Manastirea Pesterilor din Pskov !

 

Manastirea Peciora este cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Aceasta manastire a fost construita in 1473 peste o pestera nefacuta de mana omului care se aseamana cu un oras subteran avand 8 strazi. Aici se odihnesc 10 000 de sfinte moaste. Nisipul din pestera este de culoare alba, iar in prezent liantul care il solidifica pentru formarea culoarelor a ramas necunoscut. Credinciosii au obiceiul dupa iesirea din pesteri, sa stranga nisipul care se lipeste de talpa incaltamintei ca nisip tamaduitor.

 



 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Slava Tie Doamne, slava Tie ! 



 



 

Nota:

Aceste fotografii au fost facute cu ajutorul lui Dumnezeu si a Maicii Domnului in luna iulie a anului 2012. 

Ispita !

Ce-mi esti tu mie noapte ?
Si negrul tau de ce ma inconjoara?
Au nu stii tu ca mie de tine ,nu mi-e sete !
Caci inima-mi din piept doar spre Lumina-mi zboara.

Ce-mi spui tu mie noapte,cu vorbele viclene !?
Spurcate-ti sunt cuvintele ce-n soapte m-i le-arunci
Secundele din tine nu tin de a ta vreme,
Caci timpul tau ma ocoleste-n grele munci.

Ce-mi dai tu mie noapte, a intunericului sclava !?
Minciuni pline de rele,mucegaite-n rest
Au nu stii tu ca eu, feritum-am de-otrava,
Prin mila Celui care ma-nvata sa traiesc !




Nota:
Poezia "Ispita"
17 aprilie 2012

 

Despre citirea Sfintilor Parinti si a Sfintei Scripturi !

"Intrebati de ce este neaparata nevoie de citirea Sfintilor Parinti si daca nu este de ajuns sa ne calauzim doar dupa Sfanta Scriptura- cuvantul curat al lui Dumnezeu, fara amestecul cuvantului omenesc .

Raspuns: este neaparat nevoie ca, citind Scriptura, sa-i citim si pe Sfintii Parinti ai Bisericii Rasaritului. Iata ce spune despre Sfanta Scriptura Sfantul Apostol Petru : “ Nici o prorocie a Scripturii nu se talcuieste dupa socotinta fiecaruia, pentru ca niciodata prorocia nu s-a facut din voia omului, ci oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu au grait, purtati fiind de Duhul Sfant ( II Pt.1,20-21 ). Si atunci de ce vreti sa intelegeti dupa bunul plac cuvantul duhovnicesc, care nu a fost rostit dupa bunul plac omenesc, ci la insuflarea Duhului, si care ne opreste chiar el sa-l talcuim dupa bunul nostrum plac ?
Duhul a rostit Sfanta Scriptura, si numai Duhul poate s-o talcuiasca. Barbati de Dumnezeu insuflati-prorocii si apostolii- au scris-o; barbate de Dumnezeu insuflati – Sfintii Parinti – au talcuit-o. De aceea oricine vrea sa dobandesca adevarata cunoastere a Sfintei Scripturi are neaparata nevoie de citirea Sfintilor Parinti. Iar daca va veti margini la citirea Sfintei Scripturi nu veti avea cum sa o intelegeti si cum sa n-o explicati dupa bunul plac.Nu veti avea nici cum sa evitati ratacirile, pentru ca “ omul sufletesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt nebunie si nu poate sa le inteleaga,fiindca ele se judeca duhovniceste. Cele ale lui Dumnezeu nimeni nu le-a cunoscut,fara numai Duhul lui Dumnezeu ( I Cor.2,13-14 ). Cu deosebire urasc scrierile Parintilor ereticii din toate timpurile : scrierile Parintilor descopera intelesul drept al Sfintei Scripturi, pe care vrajmasii Adevarului ar vrea sa-l strambe pentru a-si intari filosofarile mincinoase.
Ereziarhul Eustihie si-a aratat reaua vointa fata de Parinti la Sinodul Local de la Constantinopol, “Sfanta Scriptura , a spus el cu viclenie, trebuie cinstita mai mult decat Parintii”- si a spus asta pentru ca scrierile sfintilor patriarhi ai Alexandriei, Atanasie cel Mare si de curand raposatul Chiril,ii dadeau in vileag limpede ratacirea hulitoare de Dumnezeu. Dimpotriva, Biserica Sobornicesca a nutrit totdeauna o cinstire deosebita fata de scrierilor Parintilor : prin scrierile acestea se pastreaza unitatea bisericesca, pentru care este neaparata nevoie de o lamurire recunoscuta de toata lumea, adevarata si harica a Scripturii. Sinoadele Ecumenice incepeau intotdeauna cu citirea acelor scrieri ale Parintilor in care era expusa deosebit de limpede dogma sau predania a caror examinare alcatuia obiectul deliberarilor sinodului. Si, sprijinindu-se pe aceste scrieri, sinodul a dat in vileag erezia, proclamand invatatura si marturisirea ortodoxa.
Intocmai la fel, si in viata lor particulara sfintii nevoitori au fost formati de scrierile Parintilor si au trecut la citirea cu precadere a Sfintei Scripturi numai atunci cand ajunsesera deja la o deosebita sporire duhovnicesca.” Adanca este marea Scripturii, a zis Sfantul Ioan Scararul, si nu fara de primejdie este pentru mintea nevoitorului a sari in ea : primejdios este a inota imbracat si primejdios este a se atinge de teologie cel patimas” ( Cuvantul 27, Despre linistire ). Aceasta primejdie , aceasta nenorocire sta, vadit, in talcuirea samavolnica,in intelegerea mincinoasa a Scripturii, lucru care i-a facut pe multi calugari sa cada in ratacire pierzatoare. Degeaba se impauneaza ereticii cu paruta lor cinstire fata de Sfanta Scriptura, degeaba dau de inteles cu viclenie ca Biserica Ortodoxa o cinsteste prea putin, dand o prea mare cinstire Sfintilor Parinti, pe care ei ii resping, pe care ii acopera cu clevetiri si ocari fara de rusine!
Cinstirea pe care o dau Sfintei Scripturi ereticii este mincinoasa, fatarnica: ce fel de cinstire fata de cuvantul lui Dumnezeu este aceea cand I se ingaduie oricui, oricat de stricat ar fi, sa-l intelega si sa-l talcuiasca dupa bunul sau plac ? Primind harica talcuire a Sfintei Scripturi de catre Sfintii Parinti, Sfanta Biserica dovedeste prin insusi acest fapt adanca sa cinstire fata de Sfanta Scriptura: ea o cinsteste asa cum se cuvine cinstit cuvantul lui Dumnezeu. Ea ii invata pe fiii sai sa nu fie cutezatori fata de cuvantul lui Dumnezeu, ii infraneaza de la trufasa samavolnicie si lipsa de randuiala, le porunceste sa se formeze prin citirea Sfintilor Parinti si sub indrumarea acestora sa patrunda in lumina cea minunata a cuvantului lui Dumnezeu, care ii orbeste pe cei ce indraznesc s-o privesca fara cuvenita pregatire, cu minte necurata si cu inima iubitoare de pacat.
Ajunge sa iei aminte la slujbele Bisericii Ortodoxe ca sa te incredintezi de adanca ei evlavie fata de Sfanta Scriptura.Evanghelia- atotsfanta carte care cuprinde cuvintele rostite catre oameni de Insusi Dumnezeu intrupat- se afla totdeauna pe Sfanta Masa, inchipuindu-L pe Hristos Insusi. S-o citeasca inaintea a tot poporul se ingaduie numai clericilor; cand este citita, toti iau aminte la ea ca si cum ar vorbi Hristos; cand este scoasa din altar, se merge inaintea ei cu lumanari aprinse. Ea este scoasa si pusa pe analog in mijlocul bisericii: atunci, toti crestinii ortodocsi care sunt de fata isi pleaca genunchii cu evlavie inaintea ei, inaintea cuvantului lui Dumnezeu, o saruta cu frica si cu dragoste.
Pe cand ereticul, care tocmai se lauda cu cinstirea lui fata de Sfanta Scriptura, se sminteste de evlavia pe care o arata fiii Bisericii inaintea Evangheliei,numeste batjocoritor inchinarea lor la cuvantul lui Dumnezeu” inchinare la idoli”, “ inchinare la hartie “,” la cerneala”, “ la legatura”; orb nefericit ! el vede in aceasta carte numai hartia, cerneala, legatura, nu vede Evanghelia lui Hristos. Citirea Epistolelor apostolesti inaintea a tot poporul este savarsita de diaconi si de citeti; citirea restului Sfintei Scripturi este savarsita de citeti in mijlocul bisericii. Iar cantarile bisericesti, pe care le-au alcatuit Sfintii Parinti, cuprind un curs intreg de teologie dogmatica si morala. Slava lui Dumnezeu, Care a pastrat Biserica Sa in curatie si in sfintenie ! Slava Sfintei Biserici a Rasaritului, singurei sfinte si adevarate!
Toate predaniile, toate obiceiurile ei sunt sfinte, raspandesc buna mireasma a ungerii duhovnicesti ! Sa se rusineze toti cei ce filosofeaza impotriva ei, toti cei ce se despart de unirea cu ea ! Sa aveti evlavie fata de Sfanta Scriptura, evlavia cuvenita unui adevarat fiu al adevaratei Biserici; sa aveti cuvenita incredere si evlavie fata de scrierile Parintilor! Acelasi Duh al lui Dumnezeu Care a lucrat in proroci si in apostoli care a lucrat in sfintii invatatori si pastori ai Bisericii : martor al acestei dogme este Sfantul Apostol : “ Dumnezeu a pus in Biserica intai apostoli, al doilea proroci, al treilea invatatori ( I Cor.12,28 ) Potrivit spuselor apostolului, spuselor Sfintei Scripturi si indrumarii Bisericii, primul loc in lecturile dumneavoastra evlavioase trebuie sa-l ocupe scrierile apostolesti. Intre scrierile apostolesti, primul loc il are Evanghelia. Pentru a intelege asa cum trebuie Noul Testament, cititi-I pe sfintii invatatori ai Bisericii, cititi si Psaltirea, si celelalte carti ale Vechiului Testament. Curatiti-va prin poruncile evanghelice si prin nevointele evlavioase. Pe masura curatiei lui, sufletului I Se arata Dumnezeu, I se descopera cuvantul lui Dumnezeu, care pentru ochii trupesti este acoperit cu valul de nepatruns al cuvantului omenesc. “

