat pentru toti oamenii ucisi de el. Dumnezeu a primit pocainta lui, caci si-a adeverit neprihanirea printr-o viata si un sfarsit sfant. Pocainta este sensul vietii fiecarui om.(…) Prin urmare sa nu amanam pocainta noastra. Sa ne amintim mai des una din poruncile de seama ale Mantuitorului :  “ Pocaiti-va , caci s-a apropiat Imparatia cerurilor !”  

Nota:

Fragment preluat din cartea " Este posibila mantuirea in secolul XXI ? " autor Ieromonah Serghie Rabko

Manastirea Diveevo !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Izvorul Sfantului Serafim

 

 

 

 

 

Mormantul lui Nikolay Alexandrovich Motovilov ucenicul Sfantului Serafim. Pe mormant se afla copacul, din care a crescut dupa cum se vede, un cap de urs.

 

 

Slava Tie Doamne, Slava Tie !

 



 

Nota :
Aceste fotografii au fost facute cu ajutorul lui Dumnezeu si a Maicii Domnului in luna iulie a anului 2012.