Nota: Fragment preluat din cartea “ De la intristarea inimii la mangaierea lui Dumnezeu “ autor Sfantul Ignatie Briancianinov

Furie indreptatita !

Am transcris aceste cuvinte ale Sfantului Ignatie cu gandul la toti acei crestini ce se numesc crestini , dar dupa cum bine spune sfantul sunt rataciti de la adevar. Am intalnit, si intalnesc, crestini-ortodocsi, care, merg la Sfanta Biserica , la sfintele slujbe ,dar care nu si-au insusit dreapta credinta si cu parere de rau, spun, nu cunosc esenta duhovnicesca . Idei eretice aud urechile mele chiar si de la cei mai apropiati ai Bisericii. Nadajduiesc ca aceste invataturi sfinte sa le fie spre indreptare. 

“ Ce priveliste vrednica de tanguire amara sunt crestinii care nu stiu in ce consta crestinismul ! Iar aceasta priveliste se infatiseaza acum aproape neincetat privirilor; acestea sunt mangaiate doar rareori de privelistea contrara, care negresit e mangaietoare ! Rareori pot, in gloata cea numeroasa a celor care isi dau numele de crestini, sa se opreasca asupra unora care sunt crestini si cu numele , si cu fapta.Imi puneti din nou urmatoarea problema: “ De ce sa nu se mantuiasca, imi scrieti, paganii, mahomedanii si asa-numitii eretici ? Intre ei sunt oameni cu o mare bunatate . A-I da pierzarii pe acesti oameni atat de buni ar fi un lucru potrivnic milostivirii lui Dumnezeu!... Da! Acesta ar fi un lucru potrivnic chiar si ratiunii omenesti sanatoase ! Iar ereticii sunt crestini si ei. A te socoti pe tine insuti mantuit, iar pe membri celorlalte confesiuni-pierduti , este un lucru nebunesc si extrem de trufas !” 
Ma voi stradui sa va raspund cat mai pe scurt, ca multa graire sa nu vatame limpezimea expunerii. Crestinilor ! Voi judecati despre mantuire , dar nu stiti ce e mantuirea, nu stiti de ce au oamenii nevoie de ea; in fine, nu-L stiti pe Hristos, singurul nostru mijloc de mantuire !
Iata adevarata invatatura despre aceasta, invatatura Sfintei Biserici Sobornicesti : mantuirea sta in recapatarea impartasirii cu Dumnezeu. Tot neamul omenesc a pierdut aceasta impartasire prin caderea protoparintilor. Tot neamul omenesc este o tagma de fiinte pierite. Pierirea este partea tuturor oamenilor, atat a celor imbunatatiti, cat si a raufacatorilor. Ne zamislim in faradelege, ne nastem in pacat. “ Ma voi cobora in iad la fiul meu plangand”  ( Fac.37,35), graieste Sfantul Patriarh Iacov despre sine si despre sfantul sau fiu, Iosif cel feciorelnic si preafrumos! S-au pogarat la iad dupa incheierea pribegiei lor pamantesti nu numai pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. Iata puterea faptelor bune omenesti, iata pretul virtutilor firii noastre cazute!  Pentru a reface impartasirea omului cu Dumnezeu, astfel spus pentru mantuire, era neaparata nevoie de reascumparare. Rascumpararea neamului omenesc a fost savarsita nu de un inger, nu de un arhanghel, nu de vreo alta din fiintele inalte, dar marginite si zidite : a fost savarsita de Insusi Dumnezeu, cel Nemarginit. Patimirile- partea neamului omenesc- au fost inlocuite de patimirea Lui; lipsele meritelor omenesti au fost acoperite de vrednicia Lui nemasurata.
Toate faptele bune omenesti, care sunt neputincioase si se pogoara in iad, au fost inlocuite de o singura fapta buna puternica : credinta in Domnul nostru Iisus Hristos. Domnul a fost intrebat de catre iudei : Ce sa facem ca sa lucram lucrurile lui Dumnezeu ? Domnul le-a raspuns : Acesta este lucrul lui Dumnezeu: Sa credeti in Cel pe care L-a trimis El ( In 6,28-29 ) O singura fapta bune ne trebuie pentru mantuire credinta, insa credinta se arata prin fapte. Prin credinta ,doar prin credinta putem intra in impartasirea cu Dumnezeu, cu mijlocirea tainelor daruite de catre El. Degeaba , in chip gresit, ganditi si spuneti ca paganii si mahomedanii care sunt oameni buni se vor mantui, adica vor intra in impartasire cu Dumnezeu! Degeaba va uitati la conceptia contrara acesteia ca la o inovatie, ca la o ratacire strecurata in invatatura Bisericii!
 Nu ! Aceasta este invatatura dintotdeauna a Bisericii celei adevarate, atat a Vechiului, cat si a noului Testament. Biserica a marturisit dintotdeauna ca unul singur este mijlocul de mantuire : Rascumparatorul ! Ea a marturisit dintotdeauna ca pana si cele mai mari virtuti ale firii cazute se pogoara in iad.Daca dreptii adevaratei Biserici, luminatorii din care lumina Duhul Sfant, prorocii si facatorii de minuni, care credeau in Rascumparatorul Ce avea sa vina, dar care s-au savarsit din aceasta viata inaintea venirii Lui, daca acestia s-au pogorat la iad, cum vreti ca paganii si mahomedanii, care nu L-au cunoscut pe Rascumparator si nu au crezut in El,sa primeasca, pentru faptul ca vi se par dumneavoastra oameni de treaba, mantuirea, pe care ne-o aduce un singur mijloc – unul singur, repet-, care este credinta in Rascumparator ?
Crestinilor ! Cunoasteti-L pe Hristos ! Intelegeti ca nu-L cunoasteti, ca v-ati lepadat de El, socotind ca mantuirea este cu putinta fara El, pentru nu stiu ce fapte bune !  Cel ce crede ca te poti mantui fara credinta in Hristos se leapada de Hristos si, poate fara sa isi dea seama , cade in pacatul greu al hulei impotriva lui Dumnezeu. “ Socotim, graieste Sfantul Apostol Pavel, ca prin credinta se va indreptati omul, fara faptele Legii-iar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinta in Iisus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred, caci nu este deosebire, pentru ca toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu,indreptatindu-se in dar cu harul lui, prin rascumpararea cea prin Hristos Iisus.( Rom.3,28,22-24 ). Veti replica: “ Sfantul Apostol Iacov cere neaparat fapte bune; el invata ca credinta fara fapte este moarta “.
 Cercetati ca anume cere Sfantul Apostol Iacov. Veti vedea ca el cere, la fel ca toti scriitorii de Dumnezeu insuflati ai Sfintei Scripturi, faptele credintei, nu faptele bune ale firii noastre cazute ! El cere credinta vie, marturisita prin faptele omului celui nou,nu faptele bune ale firii cazute , ce sunt potrivnice credintei. El citeaza o fapta a Patriarhului Avraam, fapta din care s-a vadit credinta dreptului : este vorba de aducerea ca jertfa lui Dumnezeu a propriului fiu unul-nascut. A-ti junghia fiul ca sa-l jertfesti nu este nicidecum o fapta buna potrivit firii omenesti: aceasta este o fapta buna ca implinire a poruncii lui Dumnezeu, ca fapta a credintei. Uitati-va bine in Noul Testament si, indeobste, in toata Sfanta Scriptura : veti gasi ca ceasta cere implinirea poruncilor lui Dumnezeu, ca ceasta implinire este numita “ fapte “ , ca in urma acestei impliniri a poruncilor lui dumnezeu credinta in El devine vie, fiind lucratoare; fara ceasta ea este moarta, fiind lipsita de orice miscare. Si dimpotriva, veti gasi ca faptele bune ale firii cazute, care vin din simturi, din sange, din porniri si din simtamintele gingase ale inimii sunt oprite si lepadate! Iar dumneavoastra tocmai prapaditele astea de fapte bune va plac la pagani si la mahomedani ! Pentru ele chiar daca sunt insotite de lepadarea lui Hristos, ati vrea sa le dati mantuirea. Ciudata este parerea dumnezavostra despre ratiunea sanatoasa !
 De unde si pana unde, cu ce drept o gasiti in dumneavoastra? Daca sunteti crestin, ar trebui sa aveti despre acesta o conceptie crestineasca, nu alta, samavolnica sau luata de nu stiu unde ! Evanghelia ne invata ca prin cadere am dobandit ratiunea cea cu nume mincinos, ca ratiunea firii noastre cazute, oricare ar fi valoarea ei naturala, la orice treapta de sofisticare ar fi ajuns prin eruditia lumeasca, (…) ramane ratiune cu nume mincinos. Trebuie s-o lepadam, trebuie sa ne incredintam calauzirii credintei: sub aceasta calauzire, la vremea potrivita, dupa nevointe inseminate in buna credinta, Dumnezeu ii daruieste robului Sau credincios intelegerea Adevarului, astfel spus ratiunea duhovnicesca.
 Aceasta ratiune poate si trebuie recunoscuta ca ratiune sanatoasa : ea este credinta cea adeverita pe care Sfantul Apostol Pavel a descris-o atat de bine in capitolul  11 al Epitolei catre Evrei.Temelia vietii duhovnicesti este Dumnezeu. Pe aceasta piatra tare se zideste ea, si de aceea nu se clatina si nu cade.  Iar ratiunea sanatoasa “ de care vorbiti dvs, noi, crestinii, o socotim ratiune atat de bolnava, atat de intunecata si ratacita, incat vindecarea ei nici nu se poate savarsi altfel decat prin taierea cu sabia credintei tuturor cunostintelor care o alcatuiesc si prin lepadarea ei. Iar daca am recunoaste-o – pe un oarecare temei subred, tulbure pururea schimbator- drept sanatoasa, atunci ea “ sanatoasa” cum este, negresit il va lepada si pe Hristos. Lucrul acesta este dovedit de experienta. Si ce va spune ratiunea dumneavostra  sanatoasa ? Ca a recunoaste pierzarea oamenilor buni care nu cred in Hristos este ceva contrar ei ? Mai mult decat atat : ca aceasta pierzare ar fi potrivnica milostivirii unei finite atotbune ca Dumnezeu. Binenteles , ati avut descoperire de Sus despre acest lucru, despre ceea ce este potrivnic si ceea ce nu este potrivnic milostivirii lui Dumnezeu ? Nu ? Dar ratiunea dvs sanatoasa arata asta .
 A ! Ratiunea dvs sanatoasa!...Si totusi cu ratiunea dvs sanatoasa, de unde ati scos ca puteti, cu propria minte omeneasca marginita, sa intelegeti ce este potrivnic si ce nu este potrivnic milostivirii lui Dumnezeu ? Dati-mi voie sa-mi rostesc gandul : Evanghelia, altfel  spus invatatura lui Hristos, altfel spus Sfanta Scriptura, altfel spus Sfanta Biserica Soborniceasca, ne-au descoperit tot ce poate cunoaste omul despre milostivirea lui Dumnezeu, care covarseste orice filosofare, orice intelegere omeneasca, care este de neajuns pentru ele. Zadarnica este trufia mintii omenesti atunci cand incearca sa-L hotarnicesca pe Dumnezeu, Cel fara hotar, cand incearca sa explice inexplicabilul, sa supuna judecatii sale …pe cine ? Pe Dumnezeu ! O asemenea intreprindere este o intreprindere satanica !...
Tu care iti dai numele de crestin si nu stii invatatura lui Hristos! Daca din acesta invatatura cereasca , harica, nu ai invatat ca Dumnezeu e de nepatruns cu mintea, du-te la scoala, asculta ce invata copii acolo ! Profesorii de matematica le explica, vorbind despre teoria infinitului, ca aceasta, ca marime infinita, nu se supune legilor carora le sunt supuse marimile finite- numerele- , ca rezultatele lui pot fi cu desavarsire opuse rezultatelor numerelor.Iar tu, vrand sa statornicesti legi lucrarii milostivirii lui Dumnezeu , zici : “ Asta se potriveste cu ea, asta e potrivnic ei ! “ Ea se potriveste sau nu cu ratiunea ta “ sanatoasa “ cu conceptiile si senzatiile tale ! Oare din aceasta reiese ca Dumnezeu este obligat sa inteleaga si sa simta asa cum tu intelegi si asa cum sinti tu ? Asadar nu invinui judecatile Bisericii de lipsa a bunului simt si a smereniei : acesta este neajunsul tau ! Ea , Sfanta Biserica, nu face decat sa urmeze neabatut invaturii lui Dumnezeu despre lucrarile lui Dumnezeu, pe care i-a descoperit-o Dumnezeu Insusi ! O urmeaza ascultatori toti fiii ei cei adevarati, luminandu-se prin credinta, calcand in picioare ratiunea ingamfata,care se ridica impotriva lui Dumnezeu ! Credem ca putem sti despre Dumnezeu numai ce Dumnezeu a binevoit sa ne descopere! Daca ar fi o alta cale catre cunoasterea de Dumnezeu, o cale pe care sa o croim mintii noastre prin propriile puteri,nu ne-ar fi fost daruita dumnezeiasca descoperire. Ea ne-a fost daruita pentru ca avem neaparata nevoie de ea. Asadar , desarte si mincinoase sunt interpretarile proprii si ratacirea mintii omenesti !
 Spuneti : Ereticii sunt tot crestini “ .
De unde ati mai scos-o si pe asta ? Numai un om care isi da numele de crestin fara sa stie nimic despre Hristos se va socoti, in adancul nestiintei sale, crestin de acelasi fel ca ereticii si nu va deosebi sfanta credinta crestineasca de odraslele blestemului- ereziile hulitoare de Dumnezeu ! Astfel judeca despre acesta crestinii adevarati ! Numeroase cete de sfinti au primit cununa mucenicesca, au ales mai degraba cele mai cuplite chinuri, inchisoarea,surghiunul, decat sa se invoiasca a avea impartasire cu ereticii in invatatura de Dumnezeu hulitoare a acestora.
Biserica Soborniceasca a socotit dintotdeauna erezia un pacat de moarte, a socotit dintodeauna ca omul molipsit de cumplita boala a ereziei este mort sufleteste, strain de har si de mantuire, partas diavolului si al pierzarii acestuia. Erezia este un pacat al mintii. Erezia este un pacat mai mult diavolesc decat omenesc; ea este fiica a diavolului, nascocire a lui, necredinta apropiata de inchinarea la idoli. Parintii numesc de obicei inchinarea la idoli,” necredinta “, iar erezia- “ rea credinta “. In inchinarea la idoli, diavolul primea cinstire ca un dumnezeu de la oamenii orbiti, iar prin erezie ii face pe oamenii ce orbecaie partasi pacatului sau de capetenie : hula impotriva lui Dumnezeu. Cine va citi cu luare-aminte Actele Sinoadelor Ecumenice se va convinge cu usurinta ca ereticii au un carcter cu totul satanic : va vedea cumplita lor fatarnicie, trufia lor cea nemasurata, va vedea purtarea lor alcatuita din minciuna necontenita, va vedea ca ei sunt dedati la tot felul de patimi josnice, va vedea ca ei, atunci cand le sta in putere, nu se dau in laturi de la cele mai cumplite faradelegi.
Deosebit de graitoare in acesta privinta este ura lor cea neimpacata fata de fiii Bisericii Adevarate si setea de sangele lor ! Erezia este unita cu impietrirea inimii, cu o cumplita intunecare si vatamare a mintii; se tine cu indaratnicie in sufletul molipsit de ea, si greu este pentru om sa se vindece de aceasta boala ! Orice erezie cuprinde hula impotriva Duhului Sfant ; ea huleste fie dogma Sfantului Duh, dar neaparat Il huleste pe Sfantul Duh.
 Esenta oricarei erezii este hula impotriva lui Dumnezeu. Sfantul Flavian, Patriarhul Constantinopolului, care a pecetluit cu sangele sau marturisirea credintei adevarate,a rostit hotararea Sinodului Local de la Constantinopol impotriva ereziarhului Eutihie in cuvintele urmatoare :
“ Eutihie, pana acum preot si arhimandrit, a fost dat in vileag pe deplin atat de faptele lui din trecut, cat si de lamuririle lui de acum ca este partas ratacirilor lui Valentin si Apolinarie, ca urmeaza cu indaratnicie hulei lor impotriva lui Dumnezeu, cu atat mai mult cu cat nici macar n-a bagat de seama sfaturile si povetele noastre spre primirea invataturii celei sanatoase. Drept aceea,plangand si suspinand pentru pierirea lui cea desavarsita, vestim in numele Domnului nostru Iisus Hristos  ca el a cazut in hula de Dumnezeu, ca este lipsit de tot cinul preotesc, de impartasirea noastra si de carmuirea manastirii sale, dandu-le de stire tuturor celor ce vor sta de vorba cu el sau vor merge la el de acum inainte ca vor fi supusi afuriseniei .”
  Aceasta hotarare este un model al parerii generale a Bisericii Sobornicesti despre eretici ; aceasta hotarare a fost recunoscuta de toata Biserica si intarita de Sinodul Ecumenic de la Calcedon. Erezia lui Eutihie statea in aceea ca el nu marturisea in Hristos dupa intrupare doua firi, asa cum marturiseste Biserica, ci recunostea doar singura firea dumnezeiasca. Veti spune :” Si atat, asta e toata vina lui ? …” Caraghios prin lipsa lui de cunoastere adevarat si cumplit de jalnic prin miezul si urmarile sale raspunsul dat de o oarecare persoana sus-pusa, investita cu puterea acestei lumi, Sfantului Alexandru, Patriarhul Alexandriei, cu privire la erezia ariana! Persoana cu pricina il sfatuieste pe patriarh sa pastreze pacea, sa nu starneasca galceava, care este atat de potrivnica duhului crestinismului, din pricina unor cuvinte; scrie ca el nu gaseste nimic condamnabil in invatatura lui Arie, ci doar o anumita deosebire in modul de exprimare.
 Acest “ mod de exprimare in care nu este nimic condamnabil “ , observa istoricul Fleury, respinge Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – numai atat ! Asadar darama toata credinta crestina- numai atat! Remarcabil este faptul ca toate ereziile din vechime, sub felurite masti schimbatoare, nazuiau spre un singur scop : ele respingeau Dumnezeirea Cuvantului si rastalmaceau dogma Intruparii. Cele mai noi se straduie in primul rand sa respinga lucrarile Duhului Sfant : cu hule ingrozitoare, ele au lepadat dumnezeiasca Liturghie, toate tainele, toate lucrurile in care Biserica Sobornicesca a recunoscut dintotdeauna lucrarea Sfantului Duh. Ele numesc lucrurile acestea” randuieli omenesti “ ba chiar si mai obraznic : “ superstitie, “ ratacire “ ! Binenteles in erezie nu vedeti nici talharie , nici hotie ? Poate pentru ca n-o socotiti pacat ?
In ea este lepadat Fiul lui Dumnezeu, in ea este lepadat si hulit Duhul Sfant- numai atat !  Cel care a primit si tine o inavatatura hulitoare de Dumnezeu, cel ce rosteste hula impotriva lui Dumnezeu nu talhareste, nu fura, chiar face faptele cele bune ale firii cazute ! Cum poate Dumnezeu sa-I refuse mantuirea !?.. Toata pricina ultimei dumneavoastra nedumeriri , ca si a tuturor celorlalte, este profunda necunoastere a crestinismului ! Sa nu credeti ca aceasta necunoastere este un neajuns de mica insemnatate ! Nu !
 Urmarile ei pot fi pierzatoare, mai ales acum, cand in societate circula nenumarate carticele cu titlu crestin, dar cu invatatura sataniceasca . Nestiind adevarata invatatura crestina, puteti primi un gand mincinos, hulitor de Dumnezeu, drept adevar, vi-l puteti insusi, iar odata cu el va veti insusi si pierzarea vesnica. Hulitorul de Dumnezeu nu se va mantui ! Acele nedumeri pe care le-ati exprimat in scrisoarea dumneavoastra sunt niste vrajmasi cumpliti ai mantuirii dvs. Miezul lor este lepadarea de Hristos! Nu va jucati cu mantuirea dvs , nu va jucati ! Atfel veti plange vesnic .
 Indeletniciti-va cu citirea Noului Testament si a Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe , nu a Terezelor, nu a Franciscilor si a celorlalti smintiti apuseni pe care biserica lor eretica ii da drept sfinti ! Cercetati la Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe cum trebuie inteleasa corect Scriptura, ce fel de vietuire, de ganduri si simtaminte se cuvine sa aiba crestinul. Pornind de la Scriptura si de la credinta vie, sa-L cercetati pe Hristos si sa cercetati crestinismul. Inainte de a veni ceasul cel infricosator in care ca veti infatisa lui Dumnezeu spre a fi judecat, dobanditi indreptatirea pe care El o da in dar tuturor oamenilor prin crestinism.”

Nota:

Fragment preluat din cartea “ De la intristarea inimii la mangaierea lui Dumnezeu – Scrisori catre mireni “ autor Sfantul Ignatie Briancianinov.

Lavra Tolga !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In 1609 in timpul unui asediu al unei ostiri polono-lituaniene, au fost macelariti 46 de calugari nevinovati. In amintirea jerfei lor, s-a ridicat in anul 1893 acest paraclis chiar pe locul gropii comune. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Aici la Tolga pelerinii mai vin si pentru Sfatul Ignatie Briancianinov a carui moaste facatoare de minuni odihnesc, intr-o frumoasa racla de aur. Sfantul Ignatie a fost unul dintre cei mai luminati ierarhi ai Rusiei pravoslavnice, dovada nenumaratele sale carti, adevarate tratate de asceza si mistica ortodoxa. 

 

                                                         Slava Tie Doamne, slava Tie !

 

Nota:

Obarsia acestei frumoase manastiri se situeaza devreme, in anul 1314, cand ierarhul Trofin (canonizat de Biserica Rusa ) a poposit pe malul opus al Volgai. Noaptea, in cort, are o videnie in care i se arata Maica Domnului cu Pruncul sub forma unei icoane, scaldata in lumina. Arhiereul paraseste discret tabara, trece fluviul in mod miraculos, pasind peste apele intunecate si viguroase, gaseste icoana si hotaraste ca pe acel loc va ridica o manastire de calugari. Icoana (cinstita la 8 august) s-a dovedit facatoare de minuni, fiind tinuta la mare evlavie si astazi. Numele de Tolga i se trage de la un mic afluent al Volgai. Redeschisa in urma politicii de Perestroika a lui Mihail Gorbaciov in anul 1987 la 7 decembrie , manastirea (acum de maici) are o istorie exceptionala. Maica stareta Varvara conduce acum o obste de 126 de calugarite, care dupa redeschidere au muncit pe branci pentru recuperarea patrimoniului, pentru resfintirea bisericilor, pentru reamenajarea intregii incinte. In anul 1988, pe 13 iunie, o copie a celebrei icoane a fost adusa la Tolga, iar in 1993 - cu ocazia praznuirii aparitiei icoanei - o noua si mare minune a avut loc. Gheorghi, un baietel de numai 11 ani, de loc din Volgograd, a inceput sa mearga, in fata tuturor celor din biserica. Copilul suferea de o veche si severa forma de dizabilitate locomotorie. Maicile intocmesc liste amanuntite cu marturii si declaratii ale minunilor petrecute in manastirea lor.

Date de contact
Adresa: 150037, Rusia, or.Iaroslav
loc. Tolga, mănăstirea
Tel. тел. (0852) 55-24-08, 55-25-08, 38-00-55
Адрес: 150037, Россия, г. Ярославль,
место Толга, монастырь
Телефон тел. (0852) 55-24-08, 55-25-08, 38-00-55

Aceste fotografii au facute cu ajutorul lui Dumnezeu , a Maicii Domnului si a sfintilor Lui, in luna iulie a anului 2012.

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul !

Pe  data de 29 august, praznuim taiererea capului Sfantului Ioan Botezatorul .Sfantul Ioan s-a nascut in cetatea Orini . Fiu al Elisabetei si al preotului Zaharia, este cunoscut sub denumirea de "Inaintemergatorul Domnului " , pentru ca a anuntat venirea lui Hristos.Zaharia, tatal sau, era preot al Legii Vechi, din neamul lui Abia, iar mama lui era din neamul lui Aaron si erau rude cu Sfintii Ioachim si Ana. In timp ce Zaharia slujea la templu in Ierusalim, Arhanghelul Gavriil i-a vestit ca Elisabeta va naste un fiu la batranete si se va chema Ioan dar pentru ca Zaharia s-a indoit de aceasta veste, a ramas mut pana ce Elisabeta a nascut. Prorocul Maleahi il vesteste ca fiind "Ingerul Domnului" care avea sa-I pregateasca calea. El este ultimul din prorociiVechiului Testament , care face legatura cu Noul Testament. Primele cuvinte ale Sfantului Ioan Botezatorul  au fost :

 "Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor" (Matei 3, 2). Tot asa a inceput si Hristos Domnul Evanghelia Sa. Primele cuvinte pe care le-a rostit la Capernaum cand a iesit sa propovaduiasca sunt acestea: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor " (Matei 4, 17).

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a poruncit taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelulul lui Irod de la Maherus. Sfantul Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

 Pentru ca se temea ca Botezatorul ar putea invia daca trupul ar fi fost ingropat alaturi de cap, Irod nu a dat ucenicilor decat trupul sfantului, care a fost ingropat in Sevastia. Capul a fost ingropat de Irodiada in curtea sa, la mare adancime. Potrivit traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap. Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cand, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, in Siria, la un olar.

In anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a asezat in biserica din aceasta cetate. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului.In vremea luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap.
In timpul cruciadelor, latinii au luat din Constantinopol, in anul 1204, o parte din capul Sfantului Ioan Boteazatorul si l-au dus in Franta, asezandu-l intr-o biserica din Amiens, unde se afla si astazi.In amintirea taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul,  Biserica Ortodoxa , a randuit ca ziua de 29 august sa fie zi de post aspru.Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul este ultima mare sarbatoare din anul bisericesc care se incheie pe data de 31 august. Pe 1 septembrie incepand un nou an bisericesc.

Binecuvantati si nu blestemati !

“Apostolul Pavel, gura lui Hristos ne-a lasat o mare porunca inteleapta si mantuitoare  “ binecuvantati si nu blestemati “ ( Romani 12,14 ). Adica , din gura noastra sa nu iasa cuvinte amare, blesteme, jigniri care-l ranesc pe aproapele,pe fratele nostru ,ci numai cuvinte de binecuvantare. Asa cum stim, blestemul este un cuvant foarte greu si numai cand il aude cineva se tulbura.

 De obicei , il auzim rostit de catre parinti fata de copiii lor si , in special de catre mame. In mania lor, in enervarea crunta, ele pronunta foarte usor blestemul sub diferite forme, lucru care le invinovateste foarte mult inaintea lui Dumnezeu. Desigur si din partea copiilor exista vinovatie, adica neascultare,nesupunere, lipsa de respect, purtare urata, dar aceasta nu-I indreptateste pe parinti sa-si blesteme copiii. Din experienta vietii vedem ca de multe ori blestemele parintilor, si ale mamelor in special, s-au concretizat in dreptul copilului, caruia I se intampla ceva rau. Aceasta inseamna ca, de obicei, mania este pe buna dreptate, pentru ca niciodata o mama nu se va porni impotriva fiului ei, daca acesta nu a savarsit ceva rusinos.In loc insa sa se manie, sa blesteme, sa-l trimita pe fiul ei acolo unde nu are indreptatire, sa rosteasca cuvinte dure si nevrednice de o mama crestina, ar trebui sa ingenuncheze mereu si sa se roage in toata vremea lui Dumnezeu,cu lacrimi, ca sa-I daruiasca fiului ei pricepere,luminare, respect si ascultare.

 Cine o indreptateste pe o mama sa-l trimita pe fiul ei la diavolul? Vrajmasul poate la un moment dat sa faca ascultare de cuvantul mamei, sa vina intr-adevar la fiul ei si sa-l indraceasca. Cand copii sunt trimisi la diavolul, la vreme de manie si furie, este foarte firesc ca el sa-I intarate pe copii sa devina si mai rai. Acest lucru o enerveaza pe mama mai mult si, astfel, lucrurile se tin lant, avand drept urmare vinovatia mamei inaintea lui Dumnezeu prin blestemele ei si inrautatirea starii copiilor din cauza raului adus de anatema. Mamele in special trebuie sa inteleaga ca acesta obisnuinta este foarte rea si ca trebuie sa aplice cealalta metoda , pe care am pomenit-o mai sus. Astfel vor implini cu dreptate datoria lor de mame crestine fata de fiii daruiti lor de Dumnezeu.

Aplicand aceasta metoda, copii trebuie povatuiti cu iubire, invatati sa se roage si indemnati sa mearga la biserica, sa invete purtarea cea buna prin exemplul personal.Astfel cu mai putina osteneala, copii vor gasi drumul cel drept al mantuirii si aceasta ii va ajuta in viata ca sa devina oameni folositori lor insisi si semenilor, prin inbunatatirea starii lr duhovnicesti. Avem multe exemple cand blestemul unei mame s-a implinit si a facut mult rau copilului. Va voi povesti ceva referitor la aceasta. Odata Dumnezeu mi-a indreptat pasii pe o insula a Greciei pentru Sfanta Spovedanie. Intr-un sat, am intalnit o mama si pe nora ei tanara, care amandoua erau imbracate in negru si pe dinauntru si pe din afara, adica si la suflet si la imbracaminte. Tineau doliu pentru ca fusese ucis fiul mamei si barbatul nurorii ei tinere. Ce se intamplase insa ? Mama acesta, cand fiul ei era mic si nu asculta , luand pe furis arma unchiului lui si mergea la vanat, ii spunea continuu:” :” Fiule , nu te mai duce la vanatoare , pentru ca stii ca unchiul tau nu te lasa, sa nu patesti ceva rau         ! si multe altele. Copilul insa nu asculta, lua pusca pe furis, pleca si uita sa se mai intorca. Intr-o zi cuprinsa de teama, mama i-a zis :” Fiule daca nu ma asculti si ma necajesti mereu, de pusca sa mori “.

 Si cuvantul care i-a iesit din gura s-a implinit. Anii au trecut, fiul ei s-a casatorit si ,intr-o zi , a plecat la vanatoare si nu s-a mai intors. Mama avand mustrari de constiinta si aducandu-si aminte de ceea ce spusese, lucru care o chinuia, a plecat dupa-amiaza infricosata, a alergat prin munti, dar unde sa-l gaseasca? S-a intors , ca se innoptase,si in zori a plecat din nou in munti. Cautandu-l , a intalnit cainele lui care a dus-o la copilul ei mort. Din ceea ce s-a constatat, acesta a vrut sa se urce pe o stanca si acolo I s-a intors teava, din greseala a apasat pe tragaci si s-a sinucis. Mama si nora s-au imbracat in negru impreuna cu rudele si asa cum se tine la sate, din ignoranta si inselaciune diavolesca, daca moare cineva napraznic, timp de sase luni sau un an, sigur nu stiu,credeau ca nu trebuie sa mearga la biserica. Aceasta este lucratura diavolului, ca omul indoliat sa fie lipsit de mangaierea lui Dumnezeu. Demonul ii inchide pe oameni in casa, ii izoleaza acolo, le urzeste mii de ganduri si la sfarsit, de multe ori, acestia se sinucid. Concluzia este ca , atunci cand blestemul acesta greu a fost spus fiului la o varsta mica, a gasit aplicare, s-a concretizat cand acesta s-a marit. Asa se intampla si in multe alte situatii.

 De aceea trebuie sa luam bine seama la ceea ce spunem, pentru ca de multe ori, cuvantul greu nu se pune in aplicare atunci cand se rosteste, ci el se seamana si poate sa rasara la timpul hotarat de Dumnezeu. Blestemul este un pacat foarte greu ce poate provoca rau nu numai celui care I se adreseaza, ci de multe ori si celor care-l rostesc. Blestemul care iese din gura si nu gaseste loc potrivit se intoarce la cel care l-a trimis. Cand blestemul este nedrept , raul se intoarce la cel care l-a rostit. De aceea trebuie intotdeauna sa binecuvantam, adica, de pe buzele noastre sa nu iasa decat cuvinte frumoase si astfel, nu vom mai cadea in acest mare pacat al blestemului. Cel mai bun mod de a opri acest pacat atat de obisnuit si care impovareaza in special pe mame este rugaciunea. (…) Bunul Dumnezeu sa arunce mila si lumina peste noi toti, ca sa ne pocaim si sa ne bucuram in Imparatia Lui. Amin “

Nota:

Staretul Efrem Filotheitul  " Mestesugul mantuirii "

Staretul Efrem Filotheitul !

Iubitii mei fii,

"Din adancul sufletului  ma rog bunatatii lui Dumnezeu sa va randuiasca mantuirea. Asa cum iarna aduce zapada care acopera iarba, insa n-o usuca, ci mai mult , o pastreaza si o inviaza primavara, cand neaua piere si aceasta devine infloritoare, la fel se intampla si in lupta duhovnicesca. Iarna ispitelor si a grijilor vietii vine sa inghete zelul duhovnicesc. Fiecare fortare duhovniceasca insa, care are drept scop ajutorul duhovnicesc, raspandirea samantei, a cuvantului lui Dumnezeu, pe care cu harul Lui ii slujim ca niste robi nevrednici, viaza iarba duhovnicesca, adica zelul nevoitor pentru marea mantuire, pentru dobandirea Imparatiei lui Dumnezeu.(…) Pentru a ne gastiga mantuirea, va trebui sa ne punem viata in ordine, pentru acolo unde este randuiala este pacea si Dumnezeu.

Neoranduiala si confuzia sunt lucrarea diavolului.Ca sa intram in randuiala trebuie sa urmam indrumarile parintelui duhovnicesc. Fiecare om pacatos care s-a bucurat de marea binecuvantare, ca sa vina la doctorul fara de arginti care se numeste Sfanta Spovedanie, va trebui sa tina indrumarile si regulile impuse de duhovnic ca sa se indrepteze, sa pastreze si  sa-si intareasca sanatatea sufleteasca.Un doctor consulta bolnavul, pune diagnosticul,ii da medicamentele si indrumarile medicale,pe care acesta trebuie sa le pastreze cu sfintenie, ca sa dobandesca vindecarea. Si precum neglijarea cea mai mica a acestei prescriptii medicale aduce dupa sine lipsa rezultatului asteptat al vindecarii, tot asa medicul duhovnicesc da reteta duhovnicesca pentru vindecare, si credinciosul este dator sa tina regulile si randuielile. Acestea sunt rugaciunea, mataniile, studiul,in special, al Noului Testament si al intregii Sfintei Scripturi.

Noul Testament este harul cel nou al lui Hristos si binecuvantarea intregii Sfintei Treimi, in timp ce Vechiul Testament este doar o umbra. In continuare, vorbim despre post si ganduri.Pe acestea sa nu le primim, ci sa le alungam pe loc, de la nastere, pentru ca daca le lasam vor naste multe buruieni, care, de cele mai multe ori, sunt adanc inradacinate, iar omul sangereaza si, de obicei, aduc cancerul.Dumnezeu ne-a invrednicit sa ne sculam unii de dimineata, altii in zori, si altii mai tarziu. Primul lucru pe care il avem de facut, grija principala, izvorata din indatorirea crestineasca si nevoia sufletesca pentru mantuire, este sa ingenunchem, sa inaltam mainile noastre catre Dumnezeu si sa ne rugam. Cat de frumoase sunt rugaciunile Bisericii noastre, atat de diferite de cele ale vietii! “ Sculandu-ne din somn cadem catre Tine, Bunule, si cantare Iti aducem Tie, Puternice, impreuna cu ingerii”. Deci , dupa ce ne-am sculat si am cazut la bunatatea lui Hristos, trebuie sa-I multumim ca ne-a invrednicit sa trecem cu bine vremea noptii.

Somnul este o imagine a mortii, pentru ca adormim si nu stim unde ne aflam timp de mai multe ore, si iarasi ne ridicam si devenim oameni vii, cu constiinta. Dupa ce am multumit lui Dumnezeu din toata inima ca ne-a facut vrednici sa vedem lumina zilei, sa-L rugam sa ne ierte pacatele. Sa ne rugam pentru vrajmasii nostrii, pentru cei care ne batjocoresc, ne osandesc, ne alunga si ne indeamna la pacat. Acesta este primul lucru pe care trebuie sa-l facem, pentru ca daca nu iertam, nici Dumnezeu n-o va face cu noi. Aceasta este iubirea cea mai vie fata de aproapele, atunci cand cineva se roaga pentru altul din toata inima, nu din obisnuinta, ca asa zice Dumnezeu, ci din suflet. Sa iertam si sa iubim pe vrajmasi, care, in definitiv sunt binefacatorii sufletului nostru. Cel care ne ispiteste, ne osandeste, ne produce o stare nefericita devine instrumentul diavolului, pe de o parte, si al lui Iisus , pe de alta parte.Sfintii Parinti spun ca el este instrumental lui Iisus, cel care ne arde egoismul si mandria, ca sa primim vindecarea. Cei care ne lauda, desigur sunt vrednici de cinste pentru ca poarta iubirea lui Hristos. Acesta , insa , ne zice :” Daca iubiti pe cei care va iubesc ce folos veti avea? Aceasta fac si pacatosii si vrajmasii, si primii si ultimii. Eu insa va zic : iubiti pe vrajmasii vostri , pe cei care va fac rau, care va prigonesc si va pun la chinuri.”  Pentru ca Dumnezeu , Parintele ceresc asa face, rasare soarele si ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti, peste cei rai si peste cei buni. El este Acelasi pentru toti si face acestea fiilor Lui,care-L iubesc din tot sufletul si celor care-L blesteama si se arata necredinciosi fata e El. Nu face exceptie cu nici unul, ca nici un om sa n-aiba raspuns de aparare. Asa si noi rugandu-ne pentru acei oameni, pe de o parte, ne indreptatim inaintea lui Dumnezeu, iar pe de alta parte ii ajutam sa se lumineze, pentru ca este posibil ca ei sa nu-si aminteasca de Dumnezeu, sa nu faca rugaciune, nici chiar cruce. Cine ii va ajuta pe acestia?

Asadar au nevoie absoluta de rugaciunile noastre, ca Dumnezeu sa-I ierte si sa-I sfinteasca si , in acelasi timp, ii vom ajuta sa vina la pocainta. Mare lucru este iubirea aceasta ! Sfintii Parinti ne spun ca , daca vrei sa-I faci rau vrajmasului tau, trebuie sa te rogi pentru el, pentru ca rugaciunea ta Il va forta pe Dumnezeu sa intervina dupa dreptatea Lui, iar tu vei fi indreptatit prin iubirea ta. Femeile sa se roage pentru barbatii si copiii lor, asa barbatii pentru femei si copii, acestia pentru parinti, si asa uniti in rugaciune, sa propasim in viata duhovnicesca.Rugacinea sa o facem dimineata, impreuna cu metaniile pe care duhovnicul ni le-a randuit si , daca suntem sanatosi, sa facem chiar mai multe. Matania inseamna inchinarea inaintea lui Dumnezeu, lucru pe care vrajmasul noastru diavolul, nu-l face, nu-si pleaca capul, nu ingenunchiaza , nu se inchina. Toti oamenii lui Dumnezeu se inchina Lui si-l urasc pe diavol, de aceea mataniile au o mare importanta. Putinele matanii pe care le batem se aduna incet la Jertfelnicul din ceruri si , cand vom urca la cele de sus, le vom gasi inmultite. Acestea ne va ajuta in raspunsul de aparare din ceasul infricosator cand vom fi judecati. Deci sa facem rugaciunea noastra dimineata , asa cum suntem datori, pentru ca ea ne v-a lumina ziua, si vom pleca la munca, la scoala, sau in calatorie altii.

Nu trebuie sa-L uitam niciodata pe Dumnezeu si , rugandu-ne dimineata, primim harul Lui, puterea, binecuvantarea , pe ingerul nostru  si inaintam prin truda zilei. Deci sa ne amintim mereu de El cu “ Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma “. Pomenindu-L si cerand iertare, Dumnezeu ne va invrednici sa ajungem cu bine la casa noastra. Treburile noastre cer luare aminte. Acolo unde lucram multi oameni spun “ verzi si uscate” , cuvinte urate, pentru ca sunt patimasi si nu iau seama la nimic altceva, decat la cele trecatoare, vremelnice, la placerile vietii. Omul care se roaga nu i-a aminte la acestia, nu se face partas si nu-I urmeaza, ci simte mila si se roaga pentru ei, ca Dumnezeu sa-I lumineze si sa nu mai traiasca intr-o asemenea atmosfera inabusitoare, ci, odata sa vina la curatire, la ziua si la aer curat.(…) In ceasurile zilei si ale noptii sa deschidem Noul Testament si sa citim cel putin un capitol. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca diavolul fuge din casa in care este Sfanta Scriptura.  Zilele , anii, si veacurile trec ca umbra si fiecare dintre noi mergem spre sfarsit. Viata fiecarui om este o carte si fiecare zi o pagina. Toate cartile au un sfarsit, ca si viata omului. Si cand viata se incheie, atunci se deschide aceasta carte inaintea lui Dumnezeu, si pe baza celor scrise acolo, omul va fi judecat. Sa ne rugam cat putem ca atunci cand plecam din acesta viata sa nu avem pacate mari si grele, ci cat mai putine si neinsemnate. Mijloacele Bisericii, Liturghiile dumnezeiesti, parastasele, rugaciunile de dezlegare, milosteniile si atatea altele ne vor ajuta foarte mult, astfel incat pacatele cele mici pe care le avem, pentru ca nimeni nu este fara de pacat, sa se bucure de iertarea lui Dumnezeu, fara primejdie.Cele care pun in pericol imediat mantuirea noastra sunt pacatele noastre in numar foarte mare. Cand , ducem , insa , o viata cumpatata, pacatele acestea lipsesc din viata omului. (…) De aceea vizitele la medicul duhovnicesc, sub orice forma ( Sfanta Spovedanie in principal ), ne ajuta direct sa pastram sanatatea sufleteasca, lucrul cel mai pretios din lume. Lumea intreaga nu are valoarea unui suflet nemuritor, pentru ca aceasta va trece, dar sufletul niciodata. Un tropar al Bisericii noastre vorbeste despre priveghere. Acesta se canta in fiecre zi la slujba miezonopticii, in Biserica , in special la manastiri.”

Iata Mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednica este aceea pe care o va afla lenevindu-se”. Privegherea este cea care il tine pe om in stare de trezvie si doar cel care se afla in acesta stare se pazeste, ia aminte la calea lui si are caderi mai putine. Cel care traieste fara luare aminte cade usor si sufera rani a caror cauza de cele mai multe ori este neglijenta fata de indatoriri.Neluarea aminte este un semn ca zelul s-a molesit. Un parinte ne spune ca Dumnezeu n-are nevoie de rugaciunile noastre, de matanii, de metanii, de postiri, de toate acestea, dar in lipsa lor noi suntem cei care permitem intrarea duhurilor rele in sufletul nostru. Cand omul nu-si ia medicamentele , ingaduie bolii sa revina mai cu putere.

Noi, lipsindu-ne de indatoririle noastre, ingaduim diavolilor sa intre , sa se amestece din nou in viata noastra, sa ne deschida ranile, plagile, durerile, sa ne puna in primejdie. De aceea n-avem voie sa fim neglijenti pentru ca nu stim daca maine va mai fi pentru noi o zi. Nici o clipa nu este in stapanirea noastra, toate sunt trecatoare, nesigure, si viata, si parintii , si toate rudele, sanatatea, banii si tot ceea ce avem, le putem pierde intr-o clipa. Lucrul cel mai sigur este moartea care ne urmareste la tot pasul. Nici un om de pe pamant nu poate sa evite acest pod care ne trece dincolo, in viata cealalta si trebuie sa ne preocupe foarte serios. Sanatatea , banii si copiii, alte lucruri ne preocupa foarte serios si le dam o importanta mare, ne ostenim pentru a le avea, dar ar trebui, cel putin in aceeasi masura, sa ne intereseze si lucrul cel mai sigur , moartea, cea care ne duce direct la Dumnezeu.  Domnul a zis :” Am iesit de la Tatal Meu si am venit in lume, iar las lumea si Ma intorc la Tatal ( Ioan16,28) Aceeasi cale va urma si sufletul omului.

Este stiut faptul ca omul este un ipostas compus din suflet si trup. Sufletul omului, care a fost creat de Dumnezeu prin Fiul si Duhul Sfant, dupa moarte se va desparti vremelnic de trup si va merge la Dumnezeu. Dupa A Doua Venire, trupul va invia, sufletul se va uni cu el si omul se va arata intreg inaintea judecatii infricosatoare a lui Hristos, ca sa fie judecat. Sa ne nevoim cu toata puterea sufletului nostru, in lumina cereasca a Evangheliei, pentru Imparatia Cerurilor, ca sa fim aflati intr-o stare morala buna in acel ceas infricosator. Nu l-am trait si doar cine a facut-o poate sa marturiseasca despre seriozitatea acestui lucru. Toti vom trece prin acesta poarta stramta si pe aceasta punte a suspinelor, de aceea avem nevoie de curatenie. Sufletul nostru va trebui sa dobandesca trasaturile de fiu al Tatalui ceresc, altfel, daca nu le are pe acestea, le va avea pe ale diavolului. Deci sa ne curatim pe noi insine cat putem de mult si sa ne punem in ordine gandurile ce pot deveni cauza caderii din harul lui Dumnezeu. Domnul ne-a spus ca un gand razlet al unei patimi rele ne arata vinovati, si multi oameni , prin cugetele lor, au pierdut Imparatia Cerurilor.

Domnul cunoscand aceasta slabiciune, a sadit lumina si leacuri tamaduitoare la radacina raului. Aceasta radacina sunt cele 5 simturi care alimenteaza intelectul si inima. Ochii dezvolta imaginatia, iar diavolul misca ochii sufletului sa ia seama la ceea ce prezinta acest fotograf rau. Astfel inima devine atat de murdara, incat Hristos nu mai poate sa vina sa locuiasca in ea. Domnul a zis in predica de pe munte :” Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu ( Mtei 5,8) . Deci inima necurata nu poate sa-L vada pe Hristos, El nu apare ca ceva sensibil,ci Se face cunoscut prin iubirea, dragostea, inteleciunea Lui divina, bunatatea , pacea care covarseste toata mintea. Oamenii cred ca pacea inseamna lipsa gandurilor. Este si aceasta o pace, dar Sfintii Parinti cand ne vorbesc de pacea duhovnicesca inteleg arvuna imparatiei cerurilor.

Cu mare grija in suflet va spun ca trebuie sa ne nevoim. Ceea ce ati primt sa nu risipiti, sa nu pierdeti, ci sa pastrati adanc in inima voastra, sa transformati in viata, ca sa aflati folosul si sa gustati frumusetea Imparatiei lui Dumnezeu. Cand dobanditi sanatatea sufletesca, bucuria si multumirea voastra fata de Dumnezeu sa n-aiba limite. Ceea ce vreau sa spun la sfarsit este sa va rog din nou sa pastrati aceste putine lucruri pe care harul lui Dumnezeu ni le-a dat sa le spunem aici. Sa le tineti spre folosul pe care le-ati primt prin taina sfintei pocainte, sa va luptati s-o cresteti si s-o  raspanditi si celor din jur. Iar cand Dumnezeu ne va invrednici sa ne aflam din nou aici, sa va gasim intr-o stare sufletesca mai buna. (…)Ma rog sa inmultiti ceea ce ati primit si sa va rugati pentru noi pacatosii, ca harul Sfantului Duh sa ne tina pe noi smeriti sufleteste si trupeste si sa ne invrednicesca de mantuire spre slava Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor . Amin"

Nota:

Cuvantarea tinuta la adunarea fiilor duhovnicesti ai Staretului in Canada. Viata in Hristos ( Sfaturi practice despre lupta de zi cu zi ) Staretul Efrem Filotheitul " Mestesugul mantuirii"